Caiet de autoanaliza
In sens larg si generic , comunicarea reprezinta totalitatea actiunilor care au ca scop transmiterea de infromatii. Desi pare simplu, īntelesul comunicarii este mult mai complex si plin de substrat. Comunicarea are o multime de īntelesuri, o multime de scopuri si cam tot atītea metode de exprimare si manifestare. Intr-un sens mult mai personal , a comunica inseamna a asculta si a te face ascultat , a auzi si a te face auzit ,a intelege si a te face inteles. Orice forma de comunicare se desfasoara in cadrul unei structuri prestabilite , alcatuita dintr-un emitator ,un receptor si un canal de comunicare. Instrumentul principal in constituie mesajul care suporta procese de codificare si decodificare (aceasta implicand existenta unui cod comun) in urma carora se asteapta un feed-back. Comunicarea este o realitatea permanenta , inconjuratoare si prezenta in toate aspectele vietii. O intalnim sub forma comunicarii logice verbale , paraverbale si nonverbale. Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum,dictie ,accent, viteza) si 55% la nivelul nonverbal (expresia faciala, pozitia, miscarea, imbracamintea etc.). Comunicarea se baz 242d35c eaza pe ascultare reciproca. De aceea , ea nu se manifesta intotdeauna in forma cea mai adecvata. Exista situatii cand ne confruntom cu pseudocomunicarea sau pseudoascultare. de asemenea exista numeroase blocaje care pot aparea pe parcursul unei incercari de comunicare ; intre care :comparatia, interpretarea , filtrarea , etichetarea.s.a. Scopul final , pentru fiecare dintre noi trebuie sa il constituie identificare si inlaturarea acestor blocaje. In ajutorul acestui proces , vin si numeroase tehnici de ascultate : parafrazarea, etichetatea , feed-back'ul, ascultarea cu deschidere si empatie. Pe langa comunicarea ca metoda de relationare , o importanta deosebita o are si comunicare cu sinele , modalitate de constientizare si infruntare a propriilor temeri , frustrari , negari , sau orice alte sentimente negative.
In viata de zi cu zi , ne aflam in mod constant atat in ipostaza de emitator cat si in cea de receptor,situatii in care ne comportam diferit , in conformitate cu structura interna a fiecaruia. Unul dintre primele exercitii ale laboratorului de comunicare ( si extins in plan real , al oricarei situatii de comunicare) l-a constituit incercarea de a ne plasa succesiv in aceste doua ipostaze si de a ne analiza reactiile si senzatiile. In urma acestui exercitiu , am constatat ca imi face placere sa vorbesc despre mine , cu atat mai mult cu cat simt ca cealalta persoana (receptorul) ma intelege si se poate indentifica cu mine. Din acest punct de vedere empatia reciproca este extrem de importanta , permitandu-mi sa ma simt in largul meu si sa vorbesc deschis cu persoane straine. In momentul in care sunt sigura pe convingerile si parerile mele , le impartasesc cu usurinta, sunt deschisa si increzatoare si nu ma tem de nici un fel se reactii din partea celorlalti. Bineinteles , fiecare reactie negativa imi creeaza o oarecare frustrare , insa doar temporara, intrucat dupa terminarea dezbaterii imi imbratisez din nou ideile. Ipostaza de emitator imi creeaza un anumit disconfort in masura in care toata atentia este canalizata asupra mea. Imi produce un sentiment se vulnerabilitate si de expunere la parerile si judecata celorlalti. Din acest motiv este foarte important feed-back'ul pentru mine , care ma poate face sa ma relaxez si sa ma deschid mai mult , sau din contra daca atitudinea receptorului este ostila , imi provoaca un sentiment de crispare. In faza de inceput , orice discutie , este putin mai greoaie si imi este dificil sa ma mobilizez si sa incerc sa animez conversatia, cu atat mai mult in situatiile in care simt ca interlocutorul meu nu este o persoana receptiva. Sunt usor defensiva si tind sa ma protejez , nepermitandu-i celuilalt sa aibe acces la spatiul meu personal. Gradul de familiaritate este de asemenea foarte importatnt penru mine, in masura in care ma ajuta sa imi modelez abordarea si sa dozez cantitatea si mai ales calitatea informatiei impartasile. Resursele la care apelez cel mai des sunt cele de natura cognitiva, probabil si datorita faptului ca incerc sa pun intotdeauna pe primul plan logica si ratiunea. Uneori cred ca ma straduiesc chiar sa inlatur elementele care ar putea sa ma conditioneze afectiv si emotional, tocmai pentru a nu simti ca resursele mele cognitive nu sunt suficient de puternice . Ma cunosc indeajuns de bine incat sa realizez ca atunci cand simt ca imi sunt demontate argumentele ,apelez la glume si la o tonalitate mai putin sobra , joviala , pentru ma pune intr-o lumina favorabila si a evita cat de mult posibil momentul in care trebuie sa recunosc ca nu am dreptate.
Ma simt poate mai in largul meu in ipostaza de receptor decat in cea de emitator. Aceasta imi confera incredere si imi creeaza impresia de detinere a controlului , in masura in care imi sunt furnizate gratuit niste informatii personale , pe care intr-un alt context pentru a le obtine eu as fi cea care ar depus un efort. Intalnesc insa si anumite blocaje in aceasta ipostaza, pe care mi le recunosc abia dupa consumarea lor. Tind sa ma identific cu persoana si trairile ei, raportandu-le permanent la mine. Aceasta comparatie poate denatura uneori continutul real, intrucat atentia poate aluneca de pe esenta lucrurilor inspre implicatiile comun pe care le am cu persoana. De asemenea tind sa caut solutii pentru problemele celorlalti chiar si atunci cand nu mi se cere in mod explicit acest lucru . Apelez la clisee verbale atunci cand simt ca pierd discutia de sub control si incep sa generalizez.
Ca si receptor poti conduce prin intermediul intrebarilor discutia in aria ta de interes. Acord o atentie deosebita detaliitor , si incerc sa surprind ideile subliminale , care mi-ar putea facilita o mai buna intelegere. Acesta este probabil si motivul pentru care ipostaza in care ma simt cel mai confortabil este cea de observator. Sunt neutra , neimplicata , si pot sa constat din afara fara a fi prinsa in valul discutiei . Incerc sa ma detasez usor de tema propriu-zisa si sa ma concentrez pe modul de abordare al fiecaruia , pe detaliile care ar putea sugera la nivel paraverbal si nonverbal , adevarata atitudine in ce priveste subiectul dezbatut . Aceasta atentie deosebita pentru detalii, sustinuta de un exercitiu constant se poate transforma intr-o trasatura dobandita , care ar face mult mai greu pentru cei din jurul meu sa imi analizeze mie mesajele nonverbale.
Comunicarea in sine este o forma de relationare , insa exista si relatii propriu-zise , care sunt menite sa ilustreze atitudinea partenerilor unul fata de celalalt precum si fata de relatie. Simuland un exercitiu de acest gen consider ca in prima faza imi concentrez atentia asupra relatiei in sine , incercand sa mentin bunul mers al lucrurilor .Aceasta atentie alterneaza periodic si asupra partenerului , initial intr-o maniera defensiva , urmarind care sunt pasii lui , si care este directia pe care el o propune . In momentul in care ma familiarizez cu miscarile partenerului , incep sa i le anticipez intr-o oarecare masura si sa le contrabalansez. Tind sa preiau controlul si sa duc « relatia » in directia in care consider ca este cel mai bine pentru amandoi. In situatiile de criza , nu ezit sa am initiative , de cele mai multe ori impulsive . Acestea se pot dovedi bine-venite , dar uneori pot fi si produse ale unui exces de zel , care nu rezolva problema ci doar ma pune p mine in centrul atentiei. Concentrandu-ma atent asupra relatiei si partenerului imi creez impresia de altruism si daruire , insa in realitate , cred ca tot asupra propriei persoane sunt axate energiile avand in vedere ca in cele din urma urmaresc sa preiau controlul.
In ceea ce priveste relatia cu mine si imaginea de sine , am incercat intotdeauna sa imi controlez si sa mi ascund slabiciunile din teama de a nu deveni vulnerabila. Sunt lucruri pe care le apreciez la mine , trasaturi pe care stiu ca le am cum ar fi rabdarea , capacitatea de empatie , curiozitatea de cunoastere , atasamentul , faptul ca sunt o persoana de incredere si cei din jurul meu percep acest lucru. Incerc insa sa nu devin prea constienta de partile mele pozitive pentru ca am impresia ca asta mi-a altera aprecierea asupra defectelor. Stiu ca sunt putin toleranta si foarte transanta in a-mi spune parerile , uneori devin usor malitioasa si prea calegorica , insa cele mai multe din aceste defecte constituie un mecanism de aparare indelung construit care incearca sub toate formele sa ma impiedice sa devin vulnerabila. Vulnerabilitatea este probabil lucrul de care ma tem cel mai tare , si motivul pentru care accept destul de greu sa primesc persoane straine in viata mea. Tin la mediul pe care mi l-am creat si desi ii constientizez lipsurile si nu sunt inca pregatita sa renunt la acest « confort » pe care mi-l ofera a fi usor rece si distanta. Imi iubesc si apreciez poate mai mult decat ar trebui prietenii si apropiatii , insa fata de persoanele din exterior sunt de multe ori indiferenta. Acest lucru se schimba atunci cad gasesc lucruri comune cu respectivele persoane , care ne apropie , moment in care sunt dispuse sa incerc sa leg o relatie. La intrebarea ce as vrea sa schimb la mine , formulata intr-una din orele cursului , am raspuns ca as vrea sa fiu mai putin influentabila. Nu in sensul , ca imi schimb parerile in urma fiecarei discutii cu o persoana cu mai multe argumente , doar ca uneori am dubii doar din simplul motiv ca o alta persoana a aruncat o ipoteza contrara. In prima faza ma ia valul si chiar iau in considerare alternativele fara a mai tine cont de propriile pareri.
Personal cred ca prin comunicare gasim raspunsurile pentru majoritatea intrebarilor noastre . Inainte insa sa fim capabili sa comunicam adecvat cu ceilalti este nevoie sa putem comunica sincer cu noi insine. Adica sa ne recunoastem si sa ne accepta, defectele , greselile , precum si sa le remediem daca acestea cauzeaza disconfort pentru noi sau pentru cei din jur.
|
