Comunicarea multipla

Comunicarea multipla

Un rol de seama în simplificarea semnelor si în difuzarea scrierii
l-a avut aparitia tiparului.

În China, tiparul de lemn era cunoscut de mai multa vreme, înca din secolul a 151m126b l XI-lea. În secolul al XV-lea, în jurul anului 1450, la Mainz, în Germania, Johanes Gutenberg (1400 - 1468) a inventat tiparul cu litere de metal, cu caractere mobile, care în cursul aceluiasi secol s-a raspândit în toata Europa. Între 1450 - 1455, Gutenberg a editat, în limba latina, în conditii tehnice exceptionale, Biblia. Inventarea tiparului a însemnat începutul unei noi ere în istoria comunicarii prin posibilitatea multiplicarii mesajelor într-un numar teoretic infinit de exemplare, asigurându-se astfel fidelitatea informatiei scrise, propagarea ei în lant, caracterul multidirectional al difuzarii.

Revolutionarea tehnicii de imprimare raspundea nevoii de infor­matie a omului modern si ea era sincronica cu dezvoltarea vietii eco­no­mice si sociale a Europei, cu organizarea si generalizarea postei, ceea ce va duce la o anumita periodizare a unor tiparituri, la aparitia presei.

Descoperirea tiparului a impus civilizatia vizuala, provocând o schimbare radicala în raporturile dintre emitator si receptor, dintre autor si public.

Practic, cultura scribala (aceea a scrierii manuscriselor) nu crea nici autori, nici public, asa cum i-a creat tipografia. Notiunea de paternitate literara în sensul de care vorbim astazi era necunoscuta. Tiparul, ne spune McLuhan, "a facut inutila citirea cu glas tare si a accelerat actul citirii, pâna ce cititorul s-a putut simti în mâna autorului" (op.cit., p.210).

Tipografia a facut din cultura un bun de consum, o marfa unifor­ma si repetabila. Aceasta marfa, care alimenteaza setea de cunoas­tere, nevoia informarii rapide si exacte, se materializeaza în doua produse, fara de care este de neimaginat civilizatia omului modern: cartea si presa.

Înca din Renastere, cartea a impus ideea ca adevaratele cunos­tin­te sunt cele scrise, ca marile valori ale culturii sunt indisolubil legate de carte, care, putând fi multiplicata în mii de exemplare, devine un bun de o larga utilitate. "În secolul al XVI-lea, precizeaza McLuhan, Renasterea a fost o epoca la hotarul dintre doua milenii de cultura alfabetica si de manuscris, pe de-o parte, si o noua tehnica de repetabilitate si cuantificare, pe de alta parte" (idem, p.234).

Prin omogenitatea si linearitatea ei, prin caracterul portabil, prin multiplicarea ei, cartea a reprezentat o lectura accesibila unui public foarte larg, dar, în acelasi timp, a provocat o ruptura între spirit si inima, între ratiune si pasiune, favorizând egocentrismul, logocen­tris­mul, "detribalizarea" individului prin izolarea vizualitatii, impusa de lectura textului.

Tiparul va revolutiona nu numai tehnica editarii, ci si modul de gândire si de comportament, prin puterea de a-l instala pe cititor "într-un univers subiectiv de libertate si spontaneitate fara margini"(idem, p.258), dupa cum afirma McLuhan. Tiparul este "tehnologia individualismului".

Tiparul structureaza raporturile dintre oameni, el transforma dialogul dintr-un schimb de pareri într-o marfa portabila. Tiparul a determinat sciziunea dintre stiinta si arta, a transformat limbile nationale în mass-media, ceea ce va duce la unificarea limbii nationale prin formarea unei constiinte nationale colective. Tiparul a provocat divortul dintre poezie si muzica si a contribuit într-o masura enorma la cultul individualismului. Cartea a însemnat o crestere extraordinara a vitezei de citire a textului tiparit, o gândire mai rapida si mai profunda, o posibilitate de adâncire în semnificatia textului prin revenire si meditare asupra lui. Dar, cum am mai subliniat, cartea nu este numai o expresie a culturii, a spiritului, ci si o forma materiala concreta, o marfa prin care oamenii îsi câstiga existenta; ea are nevoie de piete de desfacere, de difuzare, pentru ca si-a creat un public tot mai numeros, care cumpara nu numai hrana zilnica, ci si cartea, fara de care existenta omului civilizat, modern nu este de imaginat.

În acest context, se stabileste o anumita relatie între receptor si emitator, între public si autor, iar între ei intervine un al treilea personaj, editorul, care faciliteaza si finalizeaza procesul de comunicare prin tiparirea cartii. În cazul relatiei autor - cititor, se poate vorbi despre notorietatea (reala sau falsa) a celui dintâi, autorul fiind cunoscut fie din cartile sale, fie din imaginea publica impusa de mijloacele moderne de comunicare, mai ales în cazul unor personalitati politice.

Efectele inventarii tiparului au fost benefice pentru întreaga Europa. Ele s-au manifestat, în primul rând, în ritmul rapid al schim­ba­rilor sociale si culturale în tari cum ar fi Germania, Franta, Anglia, dar si Statele Unite ale Americii. Productia de carte a cunoscut, de la un secol la altul, cifre impresionante, iar activitatea editoriala s-a profesionalizat, tipograful, editorul devenind activitati specifice omului modern.

În acelasi timp, foamea de informatie, atât în domeniul cultural, cât si, mai ales, în acela al cotidianului, al actualitatii, se manifesta în Europa occidentala în ultimii ani ai secolului al XVI-lea si în primii ani ai secolului al XVII-lea. Aceasta a dus, inevitabil, la aparitia presei, a primelor periodice. Nu este vorba însa despre o presa propriu-zisa, pentru ca nu respecta o anumita periodicitate, ci despre gazete - manuscris, foi volante, reunite apoi în caiete sau în carti de stiri, care vor anunta diferite evenimente social-politice, militare, economice sau fapte diverse care trezeau curiozitatea cititorilor si puteau fi cum­pa­rate la preturi accesibile. Aceste fogli d'avvisi (foi de anunturi) se vindeau la Venetia contra sumei de un banut de argint - gazzetta. De aici denumirea de gazzette data foilor de manuscris. Ele se imprimau la Praga si Anvers, la Strassbourg si Frankfurt, la Londra si Venetia, la sfârsitul secolului al XVI-lea si începutul celui de-al XVII-lea. Este vorba despre aparitia anuala a unor almanahuri, despre aparitii lunare, saptamânale si chiar cotidiane.

Ziarul propriu-zis, în sensul actual al termenului, ceea ce în­seamna periodicitate, continuitate, informatie de actualitate, public larg, difuzare, caracter comercial, preturi accesibile, a aparut în Europa la 17 mai 1605 la Anvers, în Ţarile de Jos. Este vorba despre publicatia sap­ta­mâ­nala Die Niewe Tidjingles (Noutatile din Anvers), socotita primul peri­o­dic din lume. La Strasbourg, în 1609, a aparut saptamânalul Aviso-Rela­tion oder Zeitung, apreciat ca primul ziar tiparit în sensul modern al cu­vântului. Este primul periodic german care relata evenimente importante petrecute în Germania sau în Franta, Italia, Scotia, Anglia, Spania si alte tari europene. În aceasta faza de început a presei periodice, a aparut si primul saptamânal francez, La gazette, fondat la Paris în 1631, de catre medicul Thčophraste Renaudot (1586 - 1653), unul dintre ctitorii presei pe plan mondial.

În 1660 a aparut în Germania Leipziger Zeitung, considerat primul cotidian din lume. Primul periodic literar din lume este Le Mercure Galant, aparut la Paris, în 1672.

Daca în secolul al XVII-lea, caracterul dominant îl reprezinta presa periodica, în secolul imediat urmator se vor dezvolta în primul rând cotidianele. Astfel, înregistram aparitia în 1702 a ziarului londonez The Daily Courant, socotit primul cotidian englez, în 1777, a primului cotidian francez, Journal de Paris, în 1784 a primului cotidian american, Pennsylvania Pocket. În 1785 apare la Londra Daily Universal Register, stramosul lui Times, fondat de catre tipograful londonez John Walter.

În secolul al XIX-lea, presa va cunoaste o dezvoltare vertiginoasa, datorata si dezvoltarii societatii industriale, perfectionarii cailor de difuzare, progresului învatamântului, afirmarii spiritului comercial, al concurentei, aparitiei unui public tot mai avid de noutati. Este etapa marilor cotidiane, a aparitiei presei moderne, a agentiilor de presa institu­tio­na­li­zate, a comunicarii de masa, când presa devine un nou organ colectiv, o modalitate moderna de comunicare, adresându-se unui public larg, care nu mai recepteaza pasiv mesajele si care se constituie într-o opinie publica, instaurându-se astfel o noua relatie între emitator si receptor si canalul de difuzare a informatiilor. Este vorba însa despre o noua modalitate de comunicare, despre care vom discuta mai târziu.