SOCIALIZAREA
1.1. Aspecte generale
In sens larg a socializa inseamna a transforma un individ intr-o fiinta sociala inculcandu-i moduri de gandire, simtire, actionare. Acest lucru se realizeaza printr-un proces psihosocial de transmitere - asimilare a atitudinilor, valorilor, conceptiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunitati in vederea formarii, adaptarii si integrarii sociale a unei persoane. In acest sens, socializarea este un proces interactiv de comunicare, presupunand dubla considerare a dezvoltarii individuale si a influentelor sociale, respectiv modul personal de receptare si interpretare a mesajelor sociale si dinamica variabila a intensitatii si continutului influentelor sociale. Socializarea se sprijina pe teoria invatarii sociale. Invatarea sociala ca proces de asimilare a experientei sociale este un mecanism fundamental de realizare a socializarii aceasta finalizandu-se in asimilarea indivizilor in grup 626c28g uri.
Procesul de socializare se realizeaza in functie de un ansamblu de variabile care cuprind:
caracteristicile individuale (varsta, sex, maturizare, dezvoltare, inteligenta);
metode si forme de transmitere (limbaj, mecanisme de control, ritualuri, practici de crestere a copiilor si de integrare sociala, forme de imitatie, de identificare, substituire, inhibitie sau intarire);
structuri de atitudini, valori, actiuni si comportamente (roluri si statusuri sociale, moralitatea relatiilor sociale, etica muncii, orientari politico-civice, performante, altruism, integrare, conformare, etc.).
Socializarea se refera de fapt la dobandirea de catre indivizii umani a unei capacitati de exercitiu prin:
a) abilitatea de a exercita in mod in mod adecvat rolurile sociale, ghidandu-se dupa reguli si norme specifice;
b) participarea lor in cunostinta de cauza la scopurile si idealurile societatii;
c) dobandirea unei capacitati corecte de discernamant pentru a putea distinge intre conduite permise si posibile, intre mijloace legitime si ilegitime, intre scopuri dezirabile si indezirabile din punct de vedere social.
Datorita achizitiilor acestui proces (insusirea unor reguli de comportare si actiune umana, evaluate in mod pozitiv de ceilalti membri ai societatii), fiecare individ capata o identitate culturala determinata si in acelasi timp, reactioneaza la diferite situatii sociale in baza acestei identitati.
B. Bernstein considera ca socializarea este procesul prin care o fiinta biologica se transforma intr-un subiect al unei culturi specifice, in cadrul careia poate exercita, in mod corect, actiuni pozitive, conforme cu standardele de normalitate si rationalitate ale grupului social in care este integrat.
Din perspectiva functionalista, scopul principal al procesului de socializare il reprezinta conformitatea, adica capacitatea de supunere obedienta la exigentele normelor si la idealurile sociale concretizate in valorile culturale ale grupului din care face parte individul. O astfel de perspectiva insa este conservatoare, iar in plan practic favorizeaza forme educative paternaliste, care exclud creativitatea individului in favoarea formarii unui comportament care se conduce dupa prescriptii si sanctiuni normative aplicate de catre adult.
In mod real, pentru a dovedi eficacitatea in ceea ce priveste rezultatul sau final, orice proces de socializare trebuie sa favorizeze creativitatea, prin formarea capacitatii individului de a se autoeduca, de a reusi singur sa discearna intre bine si rau, intre atitudinile morale evaluate in mod negativ de societate si cele care permit o convietuire social adecvata.
Continutul socializarii nu are numai o semnificatie psihologica (maturizarea tanarului), ci si una culturologica (internalizarea normelor si valorilor sociale) si sociologica (deprinderea cu rolurile sociale si elaborarea unor comportamente corespunzatoare). Datorita acestor trasaturi specifice, procesul de socializare nu se identifica nici cu procesul adaptarii sociale (care presupune ajustarea trasaturilor personalitatii si a conduitei intr-o anumita situatie de interactiune sociala), nici cu cel al integrarii sociale (definit prin apartenenta si participarea neimpusa a individului la un set de norme, valori si atitudini comune grupului).
1.2. Premise necesare socializarii
Socializarea este specifica doar oamenilor. Numai oamenii au capacitatea de adaptare si invatare.
Premisele necesare socializarii sunt:
existenta indivizilor umani vii;
existenta interactiunii intre indivizi, grupuri;
capacitatea de a invata specific umana;
limbajul, capacitatea omului de a-si insusi limbajul.
1.3.Tipuri de socializare
Dupa momentul realizarii avem:
. socializare primara;
. socializare secundara.
Dupa finalitatea urmarita sau efectele deja produse:
socializare adaptiva sau integrativa: conduce la configurarea acelor caracteristici sau capacitati personale care faciliteaza integrarea, participarea si realizarea sociala a unor activitati intr-un cadru institutional dat;
. socializare anticipatoare: consta in asimilarea acelor norme, valori si modele de comportament care faciliteaza adaptarea sau integrarea intr-un cadru institutional sau organizational viitor.
In functie de modalitatea de realizare se poate vorbi de:
socializare planificata;
socializare spontana: transmiterea spontana de norme si valori fara utilizarea unor persoane calificate;
socializare represiva: realizata prin constrangere;
socializare participativa.
Dupa scopul socializarii:
4.1. socializare societala;
4.2. socializare nationala;
4.3. socializare politica;
4.4. socializare ideologic-partizana.
In functie de concordanta sistemului de norme si valori promovate avem:
5.1. socializare pozitiva;
5.2. socializare negativa.
1.4.Agentii socializarii
In cadrul societatii exista mai multe instante de socializare, fiecare adoptand un anumit model de socializare specific.
A.) Familia este cel mai important agent al socializarii. Familia realizeaza socializarea intru-un anume stil educativ si utilizand sanctiuni parentale , ca si un anume tip de control asupra conduitei indivizilor. Viata in familie este esentiala in acumularea valorilor si orientarea copiilor.
B.) Scoala , alaturi de familie reprezinta un important agent de socializare care faciliteaza invatarea si interiorizarea de catre tineri a normelor si regulilor de conduita recunoscute de societate. Scoala utilizeaza modalitati si mijloace de socializare sistematica, prin dezvoltarea si fundamentarea la tineri a unor atitudini si convingeri durabile ce faciliteaza integrarea acestora in societate.
C.) Grupul de covarstnici (prieteni) ele constituie un cadru propice de manifestare si concretizare a unor comportamente si atitudini invatate in familie si scoala, prin cultivarea sentimentului de responsabilitate, dreptate, onestitate. Majoritatea acestor grupuri realizeaza o socializare secundara cu efecte benefice asupra structurii si dezvoltarii personalitatii tanarului.
Exista insa grupuri care exercita o influenta negativa asupra multor tineri, antrenandu-i in acte si fapte deviante si delicvente cu periculozitate crescuta.
D.) Organizatiile cu caracter politic sau organizatiile de masa , in cadrul lor se realizeaza o socializare ideologic-partizana (ex. partidele politice).
E.) Mass -media , prin intermediul ei se realizeaza o comunicare interpersonala cu o vasta audienta. Inevitabil, publicul care urmareste un post TV, radio, etc. va fi influentat de acesta. Despre mass-media ca agent de socializare se poate vorbi odata cu mijlocul anilor '50 cand are loc o proliferare a mijloacelor mass-media.
1.5. Socializarea si ciclul vietii
Existenta, mentinerea si perpetuarea unei societati nu poate fi gandita in absenta socializarii. Procesul socializarii incepe in copilarie, cand intervin primele contacte sociale si experiente de viata, derulandu-se de-a lungul intregii vieti a individului, pe masura dobandirii de catre acesta a noi statusuri si roluri succesive.
E. Erickson identifica urmatoarele strategii ale dezvoltarii umane, fiecare caracterizat de un anume tip de socializare:
Copilaria este o perioada caracterizata de libertate fata de orice responsabilitate;
Adolescenta apare de multe ori ca o viata distincta. Perioada corespunde unor zece ani mai agitati. Tanarul isi afirma dreptul la autonomie morala. De multe ori actele de independenta morala ale tanarului sunt privite ca manifestari deviante, fara a se tine seama ca o asemenea manifestare deriva din specificul varstei pentru care tutele adultului reprezinta un afront personal fata de dorinta puternica de autonomie a tanarului, intr-un moment in care personalitatea sa instabila incepe sa capete un anumit contur;
Perioada adulta (adultul tanar) este marcata de promovarea intimitatii, refuzul izolarii;
Adultul de varsta medie are un curs al vietii bine conturat. Deviatiile de la curs nu sunt indicate, ele produc de cele mai multe ori conflicte;
Ciclul vietii se incheie cu batranetea , perioada care incepe de la varsta de 60 de ani.
1.6. Desocializare si resocializare
Desocializarea presupune izolarea fizica si sociala a unei persoane sau departarea ei de contextele sau persoanele care i-au nevoile de interactiune si i-au sprijinit statusurile adoptate, in vederea eliminarii modelelor de comportare si de interactiune anterior insusite.
Resocializarea este concomitenta cu desocializarea si consta in orientarea invatarii si controlului social catre asimilarea si manifestarea de comportamente individuale compatibile cu tabla de valori a noului sistem integrator. Eficacitatea resocializarii depinde nu numai de receptivitatea individuala, ci si de intensitatea controlului social exercitat de noua agentie de socializare si de gradul de eliminare a factorilor gratificatori anteriori.
|
