1. Definire.
2. Caracterizarea psihologica a reprezentarii.
3. Proprietatile reprezentarii.
4. Clasificarea reprezentarilor.
Reprezentarea este un proces psihic care face trecerea de la procesele cognitiv senzoriale spre cele cognitive complexe, reflectand obiectele si fenomenele in absenta lor.
Astfel, reprezentarea devine o perceptie trecuta si reprodusa. Con 515i83f tinutul sau reflectoriu il constituie obiectele, fenomenele, situatiile sau persoanele cu insusirile lor concrete, dar caracteristice si importante.
Reprezentarea este actiunea mintala cu obiectul in absenta lui, cu conditia ca acesta sa fi actionat candva in mod direct asupra organelor de simt. Fiind un proces complex, reprezentarea a suscitat interesul specialistilor, care au manifestat atitudini contradictorii fata de acest proces: de la considerarea lui ca un proces senzorial complex, pana la conferirea statutului de celula a intreg sistemului psihic uman. Atitudinile reductioniste fixeaza reprezentarea la nivelul perceptiei, considerand-o o prelungire a ei.
Neconcordanta in conturarea notiunii de reprezentare se datoreaza mai ales naturii sale contradictorii, concretizata in:
r isi are originea in perceptie;
r se apropie de perceptie sub aspectul continutului;
r este inferioara gandirii sub aspectul discursivitatii;
r este mai saraca in continut decat perceptia;
r face trecerea de la senzorial la logic;
r raportat la gandire, putem mentiona:
Ø se extinde pana la nivelul conceptului abstract;
Ø prin mecanismele operationale se apropie de gandire;
Ø prin nivelul de organizare depaseste perceptia;
Ø nu dispune de capacitate de departajare secventiala a informatiei si de integrare a ei;
Ø imaginea mintala este aproximativa, realizandu-se caracterul de generalitate;
Ø nu reflecta toate insusirile obiectului, ci doar pe cele importante si caracteristice.
A) Continutul informational e format in reprezentare de insusirile caracteristice si importante, care permit sa fie surprinsa implicit si esenta obiectului.
Datorita faptului ca reprezentarea surprinde atat ceea ce este caracteristic pentru un obiect sau pentru o clasa de obiecte, ea pregateste trecerea spre actul gandirii, respectiv sta la baza formarii notiunilor ca element de baza al gandirii si ca substrat pentru elaborarea judecatilor si a rationamentelor.
B) Forma ideal subiectiva subliniaza faptul ca imaginea reprezentarii poarta pecetea subiectivitatii individului. Plecand de la acest fapt, Ebbinghaus a desfasurat o serie de experimente punand in evidenta principalele caracteristici ale imaginii reprezentarii.
O prima grupa de caracteristici se refera la faptul ca reprezentarea este stearsa, palida, cu claritate mai redusa.
A doua categorie de caracteristici se refera la instabilitate si caracterul fluctuant al imaginii reprezentarii.
A treia grupa face trimitere le caracterul fragmentar, lacunar si la absenta amanuntelor in imaginea reprezentarii, datorita in principal absentei obiectului.
Aceste caracteristici sunt dependente si de alti factori: numarul de perceptii care a stat la baza reprezentarii; semnificatia lor pentru subiect; trasaturile de personalitate ale lui; particularitati ale activitatii nervoase superioare.
A patra grupa de caracteristici stabilita de Ebbinghaus se refera la caracterul generalizat, care se manifesta inca de la nivelul psihicului animal, care ajunge sa genereze o experienta repetata, reusita si legata de satisfacerea trebuintelor biologice.
La om, generalizarea este dictata de legile vietii sociale, imaginea cuprinzand caracteristici cu importanta pentru practica sociala. Fixarea acestor semnificatii sociale este o etapa noua in generalizare si sta la baza unei categorii de reprezentari numite reprezentari sociale. Ele permit constientizarea, organizarea si sistematizarea in anumite sisteme, precum si elaborarea unor reprezentari comune pentru mai multi oameni.
C) Mecanisme
Reprezentarea este rezultatul unor prelucrari, combinari si recombinari ale insusirilor senzoriale, fapt ce permite retinerea si amplificarea unora, concomitent cu eliminarea altora. Aceasta selectie se realizeaza, in principal, in functie de semnificatia obiectului. Mecanismul care permite formarea reprezentarilor in acest mod este cuvantul. Evocarea reprezentarii este ceruta de activitatile pe care individul le desfasoara.
3. Proprietatile reprezentarilor
1) Figurativitatea: reprezentarea reda ceea ce este tipic pentru un anumit obiect, eliberandu-se de aspectele particulare si transformandu-se intr-un portret rezumativ al unui obiect sau clase de obiecte. Imaginea, oricat de schematica ar fi, pastreza coerenta si congruenta cu obiectul.
2) Operativitatea: dupa Piaget, operativitatea este o reconstructie ce are loc in timpul elaborarii imaginii, in care sunt implicate operatii de asocieri, contrast, contiguitate.
3) Panoramizarea: imaginea mintala in reprezentare prezinta dimensiuni care nu pot fi sesizate in actul perceptiv. De exemplu, unui cub privit din orice parte nu-i putem vedea decat trei fete, insa intotdeauna ni-l imaginam cu toate fetele.
4. Clasificarea reprezentarilor
Clasificarea se realizeaza dupa mai multe criterii:
r dupa analizatorul dominant: reprezentari auditive, vizuale etc.
r dupa tipul de activitate: reprezentari literare, tehnice, matematice etc.
r dupa gradul de generalitate: reprezentari generale si individuale.
r dupa procesul psihic implicat: reprezentari ale memoriei si reprezentari ale imaginatiei (imaginatia reproductiva).
r dupa prezenta/absenta actului voluntar: reprezentari voluntare/involuntare.
O categorie aparte sunt reprezentarile sociale, care au fost propuse de Durkheim si dezvoltate ulterior de psihologul francez de origine romana S. Moscovici.
Reprezentarile sociale sunt definite ca modalitati de gandire practica, orientata spre comunicare, intelegere si stapanire a mediului social, natural si ideal. Sunt procese si produse de elaborare psihologica si sociala a realului. Ele fac obiectul de studiu al psihologiei sociale.
|
