Cultul corpului

Cultul corpului

 Filosoful Hippolyte Taine (1828-1893) a elogiat in lucrarea lui „Filosofia artei”(1865, tradusa la noi in 1973) cultul spartanilor pentru corpul puternic, rezistent si iute, format in gimnazii, prin exercitii zilnice si indelungate, de regula, cu trupul gol, solicitat sa reziste frigului si apei reci.

„Marile sarbatori nationale, jocurile olimpice, pytice si nemeice, ale vechilor greci, prilejuiau etalarea si triumful corpului gol. Tinerii celor mai insemnate familii, sub ochii si aplauzele intregii natiuni, despuiati de vestminte, luptau, boxau, aruncau cu discul, alergau pedestru sau cu care”.

Pe castigatori ii celebrau cei mai mari poeti, li se faceau statui si numele celor care erau primii la alergare era dat olimpiadei la care participase. Nu se codeau sa etaleze perfectiunea corpului inaintea zeilor, in timpul festivitatilor solemne”. „Aveau o stiinta a atitudinilor si miscarilor, numita orchestrica, ce hotara si indica pozitiile cele mai frumoase potrivite dansurilor sacre.”…”Se mergea mai departe: perfectiunea corporala era socotita un semn al divinitatii.” (p. 44).

Mai departe, autorul spune: „Grecia isi face cu atata staruinta, din animalul uman frumos, un model, incat il preface in idol, pe pamant glorificandu-l, si in cer divinizandu-l. Din aceasta conceptie, se nascu sculptura, careia ii putem marca toate etapele desfasurarii…. Oamenii timpului aceluia au observat corpul gol si in miscare, la baie, in gimnazii, in dansurile sacre, la jocurile publice; i-au remarcat si preferat formele si atitudinile care manifesta vigoarea, sanatatea si activitatea…Trei, patru sute de ani, si-au corectat, purificat, dezvoltat ideea lor de frumusete fizica. Nu este de mirare ca ajung in cele din urma sa li se dezvaluie modelul ideal al corpului omenesc.” (p. 45)

Filosoful francez, nu omite sa dezvolte rolul gimnasticii in formarea omului antic: „alaturi de orchestrica, mai functiona in Grecia, o institutie si mai specific nationala, care constituia a doua parte a educatiei, gimnastica. Dam de ea inca la Homer, ce spunea: eroii lupta, arunca discul, alearga pe jos sau in care; cei neandemanatici sunt dispretuiti.”(p. 287).”Doua secole la rand, ambele institutii care formeaza corpul omenesc, orchestrica si gimnastica, iau nastere, se dezvolta, se propaga in jurul punctului lor de plecare, se raspandesc in toata lumea greaca, sunt sursa mijloacelor de razboi, impodobesc cultul, devin reper cronologic, fac din perfectiunea corporala, scopul principal al vietii omului si imping pana la viciu”. (p. 97).

Acest „viciu grecesc”, se pare ca a inceput sa se manifeste odata cu aparitia gimnaziilor, dupa Becker, citat de Taine. Relatarea despre modul cum vede H. Taine cele doua institutii ale vechilor greci, este numai un esantion din numeroasele descrieri ale istoricilor. Amintim aici excelenta prezentare a istoriei dezvoltarii practicii exercitiilor fizice de-a lungul timpului de Constantin Kiritescu, in bine cunoscuta sa monografie „Palestrica”, din 1943.

Orchestrica

Iata cum descrie C. Kiritescu orchestrica: „Orchestrica era arta dantului. Educatia armonica, cerea ca exercitiile gimnastice, datatoare de putere, agilitate si indemanare, sa fie completate cu danturile, care dadeau miscarilor mladiere, eleganta si gratie. Arta dantului la Greci, ne este relevata de desenele ceramice”…. Autorul il citeaza pe Aristotel, care defineste dantul, ca „arta de a traduce printr-o gesticulatie variata si ritmata caracterele, pasiunile si actele fiintelor omenesti.” „Dupa Lucian, dantul mladiaza nu numai trupul, dar si sufletul; el leaga fizicul de moral.”… „Aceasta tendinta de a exprima prin miscari si gesturi starile sufletesti, a facut ca dantul sa fie nelipsit de la toate imprejurarile in care se da expresiune sentimentele persoanelor sau grupurilor.” … „Insotirea muzicii cu exercitiul fizic, era o forma a armoniei dintre trup si suflet; muzica imprumuta gymnicului, moderatie si masura, oprindu-l de la brutalitatea atletismului, iar gymnicul daruieste muzicei substanta, impiedicand-o sa degenereze in dulcegarie sentimentala. Dantul facea parte din viata de toate zilele a Grecilor vechi si era in legatura cu toate variatele aspecte ale acestei vieti. Muzica era indisolubil legata de dant, ca si de celelalte forme de exercitii fizice; ea insotea exercitiile pentathlonului, cortegiile in timpul mersului in cadenta si in jurul rugului in timpul sacrificiilor, acompania declamatia versurilor si corurilor.” (Kiritescu, 1943, p. 88-89)

6. Portretul omului educat fizic (sau fit, de la fitness)

 Platon, in „Republica”, descrie modul cum erau 'educati' luptatorii (razboinici destinati apararii cetatii si care faceau parte din clasa de mijloc a societatii). Programul, de tip spartan, la care erau supusi atat barbatii, cat si femeile, este astfel descris de Andre Cresson (1947): „Elevii erau crescuti dupa principiile gimnasticii si muzicii: exercitii regulate pentru mentinerea sanatatii, fortei, supletei, indemanarii in manuirea armelor, higiena alimentatiei care, asigurand echilibrul necesar, nu dadea corpului nici prea mult nici prea putin; sobrietate extrema; nimic pentru lacomie; asigurarea unei sanatati solide astfel ca ranitii sa nu aiba nevoie de medic si sa se refaca singuri, daca gravitatea starii lor nu-i condamna la moarte. Cat despre muzica, ea cultiva la indivizi atitudinile virtuoase si disciplina de sine.” (p. 47)

Frumusetea corpului si a sufletului

Plastia corporala, 'kalos' coreleaza cu 'agathos' din expresia vechilor greci 'Kalos kai agathos' - Frumos si bun.

Kalocagathia, a reprezentat conceptia estetica din filosofia vechilor greci, conform careia frumosul (kalon) se afla in indisolubili unire cu binele (agathon), esteticul cu eticul. Acest concept este dezvoltat de Socrate si Platon, dupa care, frumosul nu poate exista decat ca manifestare a ceea ce este si moral.

 „La Atenieni, valoarea fiintei umane e considerata ca un lucru complex, depinzand de mai multe calitati, din intrunirea carora trebuie sa rezulte perfectiunea fiintei, considerata ca un ideal al vechiului grec. Acest ideal de perfectiune era concretizat in formula kalos kai agathos. In traducere literara insemna: om frumos si bun; de fapt, este expresia ce chintezentiaza pe omul vrednic, inzestrat laolalta cu toate calitatile fizice, sufletesti si morale ale bunului cetatean.” Kalokagatia, cuvant compus, deseori intrebuintat de marii ganditori ai Greciei clasice, era expresiunea superioara a unei conceptiuni de inalta etica individuala si sociala, continuand in linie directa virtutea eroilor homerici, o forma de rafinament aristocratic la care se ajungea printr-o educatie ingrijita, aplicata la toate componentele fiintei omenesti.

La acest ideal de perfectiune, se putea ajunge printr-o egala impartasire intre educatia corpului si a spiritului. Ea trebuia sa dea omului, in primul rand, sanatatea trupeasca, barbatia, puterea si dibacia. Rezultatul lor era frumusetea corpului, manifestata prin dezvoltarea proportionata a corpului si prin tinuta lui. Din vrednicia trupeasca, se dezvoltau calitatile morale: curajul, energia, cumpaneala. Paralel cu ele, trebuia /facuta/ educatia in filosofie si in artele libere, care dau individului insusirile spiritului, egale cu ale corpului. Intrunirea acestor calitati de vrednicie si frumusete corporala, de calitati morale si de rafinament intelectual, realizau o armonie in educatia generala a omului, al carui teoretician a fost mai cu seama Platon.' (C. Kiritescu, 1943, p. 64)

Perioada anilor 500-440 a.Chr. este considerata ca apogeu al culturii grecesti. Dupa cum relateaza istoricul Kiritescu, „pentathlonul a fost creat pentru a introduce, in locul lupelor brutale, superioritatea masurii si armoniei; el nu este numai un exercitiu de intrecere, dar si de formare a corpului. La idealul fortei, s-a adaugat acela al frumusetii plastice. Arta statuara a lui Phydias si a scolii sale, urmaresc realizarea corpului ideal. Atletii apar in arena complet goi. Conceptia armonica se precizeaza: scopul educatiei este omul care realizeaza echilibrul armonic al tuturor facultatilor sale.”

„Atributele omului ideal, format prin educatie, sunt de ordin fiziologic si igienic (sanatate, forta, dibacie, rezistenta, otelire), estetic (statura frumos dezvoltata, tinuta, mers usor, gratie in miscari, culoare infloritoare a pielii), moral (curaj, energie, stapanire de sine, simplitate, vioiciune, simt colectiv, patriotism. Aceste calitati sunt necesare pentru a face un bun cetatean al statului, sprijin in timp de pace si pavaza in timp de razboi…Exercitiile fizice, se bucura de un deosebit prestigiu. Cele mai luminoase inteligente, nu se marginesc numai la a le propovadui, dar le si practica in public. Sophocle, comandant al flotei de razboi si mare poet tragic, era un frecventator asiduu al palestrelor; la fel Platon si Aristotel.' (Kiritescu, p. 100-101).

„Grecii antici, avand ca norma de viata, Binele si Frumosul, acel kalokagathon, se obligau singuri sa-l traiasca si sa-l realizeze, neavand nevoie de vointa - care si lipseste din morala lor - ci de dorul perfectiei, de participarea fireasca la ceea ce este semanat in tine si trebuie doar cultivat si cules.” (Comarnescu, 1946, p. 173), ceea ce noi numim astazi, automotivare.

Exercitiile calistenice

Pornind de la cele descrise mai sus despre kalokagathia vechilor greci, intelegem mai usor conceptul si activitatile calistenice (callisthenics) definite astazi ca „un set de exercitii fizice care urmaresc sa te faca suplu si sanatos.” (Logman Dictionary)

In literatura romana, exercitiile 'callisthenice' sunt amintite de Kiritescu, vorbind despre sistemul lui Clias, sustinut de acesta, in lucrarea din 1828 „Exercitii pentru frumusete si sanatate pentru femei”.

H. Haag & G. Haag considera ca exercitiile calistenice, isi au originea in Grecia antica, reprezentand stiinta (arta) de a-si ingriji propriul corp prin practicarea 'atletismului' (atletismul era denumirea generica a tuturor exercitiilor practicare in palestre). Cei doi autori germani largesc sfera calisteniei, considerand ca aceasta se exprima in evul mediu prin jocurile cu minge; filantropinistii ii acorda calisteniei intelesul actual. Lucrarea lui Guts Muths, din 1793, citata de Kiritescu (1943, p. 231, 262), 'Gymnastik für die Jugend' este descrisa de cei doi drept 'Callistenics for Youth' [in textul englez al dictionarului lui Haag & Haag]. In continuare, Jahn, Ling si Wener sunt cei care au contribuit la dezvoltarea ulterioara a calisteniei, ultimul fiind creditat cu ideea de diferentiere intre calistenia functionala si calistenia emotionala.

Desi Haag & Haag largesc foarte mult sfera exercitiilor calistenice, ei descriu cateva din caracteristicile de baza ale acestora: 1) radacina lor se afla in gimnastica; 2) sunt efectuate intr-un anumit spatiu prin variate forme de alergare sau mers; 3) sunt practicate fara un echipament special si folosesc numai aparate mici, ca mingi, panglici, cercuri, maciuci, coarda; 4) cu timpul, au fost folosite ca exercitii pentru perfectionarea flexibilitatii si posturii, ca antrenament fara aparate fixe, in gimnastica la sol; 5) exercitiile calistenice functionale urmaresc dezvoltarea conditiei (fizice), fitness-ul, precum si remedierea unor disfunctii; 6) elementul esential al calistenicelor este bucuria miscarii, factor de baza psihologic si fizic; 7) exercitiile calistenice sunt folosite si ca mijloace, in pregatirea sportivilor pentru forta, rezistenta, viteza etc.

Gimnastica ritmica, este considerata de Haag & Haag ca sensul ingust al calistenicelor, ca disciplina de educare prin miscari armonioase si expresive, rafinate prin muzica. Ea a devenit sport olimpic in 1958. (Haag & Haag, 2003, p. 103-106).

Exercitiile callisthenice care fac parte din activitatile corporale gimnice, dupa clasificarea noastra, au caracteristica de cautare a frumosului in executiile ritmice, expresive, suple, coordonate, armonioase - ca 'melodie' a miscarilor, insotite de muzica ritmata, sugestiva si stimulativa. Practic, s-a dezvoltat si o disciplina cu caracter pedagogic numita „expresie corporala”.