Studiul experimental al memoriei si învatarii
Metode de investigare ale memorarii si pastrarii informatiei
a) Metoda întinderii numerelor imediate
Aceasta metoda experimenteaza cea mai lunga serie de elemente (cifre, litere, cuvinte, propozitii) pe care subiectul o poate reproduce corect dupa o singura prezentare optica sau acustica. Se folosesc serii cu grade diferite de dificultate, de la seriile cele mai usoare la seriile cele mai dificile. Este citit separat fiecare stimul la intervale egale de timp. Se utilizeaza mai multe liste si se calculeaza o cota de memorare, care reprezinta numarul de seri 15215d34p i corecte. În probele de memorie vizuala, stimulii sunt prezentati pe cartonase cu timpul de expunere de o secunda per stimul.
b) Metoda anticiparii seriale
Se utilizeaza liste cu silabe fara sens, dar se pot utiliza si liste de cuvinte sau numere. Varianta clasica: se prezinta o data, de doua sau maximum de trei ori întreaga lista de stimuli, dupa care se revine la primul stimul si i se cere subiectului sa reproduca prima silaba cu care a început seria. Daca greseste este corectat, iar daca nu raspunde, i se "sufla". Subiectul trebuie sa anticipeze urmatorul element al seriei. Proba se repeta pîna cînd se ajunge la 75% anticipari corecte. Ordinea stimulilor se mentine, acesta fiind motivul pentru care proba se numeste "anticipare seriala". Fiecare silaba este atît stimul, cît si raspuns, constituindu-se un lant anticipativ. În evaluare se numara erorile, se stabileste calitatea lor si timpul de raspuns. La modul de prezentare, intervalul de timp dintre stimuli este de 2-3 secunde, iar intervalul dintre serii este de 9-10 secunde.
c) Metoda asociatiilor pereche
Se utilizeaza serii de doua elemente luate în pereche: cuvinte si numere; culori si numere; culori si cuvinte. Se prezinta fiecare pereche pe rînd, iar în a doua secventa se prezinta numai unul dintre termenii perechii, subiectul trebuind sa-si aminteasca termenul asociat. Stimulii se prezinta vizual, scris sau auditiv. În prezentarea auditiva stimulii se citesc la interval de doua secunde. Ordinea trebuie mereu schimbata; numarul de prezentari este la alegere, dar nu trebuie sa determine 100% raspunsuri corecte.
d) Metoda supraînvatarii
În acest caz se prezinta repetat spre memorare, pîna la prima reusita de a reproduce în întregime, materialul de memorat. Se continua exercitiile si se constata ca un material supraînvatat se retine mai bine si mai mult. Pentru intervalul 0-50% repetitii, memorarea este mai buna decît pentru intervalul 50-100%.
Metode de studiu în pastrarea informatiei
a) Metoda reproducerii
Este prezentat un material si, dupa un anumit interval de timp, subiectul este solicitat sa-l reproduca. În aceasta metoda nu putem sti care a fost efectul uitarii si în ce conditii s-a produs uitarea; cu alte cuvinte, nu stim daca experimentam capacitatea de reproducere sau uitarea.
b) Metoda recunoasterii
Se realizeaza în prezenta stimulilor originali, împreuna cu stimuli noi, din aceeasi grupa. Raportul dintre stimuli noi si stimuli vechi nu trebuie sa depaseasca 3/1. Stimulii vechi si noi se amesteca si se prezinta aleator. Subiectul trebuie sa raspunda de fiecare data daca stimulul a fost prezent sau nu în prima prezentare. Se aduc si raspunsuri "nu stiu" sau la întîmplare. Se propune o formula de calcul a coeficientului de recunoastere:
r = 100 x (nr. de raspunsuri corecte - nr. erori)/(nr. total de stimuli)
c) Metoda reconstructiei
Seria de elemente prezentate anterior se prezinta amestecat si se cere rearanjarea elementelor în ordinea initiala. Se folosesc stimuli vechi si noi si se cere ca stimulii vechi sa fie asezati în ordinea initiala. Se utilizeaza coeficientul de corelatie Spearman. Se continua încercarile pîna cînd subiectul executa proba fara eroare. În acest caz, performanta este masurata în timp.
d) Metoda economiei
Se da o sarcina de memorare. Se lasa un interval de timp (ore, zile, saptamîni). Subiectul este solicitat sa rememoreze acelasi material în aceleasi conditii. Se evalueaza performantele cu aceeasi unitate de masura. Coeficientul de economie este diferenta dintre prima si a doua redare, sub aspectul performantei:
e = 100(I.O. - R) / (I.O. - C),
unde I.O. reprezinta numarul de încercari de memorare initiala, R reprezinta numarul de încercari de reînvatare, iar C reprezinta criteriul, adica numarul de încercari necesare. Acest numar de încercari pîna la atingerea criteriului, trebuie sa fie cît mai mic.
Rolul organizarii si sistematizarii în procesul memoriei. Implicatii experimentale
Rolul acestor factori si conditiile în care organizarea si sistematizarea se manifesta
Bonsfield a utilizat o lista de 60 cuvinte selectate din patru categorii semantice: animale, profesiuni, legume si prenume. Cuvintele se prezinta amestecat si subiectii vor grupa raspunsurile pe categorii. Mandler (1967) realizeaza un experiment utilizînd 52 (100) cartonase cu cuvinte din diverse categorii, solicitînd subiectilor sa le clasifice pe categorii stabilite de ei singuri. Concluzie: numarul mediu de categorii utilizate spontan de catre subiecti este relativ constant de la un experiment la altul. Corelatia dintre numarul de categorii utilizate si numarul de stimuli reprodusi corect este foarte ridicata. Sistemul categorial este optim atunci cînd se utilizeaza un numar de 5 2 categorii distincte, cu cîte 5 2 elemente din fiecare categorie.
Tulving si Ehrlich (1972, 1975) au relevat rolul criteriului semantic si au demonstrat si implicarea altor modalitati de organizare:
- organizarea sintagmatica, prin construirea unor propozitii sau fraze din cuvinte aleatoare;
- organizarea dupa criterii gramaticale (substantive, verbe, adjective);
- organizarea pe baza rimelor sau prefixelor;
- organizarea pe baza unor criterii mixte.
Din acest studiu a reiesit o problema: memoria semantica este numai verbal-lexicala, sau utilizeaza si imagini? S-a cazut de acord ca memoria semantica utilizeaza atît imagini, cît si structuri verbal-lexicale, într-o maniera sinergica si complementara.
Interferenta: modele experimentale de studiu
Fixarea informatiei este influentata de memorarea anterioara si de memorarea interpusa între învatarea initiala si reproducerea (reactualizarea) ulterioara. În aceste conditii vorbim despre efectul interferentei retroactive si proactive.
a) Efectul interferentei retroactive intervine în situatiile în care o noua învatare interfereaza cu un material învatat anterior. Materialul învatat anterior influenteaza negativ materialul învatat ulterior.
Modelul experimental: Se utilizeaza un grup experimental si unul de control. Ambele grupuri primesc o sarcina de memorare, apoi grupul experimental primeste o sarcina intercalata. Grupul de control nu primeste o alta sarcina, ci este lasat sa se relaxeze, dar subiectilor li se dau preocupari care sa nu le permita concentrarea asupra materialului de reprodus. În final, grupurile sunt supuse testului de memorare.
Schema experimentala:
Grupul experimental Grupul de control
- proba de memorare A - proba de memorare A
- proba de memorare B - pauza
- proba de memorare A - proba de memorare A
Concluzie:
Daca sarcinile A si B sunt reprezentate de liste de silabe fara sens, se constata clar efectul negativ al sarcinii B asupra sarcinii A. Rezulta ca interferenta retroactiva actioneaza atunci cînd sarcinile sunt asemanatoare. Daca sarcina A este mai bine învatata, atunci efectul sarcinii B nu mai este atît de puternic si negativ.
b) Interferenta proactiva. Se urmareste efectul unei sarcini intercalate, astfel încît materialul învatat anterior poate sa interfereze cu reproducerea unui material învatat ulterior.
Schema experimentala:
Grupul experimental Grupul de control
- proba de memorare A - pauza
- proba de memorare B - proba de memorare B
- proba de memorare B - proba de memorare B
Testul de reproducere pentru sarcina B la grupul experimental fata de grupul de control arata existenta unei influente negative proactive a testului de sarcina A asupra testului de sarcina B.
Concluzie: La grupul experimental, în comparatie cu grupul de control, testul de reproducere a sarcinii B evidentiaza efectul negativ al învatarii sarcinii A.
Materiale si instrumente de studiu
Silabe fara sens. Procedeul a fost introdus de catre Ebbinghaus în cercetarile asupra memoriei. El a încercat sa evite influenta cunostintelor, a nivelului cultural-educational, urmarind evidentierea performantelor reale ale memoriei. Cercetarile lui Ebbinghaus nu întrunesc criteriul validitatii ecologice, deoarece nu-si gasesc corespondent în activitatea umana, astfel ca proba are un caracter artificial. Ebbinghaus a anticipat foarte mari greutati în studiul memoriei, greutati care tin de diversi factori externi, astfel ca aceasta critica este considerata foarte slaba.
Silabele fara sens sunt structurate din doua consoane cu o vocala la mijloc. Reguli pentru construirea listelor de silabe:
- silaba sa nu constituie un cuvînt sau o abreviere cunoscuta;
- consoana initiala sa nu fie identica cu consoana finala a silabei precedente;
- numarul silabelor într-o lista este de 8-14;
- listele sa fie reactualizate la intervale de 4-5 ani, datorita modificarilor si evolutiei limbilor respective.
- Cuvinte: adjective, substantive, verbe;
- Numere
- Fragmente de proza sau versuri;
Trebuie sa se tina cont de gradul de familiaritate al stimulilor pentru subiect. Se aleg cuvintele cu frecventa cea mai mare în limba respectiva.
- Imagini de obiecte, figuri geometrice (prezentarea poate fi vizuala sau auditiva).
Alte metode de studiu al memoriei:
- variatia volumului materialului de memorat;
- prezentarea de materiale omogene sau eterogene;
- metoda gradarii semnificatiei materialului;
- metoda variatiei intervalelor de repetitie;
- metoda gradarii dificultatii materialului;
- variatia în sarcini de învatare;
- metoda implicarii subiectului în sarcini si a variatiei tipurilor de activitate prin care se produce memorarea.
Variabile experimentale implicate în studiul memoriei
Variabile independente:
- intervalul de timp între prezentare si reproducere;
- cantitatea materialului;
- natura materialului;
- cunoasterea rezultatului (feed-back);
- natura sarcinii intercalate;
- gradul de similitudine între stimuli;
- rolul verbalizarii;
- rolul organizarii globale sau partiale;
- rolul motivatiei sau al deprinderilor.
Variabile dependente:
- numarul de raspunsuri corecte;
- formule de calcul al eficientei memorarii si fixarii: numarul de raspunsuri corecte si gresite, totalitatea stimulilor;
- timpul de raspuns total sau partial;
- calitatea raspunsului ca raport între raspunsurile corecte si gresite, sau, în cazul reproducerii unor texte si interventia unor factori personali (experientele, cunostintele subiectului) modul în care este modificat materialul reactualizat fata de cel memorat; tipul de interventie: situational, descriptiv, organizational.
Variabile de control:
- starea subiectiva a subiectului (nivelul de oboseala fizica, intelectuala, mentala);
- factori ce tin de momentul desfasurarii experimentului;
- factori motivationali si afectivi;
- nivelul intelectual si de cunostinte.
Se tine cont de faptul ca memoria este contextuala si situationala. În general, acesti factori au efecte foarte ample. Este dificil, aproape imposibil de realizat un control riguros al acestor conditii. Trebuie efectuata egalizarea grupurilor, asigurîndu-se omogenitatea interna a lor.
|
