Reflexele copilului la nastere
Reflexele pe care le prezinta copilul imediat la nastere sunt comportamente
innas-cute, majoritatea fiind functionale din momentul nasterii. Unele se
manifesta insa inca inainte de nastere. Astfel, in situatii noi, fatul isi duce
degetul la gura si il suge, ceea ce are un efect de reconfortare.
Rostul general al reflexelor este acela de a asigura supravietuirea copilului.
Dar, in vreme ce in cazul unor reflexe (de exemplu, reflexul suptului) aceasta
functie este evidenta, in cazul altora acest scop e mai putin evident.
Utilitatea imediata a reflexelor consta i 929j93j n faptul ca manifestarea lor, precum
si disparitia sau integrarea lor in comportamente mai complexe sunt indicatori
ai dezvoltarii normale ori ai unor tulburari neurologice in dezvoltarea
copilului. (Ana Muntean)
Intregul esafodaj al inteligentei se construieste, conform teoriei lui Piaget,
plecand de la acest repertoriu comportamental innascut.
Reflexele sunt comportamente repetitive, raspunzand unor stimuli specifici din
mediul exterior. Ele beneficiaza de un control subcortical. O dovada o
reprezinta faptul ca reflexul suptului apare si la copiii care se nasc fara
cortex (anencefalici - Vauclair, 2004).
Cele mai cunoscute reflexe innascute, prezente de la nastere, sunt:
. reflexul* Babinski (cutanat plantar), care se manifesta printr-o miscare de
extensie a degetelor de la picioare atunci cand talpa, in zona calcaiului, este
zgariata. Reflexul dispare in jurul varstei de 8-12 luni a copilului. Prezenta
lui la nastere si disparitia in perioada mentionata anterior sunt semne ale
unei conditii neurologice normale. Daca ramane prezenta peste aceasta varsta,
este evident ca va impieta achizitia mersului, iar neurologii vor banui o
leziune a cailor motoare piramidale;
. reflexul respiratiei, care consta in inspirarea si expirarea repetitiva,
ritmica a aerului si este un reflex permanent de-a lungul vietii. Are ca scop
asigurarea oxigenului si eliminarea bioxidului de carbon din organism;
. reflexul de tarare, care apare prin plasarea pe burta a copilului si
aplicarea unei presiuni asupra talpilor picioarelor; imediat apar miscari
ritmice ale bratelor si picioarelor. Reflexul dispare pe la 3-4 luni si poate
reaparea pe la 6-7 luni, ca o componenta a comportamentului voluntar de tarare.
Nu se stie cu precizie functionalitatea reflexului;
. reflexul clipitului, constand in inchiderea rapida a ochilor, este un reflex
permanent. Are ca scop protejarea ochiului de lumina prea intensa, de curentii
de aer sau de patrunderea in ochi a unor corpuri straine;
. reflexul de apucare (agatare), care se manifesta cu putere atunci cand un
obiect (un creion, un deget) apasa palma
nou-nascutului, prin apucarea stransa cu degetele a obiectului. Dispare injur
de 3 sau 4 luni, fiind inlocuit de miscarea voluntara de a apuca, ce se
dezvolta in miscarea complexa de coordonare ochi-mana. Prezenta la nastere a
reflexului si disparitia lui in intervalul de timp mentionat sunt semne ale
starii neurologice normale a copilului;
. reflexul Moro, care apare la un zgomot puternic sau la o miscare neasteptata
de lasare a copilului sa cada cativa centimetri in timp ce este tinut in brate,
in general la schimbari bruste ale combinatiei de stimuli ce actioneaza asupra
copilului la un moment dat. Reflexul se manifesta printr-o aruncare puternica a
bratelor in laturi, concomitent cu arcuirea spatelui, urmata de readucerea
bratelor impreuna la piept ca si cand ar apuca ceva. Dispare injur de 4-7 luni,
desi ramane permanent de-a lungul vietii un tresarit la zgomot puternic.
Constituie, de asemenea, un semn al evolutiei neurologice normale. Nu i se
cunoaste cu precizie functionalitatea, dar se considera ca ar putea fi legat de
facilitarea legaturii mama-copil. Ar putea fi interpretat ca un inceput al
reflexului de orientare;
. reflexul* de baza, care se manifesta prin intoarcerea capului si deschiderea
gurii atunci cand se atinge obrazul copilului, in apropierea gurii. Dispare pe
la 3-5 luni si este o componenta importanta a hranirii copilului;
. reflexul pasitului, care apare atunci cand copilul este tinut in picioare
deasupra unei suprafete plane. Copilul va face miscari ritmice cu picioarele.
Reflexul dispare in mod natural in primele doua luni de viata si nu se stie
precis ce scop are. S-ar putea sa reapara ca o componenta voluntara a mersului
biped. Exista experimente care sustin ca antrenarea permanenta a acestui reflex
duce la achizitia mersului cu cateva saptamani mai repede ;
. reflexul suptului, ce este initiat de orice obiect care ajunge in gura
copilului. Este un reflex permanent si o componenta principala a hranirii si
ingrijirii (reconfortarii, linistirii) copilului.
. reflexul ochilor de papusa, care se manifesta atunci cand capul este intors
incet spre dreapta sau stanga; ochii raman atintiti drept inainte (privirea,
miscarea ochilor nu urmeaza miscarea capului). Este un reflex care dispare in
prima luna de viata;
. reflexul tonic asimetric al gatului, care apare atunci cand capul, fiind
intors intr-o parte, pe partea respectiva apare o extensie a bratului si a
piciorului, concomitent cu o flectare a bratului, la nivelul cotului, cu
ducerea spre cap, Este o postura ce seamana cu aceea a unui scrimeur. Dispare
pe la 6-7 luni si este un indicator al unei evolutii neurologice normale;
. reflexul inotului se manifesta la plasarea in apa a copilului, prin miscari
de inot asemanatoare cu cele ale broastei sau ale unui catel in apa. Dispare pe
la 3-4 luni.
Evolutia reflexelor innascute reprezinta indicatorul neurologic principal in
evaluarea normalitatii dezvoltarii copilului.
Sunt primele miscari ale copilului. Ulterior, se va dezvolta prin maturizare
sistemul motor, urmand cele doua legi specifice vertebratelor: legea
cefalocau-dala (dinspre cap in jos) si cea proximodistala, dinspre trunchi spre
extremitati. (Ana Muntean, 2004)