REPREZENTAREA SOCIALÃ - "O GRILÃ DE LECTURÃ A REALITÃÞII SOCIALE"
REPREZENTAREA SOCIALÃ - "O GRILÃ DE LECTURÃ A REALITÃÞII SOCIALE"
1. De la reprezentarea colectivã la reprezentarea socialã
2. Reprezentarea socialã - fenomen psihosocial complex
3. Generarea, elaborarea ºi funcþionarea reprezentãrilor sociale
3.1. Condiþii pentru apariþia reprezentãrii sociale
3.2. Ancorarea ºi obiectificarea - mecanisme generatoare ale reprezentãrii sociale
4. Caracteristici, funcþii ºi roluri ale reprezentãrii sociale
4.1. Caracteristici ale reprezentãrilor sociale
4.2. Funcþii ºi roluri ale reprezentãrilor sociale
5. Structura ºi transformarea reprezentãrilor sociale
Structura reprezentãrii sociale. Nucleul central
5.1.1. Nucleul central al reprezentãrilor (nodul central)
5.1.2. Elementele periferice ale reprezentãrii
5.1.3. Reprezentarea socialã a inventatorului (nodul central ºi elementele periferice)
6. Aspecte metodologice în studiul reprezentãrilor sociale
În ultimele patru decenii ale secolului XX în psihologia socialã s-au conturat mai multe arii noi de cercetare cum sunt studiul influenþei sociale, al identitãþii sociale, al definirii de sine ºi Eului social, al percepþiei sociale ºi atribuirii etc. dar o temã care s-a impus majoritãþii psihosociologilor, afirmatã ca o contribuþie a psihologiei sociale europene a fost studiul reprezentãrii sociale descoperire a lui S. Moscovici.
Deºi noþiunea de reprezentare colectivã fusese utilizatã de Durkheim în 1898 în explicarea funcþionãrii conºtiinþei colective, ea a rãmas în plan secund, neatrãgând atenþia specialiºtilor timp de peste o jumãtate de secol. Apariþia lucrãrii lui S. Moscovici în 1961 cu privire la reprezentarea socialã a psihanalizei a constituit momentul de genezã a conceptului de reprezentare socialã, ce este o reformulare ºi restructurare a noþiunii de reprezentare colectivã: "Este un concept nou, un instrument adaptat perfect la diversitatea ºi pluralitatea reprezentãrilor" (W. Doise, 1990; A. Neculau, 1995).
Sensibilitatea la problemele psihologiei sociale, creativitatea tânãrului cercetãtor al domeniului ºi mai ales pasiunea pentru investigarea problematicii sociale sunt câteva calitãþi ale profesorului Serge Moscovici iniþiator al studiului reprezentãrii sociale ºi deschizãtor de arii de cercetare în psihologia socialã.
Dupã patru decenii de studiere în ariei reprezentãrii sociale poate un tânãr se întreabã de ce a trezit ºi a susþinut interesul aceastã temã reprezentarea socialã.
Pentru rãspuns voi apela la aprecierile a doi cunoscuþi psihosociologi W. Doise ºi A. Neculau.
*** vezi Doise
Profesorul Adrian Neculau are o contribuþie majorã la prezentarea teoriei reprezentãrii sociale ºi ai principalilor contributori strãini ai domeniului, specialiºtilor, studenþilor ºi publicului interesat din România.
Iatã ce scria A. Neculau (1995) realizând o excelentã sintezã creativã asupra a ceea ce reprezentare socialã este: "Reprezentãrile sociale desemneazã un aparat evaluator, o grilã de lecturã a realitãþii, o situare în lumea valorilor ºi o interpretare proprie datã acestei lumi"...
Totodatã reprezentarea socialã în concepþia lui A. Neculau este :
o reconstrucþie a mediului prin prisma filozofiei de viaþã a individului;
o instanþã intermediarã între percepþia, informaþie, atitudine ºi imagine;
un stil de conduitã;
un mod de a comunica cu exteriorul;
o orientare în lumea obiectelor ºi faptelor ºi o operaþie de clasificare a acestora;
o conectare la diferite situaþii explicative;
un instrument cu ajutorul cãruia actorii sociali îºi regleazã raporturile reciproce;
o articulare a personalitãþii la contextul social;
un mod de a face accesibilã lumea exterioarã, de a-i înþelege pe alþii;
un sistem de credinþe, un model explicativ;
un mecanism prin care se construiesc teorii despre mediul social;
o modalitate de a gândi practic contextul;
un mod de comunicare cu exteriorul;
un filtru, un ecran între presiunea socialului ºi sistemul personalitãþii;
o îmbogãþire a realului, o recitire a sa.
A. Neculau contureazã astfel 20 de faþete ale reprezentãrii sociale într-o imagine sinteticã. Aceastã imagine pe care ne-o oferã autorul citat evidenþiazã complexitatea temei, bogãþia perspectivelor de abordare a ei cât ºi funcþiile pe care le are în cunoaºterea psihosocialului. De aici atractivitatea ei pentru psihosociologi.
În viziunea lui S. Moscovici reprezentãrile sociale sunt fenomene, procese reale în legãturã cu un anumit mod de cunoaºtere ºi comunicare. A. Neculau plaseazã conceptul de reprezentare socialã în contextul gândirii sociale ce contribuie prin cunoaºterea senzorialã ºi cunoaºterea raþionalã, dar ºi prin luarea în considerare a raporturilor sociale ºi a contextului social, la construirea realitãþii sociale (A. Neculau, 2000).
În consens cu A. Neculau alt psihosociolog român D. Cristea (2000, pp. 55-57), pe aceiaºi coordonatã a aprecierii contribuþiei reprezentãrii sociale la construirea realitãþii sociale scrie "Construirea realitãþii sociale presupune elaborarea unui ansamblu de reprezentãri, de scheme cognitive ºi acþionale care vor mijloci priceperea, interpretarea ºi evaluarea diferitelor acþiuni ale existenþei sociale ºi elaborarea unor comportamente adaptative adecvate. D. Cristea subliniazã cã fundamentul activitãþii de construire a realitãþii sociale este determinat de limbaj, un operator care prin particularitãþile sale socio-culturale ºi individuale marcheazã "în mod fundamental sistemul de categorii ºi reprezentãri ce configureazã universul social".
Autorul citat realizeazã o reuºitã schemã explicativã a procesului de constituire a realitãþii sociale marcând ºi locul reprezentãrii sociale (D. Cristea, 2000, p.55).
Acest proces începe cu stimuli primari (factori din mediul natural ºi social care acþioneazã în ontogenezã asupra subiectului) ºi stimuli secundari (factori generaþi de existenþa socialubiectului). Aceºti stimuli sunt procesaþi prin operatori psihoindividuali, psihosociali ºi socioculturali. Ca rezultat apar reprezentãrile sociale ce prin operaþii de actualizare a informaþiei, evaluare a situaþiei sociale, selectarea schemelor optime, în funcþie de condiþiile concrete ºi anticipare a efectelor acþiunilor conduc la elaborarea comportamentelor ºi atitudinilor adecvate situaþiilor sociale.
"Aceastã schemã a lui D. Cristea ne oferã o imagine dinamicã a reprezentãrii sociale, aspectul sãu de proces continuu, implicat în reflectarea ºi construirea realitãþii sociale.
Cele douã imagini asupra reprezentãrii sociale oferite de A. Neculau ºi D. Cristea reliefeazã ºi dificultatea definirii reprezentãrilor sociale, aspect conturat de altfel ºi de S. Moscovici, W. Doise, J.C. Abric, A. Neculau, D. Cristea etc datoritã complexitãþi fenomenului ce a condus la elaborãri teoretice generatoare de definiþii din perspectiva abordatã de fiecare autor. De exemplu, pentru D. Jodelet (1995) reprezentarea socialã este <<o formã de cunoaºtere practicã, elaboratã social ºi împãrtãºitã, prin care un subiect se raporteazã la un obiect, concurând astfel la construirea unei realitãþi comune, unui ansamblu social>>; iar pentru J.C. Abric (1995), reprezentãrile sociale sînt <<un sistem de interpretare a realitãþii ce guverneazã relaþiile dintre mediul fizic ºi social, determinându-le comportamentele ºi practicile>>.
Fãrã sã operãm o îngustare a noþiunii de reprezentare socialã, vom rãspunde la întrebarea <<Ce sînt reprezentãrile sociale?>>, reþinând o definiþie sinteticã datã de A. Neculau (2000, p. 32). <<Reprezentãrile sociale sînt sisteme de valori ºi noþiuni, o formã de gândire socialã, o elaborare prescriptivã ºi mentalã, o modalitate practicã de a cunoaºte lumea>>. Aceastã definiþie evidenþiazã cã reprezentarea socialã este un fenomen ce aparþine câmpului psihosocial, având douã izvoare ºi structuri de fundamentare: structura psihoindividualã ºi cea socialã, reprezentarea socialã având totodatã funcþii ºi roluri esenþiale în cunoaºterea ºi construirea realitãþii sociale".
Conturam anterior cã procesul de generare a reprezentãrilor generale porneºte de la stimuli primari ºi secundari, a cãror informaþie, supusã operatorilor psihoindividuali, psihosocili ºi socioculturali conduc la formarea reprezentãrii sociale, care la rândul ei devine un instrument de organizare ºi interpretare a percepþiilor, un mod de a evalua ºi comunica, un ghid de acþiune. Permanent, reprezentarea apare articulatã la context (A. Neculau), interacþionând cu contextul, participând la construirea realitãþii sociale.
S. Moscovici (1961) preciza cã pentru apariþia unei reprezentãri sociale sînt necesare trei condiþii:
Dispersia informaþiei cu privire la obiectul reprezentãrii. Dacã accesul la informaþii cu adevãrat utile pentru cunoaºterea obiectului este dificil se favorizeazã transmiterea cunoºtinþelor în mod indirect ºi apariþia distorsiunilor.
Poziþia specificã a grupului faþã de obiectul reprezentãrii (focalizare). Aceasta determinã interesul pentru anumite aspecte ale obiectului ºi dezinteresul pentru altele, ceea ce determinã formarea unei viziuni globale.
Necesitatea, resimþitã de oameni, de a produce conduite ºi discursuri coerente în legãturã cu un obiect pe care îl cunosc destul de puþin. Oamenii au tendinþa de a acoperi zonele de incertitudine din cunoºtinþele lor, favorizând astfel adeziunea indivizilor la opiniile dominante ale grupului.
În afara condiþiilor semnalate de S. Moscovici, Moliner P. (1995, p. 179) aduce câteva precizãri, criterii suplimentare pentru delimitarea obiectului reprezentãrii:
A Sã existe un obiect social polimorf ce poate sã aparã în societate sub diferite forme ºi sã posede o valoare de interes pentru un anumit grup social: "Prima caracteristicã - polimorfismul - spune P. Moliner, corespunde unei proprietãþi a obiectului, în timp ce urmãtoarea - valoarea de interes - corespunde specificului inserþiei sociale.
B Existenþa unui grup social pentru care obiectul reprezentãrii constituie o mizã socialã. "Configuraþia în care se gãseºte un grup în raport cu un obiect social este într-adevãr cea care justificã valorea de mizã socialã a acestui obiect pentru grup" (Moliner P. 1985, p. 183).
Moliner delimiteazã doar douã configuraþii care pot oferi obiectului valoare de mizã socialã:
configuraþia structuralã ce priveºte grupurile a cãror existenþã este intim legatã de obiectul de reprezentare;
configuraþia conjuncturalã ce priveºte grupurile preexistente confruntate cu un obiect nou ºi problematic.
C Existenþa unui scop, a unei motivaþii ce preseazã spre elaborarea unei reprezentãri sociale. P. Moliner considerã cã numai douã tipuri de mize sociale motiveazã procesul reprezentaþional ºi "aceste mize se formeazã în termeni de identitate sau coeziune socialã".
D Existenþa relaþiilor pe care un grup le întreþine cu alte grupuri sociale: "Dacã se poate spune cã reprezentarea socialã este reprezentarea a ceva, produsã de cãtre cineva, ar trebui sã mai adãugãm ºi cã producerea se face în raport cu altcineva". Astfel, scrie Moliner (1995, p. 186), elaborarea reprezentaþionalã se înscrie într-o dinamicã socialã, ceea ce face sã fie prezente cele trei componente indispensabile: grupul social, obiectul ºi acel Altul social.
E Inexistenþa unei instanþe de reglare ºi control. P. Moliner considerã cã în grupurile ortodoxe - grupuri dotate cu sisteme de reglare ºi control - se împiedicã apariþia procesului reprezentaþional, sistemul de instanþã ºi control opunându-se dispersiei informaþiei, dar favorizând apariþia elaborãrii ideologice sau ºtiinþifice.
În încheierea argumentaþiei susþinãtoare a celor cinci condiþii necesare pentru apariþia reprezentãrii sociale, Moliner atrage atenþia cã numai o situaþie care prezintã cele cinci caracteristici poate fi generatoare de reprezentãri sociale ºi ca urmare cercetãtorul care doreºte sã realizeze studiul unei reprezentãri sociale trebuie sã înceapã cu un examen atent al situaþiei în care se plaseazã grupul interogat ºi al obiectului a cãrei reprezentare socialã se studiazã.
În afarã de condiþiile apariþiei unei reprezentãri sociale, ne intereseazã cum se transmite ea, ce vehiculeazã ºi modeleazã reprezentarea socialã, contribuind în acelaºi timp la reglarea raporturilor dintre partenerii sociali este comunicarea al cãrei suport este limbajul.
Cele trei modalitãþi de comunicare reliefate de S. Moscovici în urma delimitãrii RS a psihanalizei sunt: difuzarea; propagarea; propaganda.
Difuzarea - este un raport realizat între sursele ºi receptorii comunicãrii cu scopul transmiterii de informaþii; în acest fel se produc opiniile în legãturã cu obiectul comunicãrii.
Propagarea - un raport stabilit între membrii unui grup care au o imagine bine închegatã asupra mediului, o credinþã ce-i susþine în efortul lor de impunere a acestei imagini ºi acest mecanism vizeazã realizarea unor structuri atitudinal comportamentale.
Propaganda - o formã de comunicare circumscrisã unor relaþii conflictuale antagonice. Doise arãta cã miza acestei comunicãri este opoziþia dintre adevãr ºi fals, transmiterea unei viziuni conflictuale, a unei incompatibilitãþi a viziunii asupra lumii propusã de sursã ºi cea propusã de un partid advers (doise W., 1996, p. 26).
Orice tip de reprezentare socialã presupune aceiaºi dinamicã a relaþiilor sociale, a raporturilor de comunicare constituindu-se ca un fel de cunoaºtere spontanã, naivã, o cunoaºtere de sens comun.
S. Moscovici. studiazã rolul comunicãrii pe 3 paliere (nivele):
nivelul apariþiei reprezentãrilor;
nivelul proceselor de formare a reprezentãrilor;
nivelul dimensiunilor reprezentãrii sociale.
Procesul comunicãrii poate influenþa apariþia, constituirea, reprezentãrii prin chiar specificul sãu: transmiterea de informaþii. Ca urmare reprezentãrile depind de toate elementele unui proces de comunicare:
calitatea ºi calitatea informaþiei vehiculate asupra obiectului reprezentat;
interesele pãrþilor implicate în mecanism în raport cu obiectul de reprezentat;
presiunea la interferenþã datoratã necesitãþii de a acþiona, de a lua o poziþie sau de a obþine recunoaºterea sau adeziunea celorlalþi.
Cele douã mecanisme de generare a reprezentare socialã care mediazã, favorizeazã transferul dintre activitatea cognitivã ºi condiþiile sociale de manifestare sunt:
ancorarea;
obiectivarea.
În concluzie, comunicarea apare în aspectele ei interindividuale, instituþionale ºi mediatice ca o condiþie de determinare a reprezentãrii ºi gândirii sociale.
RS sunt o manierã de gândire, de interpretare a realitãþii, o formã de cunoaºtere socialã ºi presupun o activitate mentalã. Aceasta este mediatizatã prin intermediul limbajului.
RS sunt atât fenomene cognitive cât ºi imaginative, simbolizante. Ele au, deci, douã faþete absolut indisociabile, ceea ce înseamnã cã o imagine (reprezentare) trimite la o idee ºi fiecare idee trimite la o imagine.
În procesul elaborãrii ºi funcþionãrii reprezentãrilor sociale, S. Moscovici (1995, p. 34) a conturat acþiunea a douã mecanisme: ancorarea ºi obiectificarea. Primul mecanism, spune Moscovici, încearcã sã reducã ideile ciudate la categorii ºi imagini obiºnuite, al doilea mecanism încearcã sã le obiectivizeze, adicã sã transforme ceva abstract în ceva concret, "sã transforme ceva ce existã în mintea noastrã în ceva ce existã în lumea fizicã".
Ancorarea este un proces ce reduce ce este strãin ºi perturbator, necunoscut în sistemul nostru de categorii la ceva cunoscut ºi familial, procesul se aseamãnã "cu ancorarea unei bãrci de una din balizele spaþiului nostru social". A ancora înseamnã a clasifica, a numi lucrurile neclasificate care sînt în acelaºi timp necunoscute ºi ameninþãtoare.
Prin ancorare se satisface nevoia socialã de a face apropiat, familiar, cunoscut ºi înþeles nefamiliarul, necunoscutul.
Acest aspect particular le acordã reprezentãrilor statutul de teorii ale simþului comun, elaborãri teoretice naive, dar ºi forme de cunoaºtere socialã.
Ancorarea dupã pãrerea lui S. Moscovici încearcã sã reducã ideile ciudate la categorii ºi imagini obiºnuite, sã le plaseze într-un context familiar. "A categoriza pe cineva sau ceva înseamnã a alege o paradigmã dintre cele stocate în memoria noastrã ºi a stabili cu ea o relaþie pozitivã sau negativã (S. Moscovici, 1995, p.35).
În comparaþie cu obiectivarea care vizeazã constituirea formalã a unei cunoaºteri, ancorarea se referã la înrãdãcinarea obiectului reprezentat într-un sistem de gândire preexistent ºi la transformãrile care decurg de o parte ºi de cealaltã în urma acestui proces.
Acest proces de realizare a unei reprezentãri (ancorarea) parcurge mai multe etape folosindu-se mai multe modalitãþi.
Mai întâi obiectul de reprezentat capãtã o semnificaþie anume. aceasta se face prin douã tipuri de activitãþi complementare: activitãþi de evaluare, clasificare ºi categorizare pe de o parte, pe de altã parte prin activitãþi de codificare.
În al doilea rând, prin ancorare reprezentarea oferã o interpretare lumii sociale, permiþând integrarea acestei forme de cunoaºtere într-un sistem de cunoºtinþe preexistent.
În al treilea rând, prin ancorare reprezentãrile devin elemente active ale vieþii sociale, cu valenþe transformatoare asupra vieþii sociale.
Reprezentarea va purta amprenta aºteptãrilor, valorilor, normelor sau marca identitatea grupului ce o produce. Pentru ca obiectul de reprezentat sã fie mai uºor manipulabil, i se atribuie anumite trãsãturi comparându-l cu un anumit prototip deja preexistent în memoria colectivã. Compararea permite încadrarea obiectului într-o categorie.
Corelat cu aspectele de categorizare ºi clasificare este acela de denumire (denumire). "Clasificând ceea ce este neclasificabil, numim ceea ce este nenumibil, suntem capabili sã imaginãm acest lucru, sã-l reprezentãm" (S. Moscovici, 1995).
Moscovici subliniazã rolul numirii ca o posibilã modalitate de stabilire a identitãþii unui obiect, fenomen, de delimitare a lui de fenomene similare. Practic mecanismul de denumire încearcã sã stabileascã o relaþie între ceva real ºi corelatul sãu imaginar. "Numind pe cineva îl extragem dintr-un anonimat perturbant pentru a-l dota cu o genealogie ºi pentru a-l include într-un complex de cuvinte specifice, a-l localiza în fapt în matricea de identitate a culturii noastre" (S. Moscovici, 1995).
Reprezentãrile sociale nu apar pe un loc sterp, ele gãsesc întotdeauna conþinuturi anterior elaborate sau prototipurile. Rolul acestora este de a constitui modele, criterii de clasificare, de etichetare, de numire. Aceste prototipuri sunt ceea ce numesc cognitiviºtii "scheme cognitive de bazã".
Ancorarea opereazã în strânsã legãturã cu sistemele de credinþe, de valori, de cunoºtinþe anterior elaborate ºi împãrtãºite social. Ancorarea participã nu numai la constituirea reprezentãrii sociale, ea însãºi devenind o modalitate de instrumentalizare a cunoaºterii. Procesul de ancorare urmeazã mecanismului de obiectivare a reprezentãrilor ce completeazã modelul explicativ al generãrii ºi funcþionãrii reprezentãrii sociale, este "o extensie a obiectivãrii" (W. Doise, A. Palmonari, 1996, p.28).
Ancorarea aduce în discuþie trei funcþii de bazã ale reprezentãrilor:
funcþia cognitivã de integrare a noului;
funcþia de interpretare a realitãþii;
funcþia de orientare a conduitelor si raporturilor sociale.
Ca mod de funcþionare a gândiri sociale, obiectivarea face abstractul concret, materializeazã cuvântul, satureazã ideea necunoscutã, nefamiliarã, cu realul. Obiectificarea este mecanismul prin care se satureazã ideea de nefamiliaritate cu realitatea. Astfel perceputã la început într-un univers pur ºi îndepãrtat, prin obiectificare ideea, teoria nefamiliaritatea apare în faþa ochilor fizicã ºi accesibilã. "A obiectifica înseamnã a descoperi calitatea iconicã a unei idei sau a unei fiinþe imprecise, a reproduce un concept printr-o imagine" (S. Moscovici, 1995, p. 45).
Informaþiile ce vin din exterior sînt selecþionate, scoase din context, extrãgîndu-li-se semnificaþiile ce vor fi serializate într-o structurã cu caracter imaginativ numitã nucleu figurativ. Deci obiectivarea concretizeazã ceea ce este abstratc, transformã un concept într-o imagine sau într-un "nod figurativ".
Reprezentarea socialã este un proces prin care se stabileºte o relaþie între subiect ºi obiect, fiecare cu atributele sale. A reprezenta înseamnã a transpune sau reproduce în plan mental obiectul reprezentãrii, deci a-i aduce la cunoºtinþã individului existenþa acestui obiect.
Obiectul se reproduce în plan mental în reprezentare ºi totodatã prin reprezentare se schiþeazã o imagine care þine locul obiectului. Obiectul este în acest caz reconstruit în aºa fel încât sã coexiste cu sistemul de evaluare folosit de individ în privinþa lui. Imaginarea obiectului se face printr-un proces de semnificare, de schematizare, de esenþializare. În acest sens se poate spune cã reprezentarea socialã este o construcþie ºi o reconstrucþie a realitãþii în care se observã amprenta individului, gradul sãu de autonomie creatoare.
Pentru o mai mare precizie în definirea ºi caracterizarea reprezentãrilor sociale psihologii sociali (Fisher R. , 1987; Neculau A., 1996 etc.) au identificat douã criterii: organizarea reprezentãrii sociale ºi conþinutul lor.
În funcþie de primul criteriu al organizãrii, (structurii) reprezentãrile sociale se caracterizeazã astfel:
ca un proces de transformare a unei realitãþi sociale într-un obiect mental, proces presupunând selecþie în funcþie de poziþia ocupatã de individ, de statutul sãu social;
ca un proces relaþional pentru cã elaborarea mentalã este dependentã de situaþia persoanei, grupului, instituþiei, categoriei sociale în raport cu altã persoanã, grupã, categorie socialã;
ca fenomene ce faciliteazã ºi procesul de remodelare a realitãþii, producând informaþi semnificative pentru beneficiari, recreând realitatea, facilitând interiorizarea modelelor culturale ºi ideologice;
ca un inventar al unui ansamblu de evidenþe, ca o prezentare revizuitã ºi corijatã ce ia forma unui model de funcþionare mentalã;
Din punct de vedere al conþinutului reprezentãrile sociale se pot caracteriza astfel:
a) sub raport cognitiv sunt un ansamblu de informaþii relative la un obiect social - informaþii mai mult sau mai puþin variate, mai mult sau mai puþin stereotipe;
b) prin aspectele lor semnificative ;
c) prin importanþa ce se acordã imaginii;
d) prin aspectele lor simbolice.
Analiza realizatã pe firul reprezentãrii, de la acþiune la proces, a condus conturarea a cinci caracteristici generale ale acesteia:
este întotdeauna reprezentarea unui subiect asupra unui obiect;
are un caracter imaginativ;
are proprietatea de a face interschimbabile sensibilul cu ideea, perceptul cu conceptul;
are un caracter simbolic ºi semnificativ, adicã reprezentarea se aflã în raporturi de simbolizare ºi de interpretare cu obiectul ei;
are un caracter autonom ºi creativ.
Deci între psihologic ºi social se interpune reprezentarea care dobândeºte statutul unei punþi de legãturã între cele douã universuri.
Caracteristicile reprezentãrilor sociale prezentate mai sus orienteazã cãtre delimitarea funcþiilor ºi rolurilor îndeplinite de ele.
Dupã cum am arãtat pânã acum, reprezentarea socialã este implicatã în construcþia realitãþii sociale, având funcþii esenþiale în elaborarea atitudinilor ºi comportamentelor individuale ºi de grup, în cunoaºterea ºi dinamizarea relaþiilor sociale, în explicarea ºi justificarea unor acþiuni grupale etc.
Analizând multiplele faþete ale reprezentãrii sociale, cercetãtorii domeniului (S. Moscovici, 1995, pp.5-12; Jodelet D., 1995, pp.117-120; Abric J.C., 1995, pp. 132-135; Neculau A., 1996, pp.37-38; Cristea D., 2000, pp. 59-60 etc) au identificat urmãtoarele funcþii ºi roluri ale reprezentãrii sociale:
Prima funcþie identificatã este aceea de cunoaºtere, cognitiv explicativã, altfel spus, reprezentarea socialã oferã posibilitatea înþelegerii, interpretãrii, realizate în funcþie de un cadru de referinþã. Prin intermediul reprezentãrii sociale cunoºtinþele sunt integrate într-un sistem coerent cu rol descriptiv ºi explicativ. Ele faciliteazã comunicarea fiind un suport necesar al derulãrii acesteia.
Cea de-a doua funcþie este cea numitã de Abric funcþia identitarã care aratã posibilitãþile reprezentãrilor sociale de a permite indivizilor, grupurilor a se delimita, a se situa pe poziþii specifice în procesul comparaþiei sociale. Construirea identitãþii grupului va permite un control social important exercitat de comunitate asupra fiecãruia dintre membrii sãi îndeosebi în procesele de socializare. Aceastã funcþie identitarã dã reprezentãrilor un rol primordial în procesul compraþiei sociale apreciazã J.C. Abric (1995, p.132). De asemenea, spune autorul citat, reprezentãrile ce definesc identitatea unui grup vor juca un rol important în contextul social.
Funcþia de orientare ºi praxiologicã constituie un ghid pentru comportamentele de grup ºi individuale. Aceastã funcþie îndeplinitã de reprezentarea socialã este rezultatul a trei factori, ce pot fi depistaþi în câteva aspecte semnificative ale reprezentãrilor.
Astfel:
reprezentarea conduce la definirea scopului unei sarcini determinând implicit tipul de comportament. Reprezentarea socialã a sarcinii, spune Abric, determinã în mod direct tipul de demers cognitiv adoptat ca ºi modul în care acesta este structurat ºi comunicat ºi aceasta independent de realitatea obiectivã a sarcinii;
reprezentarea produce un ansamblu de expectanþe, anticipãri acþionând astfel asupra realitãþii sociale prin selectarea ºi filtrarea informaþiilor;
prin natura prescriptivã a reprezentãrilor se defineºte ceea ce este permis, tolerabil, acceptabil într-un context dat;
Cea de-a patra funcþie justificativã a reprezentãrilor se întemeiazã pe faptul cã acestea joacã un rol important în explicarea, susþinerea argumentativã a unor acþiuni grupale. Reprezentãrile sociale pot sã întãreascã poziþia socialã a unui grup, sã menþinã ºi sã justifice diferenþa socialã sau chiar discriminarea între grupuri. Prin funcþiile lor de ordin cognitiv, identitar ºi orientativ, reprezentãrile se aflã la originea practicilor sociale, iar prin cele justificative, de adaptare ºi de diferenþiere ele sunt produse modelate de aceste practici. J.C. Abric evidenþiazã astfel sistemul dublu de determinare între reprezentãrile sociale ºi practicile sociale.
Funcþia simbolicã Prin intermediul reprezentãrii sociale realitatea nu este numai reconstruitã ci ºi dedublatã (C. Cristea, 2000, p.60). Reprezentãrile sociale adaugã planului obiectual un plan al unei reproduceri simbolice a realitãþii cu aceiaºi consistenþã psihologicã.
Sub titlul "Natura convenþionalã ºi prescriptivã a reprezentãrilor", S. Moscovici contureazã douã roluri îndeplinite de reprezentarea socialã:
a) în primul rând este vorba de faptul cã reprezentãrile localizeazã într-o categorie persoanele, evenimentele, obiectele, le conferã o formã precisã, apoi le impun "un mod gradual drept model de un anumit tip, distinct ºi împãrtãºit de un anumit grup de persoane". Toate elementele noi aderã la model ºi fuzioneazã cu acesta, "se convenþionalizeazã". Aceste convenþii permit oamenilor sã ºtie "ce trece drept ce". Vedem doar ceea ce convenþiile subînþelese ne permit ºi rãmânem totodatã neconºtienþi de prezenþa acestor convenþii" (S. Moscovici, 1995, p. 7);
b) un al doilea rol al reprezentãrilor sociale este evidenþiat de faptul cã ele "se impun cu o forþã irezistibilã". Aceastã forþã, apreciazã S. Moscovici, rezultã din combinaþia dintre o structurã prezentã chiar înainte ca noi sã începem sã o gândim ºi o tradiþie care impune ce trebuie sã gândim. Deci, reprezentãrile sociale sînt prescriptive.
D. Jodelet (1995, p. 123), amintind de eficacitatea reprezentãrilor sociale, aprecia cã rolul reprezentãrilor sociale în devenirea socialã se anunþã un obiect de studiu stimulant pentru viitor.
Analiza unei reprezentãri, înþelegerea funcþionãrii ei , aprecia J.C. Abric (1995, p.135) necesitã o dublã delimitare: a conþinutului ºi a structurii ei.
Analizând conþinutul reprezentãrilor sociale, s-a ajuns la concluzia cã organizãrii lui sub forma unei structuri ierarhizate în care existã un nucleu central în jurul cãruia se aflã elementele periferice.
Teoria nodului central - lansatã de J.C. Abric - menþioneazã cã ideea de centralitate, ca ºi aceea de nod nu sunt strãine psihologiei sociale. Astfel, Fritz Heider vorbeºte de rolul nodurilor unitare în interpretarea evenimentelor. Alte lucrãri întãresc ideea de centralitate prin studierea modului de formare a impresiilor, judecãþilor emise asupra unor persoane pornindu-se de la un ansamblu de trãsãturi.
S. Moscovici, în studiul asupra psihanalizei, descoperã cã prin procesul numit obiectivare se trece de la o teorie ºtiinþificã la un model figurativ, un fel de schematizare a teoriei bazate pe câteva elemente concrete. Prin decontextualizare aceastã schemã devine o paradigmã, o cheie de interpretare a evenimentelor.
Dupã pãrerea lui J.C. Abric (1995, p.138-140), nucleul central este elementulfundamental, esenþial, al reprezentãrii, pentru cã el determinã organizarea ºi semnificaþia sa internã. Dupã Abric nodul central prezintã urmãtoarele caracteristici:
este legat ºi determinat de condiþiile istorice, sociale, ideologice, fiind marcat de memoria colectivã ºi de sistemul de norme ale grupului;
constituie baza comunã colectiv împãrtãºitã de reprezentarea socialã realizând omogenitatea grupului ºi având, în consecinþã, o funcþie consensualã;
este stabil, coerent, rezistent la schimbare asigurând continuitatea ºi permanenþa reprezentãrii;
este relativ independent de contextul social ºi material imediat.
Pe baza acestor caracteristici Abric delimiteazã funcþiile pe care le îndeplineºte nodul central al reprezentãrii. Acestea sunt douã:
funcþia generativã prin care nodul central se dovedeºte a fi un element creator, transformator al semnificaþiei celorlalte elemente; el dã un sens, o valoare elementelor reprezentãrii;
funcþia organizatoare prin care nodul central este cel care determinã specificul relaþiilor stabilite între elementele reprezentãrilor.
Centralitatea unui element este socotitã în funcþie de criterii cantitative ºi calitative. Astfel, dacã frecvenþa de apariþie nu este un criteriu suficient pentru a determina centralitatea unui element, unii autori indicã importanþa cantitativã a anumitor legãturi pe care acesta le întreþine cu ansamblul celorlalte elemente ºi care poate apãrea ca un indicator pertinent al centralitãþii. El este elementul cel mai stabil al reprezentãrii sociale ce îi asigurã "perenitatea în contexte miºcãtoare evolutive".
Nodul central a fost conceput de Abric ca un sistem constituit din mai multe elemente. Fiecare dintre acestea ocupã o poziþie privilegiatã în structura reprezentãrii datoritã semnificaþiei pe care o conferã ansamblului. Nodul central este determinat de natura obiectului reprezentat, de relaþiile ce se stabilesc între obiectul de reprezentat ºi cel care-l reprezintã ºi de sistemul de valori, norme specifice grupului.
J.C. Abric considerã cã în funcþie de natura obiectului ºi finalitatea situaþiei nodul central va avea douã dimensiuni:
o dimensiune funcþionalã;
o dimensiune normativã.
O problemã importantã rãmâne aceea a reperãrii ºi identificãrii nodului central. Un prim pas în acest sens îl va constitui cunoaºterea obiectului reprezentãrii sociale deoarece nu pentru toate obiectele este obligatoriu obiectul de reprezentare. Moliner susþine cã rezolvarea acestei probleme þine de modul de definire a noþiunii de "centralitate".
Câteva tehnici care s-au utilizat pentru a evidenþia nodul central au fost: analiza de similitudini; compararea itemilor; metodele asociative. Acestea însã pun în evidenþa doar aspecte cantitative. Abordarea din perspectivã exclusiv cantitativã nu permite lansarea ipotezei de "centralitate". O cogniþie este centralã nu numai pentru cã este puternic legatã de celelalte, ci pentru cã ea are o legãturã privilegiatã cu obiectul reprezentãrii. Aceastã legãturã este simbolicã ºi rezultã din condiþiile istorice ºi sociale care au însoþit naºterea reprezentãrii sociale.
Moliner P. atribuie cogniþiilor centrale patru proprietãþi (cf. A. Neculau, 1996, p.41):
valoarea simbolicã - a nodului central este datã de determinanþii sociali ºi istorici ce constituie fundamentul tuturor credinþelor relative la obiect. Nodul central întreþine relaþii nedisociabile cu obiectul reprezentãrii pe care, de altfel, îl ºi simbolizeazã;
puterea asociativã - asociativitatea nodului central a fost pusã în evidenþã de Moscovici când remarcã faptul cã unele noþiuni sunt caracterizate de aspecte polisemice ºi prin capacitatea de a se asocia altor termeni. Aceastã proprietate a cogniþiei centrale se referã la capacitatea ei de a se combina cu elemente foarte diverse;
proeminenþa cogniþiei centrale- este afirmatã de frecvenþa apariþiei ºi de locul sãu în discursul subiectului. Ea este o consecinþã a valorii simbolice a cogniþiilor centrale. Punerea în evidenþã a proeminenþei unui item se poate realiza prin mai multe metode: metoda alegerii în bloc; analiza de similitudini; clasificarea ierarhicã sau analiza factorialã. Toate aceste demersuri metodologice propun douã criterii de decelare a proeminenþei: frecvenþa apariþiei ºi rangul acesteia într-un ansamblu de cuvinte;
conexitatea - (conexare puternicã la structurã) derivã din capacitatea asociativã ºi este evidenþiatã de numãrul mare de relaþii pe care un element le are cu celelalte elemente ale reprezentãrii. Punerea în evidenþã a acestei caracteristici se întemeiazã pe utilizarea indicilor de similitudine. Fiecãrei perechi de itemi îi corespunde un indice ce reflectã proximitatea între itemii perechi.
Elementele periferice sunt componente ale reprezentãrii ºi graviteazã în jurul nodului central, aflându-se în relaþii directe cu acesta. Aceastã situaþie indicã faptul cã nodul central determinã prezenþa, ponderea, valoarea ºi funcþia elementelor periferice. Aceste elementele periferice reprezintã factorul mobil, flexibil, al reprezentãrii mediind între nodul central ºi situaþia concretã. J.C. Abric (1995, p.142-144) considerã cã elementele periferice îndeplinesc trei funcþii esenþiale:
a) funcþia de concretizare - ce traduce legãtura directã a elementelor periferice cu contextul (situaþia concretã) prin ancorarea reprezentãrii în realitate. "Ele integreazã elementele situaþiei în care se produce reprezentarea, exprimã prezentul ºi experienþa subiecþilor";
b) funcþia de reglare - prin care elementele periferice joacã un rol esenþial în adaptarea reprezentãrii la evoluþia contextului. Fiind mai suple decât elementele nodului central elementele periferice pot integra la periferia reprezentãrii informaþii noi, transformãri noi ale mediului. Ca urmare elementele ce ar putea "ataca" bazele reprezentãrii sunt integrate reinterpretate în sensul semnificaþiei centrale sau li se va atribui un caracter de excepþie, de condiþionalitate (C. Flament, apud J.C. Abric, 1995, p.142);
c) funcþia de apãrare - care trãdeazã rolul sistemului periferic de apãrãtor al reprezentãrii prin transformarea sa ºi conservarea nodului central. C. Flamen numeºte sistemul periferic "paraºoc". Transformarea unei reprezentãri se realizeazã î cea mai mare parte prin transformarea elementelor sale periferice.
C. Flamen (1989 apud J.C. Abric, 1995) delimiteazã alãturi de funcþia de apãrare ºi protejare a nodului central ºi funcþiile de modelare personalizatã a reprezentãrilor ºi conduitelor asociate ºi de a fi prescriptive pentru comportament îndeplinite de elementele periferice. Aceste funcþii indicã ce este normal sã se facã într-o situaþie ºi ghideazã acþiunea sau reacþiile subiectului imediat fãrã sã se apeleze la semnificaþiile nodului central.
Identificarea sistemului central ºi a elementelor periferice ale unei reprezentãri se realizeazã cu o metodologie adecvatã, alta decât aceea utilizatã în mod curent în studiul altor fenomene psihosociale. Cunoaºterea structurii unei reprezentãri sociale este deosebit de importantã pentru înþelegerea rolului lor în structurarea raporturilor sociale cât ºi pentru înþelegerea fenomenelor ºi proceselor obiectelor a cãror reprezentare se studiazã.
În programul de cercetare a Institutului Naþional de Inventicã am realizat o cercetare în colaborare cu dr. Ana Gugiuman, dr. ªulea Dorel, as. cercet. Elena Seghedin ºi stud. Mãgureanu Adrian, asupra vieþii ºi activitãþii inventatorului în care am investigat ºi reprezentarea socialã a inventatorului. În urma aplicãrii unei metodologii complexe am degajat urmãtoarea structurã internã a reprezentãrii sociale a inventaorului (vezi figura 1).
Se constatã cã nucleul central este format din trei noþiuni: una se referã la funcþia principalã, esenþialã a inventatorului, a doua la contribuþia lui la progresul umanitãþii ºi a treia la o însuºire cognitivã de bazã a inventatorului. În jurul celor trei noþiuni graviteazã elementele sistemului periferic care exprimã fie calitãþi ale personalitãþii inventatorului formate ºi demonstrate în activitate, fie atitudini, opinii, credinþa ale mediului social fatã de inventator fie expectanþe ºi roluri pe care cei din grupurile investigate le asociazã activitãþii inventatorului.
REPREZENTAREA SOCIALÃ A INVENTATORULUI
Circumstanþele externe sunt stãri ale lumii exterioare reprezentãrilor sociale þinând de o cauzalitate externã lor. Între circumstanþele externe ºi prescripþiile interne ale reprezentãrilor ca interfaþã apar practicile sociale. "Prescriptorii absorb modificãrile de origine externã ale practicilor putând determina transformarea practicilor" (A. Neculau, 2000, p.40). Modificãrile prescriptorilor absoluþi sunt minimale ºi se produc numai dupã modificarea prescriptorilor condiþionali.
Procesul de transformare a reprezentãrii sociale depinde de modul de percepere a naturii noii situaþii. Dacã situaþia este consideratã reversibilã, reprezentarea va suferi schimbãri numai în sistemul sãu periferic, nodul central rãmânând stabil. Dacã situaþia este perceputã ca fiind ireversibilã, transformarea reprezentãrilor se va realiza sub trei grupe apreciazã J.C. Abric:
a) transformare rezistentã;
b) transformare progresivã;
c) transformare brutalã.
În primul caz noile practici, contradictorii celor vechi pot fi administrate prin sistemul periferic ºi prin mecanismele clasice de apãrare. Aceasta se realizeazã prin interpretare, justificare, raþionalizare. În aceastã situaþie în sistemul periferic al reprezentãrii va apare o "schemã nouã care nu pune în cauzã nodul central".
În al doilea caz transformarea progresivã se contureazã când practicile noi nu sunt total contradictorii cu nodul central, transformarea reprezentãrii sociale realizându-se prin integrarea progresivã ºi fuziunea schemelor activate cu nodul central conducând cãtre o nouã reprezentare.
În al treilea caz transformarea re loc când noile practici "ameninþa direct nodul central depãºind mecanismele de apãrare ºi protejare ale elementelor periferice. Ca urmare va avea loc o schimbare directã ºi completã a nodului central.
Deoarece reprezentãrile sociale sînt fenomene istorice care opereazã mai degrabã în societate decât în laborator, psihosociologii apreciazã cã teoria reprezentãrilor sociale nu privilegiazã metodele experimentale. R. Farr (1933) argumenta cu fermitate faptul cã reprezentãrile sociale nu pot fi studiate exclusiv în laborator. Ca urmare, încã nu existã un manual complet privind metodologia cercetãrii reprezentãrilor sociale.
Mai mulþi specialiºti au încercat sã identifice ºi sã sistematizeze abordãrile metodologice în raport cu studiul reprezentãrilor sociale: De Rosa A.S. (1988), Jodelet D. (1989), Le Bouedec (1986), Abric J. C. (1994).
J.C. Abric (1994) propune un triplu criteriu de organizare a metodelor în câmpul de cercetare:
metode de reperare a conþinutului reprezentãrii;
2. metode de studiu al relaþiilor între elemente;
3. metode de determinare ºi control al nodului central.
La nivelul metodelor de reperare al conþinutului reprezentãrii, autorul distinge douã tipuri de metode:
a) metode interogative (chestionarul, planºele inductoare, desenele, suporturile grafice ºi abordarea monograficã);
b) metode asociative (asociaþia liberã ºi harta asociativã, reþeaua de asociere).
Orice investigaþie a unei reprezentãri trebuie sã urmeze patru etape (Abric, 1994):
1. Culegerea conþinutului reprezentãrii;
2. Cercetarea structurii reprezentãrii ºi a nodului central;
3. Verificarea centralitãþii;
4. Analiza de argumentare.
Pentru culegerea conþinutului reprezentãrii se poate utiliza: conversaþia, metodele asociative (metoda asociaþiei libere, harta asociativã, reþeaua de asociaþii), analiza desenelor, planºele inductoare etc.
Ana Maria Silvana De Rosa a utilizat în cercetarea reprezentãrii bolnavului asupra maladiei mentale mai multe tehnici asociative pentru culegerea datelor: metoda asociaþiei libere, reþeaua de asociaþii, harta asociativã etc.
1. Metoda asociaþiei libere constã în: se cere subiecþilor ca, plecând de la un cuvânt inductor, sã gãseascã toate cuvintele ºi expresiile ce le vin în minte în legãturã cu tema datã. Metoda permite:
a) actualizarea elementelor implicite ºi latente care sînt mascate în rãspunsurile la chestionare, interviu, discuþii;
b) aplicarea tehnicii simultan la un numãr mai mare de subiecþi într-un timp scurt;
c) obþinerea unor date ce pot fi uºor de prelucrat statistic dupã mai mulþi indicatori: frecvenþa unui element, rangul mediu al apariþiei, rangul mediu al importanþei.
În studiile privind reprezentarea socialã, metoda asociaþiei libere trebuie susþinutã de alte tehnici asociative.
2. Reþeaua de asociaþii este o tehnicã elaboratã de A. S. de Rosa în 1993. Pentru realizarea reþelei de asociaþii se cer subiecþilor urmãtoarele activitãþi:
- construiþi o reþea de asociaþii raportându-vã la cuvântul scris în centrul paginii. Scrieþi toþi termenii (substantive, adjective, expresii) care vã vin în minte, cît mai repede posibil ºi utilizând tot spaþiul disponibil. Pe mãsurã ce scrieþi cuvintele pe foaie, urmãrind criteriile dvs. personale de asociaþie, notaþi alãturi de fiecare cuvânt un numãr corespunzãtor ordinii în care el v-a venit în minte.
- priviþi cuvintele scrise pe foaie ºi þinând cont cît de apropiate sînt uniþi unele cuvinte cu o linie, formând astfel mai mulþi ciorchini.
- priviþi din nou reþeaua de asociaþie pe care aþi construit-o. Dacã consideraþi necesar, adãugaþi noi legãturi între cuvinte.
- gândiþi-vã la cuvintele scrise pe foaie ºi atribuiþi fiecãrui cuvânt semnul "+", "-" sau zero, dupã cum el are pentru dvs. o conotaþie pozitivã, negativã sau neutrã.
- în final, clasaþi cuvintele pe care le-aþi scris în ordinea importanþei pe care le-o acordaþi.
Reþeaua de asociaþii, în afara avantajelor oferite ºi de celelalte metode de asociere, permite:
a) determinarea indicelui de polaritate (posibilitatea evaluãrii atitudinilor subiectului);
b) determinarea indicelui de neutralitate (semnificaþia importanþei termenilor neutri asociaþi).
3. Harta asociativã este o tehnicã având la bazã metoda asociaþiei libere. Pentru realizarea ei se cere subiecþilor ca dupã ce au gãsit toate asociaþiile ce le vin în minte la un cuvânt inductor, sã se gândeascã la alte serii de asociaþii, pornind acum de la un cuplu de cuvinte conþinând cuvântul inductor ºi fiecare din cuvintele asociate prima datã de subiect. Se formeazã ciorchini de asociaþii. Rezultã o structurã arborescentã cu aspect de hartã. Aceastã tehnicã oferã urmãtoarele posibilitãþi:
a) culegerea unor date bogate;
b) identificarea unor legãturi semnificative între elemente;
c) posibilitatea aplicãrii individuale ºi în grup.
Harta asociativã se apropie de reþeaua de asociere. Datele obþinute prin metodele de asociere prezentate mai sus pot fi prelucrate prin tehnici de analizã statisticã.
Cercetarea structurii reprezentãrii ºi a nodului central implicã, în primul rând, investigarea organizãrii conþinutului reprezentãrii. Apoi are loc identificarea relaþiilor (legãturilor) între elemente. Se pot utiliza urmãtoarele metode: tehnica enunþãrii relaþiilor, constituirea de cupluri de cuvinte ºi comparaþiile pereche. Trebuie utilizate ºi metode pentru identificarea nodului central: metoda inducerii prin scenariu ambiguu sau metoda schemelor cognitive de bazã. Verificarea centralitãþii se poate face prin punerea în cauzã a nodului central, intermediul inducerii prin scenariu ambiguu ºi schemele cognitive de bazã. Analiza de argumentare presupune integrarea informaþiilor obþinute într-un discurs argumentat care sã permitã cunoaºterea funcþionãrii reprezentãrii. Aceastã analizã necesitã reutilizarea tehnicilor de conversaþie.
Este important de stabilit legãturile dintre elementele reprezentãrii. Aceasta este posibilã prin aplicarea mai multor proceduri: constituirea de cupluri de cuvinte, comparaþia perechi sau constituirea ansamblului de cuvinte.
La fel de importante sînt ºi metodele de control al centralitãþii. Aceste tehnici confirmã teoria privind caracteristicile nodului central (calitative ºi cantitative), iar din punct de vedere empiric verificã ºi completeazã rezultatele obþinute prin alte metode (metoda inducþiei, prin scenariu ambiguu, metoda punerii în cauzã a nodului central, metoda schemelor cognitive de bazã - SCB).
Problema reprezentãrilor sociale este în continuã cercetare, extindere, investigare aceasta deoarece argumentau W. Doise ºi A. Palmonari (1996, p.23) studiul nu are drept scop adãugarea unui nou domeniu celor pe care psihologii sociali le exploreazã deja ci încearcã sã gãseascã ceva ce este comun în aceste domenii diferite aparent separate ºi juxtapuse.
În prezent în aria reprezentãrilor sociale se discutã mult despre raportul reprezentare socialã ºi ideologie (S. Moscovici, A. Neculau), despre reprezentãrile sociale ale grupurilor minoritare (J.A. Perez, F.Dasi) sau despre reprezentãrile sociale ale inteligenþei (Mugny G., J.A. Perez) etc. Complexa ºi generoasa problematicã a reprezentãrilor sociale aºteaptã investigaþii ºi cercetãri originale iniþiate de tinerii psihosociologi români.
Descrieþi procesele care genereazã reprezentãrile sociale.
Ce metode se utilizeazã în studierea reprezentãrilor sociale?
Care este structura unei reprezentãri sociale?
Ce funcþie îndeplineºte nodul central?
cum se produce transformarea unei reprezentãri sociale?
Interpretaþi urmãtorul text.
"În consecinþã, pentru a înþelege ºi a explica reprezentarea, este necesar sã începem cu reprezentarea din care provin. Nu este suficient sã plecãm de la aspectul cutare sau cutare, fie de comportament, fie de structurã socialã. Departe de a reflecta comportamentul sau structura socialã, o reprezentare adesea le condiþioneazã ºi chiar le corespunde. Lucrurile stau astfel nu din cauzã cã au o origine colectivã sau pentru cã se referã la un obiect colectiv, ci pentru cã, fiind împãrtãºite de toatã lumea ºi întãrite prin tradiþie, constituie o realitate socialã sui generis. Cu cât originea sa este mai uitatã, iar natura sa convenþionalã ignoratã, cu atât devine mai fosilizatã. Ceea ce e ideal devine, treptat, materializat, înceteazã de a mai fi efemer, schimbãtor ºi pieritor ºi devine, în schimb, de duratã, permanent, aproape nemuritor. Atunci când dãm naºtere la reprezentãri suntem precum artistul care se închinã în faþa statuii pe care a sculptat-o ºi o preþuieºte ca pe un zeu.
Dupã pãrerea mea, sarcina principalã a psihologiei sociale este de a studia astfel de reprezentãri, proprietãþile acestora, originile ºi impactul lor. Nici o altã disciplinã nu este dedicaþia acestei sarcini ºi nici una nu este mai bine echipatã pentru a duce la îndeplinire".
Moscovici S. (1995) - Fenomenul reprezentãrilor sociale din vol. "Reprezentãrile sociale", Neculau A (coord.), Editura ªtiinþã ºi Tehnicã, p.13 - 14.
Interpretaþi urmãtorul text: La ce fenomen se referã autorii în fragmentul de mai jos?
"Cercetãrile psihosociologice realizate de Messik, Bloom, Boldizar ºi Samuelson (1985) au pus în evidenþã tendinþa oamenilor de a se percepe pe ei înºiºi ca fiind mai buni (mai generoºi, mai oneºti etc) decât alþii sau, în orice caz, nu atât de rãi ca alþii. Aceastã tendinþã subiectivã, neconºtientizatã, a primit numele de <<fairness bias>>, ceea ce în traducere ar putea fi numitã <<eroarea onestitãþii>>.
Generalitatea tendinþei de a ne autoatribui mai multe comportamente morale, de cooperare, de ajutorare a altora - cu un cuvânt, comportamente dezirabile social - decât comportamente nedezirabile social a fost pusã în evidenþã de studiile lui Goethals (1986). Cînd ne comparãm cu alþii, ne redescoperim mintal self-ul mai pozitiv decât este în realitate. Allison, Messik ºi Goethals (1989) au descoperit cã tendinþa de a ne percepe ca fiind superiori celorlalþi apare când ne referim la moralitate (onestitate), dar nu ºi atunci când avem în vedere inteligenþa. Subiecþii de experiment au relatat despre mai multe comportamente corecte, în conformitate cu normele morale, când s-au referit la ei înºiºi, decât atunci când s-au referit la alþii, dar nu s-au considerat mai inteligenþi decât cei cu care s-au comparat".
(Chelcea S., Lungu O., Radu L., Vlãduþ Mihaela, 2000, "Reprezentarea mintalã a self-ului ºi a altora: efectul Muhammad Ali în România. Particularitãþi ale tranziþiei", Editura Universitãþii din Piteºti).
Sugestii pentru seminar
1. Aveþi cuvântul inductor "sinucigaº". Realizaþi harta asociativã ºi reþeaua de asociere. Comparaþi rezultatele.
2. Utilizând metode ºi procedee învãþate la curs, realizaþi reprezentarea socialã a persoanelor cu nevoi speciale: precizaþi nucleul central ºi elementele periferice.
3. Realizaþi o dezbatere pe tema "De la percepþie ºi memorie socialã la reprezentare socialã".
|
