Specificul psihologic al gandirii

Specificul psihologic al gāndirii

Desi rolul gāndirii īn procesul cunoasterii este extrem de mare, īn definirea si caracterizarea ei ne lovim de o serie de dificultati. Chiar daca natura acestora este diversa (epistemologica, metodologica etc), ele au īntārziat elaborarea unei viziuni unitare asupra psihologiei gāndirii. Pentru facilitarea īntelegerii specificului psihologic al gāndirii schitarea lor devine, de aceea, absolut necesara.

2.1. Dificultati in definirea gāndirii

Una dintre aceste dificultati o constituie imposibilitatea stabilirii unor linii de demarcatie īntre senzorial si logic, datorita faptului ca procesele senzoriale se intelectualizeaza, fiind integrate verbalo-logic, iar cele logice sau o parte a lor capata forme de manifestare in 747b13h tuitiva. O asemenea "convertire" a senzorialului īn logic si a logicului īn senzorial este demonstrata foarte bine de geometrie, unde īntālnim, dupa cum aratam īn capitolul anterior, "concepte figurale" (Fischbein) sau "imagini conceptuale" (Cretu). La nivelul acestui obiect de īnvatamānt īntre perceptiv si intelectiv exista o strānsa interdependenta : figura (imaginea) este sursa pentru deductie, īn timp ce deductiile (structurile logice) sunt verificate prin desen, deci prin imagine. Aceasta din urma, pe masura ce se intelectualizeaza si se transforma īn reprezentare, īndeplineste un rol de feed-back īn raport cu obiectul de la care s-a pornit. Daca initial figura geometrica era nestructurata, nediferentiata, pe masura analizei ei, pe masura constituirii imaginii perceptive ea va capata un sens. Pentru matematicieni, aceasta particularitate este deosebit de semnifi­cativa : imaginea se integreaza īn activitatea intelectuala a elevului si contribuie chiar la restructurarea obiectului de la care s-a pornit. Momentul, ca si mecanismele transformarii imaginii īn concept sunt īnsa greu de surprins. īn 1977, Paul Popescu-Neveanu martu­risea : "Desi personal ma ocup de peste un sfert de secol de aceasta problema capitala a saltului la logic, nu consider ca pot depasi stadiul īn care problema este pusa si implicit formulata si reformulata'" (Popescu-Neveanu, 1977, p. 210). Desi de atunci psihologia si īnsusi autorul citat au facut progrese evidente īn solutionarea problemei trecerii de la senzorial la logic, ea īnca persista ca o dificultate serioasa īn definirea si īntelegerea gāndirii.

O alta dificultate o reprezinta insuficienta cunoastere a structurii interne a gāndirii, aceasta fiind conceputa extrem de contradictoriu. De exemplu, gāndirea se orienteaza spre esential si necesar, deosebit de fenomenal si accidental, catre generic, ireductibil la singular, cu un cuvānt, catre invariantii relationali si obiectuali, dar o anumita modulare dupa invarianti īi este proprie si perceptiei, cu atāt mai mult reprezentarii. īnsusirile relevante sau foarte relevante ale obiectelor reflectate īn perceptie, ca si īnsusirile functionale ale acestora reflectate īn reprezentare ar putea constitui asemenea invarianti la nivelul celor doua mecanisme psihice. Apoi, fara īndoiala ca genericul nu poate fi redus la singular, nu poate fi identificat cu singularul, dar el ontologic nu exista decāt īn si prin'individual si particular. Marea problema care se pune este aceea a desprinderii lui din singular si a generalizarii iui asupra cazurilor individuale. Cum se trece de la singular la general ? Cum poate fi identificat generalul īn particular ? Iata probleme care au fost si sunt īnca insuficient rezolvate- īn sfārsit, abstractizarea este mintala, subiectiva, dar ea nu poate exista īn sine, fara recurenta la real. Pretentia unor psihologi (Binet, reprezentantii scolii de la Wiirzburg: Watt, Messer, Biihler, Marbe, Kiilpe etc.) de a gasi o "gāndire pura", o "gāndire fara imagini", fara mijloace simbolice este de neconceput. Rubinstein demonstra cu multa forta de convingere "dependenta abstractiei stiintifice de natura īnsesi fenomenelor cercetate" (Rubinstein, 1962, p. 134). Datorita faptului ca abstractia presupune retinerea esentialului din neesential, dependent de natura concreta, particulara a fenomenului investigat, ea nu reprezinta un act arbitrar, subiectiv. De pilda, studiind modificarile presiunii gazului (īn cadrul fenomenelor izotermice), fizica poate face abstractie de temperatura corpului, fapt care o ajuta sa formuleze raportul logic dintre presiunea si volumul gazului (legea Boyle-Mariotte). Cānd īnsa fizica studiaza undele sonore (asa-numitele fenomene adiabatīce) legate obiectiv de schimbarile termice, ea nu mai poate face abstractie de temperatura.

īn conditiile existentei acestor dificultati, psihologia traditionala recurge la o definitie de tip descriptiv-explicativ a gāndirii, care este considerata procesul psihic de reflectare a īnsusirilor esentiale si generale ale obiectelor si fenomenelor, a relatiilor dintre acestea, īn mod mijlocit, generalizat, abstract si cu scop, prin intermediul notiunilor, judecatilor si rationamentelor. Se preciza astfel continutul informational al gāndirii (īnsusirile esentiale ale obiectelor, relatiile dintre ele), formele ideal-subiective cu care opereaza (notiuni, judecati, rationamente), ca si o serie de caracteristici care o individua­lizeaza īn raport cu mecanismele senzoriale (caracter mijlocit, generalizat, abstractizat, fi nai ist). Angajāndu-se pe linia investigarii acestor elemente definitorii, psihologia traditionala a gāndirii a reusit sa-si elaboreze si sa-si īncorporeze un ansamblu de informatii extrem de utile. Ea se opreste īnsa, de cele mai multe ori, la aspectele descriptive, pe primul plan trecānd intentia definitiilor, diferentierilor, caracterizarilor, clasificarilor etc. si mai putin cea a surprinderii miscarii, dinamicii si evolutiei gāndirii. Iata de ce psihologia contemporana, interesata īntr-un grad mai mare de eficienta, a trecut la un alt tip de definitie, si anume la definitia operationala a gāndirii: "Gāndirea este un sistem ordonat de operatii de prelucrare, interpretare si valorificare a informa­tiilor, bazat pe principiile abstractizarii, generalizarii si anticiparii si subordonat sarcinii alegerii alternativei optime din multimea celor initial posibile" (Golu si Dicu, 1972, p. 139). Dupa cum observam, accentul cade pe dobāndirea si ordonarea informatiilor, pe gasirea raspunsului la o situatie critica, gāndirea fiind determinata de situatiile "saturate" problematic. Daca īn rezolvarea situatiilor comune, familiare, psihicul face apel la memorie, deprinderi etc, īn solutionarea situatiilor noi, neobisnuite, mai putin sau chiar

deloc familiare, el pune īn functiune gāndirea, care prin mecanismele sale logico--rationale reuseste sa depaseasca dificultatile. Caracterul operational al gāndirii este larg subliniat īn psihologia actuala. Cānd psihologii utilizeaza termenul de "gāndire", aratau doi psihologi americani, se refera la "organizarea si manipularea informatiilor si cunostintelor" (Wittihg si Williams, 1984, p. 218). Gāndirea trebuie vazuta ca "procesul schimbarii si reorganizarii informatiilor stocate īn memorie īn vederea crearii unor noi informatii" (Scarr si Vander Zanden, 1987, p. 244). "Gāndirea poate fi definita ca manipularea reprezentarilor. Cāteodata oamenii realizeaza aceste manipulari constient, pentru a īntelege o situatie, a rezolva o problema sau pentru a lua o decizie. Alteori, cānd oamenii viseaza īn stare de veghe, manifestarile sunt mai putin directionale spre un scop" (Bernstein et al., 1991, p. 348). Inutil sa mai dam si alte exemple. Din toate transpare ideea miscarii, corelarii si solutionarii informatiilor care īi permit omului realizarea scopurilor propuse.

īn momentul de fata, īn psihologia gāndirii īntālnim o pendulare īntre cele doua tipuri de definitii. Richard E. Mayer, de exemplu, se refera la trei ipostaze ale gāndirii. Astfel: " 1. gāndirea este cognitiva, dar este inferata din comportament, ea apare intern īn minte sau īn sistemul cognitiv, īnsa trebuie inferata indirect; 2. gāndirea este un proces care implica o manipulare sau un set de operatii asupra cunostintelor din sistemul cognitiv; 3. gāndirea este directionala si rezulta īn comportamentul care rezolva o problema sau este orientat catre solutie" (Mayer, 1992, p. 7). Este evident ca prima ipostaza a gāndirii se ataseaza definitiilor descriptive, pe cānd celelalte doua ipostaze au o mai mare tangenta cu definitiile operationale.

Consideram ca cele doua tipuri de definitii ale gāndirii (descriptiv-explicativa si operationala) sunt complementare, ele īnglobānd informatii cu privire la principalele note definitorii ale gāndirii.

2.2. Caracterizarea psihologica a gāndirii

Gāndirea este un mecanism psihic extraordinar de complex comparativ cu altele. Specificitatea ei psihologica rezida īntr-un ansamblu de caracteristici, mai bine spus īn unitatea acestora. Cum īnsa prezentarea lor simultana ar fi dificila, preferam sa le analizam succesiv, sperānd ca imaginea lor integratoare sa se īnchege spre final. Dupa opinia noastra, cele mai semnificative si distinctive caracteristici psihologice ale gāndirii sunt cele de mai jos.

2.2.1. Caracterul informational-operational

Gāndirea este un mecanism de prelucrare, interpretare si evaluare a informatiilor. Ea izoleaza generalul si necesarul, īl pune īn raport cu singularul si accidentalul, diferentiaza si coreleaza categoriile. Prin gāndire, omul reproduce relatiile obiective, le construieste mintal, introduce īn realitate noi relatii pe baza anticiparii posibilului. Ea nu se multumeste, asa cum face perceptia, cu īnsusirile exterioare ale obiectelor si fenome­nelor, ci accede la surprinderea īnsusirilor interne ale acestora si mai ales a relatiilor dintre ele. Ea extrage invariantii existenti in obiecte, relatiile ascunse, mascate, mai putin evidente, dar relevante tocmai prin constanta efectelor. si totusi, gāndirea nu este o simpla operare cu informatii, ci o conectare si o corelare a informatiilor prin categorizare si esentializare. Ea nu ramāne deci la nivelul informarii asupra informatiilor, ci opereaza si asupra operatiilor, ea fiind "procesul si produsul coordonarilor prin care

invariantii obiectuali si relationali sunt organizati, actualizati, corelati īntre ei si referiti la realitate" (Popescu-Neveanu, 1978, p. 295). Ea cuprinde īn sine si reda īn afara unitatea dintre informatii si operatii deoarece, dupa cum remarca Vīgotski, fiecare noua cunostinta devine instrument sau mijlocitor pentru īnsusirea alteia.

Caracterul mijlocit

Gāndirea nu opereaza asupra realului, asupra obiectelor si fenomenelor, ci asupra informatiilor furnizate de senzatii, perceptii si reprezentari. īn virtutea acestui fapt ea este o prelucrare secundara a informatiilor, avānd loc īn lipsa actuala sau chiar totala a obiectului. Gāndirea nu este mijlocita doar de experienta anterioara furnizata de senzatii si perceptii, ci si de multe alte mecanisme psihice. Ea este mediata de informatiile stocate īn memorie si evocate cu ajutorul acesteia. Lindsay si Norman aratau, de exemplu, ca "memoria joaca un rol critic īn gāndire, deoarece orienteaza actiunea proceselor sale, dar le si limiteaza puterea" {Lindsay si Norman, 1980, p. 577). Un rol la fel de important īl au si combinarile imaginative obtinute prin punerea īn functiune a fanteziei. Dar, poate cel mai pregnant, gāndirea este mijlocita de limbaj, care apare īntr-o dubla ipostaza: mai īntāi ca instrument de exteriorizare a produselor gāndirii (fara aceasta exteriorizare fiind aproape imposibila afirmarea existentei gāndirii), apoi ca mijloc de asimilare, de preluare din afara a informatiilor ce urmeaza a fi prelucrate. Gāndirea omului este prin excelenta verbala, ea uzeaza de modelele lingvistice, preia semnificatii pentru a semnifica, iar īn demersurile sale operationale si constructiv--rezolutive īsi subordoneaza structurile lingvistice. Dar gāndirea este mediata chiar de propriile ei produse (asociatii mintale, scheme si constructe mintale). Se īntelege de la sine ca valoarea, calitatea gāndirii vor depinde de calitatea factorilor mijlocitori. Datorita multitudinii acestor factori am putea considera ca gāndirea este nu doar mijlo­cita, ci multimijlocita.

Caracterul mijlocitor

Gāndirea nu este un mecanism psihic aflat la discretia altor mecanisme psihice care o mediaza si īi influenteaza calitatea, ci ea este cea care le mijloceste si le influenteaza pe toate celelalte, contribuind astfel la accelerarea functionalitatii si la sporirea eficientei lor. Ea atribuie un īnteles imaginilor perceptive, utilizeaza denumiri verbale, construieste scheme mnezice, se implica activ īn marea majoritate a procedeelor imaginatiei, directio-neaza fluxurile afectiv-motivationale, contribuie la realizarea reglajului voluntar. Dupa cum am vazut mai sus, ea se mijloceste pe sine, prin propriile produse pe care le introduce īn circuitul sau informational.

Caracterul generalizat si abstractizat

Gāndirea opereaza cu īnsusirile generale, abstracte, cu modele ideale ce nu pot fi traduse prin reprezentari intuitive si nu au un corespondent obiectual concret, dar care īndepli­nesc un rol important īn cunoasterea teoretica a realitatii. Gāndirea opereaza abstract si generic, opunāndu-se prin aceasta, chiar daca tranzitoriu, reflectarii senzoriale, altfel spus concretului senzorial. īn mersul ei ascendent, cunoasterea umana parcurge doua mari "salturi", unul de la concret la abstract si altul de la abstract la concret. Natura concretului este īnsa diferita: daca īn primul caz este vorba de concretul senzorial, īn cel de-al doilea avem de-a face cu concretul logic, gāndit. īn timp ce concretul

senzorial este īncarcat cu īnsusirile exterioare, fenomenale, neesentiale ale obiectelor si fenomenelor, concretul logic reda obiectul īn "multitudinea determinarilor sale concrete", adica a īnsusirilor concrete īnsa interpretate prin intermediul abstractiilor logice, fapt ce permite ca ele sa capete o noua semnificatie. Prin saltul de la concretul senzorial la abstract s-ar parea ca, cel putin Ia prima vedere, cunoasterea este saracita, deoarece se opereaza doar cu o parte a īnsusirilor, cu cele generale, esentiale, celelalte fiind lasate deoparte. De asemenea, s-ar parea ca prin saltul de la concret la abstract gāndirea s-ar īndeparta de realitate, aceasta aparānd, tocmai din aceasta cauza, trunchiata, saracita, golita de bogatia īnsusirilor ei. In fapt, generalizānd si abstractizānd, gāndirea se īndeparteaza doar aparent de realitate, īndepartare care īi este absolut necesara pentru ca īi ofera posibilitatea de a se debarasa de īncarcatura elementelor nesemnificative. īn realitate, orice salt la abstract, subordonat unor criterii de adevar si verificabilitate, se soldeaza precumpanitor cu largirea si īmbogatirea cunoasterii, cu īntelegerea superioara a legilor acesteia. Una dintre problemele importante pe care le ridica insa abstractul de la nivelul gāndirii se refera nu atāt la natura acestuia (natura abstractului fiind īntotdeauna subiectiva, mintala), cāt la caracterul lui. Dupa opinia noastra, exprimata cu multi ani īn urma si pe care o reluam acum, exista trei tipuri de abstract: a) abstractul pur, asa-numitele abstractii ale abstractiilor, īn care gāndul, ideea nu au aproape nici un corespondent sau suport īn imagine (ca īn cunoasterea lingvistica sau ca īn gramatica); b) abstractul figurai, īn care īntāi.lim o īmpletire īntre imagine si concept (specific cunoasterii matematice, dar cu deosebire geometriei); c) abstractul intuitiv-plastic, care este "invadat" si "sufocat" de imagini si chiar exteriorizat de cele mai multe ori prin intermediul unor īnsusiri ce pot fi cu usurinta vizualizate si reprezentate (ca īn cazul cunoasterii biologice). Abstractul intuitiv-plastic este, dupa cum au afirmat-o cercetarile noastre, forma cea mai "impura" de abstract, prima, de altfel, pe care copiii si-o īnsusesc, dar cu cele mai pronuntate tendinte de "purificare" si conceptualizare. Aceste unitati mintale apar ca fiind modalitati tranzitorii īn procesul saltului de la senzorial la logic, īn care generalul, desi este prezent, apare de cele mai multe ori ca fiind implicit si nu explicit. La nivelul lui īntālnim o riguroasa combinare a imaginii cu conceptul, cu o usoara predominare, īnsa, a imaginii asupra conceptului. Existenta acestui tip de abstract demonstreaza poate īn modul cel mai convingator unitatea si īntrepatrunderea dintre senzorial si logic (vezi Zlate, 1973, pp. 44, 189-190, 269).

2.2.5. Caracterul actionai

Baza genetica a gāndirii trebuie cautata īn actiune, gāndirea igyorand din actiune si finaiizāndu-se in ea. John Dewey (1859-1952), īntr-o mica lucrare publicata īn traducere franceza sub titlul Comment nous pensons (1925), arata ca gāndirea consta īn schitarea mintala a actiunilor, īn "momirea" lor, ca īn cazul unui jucator de biliard care, īncercānd nenumarate micromiscari ale tacului catre bila si apreciind consecintele, sfārseste prin a se decide asupra uneia dintre ele. īn timp ce animalul preia dintre habitudinile sale procedeele comune prin metoda īncercarilor si erorilor, omul, prin gāndire, poate imagina si confrunta mintal īncercarile fara a le executa efectiv (vezi Dewey, 1925). Ideea este regasita mai tārziu la Pierre Janet, care īn lucrarile sale dedicate conduitei umane si limbajului arata, de exemplu, ca limbajul este o forma de conduita, o actiune interna, redusa, o schita de actiune care uneori poate ramāne doar īn stare de proiect, totusi, o actiune cu capacitatea de a īnlocui lucrurile prin semne, miscarile prin evocarea lor. Datorita acestei caracteristici el opereaza si īn gāndire, aceasta din urma formāndu-se

prin interiorizarea schemelor de organizare si executare a actiunilor asupra obiectelor materiale. īn celebra disputa avuta cu N. Chomsky, Piaget marturisea: "Cincizeci de ani de experimente ne-au īnvatat ca nu exista cunostinte rezultate dintr-o simpla īnregistrare de observatii, fara o structurare datorata activitatii subiectului" (Piaget si Chomsky, 1988, p. 99). Pe*masura ce gāndirea se constituie, pe masura ce ea va trece de la actiunea materiala la actiunea mintala, gāndita, va tinde sa preceada si sa anticipe actiunile materiale. īn felul acesta gāndirea capata o importanta functie de comanda si control asupra desfasurarii actiunii. Totodata, ea īsi completeaza astfel vechile functii, de explicatie si īntelegere (Pradines, 1987), pe care se punea accent altadata.

Caracterulfinalisl

Acesta trebuie raportat la doua momente ale procesului gāndirii: īnainte de desfasurarea proceselor rezolutive si dupa īncheierea lor. īnainte de a fi executata, activitatea de gāndire este planificata īn minte, fundamentata din punct de vedere al scopului, oportu­nitatii, eficientei, consecintelor. Asadar, gāndirea nu trebuie redusa doar la o simpla alegere a unei alternative optime din mai multe posibile, ci trebuie considerata ca o anticipare a scopului. Omul īsi stabileste scopul nu īn timpul desfasurarii activitatii, ci cu mult īnainte de a trece la executarea ei. Cānd gāndirea s-a finalizat īntr-un anume produs (o idee, o judecata, un rationament), se trece adeseori la rationalizarea lor. Omul nu gāndeste doar de dragul de a gāndi, ci cu un dublu scop: fie pentru a-si declansa, organiza si optimiza propria sa activitate, fie pentru a justifica sau motiva prin explicatii si argumente actiunile deja savārsite, chiar daca aceste cauze sunt altele decāt cele care au stat realmente la baza comportamentelor executate.

Caracterul multidirectional

Spre deosebire de unele mecanisme psihice care sunt orientate spre o singura dimensiune temporala (perceptia spre prezent, spre "aici si acum" ; memoria spre trecut; imaginatia spre viitor), gāndirea se īntinde pe toate cele trei dimensiuni temporale. Prin aceasta, ea serveste la permanenta ordonare si corelare a diferitelor "stari" ale obiectului cunoasterii. Mihai Golu, īntr-un manual de psihologie publicat īn 1976, arata ca gāndirea foloseste informatia despre trecutul obiectului pentru a explica prezentul lui; integreaza informa­tia despre trecutul si prezentul obiectului pentru a determina (prevedea) starea lui īn viitor. Datorita acestei caracteristici, gāndirea are prin definitie o orientare incursiv--recursivā: de la punctul initial, ea se desfasoara prin īnaintarea pas cu pas īn analiza input-ului; "de la oricare moment actual sau final, ea poate reveni la momentul initial prin refacerea īn ordine inversa a transformarilor, recursivitatea gāndirii reprezentānd un gen de conexiune inversa optimizatoare", permitānd corectarea erorilor si refacerea ciclului de prelucrare a informatiei, dar si integrarea rezultatelor secventiale īn rezultatul final global (vezi Golu, 1975, pp. 162-163).

Caracterul sistemic

Gāndirea contine elemente structurate, ierarhizate, īntre care sunt posibile o multitudine de combinatii, fapt care īi asigura autore^labilitatea. Ea poate fi redusa la un sistem cibernetic deoarece dispune de toate cele trei categorii de "marimi" ale sistemului: marimile de intrare (īntrebari, probleme); marimile de stare (multimea transformarilor informationale bazate pe structurile si schemele operationale deja elaborate); marimile

de iesire (raspunsurile si solutiile formulate). Marimile de iesire le controleaza si regleaza pe cele de intrare asigurānd astfel conexiunea inversa (daca solutia a fost limitata sau incorecta se solicita noi informatii, care o data reintroduse īn sistem aduc corectarile necesare). Relatiile dintre "intrare" si "iesire" pot fi de tip determinist sau probabilist, dependent de gradul de completitudine si consolidare a schemelor si structurilor operatio­nale. Caracterul hipercomplex al sistemului de gāndire provine nu doar din multitudinea si varietatea "marimilor" implicate īn realizarea lui, ci si din multitudinea si varietatea legaturilor dintre aceste marimi. Dintr-o perspectiva cibernetica gāndirea apare ca fiind cea mai īnalta forma de prelucrare a informatiei si de exercitare a comenzii si controlului.