2. TRANSFORMĂRILE STRUCTURILOR DE TIP FAMILIAL - PERSPECTIVĂ SOCIO-ISTORICĂ
Obiective
Structura tematica
2.1. De la promiscuitate la familia moderna
2.1.1. Promiscuitatea
2.1.2. Poliginandria sau casatoria în grup
2.1.3. Poligamia
2.1.3.1. Poliandria
2.1.3.2. Poliginia
2.1.4. Monogamia
2.1.4.1. Familia extinsa (traditionala)
2.1.4.2. Familia nucleara (moderna)
2.2. De la familia comunitara la familia societala
2.1. DE LA PROMISCUITATE LA FAMILIA MODERNĂ
Pe buna dreptate se afirma ca originea familiei, ca de altfel originea oricarei alte institutii, nu poate fi pe deplin elucidata si aceasta nu pentru ca nu vor cercetatorii, ci pentru ca nici o forma de organizare sociala nu apare cristalizata dintr-o data. În cazul familiei, spunea Maria Voinea, poate mai pregnant decât la alte institutii, începutul este imperceptibil si - în ciuda unor elemente specifice - greu de stabilit în timp (1993).
2.1.1. Promiscuitatea
Majoritatea cercetatorilor cred ca pe primele trepte ale dezvoltarii, când omul abia se desprinsese din starea animalica, viata oamenilor era dominata de instinctul sexual, ceea ce a dus la emiterea ipotezei starii de promiscuitate.
Starea animalica dominata de sex se caracterizeaza prin:
interactiuni sexuale neînfrânate, nediscriminatorii;
orice barbat poate avea contact sexual cu orice femeie, nefiind repectarea barierelor sau legaturilor de sânge);
sex în afara regulilor si a unor precepte morale;
sexualitatea nu este guvernata de nici-un fel de reguli culturale.
În timp, promiscuitatea a devenit incompatibila cu anumite tipuri de organizare umana. Desi pe tot parcursul evolutiei sale omul a continuat sa ramâna o fiinta agresiva, acesta a trebuit sa se acomodeze înainte de toate cu sine. Baza acestei acomodari a constituit-o acomodarea dintre cele doua sexe, relatia lor trebuind sa fie destul de suportabila pentru pentru a putea oferi un anumit grad de protectie si securitate pentru urmasi (I.Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p.20).
Odata cu depasirea stadiului promiscuitatii, se poate spune ca intram în cea mai veche forma a familiei, reprezentând casatoria între câtiva barbati si cîteva femei.
2.1.2. Poliginandria sau casatoria în grup
Casatoria în grup sau poliginandria a fost semnalata înca de primii antropologi (Frazer, Morgan, Westmarch etc). Cu toate acestea, asa cum preciza si I. Mitrofan si C. Ciuperca, este putin probabil sa fi existat în orice societate o dominanta a acestui tip de uniune familiala, casatoria în grup fiind mai degraba un construct teoretic decât o forma matrimoniala institutionalizata (1998, p.20). Daca relatiile în grup probabil ca se practicau, totusi casatoria în grup este în fapt o raritate si nu o dominanta si aceasta, în primul rând, din ratiuni practice. Este vorba de faptul ca aceasta nu are nici-un fel de avantaje în raport cu alte forme maritale: putea genera gelozii si conflicte între sexe; prezenta copiilor cu paternitate necunoscuta si de aici probleme de proprietate, de mostenire. Chiar daca exista o diferenta de grad de asa zisa organizare între formele de promiscuitate si mariajul în grup, în nici-un caz avantajele acestuia din urma nu sunt suficient de mari pentru a putea fi usor de adoptat de catre societate.
2.1.3. Poligamia
Facând abstractie de cele doua forme de convietuire în care familia ori nu exista ori este serios pusa sub semnul întrebarii, se poate spune ca în istoria formelor de viata familiala, variatia geografica a cutumelor, moralei, factorilor religiosi si socio-culturali explica existenta unor forme specifice de organizare a vietii familiale, dintre care poligamia si monogamia sunt cele fundamentale. Asa cum vom vedea, criteriul de baza care le separa tine ceea ce este definitoriu în relatia dintre barbat si femeie, respectiv de practicile sexuale si maritale.
Poligamia are la baza un principiu acceptat de unele popoare, conform caruia casatoria se poate realiza între un partener de un sex si mai multi parteneri ai celuilat sex. Ea a cunoscut doua forme: poliandria si poliginia.
2.1.3.1. Poliandria poate fi definita ca fiind acea forma de familie alcatuita dintr-o femeie-mama, copiii ei si doi sau mai multi barbati/soti. Mai mult, pentru ca o familie sa fie considerata poliandrica, este obligatoriu ca fiecare dintre soti sa fie tatal a cel putin unuia dintre copiii femeii respective. În acord cu aceasta definitie, poliandria este destul de rara ca raspâdire, cele mai cunoscute societati poliandrice fiind: Toda din India, Sherpa din nepal, saranii din Tibet, Kandyan Sindhalese Din Sri Lanka si Marquesans di Polynezia. Aceasta forma de familie are mai multe explicatii dintre care cela mai plauzibile sunt doua. Prima se refera la faptul ca în casatoria poliandrica, barbatii au avut, de regula, anumite relatii între ei, anterioare casatoriei, fie ca sunt frati fie ca sunt asociati în afaceri. A doua se refera la situatii în care conditiile grele ale existentei favorizeaza o atitudine sociala pozitiva fata de barbati ( ca fiind mai apti sa faca fata mai bine unor conditii vitrege de viata) si descurajeaza nasterile fetelor. Asa, de exemplu, în populatia Todasn se accepta infanticidul fetitelor, ca o forma de limitare a populatiei, ceea ce face ca numarul barbatilor sa fie mai mare decât al femeilor, respectiv, sa favorizeze poliandria. Aceasta serveste astfel unui dublu scop: sa ofere o femeie mai multor barbati si sa se asigure subzistenta de catre mai multi barbati/soti, situatie mai avantajoasa decât în cazul unui singur sot.. Forma aceasta ridica probleme referitoare la determinarea paternitatii iar sentimentul geloziei trebuie sa fie sub un control constant. Sigur, în societatile în care numarul femeilor nu este cu mult mai mic decât cel al barbatilor, raspândirea poliandriei ar induce serioase dificultati pentru multe femei în privinta mariajului.
2.1.3.2. Poliginia reprezinta casatoria unui barbat cu una sau mai multe femei. Poligamia este larg practicata în Africa. Aceasta forma de convietuire poate fi întâlnita si în societati în care domina monogamia, dar permit, alternativ, poligamia. Poligamia este condamnata de Biserica în tarile de religie crestina.
Referitor la raspândirea poliginiei, în unele societati, cum arfi Ashante, mai mult de 70% dintre femei sunt incluse în aceasta forma de organizare, împartind practic un numar redus de barbati. Aceasta situatie nu este generala pentru toata Africa. Asa, cum preciza C Welch si P. Glick, în tari ca Benin, Gabon, Senegal, Tanzania, Togo si Zair, unul din patru barbati casatoriti traiesc în familii poliginice (apud, I.Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p.22).
În ceea ce privesc principiile si regulile ce guverneaza aceasta forma de familie, ele sunt uneori diferite de la o societate la alta, în raport de anumite credinte, conceptii si reglemntari impuse de conditiile de viata specifice. Asa, de exemplu, în unele societati poliginice, echitatea poate fi întarita prin restrângerea casatoriei multiple la surorile primei sotii. Este vorba de un contract prin care un barbat se angajeaza sa-si ia toate nevestele din acelasi grup familial. Astfel, când o sotie este sterila sau decedeaza, ea este înlocuita de una din surorile sale. Comparabil cu aceasta situatie exista si o alta practica prin care un barbat este obligat sa se casatoreasca cu vaduva fratelui sau decedat, pentru a asigura continuitatea vietii de familie si protectia femeii vaduve si a copiilor ei.
Studii facute asupra pologiniei si mai ales asupra urmasilor proveniti din aceste familii evidentiaza probleme serioase de convietuire. Asa, de exemplu, un studiu asupra poliginiei nigeriene evidentiaza o incidenta mult mai mare a delicventei juvenile între familiile poliginice în raport cu cele monogame. Cu exceptia "luptei dintre bande", unde comportamentul celor doua categorii de familii era similar, sub aspectul "vandalismului", "furtului", "utilizarii de narcotice", "chiulului de la scoala" , copiii din familiile poligame comiteau în mai mare masura aceste infractiuni. Alte studii comparative, facute în India pe familii monogame si poligame, evidentiaza diferente semnificative în privinta dezvoltarii intelectuale a copiilor, QI-ul copiilor din familii monogame fiind mai mare fata de cel al copiilor din familii poligame.
Fiind "costisitoare", poliginia este considerata, cel putin de cei care o practica, ca o forma de prestigiu si de profit. De regula, numai barbatii bogati îsi permit casatorii multiple, întrucât "pretul logodnicii" nu este deloc mic si el trebuie achitat înaintea logodnei. Din acest motiv, chiar si în societatile în care poligamia se bucura de un prestigiu ridicat, un numar tot mai mare de familii sarace sunt monogame.
2.1.4. Monogamia este forma de casatorie între un singur barbat si o singura femeie. Asa cum preciza sociologul francez J Stoetzel, momogamia a înregistrat nuante dspecifice pe diferite trepte ale evolutiei istorice a societatii. Asemanarile între familiile monogame din diferite societati sunt mai degraba foemale, deoarece continutul, functiile, structura si semnificatiile lor sociale si culturale sun tdiferite (J. Stoetzel, 1975).
Familiile monogame care au ponderea cea mai importanta de-alungul timpului sunt: pentru societatea traditionala - familia extinsa, pentru societatea moderna - familia nucleara.
2.1.4.1. Familia extinsa (traditionala) este cea în care doua sau trei generatii sunt reunite si locuiesc în acelasi spatiu (camin), între acestea existând si functionând relatii specifice, un sistem de reguli si norme de convietuire care se transmit de la o generatie la alta. Caracteristica fundamentala a acestui tip de familie este conservatorimul, pastrarea obiceiurilor, traditiilor si stilului familial dominant, atât cât se poate. Functionând pe reguli impuse, menite sa asigure stabilitatea si "spiritul de clan, ceasta forma de familie nu este lipsita de contradictii, de dramatism interactional, cele mai frecvente fiind conflictele între generatii. Totusi, în familia extinsa sistemul valorilor etice si religioase si culturale au un grad de transmisibilitatea mai mare, chiar daca acest lucru se face pe fondul conservatorismului. Paternurile educationale sunt, în consecinta, mai rigide, iar asteptarile întregii familii fata de fiecare membru al sau mai previzibile si mai uniforme. "Regula circularitatii" este definitorie pentru acest tip de familie, ceea ce ofera membrilor sai sentimentul de apartenenta si securitate relativ crescut. Dincolo de de conflictele intra si intergenerationale, circularitatea regulilor si conservatorimul sunt bariere psihologice majore în calea tendintelor centri fuge ce ar putea duce la destramare.
Nu este mai putin adevarat ca, adesea, propunându-si pastrarea coeziunii si stabilitatii la nivelul întregului sistem familial, în aceste familii este defavorizata evolutia si calitatea relatiilor intime. Cel mai mult aceste relatii sunt proiectate din perspectiva scopurilor de perpetuare/pastrarea filonului familiei prin urmasi si mai putin din perspectiva experientei subiective de "crestere si dezvoltare" a personalitatii sotilor în rolurile masculine si feminine. Aceasta l-a facut pe Burgess sa defineasca familia extinsa ca "o structura de tip autoritar sau autocratic, condusa de sef-pater, incluzând mai multe generatii ce convietuiesc laolalta, într-o precisa diviziune si stratificare a rolurilor, în care alegerea partenerului este facuta de parinti, pe baza statutului economic si social, iar subordonarea obligatiilor si urmarea traditiei sunt asteptari majore" (apud, I. Mitrofan si C. Ciuperca, 1998, p.25).
2.1.4.2. Familia nucleara (moderna) este redusa numeric la soti si copiii lor necasatoriti si este în variantele ei armonioase o structura democratica, bazata pe consens, egalitate si complementarietatea a rolurilor de sot si sotie, precum si pe o participare crescânda a copiilor. De regula, alegerea partenerului este motivata de afectiunea mutuala si de libertatea optiunii, scopul sau fiind fericirea ambilor soti si a copiilor lor.
Cuplul modern este profund marcat de libertatea alegerii si de exercitarea dreptului la autodezvoltare, iar când sentimentul iubirii dispare, cuplul îsi pierde ratiunea de a fi si, de cele mai multe ori, partenerii se separa. . Aceasta explica de ce familia moderna este mai expusa instabilitatii, divorturile fiind în crestere în lumea contemporana.
În conditiile vietii moderne, mai ales în marile aglomerari urbane, familia îsi construieste un nou stil de viata, caracterizat prin concentrarea afectiva, comunicationala si actionala, separarea rapida de întreaga ramificatie de rudenie, ceea ce îi confera o independenta proprie, cu reale posibilitati de autoconducere si autodezvoltare. Desprinderea familiei conjugale din familia extinsa implica o noua structura de raporturi a acesteia cu exteriorul si, în primul rând, cu familia de origine.
Familia nucleara este o structura preferata de majoritatea oamenilor în cea mai mare parte a globului terestru, care s-a impus în contextul civilizatiei industriale, cu un vârf în decadele anilor 1950-1970, ea fiind apta sa asigure cel putin patru functii esentiale: cooperarea economica între soti, relatiile sexuale, reproducerea si socializarea copiilor. Psihologic vorbind, familia nucleara are o mai mare posibilitate de asigurare a suportului emotional, de satisfacere a nevoilor de securizare, protectie si apartenenta ale fiecarui membru, precum si a nevoilor de comunicare si de "crestere a personalitatii". Aceasta nu înseamna ca toate aceste nevoi sunt satisfacute automat pentru fiecare membru doar ca urmare a aaprtenentei sale la acest tip de familie. Crescând în intimitate, relatii interpersonale sunt, în acest caz, mult mai complicate si presupun un grad de "competenta relationala", bazat pe flexibilitate si creativitate, care sa asigure interadaptarea unuia la celalat si evolutia sanatoasa a copiilor din punct de vedere psihic si social.
Asa cum preciza Iolanda Mitrofan, creativitatea interpersonala în cuplu marital devine astfel o conditie indispensabila a dezvoltarii capacitatii familiei de a face fata stresurilor interne si externe (1989).
Acest tip de familie este si el supus "eroziunilor" timpului si conditiilor social-istorice, dar despre schimbarile acestuia vom discuta dupa radiografierea sociologica a celor doua tipuri de familie: traditionala si moderna.
2.2. DE LA FAMILIA COMUNITARĂ LA FAMILIA SOCIETALĂ
Problematica evolutiei de la familia comunitara la familia societala a fost abordata din mai multe perspective, dintre care cea sociologica s-a dovedit a fi una productiva. Avem în vedere aici în mod expres posibilele explicatii a mutatiilor produse în familie ca institutie sociala, reflectate în teoriile clasice ale sociologiei.
A. Teoria polaritatii comunitate - societate, elaborata de F. Tonnies. În conceptia acestui autor, cei doi termeni reprezinta polii unui continuum de variatie cu diretie istorica: o miscare a societatii umane de la comunitate spre societate.
Pentru a întelege tipurile de familie specifice acestor tipuri de organizare sociala este necesar ca mai întâi sa caracterizam "omul comunitar" si "omul societal".
Omul comunitar se caraterizeaza prin:
constiinta religioasa;
sentimente modelate de traditii si obiceiuri;
valorizarea familiei;
legatura de sânge (rudenia)
legatura spatiala sunt foarte importante
legatura spatiala
De fapt, toate manifestarile comunitare au la baza "vointa organica", ale carei principale forme de manifestare sunt: placerea, obsnuinta si memoria.
Familia reprezinta fundamentul comunitatii.
Omul societal se caracterizeaza prin:
conventionalism;
sentimente modelata de politica;
accentuarea idealurilor individualitatii.
Toate manifestarile societale au la baza "vointa reflectata", care este produsul gândirii.
Formele de manifestare ale vointei gândite sunt:
refctia,;
calculul;
decizia.
Omul societal reprima în el tot ceea ce este act negândit si nereflectat.
Dupa aceasta caracterizare, sa vedem care a fost impactul asupra familiei a acestei treceri de la omul comunitar la omul societal:
individul începe sa-si puna o serie de întrebari si sa reflecteze tot mai mult cu privire la alegerea partenerului de viata, fara a se mai simti atât de constrâns de traditie sau de opinia publica;
începe sa gândeasca mai mult referitor la necesitatea legalizarii unei relatii sau referitor la nasterea unui copil;
se manifesta o comprimare a emotionalitatii si o accentuare a actului intelectual, în conditiile în care societatea moderna devine dezinteresata de emotionalitate si este dominata de calcul si profit, de relatii impersonale, abstracte, derivate din interes;
abandonarea unitatii (ce era garantata de modelul comunitar) în favoarea separarii, aparuta ca un efect al adoptarii modelului societal.
Având în vedere toate acestea, într-o maniera remarcabila F. Tonnies a reusit sa sintetizeze ideea separararii oamenilor în societatea moderna: "în vreme ce în comunitate oamenii ramân uniti în ciuda oricarei forme de separare, în societate ei sunt separati în ciuda oricarei legaturi"( apud, I.Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p.29).
Concluzia ce s-ar putea desprinde ar fi aceea ca trecerea la societeate este un fenomen general, iar omul societal devine un om universal, caruia îi lipseste însa sociabilitatea comunitara.
B. Teoria evolutiei în spirala de la comunitate traditionala la comunitate corporatista cu trecere prin societate de tip contractual - elaborata de E. Durkheim
Fig. 2.1. Teoria evolutiei în spirala a societatii - E Durkheim
Teoria lui E. Durkheim desi are acelasi punct de plecare cu teoria lui F Tonnies (starea de comunitate), priveste în mod diferit evolutia societatii. Pentru el, societatea, în sensul atribuit de Tonnies nu reprezinta punctul terminus al evolutiei moderne, ci doar o stare intermediara catre un nou model comunitar de tip corporatist. . Aceasta paradigma, cum preciza I. Badescu, schimba aproape complet datele problemei si interpretarile ce pot fi aduse din perspectiva mutatiilor produse în cadrul familiei (1992).
Viziunea asupra starii de comunitate de tip traditional este identica la cei doi sociologi. Acesteia îi corespunde solidaritatea mecanica, sintagma ce desemneaza faptul ca personalitatea individuala este absorbita în personalitatea colectiva, indivizii depinzând în foarte mare masura de familie si de comunitate.
Dar "societatea" nu mai este la E Durkheim punctul terminus al acestei evolutii (ca în cazul Lui F. Tonnies), ci doar o stare intermediara în trecerea catre comunitatea de tip corporatist. Acesteia îi corespunde solidaritatea organica, sintagma ce semnifica faptul ca indivizii au o personalitate proprie, nemaifiind dependenti de familie si societate.
Spre deosebire de solidaritatea mecanica, care se baza pe împartasirea acelorlasi sentimente si valori, solidaritatea organica promoveaza seturi de valori diferite si minimalizeaza sentimentul si pasiunea ( I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p.30). Lucrul acesta se datoreaza faptului ca scad legaturile personale, crescând legaturile functionale, adica cele cerute de diviziunea sociala a muncii. Astefel, se reduce continuu posibilitatea unor relatii interpresonale de durata si cu mai mare implicare datorita diversitatii rolurilor. Relatiile sunt reduse la situatiile formale, saracite de continut afectiv-individual, persoanele recunoscându-se tot mai des în legaturi tot mai variate, cu treceri rapide de la o stare la alta.
Chiar daca cele doua teorii ajung într-un fel în acelasi punct, ambele plecând de la un individ absorbit de traditie, familie, biserica si ajung la latul caracterizat prin independenta si individualism, E Durkheim vede evolutia familiei dintr-o alta perspectiva pe care o face explicita. El considera ca mariajul se va dezvolta pe masura ce se înainteaza în modernitate, regulile juridice ale acesteia multiplicându-se, obligând astfel indivizii sa se casatoreasca si solidaritatea conjugala sa se întareasca. Mai mult, el afirma ca, datorita delimitarii precise a conditiilor de functionare a mariajului, fidelitatea va deveni reciproca si se va generaliza. Aici este efectul contaminarii conceptiei sale sociologice de catre gestaltism, pentru care configuratia/întregul este este mai important decât elementele sale, acestea fiind subordonate cerintelor întregului.
Timpul a demonstrat falsitatea acestei ipoteze a lui Durkheim cu privire la evolutia familiei.
Exista, totusi, o idee importanta în teoria lui E Durkheim, asupra careia se va insista în continuare. Sociologul francez pleaca de la premisa ca sursa solidaritatii conjugale sta în diviziunea muncii între sexe. Altfel spus, trebuie sa existe o delimitare clara între activitatile barbatului si cele ale femeii, aceasta delimitare neavând doar o functie economica, ci si una coeziva. Acest punct de vedere este viabil, deoarece nu trebuie ignorat faptul ca rolul fiecarui sex este unic si, în anumite puncte fundamentale, de neînlocuit. . Practic, aceste elemente de specificitate psihologica constituie baza atractiei între sexe în heterosexualitate, si conditia unei relatii de comuniune si armonie. Barbatul este atras de femeie prin ceea ce îi este specific acesteia si o definesc ca femeie în specifictatea sa biologica si psihologica si, invers, femeia este atrasa de barbat prin specificitatea sa biologica si psihologica. . Cu alte cuvinte, spune I. Mitrofan, femeile nu sunt în relatii de competitie cu barbatii, ci de complementaritate, sexele fiintând împreuna în echilibru numai pastrându-si specificul psihologic (1998, p.31).
Numai ca E Durkheim a crezut ca aceasta diviziune pe sexe a muncii se va accentua în timp ( femeile s-au retras din razboi, din afacerile publice etc).
În realitate lucrurile au luat o alta întorsatura, iar ipoteza lui Durkheim trebuie privita cu relativitate. Dimpotriva, în modernitate femeile încearca sa depaseasca barbatii, preferând din ce în ce mai mult ocupatii considerate cândva specifice lor. De asemenea, femeile încep sa manifeste oarecare opozitie fata de familie, iar când o accepta se straduie sa-si impuna dominatia, sa fie superioare partenerului (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p.31). "Fata de orice îndeletnicire gospodareasca îsi manifesta totala aversiune, fie ca o declara fatis, fie contestându-si orice talent în materie si încercând uneori sa aduca si dovezi privind incapacitatea lor într-ale mariajului"(Adler, 1996)
Apoi, chiar daca admitem ca n-ar fi asa si diviziunea muncii s-ar accentua fara frictiuni si conflicte, sesisa G. Ferreol, exista riscul ca împartirea sarcinilor sa dea nastere unor configuratii familiale nu de ordin conjugal ci asociativ.
De fapt, familia a devenit comuniunea a doua persoane dominate de rationalitate si nu de sensibilitate, de activitate interesata si nu de traditie afectiva, de profit si nu de sentiment. De fapt, familia în sensul ei initial nu prea mai exista. În acceptiunea societala ea este cu totul altceva decât în acceptiunea comunitara.
Totusi, trecerea de la comunitate sa societate este inevitabila si universala. Însa legile si caracteristicile comunitatii sunt esentialmente diferite de cele ale societatii. Aici intervine de fapt explicatia schimbarii uneori neacceptata, deoarece schimbarea amintita rupe unitatea si coeziunea familiei, solidaritatea si forta acesteia.
Întrebare: Emanciparea femeii si "ambitia" ei de a adopta modelul societal mai poate conduce la crearea unei familii în adevaratul sens al familiei sau emanciparea familiei duce la disolutie.?
Raspusul nu este usor de dat si si aceasta din mai multe considerente.
În primul rând, asteptarile femeii au devenit tot mai multe, iar acest lucru s-a realizat cu diminuarea obligatiilor pe care le avea în mod traditional.
În al doilea rând, femeile au învatat sa lupte pentru pentru un statut egalitar nu cu propriile-i arme, ci, din pacate, cu armele sexului opus (agresivitate), atitudine ce induce doar efecte negative din perspectiva unei relatii autentice. Departe de a fi un câstig sau o crestere în planul personalitatii feminine, acest comportament nu este decât un surogat, iar pretul platit recunoasterii pozitiei egalitare a femeii în plan profesional, economic si socio-politic reprezinta de fapt pierderea celor mai autentice trasaturi avute, preasaturi pentru care a fost apreciata si valorizata.
În fine, femeile pronesc de la premisa ca devin egale barbatilor comportându-se masculin si nicidecum impunându-si, afirmându-si, pastrându-si sau dezvoltându-si feminitatea. Practic, aici intervine falsa perceptie a femeilor asupra mijloacelor prin care pot obtine un egalitarism real.
De fapt, femeia moderna oscileaza permanent între nevoi de independenta si dorinta de a se agata de vechile valori. Ea nu izbuteste sa-si traiasca din plin nici libertatea, nici supunerea (Niel, 1974, p. 148).
Precizare necesara: A nu se întelege, din cele afirmate, ca se opteaza pentru pastrarea raporturilor dintre sexe specifice societatii traditionale. Dimpotriva, se militeaza pentru dezvoltarea notelor definitprii ale rolului de sex (feminin/masculin) al fiecaruia, având o baza egalitara din perspectiva planului economic, social, cultural, politic sau religios. Dar suntem împotriva exagerarilor ce au drept scop desacralizarea relatiilor între sexe si prin aceasta dezorganizarea familiei ca institutie sociala.
S-a insistat si asupra aspectelor pe care le implica emanciparea femeii, deoarece o mare parte din mutatiile lumii contemporane i se datoreaza, iar efectele perverse pe care le genereaza nu sunt delor putine
Emanciparea femeii a cautat întarirea, modificarea si afirmarea pozitiei femeii si a obtinut, de fapt, destramarea, diminuarea si ignorarea familiei contemporane.
Asa cum spunea Julius Evola, revendicarile feminismului îsi au originea în ambitii gresit orientate, ce decurg din ideea eronata ca o femeie ca atare ar fi inferioara barbatului. În realitate, feminismul a luptat nu pentru drepturile femeii, ci pentru dreptul femeii de a deveni egala cu barbatul. Aceasta este, în ultima instanta, un nonsens, deoarece a te întreba daca femeia este superioara/inferioara barbatului, e la fel de inutil ca si întrebarea daca apa e superioara/inferioara focului (1994).
În concluzie, în aceasta unitate de învatare, în acord cu unele cercetari efectuate s-a încercat schitarea unui model explicativ posibil al schimbarilor care au afectat familia în trecerea de la traditional la modern. Interpretarea a plecat de la implicatiile profunde generate de modificarea diviziunii rolurilor în familie si a caracteristicilor celor doua sexe, modificari care au implicat aceste mutatii si au împins familia pe linia incertitudinii si a schimbarii.
Teme de reflectie, evaluare si autoevaluare
Bibliografie
|
