Dezvoltarea deosebita a capacitatilor senzoriale si motrice;
Îmbogatirea proceselor cognitiv-logice sustinute de utilizarea integratorilor verbali (pasari, flori, fructe etc.);
Exprimarea capacitatilor creative în plan verbal, artistic si prin roluri comportamentale;
Dezvoltarea constiintei de sine, a autonomiei si a capacitatii adaptative.
Între 3-6/7 ani copilul creste în înaltime de la aproximativ 92cm la 116cm iar în greutate de la 14kg la 22kg, fara ca ritmul sa fie uniform. Evolutia este dependenta atât de programul ereditar cât si de alimentatie, starea de sanatate, conditii stimulative de mediu.
Cresterea si dezvoltarea sunt inegale pentru diferite parti al corpului, de unde o oarecare disproportie între marimea capului, care reprezinta 1/6 din corp la sfârsitul perioadei si membrele inferioare, relativ scurte, din are cauza copilul îsi pierde usor echilibrul, cade adeseori.
Continua procesul de osificare îndeosebi la nivelul vertebrelor. Creste rezistenta generala a coloanei vertebrale desi se poate deforma relativ usor.
si la nivelul sistemului muscular dezvoltarea este inegala, muschii lungi ai membrelor superioare si inferioare cunosc un ritm mai intens de evolutie decât muschii rotunzi, scurti, ceea ce explica preferinta pentru alergare, lovire, aruncare, în raport cu desenul, scrisul, legatul sireturilor etc. cu toate acestea tonusul muscular este mai ridicat si unele miscari pot fi coordonate cu placere. Este si motivul pentru care prescolaritatea a fost numita "vârsta gratiei".
În plan endocrin glandele tiroida si hipofiza îsi intensifica functiile iar cea a timusului devine mai lenta.
În privinta sistemului nervos, celulele se diferentiaza, îsi perfectioneaza functiile, se diferentiaza zona motrica de cea verbala, se schimba raportul de forte dintre sistemul nervos periferic si sistemul nervos central, ultimul dobândind un rol tot mai mare.
Urmare acestui fapt creste posibilitatea de formare a reflexelor conditionate, de control a activitatii.
De asemenea devin posibile anumite forme ale inhibitiei conditionate, anume inhibitia de diferentiere si, respectiv cea de a doua, de întârziere, implicate în perceptie si în aparitia vointei.
Alimentatia se înscrie într-un program în care trebuie sa se asigure 3 mese principale si 2 gustari, creste consistenta micului dejun si a cinei.
Are loc un început de culturalizare a alimentatiei dar si a altor conduite legate de igiena, îmbracat, de folosirea tacâmurilor, etc.
Timpul de somn este de 10+11 ore la care se adauga 1 - 1 ½ ore dupa amiaza. Unii accepta greu sa se culce , prefera comunicarea cu cei din jur.
Începe sa interactioneze cu vecinii, cu alti copii, cu educatoarea si sa preia de la acestia anumite experiente, mai ales în planul deprinderilor de autoservire.
Toate acestea angajeaza capacitatile sale de adaptare.
Jocul îl acapareaza, reprezinta activitatea dominanta si treptat începe sa se coreleze, mai ales în gradinita, cu unele sarcini instructiv-educative.
Substadiul prescolarului mic (3-4 ani) se caracterizeaza prin:
dificultati de adaptare la mediul gradinitei, datorita faptului ca este înca în mare masura dependent de adult;
prescolarul este egocentric, instabil motric, afectiv, apar primele forme ale crizei de prestigiu;
principala forma de activitate este jocul de manipulare combinat cu câteva forme de activitate sistematica, scurte ca durata si relatii simple prin continut.
Substadiul prescolarului mijlociu (4-5 ani):
dificultatile de adaptare la programul gradinitei se diminueaza, de la 9-10saptamâni în substadiul anterior la 3-4 saptamâni;
miscarea si manipularea obiectelor îmbogatesc perceptia si suportul intuitiv al operatiilor gândirii;
prescolarul mijlociu este preocupat de descoperirea realitatii externe;
apar modalitati psihocomportamentale noi: limbajul intern, caracterul voluntar al majoritatii proceselor psihice, deci un început de organizare a vointei;
jocurile încep sa aiba un caracter colectiv;
apare debutul identificarii cu grupul educativ din care face parte ("sala mea de grupa", "gradinita mea").
Substadiul prescolarului mare (5-6/7 ani):
creste capacitatea de întelegere a situatiilor si cauzelor acestora;
apar conduite bazate pe retinerea reactiilor imediate;
pe lânga activitatea de joc care continua sa detina ponderea în program creste numarul activitatilor cu rol pregatitor pentru viata de scolar;
viata psihica este îndreptata spre perceperea intentionata, pe procedee de retinere, de asociere a datelor. Apar forme evoluate de simbolizare în care intervin integratori verbali. Este o simbolistica infantila cu o încarcatura afectiva mult mai accentuata decât intelectuala.
Miscarile au o mare încarcatura afectiva, semantica.
Prescolarul imita, gesticuleaza, ajuta, pentru a se pune în valoare.
În unele situatii miscarile sunt libere, imprevizibile, lipsite de o anumita ordine, în altele, dimpotriva, sunt stapânite, stereotipizate, chiar exprima un anume grad de organizare privind formarea deprinderilor (mâncat, taiat cu foarfeca, desenat etc.).
Implicarea copilului în actiune prin executarea anumitor miscari constituie baza dezvoltarii psihice a acestuia.
Mânuirea obiectelor nu este un simplu joc, ci, totodata o afirmare a personalitatii.
"Eu fac" sau "singur" expresii frecvente ce însotesc actiuni când încearca sa deschida usa, sa deschida televizorul, sa manânce, sa faca ceaiul etc. dezvaluie dorinta copilului de a egala adultul, "amorul propriu" al acestuia, care prin fiecare reusita vrea sa semene mai mult cu cei mari.
Daca vom arata multa întelegere pentru acest "eu fac" vom evita aparitia "crizei de încapatânare" la copil.
Imaginea corecta a obiectului se formeaza chiar în procesul actiunii iar manevrarea acestuia precizeaza forma, marimea, natura materialului din care este alcatuit etc.
Pe masura ce copilul achizitioneaza diferite conduite motorii (alimentare, vestimentare, igienice, ludice) dobândeste autonomie, îsi extinde posibilitatile de cunoastere si socializare.
Mâna, "acest creier exterior al omului" (Kant) reprezinta pentru prescolar organul privilegiat de investigatie, de cunoastere a realitatii.
Prescolaritatea aduce cu sine o extensie a spatiului de cunoastere, prin trecerea de la cel familial la gradinita, la locurile din fata casei, a cartierului, a magazinelor etc, spatiu ce îi va oferi si posibilitatea cunoasterii unor noi obiecte care îi vor trezi curiozitatea, care capata un statut similar cu cel al jocului.
Sensibilitatea tactila devine o sursa frecventa de informatii care sustine si completeaza vazul si auzul. Sub aspect verbal prescolarii îsi însusesc cuvinte care exprima calitati ale obiectelor (e moale, e pufos, zgârie etc.).
Prescolarul devine interesat de denumirea camerelor, a mobilierului, de specificul unor activitati (librarie, posta, dispensar etc.), de identificarea unor persoane cu care comunica.
Experienta se îmbogateste cu primele generalizari de cantitate (mult, putin, deloc), de marime (lung, lat), spatiale (deasupra, dedesubt, aproape, departe), cu relatii parte-întreg (mai mult, mai putin, tot) etc. Toate acestea vor sustine dezvoltarea constantelor perceptive de forma, de marime, de culoare, care se vor fixa prin verbalizare (dreapta, stânga, în fata, în spate, mai usor, mai greu etc.).
Sensibilitatea auditiva devine de 2 ori mai fina decât în stadiul anterior. Dezvoltarea auzului fonematic ca baza pentru însusirea limbii vorbite necesita exercitii speciale care trebuie sa angajeze structurile analitico-sintetice ale scoartei ca si resursele articulatorii.
Auzul muzical trebuie stimulat, prescolarii fiind capabili nu numai sa asculte ci sa si interpreteze.
Încep sa învete repere pentru identificarea zilelor saptamânii, a anotimpurilor, sa se orienteze dupa ceas.
Perceptia marimii obiectelor ramâne înca imprecisa. Doua cutii de aceeasi forma, aceeasi culoare dar de marimi diferite vor fi mai usor retinute dupa asezarea lor spatiala decât dupa marime (daca în cutia mare aflata în dreapta a gasit o jucarie, la o noua reluare el se va orienta tot catre dreapta, desi acolo, de aceasta data se afla cutia mai mica).
Actiunea cu obiectele ajuta la elaborarea reprezentarilor reproductiv-statice. S-a facut urmatorul experiment cu 2 grupuri de prescolari: un grup a avut ca sarcina doar sa priveasca o configuratie de cuburi, celalalt grup a trebuit sa si reproduca aranjamentul cu alte culori primite. Dupa o saptamâna li s-a cerut ambelor grupe sa recunoasca aranjamentul. Al II-lea grup a avut performante superioare fata de cel care doar a privit.
Imaginile reproductive cinetice sunt înca imprecise, rigide, neadecvate chiar. Aceasta pentru ca redarea miscarii este dificila, antreneaza si operativitatea gândirii.
Imaginile de transformare sunt si mai complexe. Ramân încarcate de ceea ce îl fascineaza pe copil (ex. un arc de cerc pe care copiii trebuie sa îl destinda, majoritatea îl subestimeaza afirmând ca devine mai mic).
Reprezentarile fotografice evidentiaza inabilitate în pozitionarea elementelor, în urmarirea succesiunii, a proportiilor. Experimentele realizate cu machete ce propun elemente specifice unui spatiu familiar copilului fata de care acesta primeste sarcina de a plasa alte elemente, arata ca apar multe dificultati în reconstruirea unui ansamblu spatial. Copilul opereaza pe secvente, nu respecta proportiile.
La 3 ani, prescolarul distinge: spatiul casei, spatiul strazii, chiar poate raporta unul la celalalt, dar distinge greu spatiul de obiectele care îl populeaza. De aceea psihologii vorbesc despre un spatiu obiectiv.
Dar exista si spatii goale în gradinita: curtea si foaia de hârtie, de desen.
si desenul copiilor reprezinta o abatere de la model. Copilul deseneaza ceea ce stie, nu ceea ce vede. În schimb, desenul lasa o impresie sincera, expresiva, reda o perceptie vie ("realismul intelectual").
Modelajul, prin reflexiunea copilului pentru a reda un volum sau pentru a îl transpune pe suprafata plana reprezinta o modalitate deosebit de eficienta în aprofundarea perceptiei, a imaginii înregistrate de amintire.
Rezultatul uneori este de un realism mult mai expresiv decât un desen sau o pictura.[1]
"Copilul poate gândi ceea ce percepe, ceea ce a perceput"[2]. Aceasta afirmatie este dependenta de reprezentarea elementului perceput.
Este o "gândire intuitiva"[3] ce reuseste sa se desprinda de "predominanta afectiva si activa" ce o frânau în anteprescolaritate, datorita limbii vorbite care contribuie la claritatea, coerenta, comunicabilitatea ei (ex. daca prezentam prescolarului mai multe (6-8) jetoane albastre asezate în linie dreapta cu mici intervale între ele si îi cerem sa aseze el, dedesubt, tot atâtea jetoane rosii dintr-o gramada alaturata, realizeaza echivalenta numai atât cât exista corespondenta vizuala (unele rosii sub cele albastre, asezate de el, piesa cu piesa) dar egalitatea "nu se mentine si în corespondenta logica, pentru ca daca încercam sa le distantam pe cele din rândul 2, desi vede ca nu se ia sau nu se adauga nici una, spune ca acolo sunt mai multe pentru ca sirul este mai lung). Deci este o gândire articulata, intuitiva, adica supusa primatului perceptiei.
"Gândirea prescolarului se desfasoara în contexte concrete raspunzând atât trebuintelor sale de adaptare, de depasire a obstacolelor, dar si dorintei de a afla ceea ce îl atrage. Astfel gândirea îsi mentine caracterul situativ.
Gândirea este preconceptuala sau cvasiconceptuala întrucât opereaza cu notiuni care nu sunt absolut individualizate dar nici notiuni generale (ex. când pronunta cuvântul "masina" nu se limiteaza numai la masina familiei sale dar nici la notiunea absoluta prin care desemneaza o anumita categorie de obiecte).
Odata cu conceptiile empirice, sau cu antrenarea acestor "structuri insulare", sau a "zonelor de asimilare de maxim interes"[5] progreseaza si operativitatea gândirii numai ca operatiile sunt puternic impregnate de continut concret, legate de perceptie si de actiune reala, slab schematizate, care înca nu pot surprinde invarianta sau reversibilitatea.
Este o gândire preoperationala pe baza careia prescolarul reuseste sa realizeze scrieri, clasificari (în sarcini simple) pe suportul unor criterii practice (forma, culoare, functionalitate).
Astfel, spre sfârsitul prescolaritatii gândirea dobândeste o operativitate generala nespecifica punând în evidenta în cazul figurilor logice vehicularea unor operatori de baza.
Dorinta de a sesiza relatiile este desprinsa si din frecventa întrebarilor "de ce?", alaturi de care apar întrebari referitoare la însusirile social-functionale ale obiectelor de tipul "la ce folosesc?", sau "ce fac oamenii cu.?".
"De ce" -urile ilustreaza existenta unei gândiri precauzale, aflata între cauza eficienta si cauza propriu-zisa. Este un nod de mediere a copilului care pentru el reprezinta o explicatie finalista iar pentru adult doar una întâmplatoare.
Trecerea de la precauzalitate la cauzalitate se va face treptat prin asimilarea operatiilor, acestea fiind coordonari generale ale actiunilor.
Confuzia dintre Eu-lume transpune în caracterul animist, atribuind lucrurilor propriile însusiri. Aproape totul este însufletit, înzestrat cu inteligenta (soarele, luna, norii, radioul etc.).
Adultul este vazut ca un magician care poate rezolva orice pentru ca al doar vede ca apasa pe buton si se face lumina, întuneric, curge apa la robinet, îl vindeca daca îi este rau. Caracterul magic se reflecta în stabilirea de catre copil a unor legaturi care nu sunt reale dar prin care crede ca poate obtine tot ceea ce doreste (ex. un copil de 4 ani si jumatate "daca dau din picioare, supa este buna"[6]).
Principalele tipuri de rationament utilizate sunt:
rationamentul transductiv (particular-particular);
rationamentul prin analogie;
rationamentul inductiv.
Desi prescolarul poate sustine o conversatie, totusi limbajul acestuia se deosebeste de cel al adultului prin:
a) structura gramaticala - în utilizarea verbelor cel mai bine se fixeaza timpul prezent care se extinde si asupra celorlalte timpuri;
b) structura limbajului - este legata de situatii particulare, are caracter situativ. Treptat se face trecerea spre limbajul contextual, când trece la monolog si începe sa povesteasca ce a vazut, ce a auzit. Cele 2 forme initial coexista, pentru ca la 6 ani sa se diminueze caracterul situativ;
c) pronuntie imperfecta - mai ales la începutul prescolaritatii. Sunt posibile omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete (s si j înlocuite cu s si z - zoc în loc de joc, r cu l - lâde în loc de râde).
Principalele functii ele limbajului:
îmbogateste si fixeaza experienta cognitiva;
organizeaza activitatea (ex. când deseneaza, exprima intentii, exclamatii, face aprecieri).
Semnificative progrese sunt semnalate si în privinta volumului vocabularului. Principalele valori extensive sunt:
la 3 ani vocabularul contine maxim aproximativ 1.000 cuvinte, minim 400;
la 6 ani vocabularul contine maxim aproximativ 2.500 cuvinte, minim 1.500.
Se mentin diferente între vocabularul activ (cel utilizat, valorificat în performanta) si cel pasiv (doar înteles si implicat în competenta lingvistica).
Se îmbogateste competenta lingvistica (întelege ceea ce i se comunica) si performanta lingvistica (exprima capacitatea de a comunica efectiv).
Limbajul dobândeste capacitate generativa, copiii reusind sa integreze un cuvânt nou însusit în numeroase alte combinatii verbale (ex. "am fulgilit", "am împungit cu acul" în loc de "am cusut", "eu sunteam", "urlaret" pentru cel ce plânge).
Referitor la structurile verbale construite de copil se remarca:
în comunicarea cu mama apare forma cea mai libera si expresiva ca topica, sunt prezente constructii eliptice;
în comunicarea cu ceilalti copii apar diferente, prescolarul mare impunându-se prin propozitii bogate, cu unele adjective;
comunicarea cu educatoarea evolueaza de la reticenta la articularea unor propozitii complete, cu tendinta de a se înscrie în unele scheme, sau în cliseele verbale.
Alaturi de memorarea involuntara se dezvolta cea voluntara, intentionata chiar daca întelesul nu este dobândit în totalitate si actioneaza pe baza memorarii mecanice. Memorarea inteligibila apare când informatiile au o anume semnificatie pentru copil.
Continutul memoriei este divers: experienta explorarilor perceptive, dialogul, miscarile, trairile afective dar si povesti, poezii, reguli de conduita. Este o memorie concreta prin excelenta. Continutul îl atrage prin tonalitate, ritm, caracter, morala.
Apar si unele procedee specifice memorarii precum repetarea.
Cu privire la însusirile memoriei: volumul creste sesizabil iar în privinta pastrarii, la 4-5 ani anumite evenimente sunt redate dupa câteva luni. Începe sa apara memoria de lunga durata si se fundamenteaza amintirile, legate de momente deosebite, cu încarcatura afectiva.
La prescolarii mici si mijlocii, un fenomen specific este reminiscenta. Daca participa la un eveniment deosebit si imediat dupa ce a avut loc sunt întrebati ce au retinut, nu pot relata nimic, în schimb, în zilele urmatoare pot oferi chiar amanunte.
Impresioneaza amploarea, bogatia vietii imaginative dar si rapiditatea, usurinta cu care trece din planul realitatii în cel al fictiunii.
Se apreciaza ca daca afectivitatea este motorul activitatii copilului, imaginatia este mijlocul, calea, metoda de realizare a ei.
Imaginatia reproductiva este antrenata în ascultarea povestirilor si în reproducerea lor. La prescolarul mare mecanismele sunt mai elaborate, reconstituie mintal, relativ usor, cele ascultate si tinde sa adapteze continutul povestirilor si la alte coordonate spatio-temporale.
Imaginatia creatoare se exprima în desen, modelaj, constructii.
Abia pe la 4 ani desenul se organizeaza în jurul unei teme, coloritul este sincer, apar unele preocupari privind proportiile.
Încep sa abordeze desenul figurii umane, a casei, florilor. Apar si unele clisee de redare.
Nu pot desprinde înca elementele caracteristice. Povestile, povestirile pe care le inventeaza dovedesc cea mai libera putere de combinare imaginativa.
Se manifesta foarte activ atentia involuntara datorita activitatii sale de orientare, explorare (fiinta scotocitoare). Aceasta forma va activa complementar cu atentia voluntara, cea din urma fiind sustinuta mai întâi de joc, care creeaza conditii propice pentru realizarea legaturii constiente între motiv si scop.
La începutul stadiului, atentia voluntara se orienteaza asupra obiectelor din spatiul imediat iar mai târziu asupra a ceea ce face adultul (ex. le studiaza ticurile si apoi îi imita).
Se mareste volumul atentiei, prescolarul fiind capabil sa cuprinda 4 obiecte.
Concentrarea si stabilitatea daca la 3-4 ani sunt doar de 12 minute, la prescolarul mare ajung la 20-25 minute (ex. desen, activitati grafice).
Posibilitatea de a orienta atentia si de a deveni voluntara se face prin cuvânt (functia reglatoare a limbajului extern). Totusi predomina atentia involuntara, de aceea pot fi usor distrasi.
Se pun 2 probleme: trezirea atentiei involuntare si mentinerea atentiei voluntare pentru o perioada cât mai mare.
Cunoaste expansiune, modificari, reorganizari generate de:
patrunderea copilului într-un nou mediu, gradinita;
contradictiile dintre dorintele copilului de a-l satisface pe adult, pe care îl iubeste, de restrictiile impuse si de tendinta spre autonomie.
Stadiul are specific o imensa nevoie de afectiune a copilului, prin preferinte constante sau variabile fata de anumite persoane (ex. într-o zi, un copil, în urma unei împrejurari neplacute s-a refugiat în bratele mamei, manifestând ostilitate fata de ceilalti membri ai familiei; în ziua urmatoare prefera alt protector).
Îndata cu dragostea apare si gelozia (se agita daca mama îsi manifesta simpatia fata de alt copil sau de adulti).
Apar fenomene de transfer afectiv si de identificare afectiva. Copilul îsi transfera dragostea si atentia catre educatoare, cu care se si identifica, fiind pentru el un înlocuitor al mamei.
Identificarea se realizeaza cu modelele umane cele mai apropiate. Aceasta începe înca din anteprescolaritate, prin adoptarea unor conduite, gesturi, urmarind modelul.
Apar stari afective de vinovatie (la 3 ani).
Apar stari afective de mândrie (la 4 ani).
Apar crize de prestigiu, mai ales daca este mustrat în public (la 6 ani).
Cercetarile au descris sindromul bomboanei amare, starea afectiva de rusine ce apare în urma unei recompense nemeritate, bucuria fiind însotita de neliniste, agitatie, sindromul de spitalizare, reactia afectiva violenta când urmeaza sa fie internat pentru a urma un tratament, datorita despartirii de cei dragi.
Apar si unele sentimente morale (rusine, atasament, prietenie), sentimente intelectuale (mirare, curiozitate, satisfactie dupa ce a aflat ceea ce l-a interesat).
În privinta ordinii obiectelor care provoaca sentimente estetice, s-au stabilit urmatoarele:
obiectele propriu-zise;
culorile;
animalele;
omul;
natura (pe la 6-7 ani).
Este un debut al învatarii afective prin: învatarea pericolelor si a posibilitatilor de a le depasi, a modului de a reactiona în împrejurari curente dar si festive (bucuria de a revedea o persoana cunoscuta, de a participa la manifestari, de a fi apreciat de public).
Sunt prezente si unele încercari de reglare a conduitelor emotionale (îsi stapânesc durerile, expresiile "dau lacrimile în mine", îsi intensifica dragalaseniile daca vor sa obtina ceva "maaama, ce te mai iubesc, bunico Smaranda").
Prescolaritatea este perioada formarii initiale a personalitatii, a aparitiei primelor relatii si atitudini care constituie un nivel de organizare a vietii psihice.
Organizarea si relativa stabilizare a comportamentelor sunt posibile datorita modificarilor esentiale care se produc în structura activitatii psihice.
a) Cele mai semnificative modificari sunt în planul motivelor care înca nu au ajuns sa fie constientizate si ierarhizate în motive esentiale si motive neesentiale, mai ales la vârsta de 3 ani. Treptat se stabilizeaza.
Interesele se diferentiaza: interesul pentru joc, pentru mediu înconjurator (observa plante, animale) , pentru activitati artistice, pentru învatare (jocul "de-a scoala", rolurile de elev, de învatatoare, dorinta de a i se citi, de a raspunde).
b) Începutul construirii unei morale primare trecând prin mai multe faze:
imitarea adultilor în respectarea cerintelor, cu tendinta de a le încalca, mai ales în absenta lor;
apoi respectare oarecum interiorizata (pentru ca se conformeaza chiar si atunci când parintii lipsesc);
iar mai târziu, apar si generalizari si verbalizari privind dorintele parintilor ("asa spune mama").
Daca relatiile dintre copil si adult sunt deficitare, apar conflicte (iau forma încapatânarii, negativism ca refuz al participarii, minciuna care initial este un amestec între realitate si intentiile copilului, apoi devine intentionata ca evitare a pedepsei sau ca solutie pentru a primi o recompensa.
Este debutul constiintei morale, care include elemente simple (reprezentari, notiuni) si unele ceva mai complexe (sentimente obisnuite). Este un acceptor fata de ceea ce este bine si ceea ce este rau.
c) Modificari în privinta constiintei de sine si a identitatii de sine. Imaginea eu-lui fizic devine mai analitica si mai importanta. Dupa 3 ani îsi dau seama ca apartin unui anume sex ("Ea este fetita"). Dorinta de extensie a eu-lui (patul meu, gradinita mea).
Eu-l social în curs de fundamentare sprijina mult eu-l spiritual ("Ei zic ca sunt frumos").
d) Îmbogatirea aptitudinilor în special a celor cu componente senzoriale: muzica, desen, coregrafie, limbi straine, modelaj.
e) Începutul formarii unor componente de orientare, reglare si deci, a unor trasaturi de caracter. Formarea trasaturilor de caracter este asigurata de urmatorii factori:
mecanismele reglatorii;
conturarea sentimentelor;
formarea deprinderilor de a reactiona fata de norme;
calitatea climatului familial si din gradinita (baze pentru harnicie, responsabilitate, punctualitate).
Se disting 2 etape:
I. Reprezinta etapa componentei instrumentale (specifica perioadei de început). Se formeaza deprinderi si moduri de comportare pe baza cerintelor din afara (adultilor), orientare si reglare externa.
II. Componente de orientare pe baza debutului constiintei morale, primare. Specifica vârstelor 4-6/7 ani.
f) Socializarea - traieste noi experiente sociale, interrelationale. Este pusa în evidenta prin modul în care prescolarii realizeaza perceptia altora.
La 3 ani, altul este perceput ca o amenintare, de unde si conflictele între ei.
La 4 ani, altul devine obiect de identificare, copilul doreste sa fie si sa actioneze asa cum este partenerul. Apoi este perceput ca rival, ca persoana care trebuie depasita.
La 5 ani, altul perceput ca partener egal de activitate, dorintele îi sunt respectate, ascultate.
Pe acest fond se dezvolta sociabilitatea (adaptarea sociala) care se refera la posibilitatile generale ale copiilor de a face fata cerintelor mediului social. Este oarecum pasiva.
Se dezvolta capacitatea sociala concretizata în autonomie, putere de a face ceva (comisioane, de a ajuta, de a supraveghea copiii mai mici).
Pot apare unele întârzieri sau tulburari ale sociabilitatii prin instabilitate comportamentala, agresivitate, izolare.
Educarea sociabilitatii se poate face prin antrenarea copiilor în jocuri, activitati, solicitarea lor în îndeplinirea unor sarcini.
|
