VOINTA
I. DEFINIREA SI CARACTERIZAREA VOINTEI
M. Golu este de parere ca vointa apartine acelor fenomene psihice care nu si-au gasit un loc bine precizat in dinamica si complexitatea psihicului uman. De aici si varietatea punctelor de vedere exprimate in incercarea de a defini ce este vointa. Pe de o parte, vointa a fost interpretata ca o entitat 111j93b e distincta acordandui-se locul central in cadrul psihicului, iar pe de alta parte, la polul opus, vointa este desfiintata ca entitate distincta, fiind inclusa in cadrul proceselor biologice.
Primele opinii vizand vointa au fost emise dinpre domeniul filosofiei (pentru Nietzsche, Schopenhauer esenta fiintei umane nu sta in rationalitate ci in vointa). Si aici parerile au fost impartite: pe de o parte, vointa a fost considerata o forta divina care situeaza omul deasupra si in afara situatiilor externe concrete, iar pe de alta parte ca o tendinta interna de opunere la aceste influente, de contracarare a lor si de autodelimitare si autodeterminare. Astfel s-au impus doua perspective in interpretarea vietii in general: determinismul, fatalismul, destinul / libertatea, liberul arbitru. Determinismul postula subordonarea neconditionata a omului unor cauze independente de individ. Daca aceste cauze isi gasesc locul in structura interna profunda a individului in forma destinului , se ajunge la fatalism: in tot ceea ce face si spre ce se indreapta omul, el se supune fortei destinului. De pe cealalta pozitie, libertatea exprima posibilitatea omului sa actioneze independent de spatiul existential, potrivit dorintelor personale. In acest context, vointa apare ca o forta individuala care permite omului sa se manifeste liber. Absolutizarea acestei forte interne a dus la impunerea conceptului de liber -arbitru -comportamentul uman este determinat exclusiv de vointa si prin aceasta el devine independent de conditiile externe.
Vointa reprezinta capacitatea si procesul psihic de conducere a activitatii
sub toate aspectele ei. C. G. Jung considera ca vointa presupune o organizare
culturala si rationala a energiilor, fapt ce constituie "o cucerire tarzie a
umanitatii si de care primitivii nu erau capabili". O mai clara expunere o
intalnim
DEFINITIE: proces psihic de reglare/ autoreglare a conduitei a carui rol principal consta in optimizarea comportamentelor orientate spre atingerea unui anumit obiectiv cu valoare adaptativa. In cadrul vointei ca mecanism reglatoriu putem delimita doua niveluri functionale calitativ diferite si anume:
Ø Nivelul involuntar: se caracterizeaza prin lipsa intentionalitatii si declansarea automata a actiunii ca reactie de raspuns la actinuea stimulilor. Exemplu tipic al regarii involuntare il constituie actele reflexe care stau la baza homeostaziei fiziologice a organismului (reflexele de orientare, reflexul clipirii, reflexele de aparare, etc). De asemenea, nivelul involuntar al activitatii poate fi delimitat in cadrul actelor automatizate, de genul priceperilor si deprinderilor, care au facut candva obiectul controlului voluntar ( deprinderea scris -cititului, deprinderea de a sofa, deprinderea de a innota etc). Nivelul involuntar al conduitei umane este prezent si in cadrul diferitelor etape ale proceselor psihice particulare: in perceptie, imaginea stimulului se formeaza independent de vointa noastra (in perceptie stimulul ni se impune ca un dat obiectiv, existand indiferent de dorintele, nevoile noastre actuale); in reprezentare, caracterul fluctuant este determinat tocmai de nivelul involuntar ( reprezentarile apar in mintea noastra fara ca noi sa ne fi propus acest lucru); in memorie ni se fixeaza uneori informatii, idei, fenomene fara ca noi sa ne fi propus acest lucru (vezi memorarea involuntara!), etc.
Ø Nivelul voluntar: se subordoneaza din punct de vedere structural functiei reglatoare a constiintei, iar din punct de vedere instrumental, se conecteaza la subsistemul motivational, favorizand si optimizand finalizarea motivului in scop. Elemetele esentiale ale nivelului voluntar sunt: intentionalitate (ne propunem o activitate urmarind un scop clar definit), analiza prealabila a conditiilor de activitate, a raportului dintre scop si mijloace, efortul implicat in atingerea scopului propus.
Prin mobilizarea si canalizarea selectiva a energiilor necesare activitatii si prin directionarea lor spre atingerea scopurilor propuse, vointa devine o conditie subiectiva esentiala a succesului si a inaltelor performante in orice activitate. Presupunand un insemnat consum energetic, actul voluntar duce si la fenomenul de oboseala (musculara, neuropsihica), a carui amplitudine depinde de intensitatea si durata efortului si de tipul de sistem nervos al subiectului (vezi structura temperamentala!). De aceea, efortul voluntar trebuie incadrat in anumite limite, pentru a putea preveni acumularea in timp a efectelor oboselii zilnice, ce pot deveni daunatoare starii de sanatate (surmenajul, astenia si chiar declansarea unor boli psihice grave).
Reflectand obstacolele ce se interpun intre motiv si scop si structurandu -se pe baza lor, mecanismele reglajului voluntar trebuie sa se moduleze si sa se adapteze dupa specificul acestora. Astfel, efortul trebuie sa fie proportional cu intensitatea obstacolului. Aceasta presupune ca in componenta sistemului volitional sa existe operatori speciali de comparare si evaluare. Cu cat acestia vor fi mai bine elaborati, cu atat efortul voluntar va fi mai adecvat si invers, cu cat ei vor fi mai slab structurati, cu atat vor aparea discordante mai mari, in hiper (efort mai mare de cat este obiectiv necesar) sau in hipo (efort mai mic decat este obiectiv necesar).
Vointa se manifesta nu numai in pregatirea, declansarea si coordonarea actiunilor, ci si prin amanarea sau retinerea, blocarea lor, in pofida unor incitatii puternice din afara sau din interior (rezistenta la tentatii sau abtinerea de a riposta agresiv la o insulta sau jignire). Ea este orientata nu numai spre exterior, spre invingerea dificultatilor din afara noastra, ci si spre interior, spre stapanirea si controlul propriilor noastre porniri impulsive, stari afective, stari de motivatie activate a caror satisfacere in momentul sau situatia dati nu este posibila.
Formarea si dezvoltarea mecanismelor reglajului voluntar sunt impuse si de necesitatea punerii si tinerii in acord a comportamentului propriu cu exigentele si normele vietii sociale. Constituirea schemelor functionale ale vietii are la baza interiorizarea comenzilor si consemnelor formulate de catre mediul social prin intermediul familiei, al scolii, al diferitelor organizatii si institutii cu care relationeaza individul in perioadele esentiale de structurare a personalitatii.
Pe masura constituirii sale, vointa se impune ca modalitate principala de organizare si reglare a desfasurarii tuturor celorlate procese si stari psihice. Gratie integrarii dimensiunii volitionale, omul trece din ipostaza de instrument al dinamicii spontane a pulsiunilor, a tendintelor si a starilor interne in cea de stapan si monitor al lor, dobandind efectiv atributul eului. Ca nucleu central al structurii personalitatii, eul este practic de neconceput fara latura sa volitiva, care -i confera pregnanta, rezistenta si forta actionala in raporturile lui cu lumea externa, in general, cu mediul social, in particular.
Intre cele doua niveluri ale vointei se stabilesc raporturi complexe de interconditionare, de interdependenta. Astfel, in orice activitate voluntara, exista momente sau secvente involuntare, neintentionale, cu rol facilitator (operatiile de acomodare, explorare, fixare in perceptie) sau perturbator (oscilatiile atentiei datorita incapacitatii de concentrare ). Pe de alta parte, orice act involuntar o data declansat, poate intra in sfera de influenta a mecanismelor voluntare.
II. STRUCTURA ACTULUI VOLUNTAR
Actualizarea unor motive si proiectarea pe baza lor a unui scop: la baza actiunii voluntare sta intotdeauna o stare de necesitate care se condenseaza in forma motivului. In functie de specificitatea motivului se stabileste un scop ce trebuie atins si planul necesar atingerii acestuia. Acest plan dobandeste caracterul unei stari psihice interne, subiective care va determina intrarea in functiune a celorlalte procese psihice necesare elaborarii drumului ascendent spre finalizarea, materializarea scopului.
Analiza si lupta motivelor, compararea si evaluarea alternativelor prezente la momentul dat in campul constiintei: nu de putine ori la nivelul constiintei se activeaza mai multe motive care orienteaza subiectul spre stabilirea scopurilor diferite. Dar, dupa cum se stie, nu pot fi realizate doua activitati in acelasi timp. Aparitia mai multor motive la un moment dat este un fapt de viata curent, ceea ce implica o ierarhizare a lor, stabilirea unei prioritati in functie de care subiectul se va angaja la un moment dat intr-o activitate data. Aceasta activitate de ierarhizare si analiza a motivelor implica procesele de gandire, motivatia, cu analiza si interpretarea intereselor, preocuparilor, domeniului de activitate etc. Nu de putine ori imposibilitatea de a stabili o ierarhie a motivelor ce se cer a fi satisfacute la un moment dat, reprezinta una din principalele cauze ale esecului (scolar, profesional, social etc).
Deliberarea sau luarea hotararii: acesta etapa este concretizata in alegerea unui singur motiv care va determina stabilirea scopului care va fi atins printr-o activitate adecvata. Hotararea, rezultat al deliberarii si deciziei, este un moment esential in dinamica actului voluntar, ea marcand o noua reorganizare functionala in sistemul personalitatii (atingerea unui scop dat presupune o adaptare a personalitatii la specificul activitatii, extragerea din sistemul personalitatii a acelor cunostinte, abilitati necesare indeplinirii sciopului, activarea anumitor procese sau inhibarea activismului lor etc), orientandu -l spre un scop ce se cere a fi satisfacut, indeplinit. Hotararea poate consta, fie in a intreprinde o actiune, fie in a te abtine de a actiona la o anumita provocare sau tentatie, care in mod natural, incita la actiune.
Executarea hotararii: prin aceasta etapa, a executiei, se transforma hotarirea in act, in actiune constructiva. Actiunea se poate desfasura in plan intern -actiune mintala -atunci cand scopul il constituie rezolvarea unei probleme sau efectuarea unui proces de invatare, sau in plan extern -atunci cand realizarea scopului implica operarea asupra unor obiecte sau situatii din afara noastra. De cele mai multe ori acesta etapa presupune un consum energetic ( psihic, fizic) sustinut tocmai pentru a putea depasi diferitele obstacole care pot aparea in calea atingerii scopului sau pentru a putea ramane implicati in activitate pana la finalizarea ei. Sunt foarte multe situatii in care, desi actiunea este declansata, sa se opreasca la un moment dat tocmai datorita faptului ca subiectul nu dispune de calitatile necesare vointei (forta, intnsitatea, perseverenta) care sa il sustina in ceea ce intreprinde.
Evaluarea rezultatelor (feed -back -ul ): evaluarea rezultatelor se poate face atat secvential, cat si global. Evaluarea secventiala se realizeaza dupa executarea fiecarei secvente dintr-o activitate data, asigurand astfel inlaturarea din mers a diferitelor greseli care pot aparea sau acomodarea stategiei de lucru in functie de rezultatele obtinute dupa fiecare etapa. Evaluarea globala se realizeaza la finalizarea actiunii prin care ne-am propus atingerea unui scop. Acesta forma de evaluare are caracter de feed -back, informandu-ne in ce masura scopul a fost atins si in ce masura activitatea selectionata se dovedeste a fi utila in rezolvarea scopurilor de un anumit fel. (Exemplificati fazele actului voluntar printr-un exemplu particularizat! !)
III. CALITATILE VOINTEI
Vointa ca modalitate superioara de organizare functionala a personalitatii umane, se impune prin cateva calitati si anume:
Ø Forta exprima capacitatea mecanismelor de autoreglare de a mobiliza si concentra energia neuropsihica si musculara in vederea asigurarii rezistentei la presiunea pulsiunilor interne si a stimulilor din afara. Putem spune ca o persoana are o vointa cu atat mai puetrnica cu cat ea poate sa-si stapaneasca trebuintele sau starile interne bulversante sau daca poate depasi obstacole de intensitate foarte mare. Forta vointei se dobandeste prin educatie, incepand din familie, unde copilul ia contact pentru prima data de semnificatiile lui trebuie / nu trebuie, se poate / nu se poate, drept / obligatie etc. si unde i se creeaza acele situatii -obstacol, care sa-l determine la efort, la automobilizare si autocontrol, si continuand apoi in cadrul celorlalte sisteme de socializare.
Ø Perseverenta consta in mentinerea efortului voluntar la nivel optim atat timp cat este necesar pentru atingerea scopului, in pofida diferitelor piedici ce pot aparea in calea tingerii unui obiectiv. Perseverenta se poate masura dupa numarul tentativelor pe care un subiect le face pentru a indeplini o activitate care presupune multe obstacole. Ca si in cazul fortei, perseverenta este un rezultat al educatiei, imbinat cu rezervele energetice de care dispune persoana. In cazul pasionatilor de anumite activitati se poate ajunge la hiperperseverenta (una din cele 10 dimensiuni ale personalitatilor accentuate. K, Leonhard, Personalitati accentuate in viata si in literatura). Opusul perseverentei este delasarea sau "lenea".
Ø Consecventa se exprima in stabilitatea scopului si a liniei de conduita, in concordanta dintre convingeri si actiune, dintre vorba si fapta. Ea se integreaza si ca o dimensiune in structura caracterului, fiind o trasatura importanta a personalitatii umane mature. Opusul consecventei este inconsecventa, care sta la baza fluctuatiilor si instabilitatii deciziilor, a hotararilor si scopurilor.
Ø Fermitatea indica stabilitatea operational -instrumentala a deciziilor si hotararilor luate in diferite situatii, in pofida tentativelor potrivnice ale celor din jur, de a ne determina sa revenim asupra lor, spre a le modifica sau anula. Opusul fermitatii este influentabilitatea, comportamentul devenind oscilant si fluctuant, persoana fiind ghidata, nu atat de convingerile proprii, cat de influentele celor din jur.
Ø Independenta exprima capacitatea unei persoane de a-si organiza si duce viata pe cont propriu, pe baza hotararilor si scopurilor formulate in mod independent. Opusul ei este dependenta, care consta in absenta unui orizont si a unor repere existentiale clare, in dificultatea sau imposibilitatea de a lua o hotarare sau de a trece la actiune fara un sprijin din partea altcuiva.
Calitatile vointei se afla intr-o permanenta relatie de interdependenta si conditionare reciproca. Intre ele se constata existenta unei corelatii pozitive semnificative, astfel ca daca una are valori ridicate si celelalte vor tinde sa ia valori proportional mari, si invers. Se pare ca trasatura bazala in jurul careia graviteaza celelalte este forta sau taria vointei.
IV. DEZVOLTAREA ONTOGENETICA A VOINTEI
Vointa reprezinta o forma superioara de autoreglare a comportamentului si activitatii, bazata pe mobilizarea si directionarea constienta, intentionata, deliberata a efortului psihic si fizic, pentru surmontarea obstacolelor si realizarea scopului propus.
La nastere, copilul dispune doar de scheme functionale de tip involuntar, reflex -neconditionate, ce se pun in miscare in mod automat, fie la actiunea unui stimul extern (clipitul la o sursa puternica de lumina) , fie a unuia intern (trebuinta fiziologica de foame declanseaza un comportament specific de cautare, si exteriorizat prin plans).De asemenea, miscarile haotice, dezorganizate ale sugarului au un caracter involuntar fiind provocate de descarcarile neurale spontane la nivelul centrilor motori subcorticali sau de semnalele proprioceptive care se activeaza la nevoia de a-si modifica pozitia corpului sau de miscare. Reflexul circular (la 4 luni) pe care l-a descris J. Piaget (vezi, J. Piaget, Psihologia inteligentei) si care consta in apucarea repetata a obiectului pe care adultul i-l da copilului, poate fi considerat ca o prima veriga in constituirea schemelor de tip voluntar. Apucarea si aruncarea repetata a obiectului determina la nivelul copilului o anumita satisfactie pe care el tinde sa o mentina, deoarece atunci cand parintele nu-i mai ofera obiectul placerii acesta semnalizeaza prin plans.
Al doilea moment in elaborarea autoreglarii voluntare este reprezentat de constituirea "schemei permanente a obiectului" (8 luni),marcand inceputul constituirii reprezentarii -atat ca produs (imagine), cat si ca proces, actiune.
Al treilea moment il reprezinta formare, dupa 10 -12 luni, a legaturilor selective si stabile dintre miscare si efectul adaptativ, dintre miscare si caracteristicile fizice ale obiectelor. Actiunea sistematica a copilului cu obiectele in plan extern devine principalul factor de stimulare si modelare a efortului, de constientizare a raportului dintre dorinta si posibilitate si de diferentiere si cristalizare a trasaturilor particulare ale vointei. Acesta etapa este treptat integrata in joc, care dobandeste caracterul unei activitati orientate spre scop.
Al patrulea moment important in formarea sistemului generalizat al autoreglajului voluntar este reprezentat de achizitionarea mersului biped (12 -14 luni), care -si consolideaza schemele functionale neuronale in jurul varstei de 3 ani. Acesta, pe langa faptul ca asigura autonomia comportamentala in spatiu, devine si principalul mijloc prin care copilul isi exteriorizeaza finalitatea actiunilor si implinirea practica a dorintelor.
Al cincilea moment in dezvoltarea mecanismelor autoreglajului voluntar il reprezinta instituirea, incepand cu varsta de 1, 6 -2 ani a controlului cortical asupra sfincterelor si apoi, asupra trebuintelor fiziologice primare. Pe baza intaririlor pozitive si negative pe care le aplica parintii, copilul invata treptat sa reziste presiunii trebuintelor interne si sa amine satisfacerea lor.
Momente importante in dezvoltarea reglajului voluntar sunt reprezentate, pe de o parte de dezvoltarea gandirii -de la gandirea senzorio -motorie pana la gandirea formala, abstract -logica, iar pe de alta parte de achizitia si dezvoltarea limbajului in toate formele sale. Nivelul integrator central in constelatia componentelor autoreglajului voluntar il reprezinta formarea constiintei de sine, componenta centrala in determinarea structurii eului.
Intregul proces al formarii si dezvoltarii vointei depinde de situatiile externe, de natura si caracterul sarcinilor si solicitarilor la care este supus copilul, de tactul cu care adultul internive asupra copilului, de consensul solicitarilor din partea adultilor, cat si de particulatitatile individuale ale celui in formare.Particularitatile individuale determinate genetic vizeaza: tipul general de sistem nervos ( puternic -slab, echilibrat -neechilibrat, mobil -inert), sensibilitatea emotionala ( crescuta -scazuta), tipul de deschidere (introvertit -extrovertit) etc. In functie de interactiunea si ponderea diferitilor factori, vointa cunoaste patru tipuri de integrare: a) tipul simetric -puternic se caracterizeaza prin dezvoltarea optima a vointei, atat in raport cu actiunea asupra situatiilor externe, cat si in raport cu actiunea asupra eului intern; b) tipul asimetric intern se caracterizeaza prin dezvoltarea puternica a vointei in raport cu sine si slaba vointa in raport cu realitatea externa; c) tipul asimetric extern se caracterizeaza prin dezvoltarea puternica a vointei in raport cu situatiile externe si slaba vointa in raport cu sine; d) tipul simetric slab se caracterizeaza prin dezvoltarea sub medie a vointei, atat in raport cu sine, cat si in raport cu realitatea externa.
V. BIBLIOGRAFIE:
Adler, A., Cunoasterea omului, Ed. IRI, Bucuresti, 1996;
Ey, H., Constiinta, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983;
Golu, M., Fundamentele psihologiei, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2002;
Ribot, Th., Vointa si patologia ei, Ed. IRI, Bucuresti, 1997;
Schiopu, U., Verza, E., Psihologia varstelor, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1993.
|
