Cel mai facil si, de aceea, cel mai frecvent raspuns la întrebarea "ce se întelege prin valoare?" este acela pe care-l dau conceptiile subiectiviste: valoare înseamna preferinta individuala, iar criteriul de baza al preferintei este placerea. Are valoare, pentru mine, ceea ce îmi place mie acum, în situatia de moment în care ma aflu. Lucrurile în sine sunt lipsite de orice valoare; 15115e47p ele exista ca atare, pur si simplu. Valoarea o primesc numai din partea unui subiect care are nevoie si care se bucura de ele. În aceasta viziune judecata de valoare "X este bun" echivaleaza cu judecata de gust "Îmi place X". Drept urmare, fiecare individ are valorile sale personale, ceea ce conduce la un relativism total. Domnul Popescu adora jazzul - Gelu e topit dupa manele; doamna Ionescu e mare amatoare de tenis - Geta ar juca zile si nopti în sir "66"; domnul Catarama e un mare fan al jocului de golf - Gigi Becali e un mare protector si promotor al jocului de fotbal; unul nu se mai satura de înghetata, altul viseaza si în somn fasole cu ciolan etc.; fiecare cu placerile si preferintele sale.
Sub deviza "multiculturalismului" de tip american, lumea pestrita, dinamica si variata în care traim încurajeaza acest tip de întelegere subiectivista a valorilor, arbitrate de catre fiecare individ în functie de placerile sale. Nimeni nu contesta rolul si importanta preferintelor individuale într-o societate care ofera o pluralitate ametitoare de alternative pe toate planurile: consum, profesie, timp liber, divertisment etc. În fata unei oferte supra-abundente de bunuri, servicii si ocupatii, judecata de gust si preferintele personale joaca un rol extrem de important. si totusi, valorile nu se confunda nici pe de parte cu preferintele individuale, iar ideea ca fiecare ins are "sistemul" sau propriu de valori este o contradictie în termeni.
În primul rând, exista preferinte individuale inacceptabile din punctul de vedere al celorlalti, întrucât placerea unuia provoaca daune, suferinte sau discomfort altora. Cum ar putea fi considerate "valori" preferintele sexuale ale unui pedofil? preferintele "profesionale" ale unui hot de meserie, ale unui ucigas platit sau ale unui proxenet? dar metodele "pedagogice" ale unui parinte sau profesor care considera ca "bataia e rupta din rai"? sau placerea unora de a bea peste masura, de a consuma droguri sau de a conduce nebuneste? Pâna si cea mai rudimentara judecata a simtului comun trebuie sa accepte un amendament esential, care submineaza decisiv subiectivismul axiologic: valorile au un caracter supraindividual, neputând fi validate ca având "valoare" decât acele preferinte individuale care pot întruni acordul social, întrucât binele si placerea individului nu presupun raul si suferinta altora.
Distinctia dintre preferinta si valoare se poate constata la fel de usor si daca facem abstractie de ceilalti. În oricare dintre noi exista dezacorduri sau conflicte, uneori dureroase, între ceea ce preferam sa facem si ceea, în deplina sinceritate, pretuim - între ceea ce ne place si ceea ce stim sau judecam ca ar merita sa ne placa. Cu siguranta, lasul care prefera sa dea bir cu fugitii în fata unor riscuri reale sau numai imaginare respecta, în sinea sa, curajul si ar dori sa fie brav, chiar daca nu poate. De multe ori, cei putin sau de loc aratosi îi detesta pe semenii lor cu un fizic atragator, dar nu pentru ca nu ar pretui frumusetea ca valoare ci, dimpotriva, tocmai datorita resentimentului stârnit de lipsa acestui atribut atât de important în viata. Lenesul degusta cu voluptate placerea de a taia frunza la câini si de a face umbra pamântului degeaba, însa nu ar îndrazni sa creada în sinea lui ca lenea este o "valoare", ci stie prea bine ca respect merita harnicia, perseverenta si seriozitatea celor care trudesc din zori pâna târziu în noapte.
În sfârsit, placerea este un sfetnic foarte prost si nechibzuit, daca nu este strunita de judecata. Câte tragedii nu s-au consumat pentru o clipa de placere! Hedonismul trivial este o "filosofie" de gang, care nu poate fi decât pe placul celor care nu-si pot controla poftele si dorintele imediate, ceea ce este o dovada de egocentrism infantil. Placerea nu este numai un sfetnic prost, ci si un stapân tiranic, care înrobeste pâna la schilodirea sufleteasca. Vor fi fiind poate betivi, fumatori înraiti, dependenti de droguri sau perversi sexuali care cred, în mintea lor bolnava, ca placerile fara de care nu mai pot trai sunt foarte bune. Din nefericire pentru ei, destui dintre acesti robi ai viciilor de care nu mai pot scapa sunt constienti de degradarea lor morala si nu-i îndeamna si pe altii sa apuce pe acelasi drum. Din fericire pentru societate, prea putini oameni întregi la minte sunt dispusi sa le dea crezare.
Subiectivismul axiologic suporta si alte critici, însa obiectiile deja formulate sunt suficiente pentru a-l respinge ca solutie vrednica de luat în seama. Cei doi piloni care sustin conceptia subiectivista - individul si preferintele sale, calauzite de cautarea placerii - sunt extrem de subrezi. Valorile sunt importante si vrednice de respect nu numai pentru un ins sau altul, ci aspira la o recunoastere supraindividuala. Preferintele noastre ne deosebesc de ceilalti, pe când valorile ne aduc laolalta, într-o comunitate spirituala. Iar ceea ce ne face sa sesizam si sa pretuim valorile nu este în primul rând placerea, capricioasa si trecatoare, ci judecata rationala, singura facultate apta sa conceapa ceea ce este general si durabil în conditia umana. Dar pe ce anume se bizuie ratiunea atunci când, nu rareori în conflict cu pofta si dorinta subiectiva, afirma valabilitatea unor "lucruri" pe care merita sa le pretuim chiar daca nu ne plac?
|
