MODELUL SISTEMIC AL COMUNICĂRII DE MASĂ

1. Conceptul de sistem

Modelul sistemic al comunicarii de masa îsi propune constru­i­rea unui "tablou integrator de date ontologice, care contureaza struc­tura invarianta a obiectului"(ca un prim nivel al analizei sistemice, nivelul structural), "evidentierea interdependentelor, ca relatii structurale cu o functio 18118m1214s nalitate si o dinamica specifice", "constructia ierarhica, capabila a reface comportamentul întregului" (ca pe un al doilea nivel de analiza, nivelul functional).

Notiunea de sistem a fost definita de L. von Bertalanffy (în General System Theory, New York, 1968) ca totalitate de elemente aflate în interdependenta.

Exista patru tipuri de baza de sisteme: artificiale (tehnicile de cre­a­re, de difuzare si de receptie a mesajelor), biologice, psihologice (struc­tu­rile comportamentului - cognitive, intelectuale, afective) si sociale (gru­pul primar, grupurile formale si informale la nivelul sistemului receptor).

Comunicarea de masa include toate aceste patru tipuri de sisteme. Modelul sistemic al comunicarii de masa îsi propune evi­den­ti­e­rea coexistentei sistemului, structura invarianta a fenomenului, inter­-depen­dentele, relatiile structurale cu o functio 18118m1214s nalitate si o dinamica specifice, ierarhizarea componentelor, capabila de a reface comportamentul întregului, ordinea sincronica si diacronica a sistemului, functionalitatea sa.

O prima acceptie sistemica a comunicarii de masa, în opinia Ginei Stoiciu, este urmatoarea: "este un sistem al comunicarii inter­umane ce actioneaza în cadrul structurii sociale cu ajutorul mijloacelor tehnice de comunicare." (Gina Stoiciu, 1981, p. 108)

Sistemul de comunicare de masa "functioneaza ca o modalitate culturala specifica, într-un context socio-cultural concret, pe care-l influenteaza si de care este influentat." Structura lui cuprinde:

a)    subsistemul comunicator, care include:

cultura produsa;

cultura difuzabila;

institutiile specializate.

b)    subsistemul comunicational, care înglobeaza:

canalele de difuzare a mesajelor;

ansamblul de informatii difuzate.

Aceste doua subsisteme pot fi cuprinse într-unul singur, subsistemul informativ.

c)    subsistemul receptor, care include:

publicul de masa;

cultura traita. (Gina Stoiciu, op.cit., p.109)

Sistemul comunicarii de masa functioneaza ca o modalitate culturala specifica, într-un context sociocultural concret pe care-l influ­enteaza si de care este influentat. Contextul sociocultural mediaza re­latia dintre sursa si receptor, determinând trasaturi specifice. Comuni­carea de masa se poate defini ca "un sistem în care se coreleaza anumite moduri de expresie cu anumite moduri de perceptie, prin functia lor sociala".

Iata schema acestei definitii sistemice a comunicarii de masa:

Canale si mesaje

Moduri de expresie Moduri de perceptie

(comunicator)  (comunicant)

Nevoi si asteptari culturale

Sistemul social global

(Sursa: Gina Stoiciu, 1981, p.110)

Elementele sistemului comunicarii de masa sunt date de "ele­mentele din sistemul informativ (tehnicile de creare de continuturi si tehnicile de transmisie - constituite ca sisteme artificiale), cultura produsa, cultura difuzata, institutiile, limbajele specifice, sistemele de mesaje (tipuri de continuturi si principii de structurare; acestea din urma sunt constituite ca sisteme de tip social) si din sistemul receptor, respectiv publicul, înteles fie ca masa, fie ca grup sau receptor individual, si cultura traita la aceste niveluri". (Idem)

Cultura traita, la nivelul receptorului, este influentata de variabile (motivatii si valori personale, opinii si convingeri, nivel de instruire, facultati critice etc.) constituite ca sisteme biologice si psihologice ale sistemului social global.

Cele patru tipuri de sisteme incluse în componenta comunicarii de masa (artificiale, biologice, psihologice, sociale) pot fi diferentiate în functie de

granitele sistemului;

tipul de organizare;

tipul de transmitere;

structurile transmise;

tipul de reglare;

tipul de control.

Gina Stoiciu face precizari importante în legatura cu aceste criterii de diferentiere. (op.cit., p.111-114)

1) Astfel, granitele sistemului, în cazul sistemelor artificiale, sunt constituite de tehnicile de creare, de difuzare si de receptie a mesajelor.

În cazul sistemelor biologice si psihologice, delimitarea se face în cadrul unor experimente de tip cognitiv, intelectual, afectiv (structuri ale comportamentului).

În cazul sistemelor sociale, delimitarea granitelor e mai dificila. Grupul primar, grupurile formale si informale la nivelul sistemului receptor sunt constituite social. Delimitarea lor exacta în spatiu si timp este o operatie conventionala.

2) În privinta tipului de organizare specific, în cazul sistemelor artificiale, retelele de comunicare sunt flexibile si delimitate: circuitul presei, al editurii, al radioului.

În cazul sistemelor biologice si psihologice, retelele de comunicare sunt relativ schimbatoare: legaturile temporare ce stau la baza perceperii, asimilarii se schimba, în timp ce sistemul senzorial, nervos este relativ neschimbator, în structura si functionarea sa.

Retelele de comunicare, în cazul sistemelor sociale, sunt foarte flexibile. Nu stim unde ajunge mesajul. Tipul de legatura cu comunicarea de masa este greu de fixat într-o singura structura.

3) Tipul de transmisie, în cazul sistemelor artificiale, este deterministic. Se urmareste o transmitere fara zgomot.

În cazul sistemelor biologice si psihologice, tipul de transmisie este deterministic, în raport cu simturile noastre (se stie daca mesajul a fost receptat) si probabilistic, în raport cu sistemul nervos superior (nu se stie daca mesajul a fost retinut).

În cazul sistemelor sociale, tipul de transmisie este probabilistic. Nu se stie daca si cum mesajul a fost asimilat de grupurile sociale, de public.

4) Structurile transmise prin sistemele artificiale sunt mai putin complexe. Cuprind semne grafice, fotografii, semnale electromagnetice ce se transforma în sunet si imagine. Exemplu, cazul radioului si al televiziunii.

În cazul sistemelor biologice si psihologice, structurile sunt relativ complexe. Izomorfismul semnificatiei în raportul între emitator si receptor este dificil de studiat în perspectiva unei obiectivitati stiintifice.

Sistemele sociale constituie structurile cele mai complexe. Este foarte greu de decis asupra izomorfismului semnificatiei atunci când este vorba de grupuri sociale si de a aprecia izomorfismul semni­fi­ca­tiei între emitator si receptorul înteles ca grup social.

5) Relatia fundamentala în sistem, generatoare de sistem, este relatia de comunicare. Ea se realizeaza pe baza conexiunilor inverse care se stabilesc între subsisteme. Între emitator si receptor este necesara existenta unui canal reciproc, care sa asigure functionalitatea sistemului în cadrul unei anumite structuri sociale.

Dublul sens al acestei relatii, în cazul comunicarii de masa, explica atât functionarea sistemului, cât si functia de reglare si autoreglare, realizata pe baza conexiunilor inverse.

Comunicarea de masa functioneaza ca un sistem dinamic si complex. Sistemul comunicarii de masa functioneaza ca "un întreg organic, caci partile sale se afla în interdependenta, în relatii de dependenta functionala, ceea ce presupune ca schimbarea unei parti atrage dupa sine schimbari si la nivelul celorlalte parti ale sistemului. Acesta reprezinta caracteristica totalitatii."

6) Tipul de control

În cazul sistemelor artificiale, controlul din afara este practic nelimitat si se poate programa cu exactitate, pe baze stiintifice, si exercita pe baza unor solutii tehnice.

În cazul sistemelor biologice si psihologice, controlul din afara este limitat, iar în cazul sistemelor sociale, controlul este foarte limitat si are un caracter conventional.

Sistemul mass-media reprezinta o componenta fundamentala a societatii complexe moderne. Comunicarea de masa este esentiala pentru organizarea sociala a societatii.

Relatia de dependenta fata de mass-media este, de fapt, o relatie de interdependenta. Mass-media si alte sisteme sociale sunt parti ale unui sistem, care au nevoie unele de altele pentru a putea supravietui. Relatiile de interdependenta produc si cooperarea, si conflictul. Aceasta solidaritate organica a partilor creeaza o reciprocitate de interese care asigura stabilitatea întregii societati. Mass-media supravie­tu­iesc ca sistem pentru ca asigura functii importante pentru societate. Relatiile asimetrice de dependenta fata de mass-media vor produce un conflict, iar relatiile simetrice de dependenta de sistemul mass-media vor produce mai curând o cooperare.

Asimetria semnifica un dezechilibru de putere, iar simetria - un echilibru de putere.

Modelul sistemic priveste lumea ca un ansamblu de sisteme si subsisteme, aflate în interactiune dinamica, un ansamblu de conexi­uni, cuprins în comportamentul întregului.

2. Modelul tranzactional

Modelul tranzactional al lui D.C. Barnlund (A transactional model of communication, în Sereno si Mortenson, eds. Foundations of Communication Theory, Harper si Row, 1970) descrie comunicarea ca un schimb, ca o tranzactie sociala. Barnlund considera comunicarea "nu ca o reactie sau interrelatie, ci o tranzactie în care omul in­venteaza si atribuie semnificatii pentru a-si realiza scopurile ... sem­ni­ficatia este <inventata>, <conferita>, nu <primita>. Modelul pe care îl dezvolta în­cearca sa încorporeze aceasta caracteristica esentiala si sa tina seama si de alte trasaturi asociate comunicarii: dinamismul, com­plexitatea, conti­nuitatea, circularitatea, unicitatea, ireveresibili­ta­tea. Modelul prezinta procesele esentiale care se petrec în mintea unui individ si între indivizi, indiciile contextuale, situatia însasi fiind percepute, interpretate si uti­li­zate ca fundament al actiunii, într-un mod care influenteaza etapele ulte­rioare ale procesului. Modelul nu aduce noutati în privinta elementelor implicate, dar accentul pus pe per­cep­tie si atentie îi confera un caracter distinct." (Denis McQuail, 1999, p.41)

3. Modelul orchestrei

Membrii Colegiului Invizibil, cunoscut sub numele de scoala californiana de la Palo Alto, propun o formula interactionista fundamentala, devenita celebra: Este imposibil sa nu comunici, prin care se repune în discutie conceptul de comunicare, înteles ca un "proces social permanent integrând multiple moduri de comunicare: cuvântul, gestul, privirea, mimica, spatiul individual etc. Nu se pune problema sa facem o opozitie între comunicarea verbala si comunicarea non-verbala: comunicarea este un tot integrat." (Ives Winkin, 1981)

Pentru reprezentantii scolii de la Palo Alto, comunicarea este descrisa ca functionarea unei "orchestre fara partitura si fara dirijor". Ca membru al unei culturi, fiecare actor face parte dintr-un ansamblu comunicational, cum face parte fiecare muzician dintr-o orchestra.

Analogia orchestrarii sugereaza ideea ca fiecare individ participa la comunicare mai mult decât s-ar afla el la originea comunicarii sau ar fi tin­ta ei. "Comunicarea nu poate fi conceputa decât ca un sistem cu multe ca­nale la care actorul social participa în fiecare moment, fie ca o vrea sau nu.

În calitate de membru al unei anumite orchestre, el face parte din fenomenul comunicarii, asa cum muzicianul face parte din orchestra. Dar, în aceasta vasta orchestra culturala nu este nici sef, nici partitura. Fiecare cânta acordându-se la ceilalti. Doar un observator extern, un cercetator al comunicarii, poate sa identifice partitura ascunsa si sa o transcrie, fapt ce, evident, se va dovedi extrem de complex si dificil." (Winkin, 1981, p.7-8)

Comunicarea este vazuta din perspectiva teoriilor comportamentului social: "Imaginea unei partituri invizibile aminteste în mod deosebit postulatul fundamental al unei gramatici a comportamentului pe care fiecare îl utilizeaza în schimburile cele mai diverse cu celalalt. În acest sens am putea vorbi de un model orchestral al comunicarii, în opozitie cu "modelul telegrafic". Modelul orchestral este egal de fapt cu a vedea în comunicare fenomenul social pe care primul sens al cuvântului îl reda foarte precis, atât în franceza, cât si în engleza: punerea în comun, participarea, comuniunea." (Ives Winkin, 1981, p.22-26)

Aceasta noua viziune asupra comunicarii apare ca o reactie împotriva schemei canonice a comunicarii, care reduce totul la schema traditionala: emitator→mesaj→receptor.

Teoreticienii americani înteleg comunicarea ca pe un fenomen social integrat într-un sistem în care interactiunile sociale, relatiile intersubiective, structureaza functionarea vietii în societate.

Asa se explica si influenta pe care aceasta conceptie asupra co­municarii a avut-o în plan european si de la care se revendica numeroase cercetari în domeniul teoriei comunicarii.

4. Modelul complex (G. Maletzke) "porneste de la structura tra­di­ti­onala - emitator, mediu, mesaj, receptor, dar amplifica fiecare din aceste elemente într-o structura ramificata. Asupra emitatorului /receptorului ex­ercita o permanenta "presiune" propria imagine, struc­tura personalitatii sale, grupul din care face parte, institutiile, mediul social si presiunile pu­blice; mediul si mesajul sunt într-o reciproca interactiune, influenta si con­trol prin continut ori prin mijlocul de informare." (Doru Pop, 2000, p.9)

5. Modelul elicoidal propus de Dance sugereaza ideea modi­fi­carii modelului comunicational astfel încât acesta sa tina seama de faptul ca procesul de comunicare "înainteaza constant, fiind totusi mereu depen­dent de trecut într-o oarecare masura, trecut care da forma prezentului si viitorului". Dance propune ca "imagine geometrica potrivita pentru a ilustra procesul de comunicare nu linia dreapta (care accentueaza feed-back-ul), ci spirala.

Modelul elicoidal are avantajul ca pune în evidenta schimbarea ca stare care e implicata de comunicare si caracterul <reflexiv> al acesteia din urma, actiunea comunicarii asupra ei însasi.

Imaginea este fara îndoiala utila si aduce o corectie modelelor statice sau de echilibru, care sugereaza revenirea, eventual dupa <feed -back>, la pozitia initiala." (Denis McQuail, 1999, p.41-42)