DIGITAL SI ANALOGIC IN COMUNICARE
P. Watzlawick a operat o clasificare a comunicarii pornind de la stiintele ingineresti, pe baza opozitiei verbal-nonverbal, in analogica si digitala. O informatie poate fi codificata si introdusa intr-un computer printr-un ansamblu de operatii bazate pe o logica binara (0-1) – se vorbeste in acest caz de informatie digitalizata. In mod similar, limbajul bazat pe arbitrarul semnului poate fi conceput ca un proces de codificare digitala (nu exista nici-un raport intre un nume si un lucru decat atata cat exista intre un numar de telefon si abonatul care ii corespunde). Exista si o alta modalitate de prelucrare a datelor, de o maniera analogica, cum ar fi tunelul aerodinamic ce reproduce vantul natural, pentru a determina profilul unui obiect, ceea ce atesta ca exista un raport intre marimile utilizate in masina (tunel) si marimile obiectului real.34
Prin urmare, modurile de comportament nonverbal pot fi considerate ca analogice (de exemplu, amploarea unui gest, profunzimea vocii, lungimea pauzei, tensiunea musculara etc., care corespund marimilor relatiilor ce fac obiectul discursului). Watzlawick arata ca metamesajele nu sunt, in general, explicite sau digitale, ci sunt transmise sub o forma analogica (expresia fetei, tonul vocii etc.)..
Sa retinem ca o caracteristica fundamentala a comunicarii umane faptul de a insuma comunicare (se „spune” ceva) si metacomunicare (se „califica” ceea ce este spus), neputand separa continutul de relatie, cea de-a doua inglobandu-l pe cel dintai.
Pentru a relua termenii de mai sus, fiintele umane utilizeaza doua moduri de comunicare – digital si analogic. Limbajul digital „are o sintaxa logica foarte complexa si relativ accesibila, dar nu poseda o semantica adecvata pentru relatie. Limbajul analogic, din contra, poseda semantica, dar nu si sintaxa potivita unei definiri neechivoce a naturii relatiei”35 (Watzlawick, Beavin, Jackson, 1972).
Importanta comunicarii nonverbale este atestata de numerosi cercetatori, dintre care il amintim pe Albert Mehrabian (Tactics in Social Influence, 1969), potrivit caruia din totalul mesajelor emise de un individ, aproximativ 7% sunt verbale (numai cuvinte), 38% sunt vocale (tonalitatea vocii, inflexiunea si alte sunete specifice), iar 55% sunt mesaje nonverbale. Dupa Ray Birdwhistell, componenta verbala in cazul conversatiei dintre doi indivizi ar detine sub 35%, iar comunicarea non-verbala 65%.
In comunicarea de masa (televizuala) lucrurile stau oarecum la fel ca in cazurile de mai sus. Acelasi A. Mehrabian afirma ca „la televiziune, ceea ce spune o persoana nu reprezinta decat 7% din ceea ce comunica in mod real, 38% din mesaj este transmis prin modul sau de a se exprima (voce, vocabular, ritm al discursului) si 55%, prin expresiile fetei si miscarile corpului.36
|
