Specificul psihologic al senzatiei

Specificul psihologic al senzatiei

Oricât ar parea de ciudat, definirea senzatiilor si diferentierea lor de alte mecanisme psihice nu sunt atât de simple cum ar parea la prima vedere. în diferite lucrari de specialitate se recunoaste ca termenul "senzatie", în sensul sau actual, prezinta unele "ambiguitati", datorate în principal disputelor teoretice în care a fost implicat. Senzatia a fost când ipostaziata, când aproape negata, când legata de stimulii exteriori, când considerata ca fiind singura realitate, chiar obiectele fizice, materiale, nereprezentând altceva decât senzatii, deci experiente subiective ("a exista înseamna a fi perceput" spunea filosoful englez Berkeley). Mai mult, s-a recurs la considerarea ei ca o simpla "curiozitate psihologica".

în asemenea conditii nu este greu sa întelegem de ce psihologia contemporana ofera mai degraba definitii de lucru, operationale ale senzatiei, uneori într-o forma extrem de generala. Astfel, pornindu-se de Ia considerarea stimulului ca o "sursa fizica de energie care activeaza organul de simt", se arata ca termenul ..senzatie" "este utilizat pentru a

descrie procesele prin care organismul raspunde la stimuli" (Feldman, 1990, pp. 89-90). Sau: "Senzatia consta în stimularea receptorilor senzoriali si în transmiterea informa­tiilor senzoriale la sistemul nervos central" (Rathus, 1996, p. 124). Relativ asemanat 626e42g or este definita senzatia si din perspectiva psihocognitivista : "eveniment psihic elementar rezultând din tratarea informatiilor în sistemul nervos central în urma stimularii unui organ de simt" (Bonnet, in Bloch et al, 1994, p. 706; 1997, p. 1167). Asemenea definitii sunt însa mult prea generale si nespecifice. Ele conduc la confundarea senzatiei cu alte procese prin care organismul raspunde la actiunea stimulului. Iata de ce este necesar sa întreprindem alte demersuri, mai aprofundate, pentru a surprinde specificitatea psihologica a senzatiei. Dupa opinia noastra, unul dintre aceste demersuri l-ar putea constitui compararea senzatiei fie cu unele fenomene inferioare ei, cum ar fi excitatia, fie cu fenomene superioare ei, ca de exemplu perceptia.

2.1. Definirea senzatiei prin opozitie cu excitatia

Desi în legatura cu aceasta problema am oferit unele informatii în paragraful anterior, revenim asupra eî pentru a-i constientiza mai bine semnificatia.

Henri Pieron (1881-1964) considera senzatiile ca fiind Jorme elementare de inserare în reglarea comportamentului a actiunilor exercitate de mediu" (Pieron, 1957, p. 5). Ele exista atunci când "eficacitatea unei stimulari este relevata printr-o reactie generala a organismului, printr-o modalitate practica de activitate, o forma de conduita, o modificare consecventa unor comportamente, când efectul stimularii ne poate integra în sistemul vietii psihice care guverneaza adaptarea la conditiile exterioare ale mediului" (ibidem, p. 14). Deriva de aici ca trebuie facuta o distinctie între excitatie si senzatie. Astfel, daca excitatia presupune o modificare locala reversibila sub influenta actiunii stimulului, senzatia implica transmiterea mesajului nervos, a excitatiei, pâna Ia centri care au capacitatea de a înregistra experientele de natura sa asigure adaptarea conduitelor individului, nu numai actual, ci si ulterior, asigurând astfel reglarea globala a fiintelor vii. Daca lumina este împiedicata sa ajunga în zona centrala a analizatorului vizual, senzatia vizuala nu va aparea, dar aceasta nu înseamna ca reflexul pupilar va fi împiedicat sa intre în functiune. Asadar, unii stimuli pot ramâne refiexogeni, fara a angaja direct o senzatie, ceea ce nu exclude posibilitatea ca ei sa influenteze comportamentul. Dimpo­triva, ei se integreaza în reglarea comportamentului prin raspunsurile reflexe primare susceptibile a da nastere, la rândul lor, unor senzatii, contribuind astfel la cunoasterea indirecta a mediului. Aceasta 1-a determinat pe Pieron sa vorbeasca de existenta unei specificitati presenzoriale în caile sensibilitatii, care se manifesta în unele modalitati de raspunsuri reflexe declansate la nivelul diferitelor etape functionale. Daca, de pilda, într-o regiune a pielii se produce o stimulare calda sau rece, o vasodilatatie sau o vaso-constrictie locala va fi declansata, fara a mai tine cont de modificarile respiratorii §i metabolice. Aceste modificari vor avea loc chiar si atunci când caile aferente sunt întrerupte sau când o destructurare a zonei corticale terminale împiedica aparitia sen­zatiei. Aceasta specificitate presenzoriala apartine tuturor cailor sensibilitatii si, de exemplu, o cecitate corticala la om nu împiedica reactia pupilara la lumina dar, în modalitatile reflexe, nu exista o capacitate discriminatorie atât de fina ca în stadiul senzatiei, când se atinge individualizarea fibrelor aferente" (ibidem, p. 16). Se pare ca exista doua stadii ale unei senzatii: stadiul presenzorial, stadiul de excitatie sau de

reflex caracterizat printr-o reactie localizata, dar integrata prin efectele ei in circuitul reglator, si stadiul senzatiei propriu-zise, ca reflectare a unor însusiri ale obiectelor.

Definirea senzatiei prin opozitie cu excitatia are, dupa opinia noastra, o dubla semnificatie; pe de o parte, se precizeaza mai bine distinctia dintre fiziologic si psiho­logic, pe de alta parte, se subliniaza continuitatea lor, integrarea fiziologicului în sau de catre psihologic, asigurându-se în felul acesta reglarea generala a comportamentului.

2.2. Definirea senzatiei prin opozitie cu perceptia

Raportarea senzatiei la perceptie reprezinta cea mai raspândita modalitate de definire si individualizare a senzatiei. Punerea fata în fata a doua mecanisme cognitive reuseste sa conduca la surprinderea notelor distinctive ale fiecaruia dintre ele. Un asemenea demers a fost întreprins înca din secolul al XVIII-lea. Thomas Reid (1710-1796), de exemplu, concepea senzatiile ca fiind unitati psihice elementare si primitive care combinându-se si asociindu-se între ele conduc la perceptii. El sesiza astfel caracterul primitiv al senzatiilor elementare comparativ cu caracterul complex si structural al perceptiilor. Inspirându-se din chimie, Reid deriva perceptia din senzatie, ca pe un corp compus din corpuri mai simple. Reid a sesizat insa si o alta diferenta existenta între senzatii si perceptii. Astfel, în timp ce senzatiile sunt experiente mintale pur subiective, perceptiile permit o priza de constiinta directa a obiectelor fizice care exista independent de cel ce le percepe. Chiar daca distinctia dintre cele doua mecanisme psihice este simplista, ea sugereaza nivelul calitativ superior al perceptiilor comparativ cu cel al senzatiilor. Superioritatea perceptiei în raport cu senzatia s-a perfectat apoi în conceptiile majoritatii autorilor. Senzatia este "o simpla experienta constienta asociata stimulilor", pe când perceptia este "experienta constienta asupra obiectelor si a relatiilor obiectelor" (Coren, Porac si Ward, 1984, p. 11). Senzatia este procesul cu ajutorul caruia stimulii sunt detectati si codati, spre deosebire de perceptie care este procesul mintal al organizarii si interpretarii senzatiilor. într-un joc de fotbal senzatia ne permite sa vedem (sa detectam) miscarea unor stimuli, pe când perceptia ofera nu numai posibilitatea surprinderii miscarii sau vitezei stimulilor, ci si de a sti ca este vorba de un joc de fotbal (vezi Myers, 1986, p. 140). Senzatia este "experienta individuala cu stimulii", perceptia este "procesul de interpretare, organizare a mate-rialului furnizat de stimul" (Crooks si Stein, 1991, p. 99). "Senzatia poate fi considerata ca un prim contact al organismului cu stimulii senzoriali, pe când perceptia este procesul prin care acestia sunt interpretati, analizati si integrati cu alte informatii senzoriale" (Feldman, 1993, p. 168). Inutil sa mai insistam si asupra altor citate, deoarece marea lor majoritate se înscriu pe aceeasi linie. Desi compararea celor doua mecanisme psihice conduce la o mai buna individualizare a lor, ea creeaza o ruptura între ele. Asa încât la un exces se raspunde cu un altul. J.J. Gibson (1904-1979) respinge distinctia dintre senzatie si perceptie, pentru el esentiala fiind informatia continuta de stimul, sarcina organismului constând în a o sesiza. Aceasta 1-a si determinat sa studieze structura stimulului si sa confere senzatiei statutul de "curiozitate psihologica". Un asemenea punct de vedere este, fara îndoiala, exagerat. Iata de ce in cercetarile actuale, dominate de psihologia cognitiva, distinctia dintre senzatie si perceptie, nemaipastrându-si rigidi­tatea asociationista, capata o noua valoare. De obicei senzatia se refera la tratarea senzoriala a informatiilor fizice, independent de semnificatiile lor, în timp ce perceptia este direct legata de semnificatia obiectelor si de interpretarea informatiilor senzoriale.

Se creeaza astfel premisa integrarii organice a senzatiilor in percepi, nu însa printr-o simpla asociere mecanica, ci ca urmare a interpretarii si semnificarii informatiilor furnizate de simturi.

2.3. Definirea senzatiei

prin integrare psihofiziologica

Definirea senzatiei se poate face prin raportarea ei nu doar la fenomenele fiziologice si psihice aflate în imediata sa apropiere, ci si la alte ,japte" obiective sau subiective mai apropiate sau mai îndepartate de ea. Corelarea senzatiei cu asemenea "alte fapte" s-ar putea dovedi benefica pentru ea. Un demers de acest tip a fost întreprins cu mul[i ani în urma, înca din 1934, de un psiholog francez, Pierre Salzi, intr-una dintre cartile sale sugestiv intitulata: Senzatia. Studiul genezei si rolului ei în cunoastere. Desi lucrarea contine unele idei relativ simple si cunoscute, marcate de stadiul cunoasterii psihologice, ea se distinge prin accentul pus de autor pe evidentierea rolului unor fenomene psihice superioare în producerea senzatiilor.

Pierre Salzi arata ca în analiza senzatiilor exista trei categorii de fapte care trebuie sa ne retina atentia : fapte obiective, fapte nervoase, fapte mintale. O senzatie se distinge de o simpla fantoma deoarece :

corespunde unui obiect real;

implica participarea unui aparat nervos ;

în calitate de stare de constiinta are antecedente si concomitente de natura subiectiva.
Problema este de a sti care dintre aceste fapte reprezinta cauza senzatiei într-o

maniera "necesara, imediata si completa" (Salzi, 1934, pp. 18-19). Autorul constata ca nici cei care leaga senzatia de obiect, stabilind o relatie ca de la cauza la efect, nici cei care sustin ca stimularea organica este sursa senzatiilor nu au dreptate. Sunt cazuri când, desi nu exista organe specializate, senzatiile se produc. De asemenea, apar efecte de compensare fiziologica. Totodata, alterarea partii nervoase a receptorului are repercusiuni asupra senzatiilor. Obiectul si stimularea nervoasa apar drept conditii necesare, dar nu si suficiente pentru senzatii. Salzi este tentat, de aceea, sa acorde o mai mare importanta "faptelor mintale" în producerea senzatiilor. Constiinta, imaginile, rationamentul sunt cele care determina senzatia. A simti si a fi constient este unul si acelasi lucru. Or, daca constiinta este un factor constant, înseamna ca este si necesar. Trebuie sa studiem "rolul pozitiv al constiintei si sa constatam ca ea intervine real In ordinea fi chiar tesatura senzatiilor" {ibidem, p. 45). Senzatiile "se nasc, cresc sau scad conjunctural, o data cu functionarea constiintei" (ibidem, p. 79). La rândul ei, imaginea îndeplineste functii de avangarda în producerea senzatiilor, servind la "directionarea atentiei" si fiind, de aceea "primul factor de ordine al senzatiilor" (ibidem, p. 121). în sfârsit, rationamentul da posibilitatea constiintei sa avanseze prin apelul la noi premise, rezultatul lui fiind marcat de "cresterea discernamântului în cunoasterea obtinuta" (ibidem, p. 125). Dat fiind faptul ca senzatia decurge din activitatea mintala, ea se va perfectiona corelat cu interventia acestei activitati. Unele anomalii ale vederii sunt sugestive din acest punct de vedere. Rectificarea miopiei reprezinta nu doar un proces biologic, ci si un rezultat al activitatii mintale, care permite intrarea în functiune a proceselor de analiza crescânde si de sinteza corectiva. De nenumarate ori Salzi

accentueaza faptura senzatia nu este primita pasiv de catre spirit. Ea se produce în sferele terminale, izvoraste în zona corticala, fiind, de aceea, un efect global.

Desi observatiile lui Salzi sunt pertinente, fiind îndreptate împotriva exagerarilor fizicaliste sau biologiste, ele pacatuiesc prin psihologism. Ceea ce nu este suficient de bine înteles este unitatea celor trei categorii de .Japte" în producerea senzatiilor. La originea tuturor senzatiilor stau procesele de excitatie senzoriala care se produc în celulele specializate, în neuronii periferici sau în terminatiile încapsulate si libere, în neuronii situati în ganglionii spinali. Procesul de declansare consta într-o depolarizare locala, negativa, a unei zone a fibrei nervoase, apoi are loc conducerea influxului spre centrii corticali. si totusi, Salzi a avut o intuitie extraordinara, preluata si adâncita de psihologia contemporana. Extrem de importanta ni se pare a fi sublinierea ideii ca perfectionarea senzatiilor nu constituie doar o urmare a bunei functionalitati anatomo--fiziologice, ci se datoreaza si perfectionarii activitatii mintale a individului. Asadar, nu numai simturile ascut mintea omului, ci si mintea contribuie la ascutirea simturilor. Amplasarea senzatiilor în contextul întregii activitati psihice a individului deschide noi si profitabile perspective de cercetare.

2.4. Constatari concluzive; problematica senzatiilor

Fiecare dintre modalitatile de definire si caracterizare a senzatiilor prezentate mai înainte aduce precizari importante ; totusi, nici una dintre ele nu furnizeaza date referi­toare la continutul informational al senzatiilor, la forma ideal-subiectiva de reflectare a realitatii, la caracterele reflectarii etc. Daca senzatia este un mecanism de captare si înregistrare a informatiilor din realitatea înconjuratoare sau din cea interna a organis­mului, atunci care sunt aceste informatii? Raspunsul formulat de psihologie la aceasta întrebare este urmatorul: senzatia, ca prima forma de psihic, reproduce în creierul uman însusirile simple ale obiectelor si fenomenelor sau ale stimulilor care actioneaza direct asupra organismului, reflectarea având, de aceea, un caracter nemijlocit. însusirile reflectate de senzatie sunt însa nu numai simple, ci si concrete, exterioare, fenomenale, accidentale, neesentiale, adica cele care apar la "suprafata" obiectelor si fenomenelor sau care se impun simturilor prin forta lor senzoriala, dar care au o mare valoare adaptativa pentru organism. în sfârsit, însusirile reflectate de senzatie sunt însusiri izolate, separate ale obiectelor si fenomenelor. Senzatia dispune deci de capacitatea de a izola caracteristicile stimulului, evident, la un nivel elementar. Dovada faptului ca senzatia se caracterizeaza prin tratarea separata a însusirilor stimulilor o reprezinta pe de o parte specializarea simturilor, iar pe de alta parte specializarea ariilor corticale, a zonelor de proiectie corticala a analizatorilor. Acest punct de vedere este larg acceptat si vehiculat in psihologia româneasca. Iata doar doua definitii: "Senzatiile sunt procese psihice elementare care reflecta diferitele însusiri ale obiectelor si fenomenelor iumii externe, precum si starile interne ale organismului, in momentul actiunii nemijlocite a stimulilor respectivi asupra receptorilor" (Mare, 1991, p. 71). "Senzatia este cunoas­terea unei însusiri separate a unui obiect sau fenomen, în momentul când acesta actioneaza asupra unui organ senzorial" (Cosmovici, 1996, p. 95).

Psihologia cognitiva aduce doua precizari importante în definirea senzatiilor. în primul rând, senzatia este interpretata ca fiind un eveniment psihic elementar capabil de a produce experiente subiective sau de a infera existenta stimulului. Ea face referinta la

o anumita calitate a informatiei senzoriale (la o culoare, la o durere etc.) care este extrasa din stimulii exteriori sau interiori. în al doilea rând, senzatia codeaza informatia la niveluri de tratare precoce. Tocmai de aceea, dintr-o perspectiva cognitiva, caracterul constient al senzatiei nu este decisiv, prezenta ei putând fi evidentiata fie prin metode psihofizice directe implicând un rationament, fie inferata prin intermediul manifestarilor indirecte. O asemenea interpretare s-a impus, patrunzând chiar si în dictionarele de psihologie. Senzatia este "o experienta neelaborata, elementara a sentimentului sau constiintei conditiilor din interiorul sau din afara corpului, produsa de stimularea unui receptor sau a unui sistem de receptori" (Reber, 1995, p. 707).

Indiferent de perspectiva de ana­liza a senzatiei, constatam ca ea implica trei elemente, si anume : stimulul fizic (materie sau energie ce actioneaza asupra organelor de simt); raspunsul fiziologic (struc­tura a activitatii electrice aparuta în organele de simt, nervi si creier ca urmare a stimularii); experi­enta senzoriala (subiectiva dupa natura ei). Daca, în continuare, am lua în considerare principalele tipuri de relatii care se stabilesc între cele trei elemente, vom descoperi trei

domenii sau moduri de tratare a

senzatiilor Acestea

sunt:

fiziologia senzatiilor: se ocupa cu studiul relatiei dintre stimul si raspunsul
fiziologic; ea încearca sa raspunda la întrebari de tipul: daca este prezentat un
anumit stimul, ce raspuns fiziologic va aparea în organele de simt, în nervi sau în
neuronii creierului ? ;

psihofiziologia senzatiilor: se centreaza pe investigarea relatiei dintre raspunsul
fiziologic si experienta senzoriala; iata un tip de întrebare la care ea încearca sa
raspunda: ce modificari Fiziologice sunt necesare pentru aparitia unei experiente
senzoriale particulare ? Pentru a putea raspunde la o asemenea întrebare se inhiba
temporar o portiune a sistemului nervos si se urmareste ce se întâmpla. De asemenea,
se pot induce experiente senzoriale particulare prin stimularea electrica a partilor
sistemului senzorial;

psihofizica senzatiilor: trateaza relatia dintre stimul si experienta senzoriala, ignorând
raspunsurile fiziologice care o mediaza. Iata un tip de întrebare pe care si-o pune
psihologia: daca intensitatea unui stimul este crescuta sau scazuta, ce se întâmpla cu
intensitatea senzatiei? (vezi Gray, 1991, p. 241).

Analizele care vor urma se subordoneaza acestor domenii de investigare a senzatiilor. înainte de a trata însa problemele fiziologice, psihofiziologice si psihofizice ale sen­zatiilor este necesar sa facem cunostinta cu modul în care senzatiile au fost clasificate.