STUDIU EMPIRIC ASUPRA INVATARII AUTODIRIJATE / SELF-MANGEMENTULUI INVATARII

STUDIU EMPIRIC ASUPRA ÎNVĂŢĂRII AUTODIRIJATE / SELF-MANGEMENTULUI ÎNVĂŢĂRII

1. Stadiul problemei

Toate schimbarile din societate modifica neîncetat conditiile de viata si activitate umana punând în fata omului numeroase si mereu alte probleme care-i solicita o adaptare continua prompta si adecvata la cerintele vietii moderne, fundamentata întotdeauna pe o informatie la zi si pe capacitatea de a elabora comportamente flexibile în raport cu situatiile date. Omul modern este silit sa învete continuu ca sa poata face fata în cursul vietii sale schimbarilor care survin în universul cunoasterii, în domeniul muncii sale profesionale, în întregul continut al vietii.

Totul sugereaza desfiintarea împartirii vietii ca pâna acum în doua, adica într-o perioada a dobândirii cunostintelor si cea urmatoare de cheltuire a respectivelor achizitii. În aceasta perspectiva sunt reexaminate critic si reevaluate rolul si functiile sistemului scolar, finalitatile si continuturile acestuia, metodologiile si modalitatile lui de evaluare, una din principala menire a scolii fiind aceea de a-l învata pe om sa învete, înzestrându-l cu un potential intelectual, calitati de vointa si tehnici de munca intelectuala.

Învatarea este o activitate care la fel ca orice alta activitate umana complexa trebuie ea însasi învatata. Procesul de învatare implica o anumita tehnica presupune anumite strategii, anumite deprinderi de organizare, asimilare si control care se formeaza prin imitatii, îndrumari, exercitii.

Devenind constient de capacitatea lui de a învata, reflectând asupra ei omul si-a asumat responsabilitatea de a interveni în mecanismele ei cele mai subtile. Am putea spune ca omul a învatat sa aspire la a controla învatarea în scopul optimizarii influentei ei asupra competentei sale generale, nu doar de a raspunde unui mediu din ce în ce mai complex, ci si de a transforma mediul conform propriilor nevoi, din ce în ce mai complexe.

Constientizarea faptului ca individul activ autodeterminat se formeaza în timp cu efort sustinut (la început stimulat din exterior apoi prin autocontrol), a adus în atentia specialistilor în stiin 11411f516l 55;ele educatiei problema pregatirii lui în cadrul scolii, pentru o învatare independenta pe tot parcursul vietii în afara scolii.

Formarea elevilor pentru a învata independent este o problema de inters major pentru cercetatorii educatiei si instructiei dar este si o problema personala a fiecarui individ în parte angajat în activitatea de învatare.

Organizarea învatarii ramîne una din problemele mult discutate si nerezolvate pe agenda educatorilor. Identificarea, descrierea si optimizarea conditiilor învatarii reprezinta momente importante ale proceselor de provocare, organizare si conducere a învatarii. Pentru a fi eficient, educatorul trebuie sa stie de unde porneste elevul, încotro se îndreapta, care sunt conditiile prealabile specifice învatarii dar si ce va fi capabil elevul sa învete în continuare. Profesorul are o contributie foarte mare, el trebuie sa stimuleze interesul elevilor pentru ceea ce face si pentru ceea ce dobândeste. El are rolul de a transmite elevilor importanta factorilor interni si externi în procesul învatarii astfel acestia fiind capabili sa se foloseasca de ei pozitiv în procesul autoinstruirii. Un aspect important este formarea aptitudinilor scolare deoarece acestea sunt indispensabile în învatarea ulterioara atât în scoala cât si în particular. În mod cert dezvoltarea aptitudinilor scolare contribuie la cresterea capacitatii de învatare, la însusirea temeinica a cunostintelor, a priceperilor si deprinderilor de baza precum si la cresterea posibilitatilor de aplicare a acestora. Aptitudinea scolara este o structura complexa si dinamica de functii psihice, spirit de observatie, organizare perceptiv-motorie, atentie, memorie, imaginatie, gândire, care alaturi de motivatie si alte aspecte ale personalitatii determina reusita scolara a elevului.

Pentru a exprima diferenta dintre autocontrol si controlul extern în activitatea desfasurata de individ, Richard de Clearms ( Zimmerman, Schunk, Self-Regulated Learning and Academic Achievement) a recurs la metafora indivizilor origine si a indivizilor pioni. Indivizii sursa (origins) se percep ca "origini" adica surse ale propriilor intentii de a actiona într-un anumit fel, au un înalt sentiment al autodeterminarii, sunt capabili sa aleaga una dintre mai multe alternative, sa-si planifice actiunile, sa-si stabileasca singuri obiectivele, sa-si gestioneze efortul solicitat de atingere a propriilor obiective, sa-si asume consecintele propriilor alegeri. Indivizii pioni se percep ca participanti neputinciosi la un joc controlat de altii.

Probleme de mare actualitate a psihologiei învatarii sunt: identificarea conditiilor instructionale în care se formeaza mai degraba "generatoare de initiative" decât pioni. De Clearms a dezvoltat un program de pregatire a profesorilor pentru a raspunde cât mai consistent nevoii de autodeterminare a elevilor. Acest program prin metodele folosite (instruirea în fixarea de obiective realiste de studiu, în planificarea activitatilor pentru atingerea respectivelor obiective, în asumarea responsabilitatii personale pentru învatare si cultivarea sentimentului încrederii în propriile forte) ofera câteva sugestii pentru dezvoltarea programelor instructiv educative care sa stimuleze independenta în activitatea scolara.

Maurice Gibbons în lucrarea sa "Self directed learning handbook" vorbeste despre cum îi putem învata pe elevi cum sa învete. De asemenea el a realizat un site cu un program special pentru a învata sa înveti. În self directed learning (SDL) individul ia initiativa si responsabilitatea pentru ceea ce se întâmpla. Ei selecteaza, organizeaza si evalueaza propriile lor activitati, care pot fi urmate în orice loc si în orice timp prin orice mijloace si la oricare vârsta. În scoli profesorii pot lucra pentru SDL în etape. Etapele care trebuie parcurse pentru a trece de la învatarea directionata de profesori la SDL, sunt:

-învatarea autodirijata intentionala (introducerea ocazionala a SDL în cursuri sau programe care sunt dealtfel directionate de profesori, de exemplu: proiecte individuale sau scurte introduceri a oricaror alte forme de SDL în spectru)

- sa-i învatam pe studenti sa gândeasca independent (cursuri sau programe care accentueaza cautarea personala a întelesului prin explorare, cercetare, rezolvare de probleme si activitati creative);

- self managed learning (cursuri sau programe prezentate prin ghidul de învatare pe care studentii le completeaza independent);

- self planned learning (cursuri sau programe în care studentii cauta rezultate ale cursurilor prin activitati pe care la proiecteaza singuri).

Încarcata cu idei de învatare, instrumente si exemple, cartea ofera profesorilor si directorilor scolilor un program inovativ pentru a customiza învatarea cu nevoile individului, si pentru a-i motiva pe studenti pentru a lua responsabilitati din ce în ce mai mari pentru a decide ce si cum ar trebui sa învete.

S. Paris si J. Byrnes vorbesc despre necesitatea de a-i instrui pe elevi despre teoriile învatarii si considera ca aceste teorii se formeaza în clasa. Elevii sunt influentati de climatul clasei cât si de atitudinea si comportamentul profesorilor. Ei considera ca tehnicile instructionale traditionale deseori conduc la formarea auto-deprecierii si auto-esuarii teoriilor învatarii ale copiilor, si din acest motiv au aparut multe inovatii în instructie care sa promoveze învatarea si motivarea copiilor, realizate de Borowski, Carr, Rellinger (B. Zimmerman- Self Regulated Learning and Academic Achievement). Aceste tipuri de instructii inovatoare sunt: daca teoriile copiilor despre învatare sunt incorecte sau eronate atunci instructia directa (direct instruction) trebuie sa-i ajute sa-si modifice parerile. Cercetarile au decoperit ca profesorii pot sa ofere explicatii mai convingatoare despre strategiile de învatare care îmbunatatesc cunostintele si folosirea tacticilor de catre elevi. Un alt tip este predarea si de catre elevi si dialogurile despre învatare. A treia categorie de instructie inovatoare implica învatarea cooperativa. Dinamica cooperativa include discutii în grup, argumente si însusirea strategiilor de învatare. Instructia efectiva trebuie sa accentueze si sa extinda teoriile copiilor despre învatare pentru a avea un înteles pentru ei.

S-au facut multe cercetari referitoare la strategiile de învatare. Acestea au relevat faptul ca individul care învata poate accede la aceste strategii atât în cadrul unui sistem de instruire cât si prin autoinstruire.

Practica scolara a pus în fata cercetatorilor probleme concrete legate de aspectele imediat sesizabile ale învatarii strategiilor de învatare: pot fi ele învatate?, pot fi învatati elevii sa învete strategiile activate întâmplator?, poate învata din modul în care si-a amintit o cunostinta cum sa-si aminteasca si alte cunostinte în alte situatii de învatare?

Asa cum afirma J.W.Rigney (V. Negovan - Autonomia în învatarea academica), "Sistemul instructional poate fi proiectat astfel încât sa ajute elevii sa constientizeze ca au, de fapt, strategii cognitive si, prin acestea, sa le faciliteze utilizarea ulterioara a acestor strategii".

Unii teoreticieni par sa acorde prioritate strategiilor cognitive ca obiectiv al instruirii si au în vedere planificarea secventelor de instruire astfel încât cei care învata sa-si perfectioneze aceasta categorie de strategii (de receptare, de codificare a informatiei verbale, de stocare si regasire). Dar s-a observat ca planurile de învatare a unor astfel de strategii par sa necesite organizarea unei mari varietati de situatii practice pe o perioada de mai multe luni.

Depasirea stadiului în care instruirea îsi propune sa învete elevii strategiile cognitive este evidenta în faptul ca s-au dezvoltat o serie de programe de stimulare a învatarii automotivate, a (auto)disciplinei scolare, a învatarii independente, a asumarii de roluri.(I.Neacsu- în V. Negovan - Autonomia în învatarea academica).

S.Derry într-un studiu din 1989 (a pune strategile învatarii în functie) se întreaba pentru ce fel de elevi se poate concepe un program explicit de învatare a strategiilor învatarii. Cercetarile din 1990 si 1992 realizate de Ghatala, Prissley, Haris axate pe problematica exigentelor pe care le impune predarea strategiilor de învatare au permis formularea recomandarii ca "strategiile învatarii sa fie învatate explicit din cele mai mici clase pâna în clasele mai mari". "Cum?" se poate face acest lucru, ramâne înca o provocare pentru teoria si practica educatiei. (V. Negovan - Autonomia în învatarea academica).

Specialistii în stiintele educatiei vad relatia între modelele de instruire si strategiile învatarii ca o relatie cu dinamica specifica, extrem de complexa. Pentru a accede la învatarea strategica elevii trebuie sa fie ajutati de profesor sa învete deprinderile metacognitive, sa învete sa-si cunoasca propria gândire, sa-si monitorizeze si controleze capacitatea de procesare a informatiilor, sa devina constienti de existenta strategiilor gândirii.

Implementarea unui curriculum axat pe strategiile învatarii este o problema de natura sa revolutioneze modelele de instruire. Elaborarea unui asemenea curriculum a devenit o înalta prioritate în educatie si i s-au identificat câteva importante principii:

- expunerea elevilor la un numar mare de strategii diferite, nu doar unei strategii generale de învatare ci si unor tactici specifice;

- predarea unor cunostinte conditionale despre: "când?", "unde?", si "de ce?"

- se folosesc strategii variate;

- instruirea directa în învatarea prin scheme;

- dezvoltarea dorintei elevilor de a folosi strategii de învatare.

În studiul sau Învatarea academica independenta, ghid metodologic, Ioan Neacsu precizeaza aspectele pe care se focalizeaza stiinta si arta disciplinelor academice în învatamântul superior si anume:

organizarea inteligenta si profesionalizata a cunoasterii;

reglarea strategiilor comunicarii în functie de cunoasterea nevoilor sociale, cognitive, emotionale si spirituale ale studentilor, exprimate în cautarea sensului studiului, în interogatii, în ipoteze, în interactivitati directe sau mediate;

crestera relatiei studentului cu obiectul învatarii/studiului devenit mai profound, mai sintetic, mai divers, mai integrative, mai aplicat si orientate spre transparenta publica;

introducerea unor noi componenete ale paradigmei IAI, între care semnalam tehnicile de dinamizare a studiului, asimilarea/formarea de competente reflective în actiune, metacognitia, depasirea granitelor (in)vizibile dintre experienta, cunoastere si propriul EU, acceptarea caracterului temporar al unor elemente ale cunoasterii si competentelor.

I. Neacsu specifica care este consecinta unor astfel de considerente care se resimte la nivelul comunitatii stiintifice si al administratiei universitare prin crearea în campusurile universitare si/sau introducerea în curriculum academic a unui curs special si al unor consilieri pentru învatare/studiu. Referitor la conduita didactico-stiintifica din mediul universitar se formuleaza urmatoarele întrebari:

- în ce masura instructia se centreaza pe transmiterea unui volum cât mai mare de cunostinte si mai putin pe echilibrul dintre economia cunostintelor academice si dispozitivele reale ale personalitatii studentilor pentru a putea stapâni optimul cognitiv-informational, procedural si actional prin proiectare, învatare, utilizare si transfer nespecific;

- în ce masura cadrele didactice constientizeaza necesitatea unor metacompetente de tip metacognitiv bazate pe gândire critica, autonoma, aplicata, pe conduita creativa;

- cât timp, efort inteligent si vocatie investesc universitarii în formarea la studenti a unei conduite inteligente de bun nivel academic?

- ce gândesc si cum proiecteaza universitatile astazi paradigma "învatarii continue pe tot parcursul vietii".

Cercetarea noastra vine tocmai în sprijinul acestei idei, aceea de introducere în curriculum academic a unui curs special în vederea instruirii studentilor pentru învatarea auto-reglatoare.

2. Problema de cercetare:

2.1. Tema cercetarii

Aceasta cercetare îsi propune sa afle opiniile studentilor referitoare la introducerea unui curs special în cadrul planurilor de învatamânt universitar cu scopul de a-i pregati pe studenti pentru învatarea pe parcursul întregii vieti, pentru învatarea independenta. Se va încerca identificarea motivelor pentru care studentii ar urma acest curs cu functii de: motivatie pentru învatare, identificarea stilurilor si strategiilor de învatare, fixarea obiectivelor învatarii în functie de propriile nevoi, planificarea, monitorizarea si evaluarea învatarii, formarea si dezvoltarea capacitatilor cognitive, metacognitive, metamotivationale si de management al resurselor.

Cercetarea îsi propune sa identifice gradul de contributie al studentilor la propria lor formare, prin utilizarea unor ghiduri de învatare autodirijata, motivatia lor pentru a se pregati si dezvolta ca indivizi capabili de a înfrunta singuri si cu succes obstacolele vietii, în special cele ce tin de formarea profesionala.

2.2. Identificarea variabilelor

Variabila este o proprietate a fenomenelor cercetarii si anume proprietetea de a se schimba, de a-si modifica dimensiunile, de a lua valori diferite de la un individ la altul, de la o colectivitate la alta.

Variabila independenta descrie fenomene care reprezinta cauza, factorii sau conditiile introduse intentionat de catre cercetatori în procesul pe care-l studiaza.

Variabila dependenta descrie efectele sau rezultatele produse de variabila independenta.

Variabilele dependente :

V 1. performantele obtinute de studenti,

V 2. motivatia pentru învatare si pentru urmarea cursului,

V 3. transferul,

V 4. autoformarea.

Variabilele independente:

V 5. curs pentru învatarea autodirijata,

V 6. ghiduri de învatare independenta,

V 7. profesori de specialitate,

V 8. strategii de învatare.

2.3. Ipotezele cercetarii

Ipoteza reprezinta o reflectare într-o forma specifica a realitatii obiective, este un enunt cu caracter de probabilitate despre esenta, interconditionarea si cauzalitatea faptelor, fenomenelor si proceselor socio-umane. (Septimiu Chelcea - Tehnici de cercetare sociologica).

O ipoteza stabileste asteptarile cercetarilor referitoare la o relatie dintre variabile în cadrul problemei de cercetare. Ipoteza reconstituie o explicatie plauzibila ce urmeaza a fi verificata prin faptele de observatie . Plauzabilitatea ipotezelor rezulta din acordul cu cunostintele verificate anterior. Ipoteza orienteaza demersurile ulterioare ale crecetarii.

Obtinerea unor noi cunostinte constituie principala functie a ipotezelor în cunoasterea stiintifica în general si în cunoasterea sociologica sau psihologica în special

Poetul mistic german Novalis spunea: "ipotezele sunt plase; numai cel care le arunca va putea prinde". Septimiu Chelcea afirma aceasta exprimare însa adauga ca trebuie sa înnozi plasele astfel încât sa maresti probabilitatea de a prinde si pe cât posibil chiar exemplare uriase. Se pune deci problema conditiilor de validitate a ipotezelor. Pentru a fi valide ipotezele trebuie sa se bazeze pe fapte reale, sa fie verificabile, sa utilizeze concepte operationale si specifice, sa nu piarda din generalitati.

Facând legaturi între variabilele dependente si independente se deduc urmatoarele ipoteze de cercetare:

I.1. daca s-ar introduce un curs pentru învatarea academica cu functiile: instruire a studentilor sa învete cum sa învete, formarea capacitatilor, aptitudinilor si competentelor necesare învatarii independente pe tot parcursul vietii, atunci ne asteptam ca studentii sa obtina mai multe performante în învatare;

I.2. daca acest curs este sustinut de profesori de specialitate, atunci studentii vor fi mai motivati sa participe la el, sa depuna efort pentru propria formare si vor avea un model de urmat;

I.3. daca studentii ar studia ghiduri de învatare autodirijata, atunci ar contribui mai mult la propria lor formare si vor face mai usor transferuri în asimilarea cunostintelor;

I.4. daca studentii îsi însusesc în cadrul cursului strategii de învatare, atunci vor realiza transferul cu succes în orice alte situatii de învatare.

2.4. Obiectivele cercetarii

O1. aflarea opiniilor studentilor cu privire la modul de instruire pentru

învatarea independenta academica;

O2. autoevaluarea propriilor capacitati si deprinderi de învatare;

O3. identificarea stilului de învatare preferat;

O4. conceperea unor solutii eficiente pentru a realiza schimbarea metodelor traditionale

de instruire;

O5. motivarea studentilor pentru a-si dezvolta capacitatile deprinderile si abilitatile de

învatare;

O6. (auto)informarea studentilor despre programele existente pentru pregatirea lor.

O7. identificarea nevoilor de învatare ale studentilor;

2.5. Descrierea esantionului

Orice domeniu al socialului este particularizat de persoanele care activeaza în cadrul sau. Altfel spus universul investigat este reprezentat de populatia de "actori" sociali.

Esantionarea este tehnica metodologica prin care devine posibila formularea de inferente despre un univers (populatie), prin investigarea acelei parti din cadrul sau care este definita prin procedee statistice adecvate. (L. Vlasceanu- curs Lucian Ciolan). Aceasta ofera posibilitatea tehnica de selectie a unei parti din populatie în vederea analizei exhaustive si pe aceasta baza a generalizarii rezultatelor la nivelul întrgii populatii.

În termeni statistici cu cât un esantion este mai mare cu atât el este mai precis sau ofera posibilitatea de formulare cât mai exacta a estimatiilor. Scopul esantionarii este de a genera premise pentru continuarea si finalizarea unei cercetari sociale.

Populatia tinta în cadrul cercetarii noastre este reprezantata de catre studenti.

Metoda de esantionare pe care am folosit-o este metoda neprobabilista, neaplicându-se procedee si proceduri statistice standard. Tipul de esantionare neprobabilista folosit este esantionarea orientata, fiind selectati studenti din cadrul Facultatii de Psihologie si stiintele Educatiei, întru-cât acestia dispun de mai multe informatii despre învatare si ne pot formula o parere mult mai clara.

Chestionarul va fi aplicat unui numar de 60 de studenti din cadrul Facultatii de Psihologie si stiintele Educatiei, din anul IV.

Focus grupul va fi aplicat unui numar de 7 studenti din cadrul aceleiasi facultati dar de la grupe diferite, pentru a nu exista o relatie de prietenie între ei riscând sa ofere raspunsuri asemanatoare.

Esantionul include atât fete cât si baieti cu vârste omogene pentru o mai corecta interpretare a rezultatelor.

2.6. Caracterizare generala a metodelor folosite

În cadrul acestei cercetari vor fi folosite doua metode de cercetare, una calitativa si una cantitativa.

Metoda cantitativa folosita este chestionarul iar cea calitativa este focus grupul.

Cercetarea cantitativa se bazeaza pe date masurabile, observabile. În acest tip de cercetare obiectivele cercetarii necesita colectari de date cu privire la câti oameni au pareri similare sau au anumite caracteristici.

În cercetarea calitativa obiectivele cercetarii necesita ca informatia sa fie relevanta cu privire la modul în care oamenii gândesc si simt despre o chestiune, sau de ce oamenii iau diferite decizii, comportându-se într-un anume mod.

2.6.1. Chestionarul de cercetare reprezinta o tehnica si corespunzator un instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebari scrise si eventual imagini grafice, ordonate topic si psihologic, care prin administrarea de catre operatorii de ancheta sau prin auto-administrare determina din partea persoanelor anchetete raspunsuri ce urmeaza a fi investigate în scris. În cadrul chestionarului individul care raspunde o face într-un cadru fixat dinainte de catre specialist. Chestionarul surprinde sensul "obiectiv" al conduitelor, corelându-le cu indicatori ai determinantilor sociali.

Foarte frecvent asa cum remarca Bernard Philips (S. CHelcea - Tehnici de cercetare sociologica), pentru ordonarea logica a întrebarilor din cadrul chestionarului se ia drept criteriu timpul: subiectul este pus în situatia de a raspunde mai întâi despre trecut, apoi despre prezent si la urma despre viitor. Un alt criteriu este gradul de abstractizare, mai întâi se va raspunde la întrebarile concrete si apoi la cele mai abstracte. "Ploaia de întrebari " ne ofera problematica cercetarii, oricât de abundente ar fi se impune o selectie a stimulilor în raport cu ipotezele cercetarii. În afara testarii ipotezelor, chestionarul n-ar avea nici o valoare.

Întrebarile sau imaginile cuprinse în chestionar au functia de stimuli declansatori de comportamente verbale sau nonverbale. Comportamentul verbal-raspunsul la întrebari si exprimarile verbale determinate de stimuli- variaza de la individ la individ. Asupra acestui comportament intervin o multime de factori: personalitatea celui anchetat, situatia-cadru de desfasurare a anchetei, personalitatea celui ce realizeaza ancheta, tema investigatiei, structura chestionarului, timpul când are loc ancheta.

Chestionarul a fost aplicat studentilor de la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei din anul IV. Au fost completate un numar de 50 de chestionare.

Pentru a facilita urmarirea rezultatelor obtinute în urma chestionarului îl vom atasa în continuare.