SCHIMBARI DE MENTALITATE PRIVIND PSIHICUL
Pe acest traseu a fost un psiholog mai deosebit, PARACELSUS (1493-1541). Paracelsus a cautat esenta cea mai complexa a psihicului si a considerat ca a gasit-o in principiul activatiei, deoarece spiritul este nebulos si impregnat de dimensiuni cosmice universale. In operele sale: ”Opus Paragranum” si ”Opus Paranimum” a diferentiat existenta a doua aspecte ale psihicului: anima brutus si anima spiritus. Dispeceratul creierului fiind central. Paracelsus l-a plasat in ochiul pineal si in vertex. A conturat capacitatea de analiza transcedentala, considerand ca unele persoane o posada. Cine nu o are este un om defavorizat si inferiorizat al existentei. Anima spiritus este de origine superioara, divina si conduce anima brutus printr-o insusire deosebita ce-l caracterizeaz 838h73i a. Cele doua functionalitati sunt complementare. Tradusa in termeni moderni, aceasta combinatie ar reprezenta o referire la sistemul nervos simpatic si parasimpatic. Sistemul nervos simpatic a fost considerat de Paracelsus ca fiind angajat in bataile inimii, al doilea in incetinirea lor. Sistemul simpatic l-a considerat si in dilatarea pupilei, fiind in genere stimulativ. Parasimpaticul, incetineste si echilibreaza ritmurile provocate de primul, creand o complementaritate de echilibru specifica (paticotonica sau parasimpatico- tonica(uneori cu forma de exces)). Ceva mai tarziu, Paracelsus s-a referit la umori (glandele endocrine) si la implicatia lor in functiile organice reglatorii. Acestea au fost vazute si ca diferentiatoare prin dominatii, si ca reglatoare, mai ales.
Un alt moment important pentru dezvoltarea psihologiei si a cerintelor de caracteristici implicate in diferentieri este cel legat de aportul lui Gall, socotit intemeietorul frenologiei. Gall, de origine german, a implicat in sistemul sau de idei multe observatii preluate de la Herophile, Eratostene si scoala de la Alexandria. A fost preocupat de studiul creierului si al sistemului nervos ca responsabil de diferentele dintre oameni. Gall (1758-1828), aflat la Paris, era un cercetator deosebit. Printre altele a formulat ideea socanta, pentru acea vreme, ca facultatile psihice isi au sediul in circumvolutiunile creierului. Deoarece forma craniului se modifica foarte lent, iar creierul mai repede, circumvolutiunile acestuia din urma preseaza foarte puternic asupra carcasei craniene, modificand prin mularea pe aceste circumvolutiuni partial forma craniului. Gall a conchis ca se poate determina caracterul unei persoane prin referiri la bosele craniene (idee de baza a frenologiei).
Gall a considerat ca fiecare persoana dispune de caracteristici distincte (personale) care sunt in relatii cu cele 30 de forte fundamentale si specifice oamenilor (prin ele se citeaza instinctul de conservare, dragostea fizica, placerea de roluri autoritare, simtul moral etc.). Gall a fost preocupat si chiar obsedat de studiul creierului si ala sistemului nervos.
Nu putem ignora din aceasta enumerare pe P. Cabanis (1757-1808). El a fost primul care a legat toate procesele psihologice de sistemul nervos. “Creierul secreta gandirea asa cum ficatul secreta bila” spunea Cabanis. El a deschis drumul acestei vaste probleme legate de baza fiziologica a inteligentei si a implicatiilor psihice din fiecare situatie.
Influentat de ideile lui Gall si ale frenologiei, Cezare Lombrozzo, intemeietorul scolii pozitive (biologista) criminologice, a efectuat intre 1864-1878 lucrarile “Omul delincvent” (1895) pe seama cercetarii concrete pe detinuti din inchisorile militare italiene din Sicilia. In aceste cercetari Lombrozzo a fost obsedat de ideea criminalului innascut, iar studiile sale, foarte meticuloase si complexe, la legat de bosele craniene. In 1895, cand lucrarea sa a fost difuzata si in Franta, s-a fondat scoala de la Padova, de catre Giovani, scoala ce a dat numerosi si remarcabili specialisti in psihologia diferentiala.
Cercetarea ereditatii reprezinta o structurare complexa a fiintei umane. Apropierea de problemele constituirii unei noi fiinte umane s-a conturat dupa ce Z.si H. Jansen au construit primul microscop. Acest instrument a permis patrunderea mai profunda in caracteristicile structurilor celulare si apoi, datorita perfectionarii tot mai mari in instrumentarea patrunderii in microcosmos s-a ajuns la studiul tot mai complex al embriogenezei si al procesului de constituire al embrionului uman, cu surprinderea potentialului genetic ce-l caracterizeaz 838h73i a. Pe filiera istorica semnalam ca fiind mai remarcabile contributiile catorva savanti mai importanti.
W. Harvey (in 1651) a creat o “mirare biologica” prin afirmarea sa, devenita celebra “Omne vivum ex ovo”. Pe de alta parte Harvey a descoperit circulatia sangvina, care a devenit o problema de prim ordin ce a pus in umbra medicina lui Claudius Galenos cu dominatia celor patru umori.
Linné C.(1707-1778), pe de alta parte a fost preocupat de sistematizarea biologica, fapt de mare importanta si de inceput pentru aceasta foarte vasta problema. Fixitatea speciilor pe care a folosit-o operational in demersurile sale a fost anulata prin cercetarile ulterioare. Lucrarea lui Linné “Systema Naturae”(1735) a fost opera sa de contributie.
J. B.Lamarck a publicat in 1809 lucrarea “Philosophie zoologique” prin care a conturat teoria transformismului, prin care a tras atentia asupra proceselor de schimbare a caracteristicilor fiintelor vii in timp si a deschis calea pentru ideea caracterelor dobandite si implicit a influentelor implicate in constituirea acestora.
Cea mai importanta contributie, insa, in tematica atat de complexa a ereditatii, ca expresie a unor caracteristici complexe, ce se constituie in timp, sub influentele complexe ale adaptarii la mediul mereu in schimbare, a fost adusa de Ch. Darwin (1809-1882) prin lucrarile sale: “The origin of species by means of natural selection” (1859), “The variation of animals and plants under domestication”(1868), ”The descendent of man”(1871) si ”The effects of croos- and self fertilisation in the
Cresterea criminalitatii, dar si a bolilor psihice, a stimulat preocuparile fata de psihologia diferentiala si utilizarea ei sociala care s-a extins iradiind in secolul al XIX-lea tot mai mult spre orientarii scolare, ale selectiei profesionale, prin care se incepe diagnosticarea tot mai extinsa a potentialului aptitudinal disponibil si alimentarea lui energica, dar si o implicatie mai ordonata de organizare de interese, aspiratii necesare in conturarea operativa a disponibilitatilor psihice in vederea implicatiei lor in identificarea procesului social. S-au conturat forme sociale de suport ale psihologiei diferentiale in scoli si laboratoare uzinale de testare psihologica pentru diferite varste, inclusiv a copiilor cu probleme.
Psihologia diferentiala foloseste seturi instrumentale numeroase, metode specifice complexe. Validarea lor se realizeaza temporar si confera in cel mai inalt grad statut de utilizare a numeroase secvente de instrumente psihodiagnostice care au fost utile in obiectivele psihologiei concrete (naive) la care ne-am mai referit. Prin toate acestea psihologia diferentiala a capatat un statut de necesitate potential contribuant si ameliorator al conditiei umane.
|
