Modelul Gerbner
Denis McQuail caracterizeaza modelul comunicational general al lui Gerbner ca fiind probabil "cea mai completa tentativa de a specifica toate etapele si activitatile componente ale comunicarii". (Denis McQuail, 1999, p.39)
Modelul general al lui George Gerbner (v 515n139f ezi Gerbner G., Towards a general model of Communication, Audio Visual Communication Review, vol.4, 1956) preia formularea lui Lasswell si introduce doua niveluri, unul "tranzactional", în care se tine cont de factorii interpretativi ai receptorului, si un model "psihofizic", unde fidelitatea perceptiei si adecvarea mesajului sunt fundamentale pentru o buna comunicare.
Modelul propune urmatoare formula: "Cineva percepe un anumit eveniment si reactioneaza într-o anumita situatie prin anumite mijloace pentru a face disponibile, într-o forma sau alta, materialele si continuturile care privesc contextul si au anumite consecinte."
Acest model permite integrarea majoritatii activitatilor comunicationale într-o schema cuprinzatoare, încercând sa combine resursele mecanice ale comunicarii si principiile "umane", inducând o mai puternica structura dinamica schimburilor informationale. (Doru Pop, 2000, p.9)
În opinia lui Denis McQuail, modelul Gerbner se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:
1. Marea variabilitate în perceperea unui eveniment de catre un agent comunicator si a mesajului despre eveniment de catre receptor. Aceasta poate varia de la o pozitie extrema "tranzactionista", care "accentueaza efectele structurante ale afirmatiilor, punctului de vedere, cadrului experiential al comunicatorului si ale altor factori asociati acestora asupra perceptiei" într-o atare masura încât evenimentul este "aproape creat în actul perceperii", pâna la o perspectiva "psihofizica", aproape opusa, care considera "universul evenimentelor materiale, sunetelor, formelor, ca fiind perfect controlat". Modelul lui Gerbner nu adopta nici una dintre aceste pozitii extreme, ci încearca sa dea seama de "natura creativa, interactionala a procesului perceptiv, evitând implicatiile de ordin solipsist sau mecanicist".
2. Importanta situatiei si a contextului în care actioneaza stimulii comunicarii si se desfasoara procesul efectiv de comunicare, atât în sens fizic, cât si în cel al împrejurarilor sociale.
3. Gerbner contrasteaza natura deschisa a comunicarii umane si secventialitatea închisa a sistemelor de comunicare mecanice sau automate. Comunicarea umana este deschisa în sensul ca evenimentele si obiectele din mediu nu genereaza în mod automat semnale sau reactii comunicative si întregul proces de comunicare este deschis în multe puncte unor efecte variabile si imprevizibile ale perceptiei si optiunii.
4. Continutul este întotdeauna "încarcat de semnificatii", care nu deriva numai din intentiile transmitatorului sau perceptiile receptorului, ci reprezinta o "structura relationala", interpretabila în lumina întregii serii de evenimente din cadrul unui proces particular de comunicare. (Denis McQuail, 1999, p.39-40)
|
