NEVOIA DE A COMUNICA

NEVOIA DE A COMUNICA

"Cuvântul este sunet si culoare,

e mesagerul gândului uman"

(Tudor Vianu)

2.1. Definitie

Nevoia de a comunica este o necesitate a fiintei umane de a schimba infoirmatii cu semenii sai. Ea pune în miscare un proces dinamic, verbal si nonverbal, permitând persoanelor sa se faca accesibile una alteia, sa reuseasca sa puna în comun sentimentele, opiniile, experientele si informatiile.

2.2. Independenta în satisfacerea nevoii de a comunica

Omul are nevoie de alte persoane pentru a raspunde ansamblului necesitatilor sale vitale si pentru a-si satisfacenevoile sale superioare.

Comunicarea se realizeaza în doua moduri :

a)     modul nonverbal - limbajul corpului (expresia ochilor, a figurii, gesturile, postura, mersul) este o forma arhaica de transmitere a trairilor noastre interioare.

b)    modul verbal - este, prin excelenta, vehicul al gândirii ; limbajul verbal permite o exprimare mai clara, mai precisa si mai nuantata a semnificatiilor de exteriorizat ; limbajul scris este mai cizelat ; pentru a reda informatiile, nuantele este însotit de semne de punctuatie.

Omul este capabil de a comunica cu semenii sai din punct de vedere fizic, dar este capabil sa primeasca si stimuli intelectuali, afectivi si senzoriali, care îi sunt transmisi din anturajul sau.

Pentru a se realiza din punct de vedere al nevoii de comunicare , individul trebuie sa aiba o imagine pozitiva despre sine, o cunoastere a eului sau material, adaptiv si social.

Independenta în satisfacerea nevoii de comunicare presupune integritatea individului, a organelor de simt, o dezvoltare intelectuala suficienta pentru a întelege semnificatia mesajelor schimbate.

2.3. Factorii care influenteaza satisfacerea nevoii de comunicare

Manifestari de independenta în cadrul nevoii de comunicare

a)    Manifestari de orddin biologic

b)    Manifestari de ordin psihologic

c)     Manifestari de ordin sociologic

Interventiile asistentei pentru mentinerea independentei

nevoii de comunicare

v    exploreaza împreuna cu pacientul, mijloacele sale de comunicare

v    învata pacientul :

o       sa mentina integritatea simturilor (vazul, auzul, gustul, mirosul);

o       sa utilizeze mijloacele specifice de exprimare a sentimentelor, a emotiilor;

o       sa aiba o atitudine de receptivitate si de încredere în alte persoane ;

o       sa mentina legaturi cu persoanele apropiate

2.4. Dependenta în satisfacerea nevoii de comunicare

Daca comunicarea nu este satisfacuta pot surveni urmatoarele probleme :

Comunicarea ineficienta la nivel senzorial si motor

Comunicarea ineficienta la nivel intelectual

Comunicarea ineficienta la nivel afectiv

Confuzie

Singuratate

Atitudinea integritatii functiei si rolul sexual

Izolare sociala

Perturbarea comunicarii familiale

Surse de dificultate în cadrul nevoii de comunicare

B. PROBLEME DE DEPENDENŢǍ

1. Comunicarea ineficace la nivel senzorial si motor

Este dificultatea individului de a capta, prin intermediul simturilor sale, mesaje care vin din anturaj, din mediul exterior sau din ambele.

Manifestari de dependenta

2.5. Interventiile asistentei

Pacientul cu comunicare ineficienta la nivel senzorial si motor

2. Comunicarea ineficienta la nivel intelectual

Dificultatea individului de a întelege stimulii primiti si de a-si utiliza judecata, imaginatia, memoria, pentru a comunica cu semenii.

Manifestari de dependenta

Interventiile asistentei -

Pacient cu comunicare ineficienta la nivel intelectual

Comunicarea ineficienta la nivel afectiv

Reprezinta dificultatea individului de a se afirma, a fi deschis catre altii si catre nevoile lor, de a stabili legaturi semnificative cu anturajul.

Fiinta umana carew nu poate comunica adecvat sufera interior si îsi diminueaza stima de sine. În consecinta, capacitatea de afirma este, de asemenea, redusa si situatia sa se schimba, devine insecurizanta.

Individul nu mai poate stabili legaturi cu anturajul.

Manifestari de dependenta

- Interventiile asistentei -

Pacientul cu comunicare ineficienta la nivel afectiv

Aspecte ale comunicarii cu pacientul

"A comunica semnifica a pune sau a avea în comun"

L. Sfez.

Caracteristicile comunicarii medicale

Comunicarea asistenta - pacient este o comunicare directa, fata în fata nemediata si neformalizata. Între cei doi subiecti ai transferului de informatie are loc un schimb continuu de informatii care îi conduce pe fiecare dintre cei doi parteneri catre obiectivele precise ale întrevederii : aflarea raspunsurilor în legatura cu modificarea starii de sanatate, remediile propuse pentru înlaturarea acestora, modalitatile practice de actiune. În afara acestui fascicul de informatii, sa-i zicem central, are loc si o alta trecere de mesaje secundare, care permit raspunsul la o serie de probleme "periferice « .

O buna comunicare este o conditie fara de care desfasurarea actului medical de calitate este doar o utopie. Descoiperirea adevaratei naturi a problemelor pacientului, traducerea acestuia într-un diagnostic si comunicarea acestui diagnostic pacientului depind în mare masura de o buna comunicare între asistenta si pacient. Satisfacerea pacientului, complianta la tratament si rezuiltatele acestui tratament depind de asemenea de calitatea acestei interactiuni între asistenta medicala si pacient.

2. Factorii perturbatori ai comunicarii

O serie de factori pot perturba comunicarea între asistenta medicala si pacient.

Acestia sunt grupati în trei categorii :

a.      factori fizici: au o actiune de distorsionare a mesajului :

deficientele verbale (bâlbismul, bolile faringiene) ;

deficientele acustice (hipoacuzia, surditatea) ;

amplasamentul (pozitia vorbitorului în raport cu ascultatorul) ;

iluminarea (slaba iluminare împiedica receptarea comunicarii nonverbale);

temperatura (caldura excesiva sau frigul acuza o stare neplacuta celor doi parteneri) ;

ora de zi (în cea de a doaua parte a zilei comunicarea devine mai dificila datorita acumularii oboselii) ;

durata întâlnirii(întâlnirile pe fuga saui prea prelungite sunt ineficiente)

b.     factori interni : pot perturba comunicarea în urmatoarele situatii :

implicarea afectiva (atât implicarea pozitiva cât si cea negativa tulbura pozitia comunicarii, precum si felul în care ea este perceputa de auditori) ;

frica (teama comunicatorului ca prin ceea ce comunica ar putea intra într-o situatie neplacuta sau cea a ascultatorului ca ar putea auzi lucruri neconvenabile, vor perturba mesajul) ;

amenintarea statutului (daca cel ce comunica nu este sigur de faptul ca ceea ce comunica nu îi ameninta imaginea personala, va evita sa transmita mesajul complet sau va demonstra anumite parti din el) ;

presupuneri subiective (daca vorbitorul crede ca ascultatorul îi este ostil sau indiferent si mesajul va fi distorsionat) ;

preocupari ascunse (daca unul dintre parteneri are o preocupare diferita decât scopul pentru care se afla în relatia de comunicare - pecuniara erotica - mesajul va fi perturbat) ;

fantasme (daca asistenta medicala sau pacientul au o anumita imagine pozitiva sau negativa, despre propria persoana, diferita de realitate, aceasta va influenta negativ comunicarea).

c.     factori semantici :

vocabularul incomplet sau prea tehnicist vor face imposibila comunicarea ;

gramatica (greselile gramaticale vor deturna comunicarea, scazând relatia de încredere si depreciind imaginea celui care le face, mai ales atunci când acesta este medicul ) ;

sintaxa (constructiile verbale prea complicate sau dupa modelele altor limbi, perturba relatia de comunicare) ;

conotatiile emotionale ale unor cuvinte (anumite cuvinte, cu semnificatie deosebita pentru unul dintre partenerii comunicarii, vor perturba mesajul prin polarizarea atentiei sau suprasemnificarea unor fragmente din mesaj).

3. Relatia dintre asistenta medicala - pacient si modelul biopsihosocial

Relatia dintre asistenta medicala si pacienti implica o varietate de impresii contrarii, mergând de la idealizarea romantica pâna la disperarea cinica.

Dupa modul în care fiecare pacient îsi joaca rolul, bazat pe diferite expectatii se pot crea premisele, fie pentru o relatie satisfacatoare si eficienta , fie pentru alta suspicioasa cu frustrari si dezamagire.

Asistentele medicale lucreaza cu oameni bolnavi si nu cu sindroame patologice, iar oamenii bolnavi aduc în relatia asistenta - pacient o influenta complexa între factorii biologici, fortele psihologice si conditiile sociale.

Engel G. A fost cel mai important sustinator al modelului bolii care pune accentul pe abordarea întreaga, sistemica a comportamentului uman si al bolii.

Modelul biopsihosocial este derivat din teoria generala a sistemelor.

v    Sistemul biologic - pune accentul pe substratul anatomic, structural si molecular al bolii si impactul sau asupra functionarii biologice a pacientului;

v    Sistemul psihologic - pune accentul pe impactul factorilor psihodinamici ai motivatiei si personalitatii privind trairea bolii si reactia la ea.

v    Sistemul social - pune accentul pe influentele culturale de mediu si familiale asupra exprimarii bolii si trairii ei.

Gangel G. A sustinut ca fiecare sistem poate afecta si poate fi afectat de oricare dintre celelalte.

Modelul lui Eugen G. Afirma ca boala medicala este rezultatul direct al factorilor psihologici si socio-culturali, si încurajeaza o întelegere mai adecvata a bolii si tratamentului.

Relatia asistenta pacient este o componenta critica a modelului biopsihosocial. Orice asistenta medicala trebuie nu doar sa aiba cunostinte practice despre starea medicala a pacientului, dar si sa fie familiarizata asupra psihologiei individuale a pacientului.

4. Comunicarea nonverbala asistenta medicala - pacient

Informatiile nonverbale pe care le transmite pacientul sunt de natura fizica, biologica, medicala, sociala, culturala. Din punct de vedere medical, prin informatiile nonverbale pe care le culege asistenta medicalaaduna date esentiale pentru demersul sau în procesul de îngrijire. Faciesul, aspectul pielii, atitudinile, miscarile, mersul, scrisul, pot da informatii valoroase în multe afectiuni.

Pacientul la rândul sau examineaza si urmareste asistenta medicala în tot ceea ce înseamna atitudinea ei.

Asistenta medicala nu trebuie sa uite niciodata ca prin comportamentul sau comunica ceva pacientului. Pacientul sesizeaza daca asistenta este atenta, interesata de relatarea sa, îi apreciaza atitudinea calma si rabdarea, vocea adaptata situatiei.

Pacientul nu iarta niciodata atitudinea de dezinteres, de imagine pe care o au uneori asistenetele.

Comunicarea nonverbala este procesul de transmiterea a informatiei fara a folosi cuvinte. Cuprinde felul în care o persoana îsi foloseste corpul, cum ar fi expresia fetei, privirea, gesturi ale bratelor si ale mâinilor, pozitia si diferite miscari ale picioarelor.

Comunicarea nonverbala include, de asemenea, paralingvistica - adica unele calitati cum ar fi tonul, ritmul, frecventa si vibratia ; greseli de vorbire, pauze sau tacere. De foarte multe ori, întelegem sentimentele celorlalti tocmai prin aceste aspecte ale comunicarii nonverbale.

O componenta importanta a comunicarii nonverbale implica spatiul de miscare, adica pastrarea distantei : cât de mult ne apropiem fizic, în timp ce vorbim cu prietenii sau partenerii de afaceri, iubite sau pacienti.

Alte comportamente cum ar fi îngrijirea personala, îmbracamintea si mirosurile (exemplu : transpiratia, alcool, tutunul) de asemenea ofera informatii despre pacient fara a fi nevoie de cuvinte si va poate fi de ajutor în întelegerea mai buna a situatiei. Chiar daca comunicarea nonverbala a pacientului este evidenta, acesta este foarte probabil sa nu fie constient de ea.

Propria comunicare nonverbala necesita un nivel ridicat de cunostiinta de sine si disciplina. Este deosebit de important modul în care reactionezi la anumite urgente ce pot aparea în spital în timpul consultatiei. Trebuie sa arati ca atentia este concentrata asupra pacientului privindu-l în ochi, pastrarea unei pozitii atente si o aparenta neconstientizare a faptului ca în alta parte situatia este destul de grava.

Gesturile

Când gesturile sau expresiile fetei par sa semnifice altceva decât cuvintele, trebuie facut un efort pentru a descoperi care dintre ele - gesturile sau cuvintele - exprima mesajul corect.

Gesturile de neajutorare sau lipsa de speranta sunt tipic compuse din doua faze. Ambele mâini sunt ridicate la nivelul fetei, cu coatele fixe, palmele orientate una catre alta ; sunt miscate usor spre exterior, cu degetele departate si aratatorul si degetele usor îndoite, ca si cum ar fi gata sa apuce. Aceasta pozitie dureaza putin, mâinile cazând apoi lipsite de vlaga în poala.

Gestul acesta înseamna ca pacientul se simte fara putere în fata problemei sau a situatiei respective. Prima parte poate însemna cererea ajutorului ; în timp ce a doua parte (hipotonia sau retragerea) accentueaza inutilitatea primirii oricarui ajutor.

Evitarea raspunsului prin reglarea vocii se petrece chiar si atunci când nu sunt prezente mucus si flegma. O alternativa a acestui gest este frecarea nasului, ceea ce împiedica o usoara trecere cu partea dorsala a degetului aratator.

Aceste gesturi înseamna ca pacientul nu este de acord sau respinge afirmatiile facute.

Spre exemplu "Cum merg treburile acasa?", pacientul raspunde "Bine", îsi regleaza vocea si îsi freaca usor nasul. Probabil ca vrea sa spuna : "De fapt, lucrurile nu merg atât de bine acasa".

Paralimbajul

Când se ascunde discursul unui pacient, pot fi auzite, pe lânga cuvinte, pauzele, tonul si modelarea. În acelasi fel, pacientul aude tonul si ritmul cuvintelor sale.

Unul din aspectele paralimbajului sunt pauzele. Pacientul face o pauza înainte de a raspunde întrebarii asistentei sau înainte de a da urmatoarea replica.

Îngrijirea pacientului cu otita

Otita este o infectie a urechii medii care netratata în faza congestiva determina supuratia.

Otomastoida este complicatia otitei medii supurate care netratate la timp apare la 2-3 saptamâni de la debutul otitei.

1. Culegerea datelor

a) Circumstantele de aparitie

- apare în timpul unei rinofaringite, apare la orice vârsta, dar mai frecvent apare la copii si sugari.

b) Manifestari de dependenta

- în otita acuta supurata : apare durerea la început moderata, treptat devine vie si insuportabila, iradiaza spre maxilar.

v    senzatia de tensiune în ureche ;

v    febra între 39-40 ⁰ C, frisoane, hipoacuzie.

- în otomastoida

v    apare durere vie în regiunea mastodiana

v    febra, dispnee, tahicardie

2. Probleme

- durere, hipertermie, anxietate, insomnie, comunicare ineficienta la nivel senzorial auditiv ;

- risc de complicatii, alterarea respiratiei si circulatiei, deshidratare, paralizia nivelului facial.

3. Obiective

- pacientul sa afirme stare de bine ;

- temperatura corpului sa se mentina în limitele normale ;

- sa se obtina vindicarea fara complicatii

4. Interventiile asistentei medicale

- asistenta medicala asigura repausul la pat în perioada febrila amplasând pacientul într-o camenra linistita cu temperatura între 20-22 ⁰ C ;

- masoara ori de câte ori este nevoie, temperatura, pulsul, dimineata si seara, le noteaza în foaia de temperatura ;

- administreaza tratamentul prescris de medic :

v    antibiotice : oxacilina I.M. 500 mg la 6 h  asociat cu gentamicina 1 f. 2 ml la 12 h I.M.

- administreaza tratamentul pentru combaterea febrei si a durerilor cu :

v    algocalmin ;

v    papaverina ;

v    scobutil

face instilatii auriculare cu solutie calduta : - rivanol ;

aplica comprese caldute pe regiunea mastoidiana pe care le schimba la 2-3 h ;

asigura alimentatie hidrozaharata în perioada febrila compusa din vitamine si lichide pe care o completeaza ulterior cu alimente;

asistenta medicala educa pacientul sa se prezinte la control periodic.