Prof. Univ. Tudor Vidam
Curs 2
Noi si comunicarea noastra
Pentru ce comunicam ?
1. Comunicam pentru a descoperi cine suntem si pentru a învata sa ne cunoastem mai bine .
Comunicam pt. a încerca sa cunoastem cum ar trebui sa fim în rela 121w2220b tiile cu ceilalti. Multi autori considera ca, pt. început, ne consideram persoana cea mai importanta în comunicarea interpersonala.
2. Comunicam pentru a cunoaste lumea care ne înconjoara
Daca putem descoperi lumea asa cum este în prezent, asa cum a fost si asa cum poate deveni, aceasta este deoarece, ca fiinta umana, posedaam posibilitatea de a utiliza simboluri, îndeosebi limbajul, pt. a comunica. Comunicarea ne permite sa ne informam despre evenimente si sa cunoastem ideile care provin din antichitate si pâna la formarea mentalitatii ......În cursul unei calatorii, când realizam un schimb intelectual sau când discutam despre moda vestimentara cu prietenii, noi învatam sa descoperim lumea.
3. Comunicam pentru a împartasi aceasta lume cu aceea a altora.
Când stabilim si mentinem un contact cu altii, când dorim sa fim recunoscuti, sa iubim si sa fim iubiti. Aceste relatii umane devin foarte importante at. când aratam interes celorlati, afectiune si când le permitem sa vorbeasca despre ei-însisi. Multe profesii si meserii vizeaza o împartasire cu ceilalti(profesori, medici, avocati, munci sociale, etc.). Toate aceste persoane precum si altele urmaresc realizarea unei comunicari mai bune cu clientii, fie ei pacienti, fie studenti, conform nevoilor proprii.
4. Comunicam pentru a convinge si influenta pe ceilalti.
Comunicarea autoritara din copilarie(« fa asta, nu fa asta !» ) bazata pe putere face loc treptat convingerii si influentei. Comunicarea referitoare la recompensa si sanctiuni poate sa fie unul din elementele majore care acompaniaza puterea, un instrument util pentru a dirija oameni pe calea dorita. Comunicarea are ca scop de a convinge si de schimba crezurile si comportamentele noastre. De asemenea, comunicarea ne permite sa ne destindem, sa ne amuzam, într-un cuvânt sa ne încarcam bateriile pt a participa pe mai departe la munca si competitie în ce priveste convietuirea si supravietuirea.
Tipuri de comunicare
In mod frecvent înfatisam comunicarea conform locului în care se situeaza (în raport cu un dialog interior, interpersonal sau într-o emisiune de radio, tv) si conform numarului de persoane angajate în comunicare la un moment dat (fie cu o alta persoana, fie cu un grup restrâns, fie cu un grup mai numeros).
Dialogul interior sau ....circumscrie interiorul sau forul intim al unei persoane atunci când gândeste, resimte emotii, concepe idei, reactioneaza la anumite situatii, imagineaza sau viseaza. Aceasta dimensiune, numita « intrapersonala », a constituit tema unui mare numar de studii[2] psihologice si cognitive ce au încercat sa descifreze modul în care raspund oamenii la simboluri, cum iau decizii si cum conserva informatia în mintea lor. De asemenea, comunicarea intrapersonala înregistreaza interdictiile celorlalti, cum suntem marcati de prejudecati, de simpatii, antipatii sau chiar de apatii. Comunicarea intrapersonala specifica faptul ca gestiunea coordonata a semnificatiilor este constiinta proprie, pe cândlocul actiunii este interpersonal. Este imposibil sa studiezi comunicarea intrapersonala fara sa studiezi cealalta ( ), adica actiunea.
De fapt, comunicarea intrapersonala se realizeaza de cele mai multe ori cu comunicarea interpersonala. Accentul îl punem pe întelegerea comunicarii interpersonale ca tranzactie între oameni si mediul lor înconjurator. Aceasta(comunicarea interpersonala) include, bineînteles, si alte persoane(prieteni, membrii familiei, colegi de munca si chair straini). Se poate sublinia faptul potrivit caruia comportamentul este alcatuit din comunicarea interpersonala. Trebuie sa acordam importanta modului în care oamenii intra în relatie unii cu altii, precum si cuvintelor pe care le folosesc. Oamenii au tendinta de a construi o realitate unii în raport cu altii; ei intra prin urmare în relatie pornind de la o perceptie interioara.
A defini comunicarea în raport cu un grup mic nu este facil. Teoreticienii[3], de altfel, nu au cazut de acord asupra numarului de persoane care este necesar pt a constitui un grup, asupra divergentelor care exista între comunicarea dintre 2 persoane si o comunicare în care intra mai multe persoane. Câmpul dinamic al grupurilor trateaza aceasta problema si reprezinta multe aspecte interesante si aparente ale comunicarii. Acest câmp include în mod general teorii ale schimbului în grup, acelea ale liderului, acelea ale gestiunii si luarii deciziei. Este imposibil sa eviti grupurile si nu se pot ignora principiile interactiunii de grup pe masura ce se înainteaza în analiza si familiarizarea cu procesul comunicarii.
In prezent asistam la invazia masiva a comunicarii prin media. Comunicarile efectuate prin media, fie radio, tv sau presa, au efecte multiple asupra majoritatii oamenilor. Exista legaturi numeroase între comunicarea interpersonala si comunicarea mass-media. În pofida faptului ca limitele tehnologice ale comunicarii sunt respinse, limitele umane nu dispar. Astfel, trebuie sa se tina seama de faptul ca întotdeauna comunicarile sunt constituite din semnificatii distincte la persoane distincte, care au nevoi, dorinte si nivele de întelegere diferite. In comunicarea masss-media, transmisia are sens unic, ea nu este numai singurul mod de a înfatisa informatia, mesajul sau chiar spectacolele.
Dupa Aristotel, teoreticienii[4] si alti profesionisti au vazut în comunicare un proces alcatuit cel putin dintr-o persoana emitenta, o persoana receptanta si un mesaj, transmis între cele doua. Anumite traditii retorice cât si primele teorii ale informatiei au descris comunicarea ca un act în sens unic, asemanator lansarii unei sageti la o tinta. Astfel, întreaga activitate a comunicarii trebuie, conform acestei analogii, sa se centreze asupra emitentului, asupra abilitatii sale de a codificamesajul, de a viza centrul tintei. In aceasta perspectiva, problema importanta este de a lti ceea ce emitentul trebuie sa faca pt a convinge, pt a ajuta o alta persoana sau de a-i vinde un lucru oarecare, de a-l schimba.
Modelul-tinta comporta mai multe probleme :
Prima eroare consta în a gândi ca o persoana poate avea controlul total al unei situatii de comunicare ;
A doua rezida în a considera în mod unic emitentul pt a întelege ceea ce nu merge. Or, « arta de a convinge este arta de a vinde ». În mod paradoxal, aceasta viziune asupra comunicarii da nastere, atunci când esueaza, la aruncarea vinei asupra receptantului. In rezumat, acest punct de vedere este bazat pe principiul conform caruia cuvintele au semnificatie univoca ; emitentul cunoaste semnificatia justa a acestor cuvinte, nu ar trebui, în consecinta, sa existe neîntelegere.
Daca nu a reusit comunicarea, aceasta înseamna ca, undeva pe parcursul rutei, performanta locutorului nu a fost adecvata ; cuvintele alese nu au fost bune, mesajul nu a fost organizat într-un mod clar, sau dimpotriva, receptorul-tinta nu a fost suficient deschis sau stabil.
Un alt mod curent dar, de asemenea, incomplet, este modelul care considera comunicarea ca un meci de ping-pong. A da o replica si de a primi o contra-replica. Acest model exprima mai bine comunicarea umana. El include persoana care primeste mesajul si adauga o reactie de raspuns. Retroactiunea permite un control mai bun asupra comunicarii. Totusi, procesul comunicarii este prea mult simplificat deoarece este abordat în mod unic, ca un proces linear, de la cauza la efect : eu vorbesc, cineva îmi raspunde. Comunicarea în « tur » (ping) si « retur »(pong), în actiune si reactie. Or, oamenii care emit o comunicare si aceia care o recepteaza nu fac decât sa-si schimbe rolurile de emitent si de receptant. Acest model interactiv simplu nu reuseste sa explice complexitatea comunicarii.
Pe masura ce modelul emitent-mesaj-receptant se schimba, putem sa transformam modelele vechi si sa cream modele noi; depasind modelul tinta sau ping-pong, putem ajunge la Modelul Goswell : « «cine zice, ce zice, cui zice, parcurgând care canal si cu ce efect ». Schutz , când prezinta « teoria tridimensionala a comportamentului interpersonal», punând accentul pe nevoile interpersonale si subliniind importanta atentiei pe care oamenii o poarta unii altora : « o situatie interpersonala sau mai multe si în care aceste persoane tin seama una de alta cu un scop sau cu o intentie oarecare ».
Punctul de vedere tranzactional în procesul comunicarii este temeinic dezvoltat în lucrarile stiintifice. Unul din primele modele se sprijina pe afirmatiile lui Barnlund : « Comunicarea nu este nici o reactie, nici o interactiune, cu un lucru oarecare, ci ea este o tranzactie în care persoanele inventeaza si atribuie semnificatii în vederea/ cu scopul realizarii intentiilor lor ». O tranzactie implica o relatie intentionala mult mai complicata decât cele gasite în modelele anterioare.
Pe masura ce ne instruim (învatam) sa descoperim ce este un dialog verbal, un sistem non-verbal, un sistem cultural, sau cum functioneaza, întelegem cum actioneaza efectele individuale si de masa asupra procesului comunicarii între doua sau mai multe persoane, devine din ce în ce mai dificil de a acoperi câmpul comunicarii. Mai mult, ceea ce sustinem astazi poate sa fie modificat mâine în lumina noilor date ale cercetarii. Primul postulat este ca functia fundamentala a oricarei comunicari este de a controla mediul ambiental în maniera de a obtine câstiguri fizice, economice sau sociale. Al doilea postulat decurge nemijlocit din rolul central pe care îl joaca controlul în perspectiva conceptuala, adica consideram ca atunci când oamenii comunica, fac predictii asupra rezultatelor, asupra consecintelor, sau efectelor mesajelor lor.
Willbur Schramm a prezentat mai aproape de anii nostri viziunea sa asupra întelegerii tranzactionale asupra procesului comunicarii : « Comunicarea poate fi acum considerata ca o tranzactie în care cele doua parti sunt active. Cele doua parti nu sunt în mod necesar active în mod egal, ceea ce variaza de exemplu conform prezentarii unei comunicari interpersonale sau mass-media si auditoriul ei, dar, într-u anumit fel, tranzactia este functionala pt ambele parti. Ea raspunde la o nevoie sau la o gratificatie amabila. Intr-o masura mai mare sau mai mica, informatia circula în ambele sensuri. »[7]
Comunicarea interpersonala este o împartasire continua si dinamica a semnificatiilor mereu prezente care se face previzibilitate la mai multe niveluri de semnificatie, cu scopul de a gira vietile noastre într-un mod mai eficient. Pentru a elabora o definitie a modelului tranzactional, trebuie sa enumeram un anumit numar de principii. Aceste principii, câteodata numite axiome, postulate sau reguli, sunt legate de definitia pe care o propunem : un emitent identifica o sursa de informatie(exterioara sau interioara) care trece printr-un proces intrapersonal pt a emite un mesaj catre receptant. La rândul sau, persoana receptanta va deveni emitenta dupa decodificarea mesajului, adica fara retroactiune nu exista comunicare tranzactionala, nu exista pulsul unui dialog autentic. În fine, problema de a sti cine trimite si cine primeste este determinata în mare parte de aspectul asupra caruia ne centram atentia si prin felul cum punctam aceasta tranzactie complexa.
|
