Teorii asupra dezvoltarii umane

Teorii asupra dezvoltarii umane

O teorie ofere un cadru de referinta care organizeaza experiente, realizeaza observatii, avanseaza presupuneri despre anumite fenomene sau procese psihice. Pentru orice domeniu, inclusiv acela al dezvoltarii copilului / omului, o teorie buna este un instrument al specialistului de care acesta nu se poate lipsi. Teo 656h76g ria are rolul unui ghid si este verificata de cercetari minutioase si ample. Diversitatea teoriilor operationale in domeniu a fost provocata de intelegerea, descrierea, explicarea si avansarea unor predictii privitoare la dezvoltarea copilului. Santrock (2002) subliniaza ca atunci cand obiectul de studiu este fiinta umana, chiar daca teoria ofera explicatiile corecte asupra dezvoltarii pe parcursul vietii, apare alta teorie care te determina sa-ti revizuiesti concluziile anterioare. Desi nici o teorie nu are in vedere toate aspectele, desi aparent teoriile sunt contradictorii, o mare parte din informatiile oferite sunt complementare, oferind o vedere de ansamblu asupra dezvoltarii umane in intreaga sa complexitate.

Clasificarea teoriilor

Helen Bee propune un cadru conceptual (in 1997) prin care putem stabili o relatie intre teorii, care se bazeaza pe doua axe, prima ne permite sa observam daca teoria propune stadii de dezvoltare sau nu, iar a doua fiind mult mai complexa ne permite sa stabilim o distinctie intre schimbarile calitative si cantitative. La o extremitate a axei se afla teoriile conform careia schimbarile datorate varstei nu sunt doar calitative, ci ele au si directii si transformari structurale. La extrema cealalta gasim teoriile care presupun, in esenta, schimbari cantitative, fara directie sau modificari structurale.

1. Teoriile de tip A: schimbari calitative cu stadii. Notiunea de stadiu este legata de transformarile calitative care apar in comportament si in gandire. Fiecare stadiu este adecvat daca: la nivelul lui se rezolva dezechilibrele cognitive aparute in stadiul precedent si nerezolvate inca. Totusi el se bazeaza pe achizitiile stadiilor precedente, la nivelul fiecarui stadiu, dezvoltandu-se o noua capacitate ascendente cu scop, conform principiului integrarii ierarhice. Principalii reprezentanti sunt: Preyer si Baldwin, Piaget si Inheder, S. Freud si neofroidianul E. Erikson (centrat pe dezvoltarea eului si construind teoria dezvoltarii psihosociale). In tipul A se regasesc teoriile psihanalitice si teoriile dezvoltarii cognitive. Conform teoriei freudiene (psihanalitice), tendinte de culpabilizare in cazul incalcarii regulilor este direct proportionala cu intensitatea superega-ului. Iata o prezentare sintetica a evolutiei pe stadii, dupa Freud:

. 0-1 an - stadiul oval; prioritatea in dezvoltare este alimentarea; caracteristici care apar la varsta adulta prin rezolvarea incompleta a stadiului: pasivitate, tendinta de a se invinovati, comportament adietiv, fumat, consum de alcool, sarcasm.

. 2-3 ani - stadiul anal; prioritatea in dezvoltare este toaleta zilnica; caracteristici care apar la varsta adulta, prin rezolvarea incompleta a stadiului: obsesii, tendinte de opozitie, preocupare excesiva pentru ordine si curatenie.

. 3-5 ani - stadiul falic - prioritatea in dezvoltare este identificarea cu parintele de acelasi sex; caracteristici care apar la varsta adulta prin rezolvarea incompleta a stadiului: vanitate, complexul Oedip si Electra.

. 5-12 ani - stadiul de latenta; prioritatea in dezvoltare este dezvoltarea mecanismelor de aparare; caracteristici care apar la varsta adulta prin rezolvarea incompleta a stadiului: somatizarea.

. 12-18 ani - stadiul genital; prioritatea in dezvoltare sunt relatiile mature din punct de vedere sexual si al intimitatii afective; caracteristici care apar la varsta adulta: adultii care si-au incheiat cu succes stadiile precedente, ajung in acest stadiu cu un sentiment clar al propriei identitati si cu interese clare.

E. Erikson propune opt stadii in functie de conflictele pe care le le-a identificat ca fiind esentiale in dezvoltare:

. 0-1 an - caracteristici: incredere / neincredere ca atitudini de baza; daca acum copilul obtine satisfactie si confort, va dezvolta o atitudine increzatoare in mediu sau in viata;

. 2-3 ani - autonomie / indoiala. Apare odata cu invatarea mersului, care ii poate sustine increderea in fortele proprii sau i-o poate diminua, contribuind la definirea atitudinii globale cu care copilul va merge mai departe;

. 4-5 ani - initiativa / vinovatia - apare atunci cand i se cere copilului sa-si asume din ce in ce mai multe responsabilitati fata de propria viata; el poate sa-si dezvolte initiativa sau sa se simta vinovat pentru ca nu a reusit sa se achite cu succes de aceasta responsabilitate;

. 6-12 ani - sarguinte (competente) / inferioritatea. In lupta sa pentru a-si depasi responsabilitatile care ii apar in cale, copilul poate sa se straduiasca sa le depaseasca sau poate dobandi un sentiment de inferioritate datorita incapacitatii de a depasi cu succes noile sarcini;

. 13-18 ani - identificarea / confuzia rolului - apare la adolescenta cand noile roluri cu care ei se confrunta presupun dezvoltarea unui simt integrator al propriei identitati, astfel, multitudinea rolurilor pe care trebuie sa le joace, il vor coplesi;

. 40-65 ani - creatie / stagnare - apare la maturitate si este in concordanta cu modalitatea de implinire a vietii proprii, productiva sau pasiva;

. peste 65 ani - integritate / disperare - apare la varstele inaintate cand individul trebuie sa accepte realitatea sfarsitului vietii, cu doua modalitati de a o intampina: integru sau disperat.
In teoria lui Erikson dezvoltarea eu-lui continua toata viata si fiecare varsta se confrunta cu propriul set de probleme generatoare de conflicte. Sustinatorii teoriei considera ca primii 5 ani din viata sunt cruciali in determinarea personalitatii ulterioare.

Teoria dezvoltarii cognitive a lui I. Piaget (1953) a fost elaborata pornind de la observatiile sale in cadrul studiilor de validare si standardizare a testelor de inteligenta englezesti pe populatia franceza (apud Atkinson si colaborator, 2002):

- stadiul senzorio-motor - varsta 2 ani - caracteristici: 1. diferentierea propriului corp in raport cu alte obiecte; 2. recunoasterea propriei persoane ca agent al actiunii si aparitia primelor acte intentionate; 3. sesizarea permanentei obiectelor si realizarea ca ele continua sa existe chiar daca sunt ascunse privirii;

- stadiul preoperational - varsta 2-7 ani - caracteristici: 1. achizitionarea limbajului si a reprezentarii obiectelor prin imagini si cuvinte; 2. persistenta gandirii egocentrice, dificultati de preluare a unui punct de vedere care apartine altei persoane; 3. clasificarea obiectelor in functie de o singura caracteristica;

- stadiul operatiilor concrete - 7-11 ani - caracteristici: 1. gandire logica in legatura cu obiectele sau fenomenele; 2. achizitionarea conservarii numerelor la 6 ani, a cantitatii la 7 ani, a greutatii la 9 ani; 3. caracterizarea obiectelor dupa mai multe caracteristici, si ordonarea acestora in serii, dupa o caracteristica;

- stadiul operatiilor formale - 11 ani - caracteristici: 1. gandire logica abstracta si testarea sistematica a ipotezelor; 2. preocupari in legatura cu viitorul, cu probleme ipotetice si ideologice.
L. Kohlberg a definit o serie de stadii ale dezvoltarii morale, grupendule pe 3 nivele, pornind de la raspunsurile pe care copiii de diferite varste le-au dat la anumite dileme: nivelul I - moralitatea preconventionala; nivelul II - moralitatea conventionala; 3. moralitatea postconventionala, care consta in orientarea pe baza de contract social, adica pe baza principiilor sociale comune, si in ultimul stadiu, orientarea pe baza principiilor etice proprii care valorizeaza dreptatea, demnitatea, egalitatea.

2. Teoriile de tip B: schimbari cantitative cu stadii determinate de schimbarile fiziologice induse de pubertate, menopauza, sau de ansamblul de roluri asumate in secventele vietii. Stadiile nu reflecta un plus de maturitate, de reflectie sau elaborare. Teoria ciclurilor vietii (Evelyn Duvall apud Helen Bee) ale carei premise se gasesc in domeniul sociologiei familiei se focalizeaza pe conceptul de rol definit astfel: "continutul unui statut social si al prototipului sau", adica se refera la comportamente, conduite si caracteristici asociate unei persoane care ocupa o anumita pozitie, rolul fiind intr-o anumita masura o descriere a functiei. Pentru a intelege procesul de dezvoltare, diversele aspecte ale notiunii de rol sunt foarte importante:
a) rolurile sunt intr-o oarecare masura specifice culturii, sau cohortei, triburilor;
b) asumarea simultana a diferitelor roluri poate naste conflicte de toate tipurile, datorita dificultatilor de conciliere si a diferitelor noastre roluri. Conflictul de rol ar fi o incompatibilitate partiala intre doua roluri deoarece ele necesita comportamente diferite sau pentru ca indeplinirea lor, in mod satisfacator solicita mai multe ore decat exista intr-o zi. Cand calitatile si aptitudinile persoanei nu corespund exigentelor rolului vorbim despre tensiuni de rol. Evelyn Duvall (1962) sustine ca putem compara viata adulta cu o evolutie in rolurile familiale si propune opt stadii ale ciclurilor vietii, cu schimbarea continua particulara si fiecare ansamblu de roluri constituie o experienta individuala. Nu presupun schimbari de directie si nici modificari profunde. Descrierea lor:
- stadiul 1. Cuplul de casatoriti, fara copii, adaptare la rolurile de sot si sotie;
- stadiul 2. Nasterea primului copil; adaptarea de rolul de parinte;
- stadiul 3. Primul nascut intre 2-6 ani; modificarea rolurilor parentale;
- stadiul 4. Primul nascut intre 6-12 ani; rolul de parinte se schimba din nou, odata cu intrarea copilului in scoala;
- stadiul 5. Primul nascut adolescent;
- stadiul 6. Primul nascut paraseste casa parinteasca; parintii ajuta copilul sa devina autonom;
- stadiul 7. Toti copiii parasesc casa parinteasca; apare o schimbare importanta a rolurilor parentale si perioada este de unii autori "stadiul cuibului gol" sau perioada postparentala;
- stadiul 8. Unul sau ambii soti s-au pensionat; familie de varsta a treia.
Daniel Levinson a elaborat o teorie numita modelul Levinson asupra perioadei roditoare a varstei adulte, conform careia fiecare individ isi creeaza o structura de viata in functie de anumite varste precise si aceste structuri sunt intretinute de perioada de tranzitie in cursul carora individul abandoneaza sau reevalueaza si schimba vechile structuri. Fiecare stadiu (era) se intind pe 25 ani (in medie) si este compus din trei faze: 1. faze novice; 2. faze intermediara; 3. faze culminanta.

3. Teorii de tip C: schimbari calitative si directionale, dar fara stadii.
Aici ne referim la teoriile neopirogetiene, neopsihanalitice si teoriile umaniste.
- Teoria lui Vaillant propune un model psihanalitic de dezvoltare a adultului pe care le-a facut la Universitatea Harvard pe 100 de studenti in anii terminali. El sustine ca dezvoltarea urmeaza niste secvente, are o anumita directie, dar resfrange existenta unor stadii prestabilite. Obtinerea maturitatii adultului se obtine prin abandonarea treptata a mecanismelor, nerealiste de adaptare cum ar fi refularea sau negarea realitatii si adaptarea unor mecanisme realiste cum sunt represia sau intelectualizarea. Vaillant, pentru a pune in valoare teoria sa, a divizat mecanismele la care ne-am referit mai sus, in trei tipuri: 1. imature (proiectia si negarea); 2. nevrotice (represia, intelectualizarea); 3. mature (suprimarea, umorul, altruismul). Subiectii la mijlocul vietii apeleaza in proportie de 40% la mecanisme de aparare.
- Teoria lui Robert Siegler se situeaza la intersectia dintre teoria piregetiana si teoria procesarii informatiei. Conform teoriei lui Siegler, dezvoltarea cognitiva consta din achizitionarea unui ansamblu de reguli fundamentale care sunt aplicate pe un registru din ce in ce mai larg de probleme, in functie de experienta. Pornind de la problema balantei, Siegler a elaborat patru reguli de care copilul trebuie sa tina seama in rezolvarea problemei, dar tinand seama de ordinea regulilor de la 1 la 4.
Teoria ierarhiei nevoilor umane elaborata de A. Moslow (1954), cuprinde cinci categorii:
1. nevoi fiziologice (foame, sete, aer curat, sex, etc.);
2. nevoia de securitate (ordine in viata, siguranta, etc.);
3. nevoi sociale (prietenie, afiliere, satisfacerea relatiilor inter-umane);
4. nevoia de stima, de recunoastere a eu-lui:
a) nevoie respectului de sine, a increderii in sine, a dorintei de a ajunge pe o anumita pozitie, a competentei;
b) nevoia de putere, de respect din partea celorlalti, a reputatiei, a statutului (succes, recunoastere, promovarea in functii);
5. nevoia de autoactualizare cuprinde nevoia de perfectionare a talentelor de creatie si achizitii deosebite in cadrul profesiei (realizari exceptionale in munca, creativitate, perfectiune).
Piramida trebuintelor da posibilitatea intelegerii si explicarii unor fenomene si comportament psihosociale profesionale, cum ar fi intrarea, integrarea, si ramanerea in profesie, parasirea profesiunii. Pe baza ei putem explica inlantuirea trebuintelor, trecerea si inlocuirea unora cu altele, comportamentele creatoare, progresiste, performante, dar si cele de stagnare si regres. Unul ajunge in varful piramidei, altul cauta doar banii.

4. Teoriile de tip D: schimbari cantitative fara stadii pun accentul pe procesul de invatare care sta la baza evolutiei. Reprezentantii: I. Watson, I. Lecke, B. Skinner, A. Bandura, Margaret Mead. Teoria dezvoltarii propusa de Watson considera copiii la nastere ca fiind o "tabula / rasa" care se dezvolta prin experienta. In teoria conditionarii aparente B. Skinner acorda un rol prea mare unui singur tip de invatare (intaririle, pedepsele) neglijent rolul proceselor cognitive cum ar fi: atentia, memoria si reflectarea lor in procesul invatarii. De aceea multe scoli care studiaza dezvoltarea umana sunt atrase de teoria social-cognitiva a lui Bandura.
Teoria invatarii sociale propusa de A. Bandura sustine ca personalitatea sau comportamentul copilului se dezvolta ca urmare a interactionarii sociale - prin recompense si pedepse, imitare - identificare cu anumite modele de rol si conformare la expectante. Teza fundamentala a invatarii sociale: oamenii sa adopte acele comportamente care duc la obtinerea unor intariri, ele fiind dependente de situatia specifice si modul in care individul o evolueaza, dar si de experientele anterioare ale subiectului in situatii similare. Adica intra in joc, in procesul invatarii: perceptia sociala, intelegerea comportamentului oamenilor, rolurile sociale, comportamentele asociate, dar si comunicarea verbala si nonverbala. Exista trei moduri principale de dezvoltare si socializare a copilului: a) prin imitare si identificare; b) recompense si pedepse; c) transmiterea expectantelor sociale. Unii autori considere imitarea o "scurtatura spre invatare" sau "montaj de invatare". Teoreticienii invatarii sociale considera ca prezenta modelelor de rol este foarte importanta in dezvoltarea copilului si tanarului, acestea ghidandu-i catre un comportament adecvat in viata.
Skinner (1971) sustine ca utilizarea intaririlor pozitive si negative este mult mai eficienta in educarea copiilor decat folosirea pedepsei (care se utilizeaza totusi in educatie, in diferite grade), iar explicatiile par sa incurajeze copilul sa se comporte sociabil. Acestea ajuta copilul sa-si clarifice expectantele adultilor si motivele regulilor.
Toate teoriile si-au atras si critici, de aceea ele se folosesc in mod complementar.

Dezvoltarea intrauterina si nasterea Exista bogate cunostinte in genetica privind rolul spermatozoizilor si al ovulului in crearea noului individ. Grecii antici nu aveau cunostinte cu privire la existenta ovulului si nici la rolul spermatozoizilor. Ei credeau ca barbatul depun in femeie samanta vietii si ca femeia reprezinta rezervorul de hrana pentru noul organism care creste in ea. (Ana Muntean, 2006)
Abia in secolul al XVII-lea un olandez, Regnier de Graaf, a descoperit celula sexuala feminina, ovulul, iar la scurta vreme dupa aceasta descoperire un alt om de stiinta olandez, Van Leeuenhoek, a descoperit celula sexuala masculina. in ciuda descoperirii celor doi garneti, teoriile privind fertilizarea si dezvoltarea prenatala nu au evoluat prea mult.
In secolul al XlX-lea, dezvoltarea si cercetarile din domeniul embriologiei au aruncat lumina asupra procesului reproducerii umane. (Ana Muntean, Psihologia dezvoltarii umane, 2006)
Au inceput cercetarile* asupra dezvoltarii intrauterine a fiintei umane, a fac-torilor de risc ce pot aparea. Au fost filmate etape ale dezvoltarii intrauterine. Viata intrauterina a fatului nu mai e o necunoscuta si psihologia dezvoltarii integreaza aceasta parte a vietii, cu specificul ei, vazand continuitatea cu ceea ce se intampla in dezvoltare dupa momentul nasterii.
Evolutia cunostintelor privind conceptia umana si dezvoltarea intrauterina a condus la practici care erau de neconceput in urma cu 20 de ani. Inseminarile artificiale al femeii, fie utilizandu-se sperma partenerului de viata (in cazul unei hipofertilitati masculine), fie cu sperma unui donator, au sporit sansele cuplurilor de a fi parinti, dar au oferit si ocazia unor experimente. Astfel, intr-un centru de inseminari cu sperma de la donatori s-a initiat un proiect al geniilor. Au fost solicitate pentru a dona sperma persoane cunoscute ca avand coeficienti de inteligenta deosebit de ridicati sau succese deosebite in munca. Rezultatul: copiii care s-au nascut nu sunt neaparat genii, ci dezvoltarea lor este incadrata de familia in care cresc. Apar insa la unii dintre ei nelinistea si dorinta acuta de a-si cunoaste tatal, o "perturbare a perceptiei filiatiei" (Tourette, Guidetti, 2002).
Exista si posibilitatea congelarii spermei si a unei inseminari chiar dupa moartea donatorului.
Se practica si asa-zisele fecundari in vitro, in care au loc transferuri de embrioni rezultati din fecundari in laborator ale unor ovule ale femeii cu spermatozoizi si reimplantarea zigotului sau a zigotilor fecundati in uterul femeii, fie al celei care a donat ovulul, fie al altei femei. in Romania, in 2005, au avut loc dezbateri pe marginea unui caz: o femeie cu o varsta respectabila care a dat astfel nastere unei fetite. (Ana Muntean, Psihologia dezvoltarii umane, 2006)
Cand femeile au astfel de optiuni salvatoare in cazul sterilitatii, este de dorit sa beneficieze si de un sprijin psihologic care sa le ajute in procesul de investire a copilului ce va veni. Un asemenea ajutor este de dorit si pentru copilul aparut astfel care ar putea avea probleme de percepere a filiatiei.
Exista cercetatori si chiar practicieni care, alarmati de evolutia acestor practici, cer un moment de pauza si reflectie etica. Exista voci ce pledeaza pentru o reflectie a intregii societati asupra acestor demersuri indraznete ale ingineriei genetice (Tourette, Guidetti, 2002).
Ne vom ocupa in acest capitol de aspectele importante, cunoscute din preajma nasterii (perinatale), incluzand dezvoltarea prenatala, nasterea si prezentarea la nastere, precum si abilitatile copilului nou-nascut. Nu o vom uita insa nici pe mama, care in preajma nasterii dezvolta anumite stari speciale numite, de regula, baby-blues, depresie postnatala. (Ana Muntean, Psihologia dezvoltarii umane, 2006)