Formele comunicãrii: schimbul, propagarea, publicarea

Comunicarea mediatizatã se plaseazã alãturi de alte douã forme de comunicare socialã, ºi anume comunicarea interpersonalã ºi comunicarea instituþionalizatã. 222s1818c Ea umple spaþiile goale lãsate de acestea din urmã. Problematica acþionistã invitã la stabilirea unei tipologii mediatizate a formelor de comunicare.

În vederea stabilirii acestei tipologii pot fi reþinute douã criterii: primul este caracterul mai mult sau mai puþin închis al grupului de oameni - al auditoriului - cãruia "emiþãtorii" înþeleg sã i se adreseze cu prioritate. Se identificã un auditoriu calificat drept "închis", în sensul dat de Bergson; mãrimea lui este determinatã ºi membrii sãi sunt legaþi printr-un element al identitãþii lor sociale sau personale. În sens contrar, un auditoriu este "deschis" dacã este dispersat, divers ºi vast, iar membrii sãi nu au altã caracteristicã comunã decât aceea de a gãsi în interiorul aceloraºi limite teritoriale; ºi acesta ar fi "marele public".

Între cele douã criterii, existã auditoriul "semi-închis" datorat existenþei unei legãturi dintre membrii sãi, dar ºi a incertitudinii sale ºi a frontierelor cu exteriorul.

Cel de-al doilea criteriu ce trebuie stabilit de tipolog este registrul în care destinatarii mesajelor îºi plaseazã spontan relaþia cu emiþãtorii, dupã cum îi considerã pe aceºtia din urmã ca persoane sau mai curând ca prestatori ai unui serviciu dat, în domeniile foarte diverse ale informãrii, cunoaºterii sau culturii.

Intersectându-se, cele douã criterii de distingere a formelor comunicãrii mediatizate, ºi anume auditoriul vizat ºi "emiþãtorii" aºa cum sunt ei percepuþi, evidenþiazã mai multe modalitãþi de comunicare posibile: ºase "tipuri ideale" ce permit, prin comparare, ca varietatea activitãþilor de comunicare mediatizatã sã devinã inteligibilã.

Astfel, când emiþãtorul presupune cã auditoriul este "închis", deoarece pertractãrile sale cu receptorul se înscriu în interiorul unui cerc circumscris, cuvântul schimb pare cel mai puþin nepotrivit pentru desemnarea formei de comunicare. Schimbul este realizat intragrup dacã este vorba de operarea unei medieri în sânul unei colectivitãþi organizate; se poate considera cã el este asociativ dacã exprimã o voinþã de afiliere la un grup, mai mult sau mai puþin instituþionalizat.

Ca tehnici, mijloacele de comunicare sunt foarte divers adecvate schimbului, fie intragrup, fie asociativ: tehnicile de comunicare, cum ar fi telefonul, faxul, telegraful ºi videotextul sunt, fãrã îndoialã, mai potrivite decât mijloacele de difuzare propriu-zise, indiferent dacã aceasta este largã sau restrânsã. Astfel, exemplele canonice ale schimbului intragrup sunt astãzi publicaþiile, programele sau serviciile oferite unor experþi de cãtre alþi experþi sau unor militanþi, sau ziarele ºi casetele pe care întreprinderile le rezervã personalului lor. În ceea ce priveºte schimbul asociativ, acesta este ilustrat de scrisorile numite "confidenþiale" ºi buletinele de informaþii cu caracter intern.

Când mesajele se propagã în interiorul cercului mai mult sau mai puþin circumscris unui auditoriu "semi-închis", este mai bine sã se vorbeascã despre propagare.

Este deci vorba de propagarea unei identitãþi sau a unei cauze, dupã cum se urmãreºte înregistrarea, în rândul celor predispuºi, a unor progrese în ilustrarea ºi apãrarea unei identitãþi sociale sau personale sau a unei idei, ideologii sau instituþii în concurenþã cu altele.

În mod sigur mijloacele de comunicare autonome, ca discurile, revistele sau casetele, constituie instrumentele privilegiate ale propagãrii. Urmeazã mijloacele de difuzare, iar apoi cele de comunicare. Anumite publicaþii periodice sau programe specializate pe un "singur public" de radio sau televiziune ilustreazã perfect propagarea unei identitãþi. Tot aºa cum ziarele de opinie, revistele specializate pe un "singur subiect" sau radiourile ºi televiziunile tematice sunt destinate propagãrii unei cauze.

În sfârºit, termenul de publicaþie, în accepþia sa originarã de la cuvântul latin publicare - a face public - , trebuie, fãrã îndoialã, sã fie utilizat pentru desemnarea oricãrei întreprinderi ce constã în a oferi diverse tipuri de prestaþii - informaþii, documente, opere de artã, servicii - unui auditoriu "deschis", dispersat ºi anonim, ºi care poate fi deci divers ºi versatil: publicaþie cu difuzare limitatã, dacã este vorba de o arie geograficã restrânsã la un oraº sau chiar la unul din cartierele sale; publicaþie de masã, când aceasta are drept vocaþie un public indistinct.

Tehnicile ce permit dezvoltarea unor activitãþi apropiate publicaþiei cu difuzare limitatã sunt larg rãspândite: presa localã, posturile de radio locale, teledistribuþia, videografia. Publicaþia de masã dispune, fãrã îndoialã, de un evantai mai larg de tehnici: ziarele de mare tiraj, marile reþele de radio sau de televiziune naþionale sau internaþionale.

Examinarea simultanã a mijloacelor ºi formelor comunicãrii presupune examinarea în ansamblul lor a mijloacelor de comunicare ºi a utilizãrilor lor.