Elementele comunicarii
Emitatorul este un individ, un grup sau o institutie care: poseda informatie mai bine structurata decat receptorul; are o motivatie si un scop explicit (alaturat mesajului) si unul implicit (motivul transmiterii mesajului) . Emitatorul, dupa cum sustine Roberts Hunt ”inainte de a comunica orice, trebuie sa obtina informatii despre acel lucru si trebuie sa interpreteze acele informatii.”
Blakar defineste emitatorul ca fiind „un creator” care prin mesajul sau furnizeaza un intreg ansamblu de informatii - semne cu privire la propria persoana, la viziunea sa asupra obiectului comunicarii sau la situatia sociala pe care o doreste sau o percepe – care vor fi percepute, interpretate si evaluate de catre interlocutor, determinand reactiile , angajamentul, receptivitatea sau blocarea acestuia.” [1]
Receptorul poate fi un individ, un grup sau o institutie, caruia ii este adresat mesajul sau intra in posesia sa in mod intamplator; primeste mesajul intr-un mod constient sau subliminal. 222g68c Receptorul mesajului trebuie sa-i recunoasca emitatorului competenta in domeniul vizat si sa-i acorde destula incredere pentru a-i asculta si accepta mesajul; in caz contrar, ca urmare a fenomenului de expunere selectiva, mesajul va fi evitat, ignorat. Unii vor recepta informatia, dar nu-i vor da atentie: acesta este mecanismul de perceptie selectiva.
Receptorul este in permanenta tinta a numeroase mesaje, adesea contradictorii. El nu se lasa usor influentat, chiar daca este de acord cu emitatorul si cu mesajul.
Intotdeauna comunicarea trebuie raportata la obiectivele pe care noi le-am stabilit, tipul si forma ei.
In functie de cum a fost formulat, organizat si transmis mesajul se pot distinge patru tipuri de reactie:
1. Reactia instrumentala, adaptativa, aceasta reprezinta modul in care receptorul reactioneaza in vederea maximizarii recompensei si minimizarii pedepsei.
2. Reactia ego-defensiva ( de autoaparare ) se refera la tendinta indivizilor de a incerca sa mentina o imagine de sine acceptabila, in acord cu imaginea pe care o au ceilalti despre el.
3. Reactia expresiei valorice presupune ca atitudinile care exprima valori dau claritate imaginii de sine, dar o si modeleaza mai aproape cu ceea ce dorim.
4. Reactia cognitiva se refera la nevoia oamenilor de a da sens la ceea ce ar parea altfel un univers haotic. Ea se raporteaza la nevoia de a intelege evenimentele care ne afecteaza in mod direct viata.
Mesajul include datele transmise si codul de simboluri care intentioneaza sa ofere un inteles specific, particular acestor date .Mesajul este transmis prin mai multe canale, nivelul si forma interactiunii sunt definite de caracteristicile contextului. Se pot intalni schimbari la modul de elaborare, codare, respectiv decodare si reconstituire a mesajelor.
Mesajul depinde de cele doua componente ale procesului de comunicare: emitator si receptor. In analiza mesajului isi aduc aportul: varsta receptorilor, sexul, factorii culturali si subculturali ocupatia, veniturile si statusurile, religia, factori specifici. Mesajul reprezinta ideile, sentimentele care constituie continutul comunicarii. El este codificat de emitator, transpus in semne, semnale, simboluri, respectiv in limbajul unui cod; decodat de receptor, fiind descifrat. Semnele, semnalele, simbolurile pot fi: verbale sau non-verbale.
Codificarea – desemneaza punerea in aplicarea unui cod, operatiunea care face sa corespunda unei semnificatii anumite semnale, elaborarea unui mesaj plecand de la o semnificatie; operatiunea care consta in a inlocui semnalele care apartin unui anumit sistem cu semnalele care apartin unui alt sistem.
Codurile indeplinesc o functie sociala diferita, este obiectul atitudinilor, individuale sau colective. O comunitate lingvistica presupune un ansamblu de varietati lingvistice suprapuse; una dintre ele este recunoscuta de ansamblul locutorilor ca limba de referinta. Cel mai bun transmitator este de fapt cel care codifica mesajul in asa fel incat semnalul sa aiba exact caracteristicile statistice optimale care sa fie cel mai bine adaptate canalului care este utilizat, ceea ce de fapt maximizeaza entropia semnalului si il face pe acesta din urma sa fie egal cu capacitatea canalului.”
Recodificarea se poate realiza in termeni foarte diferiti de codificarea experimentatorului. Omul nu se multumeste sa transmita informatia, el o supune unui anumit tratament. Psihologii au fost preveniti de catre specialistii teoriei informatiei asupra dificultatilor de a determina input-urile si output-urile in exigentele asupra capacitatilor umane, avand in vedere importanta stocarii informatiei la om si la posibilitatile sale de utilizare a acestei informatii inmagazinate pe parcursul unei experiente.
Pentru interpretarea unui mesaj codificat, trebuie sa aiba loc mai intai decodificarea, inlocuirea semnalelor mesajului codificat cu semnalele din care au fost create pentru a regasi textul initial „clar” .
Limbajul desemneaza ceea ce este comun in modul in care toate fiintele omenesti folosesc cuvantul sau scrisul.
Decodarea presupune descifrarea sensului mesajului primit, fiind operatiunea corespunzatoare codarii. Receptorul trebuie sa detina codul necesar decodarii mesajului.
John R. Freund si Arnold Nelson sustin ca exista cel putin patru tipuri de mesaje :
1. Mesajul care exista in mintea emitatorului ( in gandurile acestuia ) ;
2. Mesajul care este transmis de catre emitator ( modul de codare ) ;
3. Mesajul care este interpretat (decodat ) ;
4. Mesajul care este reamintit de catre acesta ( afectat de selectivitatea receptorului si de modalitatea de respingere a elementelor indezirabile ) .
Feedback-ul este necesar pentru a determina masura in care mesajul a fost inteles, crezut si acceptat. DeVito precizeaza ca el poate fi : pozitiv sau negativ, imediat sau intarziat.
Feedback nonevaluativ: de sondare, se cere persoanei din fata noastra informatii aditionale pentru „completarea” problemei; de intelegere, sa distingem adevarata semnificatie a celor spuse de catre cealalta parte; suportiv, problema spusa de catre cealalta persoana este considerata de catre ascultator importanta si semnificativa ; ”mesajul-eu”.
Canalul de comunicare reprezinta calea care permite difuzarea mesajului; presupune o coerenta de comunicare intre emitator si receptor. In sens larg el defineste totalitatea posibilitatilor fizice de comunicare, iar in sens restrans se vorbeste despre modul de structurare a comunicarilor in cazul unui colectiv. Canalul de transmitere a mesajului poate fi: vocal, auditiv, vizual, tactil.
Efectele procesului de comunicare asupra participantilor pot fi de naturi diferite:
Cognitiva, de asimilare de informatii;
Afectiva,de achizitie de emotii, sentimente;
Comportamentala care influenteaza conduita, deprinderile.
Contextul comunicarii reprezinta cadrul in care are loc comunicarea. Proximitatea - persoanele care sunt aproape una de cealalta au o frecventa a posibilitatii de interrelationare si comunicare mult mai marita decat persoanele aflate la distanta. Similaritatea - cei care au scopuri, interese, activitati comune au sansa de a comunica mai bine. Apartenenta de grup –intercomunicarea este mai prezenta in interiorul grupului decat intre grupuri.
Contextul comunicarii poate fi caracterizat prin mai multe dimensiuni pe care acesta le poate indeplini:
- contextul fizic are in vedere mediul in care se desfasoara si care influenteaza comunicarea ( poate influenta prin microclimat, culoare, lumina, ambianta sonora ) ;
- contextul social si psihologic are in vedere, cu privire la persoanele implicate in procesul de comunicare: statutul lor social, caracterul formal sau informal al relatiilor dintre ele;
- contextul cultural are in vedere valorile, credintele, mentalitatile, stilurile de viata ale persoanelor care comunica;
- contextul temporal tine cont de momentele transmiterii si receptarii mesajului in raport cu alte mesaje. Contextul comunicarii poate fi caracterizat prin mai multe dimensiuni pe care acesta le poate indeplini.
Fluxul comunicational este considerat un factor important in reconstituirea si interpretarea structurilor vietii sociale .
Oamenii nu se concentreaza asupra a ceea ce li se spune, ci se gandesc la ceea ce vor raspunde. Aud ceea ce li se spune, dar nu acorda nici o importanta celor auzite, motiv pentru care cei care vorbesc vor incerca sa para mai convingatori simtindu-se jigniti din cauza lipsei de atentie.
Atunci cand oamenii sunt ascultati, se simt cu adevarat importanti, simt ca ceea ce spun conteaza. Atunci cand simt ca ceea ce spun are valoare, oamenii devin mai raspunzatori si se comporta ca atare.
Exizta cateva motive pentru a asculta:
E ridicol sa nu fi de acord cu cineva pana cand nu-i intelegi punctul de vedere;
Cand oamenii isi dau seama ca sunt importanti pentru tine, vor avea tendinta sa se poarte cu mai mult respect si vor fi mult mai cooperanti;
Daca asculti ideile altora iti imbunatatesti sansele de a lua decizia cea mai buna;
Cu cat ii intelegi mai bine pe ceilalti, cu atat mai mult ai sanse sa cooperezi cu succes.
Exista patru principii care stau la baza unei ascultari eficiente:
a) Sa raspunzi la subiect – parafrazand continutul;
b) Sa intelegi sentimentele celui care comunica – detectarea continutului emotional e foarte importanta - este un mod de a demonstra interlocutorului ca a fost auzit si inteles;
c) Sa arati ca intelegi – acceptarea sentimentelor celuilalt, chiar daca nu esti de acord cu ele;
d) Sa incurajezi conversatia – determinarea interlocutorului sa raspunda sincer la intrebarile deschise.
Mijloacele de comunicare includ tot felul de limbaje si alte sisteme simbolice ce pot fi folosite pentru a comunica. O conditie necesara pentru participarea la comunicarea sociala este posedarea anumitor priceperi sau mijloace.
|
