FACTORI CULTURALI GENERATORI DE DIFICULTĂŢI COMUNICAŢIONALE
Pornind de la premisa ca fiecare cultura presupune o modalitate specifica de comunicare, vom încerca sa prezentam, în cele ce urmeaza, câteva componente culturale considerate esentiale în realizarea unei comunicari interculturale.
Numarul limbajelor folosite pentru comunicarea orala este foarte mare, indentificându-se aproximativ 3.500 în lumea întreaga. În ceea ce priveste limbile scrise, numarul acestora este mult mai mic, nedepasind cinci sute. Proliferarea limbilo 15115p152p r si dialectelor se explica prin multe argumente, cu caracter istoric, etnografic, religios si social. În decursul istoriei s-a produs o extindere progresiva a utilizarii anumitor limbi. Multitudinea limbilor, fiecare fiind sinteza unor îndelungate traditii, reflecta bogatia si diversitatea lumii. Disparitia unei limbi este întotdeauna o pierdere si vorbirea ei este consecinta luptei pentru un drept uman fundamental. Din acest punct de vedere utilizarea unei pluralitati de limbi este un avantaj. Dar permite ea oare, pe ansamblul unei populatii, o egalitate de întelegere?
Alegerea unei limbi nationale, de exemplu, "de legatura", sau relatiile dintre o limba si alta au constituit o sursa de dificultati si conflicte în tari ca Belgia, Canada, India, Rusia sau Ucraina, pentru a ne rezuma doar la aceste exemple.
Prin urmare, multitudinea limbilor opune evidente obstacole comunicarii, dând nastere unor probleme culturale profunde. Pe de alta parte, generalizarea în lume a unui numar mic de limbi duce la discriminare si la crearea unei ierarhii lingvistice. Majoritatea populatiei globului este astfel privata de mijloacele lingvistice care i-ar permite sa profite din plin de o mare parte a cercetarilor si tehnologiilor moderne. Fiecare cultura nationala reprezinta valori care constituie în ansamblul lor cultura universala. Problema care se pune este cum se poate înlesni schimbul si împartasirea acestor valori. Se poate oare vorbi cu toata sinceritatea despre o relatie mutuala în aceasta privinta, în conditiile în care tarile dezvoltate îsi transfera valorile împreuna cu capitalul si tehnologiile catre tarile mai putin dezvoltate economic? Înca în 1971, la Conferinta privind aspectele institutionale, administrative si financiare ale politicilor culturale, desfasurata sub egida UNESCO la Venetia, s-au dezbatut probleme esentiale precum concepte ale culturii, dreptul la cultura, democratia în cultura, dezvoltarea culturala ca dimensiune esentiala a dezvoltarii generale, relatia dintre cultura si alte domenii ale vietii sociale: cultura si educatia, cultura si stiinta si tehnologiile, cultura, comunicarea culturala si domeniul economic etc. A fost unanima recunoasterea egalitatii dreptului la afirmare si demnitate culturala, întrucât nimic nu poate justifica discriminarea între "culturile superioare si culturile inferioare".
În 1980, la Paris, Organizatia Natiunilor Unite publica un raport al Comisiei internationale pentru studiul comunicarii, în care se argumenta: "Noi suntem preocupati de problema barierei lingvistice pentru urmatoarele motive: a) dezvoltarea sistemelor cu adevarat nationale de comunicatie intereseaza întreaga populatie si nu poate fi realizata fara largirea numarului de limbi utilizate pentru informatie si activitati culturale; b) o politica a limbii ar trebui sa faca parte integranta din politicile de comunicare, deoarece alegerea limbilor face posibila o informare mai larga sau dimpotriva o exclude; c) sunt necesare eforturi suplimentare pentru realizarea transcrierii anumitor limbi, încât sa poata fi adaptate la diferite mijloace moderne de comunicare; d) Folosirea unui numar mic de limbi de circulatie mondiala, ce ar parea indispensabila în domeniul comunicarii internationale ridica, totusi, probleme delicate privind individualitatea, dezvoltarea politica si culturala din anumite tari."
Dupa cum vedem, cu mai mult de 20 de ani în urma se punea deja cu acuitate problema comunicarii lingvistice în relatiile interculturale. "Alegerea între diferite alternative este unul din elementele majore ale politicii lingvistice a fiecarei tari si nu poate fi amânata sau evitata mult timp fara mari inconveniente", concluziona Comisia ONU pentru probleme de comunicare.
Cum au evoluat lucrurile în cele doua decenii care au urmat?
Suntem cu totii martorii aparitiei unei civilizatii globale care este facilitata de convergenta telecomunicatiilor internationale si de o reducere drastica a costurilor procesarii electronice. Când informatia circula dintr-o parte în alta a lumii cu viteza luminii, spatiul si timpul se modifica ireversibil. Lumea de astazi este din ce în ce mai interdependenta, iar construirea magistralelor electronice nu este decât o manifestare a orientarii spre interdependenta. Dificultatile carora trebuie omenirea sa le faca fata, inclusiv în domeniul comunicarii lingvistice, nu au devenit mai mici, ci dimpotriva.
Japonezii, de exemplu, pentru a putea avea acces la Internet, învata limba engleza. Astazi, în Japonia, tara cu puternice traditii culturale, extrem de diferite de cele ale lumii occidentale, se aplica drept politica de stat, în domeniul lingvistic, cunoasterea limbii engleze ca o a doua limba oficiala.
Într-un articol aparut în decembrie 1999, în revista americana "Stainless Steel World" se face o analiza a elementelor culturale care au impact asupra afacerilor transatlantice. Printre acestea, cunoasterea limbii engleze de catre toti partenerii implicati în domeniul afacerilor este absolut necesara. Dar nu se poate vorbi înca de o uniformizare a gradului de cunoastere a acesteia. În Germania, de exemplu, 44% din populatia adulta cunoaste limba engleza; în Italia, 16%, în Franta 31%, Spania 12%, Belgia 34%. Mai mult, exista o discrepanta între generatii, procentul de vorbitori ai acestei limbi, în toate tarile, în rândul generatiei tinere, fiind mult mai ridicat.
Se poate afirma, fara a exagera, ca astazi lumea internationala graviteza în jurul limbii engleze. Procesul globalizarii, în care este angrenata întreaga omenire, ridica cu acuitate problema barierelor culturale si, implicit, de comunicare, în conditiile în care se vorbeste tot mai mult de o cultura mondiala. As îndrazni sa afirm ca acest deziderat nu ar putea fi realizat prin construirea unui nou "Turn Babel" care sa reprezinte o lume monopolara, o singura limba, o singura cultura. Un asemenea model nu ar putea cuprine întreaga bogatie a culturilor nationale, ar ignora unicitatea fiecarei limbi în parte care, în esenta, este sinteza valorilor unei comunitati umane. Prin intermediul limbii se transmite maniera de gandire a unui popor, modul în care acesta percepe realitatea. Prin urmare, folosirea unei limbi ca instrument de comunicare presupune interactiunea reprezentantilor a doua sau mai multe culturi, cu tot ceea ce-i reprezinta ca si constiinta nationala. Limba nu trebuie privita si perceputa doar ca un cod lingvistic. Regulile care o guverneaza, pe toate palierele ei, reflecta de fapt universul sociocultural caruia îi apartine. Fara cunoasterea acestuia se pot produce distorsionari ale mesajelor trnsmise care, la rândul lor, influenteaza negativ comunicarea. Nu rareori, aceste distorsionari se produc nu din cauza greselilor gramaticale ci, mai degraba, din cauza faptului ca vorbitorii ne-nativi, utilizând o limba straina, se bazeaza pe normele culturale proprii (de ex. regulile politetii). Chiar si greselile gramaticale pot fi determinate de factori care nu tin nemijlocit de cunoasterea codului lingvistic, ci mai degraba de procesul propriu de gândire care, la rândul lui, este conditionat de universul socio-cultural. Totusi, continutul socio-cultural al gramaticii nu este atât de evident ca în elementele extralingvistice precum situatiile de comunicare, eticheta, regulile de politete, subiectele tabu, intonatia, subtextul etc.
Am putea concluziona ca, într-un dialog intercultural, este imperios necesara o atitudine deschisa, atât din partea celor care folosesc ca instrument de comunicare limba straina, cât si din partea celor care sunt vorbitori nativi.Aceasta atitudine presupune de fapt însusirea unei competente de comunicare interculturala, intrucât substratul cultural este cel care se afla în spatele codului lingvistic si care determina o anumita atitudine din partea participantilor la dialog. În mod firesc, fiecare percepe cultura straina, raportîndu-se la normele propriei culturi. De aceea, vorbind despre însusirea unei limbi straine, trebuie sa vorbim si despre formarea competentei de comunicare interculturala. În literatura de specialitate sunt prezentate o serie de elemente absolut necesare formarii acesteia. As enumera doar câteva dintre acestea, pe care le consideram extrem de importante:
*cunoasterea si întelegerea propriei culturi, factor esential în perceperea realitatii;
*perceperea pozitiva a realitatlor din cultura straina;
*abilitatea de a sesiza similitudinile si diferentele dintre culturi.
|
