TEORIA FILTRULUI sI ATENŢIA SELECTIVĂ
Începând cu cercetarile lui D. E. Broadbent[5] -dupa care atentia functioneaza ca un filtru pe baza principiului "totul sau nimic" -teoria si modelul filtrului s-au îmbogatit si s-au precizat de-a lungul anilor. Functionarea filtrului implicat în atentia selectiva este explicata de diferiti cercertatori în moduri relativ diferite, care însa se pot relationa, multe fiind complementare. Astfel, A. Deutsch si D. Deutsch [6] arata ca filtrajul se realizeaza la nivel superior, central, si nu la periferia analizatorilor. Deci, dupa cum sustine si A. Treisman [25,26] tot 24224l1120y i stimulii care actioneaza asupra receptorilor produc influxuri nervoase care se transmit la instantele neurofiziologice superioare ale analizatorilor , prelucrându-se la nivel semantic în proiectia corticala, iar selectia are loc la nivelul memoriei operative printr-o "filtrare târzie".
Fig.5.2. Modelul de filtru al atentiei selective (Broadbent, 1958).
Dupa D. E. Broadbent filtrul blocheaza informatiile nerelevante, în timp ce pentru U. Neisser [16] filtrul actioneaza pozitiv, tonigen, în cazul semnalelor relevante, amplificând efectul lor psihologic. În opinia lui A. Treisman filtrul nu blocheaza, ci doar slabeste semnalele care nu sunt urmarite atent, astfel încât se prelucreaza semantic numai semnalele captate cu atentie. Majoritatea semnalelor slabite în intensitate prin fenomenul filtrarii nu ajung la proiectia corticala a analizatorilor .Astfel, filtrul protejeaza creierul de suprasolicitare, prevenind totodata efectele nedorite ale supraîncarcarii: interferenta unor semnale, reactii neadecvate la stimulii care actioneaza asupra receptorilor etc. Aceasta nu înseamna ca semnalele slabite nu pot fi si ele selectate pentru prelucrare corticala în functie de caracteristicile si valentele lor, relationate cu criteriile subiective ale persoanei (trebuinte, motive, interese, set-uri perceptive). În acest sens, E.D. Berlyne [4] are dreptate sa considere ca atentia se refera la procesele sau conditiile din interiorul organismului care determina cum poate fi utila actiunea stimulilor specifici. Ori, dupa cum arata N. Moray [15], strategia optima pentru ca o persoana sa urmareasca simultan doua mesaje pe baza atentiei distributive, rezida în a lua "mostre de informatie", la intervale optime de timp, din multimea mesajelor la care nu suntem atenti în mod continuu. Astfel, în timp ce subiectul se concentreaza asupra mesajului A , în momentele redundante ale acestuia, el îsi deplaseaza rapid atentia asupra mesajului B , pentru a lua "mostre de informatie" despre acesta. În conditiile deplasarilor rapide ale atentiei de la mesajul A la mesajul B este posibila cunoasterea cât de cât adecvata si a mesajului B. Aceasta interpretare a teoriei filtrului, cu specific psihofiziologic si cognitiv, include în ea elemente explicative pe care le vom întâlni în modelele cognitive ale atentiei . Tocmai de aceea, unele explicatii care pâna acum erau redate în cadrul modelelor fiziologice ale atentiei, ce includeau si "teoria filtrului", le prezentam la modelele cognitive ale atentiei, subliniind prin aceasta caracterul complementar al acestor teorii si modele. În schimb, la teoriile fiziologice ale atentiei, în strânsa legatura cu teoria filtrului, vom prezenta în continuare aspectele esentiale ale reglarii sistemului reticular, desprinse din cadrul mai larg al teoriei activarii, elaborata de D. B. Lindsley.
Relatiile dintre activitatea reticulara si activitatea corticala.
Activitatea corticala se intensifica sub efectul cresterii activitatii reticulare. Nivelurile de vigilitate si de atentie sunt identificate electroencefalografic. Frecventa oscilatiilor bioelectrice corticale variaza în raport cu activitatea cortexului. Atunci când subiectul este atent, undele electrice oscileaza foarte rapid si sunt de voltaj scazut. Daca subiectul este în stare de veghe difuza , fiind neatent si inactiv, aceste unde oscileaza mai lent si sunt de voltaj mai ridicat (ritm alfa). O stimulare senzoriala brusca sau o activitate mintala produc desincronizarea EEG, disparând ritmul alfa, ca expresie fiziologica a starii de atentie. S-a demonstrat ca eficacitatea sistemelor senzoriale este în general îmbunatatita în timpul reactiei activatorii difuze de nivel mediu, produse prin intrarea în functie a SRAA. Astfel, o stare de vigilitate medie este favorabila integrarii perceptuale si, în general, eficacitatii comportamentale, dar cresterea peste un anumit nivel a vigilitatii si, respectiv, o alarma exagerata a cortexului este cauza unei ineficiente comportamentale, chiar a unei "blocari" senzoriale.
Daca formatiunea reticulata este un sistem neurofiziologic cu intrari multiple, ea este, de asemenea, si un sistem cu iesiri multiple. Tocmai de aceea, semnalele bioelectrice reticulare vor stimula îndeosebi ansamblul cortexului. Ele nu aduc nici o informatie specifica, ci contribuie la determinarea nivelului general de activitate electrica a cortexului ("tonus cortical" influentat de "tonusul reticular"). Dar, în acelasi timp, cortexul poate exercita o actiune inhibativa asupra formatiunii reticulate ascendente. Mesajele emise de cortexul activ pot dezactiva unul din sistemele reticulate-activator sau inhibitor. În sistemul reticulat exista mai multe circuite reglatorii ale activitatii cerebrale. Aceste circuite sunt constituite prin retele neuronale în dublu sens: între formatiunea reticulata si cortex, precum si între cortex sau formatiunea reticulata si sistemul nervos vegetativ, ori între formatiunea reticulata si caile senzoriale. Dupa M. Reuchlin[22] este vorba despre "bucle" capabile sa asigure o reglare de tip cibernetic. Activitatea fiecareia dintre elementele circuitului este modelata prin efectele pe care ea le produce asupra activitatii celorlalte elemente. "Bucla" care leaga formatiunea reticulata si cortexul este parcursa de mesaje care merg de la formatiunea reticulata la cortex (vehiculând mesaje reticulo-corticale) si de mesaje de sens opus, dintre care unele sunt excitatorii, iar altele sunt inhibitorii (mesaje cortico-reticulate).
Caile cortico-reticulate excitatorii se caracterizeaza prin faptul ca scoarta cerebrala poate mari tonusul formatiunii reticulate, provocând, astfel, retroactiv, cresterea tonusului propriu. Astfel se întâmpla în urmatoarele situatii psihofiziologice: a) tonusul reticular si tonusul cortical ramân crescute chiar si în conditii de obscuritate si liniste, atunci când în aceste conditii se prelungeste o activitate mintala suficient de intensa; b) se poate lupta voluntar contra somnului. În acelasi timp, pentru mentinerea atentiei voluntare este importanta participarea scoartei cerebrale la propria sa "trezire"(activare) -prin intermediul sistemului reticulat, obtinuta prin impulsuri cortico-reticulo-corticale. În acest sens, s-a constatat, de exemplu, ca stimularea formatiunii reticulate reduce timpul de reactie si mareste promptitudinea în discriminarea tahistoscopica a stimulilor. De asemenea, s-a demonstrat ca impulsurile cortico-reticulate care vin de la scoarta lobului frontal joaca un rol important în mentinerea atentiei voluntare, prin marirea tonusului reticular.
În cadrul interrelatiilor cortico-reticulo-corticale formatiunea reticulata detine si o functie "fractionat-ocluziva", cu rol de filtru, a carei consecinta psihologica este oportunitatea si electivitatea fixarii si concentrarii atentiei.Declansarea atentiei si mentinerea ei se realizeaza de stimularea senzoriala ale carei impulsuri sunt însa selectionate, iar acestea sunt amplificate de sistemul reticulat. Prin fenomenul de "ocluzie-fractionata" sistemul reticulat contribuie la "filtrajul senzorial" si exercita în acelasi timp si un rol protector asupra cortexului, întrucât permite doar trecerea acelor impulsuri senzoriale care poarta un mesaj specific relevant, ce corespunde electivitatii motivationale a persoanei aflata într-o situatie concreta. Întarind excitatiile care pleaca de la anumiti receptori, datorita "buclei cortico-reticulate" cu efecte inhibitorii, formatiunea reticulata inhiba excitatiile concomitente care pleaca de la ceilalti receptori. Deci, controlul central al cailor senzoriale, realizat prin "bucla cortico-reticulata" este de natura predominant inhibitiva, actionând asupra SRIA. Astfel, formatiunea reticulata este implicata în "filtrajul senzorial", asigurându-se reflectarea clara a unor stimuli a caror semnificatie este analizata în zona cu excitabilitate optima, din scoarta cerebrala.
|
