Studiul experimental al memoriei si īnvatarii
Metode de investigare ale memorarii si pastrarii informatiei
a) Metoda īntinderii numerelor imediate
Aceasta metoda experimenteaza cea mai lunga serie de elemente (cifre, litere, cuvinte, propozitii) pe care subiectul o poate reproduce corect dupa o singura prezentare optica sau acustica. Se folosesc serii cu grade diferite de dificultate, de la seriile cele mai usoare la seriile cele mai dificile. Este citit separat fiecare stimul la intervale egale de timp. Se utilizeaza mai multe liste si se calculeaza o cota de memorare, care reprezinta numarul de seri 15215d34p i corecte. Īn probele de memorie vizuala, stimulii sunt prezentati pe cartonase cu timpul de expunere de o secunda per stimul.
b) Metoda anticiparii seriale
Se utilizeaza liste cu silabe fara sens, dar se pot utiliza si liste de cuvinte sau numere. Varianta clasica: se prezinta o data, de doua sau maximum de trei ori īntreaga lista de stimuli, dupa care se revine la primul stimul si i se cere subiectului sa reproduca prima silaba cu care a īnceput seria. Daca greseste este corectat, iar daca nu raspunde, i se "sufla". Subiectul trebuie sa anticipeze urmatorul element al seriei. Proba se repeta pīna cīnd se ajunge la 75% anticipari corecte. Ordinea stimulilor se mentine, acesta fiind motivul pentru care proba se numeste "anticipare seriala". Fiecare silaba este atīt stimul, cīt si raspuns, constituindu-se un lant anticipativ. Īn evaluare se numara erorile, se stabileste calitatea lor si timpul de raspuns. La modul de prezentare, intervalul de timp dintre stimuli este de 2-3 secunde, iar intervalul dintre serii este de 9-10 secunde.
c) Metoda asociatiilor pereche
Se utilizeaza serii de doua elemente luate īn pereche: cuvinte si numere; culori si numere; culori si cuvinte. Se prezinta fiecare pereche pe rīnd, iar īn a doua secventa se prezinta numai unul dintre termenii perechii, subiectul trebuind sa-si aminteasca termenul asociat. Stimulii se prezinta vizual, scris sau auditiv. Īn prezentarea auditiva stimulii se citesc la interval de doua secunde. Ordinea trebuie mereu schimbata; numarul de prezentari este la alegere, dar nu trebuie sa determine 100% raspunsuri corecte.
d) Metoda supraīnvatarii
Īn acest caz se prezinta repetat spre memorare, pīna la prima reusita de a reproduce īn īntregime, materialul de memorat. Se continua exercitiile si se constata ca un material supraīnvatat se retine mai bine si mai mult. Pentru intervalul 0-50% repetitii, memorarea este mai buna decīt pentru intervalul 50-100%.
Metode de studiu īn pastrarea informatiei
a) Metoda reproducerii
Este prezentat un material si, dupa un anumit interval de timp, subiectul este solicitat sa-l reproduca. Īn aceasta metoda nu putem sti care a fost efectul uitarii si īn ce conditii s-a produs uitarea; cu alte cuvinte, nu stim daca experimentam capacitatea de reproducere sau uitarea.
b) Metoda recunoasterii
Se realizeaza īn prezenta stimulilor originali, īmpreuna cu stimuli noi, din aceeasi grupa. Raportul dintre stimuli noi si stimuli vechi nu trebuie sa depaseasca 3/1. Stimulii vechi si noi se amesteca si se prezinta aleator. Subiectul trebuie sa raspunda de fiecare data daca stimulul a fost prezent sau nu īn prima prezentare. Se aduc si raspunsuri "nu stiu" sau la īntīmplare. Se propune o formula de calcul a coeficientului de recunoastere:
r = 100 x (nr. de raspunsuri corecte - nr. erori)/(nr. total de stimuli)
c) Metoda reconstructiei
Seria de elemente prezentate anterior se prezinta amestecat si se cere rearanjarea elementelor īn ordinea initiala. Se folosesc stimuli vechi si noi si se cere ca stimulii vechi sa fie asezati īn ordinea initiala. Se utilizeaza coeficientul de corelatie Spearman. Se continua īncercarile pīna cīnd subiectul executa proba fara eroare. Īn acest caz, performanta este masurata īn timp.
d) Metoda economiei
Se da o sarcina de memorare. Se lasa un interval de timp (ore, zile, saptamīni). Subiectul este solicitat sa rememoreze acelasi material īn aceleasi conditii. Se evalueaza performantele cu aceeasi unitate de masura. Coeficientul de economie este diferenta dintre prima si a doua redare, sub aspectul performantei:
e = 100(I.O. - R) / (I.O. - C),
unde I.O. reprezinta numarul de īncercari de memorare initiala, R reprezinta numarul de īncercari de reīnvatare, iar C reprezinta criteriul, adica numarul de īncercari necesare. Acest numar de īncercari pīna la atingerea criteriului, trebuie sa fie cīt mai mic.
Rolul organizarii si sistematizarii īn procesul memoriei. Implicatii experimentale
Rolul acestor factori si conditiile īn care organizarea si sistematizarea se manifesta
Bonsfield a utilizat o lista de 60 cuvinte selectate din patru categorii semantice: animale, profesiuni, legume si prenume. Cuvintele se prezinta amestecat si subiectii vor grupa raspunsurile pe categorii. Mandler (1967) realizeaza un experiment utilizīnd 52 (100) cartonase cu cuvinte din diverse categorii, solicitīnd subiectilor sa le clasifice pe categorii stabilite de ei singuri. Concluzie: numarul mediu de categorii utilizate spontan de catre subiecti este relativ constant de la un experiment la altul. Corelatia dintre numarul de categorii utilizate si numarul de stimuli reprodusi corect este foarte ridicata. Sistemul categorial este optim atunci cīnd se utilizeaza un numar de 5 2 categorii distincte, cu cīte 5 2 elemente din fiecare categorie.
Tulving si Ehrlich (1972, 1975) au relevat rolul criteriului semantic si au demonstrat si implicarea altor modalitati de organizare:
- organizarea sintagmatica, prin construirea unor propozitii sau fraze din cuvinte aleatoare;
- organizarea dupa criterii gramaticale (substantive, verbe, adjective);
- organizarea pe baza rimelor sau prefixelor;
- organizarea pe baza unor criterii mixte.
Din acest studiu a reiesit o problema: memoria semantica este numai verbal-lexicala, sau utilizeaza si imagini? S-a cazut de acord ca memoria semantica utilizeaza atīt imagini, cīt si structuri verbal-lexicale, īntr-o maniera sinergica si complementara.
Interferenta: modele experimentale de studiu
Fixarea informatiei este influentata de memorarea anterioara si de memorarea interpusa īntre īnvatarea initiala si reproducerea (reactualizarea) ulterioara. Īn aceste conditii vorbim despre efectul interferentei retroactive si proactive.
a) Efectul interferentei retroactive intervine īn situatiile īn care o noua īnvatare interfereaza cu un material īnvatat anterior. Materialul īnvatat anterior influenteaza negativ materialul īnvatat ulterior.
Modelul experimental: Se utilizeaza un grup experimental si unul de control. Ambele grupuri primesc o sarcina de memorare, apoi grupul experimental primeste o sarcina intercalata. Grupul de control nu primeste o alta sarcina, ci este lasat sa se relaxeze, dar subiectilor li se dau preocupari care sa nu le permita concentrarea asupra materialului de reprodus. Īn final, grupurile sunt supuse testului de memorare.
Schema experimentala:
Grupul experimental Grupul de control
- proba de memorare A - proba de memorare A
- proba de memorare B - pauza
- proba de memorare A - proba de memorare A
Concluzie:
Daca sarcinile A si B sunt reprezentate de liste de silabe fara sens, se constata clar efectul negativ al sarcinii B asupra sarcinii A. Rezulta ca interferenta retroactiva actioneaza atunci cīnd sarcinile sunt asemanatoare. Daca sarcina A este mai bine īnvatata, atunci efectul sarcinii B nu mai este atīt de puternic si negativ.
b) Interferenta proactiva. Se urmareste efectul unei sarcini intercalate, astfel īncīt materialul īnvatat anterior poate sa interfereze cu reproducerea unui material īnvatat ulterior.
Schema experimentala:
Grupul experimental Grupul de control
- proba de memorare A - pauza
- proba de memorare B - proba de memorare B
- proba de memorare B - proba de memorare B
Testul de reproducere pentru sarcina B la grupul experimental fata de grupul de control arata existenta unei influente negative proactive a testului de sarcina A asupra testului de sarcina B.
Concluzie: La grupul experimental, īn comparatie cu grupul de control, testul de reproducere a sarcinii B evidentiaza efectul negativ al īnvatarii sarcinii A.
Materiale si instrumente de studiu
Silabe fara sens. Procedeul a fost introdus de catre Ebbinghaus īn cercetarile asupra memoriei. El a īncercat sa evite influenta cunostintelor, a nivelului cultural-educational, urmarind evidentierea performantelor reale ale memoriei. Cercetarile lui Ebbinghaus nu īntrunesc criteriul validitatii ecologice, deoarece nu-si gasesc corespondent īn activitatea umana, astfel ca proba are un caracter artificial. Ebbinghaus a anticipat foarte mari greutati īn studiul memoriei, greutati care tin de diversi factori externi, astfel ca aceasta critica este considerata foarte slaba.
Silabele fara sens sunt structurate din doua consoane cu o vocala la mijloc. Reguli pentru construirea listelor de silabe:
- silaba sa nu constituie un cuvīnt sau o abreviere cunoscuta;
- consoana initiala sa nu fie identica cu consoana finala a silabei precedente;
- numarul silabelor īntr-o lista este de 8-14;
- listele sa fie reactualizate la intervale de 4-5 ani, datorita modificarilor si evolutiei limbilor respective.
- Cuvinte: adjective, substantive, verbe;
- Numere
- Fragmente de proza sau versuri;
Trebuie sa se tina cont de gradul de familiaritate al stimulilor pentru subiect. Se aleg cuvintele cu frecventa cea mai mare īn limba respectiva.
- Imagini de obiecte, figuri geometrice (prezentarea poate fi vizuala sau auditiva).
Alte metode de studiu al memoriei:
- variatia volumului materialului de memorat;
- prezentarea de materiale omogene sau eterogene;
- metoda gradarii semnificatiei materialului;
- metoda variatiei intervalelor de repetitie;
- metoda gradarii dificultatii materialului;
- variatia īn sarcini de īnvatare;
- metoda implicarii subiectului īn sarcini si a variatiei tipurilor de activitate prin care se produce memorarea.
Variabile experimentale implicate īn studiul memoriei
Variabile independente:
- intervalul de timp īntre prezentare si reproducere;
- cantitatea materialului;
- natura materialului;
- cunoasterea rezultatului (feed-back);
- natura sarcinii intercalate;
- gradul de similitudine īntre stimuli;
- rolul verbalizarii;
- rolul organizarii globale sau partiale;
- rolul motivatiei sau al deprinderilor.
Variabile dependente:
- numarul de raspunsuri corecte;
- formule de calcul al eficientei memorarii si fixarii: numarul de raspunsuri corecte si gresite, totalitatea stimulilor;
- timpul de raspuns total sau partial;
- calitatea raspunsului ca raport īntre raspunsurile corecte si gresite, sau, īn cazul reproducerii unor texte si interventia unor factori personali (experientele, cunostintele subiectului) modul īn care este modificat materialul reactualizat fata de cel memorat; tipul de interventie: situational, descriptiv, organizational.
Variabile de control:
- starea subiectiva a subiectului (nivelul de oboseala fizica, intelectuala, mentala);
- factori ce tin de momentul desfasurarii experimentului;
- factori motivationali si afectivi;
- nivelul intelectual si de cunostinte.
Se tine cont de faptul ca memoria este contextuala si situationala. Īn general, acesti factori au efecte foarte ample. Este dificil, aproape imposibil de realizat un control riguros al acestor conditii. Trebuie efectuata egalizarea grupurilor, asigurīndu-se omogenitatea interna a lor.
|
