UNIVERSITATEA BABES BOLYAI, CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE sTIINŢE POLITICE, ADMINISTRATIVE sI ALE COMUNICĂRII
CONSTRUCŢIA MODERNIZĂRII ÎN ROMÂNIA
POP ANDREEA
COORDONATOR: LECTOR UNIV. DR. IRINA ANA KANTOR
Cluj-Napoca
2006-2007
CONŢINUT:
INTRODUCERE
CAP.I. DEFINIREA CONCEPTELOR CHEIE.......... ..... ...... . p.5
I.1.DEFINIREA CONCEPTELOR DE MODERNIZARE- MODERNISM .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... . p.4
I.2.CORELAREA CONCEPTULUI DE MODERNIZARE CU ACTUALITATEA CURENTULUI CONSTRUCTIVIST......................... p.7
I.3.SITUAREA PE ABCISA sI ORDONATA, RESPECTIV COORDONATA TEMPORALĂ SI CEA NORMATIVĂ A MODERNIZARII sI CONSTRUCTIVISMULUI sI APLICABILITATEA ACESTORA PE SOCIETATEA ROMÂNEASCA POST- COMUNISTĂ .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ............................p.11
CAP.II. DESCRIEREA STUDIULUI DE CAZ sI A IPOTEZEI DE LUCRU.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ...... p.18
CAP.III.APLICAREA CONCEPTELOR sI METODOLOGIEI PE STUDIUL DE CAZ.......... ..... ...... .......... ..... ...... .................. p.22
CAP. IV.PREZENTAREA BAZEI DE DATE sI OPERAŢIONALIZAREA EI.......... ..... ...... .......... ..... ...... ...p.35
IV.1. RILA DE CODARE.......... ..... ...... .......... ..... ...... ................p.39
CAP. V. ANALIZA DATELOR.......... ..... ...... ............................. p.41
V.1. PERIOADA 1990-1992.......... ..... ...... .......... ..... ...... .........p.41
V.2. PERIOADA 1993-1996.......... ..... ...... .......... ..... ...... ........... p.46
V.3. PERIOADA 1996-2005.......... ..... ...... .......... ..... ...... .............. p.49
INTRODUCERE
Lucrarea "Constructia Modernizarii în România", trateaza în mod bivalent demersul modern de care societatea româneasca da dovada de cel putin un deceniu. De ce în mod bivalent? Pentru ca nu se analizeaza în mod exhaustiv cadrele teoretice ale modernizarii, ci pentru ca acestui proces se adauga si cel al constructiei din perspectiva cognitiva. Deci pe langa procesul modernizarii românesti aceasta lucrare mai are în vedere si crearea unui cadru mobil cum este teoria constructivista, care permite modelarea demersului modernizarii din cel putin doua perspective.
Intrebarile de cercetare la care, prin intermediul analizei, voi încerca sa raspund, tin in mod evident de existenta acestei constructii a modernizarii. Trebuie însa detectata perioada aparitiei ei. Astfel lucrarea ia modelul unei cercetari, în care se folosesc date adecvate pentru o cât mai mare coerenta empirica.
Împartita pe sase capitole, "Constructia modernizarii în România" cuprinde: primul capitol în care sunt evaluati termenii si teoriile potrivite acestei cercetarii. De asemeanea primul capitol încearca o corelare pe o axa istorico-temporala si pe o axa pragmatico-actuala a termenilor modernizare, respectiv constructivism. Al doilea capitol descrie studiul de caz si intrebarile de cercetare. Lucrarea doreste sa verifice si sa demonstreze modul în care s-a construit discursiv întelesul a ceea ce înseamna modernizare. Capitolul al treilea va aplica conceptele primelor doua capitole si va detalia metodologia folosita , care vor fi ulterior aplicate pe studiul de caz. A fost folosita analiza de cadre, o metoda construcivista , pentru a da unitate lucrarii. Capitolul al patrulea va prezenta baza de date, precum si operationalizarea ei. În alta ordine de idei, se va descrie sursa bazei de date, a variabilelor folosite si modul în care acestea au fost codificate. În fine se analizeaza datele, în capitolul al cincilea, împartit pe trei etape temporale dominate de un cadru , desemnat de o problema sociala sau politica specifica. Dupa aceasta analiza se va raspunde întrebarilor de cercetare si se vor emite concluzii.
În mod cert ca fiecare cercetator în parte, ajutat de intuitie va emite judecati de valoare, chiar înaintea începerii demersului analitic, însa pentru ca o lucrare sa-si mentina circularitatea este necesara o minimalizare a acestor judecati si o sporire a metodelor de analiza. În aceasta lucrare judecatile de valoare nu se vor emite intuitiv ,ci doar având în vedere cadrele de analiza si datele analizate.
I. DEFINIREA CONCEPTELOR CHEIE
I.1.DEFINIREA CONCEPTELOR DE MODERNIZARE- MODERNISM
"Modern"
este unul dintre cele mai des folosite cuvinte, în diferite contexte si,
în acelasi timp, metafora care nu ridica nici un fel de probleme,
folosita în reprezentarea diferitelor aspecte ale vietii
contemporane. Conform Dictionarului Englez întocmit
"Etimologia cuvântului "modern" sugereaza radacinile acestuia din limba latina "modus", însemnând masura. Ceea ce se doreste a se puncta aici este faptul ca atributele oferite cuvântului sunt în primul rând de gen temporal iar apoi de gen spatial. Aceasta însemnatate nu este definita în simpla legatura cu istoria, ci cu istoria specifica cuiva. Problema spatiului, locatiei, societatii, statului, vietii la care se refera prezentul, este luata ca atare si nu este problemalizata deoarece este evident din ceea ce descrie istoria moderna , spatial, ceea ce este vestic sau european.
Deci, deoarece modern si modernitate, întelese ca atribute ale prezentului, nu sunt înradacinate nici din punct de vedere geografic, nici temporal, în spatiu sunt fara înteles si de aceea irelevante pentru descrieri sau analize. Se poate specifica de asemenea cazul în care pâna nu demult autorii care au operat discursiv în interiorul unor discipline au folosit acesti termeni în mod diferit si selectiv. Acestia reprezinta concepte folosite în special în latura umana a stiintelor pentru a se referi la anumite miscari si tendinte în arta, arhitectura, literatura dar si stiintele sociale. Intr-adevar în multe discipline umane aceste concepte pot fi urmarite ca fundamentul ce determina natura cunoasterii pe car 12112v2112m e ele o produc, limitele temporale, spatiale sau simbolistica care determina constructia acestora, la fel ca si identitatea creatorilor. În sociologie, întelesul termenului "modern" este unul dedus contextual din dezvoltarea economiei capitaliste care a avut loc în Europa si SUA, în principal în secolul al XIX-lea si prima jumatate a secolului al XX-lea.
"Modernizare" are însa o însemnatate mai puternica în sociologie, iar aceasta este accentuata de trei lucrari reprezentative pentru paradigma moderna ce a influentat anii 1960. Aceste trei lucrari sunt : "The Dynamics of Modernization. A Study in Comparative History" a lui Cyril Black, Marion J. Levy "Modernization and the Structure of Societies. A Setting for International Affairs si Myron Weiner "Modernization: The Dynamics of Growth. În termenii lui Cyril Black "modernizare" se refera la procesul în care institutiile evoluate de-a lungul timpului se adapteaza la functiile în continua schimbare care reflecta dezvoltarea fara precedent a cunostintelor dobândite de o persoana. Acest proces de adaptare a avut originile si s-a inspirat din societatile vest- europene, dar în secolele al XIX-lea si al XX-lea aceste schimbari s-au extins si celorlalte societati dând nastere unei transformari globale care a afectat relatiile interumane." "În ceea ce priveste domeniul politic, Black continua prin a spune ca politologii limiteaza frecvent sensul termenului de "modernizare" la schimbarile politice si sociale care insotesc industrializarea, dar o definitie holistica se potriveste complexitatii si inter-relationarii tuturor aspectelor al acestui proces." "Pentru Levy, definitia "modernizarii" tine de folosirea neînsufletita a surselor de putere si utilizarea uneltelor adecvate pentru a multiplica efectele efortului. Fiecare dintre disciplinele sociale si-a concentrat cercetarea pe diferitele elemente ale procesului de modernizare. Economistii vad modernizarea în termeni de aplicare a tehnologiei în controlarea resurselor naturale pentru a majora venitul pe cap de locuitor. Sociologii si antropologii sociali s-au preocupat în primul rând de procesul de diferentiere care caracterizeaza societatile moderne. Au explorat modul în care structurile se formeaza pentru a-si asuma noi functii si îsi îndreapta atentia spre diferentele care apar în aceste structuri sociale în momentul în care îsi fac loc noi preocupari."
Politologii s-au concentrat pe probleme de constructie nationala si guvernamentala în moment de modernizare. Cei atenti la dezvoltare sunt atenti nu numai la cine îsi exercita puterea si în ce fel, dar si cum guvernele îsi maresc capacitatea de a introduce schimbarea si se descurca în momentul unor conflicte sociale.
Termenul "modern" are în definitiv o eticheta pozitiva care caracterizeaza epoca care la rândul ei este diferita de actualitatea curentului. Însemnatatea lui, aparent vaga este capabila sa relationeze si sa stranga un numar important de fenomene politice si economice pe care alte curente tind sa le disocieze; fenomene cum ar fi capitalismul si socialismul, societatile industriale, non-agrariene, dictaturile si democratiile. Conotatiile sale culturale tind sa se concentreze pe experienta mai mult decât pe dezvoltare, ceea ce înlesneste calea catre diversitatea globala. Prin contrast "modernizare" are un înteles supraîncarcat cu asociere la un singur proces, o singura directie si un sfârsit previzibil. Finalmente "modernitate" aduce cu multa naturalete noutate studiilor culturale umane, care produc o bogata sursa de cunoastere pentru sociologii culturali si de asemenea un auditoriu calificat pentru a întelege contributiile sociologice pe aceasta tema."
Deoarece subiectul modernizarii, incluzând toate etapele acestuia este unul care poate fi tratat în mod exhaustiv,începând cu 1948 în cazul României, trebuie mentionat faptul ca lucrarea de fata nu îsi asuma acest lucru. Ceea ce doresc sa evidentiez este ca modernizarea este doar un instrument, un element cu ajutorul caruia se vor clarifica analizele din capitolele urmatoare si care vor raspunde la întrebarile de cercetare subliniate în capitolul al doilea. Deci, toate teoriile folosite aici sunt doar cele ce vor sustine cercetarea în sine, fiind considerate drept instrumente primare sustinute de metoda de cercetare a lucrarii.
I.2.CORELAREA CONCEPTULUI DE MODERNIZARE CU ACTUALITATEA CURENTULUI CONSTRUCTIVIST
"Constructivismul anlizeaza modul în care cunoasterea este constitutiva lumii, nu cum ea descrie lumea înconjuratoare. Cunostinta nu este un lucru fixat, ci este un lucru construit de o experienta proprie. Teoria constructivista contemporana recunoaste ca indivizii sunt agenti activi, angajati în propria constructie despre cunoastere, integrând noi informatii în schema lor logica si asociindu-le într-un mod însemnat. Ideea centrala a constructivismului este ca învatarea umana este construita. Învataceii construiesc noi cunostinte pe fundalul celor deja existente. Doua notiuni importante orbiteaza în jurul ideii de cunostinta construita. Prima este aceea ca cei care învata construiesc noi viziuni folosind ceea ce cunosc deja . Constructivistii nu se confrunta cu termenul de tabula rasa, pentru ca nu-l accepta. Conform acestuia cunostinta este gravata. Mai curând, învataceii fac fata anumitor situatii cu ajutorul cunostintelor dobândite din experientele anterioare. A doua notiune spune ca, învatarea este activa si nu pasiva. Cei ce o efectueaza confrunta întelegerea lor cu ceea ce întâlnesc în noile situatii. Daca ceea ce învataceii gasesc, nu este destul de consistent cu ceea ce detin deja, întelegerea lor poate fi modificata pentru a se adapta noii cunostinte. Ei ramân activi datorita acestui proces."
Primul paragraf vorbeste despre abordarea constructivista în teoria cunoasterii. Trebuie însa amintit ca aplicabilitatea acestuia este mult mai larga. Sociologia cu subdomeniile sale antropologia si studiile de gen, sunt discipline în care aplicabilitatea curentului este de asemenea întâlnita. Acesta elaboreaza un mod de gândire unic si propriu despre realitatile sociale si se bazeaza pe procesualitate, în detrimentul elementelor care constituie procesul. Teoriile structuraliste de la mijlocul secol XX au cautat sa structureze diversele aspecte ale diversitatii sociale în categorii, în grupuri bine delimitate. De multe ori, acestea au însemnat crearea de doua categorii opuse, sau definite prin elemente diametral opuse, categorii antitetice. Social, constructivismul enunta în primul rând ca aceste categorii sunt construite social si ca atare, nu exista în forme pure; de fapt, cel mai aproape de adevar este sa poata fi reprezentate pe un continuum. De aceea constructivismul nu este un proces dihotomic, individualizat pe elemente.
In lucrarea sa, "Between Facts and Norms: Contributions to a Discourse Theory of Law and Democracy"," Jurgen Habermas a prezentat o interpretare teoretica în ceea ce priveste rolul politicii în societatile moderne. Aceasta lucrare reprezinta o abordare diferita a realitatii sociale. Însusi Habermas a folosit termenul de "reconstructie" sau analiza reconstructiva pentru a identifica aceasta abordare." "O astfel de analiza implica un anumit mod de a opera cu simboluri si întelesuri si în special anumite caracteristici structurale ale sistemului de simboluri si procese care se regasesc în societate. De asemenea, se pune în contrast teoria reconstructiva cu alt set de abordari structurale ale sistemului de simboluri si procese care sunt catalogate drept constructiviste."
Dupa cum s-a expus în capitolul anterior, "modernizarea este un fenomen social global, care a caracterizat în prima faza societatile vestice, puternic industrializate, având o traditie democratica care a supravietuit si va rezista mult timp de-acum incolo. Popularitatea termenului de "modernizare" trebuie identificata în abilitatea sa de a evoca imagini vagi, generalizate care sevesc sumarizarii diferitelor transformari ale vietii sociale însotind înflorirea industrializarii si a statului natiune la sfârsitul secolului al XX-lea. Modernizarea este vazuta drept un proces multifatetat care cuprinde schimbari în toate ariile activitatii umane. Desi studiile realizate asupra acestui proces s-au concentrat pe mai multe nivele, de la individul în comunitate, la unitatile nationale si internationale, statul teritorial si national este cel care are semnificatie teoretica. Cu toate acestea, termenul se conceptualizeaza ca industrializare, crestere economica, dezvoltare politica, mobilizare sociala, rationalizarea structurilor. Fiecare dintre aceste procese este vazut ca reprezentând o sursa a schimbarii operative la nivel national. Cele mai multe conceptualizari ale modernizarii intra în una sau doua categorii si anume: sunt ori teorii "variabile critice", în sensul ca echivaleaza modernizarea cu un singur tip de schimbare sociala, ori teorii "dihotomice" în care modernizarea este definita în maniera în care va servi conceptualizarii procesului în care societatile traditionale îsi vor atribui elemente moderne."
Pentru a crea o punte de legatura între teoriile modernizarii si modernizarea ca proces vizibil si cercetat empiric, introducerea în ecuatie a unui nou termen care face posibila comprehensiunea procesului în sine . Curentul constructivist dezvolta o astfel de viziune asupra modernizarii, face ca modernizarea sa poata fi cercetata în mod calitativ, adica prin evenimente marcante, discursuri politice. Desi modernizarea se poate asocia cu nivelul bunastarii unei societati, înlocuirea perceptiei asupra bunastarii cu ajutorul spiritului national se poate realiza prin transformarea acestuia în constructe si intelesuri ale bunastarii care sunt schimbate si reconstruite în concordanta cu istoria unei natiuni.
"In general indivizii reactioneaza la modul în care percep ei spatiul social, nu la cum este el de fapt. Astfel se creeaza "harti ale mintii", modele conceptuale care organizeaza tendinta oamenilor de a raspunde la imaginea lor asupra unei situatii si încercarea de a o obiectiviza." Curentul constructivist propune o astfel de dezbatere mai ales pentru ca fenomenele nu pot fi explicate independent de interpretarea pe care le-o dau agentii implicati. Constructivismul este un program de cercetare empirica. Acest curent a patruns pe nesimtite, nu s-a scris în mod punctual despre el, a fost adoptat pur si simplu. Atentia teoreticienilor constructivisti se bazeaza pe procesul în sine si nu pe structura, argumentând ca prin intermediul acestuia se redefinesc identitati si interese si aduc ca rezultat gândirea pur subiectiva.
Constructivismul reprezinta o perspectiva a modului de conceptualizare a modernizarii ca fiind un fenomen, care poate fi observat, discutat si explicat academic. Social constructivismul - sau constructivismul teoriei relatiilor internationale - este o perspectiva teoretica si analitica în stiintele sociale cu implicatii fundamentale privind aspectele metodologice ale fiecarei discipline în parte. Conform acestei recente viziuni, modernizarea este privita ca un proces social complex, analiza careia se centreaza nu asupra produselor acestui proces, ci mai degraba asupra dinamicilor, fenomenelor inerente ei. În plus, aceasta modalitate a întelegerii modernizarii permite o incursiune subiectivizata în modul de gândire despre realitatile sociale. Exista o constructie proprie si o evaluare subiectiva din perspectiva sociala a ceea ce se numeste modernizare si pentru a evidentia acest lucru am folosit ca baza de date articole scrise în stil jurnalistic. Capitolele care vor trata acest subiect vor revela rolul abordarii constructiviste în lucrarea de fata.
I.3.SITUAREA PE ABCISĂ SI ORDONATĂ, RESPECTIV COORDONATA TEMPORALĂ SI CEA NORMATIVĂ A MODERNIZĂRII sI CONSTRUCTIVISMULUI sI APLICABILITATEA ACESTORA PE SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ POST- COMUNISTĂ
"Nesiguranta
economica si politica de la rasturnarea dictaturii lui
Ceausescu în
"Odata cu trecerea de la societatea premoderna la cea moderna se schimba treptat structurile sociale, conditiile de viata specifice care genereaza, care fac posibila si necesara o astfel de cultura. Procesul modernizarii sociale începe în mediul urban si patrunde mai apoi în mediul rural. Deci, cultura premoderna poate numi un clivaj urban-rural."[13]"Desi acesta, pe langa clivajul de natura economic agrar-industrializat a fost descris de mai multi autori, Karl Marx a sugerat în scrierile sale diferentele de clasa si de mediu, din perspectiva atat sociala cât si economica. Clasa sociala desemneaza un grup de persoane care detin o pozitie economica comuna si care împart experiente sociale similare. Marx nu a folosit clasa sociala în sensul ei conventional pentru a se referi la grupuri care se disting unii de altii cu ajutorul unor variabile ca statutul sau nivelui venitului, ca în diviziunea "gulerelor albastre"-clasa muncitoare- de " gulerele albe" -clasa de mijloc. Mai concret spus, acesta a definit clasa cu ajutorul termenilor economici, deci afirma ca societatea capitalista era divizata în doua mari clase: burghezia si proletariatul."
"Pentru a contura diferenta de clasa, în critica capitalismului lui Marx, acesta sugereaza ca din ratiuni de analiza sociala, se pot simplifica lucrurile prin a imagina faptul ca orice societate contine doua clase antagoniste, dintre care una o domina pe cealalta."[15]
Se poate realiza o analogie a acestei dihotomii între clase, cu privire la clivajul urban-rural sugerat de asemenea de Marx. "Desi o cultura premoderna sugereaza un puternic clivaj rural-urban, într-o societate moderna sau în curs de modernizare acest clivaj trebuie estompat printr-o cultura de masa ,care patrunzând mai întai în mediile urbane ale societatii moderne, industriale, spre straturile inferioare si medii, va trebui sa patrunda si în lumea satelor, atunci când lumea însasi îsi pierde caracteristicile traditionale." "Deci, în România modernizarea sociala în ceea ce priveste erodarea liniilor clivajului urban-rural este discutabila, deoarece o societate totalmente agrara, având dorinta modernizarii si implicit a industrializarii nu poate introduce o cultura de masa decât pe fondul unei modernizari economice. Teoretic, modernizarea economica înseamna, în primul rând, industrializare. Ori tranzitia societatii românesti spre modernizare nu a însemnat decât în foarte mica parte modernizare.
"Modernizarea economica româneasca a constat , pâna dupa Primul Razboi Mondial, în valorificarea capitalista a unei agriculturi feudale. Tranzitia spre modernitate a avut ca fundament agricultura, dar s-a desfasurat fara modernizarea agriculturii. Nici reforma agrara realizata în baza Legii rurale din august 1864 nu a adus schimbari structurale în agricultura româneasca. A ramas marea proprietate, regimul învoielilor agricole a perpetuat relatiile vechi dintre boier si iobag.
Emergenta noilor structuri institutionale economice nu a fost insotita de schimbarea relatiilor dintre clasele sociale. Primele structuri capitaliste s-au dezvoltat pe baza unor relatii feudale între "anteprenor" si "salariat". Nici desfiintarea serbiei în anul 1864 nu a schimbat în mod real relatiile dintre fostul serb si proprietarul de pamânt. Aceste relatii, formal, din punct de vedere legal erau relatii între persoane libere si independente. În realitate, taranul a ramas în relatii de dependenta absoluta. Acest fapt a stat la baza unuia dintre multele paradoxuri ale modernizarii românesti: neiobagia, relatia sociala fundamental traditionala, de tip feudal , a jucat rolul de instanta modernizatoare prin faptul ca a stat la baza existentei unei agriculturi capitaliste, orientate spre profit."[19] "Faptul ca dezvoltarea economica reprezinta un factor cheie pentru functionalitatea unui regim democratic este una dintre concluziile cercetarilor sintetizate de R.D. Putnam în "Cum functioneaza democratia". "Modernitatea este definita în principal prin variabila dezvoltare economica." Astfel exista o relatie cauzala între consistenta constructiei democratice si nivelul de dezvoltare economica a societatii.
Pentru a exista o modernizare la nivel politic, aceasta constructie democratica trebuie sustinuta de o baza pre-stabilita. Pentru ca o democratie sa fie consolidata trebuie atestata existenta a celor cinci arene care interactioneaza între ele. Democratia este forma de guvernare a unui stat. Astfel nici un regim politic modern nu poate deveni consolidat democratic daca nu este mai întai un stat. "Linz si Stepan identifica astfel: societatea civila, societatea politica, domnia legii (rule of law), aparatul de stat si societatea civila.
Prin societatea civila, autorii se refera la acea arena a regimului politic unde grupurile organizationale, miscarile si indivizii, relativ independenti fata de stat, încearca sa articuleze valori, sa creeze asociatii si solidaritati si sa îsi avanseze interesele. Principiul primar al societatii civile este: libera asociere si comunicare. Societatea civila are nevoie de suportul legii care îi stabileste garantiile legale, de suportul aparatului de stat pentru aplicarea drepturilor de organizare, si de societatea economica pentru sprijinul gradului necesar de autonomie si vigoare a societatii civile. Societatea civila genereaza idei si suport monitorizat aparatului de stat si societatii economice.
Societatea politica este acea arena în care se poate contesta, în virtutea legitimitatii, exercitarea controlului asupra puterii publice si aparatului de stat. În cel mai bun caz, societatea civila poate distruge un regim nedemocratic. Oricum, o tranzitie democratica si, în special, consolidarea democratica trebuie sa implice si societatea politica. Institutiile societatii politice democratice sunt: partidele politice, legile electorale, alegerile, leadership-ul politic si aliantele interpartide si legislaturile. Pentru teoria democratica actuala este importanta sublinierea nu numai a caracterului distinctiv al societatii civile si politice, ci si complementaritatea lor, aceasta din urma nefiind întotdeauna recunoscuta. Una dintre aceste dimensiuni este, frecvent neglijata în favoarea alteia.
Pentru realizarea unei democratii consolidate, necesitatea gradului de autonomie si independenta a societatii civile si politice trebuie sa fie incastrat în domnia legii- cea de-a treia arena. Toti actorii semnificativi- în special guvernul democratic si statul trebuie sa respecte si sa sustina domnia legii. Cele trei conditii - o societate civila independenta si viguroasa, o societate politica cu suficienta autonomie si un consens functional despre procedurile de guvernare si constitutionalismul ca domnie a legii- sunt conditii prealabile definitionale ale democratiei consolidate. Aceste conditii sunt cel mai mult satisfacute daca exista o birocratie folositoare pentru liderii democratici si o economie institutionalizata." "Principiul primar organizational este constitutionalismul. Acest principiu primar enuntat si de Robert Dahl în lucrarea sa de referinta "Poliarhiile",are nevoie de o cultura legala, cu puternice radacini în societatea civila si respectata de societatea politica si de aparatul de stat."
"Democratia este forma de guvernare a vietii într-un polis în care cetatenii au drepturi ce le sunt garantate si protejate. Pentru a proteja drepturile cetatenilor si pentru a furniza cerintele acestora, un guvern democratic trebuie sa fie capabil sa-si revendice monopolul pentru utilizarea legitima a fortei în teritoriu. Democratia moderna are nevoie de capacitatea efectiva de a comanda , a regla si de a obtine acest monopol: pentru acestea este nevoie de un stat functionabil si o birocratie de stat folositoare pentru guvernarea democratica.
Ultima conditie pentru o democratie consolidata este cea referitoare la economie, numita societatea economica. Democratia moderna solicita un set de norme, institutii si reguli socio-politice acceptate, care sa medieze statul si piata. Societatea economica ofera o baza materiala pentru pluralismul si autonomia societatii civile si politice."[24]
"Modul în care literatura de specialitate a recompus puzzle-ul consolidarii democratice suporta o asemanare uimitoare si anterioara abordarilor constructiviste în întelegerea proceselor nationale si internationale. În general, literatura contemporana bazata pe procesul de democratizare este compatibila curentului constructivist în virtutea faptului ca mediului în care actorii sunt ancorati, în mare parte cultural, mai mult decât institutional. Cum sustinea si Robert Dahl, succesul unei democratii rezida din cultura sa puternic democrata care produce suportul emotional si cognitiv adecvat aderarii la principii democratice.
Nelinistea larg raspandita despre reteta unei consolidari democratice, reflecta o convingere conform careia elitele si cetatenii democratiilor celui de-al treilea val nu au acceptat în totalitate norme de cultura democratica ale actiunilor politice.Cu toate acestea, unii autori ai teoriilor modernizarii sustin ca toate societatile pot dobândi valorile unei culturi civice care legitimeaza reguli democratice, pentru ca astfel de valori vor decurge inevitabil din procesul de dezvoltare. Astfel, literatura consolidarii democratice face cel putin un salt substantial de la logica literaturii tranzitiilor democratice. Pe când literatura pe tranzitii democratice argumenteaza faptul ca democratiile pot fi construite de actorii care nu subscriu princiipiilor democratice, literatura pe consolidare democratica pare sa lamureasca faptul ca anduranta pe termen lung a democratiei presupune ca actorii politici importanti sa adopte identitati pro-democratice.
Asadar literatura privind consolidarea democratica face cel putin un pas substantial de la logica literaturii pe tranzitiile spre democratie. Pe când literatura tranzitiilor spre democratie sustine ca democratia poate fi construita de actori care nu subscriu principiilor democratice, literatura consolidarii democratice se pare ca argumenteaza faptul ca anduranta pe termen lung a democratiei cere ca actorii politici principali sa adopte identitati pro democratice. Importanta identitatii politice formeaza o legatura importanta între literatura clasica pe democratie si constructivism.
Abordarea constructivista în întelegerea consolidarii democratice si implicit a dezvoltarii unei culturi moderne reprezinta o îmbunatatire vizibila a abordarilor precedente privind cultura politica pentru ca evita etnocentismul si perspectiva teleologica. Literatura în domeniu ajuta la intelegerea acelor aspecte cruciale ale democratizarii care nu decurg natural din conditii materiale, ci din norme culturale, identitate politica si practica politica. Aceasta literatura ajuta la construirea întelegerii acelor aspecte cruciale ale democratizarii care nu izvorasc firesc din conditiile materiale, ci din norme culturale, identitati politice si practica politica. "
II. DESCRIEREA STUDIULUI DE CAZ sI A IPOTEZEI DE LUCRU
"În cele mai multe cazuri, tema de cercetare se impune omului de stiinta prin constrângeri exterioare( institutionale sau de alta natura), asa încât ea nu deriva în chip natural din preocuparile sale stiintifice anterioare, venind deci ca o prelungire a acestora în scopul testarii unor ipoteze cu rol explicativ pentru fenomenele anterior cercetate sau al detalierii unor cunostinte descriptive deja utilizate. Omul de stiinta este deseori chemat sa raspunda solicitarilor din partea unor beneficiari ce-i pun în fata problema descrisa în limbajul curent si în termeni foarte putin precisi. Asa se face ca prima lui sarcina este aceea de a circumscrie foarte clar aceasta problema, operatie care presupune definirea riguroasa a conceptelor de lucru si delimitarea zonei din realitatea empirica supusa investigatiei."
Societatea contemporana se confrunta cu o diversitate de influente din culturi care se interpatrund, iar traditionalismul este înlaturat de puterea dominatoare a procesului de modernizare. Deoarece continutul capitolului anterior a tratat etimologia si functiile termenului, precum si teoriile modernizarii utile acestei cercetari, capitolul de fata încearca o focalizare si o construire a termenului pe baza unui exemplu relevant cum ar fi cazul României, analizata imediat dupa eliberarea ei de sub sistemul comunist. Ascensiunea României pe scara modernizarii a însemnat un proces lent, discontinu care a parcurs aceasta perioada numita tranzitie si pe care o va mai parcurge pana la o concordanta cu ceea ce numesc societatile vestice modernizare. Desi scopul unui astfel de proces este unul dinainte stiut, rezultatele nu sunt întotdeauna cele dorite. Lucrarea de fata doreste sa verifice si mai apoi sa demonstreze daca exista o constructie a modernizarii în România si modul în care aceasta a luat nastere. Se cauta o echivalare a sensului termenului în societatile evaluate cu o cultura democratica înradacinata cu ceea ce s-a construit discursiv, prin retorica si discursuri politice a ceea ce înseamna modernizare pentru societatea româneasca.
Se identifica o constructie a modernizarii în România? Înseamna modernizarea româneasca ceea ce înseamna modernizare pentru societatile evoluate economic, social si politic? Se poate echivala perioada de tranzitie de la comunism la democratie cu adevaratul sens al termenului modernizare? Toate aceste întrebari care au nelinistit scena politica româneasca si înca tind sa o tulbure, constituie obiectul lucrarii care încearca sa ofere un nou început unui capitol ce parea de mult închis si anume revenirea acestui trend numit modernizare în vizorul analistilor. Cu toate ca literatura de specialitate, publicatiile vremii si chiar presa realiza ipoteze, ofereau predictii, analizau acest fenomen din toate perspectivele, comparau în mod exhaustiv tot ceea ce se petrecea la începutul anilor 1990, toate acestea s-au dovedit a fi interese trecatoare. Prezentul da dovada într-adevar de o mai mare implicare a factorilor decizionali în stabilirea unor standarde moderne atât civil cât si institutional, dar înca se necesita o evaluare a trecutului pentru a întelege: 1.economia de piata, 2.democratizarea, 3.spiritualitatea moderna si nu în ultimul rând tendinta de europenizare. Pe lânga întrebarile de cercetare enuntate mai sus, care constituie obiectul lucrarii, ramâne totusi una care are prioritate si anume: societatea româneasca a dezvoltat de-a lungul primului deceniu post-comunist o pseudo-modernizare, acum încercându-se o redresare a acestui fenomen? Asta ar însemna ca încercarile si eforturile depuse de România pentru a se integra în Europa înseamna începutul adevaratei modernizari.
"Din perspectiva modernizarii, comunismul nu a însemnat atât o ruptura totala în dinamica dezvoltarii societatii românesti, cât o schimbare de traseu. Din considerente în primul rând ideologice exista tentatia etichetarii perioadei dintre 1945-1989 ca o " gaura neagra" într-o istorie normala a societatii românesti: comunismul a înterupt o evolutie "naturala", reluata în 1990. "Din aceasta perspectiva, comunismul ar fi " desfiintat" o "modernitate împlinita". Pe de alta parte, în discursul cotidian si nu rareori si în cel specializat, perioada comunista este definita ca o etapa careia, în ciuda numeroaselor aspecte negative, nu i se poate contesta meritul de a fi transformat România într-o societate moderna."
"Aplicati sistemelor comuniste, toti indicatorii clasici ce definesc gradul de modernitate sunt pozitivi: indicele de alfabetizare, cel de scolarizare, dezvoltarea predarii stiintelor si a tehnicilor, existenta societatii de consum, dezvoltarea mass-media, unificarea culturala în cadrul natiunii"
"Aproape toata literatura sociologica privind modernitatea si procesele modernizarii considera ca unul dintre cei mai relevanti indicatori ai gradului de modernitate a unei societati este nivelul sau de urbanizare. Orasul este prin excelenta un spatiu al modernitatii sub toate aspectele acesteia (infrastructura, institutii, practice sociale si stiluri de viata, valori), în timp ce satul reprezinta un model arhetipal al traditionalitatii. Printre alte criterii, o societate este moderna atunci când 2/3 din populatie traieste în orase. Fara a avea pretentia absolutizarii acestui indicator, trebuie remarcat ca, în ceea ce priveste nivelul de urbanizare, comunismul a însemnat o perioada de modernizare accelerata fara a reusi însa sa realizeze o societate moderna din punct de vedere al structurii rezidentiale . "Cu toate acestea exista si un antimodernism al comunismului românesc si anume în primul rând interdictia manifestarii indivizilor ca indivizi, printre alte similaritati cu societatea traditionala fiind si aceea ca regimul comunist a actionat ca o structura colectiva de constrângere, nu de oportunitati. Astfel, individualizarea comunista a fost una care a privat individul de drepturi si responsabilitati, lasându-i doar îndatoririle . În comunism individul este fara optiuni, majoritatea alegerilor sale individuale fiind predeterminate."
Primii ani de democratie a adus optimism clasei politice dar si zelul de a transforma societatea cu vechi traditii agrare în una bazata pe o economie de piata functionala. În ciuda primelor instincte de a pastra integritatea economica si sociala traditionala prin celebrul slogan "nu ne vindem tara!", un discurs asupra unei modernizari iminente exista înca din 1992, de la primele alegeri libere.
Clasa politica dorea într-adevar o constructie a modenizarii. Aceasta ridica însa o serie de probleme care nu pareau sa tulbure aceasta dorinta de aliniere la standarde occidentale. Se considera ca daca printr-o lovitura de stat hibrida s-a abolit comunismul, România este pregatita pentru a pasi cu pasi repezi catre dezvoltare si modernizare. De aici s-a creat acest adevarat trend, toate publicatiile vremii vorbind de aceleasi doleante ale unei proaspete democratii. Nimeni însa nu a observat ca aplicarea acestor forme nu avea fond. Societatea tocmai eliberata nu era pregatita de o astfel de transformare accelerata, în primul rând datorita traditionalismului puternic, iar în cel de-al doilea, datorita lipsei de mijloace materiale.
Se vorbea mai sus despre lovitura de stat si o revolutie hibrida. Se spune ca pentru a evalua viitorul se cere o retrospectiva a trecutului, în cazul de fata trebuie mentionat ce a fost si ce a însemnat eliberarea de sub comunism.
Istoria acestor evenimente si mentionarea caracterului hibrid al revolutiei constituie un prim punct de analiza a ceea ce avea sa urmeze. Traiectoria dezvoltarii în România are ca punct zero evaluarea acelor evenimente care au scos din umbra o potentiala europenizare care la vremea aceea s-ar fi concretizat printr-o organizare institutionala democratica si mai apoi printr-o economie de piata functionala, o spiritualitate moderna sau un democratism în adevaratul sens al cuvântului. României i-a luat cel putin un deceniu pentru construirea mai întai al sensului acestor concepte, iar mai apoi o concretizare si o aplicare acestora pe un fond de asemenea construit. Evenimentele si trecutul României comuniste au împiedicat traseul continuu spre o modernizare coerenta, se necesita însa o evaluare a tendintei acesteia de a compune acest traseu, a modului în care a avut loc implementarea unor politici democratice care finalmente au condus catre europenizare. Modernizarea are ca si conditie imperativa existenta bazei democratice, a unui aparat de stat cu prerogative democratice, a unor institutii bine individualizate, ceea ce pentru România anilor 1990 era prematur. De aceea, în capitolele urmatoare se va stabili si evalua linear ce avea sa determine modul în care modernizarea s-a construit cu impact sau nu, asupra societatii pâna la momentul europenizarii.
Revenind la conditiile unei modernizari în general se poate spune ca:
"1.Economia de piata a existat si în societatile postprimitive, civilizate; societatea moderna n-a inventat-o, dar a generalizat-o. Economia generalizata de piata este una capitalista, în care acumularea si investirea de capital în activitati profitabile joaca rolul central. Asa-zisul progres spre capitalism constituie, din Evul Mediu încoace, criteriul univoc al modernizarii economice. Piata functioneaza conform cerintelor eficacitatii economice, în temeiul legii cererii si ofertei: orice activitate se justifica, pe piata, prin eficacitatea ei economica, adica prin profitabilitatea ei: o activitate ineficace, neprofitabila este eliminata de pe piata, mai bine zis se elimina singura, neputând rezista concurentei. Economia de piata nu poate fi decât una libera, în care agentii economici pot lua singuri deciziile cele mai potrivite propriului interes, pe care îl cunosc cel mai bine, interes ce corespunde eficacitatii economice si implicit, realizarii profitului. Libertatea de decizie include, desigur, eventualitea- si riscul- unor decizii incorecte: acestea, daca apar, sunt însa sanctionate "numai" economic, prin pierderea terenului în fata concurentei. Economia de piata presupune,implicit, libertatea si egalitatea politico-juridice ale tuturor agentilor economici, incluzând, pe de-o parte, dreptul garantat prin lege la proprietatea privata si la libera gestionare a acesteia de catre proprietar. Pe de alta parte, economia de piata include si libertatea fortei de munca- întemeiata pe abolirea oricarei dependente personale a unui om fata de altul- dreptul acesteia de a se angaja sau de a nu se angaja, în conditiile unui contract negociat, pentru orice fel de activitate.
Economia de piata a functionat în oarecare masura si în cadrul societatilor agrare traditionale. Generalizarea ei, specifica societatii moderne, nu este însa posibila fara înfaptuire de principiu a egalitatii politico-juridice a oamenilor, a egalitatii lor în fata legii, a independentei decizionale, ca subiecte contractante, pentru toate persoanele. În acest sens, modernizarea sistemului social include în mod necesar abolirea împartirii societatii în stari, a dependentei personale si inegalitatilor statuate prin lege si recunoasterea drepturilor omului ca fiinta libera, inclusiv recunoasterea si aplicarea suveranitatii populare, construirea unei oranduiri politice democratice.
2.Democratizarea
Societatea moderna este una democratica; nu poate fi cu adevarat moderna, fara a fi si democratica. Încercarile bine cunoscute ale regimurilor totalitare din secolul XX de a împleti modernizarea cu economia de comanda si cu antidemocratismul politic au dat faliment, producând cel mult o pseudomodernitate. Democratismul politic se leaga de construirea unui nou tip de stat, care se legitimeaza pentru prima data în istorie, prin vointa populara, în temeiul principiului fundamental al egalitatii tuturor cetatenilor în fata legii. Calea exprimarii libere a vointei populare suverane este votul universal, egal si secret. Sistemul democratic modern este, prin definitie, unul pluralist, implicit pluripartit, care garanteaza dreptul la existenta si libera functionare al unor formatiuni politice de orientare diversa, al unei opozitii legale la puterea instituita, inclusiv alternanta pasnica la guvernare a unor variate formatiuni politice, precum si exprimarea libera si neîngradita a oricaror interese si idei, inclusiv a ideilor opuse celor ale detinatorilor puterii. Democratismul modern se construieste pe principiul supunerii minoritatii fata de majoritate, dar nu îngaduie suprimarea minoritatilor de catre majoritate, ci, dimpotriva, garanteaza libera afirmare a minoritatii, inclusiv sansa acesteia de a cuceri, la un moment dat, majoritatea si, astfel, puterea. Partidele de masa sunt ele însele institutii specifice democratismului modern, ca expresii ale egalitatii politico-juridice a cetatenilor si ale dreptului oricarei grupari de cetateni de a-si reprezenta interesele si ideile proprii în arena politica. De asemenea, democratismul modern implica separatia celor trei puteri ale statului- legislativa, executiva si judecatoreasca- ca expresie a aceluiasi pluralism, ca o garantie a controlului democratic al exercitarii puterii.
Statul democratic este, în mod necesar, unul de drept, nu numai în sensul larg al guvernarii prin legi, în mod egal obligatorii pentru toti cetatenii, ci si în sensul mai restrâns si mai precis al slujirii prin legi a cetateanului, inclusiv al apararii acestuia în fata eventualelor abuzuri ale puterii de stat.
3. Spiritualitatea moderna
Modernizarea sociala nu poate functiona fara o dimensiune mentala, spirituala specifica. Aceasta dimensiune este una deosebit de complexa, comportând multe note, nu usor de identificat, deseori contradictorii. Discutiile filosofice cele mai înfocate din ultimile doua secole au avut ca tema majora tocmai determinarea acestor note specifice. Exista trei elemente strict necesare acestei problematici si anume: inovatia, individualismul si rationalitatea stiintifica.
Spre deosebire de societatea premoderna, traditionala si traditionalista, în care oamenii s-au obisnuit - au trebuit sa se obisnuiasca - sa traiasca (sa munceasca, sa locuiasca, sa manânce, sa se îmbrace, sa se comporte, sa gândeasca etc.) într-un mod (aproape) identic cu predecesorii lor, într-un lung sir de generatii, în societatea moderna oamenii au trebuit sa se acomodeze repede - si au facut-o, de fapt - cu contrariul. Mai mult, omul societatii moderne a ajuns nu numai sa accepte inovatia dar s-o si pretuiasca mai presus de stagnare, repetitivitate, obisnuinta. Inovatia, în toate sferele vietii sociale, în tehnica, în economie, în organizarea institutionala a vietii, dar si în domeniile spiritului, în stiinta, în arta, în cugetare, a devenit o trebuinta recunoscuta si valorizata ca atare, inovatorii de succes bucurându-se de recunoastere si recompense sociale. Creativitatea s-a afirmat drept una dintre cele mai de pret calitati ale individului, iar stimularea creativitatii - unul dintre criteriile cele mai importante ale eficientei formelor institutionale de organizare a convietuirii sociale.
Cât priveste cel de-al doilea element , democratismul societatii moderne, întemeiat pe principiile-idealuri ale egalitatii si libertatii fiintelor umane, ale indivizilor în calitate de cetateni, el se leaga funciar de valorizarea individului ca singur purtator concret al notelor generice universal-umane. Spiritul modern considera autoafirmarea, autorealizarea individului ca scop al organizarii optimale a convietuirii sociale. Cel mai bun sistem social este cel în care cât mai multi indivizi- în principiu si de dorit: toti -îsi gasesc fericirea (urmarirea propriei fericiri fiind unul dintre drepturile fundamentale ale omului), dobândesc conditiile pentru satisfacerea nevoilor lor materiale si spirituale si îsi pot valorifica, fara piedici de ordin social , aptitudinile si capacitatile creative. Implicit, cel mai bun sistem social este cel care permite în cel mai înalt grad diferentierea indivizilor, afirmarea lor ca persoane si personalitati, si care apreciaza indivizii, membrii sai, în mod diferentiat, asigurându-le posibilitati de autorealizare pe masura capacitatilor si eforturilor lor. De asemenea, individualismul se leaga organic în spiritualitatea moderna, de principiul proprietatii si initiativei private, pe baza caruia functioneaza economia de piata si care consacra legitimitatea eforturilor urmaririi propriului interes, în limitele legii, de catre individ. Desigur, societatea moderna, în forma industrialismului capitalist, nu realizeaza la modul ideal aceste principii, nu suprima toate diferentierile sociale, nu ofera, cum s-a vazut, conditii de start egale indivizilor din toate straturile societatii, dar suprima în principiu îngradirile juridice ale egalitatii sociale. Creeaza treptat un cadru legal adecvat pentru aspiratiile diferentierii si autorealizarii individuale. Asezarea individului uman în centrul valorilor sociale este o realizare istorica a acestui tip de societate, o realizare deschizatoare de perspective nebanuite în sistemele sociale anterioare.
Cel de-al treilea element fundamental al spiritualitatii moderne care trebuie specificat aici, este rationalitatea stiintifica. Max Weber subliniaza, în complexa sa analiza a constituirii societatii moderne, rolul central al acestui factor în structurarea spiritului modern, cât si a societatii moderne însasi.Weber vorbeste, astfel, despre rationalitatea tehnica, economica si juridica, toate reprezentând înfatisari particulare ale uneia si aceleiasi rationalitati stiintifice: societatii capitaliste moderne îi este proprie severa organizare rationala a muncii pe baza tehnicii, desfasurarea rationala, pe baza calculului riguros al costurilor si beneficilor, al castigurilor posibile si al riscurilor, a activitatilor economice, precum si organizarea rationala a administratiei, conceperea si aplicarea strict rationala, de asemenea calculabila, a justitiei. În sferele tehnologiei, economiei si justitiei, gandirea mitica si cea metaforica nu-si afla locul: doar gandirea rationala, argumentarea logica ,gandirea determinista pe linia cauza-efect pot asigura eficienta oricarei actiuni. În aceste domenii fundamentale, orice încercare de substituire a rationalitatii stiintifice prin vreun alt tip de gândire si actiune reprezinta, pentru Max Weber o manifestare contrara spiritului modern, o frâna în calea avansarii în modernitate."
Toate acestea trebuie încadrate în interiorul unei societati pentru a putea fi evaluate si masurate si pentru a determina gradul de modernizare al societatii. În lucrarea de fata aceasta evaluare se va realiza analizând pe baza unei metodologii o serie de date calitative, iar urmatoarele capitole vor vizualiza procesul analitic.
III. APLICAREA CONCEPTELOR sI METODOLOGIEI PE STUDIUL DE CAZ
In capitolul de fata se urmareste abordarea metodologica a masurari modernizarii
prin intermediul analizei discursului, analiza de cadre.
Analiza discursului constituie una dintre metodele ideale de a percepe daca de-a lungul anilor '90 a existat o modernizare gradata a societatii românesti sau din contra, societatea româneasca a cunoscut o pseudo-modernizare, adica o întelegere si o preluare pe un fond inexistent a unor valori din societatile dezvoltate. Pe baza saptamânalului politic Revista 22 se va analiza gradat, pe etape acest proces observând cu atentie discursurile relevante, care au adus în vizor problematica modernizarii societatii românesti.
"Analiza discursului poate fi vazuta ca o reactie a unei forme mai traditionale a lingvisticii care se concentreaza pe unitatile constitutive ale propozitiei si care nu are în structura analiza limbajului. Analiza discursului, în contrast cu lingvistica formala, se bazeaza pe transferarea notiunii de forma structurala de la nivelul textelor mai complexe. Din moment ce se întâmpla rar ca cineva sa comunice cu ceilalti printr-o propozitie singulara, izolata, acesti analisti ai discursului sunt critici fata de tendintele celor ce se ocupa de lingvistica, de a se concentra doar asupra structurii propozitiei." "Cum Michael Hoey sustinea: conversatia presupune o interactiune între doua sau mai multe persoane în care fiecare agent poate produce mai mult de o singura exprimare, iar fiecare noua contributie se adauga celor anterioare fie direct sau indirect." "Se stie subit ,daca, de exemplu, subiectul unei conversatii se schimba, iar comentariile se vor face în mod convenabil, daca se dovedesc motive ulterioare ale unor lacune de întelegere. Asemanator, în scris, propozitiile grupate în unitati conventioanale numite paragrafe, paragrafe în capitole, iar capitolele în carti. Pe scurt, în discursurile si scrierile habituale si zilnice, propozitia este doar o mica ebosa în o masinarie mult mai mare.Acest tip de analiza a discursului s-a dezvoltat din dorinta de analiza a unitatilor si structurilor vaste care sunt recunoscute de vorbitori si ascultatori la nivel de discurs mai curând decât la la nivel de propozitie."
"Analiza critica a discursului analizeaza textele din perspectiva politica, pornind de la ideea conform careia limbajul constituie elementul central al procesului de constituire a oamenilor ca indivizi si subiecti sociali. Considerând ca limbajul si ideologia sunt puternic interconectate, analistii critici precum Norman Fairclough si Ruth Wodak urmaresc, printr-o analiza sistematica a limbajului textelor, sa identifice maniera în care sunt supusi oamenii în cadrul structurilor sociale curente. Ei îmbina în metodele analitice ,lingvistice ,problematicile post-structuraliste privind puterea, adevarul si cunoasterea cu preocuparile marxiste referitoare la inegalitate si opresiune. Definitia discursului oferita de acestia porneste de la cea a lui Foucault, însa este mult mai atasata limbajului oferindu-se modele si exemple concrete de modalitati în care textele creeaza raporturi de inegalitate în planul puterii si utilizându-se cadre teoretice preponderent lingvistice. Aceasta forma de analiza este mai putin procesata de analiza de continut sau de analiza tematica."
"Literatura de specialitate trateaza discursul având în vedere mai multe definitii. Unele dintre acestea se încadreaza în rigurozitate stiintifica a studierii conceptului în particular, iar altele se apropie mai mult de domenii ca lingvistica sau semiotica. Conceptul îsi are însa originile în lingvistica distributionala a lui S.Harris, însa trasaturile fundamentale ale analizei discursului politic se regasesc în Franta anilor saizeci-saptezeci, în care autori ca Pecheux si Demonet, considerând discurs textul scris sau vorbit, au folosit metode lingvistice în analiza producerii ideologiei. Dintre autorii care prefera definitii legate de semiotica si lingvistica , fac parte si teoreticienii noii miscari sociale, care atrag atentia asupra importantei culturii în stiintele politice. Spre exemplu, Donati vede definitia discursului ca pe o "metafora" din mai multe ratiuni, metafora fiind un substituit si un similar pentru ideologie ca text si vorbire ce se gaseste la originile notiunii. Notiunea de "discurs" este considerata una metaforica deoarece discursul nu se refera doar la textul propriu-zis, ci si la ansambluri ideatice aflate în continua schimbare, reconfigurare si confruntare. Gamson combina trei elemente pentru a determina procesele ce contribuie la conturarea culturii politice si a opiniilor oamenilor politici realizând modelul "valorii adaugate", discursurile competitive, cum ar fi speech-urile, conferintele de presa, cartile ,revistele etc. produse de organizatii sau grupari, practicile media în urmarirea si transformarea acestor input-uri originale; uneltele culturale cu care oamenii le raspund si le asimileaza. Scopul final al modelului este acela de a examina diferenta de dicurs în ceea ce priveste interpretarea unor aspecte de catre mass-media, respectiv de oamenii obisnuiti." De fapt în asta consta abordarea constructivista: abordarea modernizarii din perspectiva empirica si de fapt perceperea dinspre societatea civila a modernitatii. Discursurile vremii au dezvoltat un simtamânt al modernitatii, dar urmeaza de vazut compatibilitatea acestora cu cea a societatii civile si a actorilor statali. Deci, o analiza a discursului politic va elucida o probabila compatibilitate sau incompatibilitate. De aceea articolele Revistei 22 vor constitui baza analizei, totusi o definire clara a discursului politic si o stabilire a parametrilor analizei este imperioasa.
"Analiza discursului politic se evidentiaza ca subdomeniu a siintelor politice în a doua jumatate a secolului XX, derivând din abordari ce tin în principal , de ligvistica, psihologie sociala si sociologie însa aceasta disciplina a aparut si odata cu dezvoltarea altor subdomenii ale stiintelor politice, cum ar fi: comportamentul politic, institutiile politice, teoria politica si metodologia politica.
Aceasta disciplina are drept principal scop cercetarea impactului pe care sustinerea sau emiterea unor anumite pareri sau idei îl are asupra publicului, în general sau asupra mai multor categorii de public, în particular, precum si identificarea modalitatii de îmbunatatire a acestui impact în vederea maximizarii actiunii sociale.
La începutul cercetarilor efectuate în acest subdomeniu a stiintelor politice, cele mai multe elemente ce faceau parte din metodele utilizate veneau din sfera abordarilor lingvistice, care încercau sa demonstreze ca actul comunicarii contine numeroase codificari ale sensurilor, care imprima o perceptie specifica asupra lumii sau asupra unui context . Utilizarea tehnicilor lingvistice în metodologia anlizei discursului a fost ulterior depasita, dar nu trebuie ignorat impactul substantial asupra posibilitatii de descifrare a anumitor pareri sau idei prin intermediul analizei structurii semantice a limbajului."
"Discursul politic prezinta o serie de caracteristici generale, ilustrate succint de A.Trognon si J. Larrue: este "constitutiv politicului" ( indivizii si grupurile se evidentiaza prin reprezentari politice rezultate din "încrucisarea discursurilor", din dezbateri), este un "interdiscurs" ( depaseste sfera destinatarilor directi, mai ales prin implicarea opiniei publice si prin existenta fenomenului de feedback), implica o "punere în scena" care presupune elaborarea tematicii, a strategiilor, a aparitiilor si a textelor (plasarea discursului politic în sfera marketing-ului politic). Originile conceptului de "cadru" se afla în câmpul stiintelor cognitive, mai ales în psihologia cognitiva a anilor '70 si '80 unde mai poate fi detectat si sub denumirea de "schema" sau "scenariu".
Studiile dezvolate aici (Axelrod 1973, Weissu 1976, Fillmore 1977, Lakoff si Johnson 1980, Abelson 1981, Jackendoff 1983) particularizate pe memorie si întelegere de text, au aratat ca obiectele sau evenimentele nu sunt niciodata cunoscute printr-un proces de identificare a partilor lor componente în vederea reconstruirii întregului, ci cunoasterea
are loc prin definirea satisfacatoare a întregului, astfel încât partile lui componente sa dobândeasca o explicatie inteligibila. Conform acestor teorii orice nou ghem de perceptii
necunoscute sunt raportate si asimilate prin obiecte sau evenimente la o tipologie deja cunoscuta, si care furnizeaza deja perceptorului un pattern familiar. Acest pattern , aceasta schema sau cadru sunt cele cu care perceptorul da sens perceptiei."[41]" Obiectele sau evenimentele nu dobandesc niciodata sens prin reconstructie nationala, piesa cu piesa. Mai degraba, datele percepute sunt grupate laolalta sub o singura categorie subsumatoare, un cadru mai larg, care furnizeaza o structura recognoscibila si un sens."
"Pentru a determina o analiza de cadru sunt necesare trei elemente care interactioneaza între ele si fara de care analiza nu ar putea fi efectuata. Astfel, subiectul cercetarii, reprezentat de o chestiune sociala sau politica, în cazul de fata modernizarea, este primul element introdus în ecuatie. Determinarea subiectului necesita o evidentiere a acelui obiect care constituie de fapt elemental cheie al argumentarii. Acel element poate constitui punctul de la care discursurile intra în conflict, si care, la un moment dat poate constitui la fel de bine cea mai favorabila sau cea mai putin favorabila pozitie din care
s-ar putea adresa tema-problema în cauza. Diversi cercetatori trateaza în mod diferit circumscrierea subiectului pentru analiza de cadru. Spre exemplu Gamson (1985, 1988), sugereaza selectarea unui pachet de obiecte, deoarece în viziunea lui, subiectul va fi întotdeauna înlocuit din obiecte corelate, nu singulare, în vreme ce Donati (1992) avanseaza ideea ca selectarea unui subiect ar trebui sa se faca în termeni obiectuali uninominali, deoarece relatia dintre diferitele obiecte ale pachetului nu este de tip logic, si depind de constructia specifica a fiecarui discurs .
Al doilea element necesar într-o astfel de analiza este textul. Discursul este compus din interactiunea vocilor, iar definirea acelor voci este necesara în a alcatui discursul. Exista trei locusuri în care este generat si expus discursul politic: organizatii si instituttii politice- care sprijina sau, dimpotriva contesta decizia guvernamentala; media si nivelul personal- interpersonal de interactiune al grupurilor primare. Astfel Rein si Schoen (1977), Rein (1986), Mehan et all (1990) s-au concentrat pe descoperirea modalitatilor în care institutiile politice ajung sa defineasca situatiile problematice. Acesti cercetatori au luat în analiza documente guvernamentale, conferinte de presa, declaratii de presa ale purtatorilor de cuvânt etc. Gamson (1985,1988,1992) a luat în studiu relatia dintre discursul mediatic produs în ziare, reviste si programe tv, si reconstructia acestora în discursul intrapersonal, unde output-ul din media este manipulat politic.
Unitatea de analiza a discursului este actul de limbaj. Actul de limbaj poate fi scris- carte, articol, fluturas ,document, lege, ordonanta etc, dar poate fi vorbit sau non-scris, cum ar fi cuvântari, interviuri, comentarii. Actele de limbaj astfel definite constituie textul, iar textul este unitatea de analiza a discursului. Datorita faptului ca textul reprezinta un act circumscris, el este cea mai mica unitate textuala caruia i se poate atribui un sens în întregime circumscris. Din acest motiv se spune ca selectarea unui cuvânt sau fraze decontextualizeaza sau anuleaza întelesul textului. Asadar, unitatea de analiza- textul- defineste obiectul si cadrarea acestuia. Codificarea va consta în clasificarea textelor relevante aflate în concordanta cu cadrul utilizat în descrierea a ceea ce s-a luat ca subiect de analiza. În cazul în care se anlizeaza un text sustinut de mai multe voci, selectia de text va fi realizata pe baza unui principiu empiric care ar putea fi reprezentat de o lista de cuvinte cheie continând 20-30 de cuvinte.
Al treilea element esential în analiza o reprezinta cadrul. Dupa Donati (1992) exista doua reguli minimale pentru a verifica daca un cadru a fost corect individualizat: cadrul trebuie sa functioneze ca model calauzitor pentru ceea ce urmeaza a fi înteles; definirea cadrului poate fi socotita corecta atunci când semnificatia textului nu se schimba, ci mai curând devine tautologica."
"Cadrele actiunii colective, cum ar relata Snow si Benford (1992), sunt " "actiuni colective încarcate cu semnificatii si convingeri care legitimeaza miscarile sociale si campaniile". Ele ofera cai de întelegere care implica nevoia unor forme de actiune. Miscarile sociale pot purta conflicte interne carora cadrul particular va produce sau oferi mai multe cadre pentru mai multe constituente, având toate în comun implicarea tuturor care împart cadrul. Componentele cadrelor actiunii colective sunt: injustitia, mijloacele si identitatea. Prima componenta se refera la indignarea politica exprimata în aceasta forma de constiinta politica. Un cadru injust cere o constiinta a actorilor care pastreaza ceva din vina pentru a produce rau si suferinta. Componenta "mijloace" se refera la constiinta care este posibil sa altereze conditiile sau politicile din actiunea colectiva. Cadrul actiunii colective implica simtul eficacitatii colective si neaga imunabilitatea unor situatii indezirabile. Componenta identitate se refera la procesul de definire a termenului "noi", tipic în opozitie cu "ei", care au diferite interese sau valori. Fara o componenta adversariala, pontentiala tinta a actiunii colective este posibil sa ramana o abstractizare- foametea, boala, saracia sau razboiul ca exemple. Actiunea colectiva implica o constiinta a actorilor umani ai caror practica trebuie schimbata si introdus un "noi " care va ajuta în a aduce o schimbare.
Fiecarei probleme a politicului îi corespunde un discurs public relevant- un set specific de idei si simboluri care sunt folosite în diferite forumuri publice pentru a construi semnificatii. Acest tip de discurs evolueaza în timp, producând interpretari si semnificatii pentru cele mai noi evenimente aflate în curs. Un arhivist ar putea cataloga metaforele, frazele evidente, imaginile vizuale , înfatisarea morala si alte mijloace si a le cataloga. Acest discurs poate fi aplicat multor forumuri- conferinte, discursuri, audieri, reviste si carti, televiziune, filme si ziare. Nu se limiteaza prin simplitate la entitati etichetate "noutati si afaceri publice", dar intra cu brutalitate în publicitate si divertisment. O larga varietate de mesaje media se pot comporta ca profesori de valori, ideologii si credinte si pot produce imagini pentru interpretarea lumii, fie ca designerii sunt constienti sau nu, a acestei intentii." .
Pentru a crea un continuum între constructivismul social evidentiat în partea teoretica a lucrarii si partea de metodologie a acesteia, abordarea Donatellei della Porta si a lui Mario Diani ar fi una interesanta, de aflat." Analiza de cadre ne permite sa atribuim evenimentelor si comportamentelor, individuale sau de grup, o semnificatie care ar facilita activarea mobilizarii. Exista trei etape ale acestui proces, care corespund recunoasterii diferitelor probleme si a posibilelor stategii menite sa le rezolve. În primul rând cadrele interpretative potrivite, permit unui fenomen al carui origine a fost atribuit înainte unor factori naturali sa se transforme într-o problema sociala ori politica. Problemele de natura sociala, de fapt, nu exista în forma bruta, numai ca extensii ale unor fenomene care sunt interpretate ca probleme sociale. Aceasta delimitare reprezinta autonomia poceselor sociale care duc la rezultate imprevizibile. A doua etapa o reprezinta definirea realitatii care este întotdeauna un proces care duce la conflict. Diferiti actori sociali ( agentii statale, partide politice, operatori media) încearca sa-si afirme controlul asupra unor probleme specifice, impunându-si propria lor interpretare, în detrimentul reprezentarilor propuse de miscari. De aceea, miscarile trebuie sa se autoproclame ca detinatori ai problemei respective. Este deci un conflict simbolic în care unii actori sunt finalmente recunoscuti si legitimati pentru ca ei sunt capabili sa vorbeasca în numele unor tendinte si interese. A treia etapa în constructia sociala a unei probleme o reprezinta indentificarea responsabililor situatiilor în care populatia jignita se regaseste." "Puterea judecatii morale este ascociata credintelor despre ce fapte sau conditii au cauzat suferinta nemeritata oamenilor. Dimensiunea critica consta în abstractizarea tintei. Când observam situatii foarte abstracte, impersonale ca sunt responsabile pentru propria suferinta, suntem învatati sa acceptam ceea ce nu se poate schimba si sa profitam de acest lucru. La cealalta extrema, daca o persoana provoaca suferinta nemeritata, componenta emotionala a cadrului de injustitie, cu siguranta ca va fi prezenta în acest caz".
"Identificarea problematicilor sociale este, în mod inevitabil, selectiva. Identificarea unei probleme specifice, duce inevitabil la neglijarea altor potentiale surse de protest sau mobilizare care nu se potrivesc, aparent, interpretarii realitatii adoptate. E de asemenea important de evidentiat legatura puternica dintre actiunea în sfera simbolica si actiunea directionata spre resursele organizationale si controlului material. Scopurile actiunii pot fi relationate resurselor economice a celor care detin puterea sau modificarilor conditiilor de trai sau a codurilor culturale dominante. Cu toate acestea, în ambele cazuri, o reprezentare adecvata a fiecarei situatii va da posibilitatea actorilor de a evalua resursele materiale si organizationale pe care le au la dispozitie."
IV. PREZENTAREA BAZEI DE DATE sI OPERAŢIONALIZAREA EI
Capitolul anterior a descris metodologia cercetarii, cu scopul de a facilita analiza propriu-zisa. Pentru a detalia analiza, este necesara determinarea unor variabile care vor ajuta la codificarea datelor si la prelucrarea acestora. Deci pentru o astfel de prelucrare este nevoie de o detaliere a metodei de cercetare. În cele din urma voi prezenta variabilele pe care analiza se bazeaza.
Întru cât redarea unor concluzii este imperioasa si pentru aceasta este necesara clarificarea întrebarilor de cercetare (a dezvoltat societatea româneasca de-a lungul primului deceniu post-comunist o pseudomodernizare? Se încearca o redresare a acestui fenomen dupa 2004? Inseamna integrarea în Europa adevarata modernizare a României?), trebuie creata o baza de date si oferita spre analiza. Cu ajutorul acesteia se va dezvolta o temelie a cercetarii si o analiza etapizata pornind de la primele alegeri libere,chiar înainte de acestea, pâna la momentul discursului despre europenizare. Evaluarea va consta în prelucrarea datelor culese, în emiterea de judecati de valoare, bazate pe adevaruri empirice, menite sa întareasca adevarurile normative.
"Max Weber este unul dintre sociologii care au adus în discutie dihotomia dintre subiectivitatea si obiectivitatea, teoria si metoda în stiintele culturii, a avut o contributie deosebita la dezvoltarea si profesionalizarea stiintei politice la începutul secolului al XX-lea. Conform lui Weber o stiinta empirica nu poate sa învete pe nimeni ce trebuie sa faca, ci numai ce poate sa faca, ce ar vrea sa faca. Iar principala misiune a acesteia nu ar fi stabilirea de norme si idealuri obligatorii, pe care sa se poata întocmi retete pentru practica, ci ea trebuie sa ofere un sprijin oamenilor facându-le cunoscuta semnificatia scopului urmarit. Trasatura caracteristica a unei probleme de politica sociala consta tocmai în faptul ca ea nu poate fi rezolvata pe baza unor aprecieri fondate pe scopuri prestabilite."Obiectivitatea" cunoasterii în stiintele sociale depinde de faptul ca datul empiric este raportat în permanenta la idei de valoare, singurele care ii confera valoare cognitiva. Si chiar daca semnificatia acestei obiectivitati nu poate fi înteleasa decât plecând de la asemenea idei, nu ar trebui sa facem din ele piedestalul unei probe empirice imposibile a validitatii sale. Credinta nutrita, sub o forma sau alta, în valabilitatea supraempirica a unor idei de valoare ultime si supreme si în care ne ancoram sensul existentei nu exclude, ci dimpotriva, include variabilitatea punctelor de vedere concrete prin prisma carora realitatea empirica dobandeste o semnificatie. Viata în realitatea-i irationala si bogatia ei de semnificatii posibile este inepuizabila, iar structura concreta a raportului cu valorile, este si ramâne în miscare, fiind supusa tuturor variatiilor posibile în viitorul obscur al civilizatiei umane. Lumina pe care o emana aceste idei de valoare supreme cade de fiecare data pe un segment finit mereu schimbator, din imensul flux haotic de evenimente care se deruleaza în timp."
Saptamânalul Revista 22 va constitui baza cercetarii empirice, articolele caruia, vor oferi abordarea practica a analizei din capitolele urmatoare. Deoarece se vorbeste despre presa scrisa, caracterul subiectiv este unul destul de ridicat, însa obiectivitatea profesionala a autorilor de articole nu este una de neglijat. Astfel vor exista trei perioade de cercetare. Acestea sunt: etapa imediat post decembrista, având amprenta primelor guverne care au elaborat politici care nu tindeau spre mentinerea status-quo-lui economic, social, si -multi spun- politic. Deci, în România nu exista nici discurs si nici viziune despre ceea ce se numeste modernizare, ci doar ca aceasta ar trebui sa se întâmple; etapa 1992 caracterizata prin presiuni si discursuri în ceea ce priveste modernizarea, ideologiile sufera transformari si intra în discutie lucruri despre care nu s-au mentionat înainte de 1989 ( privatizare, societati mici si mijlocii, bunuri de consum ,import, export, libertatea de exprimare a presei, libertatea cetateanului si tot ceea ce pâna în 1989 era indiscultabil privind o democratie viabila) si etapa 1996, momentul în care se vorbeste cu seriozitate despre NATO, UE si ca este necesara intrarea în Europa (existenta unei retorici despre "cum sa ne modernizam", abordare costruita discursiv) si unde se observa încercarile de a pune în practica modernizarea propriu-zisa.
"22" este primul saptamânal independent postdecembrist. A primit numele acesta în amintirea zilei de 22 decembrie 1989, când Ceausescu a parasit cladirea Comitetului Central într-un elicopter. La sfârsitul lunii decembrie 1986 s-a constituit prima asociatie neguvernamentala, Grupul pentru Dialog Social, alcatuit din disidenti si intelectuali necompromisi în timpul regimului ceausist. Grupul s-a largit ulterior, dar a continuat sa aiba o compozitie profesionala diferita (filozofi, sociologi, scriitori, istorici) si sa admita pluralitatea de opinii. Principiile Grupului pentru Dialog Social (orientarea pro-occidentala, sprijin pentru institutiile si valorile democratice, economia de piata, sustinerea minoritatilor, atitudine critica fata de derapajele puterii) au fost promovate în paginile revistei "22" al carei prim numar a aparut la 20 ianuarie 1990 .Colaboratorii revistei sunt nume prestigioase din tara, dar si din strainatate (SUA, Franta, Germania), analizele politice si economice din "22" au urmarit istoria acestor 13 ani, timp în care principiile promovate de "22" au dobandit o audienta tot mai larga. 22" se adapteaza din mers schimbarilor societatii românesti, fiind cunoscuta ca cel mai bun saptamânal de cultura politica din România."[49]
"Exista o maniera proprie jurnalistilor de a scrie si de a prezenta evenimentele? Exista retete de redactare proprii jurnalistilor? Are textul jurnalistic un specific, fapt ce ne-ar permite sa vorbim despre existenta unui discurs jurnalistic? La prima vedere multa lume ar spune nu. La urma urmei, jurnalistul foloseste, pentru a redacta articole, acelasi material si aceleasi operatii ca orice utilizator al limbii: extrage cuvintele din repertoriul lexical, formuleaza enunturi folosind prescriptiile sintactice în vigoare, construieste texte utilizând modele retorice însusite prin învatare sau prin lectura altor texte.
Cu toate acestea, este clar pentru oricine ca o nuvela, un proces verbal sau o scrisoare, nu vor fi gazduite niciodata într-o publicatie ca materiale jurnalistice autonome. Atât procesul-verbal, cât si scrisoarea ar putea aparea ca elemente de sprijin, pentru a conferi autenticitate unor alte texte, receptate conventional ca texte jurnalistice, percum relatarea, reportajul, ancheta, interviul. Observatia de mai sus, rezultatul unei analize empirice, duce la constatarea ca trebuie sa existe particularitati ale textului jurnalistic, deoarece, texte precum cele enumerate mai sus nu-si gasesc locul în paginile cotidianelor, magazinelor, în programele de informare radio si televiziune. Când se deschide un ziar, nu se asteapta în identificarea, în cadrul paginilor sale procese-verbale care sa informeze despre un eveniment politic sau rutier si nici scrisori apartinând unor personalitati, din care sa se afle detalii despre ultimele hotarâri de guvern. Cititorul se asteapta la titluri incitante si texte coerente, semnate de jurnalisti profesionisti, care sa informeze despre evenimentele de actualitate, care intereseaza opinia publica."[50]
În realizarea oricarei cercetari stiintifice este obligatorie parcurgerea a trei mari etape: cea de pregatire a cercetarii, cea a efectuarii practice a studiului, si anume culegerea informatiei, si cea de finalizare a cercetarii si anume validarea datelor, prelucrarea si interpretarea acestora.
"Se acorda o atentie deosebita etapei pregatitoare, cea care precede operatia propriu- zisa de culegere a informatiei empirice, mai pe scurt etapa preliminara a unei cercetari, se pun la punct, pe de o parte, aspecte teoretice ale acesteia, apoi pe de alta cele metodologice si, cele ce tin de organizarea si desfasurarea efectiva a investigatiei empirice. Nici o cercetare empirica nu poate fi imaginata fara prezenta unui fundal teoretic care o sprijina. O problema fundamentala este aceea de a stabili modalitatile prin care se realizeaza legatura dintre universul teoretic-conceptual si realitatea empirica de care da seama. In cadrul acestei Chestiuni generale, un loc central îl ocupa problema operationalizarii conceptelor, întelegând prin aceasta ansamblul operatiilor prin care însusirile definitorii ale notiunii pot fi indentificate, evaluate sau chiar masurate în universul empiric
"Notiunile de tip variabil presupun, de
asemenea, un univers de "obiecte "empirice dotate cu o anumita trasatura
ce nu se mai evidentiaza doar prin cele doua alternative- prezenta/
absenta-, ci prin existenta mai multor stari care pot sugera
chiar o variatie graduala a intensitatii caracteristicii. Chiar
daca unele notiuni variabile pot fi transformate prin condensarea starilor
sau prin descompunere în mai multe notiuni mai simple, în concepte de tip
atributiv, distinctia mentionata aici merita retinuta,
dat fiind ca în procesul de operationalizare, se ivesc probleme specifice fiecarui tip." Deoarece
metoda de cercetare folosita este analiza de cadre, în aceasta
lucrare se analizeaza o suma de articole relevante din perioada aparitiei
Revistei 22 pâna în momentul unui discurs clar al europenizarii României.
Au fost alese articole care vorbesc despre modernizarea de orice tip, aceasta
incluzând chiar si aderarea
IV.1. GRILA DE CODARE
Pentru o mai mare acuratete si o mai buna organizare a datelor se va folosi schema de codare în care apare toate articolele semnificative. Astfel grila de codare[53] va cuprinde: numarul de ordine al articolului ales în ordine cronologica, data aparitiei acestuia împreuna cu numarul revistei , titlul articolului, autorul acestuia, numarul aparitiilor cuvântului modernizare în articol si rubrica rezervata specificarii temei fiecarui articol (articole cu tema modernizare egal europenizare, articole cu tema evolutia economica, cele cu tema democratizarea societatii si institutiilor, articole cu tema eliminarea opresiunii individuale).
Trebuie însa mentionat faptul ca în lucrarea de fata s-au folosit doua metode de cercetare: cea calitativa si cea cantitativa. Metoda cantitativa este reprezentata prin schema de codare, pe care am elaborat-o pentru a centraliza cu succes toate articolele relevante analizei din capitolul urmator. Metoda calitativa, însa, consta în evidentierea cadrelor care vor domina o anumita etapa de analiza. Având în vedere ca analiza se va desfasura de-a lugul a trei etape temporale, fiecare dintre ele va fi dominata de o problema sociala sau politica care va domina si care va constitui cadrul. Deci, în capitolul urmator, pe langa o analiza a datelor, si bineînteles, a cadrelor specifice fiecarei etape, se va demonstra complementaritatea celor doua metode de cercetare.Non excluderea lor într-o lucrare de cercetare, dar chiar faptul ca în unele situatii se pot completa reciproc, confera avantaj cercetatorului care poate intra în amanunt si poate descrie problema si elabora concluzii tinând cont , uneori, de cel mai mic amanunt.
V. ANALIZA DATELOR
V.1 PERIOADA 1990 - 1992
Analiza de fata culege articole din periodicul Revista 22, pentru a determina natura constructiei modernizarii în România ; daca s-a construit modernizarea în primii 15 ani dupa revolutie si pentru a raspunde la urmatoarele întrebari: a dezvoltat societatea româneasca de-a lungul primului deceniu post-comunist o narativa a pseudomodernizarii? Se încearca o redresare a acestui fenomen dupa 1996? Înseamna integrarea în Europa adevarata modernizare a României?
Scrierile Revistei 22 au fost alese având în vedere patru categorii de teme în care se pot încadra articolele. Deci, pe baza continutului articolelor si pe baza celor patru teme uate in calcul pentru a demara cercetarea, se va face clasificarea articolelor pentru o analiza cantitativa care va completa analiza calitativa. Astfel, cele patru teme alese pentru categorisirea articolelor sunt:1. eliminarea opresiunii individuale: aici intra articole care vorbesc despre libertatea exprimarii individuale si a presei, discriminarea minoritatilor nationale, dar si a femeilor, viziuni si politici menite sa stearga din mentalitatea societatii românesti ceea ce numea sistemul comunist o monitoriaze a populatiei; 2. democratizarea societatii si institutiilor: articole legate de critici si retete ale guvernarii perfecte dar si comentarii care au în continutul lor tente ironice cu privire la cei care guverneaza si modul în care guverneaza; 3. evolutia economica, cu articole critice legate de bunul mers, stagnarea sau involutia economica româneasca si modernizarea echivalata cu europenizarea, mai precis articole care trateaza în continutul lor toate contactele României cu Europa Occidentala si doleantele sistemului românesc de a se integra. M-am decis asupra acestor patru mari teme pe baza continutului revistei, ele derivând totodata din baza teoretica a lucrarii de fata. Doresc ca pe baza acestor articole, clasificate pe teme sa masor dimensiunile modernizarii în România în trei perioade: perioada 1990-1992, perioada 1992-1996, perioada 1996-2005. Aceasta periodizare are în vedere alegerile generale din 1992, 1996, intrarea României în NATO.
Setul de date a fost construit pe baza editiilor
Revistei 22 ( 20 ianuarie 1990 - 3 octombrie 2005), în total un numar de
240 de articole. Alegerea acestei publicatii are trei justificari: în
primul rând Revista 22 a fost printre
primele publicatii a carei
continuitate coincide cu întreaga perioada post-revolutionara. În al
doilea rând, publicatia era printre putinele care au demarat prin a fi nepartizana guvernarii si ai carei
jurnalisti si echipa de redactie vorbeau critic si
obiectiv despre problemele pe
care le întâmpina România pe calea democratizarii, atât în
dimensiunea sa economica si
sociala, cât si în politica. În al treilea rând, este una dintre
cele mai prestigioase publicatii de acest gen din tara.
Multi dintre cercetatorii
care au evaluat evenimentele din decembrie 1989 nu au oferit sanse foarte
mari României de a-si recapata statutul de tara democratica
sau de a urma calea democratizarii. Cu toate acestea societatea civila de
atunci se bucura de eliberarea de sub totalitarism, total încrezatoare în
oamenii ce aveau sa ajute la mentinerea si dezvoltarea noii
democratii. Paradoxal, se poate spune, pentru ca, etimologic
vorbind, democratia înseamna
guvernarea poporului, iar acesti reprezentati nu
erau legitimati prin vot : calitatea de lider se datora carismei. Astfel
debutul anului
În România anului 1990 nu existau viziuni asupara modenizarii si asupra întelesului total al democratiei, ci doar credinta ca acestea trebuie sa se întâmple. Despre democratizare, discursurile erau proaspete si promiteau mult, în ceea ce priveste modernizarea totul parea încadrat în noul sistem politic ce avea sa se reia în România. Numai ca acest lucru nu era dupa cum se astepta opinia publica, daca democratia era recâstigata, modernizarea trebuia dobîndita pas cu pas si cerea un proces lung si anevoios pentru societatea româneasca cu o istorie recenta aflata sub semnul totalitarismului . Noii guvernanti nu permiteau elaborarea de politici ce aveau sa demareze modernizarea economica, având ca motto celebrele slogane "nu ne vindem tara", desi un prim pas spre liberalizarea pietei si, implicit, spre democratizare consta în dechiderea granitelor.
"Din punct de vedere economic, capitalismul se defineste prin proprietatea particulara asupra mijloacelor de productie si a capacitatii de lucru, respectiv reglementarea relatiilor dintre acestea prin intermediul pietei."[54] În ceea ce priveste democratia, conform lui Lintz si Stepan, dimensiunile ce permit caracterizarea regimurilor politice si, implicit distingerea democratiilor de non-democratii sunt: acceptarea de catre guvern a constrângerilor domniei legii (rule of law), institutiile societatii civile actioneaza liber, independent de controlul guvernamental, alegeri libere si corecte în contextul votului universal ce raspund în fata electoratului direct sau prin intermediul unui parlament reprezentativ."[55]"Primul criteriu al unui regim democratic este domnia legii (rule of law). Pentru a avea o democratie functionala este necesar ca toti cei care controleaza oferta guvernarii sa accepte ca propria lor vointa este subordonata legii si constitutiei. Proverbul "nimeni nu este asupra legii" sintetizeaza tocmai aceasta cerinta. Într-un regim de drept, guvernantii nu actioneaza arbitrar, iar aplicarea legii nu este afectata de mita. Statul de drept este un stat predictibil în sensul ca atât indivizii obisnuiti, cât si cei responsabili de aplicarea si respectarea legii cunosc ce drepturi au sau nu au. Tribunalul poate sanctiona guvernantii daca acestia încalca legea si nu rareori , acest lucru se întampla efectiv. Zakaria afirma, de altfel, ca : "modelul occidental este cel mai bine simbolizat nu de plebiscitul masei, ci de judecata impartiala."[56]
"Alegerile reprezinta un al doilea element al unei democratii. Natura libera a alegerilor ofera o validare vizibila democratiei" , dar alegerile nu sunt suficiente pentru a defini un regim ca fiind democratic. "O a treia componenta importanta a democratiei este reprezentata de societatea civila, respectiv de existenta unor grupuri organizate, libere sa-si promoveze propriile interese independent de stat, cum sunt sindicatele, asociatiile de afaceri, profesionale, biserica etc. Institutiile societatii civile servesc interesului public tocmai fiindca ele se afla în afara controlului guvernamental."[58]Aceasta încadrare teoretica are ca scop explicarea evenimentelor din 1990, 1991 care au dus la prima criza în tânara democratie si anume atitudinile neo comuniste ale FSN, precum si atitudinile lor negative în ceea ce priveste europenizarea, în ciuda faptului ca si-au asumat conducerea nu au organizat alegeri dupa cum cerea un regim democratic. Explicatiile urmatoare servesc spre clarificarea relatiilor care au existat între protestele din Piata Universitatii si mineriadele din 1990 si o întoarcere a unui regim bazat pe lideri carismatici cu o influenta asupra muncitorilor din mine, împotriva populatiei care dorea instaurarea unui regim democratic bazat în primul rând pe existenta unor alegeri libere si nu a unui sistem neo comunist.
"Intocmirea Constitutiei din anul 1991 avea sa constituie un pas catre democratizare si o recunoastere externa cum ca România este un stat democratic.Ea a fost întocmita de o comisie parlamentara si supusa spre aprobare votului electoratului la 9 decembrie 1991. Ea întruchipeaza etosul centralizator care a stat la baza formarii statului în estul Europei timp de mai bine de un secol fara a tine seama de caracterul ideologic al acestuia. FSN a obtinut un serios sprijin în favoarea constitutiei în ciuda tot mai gravelor scindari din interiorul partidului. Dar în masura ce electoratul considera înca partidul de guvernamânt un garant al stabilitatii, s-a vazut cu prilejul noilor alegeri parlamentare si prezidentiale care s-au desfasurat la un an dupa aprobarea constitutiei de catre parlament.
Avantajele institutionale
de care se bucura FSN au permis aparitia dupa mai
Revista 22 confirma
existenta unui cadru în care nu se poate vorbi despre modernizare, cu atât
mai mult demararea acesteia, mai ales în
cazul în care FSN dezaproba politicile europene si mai ales descuraja
apropierea României de Europa. Analizând datele grilei de codare se observa
în primul rând ca autorii primelor articole ale primelor numere din anul 1990 au simtit nevoia eliberarii
prin intermediul cuvintelor. Daca opresiunea individuala si cea
a liberei exprimari constituiau caracteristica anilor comunismului românesc,
anul
Revizuind datele de mai sus se observa un interes crescut pentru ceea ce parea un element nou în 1990 si anume revigorarea democratiei. Desi ne asteptam la un numar mare de articole care comentau numerosii ani de dictatura în care libertatea individuala era una limitata si controlata, Revista 22 face un prim pas catre constructia discursiva a modernizarii si anume prin etichetarea democratiei ca fiind un element primordial pentru modernizarea societatii românesti. Desi nu poate fi vorba despre o demarare a modernizarii si nici macar despre un discurs oficial, se construieste imaginea unei Românii democrate, deci o prima ocheada aruncata valului numit modernizare. Cât despre tonul articolelor din aceasta perioada , se poate spune ca este evidenta dorinta liberei exprimari, iar de altfel unele articole militeaza pentru legalizarea libertatii presei, aceasta constituind un garant al democratiei si ar fi înca un lucru care ar apropia România de structurile europene. Însa aceasta liberalizare legalizata nu se va demara decât în perioada urmatoare.
In aceasta perioada, asadar, modernizarea însemna, fara echivoc, democratizarea. Nu se cunosc detaliile acestui proces, si nici când România poate fi considerata democratica. Cert este însa ca autorii intelectuali ai aceste perioade vad prin democratie intrarea României în lumea Occidentului, construita ca lumea dorintelor, sau ca un tarâm al promisiunilor care devin realitate.
V.2 PERIOADA 1993- 1996
Dupa ce s-au stabilit cadrele perioadei 1990-1992, cadrele perioadelor ce urmeaza vor fi mai usor de identificat datorita continuitatii sistemului politic democratic si datorita inevitabilei evolutii în discursurile vremii. Daca în timpul primilor doi ani post-comunisti nu exista viziunea unei Românii moderne, sau aceasta se juxtapune peste imaginea unei Românii democratice, discusul începe sa se transforme într-unul dominat de viziuni novatoare si îndraznete.
"Peisajul politic al anului
1993 era mult schimbat fata de cel din anul 1990. Alegerile din România
s-au desfasurat dupa un an de un neobisnuit calm ceea ce contrasta puternic cu situatia
din mai 1990 ( prima mineriada) care precedea si venea dupa
numeroase acte de violenta politica. În toamna anului 1992 Ion
Iliescu a fost ales pentru un al doilea mandat, de data aceasta de patru ani.
Datorita acestei stabilitati interne, existenta unei constitutii
si a alegerilor organizate din 1992, dar mai ales pentru politica externa
prudenta, Romania a câstigat aprecierea Occidentului. Sustinerea
sanctiunilor impuse de ONU Serbiei în
"Prima cerinta a cercetarii perioadei a fost încadrarea acesteia într-un context socio-politic si economic. Daca în prima perioada tratata anterior, cadrul principal era instabilitatea politica, în cazul de fata cadrul principal îl costituie instabilitatea economica. Se observa o tranzitie postcomunista economica la capitalism, iar capitalismul are o dubla semificatie. Prima întelege capitalismul ca economie de piata. Tot ce se produce si se consuma tinde sa circule pe piata, fiind supus cererii si ofertei. Cea de-a doua semnificatie se refera la capitalismul înteles ca o economie a întreprinzatorilor. " Desi în România anului 1993 nu se poate vorbi despre o economie a întreprinzatorilor, economia de piata ( semnificatia primara a capitalismului) trebuia sa demareze pentru a accelera modernizarea societatii. Astfel conform articolelor acesteia putem observa: existenta a 11 articole cu tema democratizarii societatii si institutiilor, 6 articole care vorbesc despre modernizare echivalând-o cu europenizarea, 7 articole care vorbesc despre evolutia economica si 8 articole care au ca tema eliminarea opresiunii individuale. Se observa un interes mai scazut al presei fata de starea societatii românesti, din nou autorii de articole rememoreaza evenimente si consecintele evenimentelor din 1989, dar cu o alta atitudine fata de noua guvernare, si acest lucru datorita existentei unei constitutii si unor alegeri organizate care au fost garantul constitutiei adoptate în 1991. Desi vizibil nemultumiti de starea actuala a tarii, ei îsi continua retorica despre modernizare. Acum se creeaza scenarii si retete evidentiindu-se din nou neputintele guvernarii. În ceea ce priveste articolele care au ca tema evolutia economica se observa o serie de 5 comentarii si doua articole informative. Articolele care urmaresc democratizarea societatii si a institutiilor încadreaza 9 articole informative si doua comentarii politice; articolele care trateaza eliminarea opresiunii individuale includ: doua articole sociale, un comentariu politic, o ancheta, un eseu, un articol informativ si doua interviuri. Articolele care servesc modernizarii egal europenizare includ: 4 articole informative un comentariu politic si un interviu. Din felul articolelor desemnate în grila de codare a perioadei 1993-1996 reiese ca articolele ce au ca tema democratizarea societatii nu mai au tenta critica si nici moralizatoate, comparativ cu perioada precedenta, ci sunt pur informative. Se observa însa o schimbare în ceea ce priveste articolele care centreaza economia în stagnare sau involutie, nicidecum aflata în evolutie, o deosebire fata de perioada cercetata anterior se regaseste la articolele care trateaza eliminarea opresiunii individuale si care sunt foarte diferite ca tip, tocmai pentru a evidentia numeroasele probleme pe care le întalneste societatea româneasca, pe care în mod normal o societate evoluata nu ar trebui sa le aiba. În sfârsit, numarul articolelor care au ca tema modernizarea egal europenizare este vizibil scazut si aceasta datorita scepticismului autorilor revistei care întâlnind atâtea minusuri în celelalte sfere în care ar trebui sa se observe o demarare a modernizarii, si care nu mai spera la o apreciere venita din partea Europei.
Desi scena politica aflata într-o oarecare stabilitate si desi politica externa este dusa cu o mare atentie, acestea doua nu îndeplinesc conditiile necesare ca o societate sa fie recunoscuta ca fiind moderna , nici macar de cetatenii acesteia. Jurnalistii Revistei 22 au construit un discurs al modenizarii, el existând deja în constiinta civica, dar fondul pe care ar trebui construita aceasta este fragil, de aceea nici în perioada aceasta nu se poate discuta despre modernizare a societatii ci doar despre îndeplinirea conditiilor imperative ale unei democratii.
V.3. PERIOADA 1996-2005
Aceasta ultima perioada a analizei
este si cea mai lunga. Am hotarât sa cuprinda toti acesti
ani din doua motive: în primul rând datoritî intrarii României în
NATO (29 martie 2004) si începerilor negocierilor de aderare la Uniunea
Europeana în 2000 si în al
doilea rând succesiunii la presedentia României a trei personalitati
facând parte din parti diferite ale spectrului politic. Toate acestea, încadrate
în aceeasi perioada de analiza au menirea de a afisa
continuitate pe axa modernizarii românesti, iar aderarea
"România de dupa 1996 este un exemplu de societate care se confrunta cu numeroase dificultati economice si al carei guvern încearca simultan sa rezolve problema minoritatilor. A aduce Vestul în România, mai degraba decât a forta România sa îndeplineasca criterii imposibile pentru a deveni membru al Uniunii Europene si al NATO, ar însemna o serie de angajamente reciproce care vor fi foarte greu de anulat. Acest lucru va arata totodata Occidentului ca România este o parte importanta a Europei si nu doar un stat balcanic periferic care va ramâne întotdeuna în afara zonei de interes."[63] Situatia interna a României parea una dominata de liniste , liniste asigurata de Constitutia votata în 1991. Însa nu era de ajuns, si asta pentru ca, starea economica nu evoluase mai deloc si nu se observa nici un progres. În ceea ce priveste evolutia societala, ce include adoptarea de idei si norme de conduita mai apropiate de cele occidentale, tolerarea minoritatilor nationale, iar mai apoi a celor sexuale, înfiintarea diferitelor ONG-uri, accordarea unei mai mari importante asistentei sociale aveau sa apropie România de un viitor statut european. Desi în toate aceste domenii existau lacune evidente, succesiunea deferitelor partide la guvernare îmbunatateau si mareau sansele de aderare europeana a României. Un lucru este cert, toate aceste eforturi de atingere a unui nivel de modernizare aveau sa aduca finalmente la un rezultatat asteptat. Primul avea sa fie acceptarea României în NATO.
Conform relatarii si discursurilor jurnalistice din Revista 22 o mai mare parte a articolelor din aceasta perioada au tratat modernizarea vazuta ca europenizare. Astfel din totalul de 55 de articole pe aceasta tema se regasesc 15 interviuri, 19 comentarii politice, 4 analize politice, 9 articole informative, 3 eseuri,3 comentarii economice si o retrospectiva. Numarul mare de interviuri pe care le-a înfatisat revista de-a lungul acestei perioade, denota existenta unui discurs despre modernizarea României în context European, la fel si comentariile politice au rolul de a pune pe tava minusurile României în ceea ce priveste conditiile integrarii. Un prim pas, important pentru modernizare si integrare îl constituie intrarea în NATO la 29 martie 2004 si reprezinta proologul integrarii europene. Pe lânga retorica si discursurile existente înca din perioada precedenta, acum se demareaza procesul propriu-zis al modernizarii, adevarat, ca pe un fundal economic destul de slab. Pentru a continua analiza se va tine cont si de articolele care vorbesc despre democratizarea societatii si institutiilor, în numar de 42 , împartite astfel: 13 comentarii politice, 8 articole informative, 4 cronici politice, 3 studii de caz, 4 interviuri, 3 retrospective, 3 eseuri, doua reportaje, o dezbatere si un editorial. Aceasta varietate de tipuri de articole denota libertatea presei si creativitatea jurnalistilor care vor sa semnaleze faptul ca desi democratia este garantata atata timp cât exista o constitutie, nu este de ajuns pentru a permite tarii sa evolueze. România trebuia sa se alinieze politicilor europene, deci trebuia elaborarea de noi proiecte de legi, care sa ajute structura societala sa perceapa demararea procesului de modernizare
Deoarece este interesant de observat în ce masura a crescut numarul articolelor care trateaza evolutia, sau dupa caz involutia economica, trebuie analizate cifrele. În aceasta ordine de idei exista un numar de 24 de articole, dintre care: 13 comentarii economice, 6 articole informative, doua interviuri si trei analize economice. Din continutul articolelor reiese idignarea publica despre starea deplorabila a economiei si imposibilitatea acesteia de a iesi din impas. Aceasta este ce mai criticata tema din cele existente si se condamna oficialii României pentru starea economica care impiedica deplasarea ideologica catre Vest. În fine, sunt mentionate si articolele cu tema eliminarea opresiunii individuale, în care joaca un rol important societatea civila si perceptia acesteia despre individ în societate. Ele sunt în numar de 12 dintre care: 5 eseuri, 4 interviuri, doua analize politice si un comentariu politic. Se observa ca exista din ce în ce mai putine articole care trateaza acest subiect, dar tonul lor este acelasi ca cele din perioada imediat comunista. Numarul lor mic se datoreaza rezolvarii problemelor sociale acute care includ minoritatile, problemelor legate de avort, drepturile femeilor.
În cele ce urmeaza se va crea o punte de legatura
între cum vad jurnalistii Revistei 22 integrarea României în Europa si
ce înseama aceasta integrare cu adevarat, daca România este
pregatita sa se integreze si daca modernizarea demarata o data cu votarea costitutiei nu a stagnat, ci a continuat cu începerea
negocierilor. Pentru aderarea
Aceste trei perioade de analiza au ca scop evidentierea existentei unui discurs asupra modernizarii care pleaca , pe o axa, de la punctul zero (decembrie 1989) si se transforma prin intermediul evenimentelor, în actiuni modernizatoare care au menirea de a metarfoza societatea. Pentru a evidentia si mai mult acest lucru se poate masura si frecventa cuvântului modernizare întâlnit în cadrul articolelor de-a lungul întregii perioade. Pentru perioada 1990-1992 întâlnim prezenta cuvântului "modernizare" de 21 de ori, pentru perioada 1993-1996 de 22 de ori, iar în perioada 1996-2005 de 73 de ori. Desi ultima perioada de analiza cuprinde un numar mai mare de ani si este evident ca si numarul articolelor de analiza la fel si frecventa cuvântului "modernizare' creste si daca se verifica si încadrarea acestora în analiza si în contextul socio-politic, aceasta abundenta se explica. De observat , însa, pe analiza totala a perioadelor cumulate, este contrariul, si anume folosirea cu grija a numarului acestui cuvânt. Jurnalistii nu se grabesc în a-l folosi în discursurile lor, pentru a nu sugera un fenomen deja existent: modernizarea , ci mai curând un fenomen asteptat si aflat în curs.
CONCLUZII
Lucrarea " Constructia modernizarii în România" a încercat sa evalueze dimensiunile modernizarii în România, începând cu perioada de gratie decembrie 1989 si pâna la momentul intrarii în NATO si conturarii unor politici care sa se plieze pe structurile europene. În primul rând am dorit sa parcurg traiectoria teoretica a modernizarii, pornind de la etimologia cuvântului si trecând în revista acele teorii care au ajutat la demararea lucrarii. De mentionat este însa faptul ca nu am dorit sa tratez în mod exhaustiv acest subiect de o reala amploare, ci am folosit datele necesare pentru a-mi construi cercetarea si a da sens interpretarii datelor. Pentru a evidentia ca modernizarea s-a desfasurat piramidal, urmarind constructia sociala, am introdus un termen preluat din teoria relatiilor internationale,constructivismul, pe care l-am adaptat intocmai pentru a-l evidentia în metodologie si analiza datelor . În alta ordine de idei, complementara teoriei si abordarii teoretice a constructivismului social este si analiza de cadre pe care am folosit-o ca metodologie si analiza de date în care au fost combinate abordarea calitativa ( stabilirea cadrelor în urma specificului articolelor) si cea cantitativa, desemnata de grila de codare care contine o simplificare a întregii baze de date.
Ideea unei astfel de cercetari rezida din dorinta de a masura limitele modernizarii românesti în cadrul unui sistem democratic, dominat de ramasite comuniste, a carei baza economica ( unul dintre elementele primare modernizatoare) era una precara, bazata pe o economie preponderent agrara. Prin intermediul perioadelor de cercetare am dorit sa aflu daca exista o evolutie, o involutie sau o stagnare a procesului de modernizare, daca acesta era construit în cadrul saptamânalului analizat si daca cele doua viziuni erau compatibile. Ma refer aici la viziunea jurnalistilor Revistei 22 si la viziunea celor aflati la putere care aveau în vedere acest demers modern. Întrebarile la care am încercat sa caut un raspuns au fost: A dezvoltat societatea româneasca de-a lungul primului deceniu post-comunist o narativa a pseudomodernizarii? Se încearca o redresare a acestui fenomen dupa 1996? Înseamna integrarea în Europa adevarata modernizare a României? Prin analiza periodizata din capitolul anterior încerc sa ofer un raspuns acestor întrebari. Societatea româneasca a dezvoltat de-a lungul primului deceniu postcomunist o narativa a pseudomodernizarii , aceasta însemnând o modernizare în plan ideologic, o fictiune a modernizarii, dar nu una bazata pe fapte recunoscute de catre societatea civila si pe plan international. Acest lucru este atestat si de rezultatele analizei bazate pe periodicul 22. Într-adevar fenomenul numit modernizare ia o turnura diferita începând cu anul 1996, creste credibilitatea desfasurarii acesteia desi se afla pe un fond caracterizat de diferitele lacune economice, politice si sociale. În ceea ce priveste raspunsul la cea de-a treia întrebare de cercetare, analiza de date indica faptul ca ajutorul acordat României de catre Europa prin ratificarea Acordului de Aderare si prin intrarea în NATO, înseamna nu adevarata modernizare, ci adevaratul început al modernizarii românesti. Avântul pe care l-a luat modernizarea imediat dupa prabusirea comunismului, era unul fals deoarece cu un pas în fata si doi în spate nu se poate construi o temelie, mai ales în cadrul unei societati framântate de numeroase conflicte si neajunsuri. În cele din urma datele au confirmat intuitia cercetatorului, iar cele afirmate mai sus sunt emumerate ca urmare a cercetarii datelor culese.
În mod evident, ca si oricare cercetare, aceasta are limitele ei. În primul rând cantitatea mare de date si perioadele lungi de analiza ar fi trebuit revazute si diminuate, pentru a micsora marja de eroare, mai ales în cadrul partii cantitative, iar în ceea ce priveste cea calitativa, numarul de texte este ideal pentru a stabili cadrul potrivit. Deci pericolul unei astfel de cercetari consta în crearea unor confuzii în ceea ce priveste folosirea ambelor metode, mai ales pentru ca acestea doua joaca roluri complementare. În al doilea rând se poate vorbi despre o atentie în modul în care se trateaza, evaluativ vorbind, din perspectiva datelor, a social- constructivismului, deoarece exista pericolul de a intra în ambguitate sau de a pierde semnificatia lui.
Aceasta tema a fost tratata înca de la începuturile democratiei, chiar a fost anterioara democratiei reînviate, deoarece modernizarea României, în mod teoretic, începe cu anul 1948. În aceasta lucrare eu încerc aceeasi tematizare printr-o alta abordare, si anume analiza unor date preluate din editiile unui periodic obiectiv, nepartizan nici unei perioade si nici unui guvern. În aceasta consta noutatea temei abordate, iar limitarea perioadei în care se analizeaza procesul de modernizare este de asemenea o abordare nemai întâlnita, deoarece cei mai multi cercetatori tind sa extinda aceste tip de analiza: ori pornind de la începuturile teoretice ale modernizarii în România, ori stagnând odata cu stagnarea evenimentelor care ajuta la aceasta procesualitate.
În fine, este necesar de mentionat ca oricât de mult ar fi tratata aceasta tema, întotdeauna ar mai fi ceva de adaugat. Procesul în sine nu se va termina atâta timp cât România este un stat aflat în consolidare, un stat pe care Europa îl va mai considera aflat în consolidare si dupa integrarea acestuia în Uniunea Europeana, însa exista o parte buna: si aceea ca aceasta constructie a procesului de modernizare va avansa, deoarece schimbarile structurale le determina pe cele cognitive , iar atâta timp cât societatea civila va mai avea ceva de mentionat, aceasta constructie va avansa pe o axa a continuumului.
BIBLIOGRAFIE:
Baechler, J.- "Capitalismu"l, Institutul European, Iasi, 2001
Ball,Terence, Dagger, Richard "Ideologii politice si idealul democratic", Ed a-IIa, Polirom,2000
Black, Cyril "The Dynamics of Modernization. A Study in Comparative History" Evanston/ London: Harper and Row. 1966
Cesereanu Ruxandra "Decembrie'89. Deconstructia unei revolutii", Ed. Polirom, 2004
Chiribuca, Dan"Tranzitia postcomunista si reconstructia modernitatii in Romania", Ed. Dacia, Cluj-Napoca,
Coman , Mihai," Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare", Vol.1, Ed Polirom, 1999
Featherstone Mike, Lash, Scott , Robertson, Roland "Global Modernities", Sage Publications, London, 1992
Dahl, Robert A. "Poliarhiile", Ed. Institutul European, Iasi, 2000
Della Porta, Donatella, Diani, Mario " Social Movements . An Introduction", Blackwell Publishers, Oxford 1999,
Deflem, Mathieu" Habermas Modernity and Law", Sage ,Publications, London, 1992
Donati, Paolo R. "Political Discourse Analysis" in Mario Diani, Ron Eyerman (eds), Studying Collective Action, Sage Publications, London, 1992,
Gallagher, Tom" Democratie si nationalism in Romania 1989-1998", Ed Globall, Bucuresti 1999
Gamson, William A.,"Talking Politics", Short Loan, Cambridge University Press, 1992,
Giddens, Anthony " The Consequence of Modernity", Cambridge Polity Press, 1990
Habermas, Jurgen "Between Facts and Norms: Contributions to a Discourse Theory of Law and Democracy",Boston, MA: Beacon Press,1996
Heywood, Andrew"Political Ideologies, Second Edition, An Introduction", New York,1998
Hitchins, Keith "Romania", The American Historical Review, Vol.97, No.4, 1992,https://www.jstor.org
Hoey Michael"On the Surface of Discourse'|, Allen and Unwin, London, 1983
Kantor, Irina Ana, " Analiza discursului politic, suport de curs", Facultatea de Stiinte Politice si Administratie Publica Cluj-Napoca, 2004
Karnoouh C." Comunism / Postcomunism si modernitate tarzie", Ed. Polirom, Iasi, 2000, p.10
Kegley, Jr., Charles W, Wittkopf Eugene R. "World Politics. Trend and Transformation. St. Martin's Press, New York,
Linz, J.J., Stepan, A Problems of Democratic Transitions and Consolidation: Southern Europe, South America and Post-Communist Europe", John Hopkins University Press, Baltimore, 1996
Lintz ,J.J. , Stepan, Alfred " Problems of Democratic Transition and Consolidation "Baltimore: The John Hopkins University Press, 1996
Marion J. Levy "Modernization and the Structure of Societies. A Setting for International Affairs " Princeton, NY: Princeton University Press, 1966
Marx,Karl "Capital", New York International Publishers, Vol 1, "Postfata la a doua editie germana"
Mills, Sara "Discourse", Routhlege, London - NY, 2004
Peceny, Mark " The Social Construction of Democracy", Reviewed work "Consolidating the Third Wave Democracies" by Larry Diamond, Marc F. Plattner, Yun-han Chu, Hung-mao tien, International Studies Review, Vol.1, No.1, 1999, https://www.jstor.org
Prezezowski- "Democratia si economia de piata", Ed. All, Bucuresti 1996
Putnam , R.D. "Cum functioneaza democratia?", Ed. Polirom 2001,
Rose, R., Mishler W., Haerpfer C.-Democracy and Its Alternatives, Polity Press, 1998
Rotariu, T. Ilut, P. "Ancheta sociologica si sondajul de opinie", Editura Polirom, Iasi, 2002
Roth ,Andrei"Modernitate si modernizare sociala", Ed. Polirom, Iasi 2002
Schoffner, Christina, "Editorial Political Speeches and Discourse Analysis" in Current Issues in Language and Society, 1996
Tipps, Dean C. " Modernization Theory and the Comparative Study of Societies: A Critical Perspective", Comparative Studies in Society and History", Vol l.15, No.2, mar.1973, https://www.jstor.org
Weber, Max-"Teorie si metoda in stiintele culturii", Ed. Polirom, 2001, Iasi
Wendt, Alexander "Anarchy is what States Make of it: The Social Construction of Power Politics", International Organization, Vol.46, No2
Wendt, Alexander " Constructing International Politics", , International Security, Vol.20, No.1, 1995, https://www.jstor.org
Williams, Raymond " Keywords. A Vocabulary of Culture ans Society", London: Fontana, 1984
Zakaria, F.- The Rise of Liberal Democracy, Foreign Affairs, , Cambridge University Press
https://carbon.cundenver.edu//~myrde/itc_data/constructivism.html
www.revista22.ro
ANEXE
GRILA DE CODARE
Featherstone Mike, Lash, Scott , Robertson, Roland "Global Modernities", Sage Publications, London 1992, p.p.109,110, 114
Black,
Cyril "The Dynamics of Modernization. A
Study in Comparative History"
Marion
J. Levy "Modernization and the Structure
of Societies. A Setting for International Affairs "
Vezi Habermas, Jurgen "Between Facts and Norms: Contributions to a Discourse
Theory of Law and Democracy",
Tipps, Dean C. " Modernization Theory and the Comparative Study of Societies: A Critical Perspective", Comparative Studies in Society and History", Vol.15, No.2, mar.1973, p.199, 202, https://www.jstor.org
Kegley, Jr., Charles W, Wittkopf Eugene R. "World Politics. Trend and Transformation.
St. Martin's Press,
Vezi Wendt, Alexander "Anarchy is what States Make of it: The Social Construction of Power Politics", International Organization, Vol.46, No2, pp 391-425
Hitchins, Keith "
Ball,Terence, Dagger, Richard "Ideologii politice si idealul democratic", Ed a-IIa, Polirom,2000,p.137
Vezi Karl Marx, "Capital", New York International Publishers, Vol 1, "Postfata la a doua editie germana", p.20
Cultura de masa este un fenomen caracteristic modernitatii. Edgar Morin considera ca termenul de "cultura de masa" este echivalentul cultural al celor de societate industriala si societate de masa.
Chiribuca,
Dan"Tranzitia postcomunista si
reconstructia modernitatii in
Lintz ,J.J. , Stepan, Alfred " Problems of Democratic Transition and Consolidation "Baltimore: The John Hopkins University Press, 1996, pp.3-15
Peceny, Mark " The Social Construction of Democracy", Reviewed work "Consolidating the Third Wave Democracies" by Larry Diamond, Marc F. Plattner, Yun-han Chu, Hung-mao tien, International Studies Review, Vol.1, No.1, 1999, pp 96-99, https://www.jstor.org
Rotariu, T. Ilut, P. "Ancheta sociologica si sondajul de opinie",
Editura Polirom,
Diferenta dintre responsabilitate si datorie consta in faptul ca prima reprezinta o obligatie asociata unei optiuni liber asumate, in timp ce cea de-a doua reprezinta o obligatie asociata unei constrangeri impuse.
Silviu Brucan, fostul ideolog
al Frontului Salvarii Nationale si membru esential in echipa lui Ion Iliescu
din decembrie 1989 si din primele luni ale anului 1990, porneste de la premisa
ca, daca instaurarea comunismului in Romania a fost decizia lui Stalin,
revolutia din decembrie 1989 nu a fost o decizie a lui Gorbaciov sau Bush,
revolta populara avand un caracter spontan. "Revolutia a fost caracterizata ca
anicomunista ceea ce apare perfect justificat, deoarece ceausismul a constituit
o excrescenta aproape ievitabila a sistemului politico-ideologic comunist,
chiar daca intr-o forma mai brutala si mai aberanta decat in alte tari
est-europene", explica autorul "Generatiei irosite. Memorii
Revenind la momentul Timisoara, Brucan foloseste termenii "rebeliune" si "explozie populara", considerand ca diferendul lui Laszlo Tokes cu regimul ceausist a fost scanteia care s-a preschimbat rapid in revolta populara anticomunista.
Pe
langa revolutia propriu-zisa, Brucan vorbeste despre inca o revolutie, la si
prin televiziune intrucat TVR a devenit de la un punct, spatial cheie al
transmiterii evenimentelor, insista asupra faptului ca revolutia romana a fost
"prima revolutie din istorie efectuata prin si
Varianta lui Brucan este ambigua si alunecoasa complotul extern este exclus complet(Brucan vorbeste doar despre un consimtamant al lui Gorbaciov fata de inlocuirea lui Ceausescu) , iar conjuratia interna este sugerata si acuzata voalat, cand si cand, dar fara indicarea conspiratorilor. Singura recunoscuta raspicat este revolta populara- dar in umbra ei Brucan admite tot felul de pacte secrete si compromisuri intre grupul central al noii puteri (echipa Iliescu) si diferite factiuni militare: aceste pacte raman insa camuflate si nedate in vileag, fie pentru ca au fost mai putin importante (decat se crede) in economia evenimentelor din decembrie 1989, fie pentru ca sunt indeajuns de importante. Ruxandra Cesereanu- "Decembrie'89. Deconstructia unei revolutii", Ed. Polirom, 2004, pp 145-148.
Donati, Paolo R. "Political Discourse Analysis" in Mario Diani, Ron Eyerman (eds), Studying Collective Action, Sage Publications, London, 1992, p.p 137-138
Kantor, Irina Ana, " Analiza discursului politic, suport de curs", Facultatea de Stiinte Politice si Administratie Publica Cluj-Napoca, 2004 p.2
Schoffner, Christina, "Editorial Political Speeches and Discourse Analysis" in Current Issues in Language and Society, 1996, p.202.
Della
Porta, Donatella, Diani, Mario " Social
Movements . An Introduction", Blackwell Publishers,
www.revista 22.roRedactia 22 Sediul:Calea Victoriei 120, sector 1 Bucuresti cod 010093
Reg. Com.: J40/7900/1997 C.I.F.: RO1566173 e-mail: redactia@revista22.ro
, r22@ong.ro
Editor: Grupul pentru Dialog
Social Redactor-sef: Rodica
Palade Redactor-sef adjunct: Armand Gosu
Grafician: Dan Perjovschi Secretariat:
Cristina Spatarelu Secretar general de
redactie: Razvan Braileanu; Tehnoredactare:
Nicolae Rusu; Director publicitate:
Gabriela Zafiu Corectura: Mara
Stefan, Adriana Herghelegiu; Difuzare:
Constantin Macovei; Casierie,
contabilitate: Iulia Todie
Rubrici:
Comentariu politic (Raluca
Alexandrescu, Rodica Culcer, Sorin Ionita, Alexandru Lazescu, Rasvan Popescu,
Stelian Tanase); Comentariu economic
(Ilie Serbanescu); Sociologia comunismului
(Vladimir Tismaneanu); Studii culturale
(Andrei Oisteanu); Lumea (Nicolae
Filipescu); Politica externa ( Filon
Morar); Rezon (Andrei Cornea); Arena (Traian Ungureanu); Conjuncturi (Dragos Paul Aligica); Lecturi constitutionale (Ioan Stanomir); Istorie (Florin Turcanu); Cronica literara (Smaranda Vultur); Chenzina literara (Tania Radu); Cronica de film (Laurentiu Bratan); Cronica de teatru (Valentin Dumitrescu).
Mihai Coman-" Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare", Vol.1, Ed Polirom, 1999, p.46
Pentru ca schema de codare se intinde pe mai multe pagini, din lipsa spatiului, ea este prezentata, in amanunt, in partea de anexe aflata la finele lucrarii
|