Relatia psihologiei cu alte stiinte
Psihologia este inclusa intre stiintele sociale (sociologia, stiintele juridice, lingvistica) considerate ca fiind nomotetice. Acestea cerceteaza si descopera “legi”, in mod analog stiintelor naturii. In cadrul “stiintelor umane” au fost incluse disciplinele juridice, istoric 333g67d e si filosofice. Nu se poate constata nici o deosebire de natura intre “stiintele sociale” si “stiintele umane”, fiindca fenomenele sociale depind de toate insusirile omului, inclusiv de procesele psihofiziologice si toate stiintele umane sunt sociale printr-un aspect al lor. S-ar putea face o distinctie intre cele doua categorii de stiinte, daca s-ar putea disocia in structura umana ceea ce tine de formele particulare ale societatii in care traieste si ceea ce constituie natura umana universala.
O alta clasificare, defineste stiintele nomotetice ca fiind discipline preocupate de descoperirea de legi, privite ca relatii cantitative, relativ constante si care se pot exprima prin functii matematice si pot fi intelese ca fapte generale exprimate in limbaj curent sau formalizat. Aceste exigente sunt respectate de psihologia stiintifica, sociologie, etnologie, lingvistica, stiintele economice si demografice.
Se disting, de categoria de mai sus, stiintele istorice, stiintele juridice si disciplinele filosofice.
O alta distinctie se realizeaza intre stiintele antropologice si cele ale naturii. Psihologia ca si stiintele antropologice studiaza subiectul uman utilizand partial tehnicile biologiei, logicii, ciberneticii, dar subiectul uman este cel care construieste structurile logico-matematice, reprezentand punctul de plecare al logicii si matematicii.
Nu se poate contesta faptul ca, psihologia a fost mult timp tributara filosofiei, pana cand a reusit sa depaseasca limitele introspectiei si sa descopere domeniul de studiu al conduitelor umane.
Obiectivitatea in psihologia stiintifica nu inseamna neglijarea constiintei sau a subiectului ci decantarea in raport cu observatorul, rezultand trei pozitii identificate in psihologia contemporana:
Ø aspectul comportamental (inclusiv constiinta);
Ø aspectul genetic (dezvoltarea ontogenetica);
Ø aspectul structuralist (structuri psiholingvistice, structuri psihosociale).
Relatia dintre psihologie si biologie a evoluat odata cu descoperirile inregistrate de neurofiziologie si de genetica umana. De exemplu, conceptele de genotip si fenotip prin care fenotipul este un raspuns al genomului fata de tensiunile mediului, iar selectia nu se refera direct la gene ci la fenotipuri in calitate de raspunsuri, mai mult sau mai putin adaptate. In concluzie, comportamentul nu este un aspect secundar, fiindca reprezita activitatea esentiala a fenotipului. Datorita comportamentului, relatiile dintre organism si mediu devin circulare, organismul isi alege mediul si il modifica in masura in care depinde de el, devenind un factor important al evolutiei.
Este cert ca psihologia exista pentru ca dupa cum afirma V. Pavelcu, “un fapt care nu exista nu poate starni atatea controverse”. Daca in anumite domenii psihologia se situeaza la fel ca biologia sau stiintele biomedicale, in alte domenii se situeaza in raport cu filosofia, la fel ca stiintele sociale particulare, ceea ce reflecta pozitia ei de granita. In psihologie, la fel ca si in stiintele naturii, legea se refera la intelesul naturalist (si nu la cel normativ) adica acela de reflectare a regularitatii si necesitatii succesiunii si a raporturilor dintre fenomene. Chiar daca legile psihologice nu sunt la nivelul stiintelor exacte, ele pot oferi un grad de prevedere si eficienta in reglarea actiunilor umane. Dupa cum arata Piaget, pe planul de constiinta nu poate fi vorba de un determinism cauzal ci de unul de implicatie.
Principiile metodologice in studierea psihicului, dupa Al. Rosca, sunt:
Ø principiul reflectarii obiective;
Ø principiul determinismului;
Ø principiul conditionarii sociale;
Ø psihicul, functie a creierului.
Ana Tucicov-Bogdan a adaugat: principiul genetic, al analizei comparate, principiul unitatii dintre constiinta si activitatea umana, principiul educabilitatii si adaptabilitatii si principul viziunii sistemice.
|
