Mijloacele de comunicare
Un mijloc de comunicare este un echipament tehnic ce permite oamenilor sã îºi comunice expresia gândirii lor, indiferent de forma finalã a acestei expresii.
Mijloacele de comunicare diferã unele de altele prin dimensiunile 212u2014c audienþei lor, prin natura mesajelor transmise ºi, în sfârºit, prin potenþialitatea lor de a atinge anumite obiective, mai curând decât altele. Dar un singur criteriu permite întocmirea unui inventar al mijloacelor de comunicare, care sã fie deopotrivã complet ºi pertinent. Acest criteriu ar putea fi numit de sociologi fie formã, fie modalitate de comunicare, în timp ce inginerii ar vorbi mai curând de structurã de comunicare, iar juriºtii de punere la dispoziþia publicului. Aplicarea acestui criteriu permite diferenþierea a trei familii de mijloace de comunicare.
Prima familie este aceea a mijloacelor autonome. Ea cuprinde toate acele suporturi care nu cer o racordare la nici o reþea specialã: cãrþile, ziarele, discurile, audiogramele, videogramele, programele informatice. Unele echipamente sunt uneori indispensabile pentru a permite "citirea" lor: magnetofoane, aparate video, calculatoare personale.
A doua familie: aceea a mijloacelor de difuzare, indiferent dacã aceasta este largã sau restrânsã. Este vorba de radio ºi televiziune, ale cãror programe sunt transmise pe calea undelor hertziene cu ajutorul emiþãtoarelor ºi releelor terestre, într-o zonã de "acoperire" a cãrei întindere variazã în funcþie de puterea echipamentelor emiþãtoare ºi receptoare utilizate. Totuºi, trebuie adãugaþi doi "vectori" noi: satelitul ºi cablul. Aceste mijloace de teledifuziune au o trãsãturã comunã, aceea de funcþionare într-un singur sens, de la emiþãtor spre receptor.
Mijloacele de comunicare constituie cea de-a treia familie. Aceasta cuprinde deci toate mijloacele de telecomunicaþii ce permit instalarea, la distanþã ºi în dublu sens, fie a unei relaþii de dialog între douã persoane, fie a unei relaþii între o persoanã, pe de o parte, ºi o maºinã ce conþine o baterie de programe sau servicii, pe de altã parte. Telefonul este strãmoºul ºi totodatã modelul acestor tehnici ce permit "interactivitatea" între protagoniºtii schimbului de mesaje. Numeroase asemenea dispozitive au apãrut dupã 1978-1990: videografia în versiunea sa difuzatã (teletextul) sau interactivã (videotextul), telematica personalã sau profesionalã ºi, peste câþiva ani, dispozitivele de video-comunicare. Aceste echipamente constituie un schimb inedit de texte grafice, imagini fixe sau animate ºi asociate sau nu cu sunet, ºi nu numai un schimb de conversaþie telefonicã între douã persoane.
|
