Conduita in relatiile oficiale cu publicul

CONDUITA IN RELATIILE OFICIALE CU PUBLICUL

1. Notiuni generale despre conduita umana

1.1. Conduita umana si motivarea acesteia

In practica relatiilor interumane, conduita exprima nu numai activitatea sau actiunile umane care au loc in planul trairilor interioare, ale subiectivitatii umane, absolut personale, ci si cele exterioare, prin care materializam gandurile si faptele noastre si redam comunicarea dintre psihic si propriul comportament.

Conduita umana reprezinta o relatie personala cu lumea din jurul nostru, o relatie intre sinele nostru si lumea exterioara, sociala si naturala, prin care cautam sa ne integram in armonia lumii naturale sau in societate. Aceasta cuprinde nenumarate manifestari specifice ale individului in raport cu particularitatile situatiilor relatio­nale, cu stimulii primiti din exterior.

Fiecare individ isi are conduita sa. Ea este determinata de anumite cauze, se produce intr-un anumit context motivational. Este foarte important de retinut ca nici un om nu are o conduita in afara unui scop, motiv, interes de moment sau de perspectiva, fara o anumita aspiratie.

Fenomenul motivational al conduitei umane este deosebit de complex, de el depinzand intreaga suita de ganduri, sentimente, atitudini si fapte ale individului. Motivatia conduitei presupune unirea factorului exterior stimulator cu cel din interiorul fiintei noastre, de pregatire pentru actiune, de crestere a receptivitatii fata de respectivul stimul venit din exterior.

Motivatia este un factor determinant pentru conduita cuiva, sta la temelia intregului ansamblu de conduite umane. De natura si profunzimea motivatiei depinde derularea randamentului si a conduitei in directia stimularii pe drumul randamentului si al satisfactiei maxime in munca, in relatiile dintre oameni.

O conduita civilizata a reprezentantului autoritatii uneste in jurul sau toate motivele implinirii cerintelor profesiunii, interesele si aspiratiile sale. Motivele pot fi in legatura cu propria persoana (vrea sa fie apreciat, doreste sa se afirme, simte nevoia sa fie de folos oamenilor in apararea adevarului, isi iubeste sotia etc.) sau in legatura cu mediul uman pe care il intalneste, ori motive tinand de profesiunea sa.

1.2. Perfectionarea conduitei umane

Tot ceea ce tine de manifestarea omului ca fiinta rationala si conduita sa se afla intr-un neintrerupt proces de dezvoltare, diversificare, specializare si perfectionare.

Acest proces nu se deruleaza de la sine, rolul principal in dinamica sa avandu-l interactiunea permanenta si constienta intre inteligenta individului si cerintele muncii sale, conditiile si relatiile interumane in care traieste.

Exista conduite cu caracter de generalitate, care se manifesta in cadrul tuturor formelor de activitate umana si conduite specializate, determinate de specificul profesiilor si activitati umane, de particularitatile acestora.

In prima grupa, conduite cu caracter de generalitate, se disting:

conduitele interne, care includ procesele psihice, senzoriale si afective, inclu­siv inteligenta, ce se manifesta, la randul lor, prin conduitele perceptive, adaptive, mentale, emotionale, volitionale;

conduitele profesionale ale fiecarui individ, care au ca sursa reglementarile sociale si achizitiile individuale dobandite prin educatie;

conduitele logice, intemeiate pe gandire si rationament;

conduitele stiintifice, care au ca sursa cunostintele acumulate prin invatare si informatiile stiintifice curente;

conduitele creative, favorizate de nivelul conduitelor interne si puterea stimulilor externi;

conduitele individuale si sociale, determinate de instrumentele si relatiile de comunicare si colaborare interumana, socio-umana.

In cadrul conduitelor specializate, se disting conduitele reprezentand specificul fiecarei profesiuni si gen de activitate.

2. Conduita in relatiile oficiale cu publicul

2.1. Conduita in munca si formarea acesteia

Coordonata care il defineste cel mai bine pe functionarul public, ii evidentiaza cel mai Pregnant personalitatea, este conduita sa in munca. in sens larg, aceasta notiune  se refera la intregul comportament motric, intelectual si afectiv, indreptat spre realizarea scopului profesiunii sale. Determinante par a fi insusirile legate de caracter, motivatie si vointa.

Conduita in munca a functionarului public este apreciata prin raportare la exi­gentele sociale cuprinse in legile tarii, dispozitii si instructiuni, in normele de com­portare proprii statului de drept.

Rolul hotarator in formarea si aprecierea unei astfel de conduite revine mai multor factori, intre care:

dezvoltarea capacitatilor intelectuale, largirea sferei de cunoastere a diferi­telor ipostaze ale profesiei, precum si a reprezentarilor si a notiunilor despre viitorul muncii, dar mai ales viitorul mod de a fi al functionarului public;

formarea unor deprinderi generale si speciale de munca, implicate in impli­nirea diverselor atributii ale profesiunii;

formarea si cultivarea unor calitati de vointa si trasaturi de caracter, menite sa duca la deprinderi de munca perseverenta si continua;

deprinderea cu un regim zilnic de activitate ordonat, cu scopuri partiale si generale bine precizate, care sa fie indeplinite cu regularitate;

dirijarea activitatilor colaterale pe directii convergente cu activitatile ce se desfasoara pentru formarea conduitei de munca;

intelegerea corecta a raporturilor dintre drepturi si obligatii.

Conduita in munca este hotaratoare pentru intreaga existenta a functionarului, pentru a-l aprecia ca om, ca intelectual.

2.2. Formele de exprimare a conduitei

Modul particular de afirmare a conduitei specifice functionarului se materializeaza intr-o serie de cerinte de natura organizationala, biopsihica, intelectuala, afectiva si morala.

a)     Pe plan organizational, modul de exprimare a conduitei este ilustrat de cerintele si normele legale, de specificul organizarii institutiei, de disciplina proprie acestei profesiuni.

b)     Sub aspectul cerintelor biopsihice, se are in vedere solicitarea fizica si nervoasa, care presupune:

o activitate a sistemului nervos, a tuturor sistemelor biopsihice;

calitati volitionale: curaj, initiativa, hotarare, perseverenta, darzenie, sta­panire de sine, spirit de grup (echipa), echilibru emotional etc.

c)     Sub raport intelectual, modul de exprimare a conduitei cunoaste o foarte larga gama de insusiri hotaratoare, cum sunt:

volumul si calitatea cunostintelor teoretice referitoare la disciplinele de specialitate: juridice, de psihologie, sociologie, logica etc;

stiinta si arta relatiilor cu comunitatea;

capacitatea de a lua hotarari rapide si corecte in momente presante.

d)     Exprimarea conduitei functionarului este determinata si de factori ce nu tin de cunoastere: temperament, afectivitate, aptitudini.

e)     Sub aspectul valorilor morale, conduita se exprima in:

personalitatea individului;

trasaturile si virtutile morale specifice: barbatia, curajul, datoria, eroismul, cinstea.

Conduita trebuie perfectionata in scopul preintampinarii aparitiei unor elemente negative, cum ar fi: rutina, scaderea spiritului de raspundere, de obiectivitate si corectitudine, aparitia unei atmosfere ostile muncii, deteriorarea relatiilor interindividuale cu colegii de munca, cu familia, cu vecinii etc.

2. Conduita in relatiile oficiale cu publicul

a) Cand relatia s-a nascut la initiativa publicului

Practica a dovedit ca, in toate ipostazele sale de om al legii, functionarul public trebuie sa dovedeasca politete desavarsita, conduita ireprosabila, mai ales atunci cand trebuie sa dea o declaratie, sa primeasca o cerere, sa elibereze un document sau cand cineva i se adreseaza solicitandu-i sprijinul etc.

In aceste situatii se pot comite destule greseli, abateri de la cerintele conduitei corecte, civilizate, care evident atrag dupa sine aprecieri defavorabile, de aceea con­sideram ca este imperios necesar a se avea in vedere urmatoarele principii:

trebuie sa-i fie clar ce doreste solicitantul sa stie daca nu cumva respectiva dorinta vizeaza probleme ce sunt de competenta altuia;

cand solicitantul nu se exprima destul de clar, se vor adresa intrebari cores­punzatoare, urmarind inlaturarea oricarei neintelegeri sau interpretari gresite a dorintelor persoanei respective. Numai dupa aceea se va da lamurirea, orien­tarea, explicatia ceruta de solicitant;

lamurirea sa fie cat mai scurta, clara si completa, astfel devenind cu adevarat folositoare solicitantului;

decat sa spuna persoanei respective un neadevar sau sa-i prezinte o orientare gresita, este preferabil sa-l indrume pe solicitant la cel in masura sa-l ajute.

Prin atitudinea politicoasa fata de public, prin raspunsul la solicitarile acestuia, se va dobandi atat sporirea prestigiului, cat si exercitarea unei influente psihologice asupra mentalitatii oamenilor, care, astfel tratati, vor incepe sa-si piarda aversiunea fata de masurile - unele nepopulare - luate de autoritati, incercand sa gaseasca nu doar un inteles coercitiv, neplacut, ci si un rost obstesc, devenind in cele din urma coparticipanti voluntari la mentinerea ordinii de drept.

b) Cand relatia s-a nascut la initiativa functionarului public

Indeplinirea atributiunilor sale, acesta intra intr-un complex de relatii cu publicul, din initiativa sa, in cadrul carora trebuie sa aiba o atitudine politicoasa, sa evite bruscarea sau atitudinea provocatoare, sa fie respectuos, dar autoritar.

Pentru conduita sa in asemenea situatii, enumeram cateva norme obligatorii:

cand se naste o relatie cu cineva, la initiativa sa sau a institutiei, sa se tina seama de motivele care il determina si obiectivul pe care il urmareste per­soana respectiva si cui se adreseaza;

solicitarea trebuie adresata potrivit, maniera si tonul corespunzatoare, iar mimica si gesturile adaptate situatiei:

cand relatia se naste din nevoia unor actiuni de corectare a comportamentului cuiva care a depasit limitele tolerantei dar nici nu este in deplin acord cu normele socialele va apela atat la pregatirea sa profesionala, cat si la o gama de alte mijloace: vorbire, ton, tinuta, gesturi, idei etc.;

politetea se impune chiar si fata de un om nepoliticos, deoarece ea este o arma puternica si are o putere coercitiva proprie, careia nu i se poate sustrage nici chiar omul incult. Nu este permis nimanui a se lasa prins in atitudini provoca­toare sau jignitoare, putand astfel sa-si piarda calmul si stapanirea de sine, facand in acest fel poate chiar jocul adversarului;

in ansamblul relatiilor cu publicul, functionarul trebuie sa fie politicos, dar si hotarat, in toate actiunile sale. Daca dupa o temeinica analiza a luat o hotarare corecta, a dat un raspuns corect, a dat o dispozitie justa, atunci el trebuie sa persiste in cele hotarate; in caz contrar, risca sa-si slabeasca sau chiar isi slabeste autoritatea;

hotararile luate, indiferent de natura acestora, trebuie duse la indeplinire cu energie in folosul serviciului si al publicului, (prin energie nu trebuie sa se inteleaga badarania, ci o atitudine sigura, hotarata si calma);

in actiunile sale, functionarul public trebuie sa fie calauzit de o impartialitate desavarsita^n ansamblul relatiilor cu publicul, indiferent ca acestea s-au nascut la initiativa unei parti sau a alteia.

Prin atitudinea si comportarea lui, isi va atrage nu numai respectul publicului iubitor de ordine, ci isi va asigura sprijinul populatiei.

- Conduita in relatiile neoficiale cu publicul

Problema comportarii civilizate in relatiile neoficiale cu publicul prezinta o mare importanta pentru calitatea raporturilor dintre institutie si comunitatea umana pe care aceasta o slujeste. La fel ca toti oamenii, functionarii publici se aseamana intre ei dar in acelasi timp, se deosebesc printr-un ansamblu de insusiri particulare.

Anumite particularitati individuale pot avea un rol pozitiv, iar altele, unul nega­tiv in planul relatiilor de comunicare neoficiale cu comunitatea, cu atat mai mult cu cat si acestea cunosc o mare diversitate, multitudine a formelor de manifestare. Ele pot fi: relatii de prietenie, de buna vecinatate, relatii de familie, relatii de intraju­torare etc.

La temelia relatiilor de comunicare neoficiale ale functionarilor publici cu intreaga comunitate stau normele de comportare civilizata in societate, iar axul derularii lor este respectul^stima si dragostea pentru oameni, ca si pentru ei insisi. Fara indoiala ca stima si respectul fata de semeni se constata nu in declaratii frumoase despre calitatea relatiilor cu cei din jur, ci in modul de comportare, in respectarea normelor si cerintelor unor relatii civilizate cu toti oamenii.

Un mod civilizat de a fi in relatiile cu membrii comunitatii genereaza si intareste respectul fata de functionar si institutie, se creeaza o stare de multumire si satisfactie personala, aproape de acea traire pe care o numim fericire, deci asa cum spune proverbul: „omul cel mai fericit este acela care poate face fericiti pe cei mai multi oameni.'

In relatiile de comunicare neoficiale cu publicul, fiecare functionar public are datoria civica si morala sa contribuie la crearea unui cadru relational optim, chiar si in situatiile cele mai pretentioase. In acest scop, are la indemana un mijloc simplu, dar eficient - comportarea civilizata. Modul civilizat de a fi in societate nu este un dar, ci se formeaza, se invata in familie, in scoala, in facultate si se perfectioneaza prin efort personal toata viata.

Desigur, nu trecem cu vederea ca fiecare functionar public isi formeaza propriile pareri despre semenii sai, despre relatiile interumane, despre civilizatia acestor relatii. Cu toate acestea, el va trebui sa-si armonizeze constiinta cu cea a oamenilor in mijlocul carora traieste, sa se comporte respectuos cu fiecare individ, indiferent de parerea pe care ar putea sa si-o formeze, la un moment dat, despre unul sau despre altul dintre semenii sai. Realizarea acestui principiu fundamental este conditionata de cunoasterea si respectarea normelor si regulilor de comportare civilizata create si statuate de societatea umana, de-a lungul existentei sale. Ele ne invata pe fiecare cum sa respectam pe omul de langa noi, pe oameni in general, cum sa cultivam relatii interpersonale sanatoase, morale, bazate pe stima, respect si consideratie, pe afectiune, prietenie si dragoste.

Orientarea intregii conduite fata de oameni dupa aceste norme si reguli de viata civilizata, in orice situatie ne-am afla, este o temeinica dovada de buna crestere, dar ea constituie si o obligatie civica, profesionala dintre cele mai relevante pentru intreaga viata a functionarului public. Fiecare functionar public isi va putea inde­plini corect si complet misiunea sa de aparator al legii, al ordinii de drept, numai in masura in care relatiile sale cu toti oamenii sunt de cea mai buna calitate. Ori, pentru realizarea acestui obiectiv se impune manifestarea celui mai ales respect pentru fiecare om, comportarea in modul cel mai civilizat cu putinta, in orice situatie relationala sau generatoare de relatii cu publicul s-ar afla.

In viata cotidiana, functionarul intra permanent intr-o mare diversitate de rapor­turi neoficiale cu semenii sai. Fie ca este vorba de mediul rural, de cel urban, de lumea civililor sau a militarilor, el va trebui sa dea dovada, fara echivoc, de un anumit rafinament si de deplina intelegere, adica de EDUCATIE. Dovada educatiei, a supe­rioritatii gandirii, a culturii si civilizatiei este POLITETEA.

Intr-o societate, politetea imbraca o multitudine de forme si ipostaze care tin atat de domeniul comportamentului individual, cat si de cel al comportamentului social. Iata cateva exemple:

civilizatia gesturilor;

civilizatia modului de a ne imbraca si de a purta hainele;

civilizatia modului de a ne saluta si a raspunde la salut;

politetea strazii;

politetea in mijloacele de transport;

civilizatia erosului, a relatiilor familiale si interfamiliale;

civilizatia conversatiei si a scrisului;

civilizatia timpului personal;

civilizatia sanatatii si a alimentatiei;

civilizatia fata de rezultatele muncii etc.

Politetea, normele de comportare civilizata, reflecta eforturile oamenilor in general de a reglementa sfera relatiilor interumane care nu au un caracter juridic.

Desi nu are un caracter de norma juridica, POLITETEA face parte din cerintele obligatorii ale comportamentului fata de semenii nostri. Din punct de vedere etimologic, notiunea de POLITETE provine din limba italiana, in care are forma POLITEZZA „curatenie', „puritate morala', respectiv puritate interioara a gandurilor si sentimentelor, atitudine care se exteriorizeaza printr-o tinuta generala adecvata.

Politetea reprezinta modul de comportare care se manifesta prin bunacuviinta, respect, amabilitate in relatiile cu ceilalti oameni. Ea se adreseaza celor din jur, fiind un act social, o manifestare publica a cuiva, in speta a functionarului public.

Prin natura profesiunii sale, FUNCTIONARUL PUBLIC are acces in cele mai variate medii, intra in relatii cu oameni foarte diferiti ca profesie, varsta, nivel cultural, pozitie sociala etc.; se intalneste cu ei pe strada, la serviciu, in mijloace de transport, acasa, cu prilejul unei onomastici, al unei zile de nastere, la nunti, botezuri, inmormantari, in general la bine si la rau.

In oricare din multiplele situatii posibile generatoare de relatii interumane se cere ca functionarul public sa impresioneze placut, sa lase in sufletul interlocutorilor nostalgia revederii cu un om al demnitatii personale, al farmecului verbal, al gestu­rilor alese si al elegantei vestimentare. Prin comportamentul sau civilizat, el trebuie sa influenteze in bine atitudinea oamenilor fata de propria lor persoana si fata de ceilalti, sa-i cucereasca. Ii va fi de mare folos si temeinica pregatire profesionala, experienta dobandita prin exercitarea profesiunii, indemanarea, aptitudinile, dar si calitatile sale de intelectual si de om al legii.

Ca functionar excelent si intelectual bine format, dovedind o tinuta morala corecta, competenta, o conduita aleasa, va influenta in bine atitudinea publicului fata de autoritate, cresterea respectului general al comunitatii fata de sine si fata de profesiunea sa.