TIPURILOR IN BIOGRAFIE

TIPURILOR ĪN BIOGRAFIE

607. Cum era aproape de asteptat, si domeniul biografiei īsi aduce contributia la problema tipurilor psihologice. Datoram metodologiei de ordinul stiintelor naturii a unui Wilhelm Ostwald¹ faptul ca, prin compararea unui numar oarecare de biografii apartinīnd unor cercet 838w2214i 59;tori eminenti ai naturii, el a pus īn lumina existenta unei opozitii psihologice tipice, aceea dintre tipul clasic si cel romantic. "īn timp ce primul, afirma Ostwald, este caracterizat prin dcsavīrsirea īn toate privintele a fiecareia din prestatiile sale, totodata de un mod de a fi rezervat si de o influenta personala redusa asupra celor din jurul sau, romanticul izbeste prin calitati opuse. El este definit nu atīt prin dcsavīrsi­rea unei lucrari anume, cit prin varietatea si originalitatea pro­banta a numeroase prestatii ce se succed rapid, de asemenea prin faptul ca obisnuieste sa actioneze nemijlocit asupra con­temporanilor sai [...| Se cuvine de asemenea subliniat ca viteza de reactie mentala este determinanta pentru stabilirea tipului ca­ruia īi apartine savantul. Cercetatori cu viteza foarte marc de reactie sīnt romantici, cei cu viteza mica de reactie sīnt clasici."² Clasicul are un mod lent de productie si uneori da relativ tīrziu la lumina roadele cele mai depline ale spiritului sau.³ O carac­teristica a tipului clasic este, dupa Ostwald, "nevoia stringenta de a aparea ireprosabil īn fata opiniei publice."⁴ Tipului clasic,

Ostwald, Grofie Mānner, ed.

Loc. cit., pp. 44 s. urm.

Loc. cit., p.

Loc. cit., p. 94.

3-a si a 4-a, 1910.

TIPURI PSIHOLOGICE

PROBLEMA TIPURILOR ĪN BIOGRAFIE

ca o compensatie pentru "influenta personala scazuta, īi este conferita influenta cu atīt mai generoasa a scrisului"⁵. Oricum īnsa, si aceasta influenta are limite, dupa cum rezulta din urma­torul caz, amintit de Ostwald, din biografia lui Helmholtz. Cu ocazia cercetarilor matematice ale lui Helmholtz despre efectele curentilor de inductie, Du Bois-Reymond īi scrie acestuia: "Tu trebuie - nu mi-o lua īn nume de rau - sa ai mai multa grija īn a face abstractie de punctul de vedere al stiintei tale si a te situa īn perspectiva punctului de vedere al acelora care nu stiu despre ce este vorba si nu stiu ce vrei sa le explici." Helmholtz raspunde: "īn ce priveste expunerea articolului, ea mi-a dat de asta data multa bataie de cap, dar cred, īn cele din urma, ca pot fi multumit de ea." Ostwald observa īn aceasta ordine de idei: "El nu se opreste nicidecum la problema cititorului caci, potrivit naturii clasicului, el scrie pentru sine, adica astfel īneīt expune­rea proprie sa īi para lui, si nu altora, ireprosabila." Este carac­teristic ceea ce īi scrie Du Bois īn aceeasi epistola lui Helm­holtz: "Ţi-am citit de cīteva ori studiul si extrasul fara sa īnteleg ce ai facut de fapt īn cele din urma am descoperit singur metoda ta si treptat ti-am īnteles si expunerea."⁶

608. Acest caz reprezinta un eveniment absolut tipic īn viata clasicului - care izbuteste rareori sau niciodata sa "aprinda prin sufletul sau suflete asemanator alcatuite"⁷ si arata ca eficienta prin scris care īi este atribuita vine īn principal de la faptul ca ea este, de regula, postuma, cu alte cuvinte ca se face simtita atunci cīnd omul este ulterior descoperit prin scrierile sale, asa cum s-a īntīmplat cu Robert Mayer. si lucrarile acestuia par sa fie foarte adesea lipsite de acea influenta nemijlocit personala care convinge si īnflacareaza, caci scrierea este īn cele din urma o expresie la fel de personala ca si o conversatie sau o confe­rinta. Influenta mediata de scriere a clasicului se īntemeiaza deci mai putin pe calitatile exterioare stimulatoare ale acesteia, si

Loc. cit., p. 100.

Loc. cit., p. 280.

Loc. cit., p. 100.

mai mult pe faptul ca ea este īn definitiv tot ce ramīne dupa el si tot ceea ce permite reconstituirea ulterioara a prestatiei omu­lui. Reiese, s-ar zice, si din descrierea lui Ostwald ca tipul clasic comunica doar rareori ceea ce face si cum face, ci mai degraba doar rezultatele obtinute, caci lui nu īi pasa ca publicul nu are habar de drumul pe care el s-a angajat. S-ar parea ca pentru clasic drumul urmat, modurile creatiei proprii sīnt de importanta mai mica deoarece ele sīnt intim legate de personalitatea sa pe care el si-o mentine īntr-un plan secund.

609. Ostwald compara cele doua tipuri ale sale cu cele patru temperamente din Antichitate⁸, si anume īn functie de particu­laritatea fundamentala, pe care o socoteste importanta, a reactiei lente, respectiv rapide. Reactia lenta corespunde temperamentu­lui flegmatic si melancolic, reactia rapida celui sangvin si coleric. Ostwald considera sangvinul si flegmaticul drept tipuri normale medii, iar colericul si melancolicul drept exagerari ma­ladive ale caracterelor fundamentale. Parcurgīnd biografiile lui Humphry Davy si Liebig pe de-o parte, pe acelea ale lui Robert Mayer si Faraday pe de alta, observam fara dificultate ca primii au fost inechivoc "romantici" si totodata sangvin-colerici, ulti­mii īn schimb, atīt "clasici", cīt si flegmatic-melancolici. Aceste observatii ale lui Ostwald mi se par īntru totul convingatoare, caci cele patru temperamente antice au fost foarte probabil sta­bilite cu pornire de la acelasi principiu al experientei, īn baza caruia si Ostwald a diferentiat tipul clasic de cel romantic. Cele patru temperamente sīnt evident identificate īn functie de afec­tivitate, adica de reactiile afective manifestate. Psihologic īnsa aceasta clasificare este superficiala; ea judeca exclusiv din punc­tul de vedere al manifestarii exterioare. Potrivit acestei vechi clasificari, un ins care se comporta linistit si nu atrage atentia apartine temperamentului flegmatic. El trece drept "flegmatic" si este integrat flegmaticilor. īn realitate, el poate sa fie orice īn afara de flegmatic, poate sa fie o natura sensibila, chiar pati­masa, la care emotia sa se desfasoare īn interior, iar o excitatie launtrica foarte puternica sa se exprime prin cea mai deplina

Loc. cit., p. 372.

TIPURI PSIHOLOGICE

PROBLEMA TIPURILOR ĪN BIOGRAFIE

liniste. Interpretarea pe care Jordan o da tipurilor ia īn conside­rare aceasta stare de fapt. Ea nu judeca dupa o impresie super­ficiala, ci dupa o īntelegere mai adīnca a naturii umane. Trasatura distinctiva fundamentala a lui Ostwald se sprijina, ca si vechea clasificare a temperamentelor, pe impresia exterioara. Tipul sau "romantic" este caracterizat de o reactie rapida in afara. Tipul "clasic" reactioneaza poate tot atīt de rapid, dar in interior.

Parcurgīnd biografiile lui Ostwald, se observa fara difi­
cultate ca tipul "romantic" corespunde tipului extravertit, iar ti­
pul "clasic", celui introvertit. Humphry Davy si Licbig sīnt
exemple scolare pentru tipul extravertit, dupa cum Robert Ma-
yer si Faraday, pentru cel introvertit. Reactia īn afara īl carac­
terizeaza pe extravertit, cea īn interior pe introvertit. Extraver­
titul nu are dificultati speciale īn a se exterioriza, el īsi valorifica
aproape involuntar prezenta, caci īntreaga sa natura tinde sa se
transfere asupra obiectului. El se daruieste usor lumii īncon­
juratoare, si anume īntr-o forma necesarmente comprehensibila
si deci acceptabila pentru mediul sau. Forma este de regula pla­
cuta, oricum īnsa comprehensibila, chiar atunci cīnd e nepla­
cuta. Caci tine de reactia si de exteriorizarea rapida faptul ca
asupra obiectului se transfera nu doar ceea ce e de pret, ci si
ceea ce e lipsit de valoare, atīt ceea ce atrage, cīt si gīnduri si
afecte respingatoare. Din cauza exteriorizarii si transferarii ra­
pide, continuturile sīnt putin prelucrate si de aceea usor com­
prehensibile, din chiar succesiunea cronologica a exprimarilor
nemijlocite apare o scrie gradata de imagini care arata limpede
publicului drumul pe care s-a angajat cercetatorul, ca si modul
īn care el a obtinut rezultatul dorit.

Introvertitul, in schimb, care reactioneaza mai īntīi doar
īn interior, nu īsi exteriorizeaza de regula reactiile (cu exceptia
exploziilor afective!). El īsi trece sub tacere reactiile, care pot
fi la fel de rapide ca si cele ale extravertitului. Dar ele nu se
manifesta si de aceea introvertitul lasa usor impresia de lentoare.
Deoarece reactiile nemijlocite sīnt īntotdeauna intens personale,
extravertitul nu poate decīt sa-si dea la iveala personalitatea. In­
trovertitul īn schimb īsi ascunde personalitatea, treeīndu-si re­
actiile imediate sub tacere. El nu tinde catre empatie, catre trans-

ferul continuturilor sale asupra obiectului, ci catre abstragerea din obiect. īn loc sa-si exteriorizeze nemijlocit reactiile, el pre­fera, de aceea, sa le prelucreze īndelung īn interior si sa iasa apoi la lumina cu un rezultat gata elaborat. El aspira sa-si epu­reze pe cīt posibil rezultatul de orice trasatura personala si sa-1 prezinte ca pe ceva distinct de orice relatie personala. Continu­turile sale se ofera lumii exterioare īntr-o forma cīt mai abstracta si mai depersonalizata, ca rezultat al unei lucrari interioare de lunga durata. Dar aceste rezultate sīnt si greu de īnteles, caci publicului īi lipseste orice cunoastere a preliminariilor si a mo­dului īn care cercetatorul a ajuns la ele. Publicului īi lipseste si relatia personala cu el, deoarece introvertitul tace si īsi ascunde personalitatea. Or, tocmai raporturile personale sīnt acelea care permit adesea sa se īnteleaga ceea ce scapa intelectului. Trebuie sa se tina riguros scama de aceasta īmprejurare cīnd e vorba sa se aprecieze dezvoltarea unui introvertit. De regula, sīntem rau informati īn ce īl priveste pe introvertit, deoarece nu īl putem vedea. Fiindca nu reactioneaza direct īn afara, personalitatea sa nu se manifesta. īntotdeauna viata lui ofera publicului libertatea de a se exersa in interpretari si proiectii fantastice, in īmpreju­rarea īn care - de pilda gratie prestatiilor sale - el devine obiect de interes general.

612. Atunci cīnd Ostwald afirma ca precocitatea spirituala īl caracterizeaza pe romantic, se cuvine sa adaugam ca romanticul tocmai īsi arata precocitatea, īn timp ce clasicul poate ca este tot atīt de matur, dar īsi īnchide produsele proprii īn sine, nu intentionat, ci din incapacitatea de a le exterioriza. Din pricina unei diferentieri afective insuficiente, introvertitul continua multa vreme sa-si pastreze o anume stīngacie, de fapt un infanti­lism al relatiei personale, a ceea ce englezii numesc "personality". Manifestarea personala a introvertitului este īntr-o asemenea masura nesigura si imprecisa, īneīt el nu cuteaza sa se īnfatiseze celor din jurul sau decīt cu produse pe care le considera perfec­te. El prefera totodata sa-si lase produsele sa vorbeasca īn fa­voarea lui decīt sa se angajeze personal pentru ele. Din cauza acestei atitudini, aparitia sa pe scena lumii este amīnata, ceea ce īi poate atrage calificativul de īntārziat. O astfel de apreciere

TIPURI PSIHOLOGICE

PROBLEMA TIPURILOR ĪN BIOGRAFIE

superficiala nu tine seama de faptul ca infantilismul celui apa­rent precoce, diferentiat catre exterior, este de natura interioara, tinīnd vadit de fiinta sa launtrica. Ceea ce se manifesta abia mai tīrziu īn viata precocelui, de pilda sub forma unei imaturitati morale sau - foarte frecvent - sub forma unui izbitor infan­tilism īn gīndire.

Romanticul are, de regula, posibilitati mai favorabile de
dezvoltare si evolutie decīt clasicul, asa cum observa, pe buna
dreptate, Ostwald. El se īnfatiseaza publicului īntr-un mod evi­
dent si convingator, manifestīndu-si prin reactii exterioare im­
portanta personala. Astfel el īsi face rapid nenumarate relatii
pretioase care īi fertilizeaza munca si īi favorizeaza dezvoltarea
pe orizontala.⁹ Invers, clasicul ramīne ascuns, lipsa de relatii
personale īi limiteaza extensia domeniului de preocupari, īn
schimb, activitatea sa cīstiga īn adīncime, iar roadele muncii sa­
le, īn durata.

Entuziasm poseda ambele tipuri, cu toate acestea, cīnd
este plina, inima extravertitului se revarsa, īn vreme ce entuzias­
mul īi pecetluieste introvertitului gura. Drept urmare, introver­
titul nu aprinde flacara entuziasmului īn cei din jurul sau si nu
are un cerc de colaboratori pe potriva lui. Chiar daca ar simti
dorinta si impulsul de a comunica, s-ar teme de laconismul ex­
primarii sale si de uimirea neīntelegatoare, decurgīnd de aici, a
publicului; ar evita sa faca alte tentative, mai ales ca foarte ade­
sea nimeni nu l-ar crede īn stare sa spuna ceva iesit din comun.
Pentru o judecata superficiala, expresia, personalitatea lui sīnt
obisnuite, īn vreme ce romanticul apare "interesant" din nastere
si poseda arta de a sublinia, cu mijloace permise sau nepermise,
o astfel de impresie. Aceasta capacitate diferentiata de exprima­
re constituie un fundal favorabil ideilor importante si ajuta, pre­
venitor, publicul, ale carui cunostinte sīnt insuficiente, sa treaca
peste lacunele gīndirii lui.

Subliniind activitatea didactica eficienta si stralucitoare
a romanticului, Ostwald caracterizeaza cīt se poate de nimerit
acest tip. Romanticul īntretine o relatie empatetica cu elevul sau
si gaseste de aceea cuvīntul potrivit la momentul potrivit. Cla-

sicul, īn schimb, se concentreaza asupra propriilor gīnduri si probleme si trece cu vederea dificultatile de īntelegere ale ele­vului sau. Ostwald observa īn legatura cu clasicul Helmholtz: "īn ciuda stiintei enorme, a experientei cuprinzatoare si a spiri­tului creator care īi erau proprii, el nu a fost niciodata un bun profesor: nu reactiona pe moment, ci doar cu īntīrziere. Cind un elev īl īntreba ceva īn laborator, el īi promitea sa se gīndeasca la īntrebare si īi aducea īntr-adevar raspunsul peste cīteva zile. Raspunsul se afla īnsa la o asemenea distanta fata de conditia elevului īneīt acesta izbutea doar rareori sa stabileasca o core­latie īntre dificultatea de care se izbise si teoria completa a unei probleme generale pe care i-o prezenta profesorul. Lipsea astfel nu numai ajutorul instantaneu de care orice īncepator are atīta nevoie, ci si īndrumarea nemijlocit calibrata pe personalitatea elevului, īn virtutea careia acesta evolueaza treptat de la o lipsa de autonomie initiala la stapīnirea deplina a domeniului stiintific ales. Toate aceste deficiente vin din faptul ca profesorul nu poa­te sa reactioneze imediat la nevoia de īnvatatura a elevului; pen­tru a-si exercita actiunea asteptata si dorita, profesorul are ne­voie de atīta timp, īneīt actiunea īnsasi se pierde din chiar acest motiv."¹⁰

616. Explicatia furnizata de Ostwald, respectiv lentoarea re­actiei introvertitului, nu mi se pare suficienta. Nu este dovedit faptul ca Helmholtz poseda o viteza de reactie redusa. El re­actioneaza nu numai īn afara, ci si īn interior. El nu are o relatie empatetica cu elevul, de aceea nu īntelege ce doreste acesta. Concentrīndu-se asupra gīndurilor sale, el nu reactionaza la do­rinta personala a elevului, ci la gīndurile pe care īntrebarea ele­vului i le suscita, si anume atīt de rapid si de temeinic īneīt intuieste pe loc o īnlantuire vasta de idei pe care īnsa nu este īn masura sa o sesizeze imediat si sa o redea īntr-o forma ab­stracta si elaborata, dar nu pentru ca gīndeste prea lent, ci pentru ca este obiectiv imposibil sa cuprinda pe moment, īntr-o singura formula si īn toata īntinderea ei, problema intuita. Neobservīnd, fireste, ca elevul nu are habar de toate acestea, el crede ca e vorba tocmai de acea problema anume si nu de un sfat extrem

9 Loc. cit., p. 374.

10 Loc. cit., p. 377.

TIPURI PSIHOLOGICE

PROBLEMA TIPURILOR JN BIOGRAFIE

de simplu pe care ar fi fost fara doar si poate īn stare sa-1 dea, daca ar fi īnteles ca de el are nevoie elevul tocmai īn acel mo­ment spre a putea merge mai departe. Ca introvertit, profesorul īnsa nu intra īn empatie cu psihologia elevului, ci cu propriile sale probleme teoretice, rasucind mai departe firul īntins de elev, evident de o maniera adaptata chestiunii, nu īnsa si nece­sitatii de moment a acestuia din urma. Atitudinea particulara a profesorului introvertit este īn ce priveste activitatea didactica foarte nepotrivita si nefavorabila impresiei personale pe care el o face. Profesorul introvertit lasa impresia de lentoare, de ciu­datenie, chiar de marginire, motiv pentru care este subapreciat nu doar de marele public, ci si de cercul restrīns al colegilor de breasla pīna īn clipa īn care elaboratele sale intelectuale sīnt re-gīndite, prelucrate si traduse de cercetatorii care īl urmeaza.

Matematicianul Gauss resimtea atīta neplacere la ideea
de a preda, īncīt īnstiinta pe fiecare student care se īnscria la ci
ca probabil cursul anuntat nu va mai avea loc; si asta, pentru a
scapa astfel de obligatia de a-1 tine. Ceea ce i se parea a fi pe­
nibil īn activitatea didactica era, dupa cum remarca pe buna
dreptate Ostwald, "necesitatea de a exprima īn prelegeri rezul­
tatele sale stiintifice, īnainte de a le fi fixat si cizelat īn amanunt
formularea. A comunica astfel rezultatele sale altora, fara aceas­
ta prelucrare prealabila, va fi fost pentru el echivalent cu a se
īnfatisa unor straini īn pijama."" Cu aceasta observatie,
Ostwald atinge un punct foarte important, anume aversiunea
mai sus semnalata a introvertitului de a comunica celor din jurul
sau altceva decīt informatii impersonale.

Ostwald subliniaza faptul ca romanticul trebuie sa-si īn­
cheie cariera, de regula, relativ devreme din pricina unei epui­
zari īn continua crestere. Ostwald īnclina sa explice si aceasta
stare de fapt printr-o viteza de reactie sporita. Deoarece sīnt de
parere ca notiunea de viteza a reactiei mentale nu este nici pe
departe lamurita stiintific, iar pīna acum nu a fost dovedit, si
probabil nici nu va fi, faptul ca reactia externa este mai rapida
decīt cea interna, cred ca epuizarea mai rapida a savantului ex­
travertit se bazeaza īn esenta pe reactia externa care īl particu-

larizeaza. El īncepe sa publice foarte devreme, devine repede cunoscut, desfasoara īn scurta vreme o activitate publicistica si academica intensiva, cultiva relatii personale cu un cerc īntins de prieteni si de cunoscuti si contribuie neobisnuit de mult la dezvoltarea elevilor sai. Cercetatorul introvertit īncepe sa publi­ce mai tīrziu, lucrarile sale se succed la intervale mai mari de timp, sīnt de cele mai multe ori saracacioase īn expresie, evita repetarile tematice īn masura īn care nu pot aduce ceva funda­mental nou; ca urmare a laconismului pregnant al comunicarii stiintifice, īn care lipsesc adesea toate referintele la drumul par­curs sau la materialele prelucrate, lucrarile sale nu sīnt nici īn­telese, nici pretuite, iar autorul ramīne necunoscut. Neplacerea de a preda īl face sa nu caute discipoli, ignorarea sa de catre ceilalti exclude relatiile cu un cerc mai mare de cunostinte si de aceea el traieste, de regula, nu doar de nevoie, ci si īn virtutea propriei optiuni, retras, īn afara primejdiei de a se cheltui prea mult. Reactia sa catre interior īl face sa se angajeze mereu pe caile limitate ale activitatii de cercetare care se dovedeste a fi foarte obositoare si, īn timp, chiar epuizanta, dar care nu se re­varsa asupra cunoscutilor si a elevilor sai. Oricum, cade greu īn cumpana faptul ca succesul evident al romanticului este un sti­mulent vitalizant, foarte adesea refuzat clasicului, care se vede obligat sa-si caute satisfactia doar īn perfectiunea muncii de cer­cetare. Mi se pare de aceea ca epuizarea relativ timpurie a ge­niului romantic se sprijina pe reactia īn afara si nu pe o viteza mai mare de reactie.

Ostwald nu īsi considera clasificarea absoluta, īn sensul
ca oricare savant ar putea fi fara probleme īnfatisat ca apartinīnd
unuia din cele doua tipuri. El este īnsa de parere ca "tocmai cei
mai mari" pot fi foarte adesea precis īncadrati īntr-una din gru­
pele extreme, īn vreme ce "oamenii marunti" reprezinta din
punctul de vedere al vitezei de reactie verigile intermediare.¹²

īn concluzie, as vrea sa adaug ca biografiile lui Ostwald
cuprind un material partial foarte valoros pentru psihologia ti­
purilor si ca ele stabilesc pertinent concordanta dintre tipul ro­
mantic si cel extravertit pe de-o parte, dintre cel clasic si cel
introvertit, pe de alta parte.

11 Loc. cit, p. 380.

12 Loc. cit, pp. 372 s. urm.