Temperamentul nou-nascutului si cel al adultului
Temperamentul este o trasatura comportamentala
innascuta, exprimand particulari-tatea manifestarilor emotionale, motoare, de
atentie si autocontrol in relationarea cu mediul. Este dat de modul de
functionare a proceselor cerebrale sub aspectul echilibrului dintre excitatie
si inhibitie si al energiei de manifestare. Temperamentul arata doar felul cum
ra 646g66g spunde individul la provocarile mediului intern sau extern, si nu ceea ce face ca raspuns sau motivul pentru care actioneaza
intr-un anumit fel. S-au facut cercetari sistematice asupra
temperamentului. Ca urmare a acestor studii
longitudinale, s-au descris noua caracteristici ale temperamentului. (Ana
Muntean, 2006)
Din combinatia acestor caracteristici (Brazelton, 1974) apar trei stiluri de
comportament la copilul nou-nascut:
. copilul facil (nu ridica probleme in ingrijire si relationare);
. copilul dificil;
. copilul impasibil (greu de provocat).
Copilul facil are o regularitate in starile de veghe-somn, precum si in
compor-tamentul alimentar. El se adapteaza usor la schimbarile din mediu si are o stare de confort cu o exprimare temperata.
Copilul* dificil are ritmuri biologice neregulate, este
excesiv de negativist si se adapteaza cu dificultate la schimbari.
Copilul impasibil are comportamente la media celor doua descrise anterior.
Stilul comportamental determina:
. modul de manifestare a ritmului veghe-somn;
. hranirea;
. adaptarea la schimbarile din mediu;
. starea copilului;
. posibilitatea de reconfortare, de linistire a lui.
Datorita acestui ultim fapt, temperamentul copilului
influenteaza puternic organizarea interactiunii cu cel care il ingrijeste.
Aceasta interactiune capata o importanta deosebita din perspectiva dezvoltarii
emotionale, intelectuale si sociale a copilului, a disponibilitatii parintilor
de a-l ingriji si deci a sanselor pe care le are pentru a-si dezvolta un atasament securizam.
Cele noua caracteristici descriptive ale temperamentului, asa cum au fost ele
prezentate de Thomas, Chess si Birch in 1977, sunt:
. nivelul de activitate;
. ritmicitatea manifestarilor;
. usurinta in schimbarea comportamentelor (cand plange si i se da hrana,
inceteaza sa mai planga sau continua);
. intensitatea reactiilor;
. reactivitatea la stimuli noi;
. starea generala (unii copii au mereu o stare buna, altii sunt mereu
iritabili);
. comportamentele de apropiere/respingere (unii sunt interesati de stimuli noi,
altii ii resping);
. adaptabilitatea;
. intinderea si persistenta atentiei.
Potrivirea dintre caracteristicile copilului cu cel/cea care ii poarta de grija
si care in situatii normale este mama e de o
covarsitoare importanta pentru dezvoltarea copilului.
Daca mama intelege usor nevoile copilului din comportamentele lui si semnalele
pe care le lanseaza si le raspunde cu placere si daca si copilul are tendinte
comportamentale in acord cu caracteristicile mamei, sansa prevenirii oricarei
forme de abuz sau neglijare este redusa ori anihilata. Disponibilitatea
lor unul pentru celalalt si faptul ca ei se vor confirma reciproc in rolurile
lor ("copilul meu dulce' si "mama mea cea buna') vor garanta
calitatea interactiunilor. (Ana Muntean, 2006)
In cercetarile din perspectiva teoriei atasamentului, temperamentul pare inca un domeniu insuficient luat in considerare. in studiul longitudinal condus de Stroufe (Stroufe, Egeland,
Carlson, Collins, 2005), temperamentul copilului reprezenta un factor luat cu
multa atentie in considerare. Cu toate astea, concluzia este
ca temperamentul nu reprezinta un dat important in tipul de atasament pe care
il va dezvolta:
"Securitatea atasamentului nu e previzibila in functie de tempera-mentul
bebelusului' (Stroufe, Egeland, Carlson, Collins, 2005, p. 60).
in vreme ce aprecierea temperamentului copilului se face pe baza celor noua
caracteristici, la adult putem descifra temperamentul pe baza a cinci
caracteristici (Berger, 2003):
. extroversia (comportament activ, manifest, asertiv);
. agreabilitatea (masura in care persoana este draguta, cu manifestari
emotionale placute, cu un bun autocontrol, cu dorinta de a veni in sprijinul
celorlalti);
. constiinciozitatea (masura in care este bine organizat, planifica lucrurile,
se conformeaza);
. nevrotismul (anxietatea, starile schimbatoare, gandurile de
autoinvinovatire);
. deschiderea (masura in care persoana este imaginativa, curioasa, ii fac
placere experientele noi, are atitudini artistice).
Aspectele temperamentale sunt prezente de la nastere si
determinate genetic si afecteaza dezvoltarea personalitatii. in acelasi timp, temperamentul se schimba sub influenta
educatiei, capatand mai multa stabilitate in aspectele dezirabile social. La
adult, trasaturile temperamentale pot deveni benigne sau distructive (Berger,
2003). Astfel, un copil grijuliu poate deveni un adult
stabil, echilibrat, de incredere sau fricos si blocat; un copil care are
tendinta de a se manifesta impulsiv poate deveni curajos si inovator sau un
eretic cu comportamente aventuroase. (Ana Muntean, 2006)
