Terapie de familie

TERAPIE DE FAMILIE

Cele patru roluri pe care partenerii pot sa le preia in cadrul relatiei dupa Virginia Satir.

Cele 4 roluri pe care partenerii le pot prelua in cadrul relatiei: victima, impaciuitor, sfidator, salvator, roluri asociate cu stiluri comunicationale disfunctionale.

Victima este cea care tot timpul condamna;

Impaciutorul cauta intotdeauna sa evite conflictul;

Provocatorul este irelevant in comunicare.

Salvatorul este extrem de rezonbil, echitabil, chiar intelept.

Toate aceste roluri sunt puse de Satir pe seama stimei de sine scazute si a unei imagini de sine saracacioase.

Scopul terapiei promovate de Virginia Satir.

Scopul = de a imbunatati stima de sine si de a ajunge la auto-actualizare prin exprimarea clara a cerintelor in interiorul relatiei, prin cresterea constiintei de sine, prin indepartarea mastilor de protectie din relatiile celor doi.

Metode de interventie specifice propuse de Virginia Satir.

Metode de interventie:

- declaratiile care incep cu Eu,

- a vorbi mai degraba cu decat despre partener,

- clarificarea comunicarii,

- incurajarea exprimarii directe a sentimentelor,

- constientizarea propriilor emotii,

- recunoasterea si acceptarea diferentelor,

- sculptura familiei,

- metoda de reconstructie a familiei, menita sa descatuseze pacientii din paternurile istorice disfunctionale invatate in familiile lor de origine.

Diferentierea sinelui dupa Murray Bowen – explicatii.

Bowen considera ca exista o cauza relationala pentru toate problemele psihologice si psihiatrice. El lucra cu cuplurile in incercarea de a bloca procesul patologic multigenerational.

Conceptul fundamental al terapiei sale este diferentierea sinelui, in esenta a abilitatii de a diferentia intre ganduri si sentimente. Diferentierea se realiza la doua niveluri: in interiorul sinelui si fata de ceilalti.

Diferentierea sinelui este cea care permite directionare interna, autonomie si posibilitatea atingerii intimitatii.

Diferentierea scazuta a sinelui era asociata cu defensivitate, externalizare si discreditarea propriului partener. Indivizii tind sa isi aleaga parteneri avand acelasi nivel de diferentiere a sinelui.

Diferentierea scazuta a sinelui era potrivit lui Bowen exprimata patologic sub patru forme distincte: distantare emtionala, conflict marital, simptome la nivelul unui partener sau cautarea unui tap ispasitor.

Explicati conceptul de triangulare dupa Murray Bowen.

Conflictul marital poate debuta odata cu cresterea nivelului anxietatii unuia sau ambilor parteneri, crestere influentata de factori interni sau externi relatiei. In asemenea circumstante de tensiune emotionala, partenerii vor recruta inevitabil in mod intuitiv un al treilea factor pentru a stabiliza diada; al treilea factor poate fi o persoana, in cazul unei aventuri extraconjugale de exemplu sau simptome individuale; procesul descris poarta denumirea de triangulare.

Care sunt factorii centrali si cauzele conflictelor intr-o casnicie dupa Jay Haley?

Puterea si controlul = factorii centrali care influenteaza dinamica relationala din cadrul relatiei.

Principalele probleme care apar in casnicie se invart in jurul a cine spune cui ce sa faca si in ce conditii. Problemele apar intr-o casnicie atunci cand structura ierarhica fie nu este clara, fie ii lipseste flexibilitate ori atunci cand relatiile sunt marcate de o simetrie rigida sau de complementaritate.

Tema clinica centrala a problemelor maritale este considerata de Haley ca fiind reprezentata de control; partenerul care prezinta simptomele are o pozitia ierarhica incongruenta in interiorul relatiei si prin recurgere la manifestarea simptomului se incearca obtinerea si mentinerea unei echitati in ceea ce priveste puterea maritala.

Simptomele indivizilor considerate metafore, avand rolul de a distrage atentia cuplului de la alte probleme considerate a fi prea dureroase pentru a putea fi abordate explicit. Simptomele indivizilor si plangerile cu privire la relatie, exprimate fatis aveau un rol de protectie, erau considerate ca fiind functionale pentru unitatea maritala, rezistenta la schimbare era inevitabila.

Legea relatiilor umane propusa de Jay Haley.

Legea relatiilor umane = cand un individ indica altuia o schimbare in relatie, celalalt va raspunde astfel incat sa diminueze schimbarea.

Este recomandat ca terapeutul sa nu abordeze conflictul deschis, ci sa incerce sa induca schimbarea intr-o maniera indirecta.

Haley recomanda:

- evitarea discutiilor cu privire la trecut, deoarece el considera ca partenerii sunt experti in a gasi justificari si in a se condamna reciproc.

- este nepotrivit ca partenerii sa isi formuleze deschis cererile cu privire la ce vor unii de la altii deoarece aceasta este o modalitate anormala de comunicare.

- el acorda o importanta minora exprimarii sentimentelor.

Tehnici: directivele indirecte, paradoxale indreptate inspre rezistenta la schimbare, reformularea problemei, prescriptia simptomului, restrictionarea schimbarii sau reetichetarea.

Schimbarile aduse de feminism in ceea ce priveste conceptualizarea de tip circular sau cauzal cu exemple.

Modul in care femeile si barbatii percep si se comporta in rolurile lor de parteneri si parinti este strans legat de credintele promovate la nivel social cu privire la sexe, putere si intimitate si comportament in viata privata si profesionala. Exista o serie de expectante implicite sau explicite emise de catre societate, legate de acestea.

Feminismul a zdruncinat conceptualizarea de tip circular a interactiunilor problematice ale cuplului, conform careia responsabilitatea apartine ambelor parti, sustinand ca exista si patternuri liniare sau cauzale (de exemplu in violenta domestica).

Prezentati tipurile de terapie de cuplu existente in functie de momentul interventiei (premarital, de preventie, ..).

Daca interventia are loc inainte de casatorie, ea este considerata consiliere premaritala,de preventie

Consiliere de interventie-remediere. Mare parte din terapia de cuplu este de remediere.

Interventia in situatii de criza - cand cuplurile vizate isi pun problema despartirii sau a divortului.

Particularitati legate de sedinte in terapia de cuplu structura (intindere in timp a interventiei, confidentialitate, tipuri – sedinte individuale si comune, cine participa, cat dureaza o sedinta).

STRUCTURA TERAPIEI DE CUPLU

Terapia cu privire la cuplu nu este terapia cuplului!

1. Participanți

Desi in mod normal nu sunt inclusi parintii si copii in cadrul terapiei de cuplu, configuratiile care includ mai mult de membrii cuplului si unul sau doi psihiterapeuti nu sunt rare.

Multe tipuri de terapie includ in protocolul standard sedinte individuale cu fiecare partener in cadrul fazei timpurii de evaluare. Altele sunt deschise la sedinte individuale intermitente care au la baza motive clare si bine focalizate, cum ar fi sa grabeasca procesul de acordare de ajutor atunci cand se intampla prea putine in cadrul sedintelor individuale, sa calmeze un partener.

Sunt si orientari care refuza sedintele individuale din considerente legate de:

stabilirea si mentinerea aliantei de lucru,

de neutralitatea si multilateralitatea terapeutica,

de stabilirea unei pozitii cu privire la ce sau cine este sau are problema.

Aceasta este in esenta o decizie practica luata de catre terapeut.

2. Durata

Durata terapiei de cuplu este de scurta durata. Gurman & Kniskern (1978, 1981) au descoperit ca mai bine de 2/3 din terapiile de cuplu durau mai putin de 20 de sedinte. Simmons & Doherty (1995) au descoperit ca durata medie a unei terapii de cuplu este de 17-18 sedinte.

Ședințele sunt de obicei mai lungi (1 ora si jumatate) pentru ca trebuie ascultate mai multe persoane.

Indicatii si contraindicatii ale terapiei de cuplu.

Indicatii

Prezenta unor conflicte deschise si stresante in interiorul familiei, insotite sau nu de comportamente simptomatice la unul sau mai multi membrii ai familiei.

Moartea unui membru al familiei, pierderi, perioada de doliu prelungita, boala unui membru al familiei

Conflicte intre generatii

Probleme mascate aflate in interiorul relatiilor de familiei, care pot conduce la aparitia unor comportamente disfunctionale la nivelul unui sau mai multor membrii ai familiei.

Atunci cand ceilalti membrii ai familiei incurajeaza perpetuare si continuarea manifestarii unei tulburari.

Mai recent in tratamentul schizofreniei, depresiei, alcoolismului, tulburarilor comportamentale si tulburarilor somatoforme, tulburari de personalitate (indeosebi borderline si narcisistica). Aceste interventii sunt mai degraba de natura psihoeducationala si sunt combinate cu alte modalitati de tratament cum ar fi farmacoterapia.

Contraindicatii majoritatea sunt mai degraba relative decat absolute si vizeaza:

Unul din membrii nu este de acord

Discutarea unor chestiuni de familie aparent ingropate sau explozive, inainte ca familia sa se fi implicat in tratament.

Atunci cand unul din membrii familiei este sever destabilizat sau are nevoie de spitalizare- boli organice care impiedica participarea la sedinte

Unul din membrii sufera de paranoia

Comportamente autodestructive incorigibile la unul din membrii (consum de alcool, droguri)

Familie bazata pe minciuni si incapacitate de a fi sinceri la nivelul membrilor familiei

Prejudecati legate de aceasta forma de interventie, prejudecati care rezida din convingeri religioase sau culturale.

Tipuri de terapeuti in terapia de cuplu (educator, antrenor, perturbator, vindecator).

Rolul terapeutului in terapia de cuplu variaza de-a lungul mai multor dimensiuni, cel mai adesea in ceea ce priveste distanta si apropierea emotionala fata de cuplu.

Exista trei categorii grosiere ale proximitatii emotionale a terapeutului:

Eucatorul/antrenorul:se auto-percepe ca posedand cunostinte profesionale si expertiza profesionala cu privire la relatiile interumane si la procesul de schimbare si incearca sa impartaseasca aceste cunostinte cuplurilor ca si baza pentru inducerea schimbarii.

Perturbatorul: intelege ca si un expert procesele familiale problematice dar tinde sa utilizeze aceasta constientizare mai degraba din exterior, incercand sa produca schimbarea in interiorul sistemului cuplului, fara a le furniza partenerilor informatii, concepte sau metode pe care le pot imprumuta spre utilizare din terapie.

3. Vindecatorul: acorda o importanta speciala puterii transformative a relatiilor personale in cadrul tratamentului.

Prezentati cele 4 seturi centrale de factori tehnici in terapia de cuplu (sensul timpului, focalizarea tratamentului, relatie, eclectism).

(1) Sensul timpului – manifestat in trei modalitați particulare :

a. Timingul problemelor: „ De ce acum?”

b. Timingul interventiei – de obicei interventiile orientate activ inspre schimbare apar in primele sedinte, neacordandu-se foarte mult timp evaluarii.

c. Timingul terminarii terapiei – terapeutii nu acorda mult timp fazei de terminare neconsiderand ca pacientii intampina dificultati majore, intensitatea relatiei fiind mai mica in comparatie cu terapia individuala

Stabilirea clara a focalizarii tratamentului – In general terapeutii de cuplu afiseaza un interes minim fata de pattern-urile generale de interactiune ale cuplului si tind sa puna accentul pe pattern-urile care apar in jurul problemei curente si pe structurile de mentinere a problemelor.

Eclectism: Terapeutii de cuplu tind sa fie eclectici, daca nu integrativi chiar in ceea ce priveste utilizarea tehnicilor, combinand tehnicile care abordeaza domeniile cognitiv, comportamental si emotional, facand apel la temele de casa in incercarea de a provoca schimbarea in mediul natural.

Relatia terapeut-pacient este considerata a avea un rol mai putin important in in cadrul terapiei individuale, relatia centrala de vindecare find cea intre cei doi membri ai cuplului.

Stabilirea scopului in terapia de cuplu – scopuri comune in diverse orientari.

1. Reducerea simptomelor psihiatrice sau a experientei sau comportamentelor problematice, in special a celor in relatie cu pattern-urile interactionale care mentin problema

2. Cresterea resurselor cuplului: deprinderi de comunicare eficienta, de rezolvare de probleme, de aplanare a conflictelor, de coping eficient, de adaptabilitate.

3. Imbunatatiri in ceea ce priveste satisfacerea nevoilor individuale de atasament, coeziune, intimitate, echitate, incredere, sporirea capacitatii de a asigura dezvoltarea membrilor individuali ai cuplului.

4. Imbunatatirea abilitatii de a interactiona eficient cu sistmele sociale mai largi importante.

5. Constientizarea si intelegerea modului in care pattern-urile de interactiune ale cuplurilor influenteaza viata de zi cu zi si modul in care aceste pattern-uri afecteaza si sunt influentate de sanataatea psihologica si satisfactia indivizilor.

Tipuri de scopuri in terapia de cuplu.

1. FINALE – considerate importante in toate cazurile, indiferent de diferentele dintre cupluri. De exemplu, in terapia sistemica de familie propusa de Bowen, acest scop este legat de diferentierea sinelui. In alte orientari cum ar fi cele strategice sau focalizate pe solutii, scopul este aproape intotdeauna legat de rezolvarea problemei prezente.

2. Scopuri DE MEDIERE sau INTERMEDIARE – fixate pe termen scurt si care includ schimbarile din procesul psihologic prin intermediul caruia se presupune ca individul sau cuplul ar putea atinge obiectivele tratamenteului. Se mai numesc „scopuri de proces”. Exemple: atingerea insight-ului, prezentarea unor deprinderi interpersonale legate de comunicare si rezolvarea de probleme, descrierea patologiilor relationale sau blocarea pattern-urilor de comportament rigide, care mentin problema. Scopurile de proces pot fi abstracte, astfel incat uneori nu sunt explicitate de catre terapeut.

Tipuri de tehnici in terapia de cuplu.

Tehnicile de schimbare a comportamentelor – tehnici terapeutice folosite pentru a modifica comportamentul observabil, fie de la nivelul individului sau al diadei.

Tehnicile orientate spre insight – tehnicile care conduc la schimbari in ceea ce priveste nivelul de intelegere sau constientizare si poate la nivelul experientei emotionale, fara a se realiza schimbari automate la nivelul comportamentului manifest. Spre deosebire de terapia individuala traditionala, in care se presupune faptul ca insight-ul precede schimbarile terapeutice, secventa opusa este preferata in majoritatea terapiilor de cuplu. Terapeutii de cuplu tind sa fie mai bidirectionali in gandire – considerand ca schimbarea poate fi initiata in orice domeniu al organizarii psihosociale.

Tehnici focalizate pe experienta din cadrul sedintei sau din afara acesteia (sunt valorizate schimbarile care au loc in mediul natural al indivizilor).

Avem tehnici focalizate pe dimensiunile cognitive ale experientei, cum ar fi cautarea de sens si atribuirea si cele focalizate pe actiune – care pun accentul pe incercarile terapeutului de a schimba intelesul, de a-l descoperi sau de al co-crea. Exemple: reformularea pozitiva, explicatii alternative. Unele tehnici de interventie orientate spre sens presupun faptul ca sensul dat de terapeut este cel corect si ca el reflecta realitatea care poate fi cunoscuta si adevarul psihologic. Altii au o pozitie diametral opusa si cred ca este vorba mai degraba de o constructie decat de o descoperire a realitatii; pentru aceste orientari „adevarul” este pragmatic si consituie un cadru explicativ care conduce la schimbare semnificativa din punct de vedere clinic.

Tehnicile orientate spre actiune pot fi la randul lor dihotomizate in tehnici care presupun ca partenerii au deja in repertoriul lor comportamental prerechizitele si cele care prespun ca le lipsesc astfel de deprinderi sau cunostinte. Tehnicile orientate spre actiune implica fie directivare terapeutica sau trainingul deprinderilor. Directivele pot implica realizarea unor actiuni in cadrul sedintei sau in afara acesteia.

Factori curativi si mecanisme ale schimbarii in terapia de cuplu.

1. Factori care tin de client: motivatie pozitiva si asteptari legate de schimbare;

2. Calitati ale terapeutului: caldura, abilitatea de a forma aliante bune, empatie;

3. Trasaturi structurale: a avea un cadru teoretic coerent pentru interventii si a furniza o explicatie cu privire la suferinta persoanei.

Ideea centrala a Scolii de la Palo Alto in terapia de cuplu.

- si-a inceput investigatiile in 1950 prin eforturile lui Bateson, Jackson, Haley, Weakland si Satir.

Ideea centrala: incercarile ineficiente de a rezolva problema ajung sa mentina aceasta problema si au fost denumite „proces ironic”.

Tipuri de clienti dupa Scoala de la Palo Alto.

clienti „costumers” – cei care doresc foarte mult ca schimbarea sa se produca si sunt focalizati pe rezolvarea problemei

clienții care admira vitrinele „window-shopper” – care participa la tratament pentru a face cuiva pe plac

Exemplu: un sot a carei sotie considera ca nu exista suficienta comunicare in casnicia lor dar el nu vede aceasta problema este un „window-shopper”, iar sotia care il santajeaza pentru a-l aduce in terapie este o „costumer”.

Scopul principal al evaluarii si modalitatile acesteia in cadrul Scolii de la Palo Alto.

Scopul acestei terapii de scurta durata: sa rezolve problemele clientilor si nu sa restructureze organizarea famiiei sau sa faciliteze cresterea personala

Evaluarea este focalizata pe identificarea pattern-urilor de comportamente repetitive care implica probleme si solutii incercate si dovedite a fi ineficiente.

Sarcina evaluarii este identificarea persoanelor prinse in capcana repetarii unor modalitati nereusite de rezolvare a problemei si ciclul repetitiv (problema si solutiile ineficiente incercate sau procesul ironic).

Nu prezinta mare importanta factorii predispozanti sau precipitatori.

Explicati procesul ironic si cele 4 categorii ale sale cu exemple.

Ideea de sanatate a familiei este asociata cu cea de flexibilitate si cu evitarea de a cadea in capcana repetarii la nesfarsit a unor solutii ineficiente. Solutiile ineficiente sau procesul ironic poate fi incadrat in una din urmatoarele patru categorii:

1. Incercari de a se face pe sine sau pe altii sa reactioneze spontan in mod deliberat.

De exemplu sa fortezi partenerul ca in mod „spontan” sa doreasca sa te imbratiseze.

2. Sa folosesti solutii care nu implica nici un risc, atunci cand asumarea unui risc este inevitabila.

De exemplu, a incerca sa eviti abordarea unui subiect problematic desi acel subiect trebuie cu necesitate sa fie discutat in familie.

3. Incercarea de rezolvare a unui conflict prin argumentare si contraargumentare la nesfarsit.

De exemplu: pentru fiecare argument adus de partener se aduc contraargumente la nesfarsit, intr-un proces mutual de contrazicere.

4. Confirmarea acuzelor unui suspicios prin aparare

De exemplu : cand un sot il acuza pe celalalt ca este distant si el raspunde intr-o maniera defensiva nu face altceva decat sa confirme suspiciunile celui care acuza.

Perspectiva scolii de la Palo Alto asupra schimbarilor bruste si modalitati de interventie in acest context.

Schimbarile rapide sunt descurajate iar cand se manifesta familia este atentionata in legatura cu ele. Terapeuții isi exprima ingrijorarea in legatura cu schimbarile, dubiile cu privire la durabilitatea acestora, exploreaza pericolele unei imbunatatiri rapide si prezice recaderea (scepticism terapeutic poate ulterior accelera schimbarile pozitive). Intregul credit pentru aparita schimbarilor pozitive este atribuit clientului si nu terapeutului. In incheierea terapiei, daca clientii solicita interventie pentru alte probleme, terapeutul sugereaza sa se amane urmatorul episod de terapie pentru a permite schimbarilor obtinute sa se consolideze.

Clientii sunt invitati sa listeze consecintele negative ale schimbarii. Unele dintre consecintele negative ale schimbarii sunt: noile obiceiuri sunt nefamiliare, schimbarea este infricosatoare, schimbarea presupune a-ti asuma riscuri, schimbarea presupune mai multa intimitate, va fi nevoie de negociere, schimbarea presupune deprinderi noi si dificile, si „daca nu functioneaza va fi vina mea”. Aceste consecinte negative sunt aduse in discutie cu atat mai mult in cazul in care clientii manifesta rezistenta sau opozitie in a se schimba.

Pot fi chiar sfatuiti de terapeut sa faca schimbarile in pasi marunti deoarece consecintele negative sunt prea mari.

Clientii complianti : invitati sa faca mai putin din ceea ce fac sau sa se opreasca din a face ceea ce fac.

Clientii rezistenti: pot fi invitati, pe baza unei tehnici paradoxale, sa faca mai mult din ceea ce fac si sa se ofere o „explicatie” cu privire la asa-zisa utilitate a comportamentului lor. Exemplu: unui cuplu care se cearta foarte des poate sa i se spuna sa ca acest lucru inseamna ca sunt foarte preocupati de calitatea relatiei lor si sa fie invitati sa incerce sa se certe o data la fiecare 15 minute.

Cand clientii cer altora sa reactioneze intr-o maniera „spontana” dar prescrisa de ei (exemplu sa ii imbratiseze cand ei simt nevoia) li se explica faptul ca primul pas inainte a fost facut in momentul in care persoana in cauza a acceptat sa faca intentionat actul respectiv.

In cazul problemelor mentinute din cauza neasumarii de riscuri: clientii sunt invitati sa isi asume riscuri controlabile si progresiv mai mari.

In cazul cuplurilor inalt conflictuale carora li s-a explicat ca se cearta deoarece isi valorizeaza si doresc sa isi apere relatia: invitati dupa fiecare cearta sa isi ceara scuze unul altuia ca nu s-au certat mai tare si mai mult si apoi sa isi multumeasca unul altuia pentru scuze.

In cazul in care o persoana este suspicioasa si acuza la nesfarsit, persoana acuzata este invitata sa nu se mai justifice si sa dea dreptate acuzatorului fara a lua critica in serios.

Idei centrale ale terapiei strategice de cuplu cu privire la familiile sanatoase si cele disfunctionale.

familiile sunt ambivalente in ceea ce priveste schimbarea, indeosebi datorita faptului ca problemele de familie au importante functii protective interpersonal pentru anumiti membri ai familiei.

terapeutul trebuie sa proiecteze cu grija directive specifice pentru a submina ambivalenta si rezistenta pentru a ajuta familiile sa-si rezolve probleme prezente, furnizand simultan familiilor oportunitati pentru a se confrunta cu problemele interpersonale complexe pe care simptomele incercau sa le rezolve.

FAMILIILE SANATOASE

au ierarhii intergenerationale clar definite, fiind foarte clar faptul ca atunci cand vine vorba de chestiuni serioase, parintii sunt cei care raspund si sunt ultimii care se pronunta in cazul deciziilor majore ale familiei.

in momentul in care trec dintr-un stadiu al ciclului vietii in altul, sunt destul de flexibile pentru a-si modifica regulile, rolurile si rutinele pentru a face fata rutinelor aduse de noul stadiu de viata.

in interiorul relatiilor de familie exista un amestec de complementaritate si tranzactii simetrice.

aleg iubirea mai degraba decat violenta ca si valoare centrala si distribuie iubirea in interiorul familiei intr-o maniera non-intruziva si non-violenta.

FAMILIA PROBLEMATICA

Problemele apar cand:

structura ierarhica a familiei este neclara;

cand lipseste flexibilitatea in trecerea de la un stadiu de dezvoltare la altul;

relatiile de familie se caracterizeaza exclusiv prin tranzactii simetrice (cum ar fi certurile persistente) sau exclusiv prin tranzactii complementare (cum ar fi oferirea de afectiune si de grija) devin inevitabil problematice.

in interiorul familiilor problematice, simptomele pot fi conceptualizate ca fiind mesaje metaforice ale problemelor din alte domenii.

exista diferente negate intre structurile ierarhice afisate si cele ascunse din cadrul unei familii sau a unei societatii.

De exemplu daca oficial este acceptat faptul ca ambii pariti stabilesc reguli pentru toti copiii dar regula este pe ascuns incalcata atunci cand mama ascunde tatalui o greseala de pedepsit a fiului si nu ia masuri in aceasta directie. Aceste aliante sunt denumite „triangulari patologice” si sunt responsabile de esecul familiei de a trece intr-un alt stadiu de dezvoltare.

Exemple de ierarhii incongruente : o persoana depresiva poate parea in aparenta subordonata partenerului insa in realitate este ierarhic superioara acestuia deoarece depresia are un rol important in organizarea relatiei.

Dificultatile in interiroul familiei apar de pe urma incercarilor de a domina sau control, de a fi iubit, de a iubi si a de proteja, de a regreta si de ierta.

Problemele asociate cu dominatia si controlul includ agresivitatea, delincventa si unele forme de abuz de droguri.

Cele asociate cu nevoia de a fi iubit includ depresia, anxietatea si tulburarile de comportament alimentar.

Poblemele asociate cu dorinta de a iubi si a proteja includ dominarea intruziva a partenelui sau a copilului, sentimente consecutive excesive de vinovatie, gesturi si amenintari legate de suicid, tulburari de gandire.

Problemele asociate cu dorinta de a fi iertat sau de a ierta includ abuzul fizic si sexual.

Ideea centrala a terapiei structurale de familie.

- structurile organizationale problematice ale familiei pot compromite capacitatea acesteia de a face fata schimbarilor ivite de-a lungul cursului vietii si pot conduce la aparitia stresului impredictibil intrafamilial si extrafamilial.

Prezentati tehnica dezechilibrarii dupa Minuchin.

Prin dezechilibrare si prin trasarea unor noi granite terapeutul ajuta familiile sa isi foloseasca resursele latente pentru a-si modifica structura spre a face fata noilor cerinte. Prin dezechilibrare, terapeutul sustine un membru al familiei mai mult pe cat pe altul pentru a pune sub semnul intrebarii structura familiei. Atunci cand acest dezechilibru se face la o intensitate extrema, o criza de familie poate fi produsa in mod intentionat.

De exemplu, Minuchin considera ca adesea la baza unei bulimii a copilului se afla lipsa coalitiilor parentale si existenta unor bariere intergenerationale difuze. El dezechilibra aceste sisteme familiale cerandu-le parintilor sa isi hraneasca fiica in stadiile incipiente ale terapiei, iar mai tarziu, odata ce aceasta a castigat greutatea normala sa invite clienta sa preia controlul asupra propriei sale greutati.

Explicati ce intelegeti prin trasarea de noi granite in terapia structurala de familie.

Prin dezechilibrare si prin trasarea unor noi granite ajuta familiile sa isi foloseasca resursele latente pentru a-si modifica structura spre a face fata noilor cerinte.

Trasarea granitelor implica regularea fluxului de informatii dintre membrii familiei, cerand de exemplu fiecarei persoane sa vorbeasca pentru ea insasi sau prin blocarea copilului- parinte sa se alature sistemului parental.

In cazul de bulimie, s-au trasat noi granite insistand asupra faptului ca, odata iesita din zona de pericol, greutatea sa fie monitorizata de parinti de la distanta si acestia sa se angajeze in rezolvare comuna de probleme si luare de decizii cu privire la managementul aspectelor de rutina ale vietii de familie.

Explicati ce intelegeti prin urmatorii termeni: pozitivism, modernism.

Pozitivismul exista o singura realitate si ea poate fi perceputa direct.

Ce inseamna acest lucru in cadrul terapiei de familie?

Exista o singura definitie adevarata a problemei, care poate fi descoperita prin evaluare riguroasa si rezolvata prin aplicarea de tehnici care si-au dovedit eficacitatea prin evaluare stiintifica riguroasa.

Terapeutul = Expert

Abordari: comportamentala, psihoeducationala. Pozitivismul face parte din modernism (curent mai larg).

Modernismul

a debutat cu promisiunea de eliberare de sub tirania superstitiilor, a religiei si a monarhiei prin stiinta, ratiune, judecata.

presupune existenta unei lumi de cunoscut ale carei legi universale pot fi descoperite prin investigatii empirice sistematice.

cercetarea riguroasa ar conduce la acumularea gradata de cunostinte pline de valoare

progresul stiintific va conduce la aparitia unei lumi mai bune.

Postmodernismul si influenta sa asupra terapiei de familie: implicatii asupra practicii si idei introduse.

Postmodernismul:

respinge ideea unei descrieri obiective si rationale a lumii.

accepta ideea existentei unei lumi dar considera ca aceasta nu va putea niciodata sa fie cunoscuta acurat.

Mai degraba, prin perceptie si limbaj, lumea este construita social de catre comunitati.

Influența postmodernismului asupra terapiei de familie:

1. Nu poate fi construit nici un model teoretic suprem, unic si adevarat.

2. Exista modele mai mult sau mai putin utile pentru probleme si contexte particulare

3. Rezultatele cercetarilor empirice din cadrul studiilor cu privire la rezultatele terapiei nu sunt reflectari ale adevarului ci declaratii social construite de oamenii de stiinta in cadrul discutiilor si au utilitate in diferite terapii, cu probleme particulare in contexte particulare.

4. Variabile contextuale cum ar fi genul, clasa, etnia, cultura, trebuie sa fie incorporate in modelele utile ale terapiei, pentru ca nu exista principii universale de buna practica sau familii perfect adaptate. Modelele de bune practici si modelele familiilor functionale sunt locale nu globale si iau in considerare o serie de factori contextuali si culturali.

Teoria constructelor personale – G. Kelly.

Constructivismul alternativ - George Kelly (1955) considera la fel de importanta perspectiva fiecarui membru al familiei asupra problemei, fiecare pespectiva unica fiind valida si adevarata. Anumite perspective asupra lumii sunt mai utile decat altele si ca cele mai putin utile pot fi transformate in persective mai utile.

Asumptii

Oamenii dezvolta sisteme de constructe sau credinte care sa-i ajute sa anticipeze evenimentele in mod acurat.

Oamenii se aseamana cercetatorilor si dezvolta sisteme de credinte asemeni teoriilor stiintifice cu privire la modul in care lumea functioneaza.

Ei testeaza validitatea acestui sistem de credinte prin experimente comportamentale, asa cum oamenii de stiinta testeaza teoriile stiintifice prin experimente de laborator.

Sistemul de constructe al unei persoane se schimba in cazul in care experientele repetate sugereaza modificari care pot conduce la predictii mai acurate.

Gradul in care constructele se schimba este determinat de permeabilitate - gradul in care el permite unor noi elemente sa patrunda in interiorul sau

Situatiile amenintatoare, preocuparile legate de vechile experiente si lipsa de oportunitati pentru noi experiente, toate inhiba elaborarea unor noi sisteme de constructe.

Cand sistemul de constructe se schimba, constructele periferice si permeabile sunt primele care se schimba.

Constructele centrale, folosite pentru a defini identitatea persoanei se schimba mai tarziu.

Oamenii fac predictii pe baza sistemului lor de credinte; ei sunt invitati sa faca experimente comportamentale pentru a verifica aceste predictii.

Descrieti pe scurt ideile constructivismului si cele ale constructivismului social.

CONSTRUCTIVISMUL

indivizii isi construiesc propriile lor reprezentari cu privire la realitate si aceste reprezentari sunt determinate in parte de natura simturilor, de sistemul nervos, de capacitatea de procesare a informatiilor si de sistemul de credinte si in parte de obiectele si evenimentele din lume.

pentru fiecare individ lumea este construia in mod activ si nu perceputa pasiv

Constructivismul radical (Maturana,1991) - modul in care o persoana cunoaste lumea este determinat predominant de caracterisicile sale personale si ca mediul (inclusiv persoanele pe care le intalneste)- o importanta neglijabila.

Constructivismul alternativ: George Kelly (1955) considera la fel de importanta perspectiva fiecarui membru al familiei asupra problemei, fiecare pespectiva unica fiind valida si adevarata. De asemenea ei considera ca anumite perspective asupra lumii sunt mai utile decat altele si ca cele mai putin utile pot fi transformate in persective mai utile.

CONSTRUCTIVISMUL SOCIAL

- perspectiva unui individ cu privire la lume este construita in cadrul unei comunitati sociale prin intermediul limbajului (Gergen, 1994).

Adevarul nu este descoperit ci este construit; el nu este construit de indivizi izolati, ci este co-construit de catre comunitati de oameni care converseaza. Constructii utile ale obiectelor si evenimentelor si explicatii utile ale relatiilor dintre ele sunt retinute de catre comunitati in interiorul conversatiilor. Constructiile inutile sunt abandonate. Utilitatea unei constructii este stabilita in functie de gradul in care faciliteaza rezolvarea de probleme, adaptarea la mediu, nevoia de realizare si de supravietuire.

Abordari din interiorul constructivismului social:

Terapia sistemica scoala de la Milano

Terapia focalizata pe solutii

Terapia narativa

Prezentati principiile echipei terapeutice sistemice Milano.

utilizarea sedintelor de terapie in cinci parti

a co-terapiei si a unei echipe in spatele unui ecran

inclinatia inspre recomandarea hipnozei

circularitate si neutralitate

intervievare circulara

incheierea interventiilor din sedinte implicand conotatiile pozitive si prescriptia ritualurilor, dintre care unele paradoxale

distante mari intre sedinte (interval cuprins intre o saptamana si o luna, considerandu-se ca schimbarea are nevoie de timp).

ideea ca scopul terapiei altera sistemul de credinte al familiei si in final pattern-urile de interactiune care mentineau simptomul.

Descrieti interviul in 5 parti, specific scolii sistemice de terapie de la Milano.

1. presesiunea

2. sesiunea

3. intersesiunea

4. intervenția

5. post sesiunea

PRESESIUNEA

Interventia debuta cu un interviu telefonic in cadrul caruia era stabilita compozitia familiei si rolul agentului tinta (reffering agent) era clarificat. Grupul de la Milano se ocupa in principal de cazuri dificile, trimise de alți specialiști care nu reșisera sa le rezolve. De aceea, in presesiune echipa formula o ipoteza inițiala despre problema prezenta la familie, ei avand deja o serie de informatii obtinute de la terapeutii care esuasera.

Echipa se intalnea pentru a formula ipoteze pe baza informatiilor obtinute, cu privire la posibilele legaturi dintre problemele prezentate, pattern-urile de interactiune care mentineau problema si sistemul de credinte al familiei.

SESIUNEA (aproximativ 40 de minute)

Echipa valideaza, modifica sau schimba ipoteza de lucru. Doi dintre membrii echipei intervievau familia iar ceilalti doi observau familia din spatele unui ecran cu vedere unidirectionala. De obicei erau alcatuite cate 2 echipe formate din terapeut barbat-terapeut femeie.

In acest context intereseaza trei concepte cheie:

Prezumare (Terapeutul nu cauta sa afle adevarul, ci sa contruiasca impreuna cu familia o ipoteza de lucru care sa vada problema ca pe o parte de inteles in cadrul contextului. Terapeuții nu pun preț pe valoarea de adevar a ipotezei ci pe utilitatea de a conduce la informații noi ce pot face ca terapia sa avanseze

Ipoteza de lucru - reguli:

trebuie sa se refere la sistem

sa conteze pentru elementele lui și pentru felul cum se leaga intre ele.

Neutralitate (punctul de vedere terapeutic): imparțialitate - a fi multipozițional, a nu lua partea cuiva, a te mișca liber și egal de la persoana la persoana. Terapia structurala folosea dezechilibrarea (prin trecerea de partea unui membru) pentru a restructura familia, spre deosebire de terapia sistemica. Important = efortul de a evita sa te lasi atras in conflictele familiei, a evita sa te lasi influentat de ea.

Circularitate – interogare circulara (tehnica de intervievare) - Ei formuleaza intrebari despre diferențele intre membrii familiei in ceea ce privește modul in care percep relația, diferențe de grad și intensitate, despre acum și atunci (in prezent sau in viitor). Aceste intrebari au o serie de inlanțuiri de feed-back reciproce, creind o circularitate nonlineara complexa. Se pornește de obicei de la ”indicii de deschidere”, scapate de familie in cursul interviului, ce se dovedesc fructuoase in dezvoltarea ipotezelor. Nu conteaza daca ipoteza e adevarata sau falsa, important este sa fie utila conducand pe baza de feed-back la noi informatii.

Intrebarile cele mai des utilizate pot fi impartite in urmatoarele categorii de intrebari despre:

diferentele in perceperea relatiilor ( cine e mai apropiat de tata? Fiica sau fiul?);

diferentele de nuanta ( Pe o scala de la 1 la 10, cat de rea a fost cearta de saptamana asta?);

diferente legate de timp: (A inceput sa slabeasca inainte sau dupa plecarea surorii la colegiu?);

diferente ipotetice: ( Daca ea nu s-ar fi nascut, cum ar fi casnicia dumneavoastra azi? Daca ati divorta, care parinte ar sta cu copilul? Daca ar fi sa pateasca vreuna din surori ce a patit ea, care ar fi cel mai la risc?)

Fiecare membru al familiei este solicitat sa isi dea cu parerea cu privire la situatia problematica din familie.

Credintele care stau la baza discrepantelor dintre aceste explicatii sunt examinate cerandu-le membrilor familiei sa spuna ceea ce cred cu privire la motivele existentei discrepantelor dintre parerile altor doi membri ai familiei si asa mai departe.

Membrii familiei primeau informatii noi cu privire la situatia lor, informatii care puneau sub semnul intrebarii sistemul de credinte ineficient si care i-a atras in capcana pattern-urilor de interactiune repetitive care mentineau problema.

3. INTERSESIUNEA- SEDINTA INTERMEDIARA

Echipa se va retrage pentru a discuta ipotezele si pentru a stabili eventualele interventii. Se discutau implicatiile informatiilor scoase la iveala prin interviul circular cu privire la ipotezele originale. Se sintetiza informatia disponibila in doua noi ipoteze sistemice cu privire la modul in care simptomul era mentinut de pattern-ul recursiv comportamental al familiei si de sistemul lor de credinte si apoi se proiecta interventia.

4. INTERVENTIA

Concepte cheie:

Conotatii pozitive – terapeutii acordau conotatii pozitive comportamentelor simptomatice ale membrilor familiei, punand accentul pe motivele pentru care membrii se angajau in realizarea comportamentelor care mentineau problema. De exemplu, unei fete anorexice si parintilor acesteia i se spunea ceva de genul: „Este bine ca nu mananci in acest moment din viata ta pentru ca acest lucru ii determina pe parintii tai sa discute cu privire la modalitatile in care ar putea sa te ajute. Atunci cand vei creste si vei pleca de acasa ei vor trebui sa gaseasca noi modalitati de a vorbi intre ei. Este bine ca voi, parintii ei, explorati numeroase modalitati prin care doriti sa va ajutati fiica deoarece doriti ca ea sa fie sanatoasa”.

2. Ritualurile - se realizau intre sedinte. Erau prescrise in momente specifice ale zilei. De exemplu, parintilor care in mod normal descalificau incercarile celuilalt parinte de a gestiona problemele comportamentale ale copilului, li se cerea sa alterneze zilele in care unul dintre ei se ocupa in mod exclusiv de copii, mama in zilele pare si tatal in cele impare. Sau unei sotii care se simtea coplesita de rolul de partenera si de cel de mama sa se comporte exclusiv ca si mama in zilele pare si ca si partenera in cele impare.

Interviul familiei era rezumat si in aceasta parte finala a lui, mesajul echipei de interventie, conotatiile pozitive si recomandarea unui ritual sau a unei sarcini erau comunicate familiei. Discutiile pe baza acestui mesaj erau limitate. In unele situatii, familiei i se trimitea o versiune scrisa a mesajului din urma sedintei.

5. POST-SESIUNEA - Echipa se mai intalnea o data pentru a discuta reactiile familiei la mesaj, ipotezele cu privire la acestea si faceau planuri de incercat pentru urmatoarea sedinta.

Cand rezistenta aparea sub forma neintelegerilor dintre anumiti membri ai familiei si terapeut, echipa Milan originala adopta practica oferirii unui mesaj legat de dezbinare:

„Unii dintre colegii mei de echipa sunt total impotriva pozitiei pe care dumneavoastra o aveti si gandesc ca X, dar dupa ce m-a gandit la acest lucru si am ascultat pozitia dvs. sunt inclinat sa fiu de acord cu pozitia dvs., care este Y”.

Puteau de asemenea exprima lipsa de putere din punct de vedere terapeutic sustinand ca problemele familiei sunt foarte dificile si complexe si ca probabil nu vor raspunde la terapie.

Explicati urmatorii termeni: prezumare, neutralitate, circularitate, interviu in cinci parti in contextul scolii sistemice de terapie de la Milano.

Prezumare (Terapeutul nu cauta sa afle adevarul, ci sa contruiasca impreuna cu familia o ipoteza de lucru care sa vada problema ca pe o parte de inteles in cadrul contextului. Terapeuții nu pun preț pe valoarea de adevar a ipotezei ci pe utilitatea de a conduce la informații noi ce pot face ca terapia sa avanseze

Ipoteza de lucru - reguli:

trebuie sa se refere la sistem

sa conteze pentru elementele lui și pentru felul cum se leaga intre ele.

Neutralitate (punctul de vedere terapeutic): imparțialitate - a fi multipozițional, a nu lua partea cuiva, a te mișca liber și egal de la persoana la persoana. Terapia structurala folosea dezechilibrarea (prin trecerea de partea unui membru) pentru a restructura familia, spre deosebire de terapia sistemica. Important = efortul de a evita sa te lasi atras in conflictele familiei, a evita sa te lasi influentat de ea.

Circularitate – interogare circulara (tehnica de intervievare) - Ei formuleaza intrebari despre diferențele intre membrii familiei in ceea ce privește modul in care percep relația, diferențe de grad și intensitate, despre acum și atunci (in prezent sau in viitor). Aceste intrebari au o serie de inlanțuiri de feed-back reciproce, creind o circularitate nonlineara complexa. Se pornește de obicei de la ”indicii de deschidere”, scapate de familie in cursul interviului, ce se dovedesc fructuoase in dezvoltarea ipotezelor. Nu conteaza daca ipoteza e adevarata sau falsa, important este sa fie utila conducand pe baza de feed-back la noi informatii.

Idei centrale legate de terapia focalizata pe solutii si scopul primordial al acesteia. Steve deShaver, Insoo Kim Berg

Scop primordial al terapiei:

sa identifice pattern-uri de interactiune putin frecvente, exceptionale chiar, in care ne-am astepta sa apara comportamentul problema dar acesta nu apare

apoi le cere clientilor sa creasca frecventa acestor pattern-uri comportamentale exceptionale. De exemplu, unei familii care se plange de dificultatile de adormire ale copilului, i se cere sa noteze ocaziile in care a aparut un pattern normal, exceptional de somn iar apoi sa faca pasi marunti pentru a incerca sa re-creeze situatia.

Familiile lipsite de probleme sunt cele care nu cad in capcana pattern-urilor de interactiune care mentin problemele, ci mai degraba observa circumstantele exceptionale in care problemele asteptate nu apar si incearca sa invete din aceste circumstante cum sa evite sau sa rezolve problemele in viitor.

Terapeutii focalizati pe solutii evalueaza si exceptiile. Acest lucru poate fi realizat punand intrebari cu privire la schimbarea pre-terapie. Scopul este acela de a idenifica exceptiile.

Tipuri de clienti in terapia focalizata pe solutii si sarcini potrivite pentru acestia.

Vizitatorii – cei care vin trimisi in terapie si nu considera ca ar avea probleme. Vizitatorii au mai mari sanse sa continue terapia daca sunt complimentati in legatura cu acest lucru.

Cei care se plang - accepta faptul ca au probleme, dar nu doresc sau cred ca nu sunt capabili sa rezolve problemele. Aceștia tind sa coopereze mai bine daca li se dau sarcini observationale cum ar fi de exemplu sa observe aparitia exceptiilor.

Clientii - cei care accepta faptul ca au probleme si doresc sa le rezolve prin intermediul terapiei. Sarcinile comportamentale, cum ar fi re-crearea exceptiilor sunt mai potrivite pentru clienti.

Aceste trei pozitii nu sunt definitive si clientii pot trece dintr-o pozitie in alta in cursul terapiei.

Prezentati intrebarea miracol propusa de Milton Erickson.

„Sa presupunem ca intr-o noapte s-ar produce un miracol in timp ce tu dormi si problema ar fi rezolvata, cum ti-ai da seama? Ce ar fi diferit? Cum si-ar da X seama fara ca tu sa spui nimic in legatura cu asta?”. Cu cat mai concreta si mai usor de vizualizat aceasta perspectiva, cu atat mai bine.

Prezentati ideile legate de etiologia problemelor conform terapiei narative.

Conform terapiei narative, problemele apar si sunt mentinute de povestile opresive care domina viata oamenilor. Problemele apar atunci cand atunci cand oamenii sau altii spun povestile vietii lor, acestea nu se potrivesc semnificativ cu experientele traite. Intr-adevar, aspecte semnificative din experientele traite de ei pot contrazise povestile dominante ale vietii lor.

Explicati ce intelegeti prin povestile alternative in cadrul terapiei narative.

Michael White, David Epson

A dezvolta solutii terapeutice la probleme, in cadrul narativ, presupune a crea spatiu pentru generarea unor povesti alternative, posibilitate care anterior ar fi fost marginalizata de povestea opresiva dominanta care mentine problema.

Aceste povesti alternative in mod tipic:

sunt preferate de catre clienti

se potrivesc sau nu contrazic aspectele semnificative ale experientei traite

le dau clientilor mai multe posibilitati de a-si controla propria viata.

Abordarea narativa are la baza asumptia ca povestile nu sunt reprezentari ale reflectarilor identitatilor, vietilor sau problemele ci mai degraba povestile sunt cele care construiesc identitati, vieti si probleme.

Procesul terapeutic de re-scriere a povestii schimba vieti, probleme si identitati pentru ca povestile personale constituie identitati.

Un scop principal al terapiei narative este acela de a ajuta clientii sa scrie din nou povestile vietii lor, astfel incat sa se defineasca in modalitati non-patologice si non-problematice. Acest proces de „re-authoring” este mai degraba unul de colaborare si care presupune ca terapeutii si clientii sa se angajeze in anumite practici care ii conduce pe clienti inspre a face ceea ce antropologul .

Pentru a facilita re-scrierea povestii, terapeutul din orientarea narativa adopta o pozitie consultativa, colaborativa, de co-autor.

De exemplu, un client poate fi intrebat cu privire la modul in care depresia i-a afectat viata in sens negativ.

Terapeutul din orientarea narativa ajuta clientul sa scoata in evidenta momentele din viata lor in care nu au fost invinsi de depresie, denumindu-le „rezultate unice”.

Aceste „unique outcomes” – includ exceptiile de la pattern-ul de rutina in care anumite aspecte ale problemei au loc in mod normal.

Rezultatele unice pot fi identificate prin interbari de tipul: „Poti sa imi povestesti despre un moment in care ai facut ceva pentru a preveni ca aceasta problema sa puna stapanire pe tine ?”.

Descrierile acestor rezultate unice sunt apoi elaborate prin intermediul intrebarilor „perspectiva actiunilor” („landscape-of-action”) si „perspectiva constientizarii” (landscape-of-consciousnes).

Intrebarile de tip „landscape of action”- se refera la secvente de evenimente, exemplu: „ Ofera-mi o descriere pas cu pas acestui episod

Explicati urmatorii termeni din cadrul terapiei propuse de Ivan Boszormenyi- Nagy: loialitati invizibile, loialitati impartite, facilitarea exonerarii, echitatea parinti-copii, facand trimitere la ideea centrala a terapiei sale.

Idee centrala: corectitudine sau nedreptate in relatiile de familie de-a lungul generatiilor (etici relationale).

Fiecare membru al familiei in cadrul fiecarei relatii de familie tine o evidenta a ceea ce ofera si a ceea ce primeste in interiorul acelei relatii. Aceasta evidenta reflecta echilibrul dintre ceea ce da si ceea ce primeste. Problemele apar acolo unde exista dezechilibre in cadrul acestor evidente de-a lungul generatiilor.

“Loialitati invizibile”- angajamentele inconstiente pe care copiii le fac pentru a-si plati datoriile fata de parinti sau pentru a beneficia de drepturile care rezida din interactiunea cu acestia. De exemplu, un adult care a fost neglijat de parinti poate considera ca poate fi neglijent si el la randul sau in relatiile cu copiii sai pentru ca nici el nu a primit atentie si daca ar proceda diferit ar fi neloial fata de parintii lui.

“Loialitatie impartite” copilul este fortat prin intermediul conflictului parental sa ia partea unui parinte in detrimentul altuia si pot conduce la sentimentul de a fi pierdut un parinte.

Copilul, ajuns adult poate hotara ca poate sa se desparta de partenera in ciuda efectului pe care actiunile sale le-ar putea avea asupra copiilor.

Daca parintii induc ideea ca sacrificiile pe care le-au facut pentru copiii lor ii fac pe acestia sa ramana vesnic indatorati, pentru astfel de copii va fi dificil sa formeze relatii in perioada adulta pentru ca loialitatea fata de partener poate fi perceputa ca lipsa de loialitate fata de parintele fata de care este vesnic indatorat.

Tehnici

1. Facilitarea exonerarii - submineaza transmiterea intergenerationala de pattern-uri de interactiune destructive. Terapeutul ajuta clientii sa inteleaga intentiile pozitive si loialitatea intergenerationala care sta la baza actiunilor membrilor familiei care i-au ranit. Atunci cand clientii inteleg acest lucru este mai putin probabil sa replice comportamentul dureros pe care ei l-au experimentat. De exemplu, un copil abuzat poate intelege ca abuzul la care a fost supus este in parte datorat experientelor abuzive pe care proprii lor parinti le-au trait si astfel sa ii exonereze. Facand astfel, pot fi determinati sa isi ia angajamentul de a nu-si abuza propriii copii. Prin exonerare indivizii castiga justificarea.

2. Echitatea parinti-copii - se presupune ca un copil are dreptul de a primi mai mult decat ofera parintilor, dar balanta este echilibrata atunci cand la randul lor ofera propriilor lor copii mai mult decat au primit. Astfel, eticile relationale acopera trei generatii atunci cand se ia in considerare corectitudinea si dreptatea din relatiile parinte-copil.

Scopul central al terapeutului:

de a se asigura ca exista corectitudine si impartialitate il relatiile actuale de familie dar si in cele viitoare. Acest lucru presupune a se confrunta cu mosteniri nedrepte.

A asigura comunicarea deschisa intre toti membrii familiei

A lua in calcul parerea tuturor membrilor familiei

A gasi solutiile cele mai avantajoase pentru toti membrii familiei.

Prezentati succint ideea fundamentala a psihoterapiei psihanalitice de familie.

Terapia relatiilor obiectuale

Reprezentanti: Fairburn(1952, 1963), Dicks si Tavistock , David Scharff si Gill Savage-Scharf

Oamenii sunt predispusi sa se angajeze in pattern-uri de interactiune care mentin problemele pentru ca isi organizeaza relatiile actuale pe baza unor principii de organizare a relatiilor primare si inconstiente care s-au dezvoltat de-a lungul primilor ani din viata.

Aceste harti relationale inconstiente primare cu privire la sine si altii, bazate pe relatiile timpurii dintre parinti si copii, care sunt replicate in relatiile semnificative curente se numest „relatii obiectuale”. De exemplu,o harta relationala de tipul „copil furios- parinte frustrat” poate fi partial replicata intre-o relatie maritala discordanta.

In relatiile romantice, partenerii proiecteaza obiectele interne dorite unul asupra celuilalt si le induc partenerilor necesitatea conformarii la acestea prin procese de identificare proiectiva.

In relatiile sanatoase, partenerii se conformeaza partial dar nu complet acestor proiectii, frustrand partial dar nu excesiv nevoile celuilalt.

In mod treptat, partenerii invata sa raspunda la realitatea reprezentata de partenerii lor sau la partenerii lor reali mai degraba decat la propriile lor proiectii.

De exemplu, partenerii pot proiecta o imagine a unei persoane extrem de iubitoare si sensibile, unul asupra celuilalt si sa se trateze reciproc ca si cum ar fi aceste proiectii. Drept raspuns, fiecare poate simtie nevoia sa se comporte intr-o maniera atenta si reuseste sa faca acest lucru, dar nu tot timpul. Odata ce relatia se maturizeaza si devin tot mai aparente exceptiile la aceste proiectii reciproce, procesul de proiectie este gradual inlocuit de perceptia acurata. Partenerii ajung sa accepte realitatea celuilalt, ca fiind uneori atenti si alteori nu si isi manifesta simtul umorului cu privire la idealizarile initiale ale celuilalt.

In relatiile problematice, partenerii fie se conformeaza complet la cerintele impuse de proiectiile celuilalt fie nu se conformeaza suficient.

Amandoua din aceste optiuni conduc la dezamagire, conflict sau proiectarea reciproca a obiectelor respinse.

Ajung sa se critice, respinga, frustreze, ameninte ranindu-se.

Totusi raman impreuna pentru ca sistemul proiectiv mutual le permite amandurora sa se perceapa a fi „buni in intregime” si sa ignore aspectele negative ale sinelui vazandu-si patenerul “in totalitate rau”.

Prezentati pe scurt ideea centrala a terapiei focalizate pe emotii.

Greenberg & Johnson

Idee centrala: un conflict marital apare atunci cand partenerii sunt incapabili sa-si satisfaca unul altuia nevoia de siguranta, securitate si satisfactie.

Asadar, distresul marital reprezinta esecul unui cuplu de a stabili o relatie caracterizata de un stil de atasament sigur. Membrii cuplului nu se percep unul pe celalalt ca pe o baza sigura din care pot sa exploreze lumea. Frustrarea care apare face ca aceste raspunsuri emotionale primare sa isi gaseasca expresia in comportamente de atac sau de retragere. Cuplurile se angajeaza in pattern-uri comportamentale rigide si repetitive de atac-retragere sau cautare- distantare. Acestea pot sa se transforme in cele din urma in pattern-uri atac-atac sau distantare-distantare.

Explicati urmatoarele concepte in contextul terapiei experientiale de familie: crestere personala, auto-constientizare, cresterea stimei de sine, responsabilitate mai mare, auto-actualizare.

TERAPIA EXPERIENTIALA DE FAMILIE

Reprezentanti:Virnia Satir, Carl Whitaker, Bunny and Fred Duhl.

Are la baza ideea de crestere personala: implica o crestere a constientizarii de sine, a stimei de sine, a responsabilitatii si a auto-actualizatii.

1. Auto-constientizarea -o apreciere mai realista si nedistorsionata a punctelor forte, a talentelor si a potentialului dar si a vulnerabilitatilor, a punctelor slabe si a nevoilor.

Cresterea stimei de sine- o evaluare pozitiva a propriei persoane in interiorul relatiilor semnificative, a relatiilor de munca, a situatiilor de relaxare si in cadrul contextului spiritual.

3. O responsabilitate de sine mai mare- a nu mai nega sau renega experientele sau caracteristicle personale care pot fi evaluate negativ de clienti sau de parinti ci sa le accepte si sa se considere responsabili pentru ele.

4. Auto-actualizarea - un proces in care o persoana isi realizeaza intregul potential uman, integreaza aspectele renegate ale experientei in interiorul sinelui rezolva afacerile neincheiate, fiind complet constient de experientele de zi cu zi, isi asuma completa responsabilitate pentru toate actiunile, se valorizeaza pe sine si pe altii si comunica intr-o modalitate congruenta, autentica, clara si directa.

Explicati conceptul de tap ispasitor din cadrul terapiei propuse de Carl Whitaker.

Atunci cand un pacient dezvolta simptome si este trimis in terapie, el era un tap ispasitor asupra carora furia, critica si sentimentele negative din interiorul familiei erau plasate, pentru a evita o calamitate imaginata dar nerostita. De exemplu, conflictul parental negat, daca ar fi recunoscut, ar putea conduce la violenta interparentala astfel incat afectele negative asociate cu conflictul negat sunt transferate asupra copilului.

Prezentati ideea centrala a terapiei multisistemice de familie.

Membrii familiei pot fi predispusi sa se angajeze in pattern-uri de interactiune care mentin problemele in interiorul familiei, deoarece ei sunt implicati concurent in alte tipuri particulare de sisteme extrafamiliale.

Terapia multisistemica e bazeaza pe teoria lui Urie Bronfenbrenner (1979) conform caruia comportamentul tinerilor este influentat de mediul social care este asemeni unui set de papusi rusesti cu :

individul in centru, in interiorul sistemului familial,

Familia

Familia exstinsa

Comunitate

Societate.

Explicati ce intelegeti prin interventii psihoeducationale de familie.

Psihoeducatia inseamna a face dificultatile psihologice ale pacientilor clare pentru ei si pentru familia lor, furnizandu-le un cadru teoretic coerent, un plan coerent de actiune dandu-le informatii cu privire la rezolvarea de probleme, comunicarea, deprinderi de management a medicatiei si oferindu-le suport social, facand posibil ca familiile care se confrunta cu probleme similare sa se intalneasca si sa iscute ingrijorarile comune.

Programele psiheducationale explica problemele psihiatrice majore cum ar fi schizofrenia, tulburarea bipolara, depresia majora in termenii modelului diateza-stres. Astfel aparitia unui episod sau a unei tulburari psihologice majore este atribuit expunerii unei persoane vulnerabile genetic la un stres excesiv in absenta unor factori protectivi suficienti, cum ar fi suportul social, strategiile de coping sau medicatia.

Modelele integrative in terapia de cuplu – principii si exemple.

Apar atunci cand terapeutii formati in anumite modele ale terapie ajung in practica si constata ca abordarea lor terapeuica obisnuita nu ii ajuta intr-un anumit caz. Ei adesea improvizeaza sau imprumuta concepte sau interventii din alte modele - adopta o abordare eclectica in practica. Majoritatea clinicienilor experimentati sunt oarecum eclectici in practica. Practicienii eclectici isi aleg conceptele si interventiile in functie de deciziile clinice pe care le iau cu privire la gradul in care anumite interventii sunt potrivite pentru cazul in cauza.

Deosebire eclectism –integare - ultima incearca sa furnizeze un cadru teoretic mai larg pentru a ghida selectarea conceptelor si a interventiilor dintr-o serie de teorii mai putin complexe pentru a le folosi intr-o serie de cazuri mai degraba decat intr-un singur caz.

1. MODELUL METACADRELOR (METAFRAMEWORK) Autori: Douglas Breunlin, Richad Schwartz si Betty MacKune-Karrer (1997).

Idee centrala: pentru orice problema cu care indivizii, cuplurile sau familiile vin in terapie, ipotezele pot fi formulate in termnii a sase metacadre:

(1) sistemul intern al familiei - presupune ca fiecare persoana are un sine central si un sistem intern al familiei compus din variate „parti”. Sinele central are potentialul de a coordona activitatile si de a influenta celelalte „parti” din cadrul experientei si comportamentului individului in cadrul sistemului extern al familiei. Problemele pot fi mentinute prin conflict sau dezorganizare intre „partile” individului sau atunci cand sinele nu preia rolul de conducere. De exemplu, partile furioase, triste, inspaimantate, supuse sau opresive din cadrul sistemului intern al familiei pot avea o influenta primara asupra experientelor si comportamentului individului din exterior.

(2) secventele sau pattern-urile de interactiune + (3) organizarea familiei:

- Interventiile bazate pe ipotezele cu privire la sistemele interne ale familiei implica ajutarea indivizilor sa inteleaga si sa modifice organizarea sistemelor interne ale familiei astfel incat sinele sa adopte un rol de conducere a „partilor”. In cadrul acestui metacadru, se considera ca trebuie facuta distinctia din punct de vedere clinic intre patru clase de secvente sau pattern-uri de interactiune.

Prima clasa (S1) include secvete scurte de interactiune fata-in-fata, cum ar fi observarea directa din cadrul unei sedinte de terapie.

A doua clasa de secvente (S2) include rutinele familiei care pot acoperi perioade de la o zi la o saptamana.

A treia clasa (S3) include secvente cum ar fi cele implicate in dezvoltarea, rezolvarea sau reaparitia unei probleme, cae pot acoperi perioade de la cateva saptamani un an.

A patra clasa (S4) include secventele transgenerationale in care evenimentele in familia de origine sunt repetate in familia nou-constituita

Orice problema cu care o familie vine in terapie poate fi conceptualizata ca aparand in contextul a una sau mai multe din aceste patru clase de secvente care mentin problema si impiedica familia sa rezolve problema. De exemplu, o femeie poate sa afiseze tristete si sa se retraga ori de cate ori sotul sau o critica (S1) si acest lucru se poate intampla de obicei atunci cand el vine tarziu de la munca (S2), desi nu in timpul lunilor de vara (S3) pattern care a fost comun in ambele familii de origine (S4).

(4) dezvoltarea - se presupune ca modul de dezvoltare al familiei de-a lungul diverselor cicluri implica dezvoltare la nivel :

- biologic

- individual

- relational

intr-o modalitate consistenta cu normele societale si cu valorile referitoare la dezvoltare.

In familiile adaptative, dezvoltarea la fiecare nivel include dezvoltarea celorlalte nivele. Dificultatie aparute in perioadele de tranzitie din dezvoltarea de la un anumit nivel pot conduce la tulburarea functionarii celorlalte nivele.

Inteventiile bazate pe metacadrul dezvoltarii implica :

a ajuta familiile sa realizeze tranzitii individuale, relationale si de dezvoare a familiei de succes

sa se adapteze constrangerilor biologice (cum ar fi dizabilatile) care pot impiedica dezvoltarea.

(5) chestiuni multiculturale - adaptarile optime ale familiei apar atunci cand exista o potrivire buna intre cultura etnica a familiei si cultura predominanta a comunitatii si societatii in care familia locuieste. Dificultatile apar atunci cand apar discrepante semnificative intre normele, valorile si practicile societatii principale si familia dintr-o minoritate etnica. Interventiile bazate pe metacadrul multicultural implica a ajuta familiile, indeosebi pe cele proveniente din minoritati etnice, sa se adapteze cu succes culturii dominante dar pastrand totusi identitatea culturala a minoritatii culturale unice.

(6) aspecte care tin de gen - functionarea optima apare atunci cand puterea este corect distribuita intre membrii familiei si atunci cand membrii ambelor genuri adopta roluri flexibile. Problemele apar atunci cand rolurile de gen traditionale ingust definite creeaza un dezechiliru al puterii intre barbati si femei in interiorul familiei. Familile variaza in ceea e priveste gradul in care membrii lor adera la rolul dominant masculin care furnizeaza resursele financiare familiei si rolul submisiv feminin in care femeia se ocupa de ingrijirea copiiilor si a casei. Interventiile bazate pe metacadrul genului ajuta familiile sa treaca de la rolurile traditionale inspre cele mai egalitare.

2. TERAPIA INTEGRATIVA CENTRATA PE PROBLEMA William Pisonf

Ideea centrala: sistemul pacientului ii include pe toti cei implicati in mentinerea problemei prezente si pe cei care in mod potential pot fi implicati in rezolvarea ei.

Se face distinctia intre sistemul direct al pacientului cu care terapeutul are contact fata in fata (de exemplu un cuplu) si sistemul indirect al pacientului cu care terapeutul nu are contact dar care influenteaza mentinerea sau rezolvarea problemelor (de exemplu parintii membrilor cuplului). Sistemul terapeutic ii include pe toti cei care furnizeaza terapia (terapeutul, colegii, supervizorii si alti profesionisti implicati in tratarea pacientului). Fragmentarile din sistemul pacientului sau din cel al terapeutului pot produce dificultati in rezolvarea problemei. Astfel, o interventie cheie in IPC este facilitarea dezvoltarii unei bune aliante de lucru intre sistemul pacientului si cel al terapeutului.

Se presupune de asemenea ca in afara de problemele prezentate (de exemplu atac de panica) , in mod tipic in cazurile complexe exista probleme ascunse (de exemplu infidelitate sau dificultati la locul de munca) care adesea joaca un rol in mentinerea problemei prezente. Terapeutii se focalizeaza exclusiv pe rezolvarea problemei prezentate, cu exceptia cazului in care problema non-prezentata este clar legata de cea prezentata sau pune in pericol siguranta cuiva.

A doua interventie este aceea de a ajuta membrii sistemului pacientului sa inteleaga legatura intre problemele prezentate si cele ascunse care le-ar putea mentine.

Rolul terapeutului este acela de a invata membrii sistemului pacientului sa puna in practica solutia adaptativa.

3. TERAPIA MARITALA INTEGRATIVA DE SCURTA DURATA

Aceasta implica integrarea modelelor comportamental, psihodinamic si sistemic. Se considera ca acele cupluri aflate in distres au in primul rand dificultati comportamentale care includ :

comunicarea

rezolvarea de probleme

angajarea in schimburi pozitive

a face atribuiri pozitive pentru comportamentul partenerului

a repara rupturile din conversatie

a ramane calmi atunci cand sunt aduse in discutie diferentele.

Aceste probleme nu apar deoarece cuplurile prezinta deficiente la nivelul deprinderilor, ci pentru ca ele considera ca este prea dificil sa utilizeze deprinderile relationale in interiorul casniciei lor. Ele refuza sa utilizeze deprinderile relationale in interiorul casniciei pentru ca ei considera relatia maritala ca fiind fundamental nedreapta, considerand ca regulile sistemice de baza ale unei casnicii sunt violate.

Pentru cuplurile care considera ca au o casnicie corecta trebuie sa existe un quid pro quo marital echitabil care guverneaza sistemul marital. Acest proces nu este unul constient, ci este vorba despre un aranjament inconstient in cadrul caruia ambii parteneri se comporta in modalitati care le permit sa aiba incredere ca sunt egali si ca sunt valorizati egal intre ei ca fiind oameni demni de iubire. Motivul pentru care cuplurile nu mentin cu quid pro quo marital este acela ca ei nu se mai vad asa cum sunt in realitate, din cauza unor motive care pot fi explicate din punct de vedere psihodinamic.

Partenerii se percep reciproc in modalitati distorsionate si ca posedand atribute negative, ca si cum ar fi prea solicitanti, furiosi sau gata sa abandoneze casnicia. Aceasta imagine distorsionata a partenerilor apare pentru ca indivizii proiecteaza aspectele sinelui pe care le considera inacceptabile asupra partenerilor lor. Ei fac acest lucru deoarece in primii ani de viata, prin intermediul unor parinti neglijenti sau care ii pedepseau au invatat ca anumite aspecte ale sinelui cum ar fi solicitudinea sau furia erau inacceptabile pentru parinte. Ei se detaseaza de aceste aspecte ale sinelui pentru a se transforma in persoane mai acceptabile pentru partenerii lor.

In casniciile aflate in distres dedublarea, proiectia, exprimarea ostilitatii sau a fricii sunt intarite pentru ca aceste mecanisme de aparare ii ajuta pe parteneri sa evite sa accepte aspectele inacceptabile ale sinelui, care ar conduce la asteptari legate de pedeapsa, abandon sau alte catastrofe care le-ar provoca anxietate. Distresul marital este precipitat de violarea regulilor quid pro qou-ului marital inconstient, fapt care depaseste toleranta indivizilor pentru si de violarile explicite ale intelegerilor maritale (de exemplu infidelitate) si de stresorii din viata (stres legat de locul de munca).

4. TERAPII PLURALISTE DE CUPLU Douglas Snyder

Acestea implica o integrare a unei serii largi de abordari diferite incluzand-o pe cea psihodinamica, sistemica si cognitiv-comportamentala.

Ipoteza centrala: distresul marital este mentinut de lipsa intimitatii emotionale care deriva din utilizarea strategiilor defensive. Acestea apar pentru a face fata vulnerabilitatilor interpersonale care au radacini in istoricul de viata al clientului, in ranile relationale din interactiunile timpurii parinte-copil.

A doua asumptie: utilizarea persistenta a mecanismelor defensive dezadapative si a pattern-urilor comportamentale de interactiune care mentin problema ca provin din experientele dificile de dezvoltare, aceste interpretari duc la reconstructia insight-ului dar si la cea afectiva.

A treia asumptie : atunci cand cuplurile afate in distres ajug in terapie, crizele lor imediate, deficitele de deprinderi relationale si posturile defensive ii impiedica sa se angajeze in terApia interpretativa.

Din aceasta cauza, tehnicile orientate spre insight sunt oferite strategic intr-un model pluralist, ierarhic care incorporeaza interventii structurale, comportamentale si cognitive in primele etape ale procesului de terapie. In cadrul modelului ierarhic a lui Snyder pentru o abordare pluralista a terapiei de cuplu exista sase niveluri. Pentru fiecare din aceste niveluri exista sarcini terapeutice care trebuie realizate inainte de trecerea la urmatorul nivel.

Factorii care prezic satisfactia maritala conform CBTF (terapiei cognitiv-comportamentale de familie).

Exista 2 factori ce prezic satisfactia maritala:

1. Cognitiile pe care indivizii le au cu privire la familie (dimensiune mai putin explorata). Cognitiile legate de familie, pe care sotii le aduc in relatie asigura semnificatie, ordine si un anumit control in interactiunile dintre membrii familiei. Modelul CBF sustine ca, cognitiile referitoare la familie si la casatorie evidentiaza ceea ce indivizii percep, ceea ce simt, gandesc si cum se comporta.

2. Capacitatea indivizilor de a rezolva probleme care presupune adesea abilitatea de:

a asculta

de a putea da si a primi

de a face compromisuri

de a fi rationali

de a explora diverse solutii

de a cauta si a lucra impreuna

de a accepta o a treia persoana in gasirea unor solutii

de a se angaja in diverse experiente noi

Explicati ce intelegeti prin mediere cognitiva si metacognitie in cadrul CBTF.

Asumptia de baza: experientele, gandurile, emotiile si comportamentele indivizilor sunt modelate puternic de maniera in care isi structureaza lumea din punct de vedere cognitiv. Scopurile si tehnicile CBTF incearca sa ajute participantii sa-si dea seama si sa corecteze cognitiile nesanatoase pe care ei, ca fiinte umane, au tendinta sa le aiba.

Catre sfarsit, interventiile ajuta participantii sa:

identifice si sa inlocuiasca cognitiile irationale;

sa invete abilitati si tehnici de auto-instruire, autocontrol si auto-management;

sa se pregateasca pentru a face fata stresului din punct de vedere cognitiv si

sa dobandeasca abilitati eficiente de rezolvare de probleme.

Interventiile cognitiv-comportamentale presupun ca cei care cer ajutorul au deficiente de invatare care, daca sunt eliminate, indivizii vor ajunge sa traiasca mai fericiti si sa aiba o viata mai implinita.

Terapeutii sunt mediatori ai experientelor clientilor lor, situandu-se intre acestia si mediul lor.

Scop: sa-i ajute sa descopere cai noi si mai productive de a percepe si interpreta lumea in care traiesc. Terapeutii isi ofera cunostintele celor care primesc ajutorul, le transfera acestora informatii, abilitati si atitudini favorabile fata de rezolvarea problemelor. Ei sunt mediatori cognitivi pentru cei care sunt ajutati.

Mediere cognitiva - procesul prin care un individ ajuta un alt individ sa perceapa si sa interpreteze in noi moduri trasaturi sociale sau fizice semnificative din experienta lor curenta sau trecuta. Parintii sunt tipic primii mediatori cognitivi ai individului. Ei isi ajuta copiii sa-si dea seama de stimulii care ii bombardeaza continuu. Cele mai multe medieri realizate de catre parinti sunt automate. Modul in care parintii reactioneaza la situatii, persoane si evenimente, reactiile si comportamentul lor servesc ca si mediator pentru copiii lor si ii invata sa reactioneze si sa se adapteze. In alte situatii, desigur, mediaza intentionat, folosind mesaje cum ar fi „Ridica-ti jucariile. Nu este frumos sa fie dezordine in casa cand vin musafiri”.

In timp, cei care primesc ajutorul devin proprii lor mediatori cognitivi, invatand ceea ce li s-a transmis de cei care le-au oferit ajutorul si integrand aceste cunostinte in metacognitia lor.

Metacognitie - procesul prin care indivizii se gandesc la gandurile pe care le au si la rezultatele gandurilor lor.

Prezentati in detaliu ideile legate de teoria personala cu privire la familie in cadrul CBTF, oferind exemple concludente in acest sens.

Pe masura ce interactioneaza cu membrii familiei, ei aduna in mod continuu informatii despre modul in care functioneaza indivizii si familiile. Aceste informatii sunt folosite in doua moduri.

In primul rand, membrii familiei folosesc informatiile pentru a-si indruma propriul comportament actual.

In al doilea rand, ei folosesc informatiile pentru a-si forma si rafina cognitiile despre familie, care sub forma unui grup constituie ceea ce noi vom numi teoria personala (TP) despre viata si relatiile de familie.

Odata stabilita, TP a unui individ devine o forta. Ea modeleaza felul in care individul percepe, proceseaza si reactioneaza la membrii familiei si la situatiile care se petrec in viata de familie. Ea directioneaza individul sa functioneze in moduri in care teoria se ofera sa-l ajute in implinirea nevoilor si in realizarea scopurilor lui.

Teoria personala are un avantaj important. Ea ofera posesorului o schema conceptuala pe care el o poate folosi pentru a se orienta in contextul familiei. Schema organizeaza masa de informatii la care individul este expus, informatii care vin atat din interiorul individului (de ex. ganduri, sentimente ), cat si din exteriorul sau (de ex. situatii, comentariile si comportamentul altora).

Totusi, aceste teorii au si dezavantaje:

conduc membrii familiei sa reactioneze fata de ceilalti mai degraba in functie de roluri stereotipe, decat in functie de cine sunt ei ca persoane individuale

indivizii nu sunt constienti ca au o TP si ca o folosesc, astfel nu o pot supune unei analize atente.

Explicatie mecanismul de aparitie a problemelor (etiologia) conform CBTF.

Exista pattern-uri negative de comportament interpersonal:

care se intaresc reciproc

care fac membrii familiei sa se perceapa in modalitati din ce in ce mai putin favorabile.

Schemele cognitive negative domina procesul de gandire al membrilor familiilor aflati in relatii pline de distres. Ele implica o atentie selectiva la negativ. Anumite tipuri de atribuiri, asteptari, presupuneri si standarde cu privire la relatiile de familie.

Schemele cognitive negative - asociate cu:

- asteptari ale manifestarii exclusive ale partilor negative ale celorlalti

- atribuiri personale pentru comportamentele negative

- atribuiri situationale pentru comportamentul pozitiv

- asteptari negative cu privire la ceilalti membri ai familiei

- incercarea de impunere a unor standarde de comportament cu care ceilalti membri ai familiei nu sunt de acord.

Explicati urmatorii termeni in contextul CBTF: atentie selectiva, atribuiri, expectante, standarde si dati exemple concludente pentru viata de familie sau cuplu.

Cognitiile indivizilor afecteaza de fapt toate aspectele vietii lor de familie. cognitiile includ:

atentia selectiva (ceea ce se poate observa)

atribuirile (cum explica individul cauza anumitor intamplari care au avut loc)

expectantele (ce predictie fac indivizii asupra viitorului apropiat, mediu sau indepartat)

standardele (ce cred indivizii ca „ar trebui” sa se intample sau cum ar trebui lucrurile sa stea).

Prezentati scopurile tehnicilor CBTF (a deveni mai constienti de propriile cognitii, a vedea cum ii afecteaza, etc..).

Scopurile si tehnicile CBTF incearca sa ajute participantii sa-si dea seama si sa corecteze cognitiile nesanatoase pe care ei, ca fiinte umane, au tendinta sa le aiba.

(a)   a deveni mai constienti de cognitiile despre familie pe care le au

(b)  a identifica modul in care anumite cognitii ii afecteaza in anumite situatii

(c)   a observa cand anumite cognitii le creeaza distres lor sau membrilor familiei

(d)  a inlocui cognitiile nefolositoare cu altele care promoveaza o viata de familie sanatoasa

Explicati ce intelegeti prih schema familiei si care sunt subconstructele acesteia in cadrul CBTF, prin constitutia familiei si scenariul relatiilor in cadrul CBTF.

Modelul CBTF localizeaza TP si toate celelalte cognitii despre familie ale individului intr-un construct denumit „schema familiei “.

SCHEMA FAMILIEI = COGNITII DESPRE FAMILIE SI TP

Schemele

sunt modele cognitive stabile care directioneaza indivizii sa acorde importanta in mod selectiv unor aspecte particulare ale situatiei si mai mult, sa interpreteze ceea ce percep in moduri specifice.

structuri mentale pe care indivizii si le construiesc si care mai apoi examineaza, modeleaza si care dau contur perceptiilor brute pe care individul le experimenteaza si sensului pe care il acorda acestor perceptii

(CE VAD SI CUM VAD).

In contextul vietii de familie, SCHEMA FAMILIEI:

toate cognitiile pe care le are individul despre viata lui de familie si despre viata altora, in general.

premise de baza relativ stabile si de lunga durata pe care persoana le are despre modul in care lumea functioneaza si despre locul ei in ea.

Schemele directioneaza indivizii sa se comporte in moduri specifice in diferite situatii.

Incluse in acest set de cognitii sunt:

premisele individuale despre viata de familie

atribuiri referitoare la cauzalitatea evenimentelor care au loc in familie

credinte despre ce ar trebui sa existe intr-o familie

idei despre cum functioneaza relatiile intre soti

la ce tipuri de probleme se pot astepta in mariaje si modul cum pot fi ele rezolvate

ce presupune cladirea si mentinerea unei familii sanatoase

ce responsabilitati ar trebui sa aiba fiecare membru al familiei

ce consecinte ar trebui sa fie asociate cu insuccesul in indeplinirea responsabilitatilor sau a rolurilor in familie

la ce costuri si beneficii trebuie sa se astepte fiecare individ ca o consecinta a implicarii lui in mariaj

De exemplu, persoanele care se simt deprimate au scheme care:

se concentreaza asupra elementelor negative si de respingere din interactiunile cu partenerul sau cu copiii lor.

conduc la ignorarea elementelor pozitive din situatie

Conduc la un comportament care este rezultatul reactiei lor fata de altii, lucru care le intareste interpretarea negativa initiala.

Schema de familie este construita de indivizi in timp ce se straduiesc sa dea un sens mediului unic in care ei traiesc. In consecinta influenta cea mai mare o are familia. Deci nu este un lucru surprinzator ca schemele de familie ale indivizilor difera.

Schema de familie este generala si atotcuprinzatoare, de aceea este util sa se indentifice cele 4 subconstructe ale schemei de familie :

1. analiza costuri – beneficii a implicarii in familie

2. strategiile de rezolvare de probleme.

3. scenariul relatiilor

4. constitutia familiei

Prezentati etapele CBTF.

1. RAPORTUL ȘI STRUCTURAREA

stabilirea unei bune relatii cu toti membrii familiei

introducerea scopului tratamentului - de a-i invata pe clienti cum sa se inteleaga pe sine si dinamica familiei lor intr-un nou mod, mod care le va aduce schimbari in comportament.

introducerea clientilor in modelul si conceptele CBF cum ar fi: schema familiei, scenariul relatiilor, teoria personala, constitutia familiei, analizele c/b, notiuni despre sistemul de familie, cauzalitate circulara si liniara, feed-back.

discutarea expectantelor fata de tratament: sa aiba asteptari pozitive, realiste

CBTF implica o colaborare cu terapeutul

2. EVALUAREA cognitiilor, comportamentelor, emotiilor si functionarii familiei:

     Instrumente standardizate

atribuiri , expectante, cognitii irationale, ganduri automate , atitudini disfunctionale, standarde

grile de inregistrare a cognitiilor, comportamentelor si emotiilor, functionarea familiei

     Rezolvarea de probleme, roluri, comunicare, reactii emotionale, implicare emotionala, controlul comportamentului

     Proceduri informale - interviurile clinice, intrebari despre dinamica familiei, reguli, punctele tari si punctele slabe ale familiei

     Observarea interactiunilor dintre membri in sedinta de consiliere.

3. APLICAREA CONCEPTELOR

Clientii invata sa aplice conceptele CBFT in viata lor.

Tehnici folosite de terapeut:

Prelegerea, schite, grafice

Intrebari directionate: La ce te-ai asteptat sa ai in acest moment in casnicie? Cum ai vrea sa fie casnicia ta de acum 5 ani incolo? Sunt realiste asteptarile tale legate de viitor?

Exercitii structurate: se pot folosi videocasete pregatite personal ori emisiuni de televiziune in scopul familiarizarii clientilor cu conceptul c/b. De exemplu clientii pot stabili raportul c-b pentru unul dintre personajele filmului

Teme de casa - Tema de casa da posibilitatea exersarii fara nici o asistenta a ceea ce au invatat clientii la sedinte.

4. SCHIMBAREA COGNITIILOR

1. Clientii invata sa-si monitorizeze gandurile -ganduri automate, inferente, evaluari

2. Clientii recunosc progresul pe care l-au facut prin identificarea relatiei dintre cognitii- emotii - comportamente

Terapeutul invata clientii cum sa-si analizeze cognitiile si relatiile si cum sa faca din asta un obicei.

=> clientii progreseaza in 3 directii diferite:

se vor confrunta mai bine cu impactul propriilor cognitii

invata ca fiecare membru al familiei are cognitii si ca acestea au efect asupra lor

vor invata totodata sa identifice si sa examineze dinamica pe care o practica in relatiile sistemului familiale.

5. SCHIMBAREA COMPORTAMENTALA

Tehnici eclectice

Prescrie intalniri familiale programate regulat, indivizii le folosesc sa dezbata si sa gaseasca solutii la probleme, sau pt modificarea regulilor constitutiei

O lista de activitati pe care sa le faca membrii familiei cu placere si aceste activitati sa fie realizate frecvent.

Se discuta eficienta pragmatica a mecanismelor defensive pe termen lung si pe termen scurt

Atunci cand folosesc vechile cognitii, sa accepte celalalt partener dar sa-l atentioneze in legatura cu asta

Comunicarea

Prezentati tehnicile preponderent comportamentale folosite in cadrul CBTF.

Zile de iubire (caring days) – in cuplurile discordante, cresterea numarului intaririlor din interiorul relatiei prin invitarea cuplurilor sa creasca frecventa cu care se agajeaza in comportamente pe care partenerul le considera a fi placute.

Trainingul deprinderilor de comunicare – a invata clientii prin modelare si jocuri de rol sa isi comunice mesajele clar, direct si congruent, sa verifice daca celalalt a inteles, sa asculte intr-o maniera empatica, sa parafrazeze mesajele partenerului, sa verifice acuratetea acestor parafrazari.

Analiza functionala – o procedura de evaluare in care antecedentele si consecintele comportamentului problematic sunt evidentiate.

Contractul bunei credinte – un contract al intaririlor pentru cupluri in care consecintele pozitive pentru ambele parti sunt specificate dar nu sunt conditionate una de alta.

Contracte quid pro quo – un contract al intaririrlor pentru cupluri in care sunt specificate consecintele pentru ambele parti iar comportamentele tinta sunt conditionate („daca tu atunci eu”).

Monitorizare – observarea constanta si inregistrarea informatiilor cu privire la comportamente sau evenimente specifice. Aceste informatii includ durata, frecventa si intensitatea comportamentelor problematice si a celor pozitive, antecedentele si consecintele lor.

Intarire pozitiva – cresterea frecventei probabile a unui raspuns prin recompensarea cu un stimul dorit. De exemplu cresterea ratei de aparitie a unui comportament pozitiv prin laudarea acestuia.

Intarire negativa – cresterea frecventei probabile a unui raspuns prin recompensarea acestuia pe baza inlaturarii unui stimul nedorit.

Meniu de intariri- o lista de obiecte si evenimente dorite.

Trainingul relaxarii – clientii sunt invatati sa reduca excitatia fizica si anxietatea de exemplu prin incordarea si relaxarea tuuror grupurilor musculare majore si vizualizarea unei scene linistite.

Sistem de recompensare – o rutina sistematica de intarire a comportamentului tinta.

Shaping- intarirea aproximarilor succesive ale comportamentului pozitiv tinta.

Time-out- un sistem de stingere a comportamentelor negative in cazul copilului, prin determinarea lui sa petreaca timp in singuraate, departe de evenimentele si situatiile apreciate de el. Util si in terapia cuplului.

Extinctie – reducerea frecventei unui comportament ca si rezultat al lipsei intaririlor.