TEMATICA PSIHOLOGIA VARSTELOR

TEMATICA REFERATE PSIHOLOGIA VARSTELOR

Precizari

Intocmirea unui referat de semestru, corespunzator partii a II-a a cursului, este obligatorie. Lucrarea, reprezentativa pentru activitatea de seminar, constituie o componenta a evaluarii finale.

2. Referatele vor avea una din temele propuse si vor fi elaborate, in principal, pe baza bibliografiei indicate.

3. Un referat se realizeaza din minimum doua surse bibliografice care vor fi mentionate in finalul lucrarii. In cazul utilizarii si a altor materiale decat cele indicate, acestea vor fi de asemenea trecute la sfarsitul referatului.

5. Referatele vor fi scrise de mana, personal de catre student (urmand a se compara scrisul din referat cu cel din lucrarea de examen).

Dezvoltarea gandirii in etapa prescolara

Dezvoltarea limbajului si comunicarii in prescolaritate

Dezvoltarea afectivitatii in prescolaritate

Constituirea bazelor personalitatii in prescolaritate

Etape de formare si caracteristici ale constiintei morale primare in anteprescolaritate

Debutul scolaritatii si c 333g63d onsecintele ei asupra dezvoltarii psihice

Continutul si caracteristicile invatarii la scolarul mic

Motivatia pentru invatare a scolarului mic

Dezvoltarea gandirii in stadiul scolaritatii mici

Caracteristicile afectivitatii la scolarul mic

Relatiile sociale si procesul de socializare in stadiul scolaritatii mici

Progrese si caracteristici ale dezvoltarii personalitatii scolarului mic

Semnificatia generala a preadolescentei si adolescentei pentru dezvoltarea psihica umana; consecintele puseului de maturizare sexuala

Caracteristicile gandirii preadolescentului si adolescentului

Continutul si semnificatiile crizei de originalitate din adolescenta

Creativitatea adolescentului

Procesele afective in preadolescenta si adolescenta

Interactiunile sociale ale adolescentului

Aspecte ale procesului de structurare vocationala in adolescenta

Dezvoltarea constiintei de sine in adolescenta

Procesul de individualizare a personalitatii in adolescenta

Consecintele dezorganizarii mediului familial asupra formarii personalitatii copilului / adolescentului

Adaptarea la mediul scolar. Factorii determinanti ai succesului si insuccesului scolar,

Creativitate si educarea capacitatilor creatoare in procesul de invatamant

Eficienta proceselor cognitive superioare la adult si problematica invatarii permanente

Particularitatile invatarii la varsta adulta. Teoria invatarii permanente

Caracteristicile structurii de personalitate a adultului

Caracteristicile imaginii de sine la adult si rolul ei reglator-adaptativ

Factori individuali si sociali implicati in asumarea subidentitatii profesionale

Asumarea subidentitatii familiale si consecintele ei individuale si sociale

Caracteristicile principalelor procese si functii psihice in stadiul batranetii

Modificari de personalitate specifice varstei a III-a. Factori implicati in succesul adaptarii la batranete

Aspecte si etape ale maturizarii personalitatii de-a lungul vietii.

Etape si caracteristici ale formarii constiintei morale

Etapele dezvoltarii Eului si rolul acestuia in structura de personalitate

BIBLIOGRAFIE

Adler, A. (1991), Cunoasterea omului, Editura Stiintifica, Bucuresti

Adler, A. (1995), Psihologia scolarului greu educabil, Editura IRI, Bucuresti

Allport, G.W. (1994), Structura si dezvoltarea personalitatii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Anghelescu, C. (1989), Zi de zi cu copilul. Elemente practice de psihologie a copilului, Editura Medicala, Bucuresti

Ausubel, D., Robinson, F., Invatarea in scoala,

Banciu, D., Radulescu, S., Voicu, M. (1987), Adolescentii si familia, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti

Binet, A. (1975), Idei moderne despre copil, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti

Birch, Ann (2000), Psihologia dezvoltarii, Editura Tehnica, Bucuresti

Birch, Ann si Hayward, Sheila (1999), Diferente interindividuale, Editura Tehnica, Bucuresti

Bonchis, E. (1994), Copilul si copilaria, Editura Imprimeriei de Vest, Timisoara

Bonchis, E. (2000), Dezvoltarea umana, Editura Imprimeriei de Vest, Timisoara

Bonchis Elena, Sacui, Monica (2004), Psihologia varstelor, Editura Universitatii din Oradea

Branzei, P. (red., 1974), Adolescenta si adaptare, Centrul de Cercetari pentru Problemele Tineretului, Iasi

Carroll, J.B. (1979), Limbaj si gandire, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Ciofu, C. (1989, 2002), Interactiunea parinti-copii, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti

Claparede, E. (1975), Psihologia copilului si pedagogia experimentala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Coasan, A., Vasilescu, A. (1988), Adaptarea scolara, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti

Cosmovici, A., Caluschi, M. (1985), Adolescentul si timpul sau liber, Editura Junimea, Iasi

Cretu, Tinca (1994), Psihologia varstelor, Tipografia Universitatii Bucuresti

Cretu, Tinca (2001), Psihologia varstelor, Editura Departamentului de Invatamant Deschis la Distanta al Universitatii din Bucuresti

Damsa, I. (2001), Dezvoltarea vorbirii in gradinita de copii si in clasele I-a si a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Dan, E. (1986), Scolarul si particularitatile varstei lui, Editura Medicala, Bucuresti

Dan-Spanoiu, Georgeta (1980), Cunoasterea de sine si succesul, Editura albatros, Bucuresti

Debesse, M. (1970), Psihologia copilului de la nastere la adolescenta, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Debesse, M. (1976) Adolescentul si criza de originalitate, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti

Debesse, M. (1981), Etapele educatiei, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Dima, S. (1997), Copilaria, fundament al personalitatii, Editura Coresi, Bucuresti

Dimitriu, C. (1973), Constelatia familiala si deformarile ei. Elemente de propedeutica a unei pedagogii familiale, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Duda, R. (1983), Gerontologie medico-sociala, Editura Junimea, Iasi

Dumitru, Gh. (2001), Comunicare si invatare, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Fischbein, E. (1974), Hazard si probabilitate in gandirea copilului, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Golu, M. (1993), Dinamica personalitatii, Editura Geneze, Bucuresti

Golu, P. (1985), Invatare si dezvoltare, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti

Golu, P. (2001), Psihologia invatarii si a dezvoltarii, Editura Fundatiei Humanitas, Bucuresti

Golu, P., Zlate, M., Verza, E. (1994), Psihologia copilului, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Ienistea, O. (1987), Dificultati emotionale la tineri, Editura Medicala, Bucuresti

Inhelder, B., Sinclair, H., Bovet, M. (1987), Invatarea si structurile cunoasterii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Jurcau, E., Jurcau, N. (1989), Cum vorbesc copiii nostri, Editura Dacia, Cluj

Larmat, J. (1977), Genetica inteligentei, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti

Lazar, A. (1975), Situatii motivationale favorabile invatarii de tip scolar, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti

Lowe, H. (1978), Introducere in psihologia invatarii la adulti, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Matei, N. (1973), Sociabilitatea si temeiurile ei morale in colectivele scolare, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Matei, N. (1982), Educarea capacitatilor creatoare in procesul de invatamant, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Maximilian, C. (1989), Drumurile sperantei, Editura Albatros, Bucuresti

Margineanu, N. (1973), Conditia umana, Editura Stiintifica, Bucuresti

Osterrieth, P. (1976), Introducere in psihologia copilului, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Osterrieth, P. (1985), Copilul si familia, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti

Pavelcu, V. (1982), Cunoasterea de sine si cunoasterea personalitatii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Paunescu, C. (1973), Copilul nostru de la 0 la 3 ani, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti

Pernoud, L. (2001), Cum imi cresc copilul, Editura Terra, Bucuresti

Piaget, J. (1973), Nasterea inteligentei la copil, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Piaget, J. (1976), Construirea realului la copil, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Piaget, J. (1980), Judecata morala la copil, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Piaget, J., Inhelder, B. (1980), Psihologia copilului, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

*** (1983), Psihologia educatiei si dezvoltarii. Sinteze de psihologie didactica, Editura Academiei, Bucuresti

Popescu, O. (1987), Cresterea si educarea copilului, Editura Medicala, Bucuresti

Potorac, E. (1989), Scolarul intre aspiratii si realizare, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Predescu, M (1986), Personalitate si aspiratie, Editura Facla, Timisoara

Reuchlin, M., Psihologie generala,

Radulescu, S. (1994), Sociologia varstelor, Editura Hyperion, Bucuresti

Rudica, T. (1990), Maturizarea personalitatii, Editura Junimea, Iasi

Sava, S. (2001), Educatia adultilor in Romania - politici educationale, culturale si sociale, Editura Almanahul Banatului, Timisoara

Sahleanu, V. (1971), Omul si imbatranirea, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti

Sahleanu, V., Voiculescu, I.C. (1976), Probleme de biologie umana, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Slama-Cazacu, T. (1975), Dialogul la copii, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti

Slama-Cazacu, T. (1999), Relatiile dintre gandire si limbaj in ontogeneza, Editura Academiei, Bucuresti

Schiopu, U. (1989), Criza de originalitate din adolescenta, Editura Albatros, Bucuresti

Schiopu, U., Verza, E. (1989), Adolescenta. Personalitate si limbaj, Editura Albatros, Bucuresti

Schiopu, U., Verza, E. (1997), Psihologia varstelor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Serbanescu, D. (1975), Cunoasterea de sine si comportarea etica a elevilor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Thorndike, E. (1983), Invatarea umana, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Tudose, Fl. (2000), O abordare moderna a psihologiei medicale, Editura InfoMedica, Bucuresti

Verza, E., Verza, Fl. (2001), Psihologia varstelor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Vincent, R. (1987), Cunoasterea copilului, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti

Zlate, M. (1988), Omul fata in fata cu lumea, Editura Albatros, Bucuresti

Zlate, M. (1991, 1994), Fundamentele psihologiei - I, II, III, Editura Hyperion XXI, Bucuresti

Zlate, M. (1999), Eul si Personalitatea, Editura Trei, Bucuresti

Wallon, H. (1975), Evolutia psihologica a copilului, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Observatii

Continutul lucrarii trebuie sa corespunda temei mentionate in titlu.

Intr-o lucrare scrisa nu sunt admise cuvinte prescurtate.

Lucrarea se citeste si se corecteaza, inainte de a fi predata.

Bibliografia se mentioneaza in mod obligatoriu si in forma corecta: autor (nume si initiala prenumelui sau prenumele intreg in cazul autoarelor), an aparitie lucrare, titlul lucrarii, editura, localitatea.

La bibliografie autorii se trec in ordinea alfabetica, data de prima litera a numelui.

Paginile lucrarii se numeroteaza.

    Creativitatea
      Capacitatea de creatie in adolescenta devine o stare psihica ce se cauta de catre puberi si care este promovata social prin competitii si concursuri in scoala.
       Un adolescent creativ manifesta mai multa originalitate, libertate, umor, spirit ludic si se angajeaza intr-o masura mai mare in jocuri imaginare (Kogan, 1983); aceste jocuri implica inventarea unor noi utilizari pentru obiecte familiare si noi roluri pentru sine.
      Cercetarile privind influenta genetica asupra cretivitatii arata ca acestea sunt nesemnificative, aratand ca, gradul de creativitate este determinat de calitati ale mediului familial (Raznicoff, 1973; Plomin, 1990). Parintii adolescentilor creativi valorizeaza nonconformismul si independenta, isi aceepta copiii asa cum sunt, le incurajeaza curiozitatea si spiritul ludic si le ofera libertatea de a explora noi posibilitati (Block, 10987; Runco, 1992). Integrarea puberului in viata culturala cu eforturi personale ce nu traverseaza neaparat mediul familial este o expresie a exprimarii autonomiei si a cerintei de identitate ce se exprima impetuos. Creativitatea manifesta si tendinte de socializare, de integrare in ,,curentele creative" moderne.
       Capacitatea de a fi creativ se schimba odata cu varsta. S-a constatat caci performanta la testele de creativitate tinde sa creasca in anii adolescentei (Kogan, 1983). Creativitatea creste sau descreste in functie de carateristicile de dezvoltare ale varstei precum si de standardele culturale.
     Consumurile culturale ale adolescentului se diversifica. O mare raspandire  au intalnirile pentru imprimare si ascultare de muzica, intalnirile sportive, excursii exploratoare, lectura, vizionarea de filme, citirea de reviste etc.
       Gardner sustine ca unii adolescenti renunta la dorinta de exprimare creativa deoarece considera ca lucrarile lor nu sunt suficient de originale. Altii, in schimb, recastiga libertatea si noutatea exprimarii pe care au avut-o ca si copii si o folosesc adaugand deprinderile tehnice dobandite in scoala, producand lucrari deosebit de creative (Phelps, Wolf, 1990).
       In adolescenta tinerii se indreapta catre capodoperele literaturii, spre filosofie. Incepe sa se acorde o noua credibilitate valorica si pasionala ideilor incorporate in carti. Acestea raspund mai bine setei de cunoastere si adevar adolescentului decat lectiile si chiar decat realitatea care este mult mai plata si adeseori neinteresanta pe distante mari de timp. Puberul devine un consumator si contribuant la cultura. Treptat el devine si un suporter, un participant ce ,,vizioneaza", este spectator si intr-o oarecare masura evaluator, arbitru.
      Conduitele ludice ale puberului se inlocuiesc cu conduite de insertie in grupul social. In perioada adolescentei se formeaza o serie de tendinte, o deschidere si identificare cu marea umanitate si identificarea in constiinta de sine.

Bibliografie:
. Munteanu, A. (1998), Psihologia copilului si a adolescentului, editura Augusta, Timisoara
. Jurcau, N., Megiesan, G.M. (2001), Psihologia generala si a dezvoltarii, editura U.T. Pres, Cluj Napoca
. Schiopu, U., Verza, E. (1981), Psihologia varstelor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti
. Bonchis, E. (2000), Dezvoltarea Umana, editura Imprimeria de Vest, Oradea

1. Caracterizare

Multa vreme imaginatia a fost definita ca un proces de combinare a imaginatiilor, ceea ce se potriveste numai imaginatiei artistice. Dar procesul creator in stiinta comporta mai multe sinteze in domeniul ideilor, al abstractiunelor. De imaginatie da dovada si coregraful, ea putandu-se observa chiar in comportamentul unor sportivi. Incat azi putem defini imaginatia ca fiind acel proces psihic al carui rezultat il constituie obtinerea unor reacti, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor.

Deci nu vorbim de imaginatie doar in pictura sau poezie, ci si inmatamatici sau balet. Chiar si in domeniul afectiv poetii pot aduce un sunet nou. Originalitatea unui poet, sa zicem Marin Sorescu, nu consta numai in metaforele sale, ci si in modul de a trai diferite situatii si evenimente. Intr-un fel au trait iubirea poetii romantici si altfel o simte un poet comtemporan. Ei insufla anumite atitudini care uneori devin o moda.

Dar chiar si in domeniul activitatii organizatorice am putea descifra interventia imaginatie: initiativa constituie o noutate pe planul actiunii. Marii generali au imaginat ingenioase planuri de lupta, cu careb au castigat victorii rasunatoare.

Desi dezvoltarea imaginatiei la un inalt nivel e caracteristica omului, germenii ei pot fi descoperiti si in conduita unor animale suprioare. Iataun exemplu, povestit de un scriitor. Avea un caine de rasa, foarte rasfatat, caruia ii placea sa doarma intrun fotoliu foarte comfortabil. Intr-o zi, venind din alta parte, catelul constata ca stapanul sau sta asezat tocmai in fotoliul sau preferat. Dupa ce se invarte de cateva ori nemultumit, se indreapta spre usa de iesire afara si scanceste pentru a I se da drumul. Scriitorul se scoala si se duce sa o deschida, dar, in acel moment, cainele se repede triumfator si se aseaza la locul sau preferat. Desigur, acest truc a fost rodul imaginatiei sale, n-avea cum sa fi fost invatat.

Creativitatea este o capacitate mai complexa. Ea face posibila crearea de produse reale sau pur mintale, constitund un progres in planul social. Componenta principala a creativitatii o constituie imaginatia, dar creatia de valoare reala mai presupune si o motivatie, dorinta de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Si cum noutatea, azi, nu se obtine cu usurinta, o alta componenta este vointa, perseverenta in a face numeroase incercari si verificari.

Imaginatia, deci si creativitatea, presupun tei insusiri:

a)           Fluidate - posibilitatea de a ne imagina in scurt timp un mare numar de imagini, idei, situatii etc. ; sunt oameni care ne surprind prin ceea ce numim in mod obisnuit ca fiind "bogatia" de idei, viziuni, unele complect nastrusnice, dar care noua nu ne-ar putea trece prin minte;

b)           Plasticitate consta in usurinta de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme, cand un procedeu se dovedeste inoperant ; sunt persoane "rigide" care greu renumta la o metoda, desi se vadeste ineficienta ;

c)           Originalitatea este expresia noutatii, a inovatiei, ea se poate constata, cand vrem sa testam posibilitatiile cuiva, prin raritatea statistica a unui raspuns, a unei idei. Neindoelnic, ne gandim la raritatea a ceva util, altfel ar trebui sa apreciem favorabil bolnavii mintal care au tot felul de idei bizare, absurde.

Fiecare dintre aceste trei insusiri are insemnatatea ei ; caracteristica principala ramane originalitatea, ea garantand valoarea rezultatului muncii creatoare.

Rolul si factorii creativitatii

Despre importanta creativitatii nu e nevoie sa spunem multe: toate progresele stiintei, tehnicii si artei sunt rezultate ale spiritelor creatoare. Desigur exista mai multe trepte de creativitate; C.W. Taylor descrie cinci "planuri" ale creativitatii.

a)      Creativitatea expresiva se manifesta liber si spontan in desenele sau constructiile copiilor mici. Nu se pune problema, la acest nivel, de utilizare sauoriginalitate. Este insa un mijloc excelent de a cultiva aptitudinele creatoare ce se vor manifesta ulterior.

b)      Planul productiv este planul crearii de obiecte, specific muncilor obisnuite. Un olar sau o tesatoare de covoare produc obiecte a caror forma se realizeaza conform unei traditii, unei tehnici consacrate, aportul personal fiind redus. Este planul la nivelul caruia accede orice om muncitor.

c)      Planul inventiv este accesibil unei minoritati foarte importante. E vorba de inventatori, acele persoane ce reusesc sa aduca ameliorari partiale unei unelte, unui aparat, unei teorii contraversate. Intr-o tara mare, cum este Japonia, se inregistreaza anual peste 100.000 de brevete de inventii, ceea ce asigura un progres vizibil al productiei.

d)      Creativitatea inovatoare o gasim la oamenii caracterizati ca fiind "talente". Ei realizeaza opere a caror originalitate este remarcata cel putin pe plan national.

e)      Creativitatea emergenta este caracteristica geniului, a omului care aduce schimbari radicale, revolutionare, Intr-un domeniu si a carui personalitate se impune de-a lungul mai multor generatii.

In afara de aceste aspecte, daca nu creativitatea, cel putin imaginatia este necesara fiecarui dintre noi in conditiile vietii obisnuite. O echipade psihologi de la Universitatea Harvard a studiat caracteristicile psihice ale unor muncitori instabili, cei care creaza fluctuatia fortei de munca, aspect stanjenitor pentru managerii intrprinderilor. Sunt acele persoane care azi se angajeaza intr-o fabrica, dar dupa o luna-doua, pleaca in alta parte, dar nici aici nu stau mult s.a.m.d. Examenarea a aratat ca majoritatea lor erau lipsiti de imaginatie, in sensul de a nu fi capabili sa-si imagineze cum de ceilalti vad lucrurile altfel, au alte opinii alte valori. Numim aptitudinea de a te identifica cu o persoana si a vedea lumea cu ochii ei, cu mentalitatea ei - empatie. Empatia presupune putina imaginatie care insa lipsea muncitorilor amintiti mai sus si de aceea ei aveau numeroase neintelegeri, ducand fie la parasirea institutiei, fie la demiterea lor. Absenta capacitatii empatice ar explica, dupa aceiasi cercetori, si mai multe din divorturi, unii dintre cei casatoriti nefiind capabili de empatie, deci sa-si imagineze alte dorinte, alte interese decat cele personale, ceea ce devine usor sursa de conflict. Iata ca, macar sub aceasta forma, imaginatia este o insusire valoroasa, imprtanta pentro o convetuire armonioasa.

In ce priveste factorii creativitatii, se poate vorbi, mai intai, de aptitudini pentru creatie. Exista anumite structuri cerebrale, pe care nu le cunoastem, care favorizeaza imaginatia, ele creand predispozitii de diferite grade pentru sinteza unor noi imagini, noi idei. Totusi e nevoie de interventia mediului, a experientei pentru ca ele sa dea nastere la ceea ce numim talent. Sunt unii ce exagereaza chiar rolul muncii in creatie. De exemplu, Thomas Edison, cunoscutul inventator, sustinea ca geniul este 99% transpiratie si 1% inspiratie. Acest punct de vedere se justifica prin specificul domeniului sau, inventiile de ordin tehnic, deoarece a trebuit sa incerce peste 3.000 de substante pana sa ajunga la cea mai rezistenta la tensiunea din becul elecric (atunci a fost gasit filamentul de carbune). Dar teza lui Edison nu se aplica in cazul lui Mozart, capabil sa scrie o sonata in cateva zile. De munca este nevoie, dar nu chiar in proportia preconizata de renumitul inventator.

Fara indoiala, un al doilea factor care trebuie amintit il constituie experinta, cunostiintele acumulate. Importanta nu este doar cantitatea, bogatia experientei, ci si varietatea ei. Multe descoperiri intr-un domeniu au fost sugerate de solutiile gasite in alta diciplina. Nu intamplator se insista in pedagogie asupra valorii culturii generale.

Se disting doua feluri de experiente: a) o experienta drecta, acumulata prin contactul direct cu fenomenele sau prin discutii personale cu specialistii si b)o experienta indirecta, obtinuta prin lectura de carti ori audierea de expuneri. Prima forma are un mai puternic ecou psihic, ceea ce nu inseamna ca ar fi de neglijat cartile,care ne pun in contact cu mari spirite ce stralucesc de-a lungul multor secole.

Pot fi considerate ca factori interni ai dezvoltarii creativitatii, motivatia si vointa, amintite cand ne-am referit la structura ei. Crestera dorintei, a interesului pentu creatie, ca si a fortei de a birui obstacole are, evident, un rol notabil in sustinerea activitatii creatoare.

In ce priveste rolul inteligentei, situatia e mai putin clara, desi e evident ca in domeniul stiintei prezenta este de netagaduit. In conformitate cu experientele efectuate, relatia dintre inteligenta si creativitate e complexa. S-au aplicat, la un mare numar de subiecti, teste de inteligenta si creativitate. S-au obtinut corelatii semnificative, dar destul de modeste. Analiza rezultatelor a aratat ca printre subiectii cu note ridicate la inteligenta sunt unii avand cote slabe la creativitate.
In schimb, cei cu perforemante ridicate de creativitate aveau la inteligenta cote cel putin mijlocii, de unde concluzia necesitatii sale pentru o creativitate superioara. Totodata reiese ca in anumite tipuri de inteligenta (gandirea critica) nu e implicat si spiritul creativ.

In ultima analiza, societatea are o influienta deosebit de importanta pentru inflorirea spiritiului creativ intr-un domeniu sau altul. In primul rand, intervin cerintele sociale. Stralucita epoca a Renasterii italiene, in domeniul picturii si sculpturii, se explica prin imbogatirea negustorilor, atagand dupa sine cerinta construirii de palate impodobite cu picturi si sculpturi, care a stimulat talentele existand totdeauna intr-un popor; s-au creat scoli iluste permitand ridicare acestor arte pe cele mai inalte culmi. In secolul nostru, dimpotriva, interesele societatii s-au indreptat spre progresul tehnicii, aceasta cunoscand o dezvoltare fara precedent.

Un alt factor determinat in stimulare creativiatii il constituie gradul de dezvoltare a stiintei, tehnicii, artei. De pilda, forta aburului era cunoscutaa inca din antichitate.Existau jucarii ce se miscau datorita presiunii aburului. Apoi zeul Baai Moroen, divinizat in orientul mijlociu, era infetisat printr-o uriasa statuie de bronz. In zilele de sarbatoare se facea un foc mare la baza acestei statui care incepea sa miste din maini si sa scoata un sunet inspaimantator. Preotii stiau ca focul incalzea puternic un recipient cu apa, si aburii apasau pe niste clapete actionind mainele. Dar totul era un secret pazit cu strasnicie. In ce priveste productia materiala, ea era efectuata de sclavi si nu exista nici o preucupare de a le inlesni munca. La inceputul secolului 18-lea, dezvoltindu-se manufactura, a aparut si diviziunea muncii. Prin simplificarea operatiilor efectuate de un muncitor s-a putut contura ideea folosirii fortei aburului pentru miscarea unor mecanisme, executind miscari simple rectilinii ori circulare. De asemenea, Einstein n-ar fi putut formula teoria sa asupra relativitatii daca, in prealabil alti savanti n-ar fi efectuat o serie de experiente al caror rezultat nu se putea explica prin legile mecanice cunoscute atunci.

Exista o puternica influenta directa exercisata de precedetori, de profesori: Socrate l-a influentat pe Platon, Hayden l-a influentat pe Beethoven. Chiar daca ulterior elevul se indeparteaza de modelele initiale, acestea au un rol deosebit in formarea tineretului.

Societatea poate avea si functia de frana in dezvoltarea cunoasterii. Sa ne amintim de persecutiile Inchizitiei si Italia sau de intoleranta stalinista,, impiedicind progresul stiintelor sociale si biologice.

ADOLESCENTUL SI CUNOASTEREA DE SINE

Ca entitate demografica, adolescenta se situeaza intre 10- 14 ani ( pubertatea), 14- 18/ 19 ani ( adolescenta propriu- zisa) si 18/ 19- 25 ani( adolescenta prelungita) si constituie peste 25% din populatia totala. Exista tendinte ca la cele doua extreme ( 10/ 12 ani si 25 ani) sa se produca modificari. Se surprinde tendinta ca perioada adolescentei sa se extinda spre varstele adulte, odata cu precocizarea tineretului, mai ales in tarile in curs de dezvoltare si in cele dezvoltate. Precocizarea se manifesta prin accelerarea dezvoltarii inteligentei, mai ales a celei sociale. Zona cuprinsa intre 20- 25 ani este tot atat de incarcata de tensiuni ca aceea dintre 13- 14 ani, desi tensiunea este de natura diferita in cele doua cazuri: in primul, la puberi este o tensiune a dobandirii identitatii, la cei din a doua categorie este o tensiune a dobandirii statutului social si profesional, si a crea o familie trainica si fericita.

Adolescenta ocupa un loc important intre etapele vietii fiecarei persoane deoarece este varsta marilor prefaceri, a marilor efervescente, varsta la care se plamadeste omul de maine. Socotita metaforic, cand " varsta ingrata", cand " varsta de aur", adolescenta ramane, ceea ce J. J. Rousseau numea " a doua nastere", aceasta si pentru ca " tineretul este, prin definitie, subiect de contoversa, caci el insusi este o controversa. El nu este unul si comportamentul sau variaza in functie de diversitatea situatiilor in care se gaseste" ( apud Ion Dumitrescu, Adolescentii- lumea lor spirituala si activitatea educativa, Scrisul romanesc, Craiova, 1980, p. 15). Deci, evolutia adolescentului este legata de cea a societatii in care el traieste, iar, din pricina factorilor sociali dominanti mereu in schimbare, studiile despre adolescenta sunt repede depasite.

Odata cu debutul pubertatii, adolescentul manifesta o curiozitate ce se extinde explorator in afara mediilor cunoscute lui ( familia, scoala); aceasta decentrare exprima intensa- i aspiratie de deschidere si depasire a mediului apropiat.

In perioada adolescentei maturizarea are loc intai biologic si apoi psihic. Maslow a efectuat o piramida a trebuintelor , iar la adolescent sunt active toate nivelurile, al 5- lea aflandu- se in stare critica. La puber nivelurile 3 si 4 sunt in stare critica. Iar la persoanele aflate in perioada adolescentei prelungite nivelul 6 este in stare tensionala.

Piramida trebuintelor - niveluri

6. Autorealizarea

5. Trebuintele sinelui

4. Dragoste si intr- ajutorare

3. Siguranta si securitate

2. Stimularea trebuintelor ( sex, activitate, explorare)

1.Trebuinte fizilogice ( alimente, aer, temperatura)

Maturizarea intelectuala este foarte intensa, dar si relativ indelungata ( 8 ani) dupa Piaget, iar iesirea din conformismul infantil echivaleaza cu spargerea dependentei de mentalitatea emotionala impulsiva excesiv. Decentrarea intelectiva este atat de mare, incat psihologii rusi o exprima in procente astfel: 999 la mie din disponibilitatile psihicului se datoreaza educatiei si doar 1 la mie ereditatii. Se considera ca la 16- 18 ani inteligenta atinge cel mai inalt grad de operativitate. Mediul de provenienta al parintilor si numarul de copii din familie sunt factori de influenta semnificativi in educatia tanarului. Acolo unde bunicii se ocupa de educatia nepotilor, evolutia acestora din urma tinde sa fie mai conformista si noncreativa. Numarul mare de copii din familie ( 3, 4) induce la parinti comportamente de tip conformist si raportarea la modelele clasice de educatie, pe cand un numar mai mic de copii permite preluarea unor modele educationale in care laissez- faire- ul este acceptabil. De remarcat este faptul ca nivelul de scolarizare al parintilor nu este un factor care sa determine diferentieri la nivelul performantelor creative ale copiilor. Adolescentii " creativi" nu au, neaparat, o inteligenta peste medie, dupa cum nici adolescentii " noncreativi" nu detin, necesarmente, o inteligenta mediocra. Cele doua tipuri de profiluri de personalitate ale adolescentului se evidentiaza astfel:

Adolescentul creativ: este un dominant, sigur de sine, intreprinzator, cu interese care acopera o larga paleta de domenii, ambitios. Cultiva relatiile sociale, este usor integrabil in colectivitate, unde se manifesta prin spontaneitate, si dezinvoltura; are o imaginatie vasta si este fluent in exprimarea ideilor, fiind un interlocutor placut. Are o puternica capacitate empatica, capabil de trairi intense, ceea ce- i explica starile de agitatie, impulsivitate. Revendicativ, nonconformist, pana la comportamente agresive. Predominanta este inteligenta sociala si poseda calitati de lider.

Adolescentul noncreativ: se caracterizeaza prin retragere sociala, inhibitie, comportament defensiv in fata unor probleme cu caracter social. Ascultator, responsabil si cu un comportament puternic autocontrolat. Rigiditatea comportamentala si teama de a nu gresi ii franeaza imaginatia si cadrul actiunii creative. Este introvertit si are o slaba interpretare critica. Intelectual, este la fel de eficient ca adolescentul creativ, doar ca realizarea sa se infaptuieste prin conformism, iar a creativului prin independenta.

Aforistic vorbind, in cazul invatarii se produce urmatorul fapt: semeni fapte si culegi deprinderea, semeni deprinderea si culegi caracterul, semeni caracterul si culegi soarta ( Proverb popular).

Dupa 14/ 15 ani peste familie se asterne o tot mai mare discretie, evocandu- se tot mai multe nevoi culturale, evenimente sociale. Dintre acestea, evenimentele scolare au o mare pondere: puberii evoca mai adeseori evenimente placute, adolescentii nu. Adolescentii de peste 18 ani relateaza mai amplu probleme si evenimente ce au interpretari prin care se impune constiinta si afirmarea de sine.

Prin indepartarea de vechea identitate si cautarea unor noi identitati, concretizate in modele si idealuri de viata, adolescentul necesita o asistare marita din partea educatorilor, care este important sa orienteze cautarile tinerilor catre modele autentice, a le imbogati cunoasterea si experienta sociala, de a- i face sa cunoasca idealuri cu un continut bogat si elevat, incarcate cu valori spirituale ( morale, social- politice, estetice) dominante pentru societate.

Configuratia ierarhica a factorilor sub influenta carora se formeaza modelul de viata al adolescentilor este: 1. familia si rudele apropiate; 2. scoala ( ca institutie sociala, inclusiv profesorii prin personalitatea lor); 3. " experienta de viata"; 4. literatura; 5. cinematograful; 6. prietenii; 7. organizatia de tineret; 8. emisiunile radio- TV ( care proiecteaza modele usor receptabile de tineri si pentru motivul ca ofera o mare impresie).

O categorie a procesului de socializare experimentat de adolescenti este grupul   , caracterizat ca un refugiu din calea adultilor, el permite adolescentilor sa se exprime in siguranta, dar este si o permanenta incitare la autodepasire. Insa, grupul nu este si nici nu trebuie sa fie decat o solutie provizorie, deoarece adolescentul trebuie sa incerce a se afirma, a- si asuma responsabilitatea conduitei sale. De altfel unii adolescenti nici nu trec prin acest " stadiu de banda", acestia sunt cei indragostiti de originalitate, individualistii cei mai marcanti; la extremitate situandu- se cei care nu pot exista decat in grup.

Exista diferente intre felul cum se imprietenesc fetele si baietii. Fetele se plimba impreuna si isi spun tot felul de secrete. La 11- 13 ani fetele ignora baietii de varsta lor, iar acestia se simt intimidati de ele, chiar daca au copilarit impreuna. Cresterea, dar mai ales maturizarea mai rapida a fetelor face ca acestea sa fie mai atente la comportarea fetelor mai mari si a persoanelor adulte. In schimb, prietenia baietilor este mai plina de actiuni si mai angajata in mici complicitati. Atat fetele, cat si baietii castiga prin fazele de prietenie nesexuala o vasta experienta utila in cunoasterea de sine. Separarea grupurilor de fete de cele de baieti se dezvolta datorita schimbarii aproape bruste ce are loc in adolescenta cu privire la considerarea sexului opus. Dupa 13- 14 ani tinerii se apropie de tinerele pe care le ignorau, cu toate ca, atunci cand treceau pe langa ele se simteau stingheriti, iar fetele se simteau scruntate.

Grupul social ( intelegem larga masa ce intra- n contact cu tanarul) constituie si un important referent pentru evaluarea comportamentului adolescentului: " Paradoxul cunoasterii de sine e urmatorul : cu cat mai departe de mine, cu atat mai aproape. E nevoie de o veriga intermediara, de o relatie indirecta, intre mine ca subiect si mine ca obiect. Aceasta veriga este ALTUL. Prin EL ajungem sa ne facem o impresie despre imaginea noastra in constiinta celorlalti. ALTUL reprezinta o sursa cruciala de informatii despre mine"( apud Margareta Dinca, Adolescenta si conflictul originalitatii, Editura Paideia, Bucuresti, 2002, p. 86).

Reprezentarea de sine, ca si cele trei componente ale sinelui material, fizic ( corpul), sinele social si sinele cultural se schimba mereu de la debutul pubertatii si pana la sfarsitul adolescentei. Astfel, la pubertate incepe sa se impuna constiinta de sine si simtul onoarei ( ca expresie a identitatii de afirmare), in acest sens se poate observa marea incidenta a evocarii de catre tinerii de 11- 15 ani a cuvantului de onoare sau a expresiei " pe cinstea mea". La adolescentii de dupa 15/ 16 ani se dezvolta simtul responsabilitatii sub alta forma, aceea a preluarii de sarcini dificile si incercarea de a fi loial dupa o reactie sau o incurcatura produsa. Perioada adolescentei prelungite implica o expectativa atenta fata de contextul executiv, organizatoric si moral al muncii.

Imaginea de sine are importanta in relatiile interpersonale si asupra confortului personalitatii in toate situatiile de viata. Este de o importanta deosebita si modul cum are loc dezvoltarea identitatii sexuale. Astfel, baietii adolescenti ce au o masculinitate inalta sunt mai increzatori, iar la conturarea acestei conduite a contribuit modelul paternal avut. Rolul feminin este in schimbare in societate. Adolescentele moderne privesc rolul feminin ca restricriv de libertate si se simt insecurizate. Tinerele pregnant feminine conserva roluri feminine legate de cele traditionale. Ele se automodeleaza, sunt ambitioase, cultivate si independente, par emancipate, desi doresc o familie traditionala.

Nucleul personalitatii si identitatii este eul; eul este cel ce cunoaste si este constient de " sinele" care este cel cunoscut. Sinele cu cele trei fatete contureaza si dezvolta sinele material care se refera nu doar la amanuntele anatomice ale corpului, ci si la obiecte, carti si tot ce poseda o persoana. Sinele social consta din reputatia sociala si recunoasterea unei anumite identitati, consideratia generala de care se bucura o persoana in mediul social; insusirea centrala a sinelui social este demnitatea, credibilitatea. Sinele spiritual axiologic se exprima prin evaluarea propriei activitati, a semnificatiei si valorii ei sociale, a nivelului de cunostinte. Expresivitatea sinelui constituie un pol de control al identitatii si devine astfel cu adevarat totalitatea relatiilor sociale.

In adolescenta rolul afectivitatii in procesul general al dezvoltarii personalitatii creste, afectivitatea fiind considerata una din cele " sase mari forte" care determina cursul dezvoltarii si regleaza comportamentul, celelalte cinci fiind: factorii fizici, familia, scoala, conditia sociala si inteligenta. Aceasta face ca la adolescenti afectivitatea sa fie aspectul vietii mintale cel mai direct legat de intregul organism, sa fie un factor decisiv in dezvoltarea lor. La adolescente aceasta nevoie se amplifica si nesatisfacerea ei lasa urme adanci in viata, influentand direct nu numai conduita, ci si dezvoltarea intelectuala, ceea ce face ca adolescenta sa fie numita " varsta afectiva". Intensitatea trairilor afective face ca perioada adolescentei sa se caracterizeze, adesea, ca o perioada a pasiunilor si furtunilor afective, o perioada de romantism in viata omului si de spontaneitate, poezie.

Lipsa de afectiune parinteasca da nastere sentimentului de nesiguranta, in timp ce atmosfera incarcata afectiv il linisteste, ii formeaza atitudinea de receptivitate fata de viata si ii da siguranta in comportament. Climatul afectiv din familie " pune ordine" in conceptii, atitudini, conduita, ferindu- l de inhibare prin " metoda participarii". Aceasta dimensiune a mediului familial este foarte importanta deoarece adolescenta este o perioada dominata de o permanenta tensiune emotionala care lucreaza in toate substructurile motivationale.

Se considera ca in familiile mai tinere criza adolescentei este mai temperata decat in familiile incarcate de foarte mult traditionalism, in cadrul carora se se poate identifica, uneori, o adevarata revolta a adolescentului impotriva familiei; acest conflict putand fi perceput si ca o " detasare de lumea adulta", care nu concepe degradarea autoritatii sale nici macar in etapele vietii care o cer cu necesitate. Respingerea autoritatii adultilor, lipsa de incredere in acestia, care, uneori, sunt considerati batjocoritori ai actiunilor adolescentine, si chiar dusmani a determinat considerarea adolescentei drept " varsta recalcitrantei"sau " epoca negatiei".

Este cunoscut faptul ca lipsa de afectivitate din partea lumii adulte, lipsa dialogului, atitudinea dura, pot genera, la adolescenti, retragerea in sine, stari anxioase, aparitia complexului de inferioritate si sentimentului de frustare, toate consecinte negative asupra conduitei: instabilitate, nonconformism, etc.

Pentru a se evita asemenea comportamente este nevoie a se gasi un echilibru intre autoritatea parintilor si dorinta de libertate a adolescentilor; este necesar ca parintii sa nu uite de tratarea individuala, cat mai diferentiat posibil a adolescentilor, stiut fiind ca fiecare adolescent isi are personalitatea sa; si, nu in ultimul rand, parintii sa nu uite ca " a educa inseamna a ajuta". Adolescentii vor fi mai apropiati de parintele la care gasesc mai multa afectivitate, fiindca aceasta le confera aparare si siguranta in viata.

In zilele noastre, cand adolescentul doreste o implicare activa in viata societatii, este evident faptul ca responsabilitatea care insoteste implicarea- i activa il face mai protestatar. Acest protest este in raport cu societatea, chiar cu institutiile educative, considerate " nedrepte" fiindca nu acorda adolescentilor mai multa responsabilitate si autonomie, iar aceasta privare le categoriseste, in ochii adolescentilor, ca organizatii autoritare. Tinerii nu mai au rabdare cu timpul si, implicit, cu propria lor dezvoltare, iar aceasta graba in abordarea existentei ii pune, nu de putine ori, in lumini nedrepte.

Asadar " adolescentul este un individ care, iesind din pubertate, este - fiziologic - un adult, dar pe care societatea il constrange la un rol si un statut de copil, fixat de catre parintii de care depinde. Dupa cum adultul se simte frustat cand este constrans sa ia statutul de vatran, adolescentul simte ca penibila mentinerea intr- un statut inferior aceluia la care aspira" ( apud Ion Dumitrescu, Adolescentii., p. 161). O situatie paradoxala se creeaza, astfel: adultii cauta sa rapeasca varstnicilor prerogativele care considera ca fac parte din statutul lor, dar tot ei refuza achizitionarea de catre adolescenti a acestor prerogative.

Abordarea personalitatii adolescentine este atat de complexa si mereu in extensie incat nu intamplator exista stiinta despre adolescenta numita habeologie.

Bibliografie

1.Bontas Ioan, Pedagogie, Editie revazuta si completata, Editura All, Bucuresti, 1995

Cosmovici Andrei, Psihologie generala, Editura Polirom, Iasi, 1996

Dinca Margareta, Adolescenta si conflictul originalitatii, Editura Paideia, Bucuresti, 2002

Dumitrescu Ion, Adolescentii - lumea lor spirituala si activitatea educativa, Scrisul romanesc, Craiova, 1980

Schiopu Ursula, Verza Emil, Adolescenta - personalitate si limbaj, Editura Albatros, Bucuresti, 1989

Vaideanu George, Educatia la limita dintre frontiere, Editura Politica, Bucuresti, 1988