ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
STRESUL FACTOR DETERMINANT ÎN PROCESUL DE ASIMILARE AL LIMBAJULUI LA ELEVII CU CES sI ELEVII FĂRĂ CES
Viata de zi cu zi ne supune unui adevarat bombardament de trairi senzoriale si emotionale. Activitatile pe care le desfasuram ne solicita de multe ori pâna la limitele epuizarii, concomitent cu reducerea progresiva, dar din ce în ce mai observabila a timpului necesar refacerii noastre biologice sau psihice. Apar tot mai des situatii conflictuale, puternic tensionale a caror rezolvare depinde în mare masura de modul în care gândim, ne comportam sau simtim în acele momente.
Vocea ridicata a sefului, neîntelegerile cu unii colegi, lipsa unei recompense morale sau materiale la care ne asteptam, oboseala suprasolicitarii profesionale, relatiile nu tocmai bune cu sotul, sotia, moartea unui membru al familiei sau a unui prieten sunt tot atâtea momente, printre multe altele, care se pot constitui în agenti nocivi, determinând trairi psihice neplacute, mai mult sau mai putin intense, ca nervozitate exagerata, teama, insomnie, agitatie, migrena etc. toate acestea reprezentând o stare de stres. (N.T. Andriescu, 1992, 28
Putem enumera câteva definitii ale stresului:
M. Golu (1982) defineste stresul drept "o stare de tensiune, încordare si disconfort determinata de agenti afectogeni cu semnificatie negativa, de frustrare sau reprimare a unor stari de motivatie, de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unor probleme".
O alta definitie a stresului ar fi urmatoarea: "Orice situatie de viata care solicita mecanismul creeaza stres". (H. Selye, 1991).
M. Miclea (1997) vorbea de o "stare de tensiune acuta a organismului obligat sa-si mobilizeze defensele spre a face fata unei situatii amenintatoare".
Stresul nu mai este privit în lumina consecintelor sale somatice ci, în primul rând ca o aparare a modului în care functioneaza psihicul în fata excitatiilor senzoriale si motrice initiate de acesta (J.B.Stora, 1999).
Se considera ca stresul psihic are un caracter primar atunci când este rezultatul unei agresiuni receptionate în sfera psihicului si un caracter secundar când apare ca o reactie de însotire sau de constientizare a unui stres biologic, fizic caruia i se acorda o semnificatie de amenintare.
Un rol deosebit în aparitia si amploarea stresului psihic îl au particularitatile cognitive, afective si volitionale ale individului, modelate de experienta sa de viata, ele conditioneaza raspunsul subiectului la un stresor psihic potential, caruia i se confera o semnificatie nociva, imaginara sau reala.
Exista mari diferente interindividuale în reactiile la situatiile stresante. Vulnerabilitatea la stres se dovedeste o trasatura proprie anumitor indivizi în modul de a reactiona facil la o gama larga de agenti. Nimeni nu poate si trebuie sa evite stresul, el este viata însasi si eliberarea de stres se face doar prin moarte. Fiecare om reactioneaza diferit la unul si acelasi stimul chiar în conditii identice de repetare, datorita unicitatii constructiei subiective, "Nu ceea ce ti se întâmpla este important, ci felul cum reactionezi" (H.Selye, 1991). O disputa familiara, care lasa rece pe un om, îl poate afecta profund pe altul. Cariera profesionala, familia, ambitiile sau nevoile materiale, secopiii, propria sanatate sau frumusete sunt pentru unii eventuali factori de stres, iar pentru altii potentiali factori de satisfactie, stres, datorita alcatuirii. (I. Scortan, 1994, 18
Reactia la stres este subiectiva si depinde de evaluarea pe care persoana o face, conferind o anumita semnificatie interactiunii cu stresorul, ca si capacit&# 18218q1624s 259;tile de înfruntare a rezultatelor interactiunii (R.S. Lazarus, S. Folkman, 1987). Putem spune ca stresul are doua componente de baza (sau îl putem aborda din doua puncte de vedere):
Una se refera la situatia stresanta: agentii stresori, conditiile daunatoare, agresive, care asalteaza sau ameninta organismul, presiunile, constrângerile la care este supus individul.
Cealalta se refera la starea de stres a organismului: suferinta, uzura lui, raspunsurile psihologice si fiziologice ale individului la actiunea agentilor stresori.
Atunci când accentul este pus pe situatie, pe factorii provocatori, se are în vedere caracterul lor neobisnuit, neasteptat, agresiv, care ameninta bunastarea individului sau chiar numai conceptia ce o are despre sine. Un examen sau un concurs, o operatie chirurgicala iminenta pot exercita un efect stresant cu mult înainte de actiunea propriu zisa. Actiunea violenta asupra organismului, socul emotional precum si alte situatii conflictuale - la serviciu, în familie/solicitari neprevazute exercitate în acelasi timp din mai multe directii si fiind persistente nelasând ragazul necesar refacerii echilibrului psihic, fac ca rezistenta organismului sa fie subminata si vulnerabilitatea fata de agentii stresori sa creasca.
Atunci când accentul cade pe starea organismului, pe reactiile acestuia la agentii stresori, se au în vedere de obicei raspunsurile emotionale "în exces", modificari ale reactivitatii, care se exprima vizibil în comportarea individului, în limbaj, în activitatea motorie, precum si în devierea diferitelor constante psihologice sau fiziologice. Atunci când mentinerea echilibrului necesita eforturi compensatoare deosebite, când solicitarile ating sau depasesc limitele resurselor adaptative, când integritatea organismului este amenintata, individul intra în stare de stres.
Stresul nu în mod neasteptat si nu pune stapânire pe oameni în felul unei ambuscade. El, de când apare si pâna când atinge faza maxima, trece prin trei etape.
Faza de alarma. Aceasta faza constituie înstiintarea limpede despre prezenta unui agent stresor. Primele care apar sunt reactiile fiziologice, pentru a-l avertiza pe cel afectat ca trebuie sa se puna în garda. O data evaluata situatia persoana poate sa faca fata si sa rezolve în mod satisfacator problema, astfel ca adevaratul semnal de stres sa nu ajunga sa se materializeze.
Dar atunci când bariera stresanta depaseste puterile individului, el ia cunostinta de stresul existent si în acest fel se afla în starea de alarma.
Faza de rezistenta. Când stresul îsi extinde prezenta dincolo de faza de alarma, persoana intra în faza de rezistenta. Acum el risipeste mai multa energie, randamentul sau este foarte mic, el sufera din aceasta cauza si devine nelinistit gândindu-se la un posibil esec.
Faza istovirii este etapa finala a stresului. Ea este caracterizata prin oboseala, neliniste si depresie, adesea putând aparea separat sau împreuna. (Dr. J. Melgosa, 2000).
I.1.3. FORME ALE STRESULUI
Stresul vietii, cum îl numeste Selye, are patru variatii fundamentale (1991), dispuse pe doua dimensiuni: substresul rau sau distresul ,vs. stresul bun sau eustresul si suprastresul sau hiperstresul vs. substresul sau hipostresul. Acestea se raporteaza la un nivel de echilibru care sa balanseze între fortele distructive ale sub sau suprastresului si care sa asigure cât mai mult eustres posibil, minimalizând distresul.
Distres - ul este denumit stresul negativ, distrugator si poate fi definit ca nesatisfacerea unor nevoi vitale, respectiv stimularea zonelor de neplacere ale sistemului limbic.
Eustres - ul este stresul pozitiv, vitalizant si favorabil vietii. Se mai poate defini astfel: satisfacerea unor nevoi vitale, respectiv stimularea zonelor de placere ale sistemului limbic.
Trebuie sa învatam sa-l dozam cu grija pe cel dintâi iar pe al doilea sa-l cautam în mod deliberat. Primul produce suferinta în viata noastra, al doilea bucurie. Primul boala, depresiuni, însingurare si nevroze functionale de tot felul; al doilea: sanatate, multumire, fericire, chiar si stari extatice. (M. Miclea, 1997).
Hiperstresul depaseste limitele adaptabilitatii ducând la suprasolicitarea mecanismelor adaptative pâna la epuizarea lor, în vreme ce hipostresul duce la o lipsa de auto-realizare manifestata prin imobilitate fizica, plictiseala si deprivare senzoriala.
Se poate prezenta o sistematizare a stresului în: cumulativ (longitudinal), multiplu (transversal) sau independent. Efectele stresorilor sunt aditive si persistente chiar dupa încetarea actiunii lor efective. Cumularea are loc atât în ceea ce priveste stresorii periodici, cât si din cumularea diferitilor stresori independenti. Tranzitia sau schimbarea, ca si crizele vietii pot produce stres considerabil. Uneori o criza se dezvolta dintr-o serie întreaga de evenimente mici, exterioare si interioare care se acumuleaza pâna la un punct, de unde oamenii nu le mai pot face fata (I. B. Iamandescu, 1997).
Se mai vorbeste si de stres post-traumatic, un exemplu fiind experientele de lupta si reactiile soldatilor în timpul razboiului. Efectele pot fi si de lunga durata.
I.1.4. EFECTELE STRESULUI
Efectele stresului se manifesta în mai multe directii :
a) Aria cognitiva (gânduri si idei)
dificultate mintala de a ramâne concentrat pentru o activitate grea;
pierderea frecventa a atentiei;
scaderea puterii de memorare atât pe termen scurt, cât si pe termen lung;
problemele care reclama o reactie imediata si spontana se rezolva într-un mod neprevazut;
orice problema care reclama gândire logica are tendinta sa fie solutionata cu un numar mare de greseli;
mintea este incapabila de o analiza adecvata si sa evalueze cu precizie o situatie prezenta si cu atât mai mult o situatie viitoare;
modul de gândire nu urmeaza directii logice si coerente în cadrul unui sistem ordonat, ci este dezorganizat;
b) Aria emotiva (sentimente si emotii)
dificultate de a se mentine relaxat din punct de vedere fizic si emotiv;
pe lânga problemele fizice reale, se începe a se banui noi boli;
cresterea nerabdarii, intolerantei si a autoritarismului si lipsa de consideratie pentru ceilalti;
principiile morale sau etice care conduc viata cuiva devin mai lejere si scade puterea de autocontrol;
cresterea descurajarii si scaderea dorintei de viata;
simtaminte de incapacitate si inferioritate;
c) Aria comportamentala (atitudini si comportamente)
incapacitatea de a se adresa verbal unui grup de persoane într-o forma satisfacatoare, bâlbâiala, scaderea cursivitatii vorbirii;
pierderea entuziasmului pentru activitatile preferate, la fel ca pentru hobby-uri sau pentru distractiile recreative favorite;
absente de la serviciu sau de la scoala;
cresterea consumului de alcool, tutun, cafea si alte droguri;
nivelul de energie disponibil este fluctuant de la o zi la alta, cu tendinta de scadere;
factorii care protejeaza somnul se degradeaza. În general, nivelul insomniei creste, ajungând la nivele extreme;
cresterea tendintei de suspectare. Tendinta de a-i învinovati pe altii si a pune responsabilitatea greselilor asupra altora;
apar ticuri si reactii stranii, care nu sunt caracteristice celui în cauza;
se manifesta gânduri de sinucidere si inclusiv tendinta de a le pune în practica. (Dr. J. Melgosa, 2000).
O analiza a stresului arata ca exista doua surse care îl produc, în primul rând, agentii stresori provin din împrejurari exterioare ca: mediu, loc de munca, familie sau scoala acestia îi putem numi factori externi care influenteaza stresul.
În al doilea rând, noi însine putem produce stres. Felul cum fiecare cauta sa si solutioneze problemele, personalitatea proprie, temperamentul sau nivelul autocontrolului pot fi factori de stres. Gradul de sanatate fizica si mintala pe care îl avem influenteaza cantitatea de stres pe care o suportam - acestia pot fi factori interni ai stresului.
Astfel, originea stresului poate fi considerata externa sau interna.
Atunci când agentii externi sau de mediu sunt excesiv de puternici, pâna si persoane care au o mare capacitate de aparare pot fi stresate. Când cineva este foarte fragil din punct de vedere psihic, chiar si cei mai simpli agenti stresori îi afecteaza în mod considerabil.
a) Experiente traumatice
Acestea pot fi catastrofe naturale (cutremure, uragane, inundatii), sau umane (razboaie, accidente, dezastre nucleare, agresiuni, violuri), toate aduc o cantitate considerabila de stres atât în timpul întâmplarii, cât si dupa ea.
b) Evenimente stresante (de viata)
De - a lungul vietii, ne întâlnim cu întâmplari care pot fi considerate în mod deosebit încarcate de stres. Moartea unei fiinte apropiate, divortul, casatoria, graviditatea, reclama schimbari însemnate în modul de viata al persoanei si pot constitui situatii stresante. Altele, fara a fi traumatizante, au o intensitate suficienta pentru a putea tulbura echilibrul nostru vital.
Chiar daca întâmplarile negative sunt cele ce aduc cu sine un nivel mare de stres, multe evenimente favorabile, ca de exemplu a trece pe un post de lucru mai bun si mai bine platit decât cel dinainte, de asemenea constituie o sursa de stres.
c) Necazuri zilnice
Cuvintele urâte adresate de colegul de serviciu sau de sef, sau aparatul care se strica când îl folosim, sau autobuzul care porneste din statie tocmai când soseam în fuga si ne face sa întârziem, etc. toate sunt exemple de mici necazuri care pot tensiona viata facând-o dificila.
Daca aceste întâmplari neînsemnate se întâlnesc totusi din abundenta în viata unei persoane, si aceasta permite ca ele sa o afecteze, poate ajunge atunci într-o situatie de stres intolerabila, la fel de dezastruoasa cu cea motivata de un agent stresor de mare marime. (Dr. J. Melgosa, 2000)
d) Stresul ocupational
Reprezinta stresul generat de situatia de munca. Muncile cu mare responsabilitate, cu risc înalt, activitatile care suprasolicita sau subsolicita disponibilitatile subiectului genereaza stres. Desfasurata în conditii favorabile munca este un factor antistres. În conditiile în care ea pericliteaza integritatea psihofizica a persoanei, devine o cauza a stresului. (R. Floru, 1974)
e) Mediul înconjurator si social
Tot ce ne înconjoara din punct de vedere fizic contribuie, într-o mare masura sau mai mica, la stres. O ambianta interioara curata, ordonata, spatioasa, linistita si cu temperatura ideala constituie un pas important în evitarea stresului. O ambianta exterioara cu aer curat, vegetatie frumoasa, zgomot minim este un pas înainte catre relaxare.
f) Caldura
Caldura poate sta si ea la originea unor reactii de intoleranta, caracterizate, între altele, de greturi, parestezii si uneori pierderea cunostintei. Paralel, apar importante variatii hormonale care exprima reactia de stres nespecifica. Din nefericire, locuitorul de categorie mijlocie a planetei Terra se vede obligat sa traiasca în înghesuiala, într-un mediu contaminat (aer, apa, alimente), cu resurse sarace si un nivel sonor adesea insuportabil.
g) Zgomotul
Zgomotul este un important agent stresant potential. El este responsabil de diverse tulburari chiar si în afara sferei auditive. Zgomotul este un sunet "inoportun" care jeneaza. Conteaza nu numai intensitatea sa, ci si natura zgomotului, contextul în care se produce si personalitatea celui care îl sufera.
Datorita zgomotului, la nivelul functiilor superioare, în afara de tulburarile de memorie si atentie observate în momentul în care o sarcina este efectuata într-o situatie zgomotoasa, exista efecte întârziate, posterioare expunerii la stresor. Le putem numi post-efecte. Printre post-efectele strsorilor (a zgomotului) enumeram: scaderea tolerantei la frustrare, a acuratetii lecturii, cresterea timpului de reactie, a agresivitatii si a tensiunii arteriale. Stimulii impredictibili sau necontrolabili solicita mai multa atentie pentru monitorizarea lor, genereaza "oboseala" cognitiva care duce la performante ulterioare scazute. (J. Pastel, 1998)
h) Înghesuiala
Înghesuiala este un factor stresor în cel mai înalt grad. Cu toate ca spatiul vital si personal poate varia de la o cultura la alta, totusi exista o limita minima indispensabila.
i) Spatiul vital
Lipsa de spatiu vital are tendinta sa genereze stresul. Atât oamenii cât si animalele au nevoie de un spatiu sau un teritoriu unde sa si desfasoare functiile lor vitale. Pentru fiintele umane, OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) stabileste un minim de 16 m de persoana. Însa de multe ori se încalca aceasta recomandare, nu doar în tarile sarace, ci si în metropole ale tarilor industrializate.
J) Spatiul personal
În legaturile sociale dintre oameni, se mentine o distanta fizica limitata, care este numit spatiul personal. Depinzând de cultura si de gradul de relatie între persoane, spatiul personal este variabil. Este vorba de un fel de protectie invizibila, care ofera siguranta. Nesocotirea acestui spatiu personal presupune o instalare imediata a stresului. (Dr. J. Melgosa, 2000)
I.1.5.2. Factori interni care influenteaza nivelul de stres
Diversitatea motivatiilor si scopurilor umane nu poate fi în întregime realizata, în acelasi timp, la acest nivel optim. Orice nerealizare de scop, chiar si minora, produce o frustrare care genereaza fenomene de compensare. Efortul acesta de compensare sau redresare consuma energie psihica (daca este un proces constient), fizica sau psihosomatica (daca se petrece la nivel subconstient), (R.S. Lazarus, 1991)
Teoriile cognitive ale emotiei vorbesc despre trei tipuri de reactii ale omului la orice amenintare a armoniei si echilibrului sau interior: frica, rusinea, vina.
Frica, rusinea, vina trezite de comentariile celor din jur, sau de comentariile proprii, sau uneori depasite rapid, dar alteori persista cât persista si amenintarea.
De fiecare data când avem de ales între doua sau mai multe optiuni, se naste o anumita tensiune, o cantitate de stres mai mare sau mai mica. În realitate, stresul nu depinde doar de faptul ca optiunile sunt atractive sau neplacute, ci în mod deosebit de asemanarea dintre ele si de greutatea alegerii.
Urmarind calitatea negativa sau pozitiva a stimulilor care provoaca tensiune, întâlnim patru feluri de conflicte atunci când trebuie sa alegem:
1) Conflicte de tipul evitare-evitare
Prezenta a doua situatii care sunt socotite ca negative supune persoana unui conflict în care cauta sa le evite pe amândoua. Totusi în cea mai mare parte dintre cazuri, trebuie sa opteze pentru una dintre situatii, presupusa ca fiind cea mai pagubitoare.
2) Conflicte de tipul atractie-atractie
Exista si asemenea situatii în care se observa conflicte de atractie în care este greu sa se hotarasca.
3) Conflicte de tipul atractie-evitare
Conflicte de acest fel se petrec în prezenta unui motiv care este în acelasi timp si negativ si pozitiv. Aceste motive sunt denumite ambivalente.
Conflicte de tipul dubla atractie-evitare
Este vorba de un conflict care apare ca rezultat al existentei a doua motive, fiecare având un component pozitiv si altul negativ totodata. Este interesant de observat ca acest conflict este cu atât mai ascutit, cu cât mai apropiate sunt valorile celor doua optiuni, aceasta asemanare facând multe persoane sa zaboveasca în luarea unei hotarâri si sa sufere un stres puternic.
Graba, neputinta de a prevedea, ca si lipsa de control asupra evenimentelor sunt alte cauze ale stresului.
Nesiguranta. Neputinta de a prevedea este un alt factor al stresului si este legat în mod invariabil de neliniste. Fiinta umana are o capacitate mai mare de a înfrunta stresul atunci când agentul stresor este însotit de siguranta sau când cineva este capabil sa-l identifice si mai ales sa cunoasca momentul sosirii lui.
Eu însumi ca sursa a stresului. Schimbarea atitudinii personale înaintea situatiilor tensionate poate fi cea mai usoara cale de rezolvare.
Personalitate si stres. În functie de felul lor de a fi si de stilul de viata oamenii reactioneaza diferit la stres. Cardiologii Meyer Friedman si Ray Rosenman au facut deosebirea între doua feluri de personalitati: una de tip A si una de tip B spunând ca persoanele care fac parte din tipul A sunt mai predispuse la stres si îmbolnaviri coronariene; cele care fac parte din tipul B sunt mai putin predispuse la stres si au mai putine riscuri cardiace. Persoanele cu personalitate de tip A sunt în general agresive, irascibile si fara rabdare, caracterizate printr-o puternica tendinta spre competitie si criza continua de timp. Persoanele cu personalitate de tip B sunt caracterizate ca fiind calme, ordonate si raspund mai putin la stres, sunt mai putin frenetice, manifesta ostilitate scazuta. (P. Miut, 2001)
Exista si o gama de tipuri intermediare sau cu caracteristici încrucisate. Totusi având aceasta clasificare putem sti de ce parte se înclina fiecare.
I.2. ANXIETATEA - STARE DETERMINATĂ DE PROCESUL DE ASIMILARE AL LIMBAJULUI LA ELEVII CU CES sI ELEVII FĂRĂ CES
I.2.1. NOŢIUNEA DE ANXIETATE
Anxietatea a fost definita ca o "teama fara obiect aparent". Ea poate fi privita ca o traire penibila a unui pericol iminent si nedefinit, o stare de asteptare penibila, de tensiune afectiva continua. Anxietatea ar fi o stare afectiva negativa aparte, legata de disconfortul creat de instalarea unei stari de motivatie. În perspectiva unei semnificatii informationale, anxietatea se situeaza printre manifestarile "sindromului de agresiune informationala", subiectul fiind dezorientat de marea cantitate de informatii care îl asalteaza. (I. Mitrofan, 1999)
Este necesar sa diferentiem notiunea de anxietate de celelalte notiuni înrudite: neliniste, frica, angoasa. Definirea acestor stari se poate face în raport cu obiectul lor - pericolul.
Unii considera nelinistea, anxietatea si angoasa ca fiind trei aspecte ale aceleasi stari. Multi autori tind sa puna un semn de egalitate între anxietate si angoasa, pe care le considera doua aspecte ale aceleiasi stari, prima pe versantul psihologic, cea de a doua pe cel somatic. Angoasa ar fi reprezentata de tulburarile fizice care însotesc anxietatea, o anxietate localizata pe un organ.
Anxietatea se deosebeste de frica obisnuita si de sentimentul de insecuritate prin aceea ca ultimele doua stari emotionale sunt rezultatul unor amenintari la adresa existentei fizice netulburate ale individului, frica fiind urmarea unui pericol actual, iar sentimentul de insecuritate urmarea unui pericol anticipat.
Anxietatea rezulta dintr-o amenintare a respectului de sine, fie actuala, fie anticipata.
I.2.2. FORME ALE ANXIETĂŢII
I.2.2.1. Anxietatea normala
Toate fiintele sunt predispuse la ceea ce se numeste anxietate normala. Majoritatea riscurilor asumate în scoala, în afaceri, în familie aduc cu ele grade diferite de amenintare cu esecul, daune respectului de sine, astfel încât tind sa genereze un anumit grad de anxietate. Sentimentul culpabilitatii asociat cu anticiparea delictului poate genera anxietatea. Anxietatea ia nastere si în perioadele de tranzitie ale dezvoltarii personalitatii.
În fiecare situatie din cele de mai sus anxietatea este provocata de o amenintare obiectiva la adresa respectului de sine. În unele cazuri amenintarea îsi are originea în exterior, în alte cazuri îsi are originea în interiorul persoanei putând veni de la impulsurile agresive sau din constiinta individului cu privire la valoarea unora dintre scrupulele sale morale. Faptul important în aceste cazuri este ca amenintarea este obiectiv capabila sa dauneze sentimentului demnitarii personale a indivizilor normali. Anxietatea normala poate fi clasificata astfel:
a) Anxietatea înainte de schimbare
Apare, de exemplu, înaintea unui examen ce trebuie sustinut, înaintea unui concurs. De la un demers suparator la reactia provocata de repulsie, de boala, de investigatiile medicale, de o amenintare morala (dificultati conjugale, teama unei rupturi), nelinistea se încarca de caracteristici fiziologice si psihologice noi: agitatie sau descurajare, transpiratii, când "ideea" schimbarii ce urmeaza sa vina invadeaza spiritul în timpul zilei, naste fantasme în timpul somnului. Astfel devine mai greu sa-ti organizezi ideile, sa abordezi cu claritate problema, de unde impresia ca esti depasit, ca esti subminat de o dificultate pe care anxietatea o tulbura si o dramatizeaza.
Dinamica anxietatii angajeaza adesea reactii în lant, foarte zgomotoase (furie, crize de plâns), ori abia perceptibile (lacrimari, voce stinsa).
Dereglare fundamentala a emotivitatii în fata perspectivei unei schimbari, anxietatea se rasfrânge asupra activitatii. Activitatea anxioasa se înscrie într-o cauzalitate circulara: esti anxios si actionezi gresit; actionezi gresit si devii mai anxios.
b) Anxietatea dupa schimbare
Fie ca este vorba de schimbarea locuintei, de un nou loc de munca, de o noua situatie familiala, de o încercare oarecare, personalitatile anxioase se arata ca atare mai putin dupa decât înainte. S au temut de schimbarea anuntata mai mult decât o resping o data împlinita. O modificare suficient de lenta a statutului si a rolului nu provoaca accese de anxietate, fiindca obisnuintele pot astfel sa urmeze mersul schimbarii. Daca se constituie suficient de repede, ele devin niste ancore în marea noutatii. Cel în cauza face fata situatiei mai usor decât prevazuse. Totusi, dupa o actiune anxietatea reia adesea cuvântul si chiar se instaleaza uneori în prim planul scenei. Exemplu: dupa o vizita îsi pun întrebarea "numai de n-as fi facut o gafa?"; dupa o conversatie: "numai sa nu-l fi suparat".
Un anxios care ar primi asigurari ca nimic nu se va mai transforma, ar înceta numaidecât sa fie anxios.
c) Anxietatea scolara
Anxietatea scolara explica o serie de insuccese, de care nu sunt raspunzatoare nici deficitul de inteligenta nici lipsa de interes a elevului. Insuccesul scolar tine de multe ori de o inadaptare anxioasa la cerintele scolii. scoala presupune obligatia de a modifica mereu, de a abandona ce tocmai s-a învatat pentru a învata iarasi altceva. Aceste inovatii succesive si dificile sunt insecurizante: problema necunoscuta, întrebarea neprevazuta, interpelarea brusca a dascalului, chemarea la tabla sunt pentru unii anxiogene. La acestea se mai adauga alarmele repetate în fata profesorilor necunoscuti, a cerintelor greu de înteles.
scoala nu este singura responsabila de acestea. Anxietatea scolara se resimte si datorita scolii, dar se întâlneste destul de des si exigentelor familiare. La iesirea din scoala el trebuie sa dea raport si parintilor. Anxietatea elevului se constituie din trei elemente: tendinta anxioasa, anxietatea familiei, anxietatea profesorilor.
Daca climatul clasei nu este linistitor si antrenant, calmul familiar nu-l odihneste pe copil de exigenta scolara, aceasta din urma devine un factor frecvent de inadaptare, personalitatea brutalizata refuzând, constient sau inconstient sa mobilizeze inteligenta.
I.2.2.2. Anxietatea nevrotica
Se caracterizeaza prin aparenta lipsa a factorilor situationali reactivi, însa exista o întreaga problematica adaptativa si interpersonala, neclara pentru subiect.
În cazul anxietatii nevrotice amenintarea fundamentala a respectului de sine nu se afla în afara acestui sentiment, ci se gaseste în deteriorarea severa a respectului de sine. Persoana care sufera de anxietate nevrotica reactioneaza în mod vizibil exagerat prin frica la o amenintare pe care o percepe. Acest raspuns este însa o reactie exagerata numai când este raportat la sursa aparenta sau obiectiva a amenintarii la adresa sentimentului demnitatii personale; nu este o suprareactie daca o judecam în raport cu sursa majora de amenintare la adresa respectului se sine, care se afla în interiorul respectului de sine însusi. Aceasta anxietate nevrotica difera de cea normala prin durata si intensitate.
O alta clasificare ar fi urmatoarea: anxietatea primara "fara cauza aparenta", nevrotica sau psihotica endogena, si cea secundara, reactiva fata de stres, adaptativa sau ca simptom de acompaniament într-o multime de afectiuni somatice. (N. Roberts, B.Vargo, H. Ferguson, 1989)
I.2.3. INFLUENŢA ANXIETĂŢII ASUPRA PROCESULUI DE ÎNVĂŢARE
Concluziile cercetatorilor cu privire la relatia dintre anxietate si randamentul scolar merg în paralel cu concluziile trase anterior cu privire la relatia dintre nivelul de motivatie si învatare. Atât anxietatea cât si motivatia include stari ale impulsului care tind sa energizeze procesul învatarii.
S-a constatat ca atât anxietatea normala cât si cea nevrotica, faciliteaza învatarea mecanica si tipurile mai putin dificile de învatare receptiva constienta, având însa o influenta inhibitoare asupra temelor complexe, mai dependente de priceperea de a improviza decât de perseverenta.
Reactiile elevului "suprasolicitat" în acest fel sunt interesante si pot fi observate de obicei în multe clase, sau pot fi verificate prin experienta personala. Anxietatea elevului poate determina devierea atentiei sale de la problema de rezolvat la cauza anxietatii pe care o traieste, adica a sentimentelor sale de inacceptabilitate. Individul este însa constrâns sa rezolve problema si el poate recurge la o solutie "salvatoare", fie cautând în repertoriul sau o rezolvare plauzibila, fie simplificând problema prin ignorarea informatiei esentiale, în cazul unei solicitari extreme elevul poate " îngheta" mintal, dând raspunsuri repetitive, lipsite de valoare adaptativa.
Alte studii au demonstrat ca anxietatea poate intensifica învatarea sarcinilor complexe în cazul în care acestea nu ameninta în mod serios respectul de sine, adica atunci când nu sunt peste masura de neobisnuite sau de importante atunci când anxietatea este moderata; sau când cel care învata dispune de mecanisme eficiente de contractare a anxietatii.
Cercetarile recente de psihologie si psihiatrie infantila au favorizat investigarea variabilelor de mediu familial si scolar al copiilor anxiosi si dezvoltarea studiilor longitudinale. Astfel, Nick Ialongo si colab. (1994) au dezvolatat un studiu de epidemiologie pe un grup de 1197 ,copii din clasa I si a constatat ca simptomele de anxietate raportate de catre copii erau stabile pe o perioada de patru luni. Starea de anxietate a fost în mod semnificativ asociata cu rezultatele scolare mai slabe. Astfel, copiii care au obtinut scoruri ridicate de anxietate au fost de 7,7 si 2,4 ori mai predispusi a se clasifica printre elevii cu rezultate slabe la învatatura. Acesti copii au fost studiati pe o perioada de patru ani si jumatate iar cercetatorii au ajuns la concluzia ca manifestarile de anxietate în clasa I prevedeau în mod semnificativ aparitia acestor manifestari în clasa a V- a, iar acei copii (anxiosi) se încadrau cu predilectie în grupul celor cu rezultate mai slabe la învatatura.
Nick Ialongo si colaboratorii sai (1995) de la Universitatea John Hopkins din Londra, în colaborare cu Departamentul de Studii ale Familiei si Individului de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, au dezvoltat un alt studiu longitudinal pe un lot de 684 de copii din 19 scoli primare. scolile au fost selectate din cinci arii socio-demografice din estul zonei Baltimore. Acesti copii initial au fost recrutati pentru a participa în doua programe de interventie preventiva care aveau ca scop învatarea timpurie si agresivitatea. Nu au fost cuprinse în studiu clase de învatamânt special si nici clase de copii supradotati, deoarece programul preventiv se adresa elevilor din învatamântul de masa. Cele cinci arii geografice în care se situau scolile erau diferite din punct de vedere etnic, al tipului conditiilor de locuit, structurii familiale, veniturilor, somajului, criminalitatii, suicidului si al ratei abandonului scolar.
Analiza logistica de regresie a identificat masura în care fiecare copil, situat la nivelul III a simptomelor identificate toamna în învatamântul primar, era mai predispus decât altii sa dezvolte simptome anxioase la nivel de gimnaziu (anxietatea fiind autoevaluata primavara).
S-a constatat, în primul pas al analizei datelor, ca anxietatea depinde de aria geografica, de scorurile copiilor la achizitiile scolare si de cotele identificate de profesori (la concentrarea atentiei, simptomele agresivitatii si timiditatii, gradul de integrare scolara), în al doilea pas de analiza s-a luat în calcul anxietatea timpurie, adica la elevii din învatamântul primar. Aceasta s-a dovedit a fi un bun predictor al simptomelor anxioase depistate la acesti copii în gimnaziu. Copiii cu cote ridicate de anxietate în învatamântul primar erau aproape de doua ori mai predispusi decât alti copii la a fi înalt anxiosi la nivel de gimnaziu.
S-a luat în considerare si variabila sex si aria geografica în analiza de regresie. S-au pus în relatie principalii indicatori ai adaptarii functionale în perioada gimnaziului cu indicatorii timpurii ai adaptarii functionale nu a fost gasit ca având un aport semnificativ la anxietatea elevilor de gimnaziu. O relatie semnificativa a fost identificata între functionarea adaptativa în gimnaziu (rezultate scolare) si prezenta simptomelor anxioase ale acestor copii, în cazul fetelor performanta academica a fost un bun predictor privind nivelul anxietatii: fetele cu rezultate scolare slabe în gimnaziu au fost mult mai predispuse la a dezvolta cote superioare de anxietate.
Studiul a avut drept scop relationarea rezultatelor obtinute de echipa condusa de Nick Ialongo si colab. (1995) pentru examinarea valorii prognostice a simptomelor anxioase timpurii. Copiii cu simptome timpurii ale anxietatii pareau sa aiba o valoare prognostica modesta în raport cu nivelele ulterioare ale anxietatii. Atât pentru baieti, cât si pentru fete, simptomele anxioase timpurii contribuie semnificativ la functionarea adaptativa în gimnaziu, în termenii rezultatelor la învatatura. O posibila explicatie a relatiei dintre cele doua aspecte este data de problemele de concentrare care caracterizeaza tulburarile anxioase si sindroamele si ce pot conduce la probleme complexe în plan academic. Astfel, copiii anxiosi pot evita angajarea în sarcini scolare noi sau pot avea lipsuri în dezvoltarea abilitatilor scolare care le sunt necesare pentru a se putea implica în alte sarcini cognitive mai dificile.
La acesti copii, în schimb, creste riscul pentru viitoarele dificultati academice, concomitent cu diminuarea stimei de sine si a autoeficientei.
În ceea ce priveste legatura dintre nivelul stresului si nivelul de anxietate s-au efectuat anumite studii pe populatia scolara care au relevat corelatii semnificative, la fel ca între stresul scolar si rezultatele scolare (S. Nut, 2003). Asadar, cresterea stresului scolar este în relatie directa atât cu nivelul anxietatii copilului, cât si cu rezultatele scolare scazute ale acestuia si aparitia reactiilor depresive.
I.3. LIMBAJUL - ARIA DE MANIFESTARE sI DEZVOLTARE LA ELEVII CU CES sI ELEVII FĂRĂ CES
I.3.1. NOŢIUNEA DE LIMBAJ
Limbaj, sistem si activitate de comunicare cu ajutorul limbii.
F. de Saussure a facut distinctia dintre limba si limbaj pentru a depasi caracterul abstract al lingvisticii (ce studia limba în sine, mai mult lexical si sintactic, asemenea unei geometrii teoretice) si pentru a sublinia - totodata realitatea activa a limbii sub forma limbajului ca fenomen psihologic.
A. Ombredane (1933 si 1952) identifica functiile limbajului cu utilizarile sale si le pune într-o ierarhie de la primitiv si spontan catre elaborat si voluntar. Acest autor distinge la limbaj, cinci utilizari sau functii:
a) functia afectiva a limbajului consta în exprimarea spontana sau semideliberata a emotiilor si impulsurilor;
b) functia ludica sau de joc apare timpuriu la copil, care încearca stari de satisfactie prin repetitii ritmate, ajustari si confruntari fonetice, combinatii de efect;
c) utilizarea practica a limbajului este menita sa declanseze, sa faciliteze si sa conduca actiunea colectiva prin colaborare sau rivalitate.
d) utilizarea reprezentativa este conceputa ca purtând asupra desemnarii a ceea ce este absent, fiind în raport invers cu limbajul narativ si evocator ca si expunerile didactice elementare;
e) functia dialectica.
I.3.2. PERSPECTIVELE LIMBAJULUI
I.3.2.1. Perspectiva psihologica a limbajului
Greu de "aranjat" în termenii unei definitii logice, limbajul este definit, de obicei functional, de majoritatea psihologilor ca "un proces individual de folosire subiectiva si personala a sistemului limbii, în general, de catre fiecare individ". Limbajul este într-adevar un fenomen psihic "la purtator", aflat "la îndemâna" si activizat pulsativ, în rafale; când este cazul individul comite fapte lingvistice individuale, în maniera sa specifica. Aceste fapte lingvistice individuale produse sistematic si simptomatologic, în cadrul unui veritabil comportament verbal personal la care accede individul, sunt de fapt, ocaziile pentru vorbitor de a se manifesta, pentru ascultator de a se relationa, pentru un observator extern de a aprecia performantial limbajul vorbitorului.
Limbajul este alimentat de vocabular (lexic), modelat de structurile gramaticale (morfo - sintactice) si nuantat operational de generalizarile fonetice, topice si stilistice ale unei limbi, ceea ce da prilejul în plus pentru asimilarea, productia si consumul de limbaj, la un nivel strict personal. Exista variatii interindividuale mari, chiar pentru utilizatorii aceleiasi limbi materne, în privinta volumului asimilat, a recurgerii la paradigme combinatorice, a conceperii si constructiei mesajului contextual, în respectarea regulilor fonetice etalon (ortoepie), a celor ortografice (ortografie).
I.3.2.2. Perspectiva fiziologica a limbajului
Limbajul - fenomen specific uman, este deosebit de complex, presupunând concertarea si articularea functionala a numeroase organe, sisteme, aparate, o fiziologie coordonata succesiv dar si simultan. Într-o abordare exhaustiva a fiziologiei limbajului curent, deja asimilat, trebuie avuta în vedere fiziologia activizarii controlate a aparatului fonoarticulator (verbo-motor), cu diversele lui elemente componente, dupa cum trebuie considerata si fiziologia analizatorului auditiv, în mod necesar implicat în actul vorbirii.
Nu trebuie neglijate nici fonatia si energizarea ca atare a limbajului, fapt ce include - de la sine - aparatul respirator, într-o ipostaza adaptativa si functionala sui-generis.
Dispozitivul fiziologic al vorbirii este, de fapt, de natura psiho-fiziologica, atât în geneza cât si în functionarea sa curenta, ramificându-se amplu în organismul si-n psihismul individului. Atât pentru emisia, cât si pentru productia limbajului, organul central, hotarâtor, ramâne creierul, cu zonele lui specializate, practic necesar si suficient prin el însusi, pentru vorbire, cu conditia integralitatii si normalitatii sale. Viata probeaza ca un cortex normal poate facilita învatarea vorbirii, chiar si la surzii din nastere, sau însusirea scrierii, în esenta, chiar si la indivizii fara mâini, caci pentru recurgerea functionala la limba a individului, encefalul, implica adaptativ alte parti ale corpului decât cele mai indicate, sau alti traductori (analizatori) decât cei specifici.
I.3.3. TULBURĂRILE DE LIMBAJ
I.3.3.1 Conceptul de tulburare de limbaj
Disfunctiile în recurgerea la limba, în utilizarea curenta a limbajului sunt o trista realitate, în cazul multor persoane, realitate ce îmbraca o mare diversitate de forme si grade de deficienta comunicationala, atât în plan oral, cât si grafic (scris - citit). De la usoare denaturari, pâna la absenta generalizata a capacitatii de a comunica, disfunctiile de limbaj sunt divers apreciate si clasificate, fara o aliniere si o standardizare conceptuala si terminologica depline, chiar daca acestea se manifesta ca tendinte actuale.
Astfel, circula, în paralel sau alternativ, sintagme ca dificultati, deficiente, disfunctii, tulburari, imperfectiuni, defecte, afectiuni, handicapuri de vorbire, de limbaj, de comunicare, fara conotatii bine precizate, devenind uneori concurentiale, contradictorii chiar.
Cum precizarea termenilor este întotdeauna necesara, vom face urmatoarele precizari:
disfunctiile în planul comunicarii lingvistice globale sunt clasificabile în:
imperfectiuni - relative la copilul mic aflat în plin proces de asimilare a limbii si formare a limbajului;
defecte - imperfectiuni cronicizate, prezervate prin obisnuinte gresite, comod prelungite, sau prin insuficienta stimulare si corectare din partea anturajului, cu prelungirea lor în vârsta adulta;
tulburari - disfunctii cu o etiologie semnificativa, fixate si rezistente, nedisparând de la sine si creând probleme în comunicare si chiar impact disconfortabil si frustrant în personalitatea individului, necesitând imperativ o terapie corectiva.
indiferent de tipul lor (imperfectiuni, defecte, tulburari) toate aceste disfunctii se vor raporta la limbaj pe ansamblu si nu doar la vorbire, ceea ce ar exclude nepermis tulburarile sau defectele cu reflex în planul grafiei (scris - citit). Sintagma integratoare "tulburari de limbaj" permite cu usurinta distinctia subordonata între:
tulburari de limbaj oral (tulburari de vorbire);
tulburari de limbaj grafic (tulburari de scris - citit).
este inadmisibil identificarea, sinonimia, practicata uneori între imperfectiuni, defecte si mai ales, tulburari de limbaj pe de o parte si "logopatii", pe de alta parte (ca boli ale limbajului, vorbirii), pentru simplu motiv ca aspectul patologic nu se regaseste decât uneori, în anumite situatii, la tulburarile de limbaj si în nici un caz între defectele sau imperfectiunile de vorbire. Multe dintre tulburarile de limbaj chiar sunt de etiologie socio-culturala, socio-educativa, aberant-formativa, neavând nimic comun cu morbogenia în sensul ei propriu, medical.
I.3.3.2. Clasificarea tulburarilor de limbaj
O taxonomie a numeroaselor tipuri si grade de tulburari de limbaj este deosebit de necesara, atât din considerente teoretice, cât mai ales, din ratiuni practic - aplicative, acestea permitând o diagnosticare precisa a cazului, o încadrare adecvata în categoria tulburarilor de limbaj aferenta si o abordare terapeutica adecvata a unei tulburari de limbaj identificata corect, factual si etiologic, simptomatic si evolutiv.
Treptat, tentativele de clasificare a tulburarilor de limbaj au presupus recurgerea la noi si diverse criterii, fiecare operational, în felul sau:
criteriul etiologic;
criteriul simptomatologic;
criteriul anatomo-fiziologic;
criteriul lingvistic (fonetico-fonologic);
criteriul temporal;
criteriul psihologic.
Criteriile bazate pe simptomatologie (manifestarea observabila a tulburarii de limbaj), criteriile anatomo-fiziologice (configuratia diforma a structurii, morfologiei vizibile a organelor implicate în vorbire) sau criteriile lingvistice (raportarea concreta la fonemele afectate).
Tulburarile de limbaj se pot clasifica în urmatoarele sase mari categorii:
A. Tulburari de articulatie (pronuntie):
dislaliile
rinolaliile
dizartriile
B. Tulburari de limbaj scris - citit:
dislexiile
alexiile
disgrafiile
agrafiile
C. Tulburari de ritm si fluenta:
bâlbâiala
logonevroza
tahilalia
bradilalia
altongia
tulburari pe baza de koree.
D. Tulburari de voce (fonatii):
disfoniile, afoniile
fonasteniile
microfonia, macrofonia
mutatia patologica a vocii
E. Tulburari polimorfe:
alaliile
afaziile
F. Tulburari de dezvoltare generala a limbajului:
sindromul de întârziere (nedezvoltare) a vorbirii;
mutism psihogen (electiv/voluntar);
autismul global.
II. METODOLOGIA CERCETĂRII
II. 1. IPOTEZELE CERCETĂRII
A1. Ipoteza experimentala nr. 1
Exista diferente semnificative în ceea ce priveste nivelul stresului si anxietatii între elevii cu CES integrati în scolile de masa si elevii din scolile de masa. Exista, de asemenea, o legatura semnificativa între nivelul de stres si starea de anxietate a elevilor cu privire la asimilarea limbajului.
A2. Ipoteza nula (Ho)
Legatura între stres, anxietate si asimilarea limbajului, precum si diferentele existente între elevii cu CES integrati în scolile de masa si elevii din scolile de masa se datoreaza hazardului.
B1. Ipoteza experimentala nr.2
Exista o legatura puternic semnificativa între nivelul stresului si anxietatii si asimilarea limbajului a elevilor cu CES integrati în scoala de masa comparativ cu elevii din scolile de masa.
B2. Ipoteza nula
II.2. OBIECTIVELE CERCETĂRII
Cercetarea prezenta îsi propune realizarea urmatoarelor obiective:
sa identifice nivelul stresului si anxietatii la elevii integrati în scolile de masa comparativ cu elevii cu CES integrati în scolile de masa;
sa identifice legaturile existente între nivelul stresului, nivelul de anxietate si asimilarea limbajului la elevii integrati în scoli de masa si elevii cu CES;
sa identifice gradul în care presiunile scolare influenteaza nivelul stresului, anxietatii si asimilarea limbajului la elevii cu CES integrati în scolile de masa si elevii din scolile de masa.
II.3. DESIGNUL CERCETĂRII
Tabel nr.1: Design corelational de baza
|
Statut scolar Etapa de vârsta |
Elevi cu CES integrati în scolile de masa |
Elevi din cadrul scolilor de masa |
|
8 - 11 ani |
30 subiecti |
30 subiecti |
Variabilele cercetarii
I. Variabila independenta (eticheta, clasificatorie):
statut scolar:
elevi cu CES integrati în scolile de masa
elevi din cadrul scolilor de masa
grupa de vârsta:
elevi cu vârsta cuprinsa între 8 - 11 ani (scolaritatea mica)
II. Variabilele dependente
Asimilarea limbajului
Anxietatea
Stresul
III. PREZENTAREA EsANTIONULUI
Esantionul luat în studiu în cadrul acestei lucrari cuprinde un numar de 60 de subiecti, subiectii participanti la studiu au fost selectati în functie de doua variabile eticheta (independente) - statut scolar si grupa de vârsta - realizându-se astfel doua esantioane independente:
Esantionul 1 cuprinde 30 de elevi cu CES integrati în scolile de masa cu vârsta cuprinsa între 8 - 11 ani;
Esantionul 2 cuprinde 30 de elevi din scolile de masa cu vârsta cuprinsa între 8 - 11 ani.
II.5. PREZENTAREA METODELOR sI INSTRUMENTELOR DE CERCETARE
Pentru realizarea studiului prezent au fost utilizate chestionare si teste pentru identificarea nivelului de stres, anxietate precum si un set de probe pentru stabilirea vârstei psihologice a limbajului la subiectii luati în studiu.
Instrumente folosite pentru identificarea nivelului de stres:
Inventarul stresului
Acest "Inventar" pentru evaluarea stresului individual a fost asezat în contextul vietii normale si obisnuite, excluzând situatiile exceptionale, cum ar fi razboi, catastrofa nucleara sau o epidemie.
Inventarul stresului contine un numar de 96 de itemi si este împartit în 6 subscale, fiecare scala continând un numar de 16 itemi. Fiecare item este cotat cu un numar de puncte de la 0 la 3, unde 0 semnifica limita inferioara (niciodata) si 3 limita superioara (aproape totdeauna). Cele 6 subscale ale inventarului surprind urmatoarele aspecte:
stilul de viata
mediul
simptomele stresului
ocupatia
relatiile
personalitatea
Scorarea se realizeaza prin însumarea punctelor realizate pentru fiecare subscala, obtinându-se astfel o cota partiala pentru fiecare subscala. Însumarea cotelor partiale determina obtinerea unui indice general de stres, care se comporta cu un grafic general în care sunt înscrise 5 zone diferite ale nivelului stresului astfel:
zona 1 - 0-47 de puncte - nivelul de stres este primejdios de scazut
zona 2 - 48-71 de puncte - nivel scazut de stres
zona 3 - 72-119 - zona normala (medie) a nivelului de stres
zona 4 - 120-144 - nivel ridicat de stres
zona 5 - 145-288 - nivelul de stres este primejdios de crescut
Presiuni
Acesta este un chestionar în care sunt prevazute situatiile stresante pentru elevi. Situatiile stresante sunt împartite pe trei nivele si poarta numele de presiuni.
Prima categorie se refera la presiunile scolii si contine 9 enunturi care pot fi încercuite daca li se potrivesc. Acestea se refera la cerintele scolii si la felul cum se comporta subiectul, cum face fata acestor cerinte.
A doua categorie se refera la presiunile interpersonale, cum comunica cu ceilalti, în ce relatii se afla cu ceilalti, cu colegii, parintii, prietenii.
A treia categorie de enunturi se refera la presiunile personale. Ce probleme personale are, cum priveste lucrurile optimist sau pesimist, cum se simte în momentul respectiv.
Scorarea se face prin însumarea numarului de situatii alese si resimtite ca stresante pentru cele trei categorii de enunturi, obtinându-se astfel trei cote partiale pentru fiecare categorie de situatii stresante precizate.
Instrumente folosite pentru identificarea nivelului de anxietate:
Inventarul de anxietate - stare trasatura (S.T.A.I)
Evaluarea testului STAI a început în 1964 cu scopul de a dezvolta o scara unica care sa asigure modul de auto raport obiective atât pentru anxietate ca stare cât si pentru cea de caracter.
STAI este scala de autoevaluare pentru a masura 2 concepte diferite:
anxietatea ca stare
anxietatea ca trasatura
STAI X2 consta în 20 itemi referitori la felul în care persoana se simte în general, iar STAI X1 - anxietatea ca stare, care cuprinde 20 itemi referitori la un anumit episod din viata.
Conceptele de stare si trasaturi:
Anxietatea - ca stare: reprezinta o stare emotionala tranzitorie, constând din sentimentul de tensiune si apretensiune si hiperactivitate autonoma.
Anxietatea - ca trasatura: reprezinta tendinta de a dezvolta anxietatea ca modalitate de reactie la situatii percepute ca amenintatoare sau stresante.
Cele doua concepte pot fi percepute ca analoage în acelasi sens, cum în fizica sunt echivalente energia kinetica si cea potentiala.
Anxietatea - stare, la fel ca energia kinetica, se refera la o reactie ce se produce la un moment dat, având o anumita intensitate.
Anxietatea - trasatura, ca energie potentiala indica diferente în ceea ce priveste dispozitia de-a manifesta un anumit tip de reactii.
În general se presupune ca cei cu scor înalt pe A-T vor avea scoruri înalte pe A-S mai frecvent decât cei cu scor redus pe A-T, pentru ca ei tind sa reactioneze la multe situatii pe care le percep ca primejdioase.
Cei ce scoreaza înalt pe A-T scoreaza înalt si pe A-S atunci când sunt implicati în situatii ce presupun scaderea stimei de sine.
Administrarea testului
STAI-ul a fost conceput pentru a fi administrat în mod personal si poate fi aplicat fie individual, fie în colectiv.
Validitatea STAI-ului se bazeaza pe presupunerea ca cel examinat are o clara întelegere a instructiunilor de "stare" care îi cer sa raporteze cum se simte în acel moment si instructiunile care îi cer lui sa-i indice cum se simte el în general.
Instructajul pentru sentimentul anxietatii - Trait al STAI-ului, trebuie sa fie întotdeauna acelea tiparite pe formularul test. Pentru anxietatea - Stare a STAI-ului, totusi instructajul poate fi modificat pentru a evalua intensitatea nivelului anxietatii.
Subiectul este instruit sa raspunda potrivit cu felul în care a simtit atunci când a realizat sarcina.
Cercetarile efectuate cu scala STAI arata ca subiectii ce obtin scoruri mari la anxietate-trasatura raspund de asemenea cu scoruri ridicate si la scala de anxietate-stare în mod deosebit daca este amenintata stima de sine. Scorurile posibile pentru fiecare subscala sunt de 20 de puncte minim si 80 maxim. Itemii cotati invers sunt 1,2,5,8,10,11,15,18,19,20 (A-stare) si 1,6,7,10,13,16,19 (A-trasatura).
Instrumente folosite pentru identificarea vârstei psihologice a limbajului
PROBA 1. Se prezinta copilului 10 obiecte cu proprietati potential contrare, numindu-se doar una din însusiri, cea de-a doua fiind asteptata de la copil.
a. o ciuperca mare si una...
b. o penita noua si una...
c. o bucata de fier tare si una..
d. O bucata de hârtie neteda si una..
e. Imaginea unui tânar si a unui..
f. Imaginea unui chip vesel si a altuia...
g. O bucata de stofa (pânza) calcata si una...
h. O linie dreapta si una..
i. Un bloc înalt si o casa..
j. O cutie goala si una..
Se consemneaza numarul de raspunsuri exacte ca medie a numarului de raspunsuri la aplicarea directa si inversa a probei, performanta acceptata fiind între 4 si 10 reusite.
PROBA 2. Repetare de numere. I se cere copilului sa repete pe rând urmatoarele serii de numere, spuse în prealabil de mine în fata lui. Doar pentru repetarea integrala a fiecarei serii se acorda un numar de puncte ce intra într-un total al probei.
Seria: A: 2-4 (2 puncte)
B: 5-6-3 (3 puncte)
C: 4-7-3-2 (4 puncte)
D: 8-4-6-5-9 (5 puncte)
E: 6-9-2-3-4-8 (6 puncte)
Cercetarile efectuate pe cele doua esantioane, au reiesit ca scorurile cele mai înalte obtinute au fost obtinute de elevii fara CES.
Grafic nr.1: Rezultatele obtinute în urma aplicarii testelor de limbaj
CONCLUZII
Prima ipoteza de studiu formulata a fost confirmata în totalitate, astfel se poate spune ca elevii cu CES integrati în scolile de masa, prezinta un nivel mult mai crescut al nivelului de stres si anxietate ca stare în comparatie cu elevii din cadrul scolilor de masa. Exista de asemenea, o legatura puternic semnificativa între nivelul de stres si starea de anxietate, acestea fiind determinate si de presiunile scolare îngreunând astfel asimilarea limbajului la elevii cu CES integrati în scolile de masa decât la elevii din cadrul scolilor normale, cele de masa. Rezultatele pot fi destul de vizibile.
Dar de asemenea si schimbarile care apar la aceasta vârsta si anume pubertatea care sunt într-un ritm destul de accelerat si anume: problemele de adaptare, tensiunile familiale, relatiile interpersonale deficitare, suprasolicitarea pot genera stres si anxietate la aceasta vârsta. Determinarea psihologica reala a limbajului facându-se mai dificil la elevii cu CES integrati în scolile de masa.
|
