Prof. Univ. Tudor Vidam
Curs 2
Noi si comunicarea noastra
Pentru ce comunicam ?
1. Comunicam pentru a descoperi cine suntem si pentru a īnvata sa ne cunoastem mai bine .
Comunicam pt. a īncerca sa cunoastem cum ar trebui sa fim īn rela 121w2220b tiile cu ceilalti. Multi autori considera ca, pt. īnceput, ne consideram persoana cea mai importanta īn comunicarea interpersonala.
2. Comunicam pentru a cunoaste lumea care ne īnconjoara
Daca putem descoperi lumea asa cum este īn prezent, asa cum a fost si asa cum poate deveni, aceasta este deoarece, ca fiinta umana, posedaam posibilitatea de a utiliza simboluri, īndeosebi limbajul, pt. a comunica. Comunicarea ne permite sa ne informam despre evenimente si sa cunoastem ideile care provin din antichitate si pāna la formarea mentalitatii ......Īn cursul unei calatorii, cānd realizam un schimb intelectual sau cānd discutam despre moda vestimentara cu prietenii, noi īnvatam sa descoperim lumea.
3. Comunicam pentru a īmpartasi aceasta lume cu aceea a altora.
Cānd stabilim si mentinem un contact cu altii, cānd dorim sa fim recunoscuti, sa iubim si sa fim iubiti. Aceste relatii umane devin foarte importante at. cānd aratam interes celorlati, afectiune si cānd le permitem sa vorbeasca despre ei-īnsisi. Multe profesii si meserii vizeaza o īmpartasire cu ceilalti(profesori, medici, avocati, munci sociale, etc.). Toate aceste persoane precum si altele urmaresc realizarea unei comunicari mai bune cu clientii, fie ei pacienti, fie studenti, conform nevoilor proprii.
4. Comunicam pentru a convinge si influenta pe ceilalti.
Comunicarea autoritara din copilarie(« fa asta, nu fa asta !» ) bazata pe putere face loc treptat convingerii si influentei. Comunicarea referitoare la recompensa si sanctiuni poate sa fie unul din elementele majore care acompaniaza puterea, un instrument util pentru a dirija oameni pe calea dorita. Comunicarea are ca scop de a convinge si de schimba crezurile si comportamentele noastre. De asemenea, comunicarea ne permite sa ne destindem, sa ne amuzam, īntr-un cuvānt sa ne īncarcam bateriile pt a participa pe mai departe la munca si competitie īn ce priveste convietuirea si supravietuirea.
Tipuri de comunicare
In mod frecvent īnfatisam comunicarea conform locului īn care se situeaza (īn raport cu un dialog interior, interpersonal sau īntr-o emisiune de radio, tv) si conform numarului de persoane angajate īn comunicare la un moment dat (fie cu o alta persoana, fie cu un grup restrāns, fie cu un grup mai numeros).
Dialogul interior sau ....circumscrie interiorul sau forul intim al unei persoane atunci cānd gāndeste, resimte emotii, concepe idei, reactioneaza la anumite situatii, imagineaza sau viseaza. Aceasta dimensiune, numita « intrapersonala », a constituit tema unui mare numar de studii[2] psihologice si cognitive ce au īncercat sa descifreze modul īn care raspund oamenii la simboluri, cum iau decizii si cum conserva informatia īn mintea lor. De asemenea, comunicarea intrapersonala īnregistreaza interdictiile celorlalti, cum suntem marcati de prejudecati, de simpatii, antipatii sau chiar de apatii. Comunicarea intrapersonala specifica faptul ca gestiunea coordonata a semnificatiilor este constiinta proprie, pe cāndlocul actiunii este interpersonal. Este imposibil sa studiezi comunicarea intrapersonala fara sa studiezi cealalta ( ), adica actiunea.
De fapt, comunicarea intrapersonala se realizeaza de cele mai multe ori cu comunicarea interpersonala. Accentul īl punem pe īntelegerea comunicarii interpersonale ca tranzactie īntre oameni si mediul lor īnconjurator. Aceasta(comunicarea interpersonala) include, bineīnteles, si alte persoane(prieteni, membrii familiei, colegi de munca si chair straini). Se poate sublinia faptul potrivit caruia comportamentul este alcatuit din comunicarea interpersonala. Trebuie sa acordam importanta modului īn care oamenii intra īn relatie unii cu altii, precum si cuvintelor pe care le folosesc. Oamenii au tendinta de a construi o realitate unii īn raport cu altii; ei intra prin urmare īn relatie pornind de la o perceptie interioara.
A defini comunicarea īn raport cu un grup mic nu este facil. Teoreticienii[3], de altfel, nu au cazut de acord asupra numarului de persoane care este necesar pt a constitui un grup, asupra divergentelor care exista īntre comunicarea dintre 2 persoane si o comunicare īn care intra mai multe persoane. Cāmpul dinamic al grupurilor trateaza aceasta problema si reprezinta multe aspecte interesante si aparente ale comunicarii. Acest cāmp include īn mod general teorii ale schimbului īn grup, acelea ale liderului, acelea ale gestiunii si luarii deciziei. Este imposibil sa eviti grupurile si nu se pot ignora principiile interactiunii de grup pe masura ce se īnainteaza īn analiza si familiarizarea cu procesul comunicarii.
In prezent asistam la invazia masiva a comunicarii prin media. Comunicarile efectuate prin media, fie radio, tv sau presa, au efecte multiple asupra majoritatii oamenilor. Exista legaturi numeroase īntre comunicarea interpersonala si comunicarea mass-media. Īn pofida faptului ca limitele tehnologice ale comunicarii sunt respinse, limitele umane nu dispar. Astfel, trebuie sa se tina seama de faptul ca īntotdeauna comunicarile sunt constituite din semnificatii distincte la persoane distincte, care au nevoi, dorinte si nivele de īntelegere diferite. In comunicarea masss-media, transmisia are sens unic, ea nu este numai singurul mod de a īnfatisa informatia, mesajul sau chiar spectacolele.
Dupa Aristotel, teoreticienii[4] si alti profesionisti au vazut īn comunicare un proces alcatuit cel putin dintr-o persoana emitenta, o persoana receptanta si un mesaj, transmis īntre cele doua. Anumite traditii retorice cāt si primele teorii ale informatiei au descris comunicarea ca un act īn sens unic, asemanator lansarii unei sageti la o tinta. Astfel, īntreaga activitate a comunicarii trebuie, conform acestei analogii, sa se centreze asupra emitentului, asupra abilitatii sale de a codificamesajul, de a viza centrul tintei. In aceasta perspectiva, problema importanta este de a lti ceea ce emitentul trebuie sa faca pt a convinge, pt a ajuta o alta persoana sau de a-i vinde un lucru oarecare, de a-l schimba.
Modelul-tinta comporta mai multe probleme :
Prima eroare consta īn a gāndi ca o persoana poate avea controlul total al unei situatii de comunicare ;
A doua rezida īn a considera īn mod unic emitentul pt a īntelege ceea ce nu merge. Or, « arta de a convinge este arta de a vinde ». Īn mod paradoxal, aceasta viziune asupra comunicarii da nastere, atunci cānd esueaza, la aruncarea vinei asupra receptantului. In rezumat, acest punct de vedere este bazat pe principiul conform caruia cuvintele au semnificatie univoca ; emitentul cunoaste semnificatia justa a acestor cuvinte, nu ar trebui, īn consecinta, sa existe neīntelegere.
Daca nu a reusit comunicarea, aceasta īnseamna ca, undeva pe parcursul rutei, performanta locutorului nu a fost adecvata ; cuvintele alese nu au fost bune, mesajul nu a fost organizat īntr-un mod clar, sau dimpotriva, receptorul-tinta nu a fost suficient deschis sau stabil.
Un alt mod curent dar, de asemenea, incomplet, este modelul care considera comunicarea ca un meci de ping-pong. A da o replica si de a primi o contra-replica. Acest model exprima mai bine comunicarea umana. El include persoana care primeste mesajul si adauga o reactie de raspuns. Retroactiunea permite un control mai bun asupra comunicarii. Totusi, procesul comunicarii este prea mult simplificat deoarece este abordat īn mod unic, ca un proces linear, de la cauza la efect : eu vorbesc, cineva īmi raspunde. Comunicarea īn « tur » (ping) si « retur »(pong), īn actiune si reactie. Or, oamenii care emit o comunicare si aceia care o recepteaza nu fac decāt sa-si schimbe rolurile de emitent si de receptant. Acest model interactiv simplu nu reuseste sa explice complexitatea comunicarii.
Pe masura ce modelul emitent-mesaj-receptant se schimba, putem sa transformam modelele vechi si sa cream modele noi; depasind modelul tinta sau ping-pong, putem ajunge la Modelul Goswell : « «cine zice, ce zice, cui zice, parcurgānd care canal si cu ce efect ». Schutz , cānd prezinta « teoria tridimensionala a comportamentului interpersonal», punānd accentul pe nevoile interpersonale si subliniind importanta atentiei pe care oamenii o poarta unii altora : « o situatie interpersonala sau mai multe si īn care aceste persoane tin seama una de alta cu un scop sau cu o intentie oarecare ».
Punctul de vedere tranzactional īn procesul comunicarii este temeinic dezvoltat īn lucrarile stiintifice. Unul din primele modele se sprijina pe afirmatiile lui Barnlund : « Comunicarea nu este nici o reactie, nici o interactiune, cu un lucru oarecare, ci ea este o tranzactie īn care persoanele inventeaza si atribuie semnificatii īn vederea/ cu scopul realizarii intentiilor lor ». O tranzactie implica o relatie intentionala mult mai complicata decāt cele gasite īn modelele anterioare.
Pe masura ce ne instruim (īnvatam) sa descoperim ce este un dialog verbal, un sistem non-verbal, un sistem cultural, sau cum functioneaza, īntelegem cum actioneaza efectele individuale si de masa asupra procesului comunicarii īntre doua sau mai multe persoane, devine din ce īn ce mai dificil de a acoperi cāmpul comunicarii. Mai mult, ceea ce sustinem astazi poate sa fie modificat māine īn lumina noilor date ale cercetarii. Primul postulat este ca functia fundamentala a oricarei comunicari este de a controla mediul ambiental īn maniera de a obtine cāstiguri fizice, economice sau sociale. Al doilea postulat decurge nemijlocit din rolul central pe care īl joaca controlul īn perspectiva conceptuala, adica consideram ca atunci cānd oamenii comunica, fac predictii asupra rezultatelor, asupra consecintelor, sau efectelor mesajelor lor.
Willbur Schramm a prezentat mai aproape de anii nostri viziunea sa asupra īntelegerii tranzactionale asupra procesului comunicarii : « Comunicarea poate fi acum considerata ca o tranzactie īn care cele doua parti sunt active. Cele doua parti nu sunt īn mod necesar active īn mod egal, ceea ce variaza de exemplu conform prezentarii unei comunicari interpersonale sau mass-media si auditoriul ei, dar, īntr-u anumit fel, tranzactia este functionala pt ambele parti. Ea raspunde la o nevoie sau la o gratificatie amabila. Intr-o masura mai mare sau mai mica, informatia circula īn ambele sensuri. »[7]
Comunicarea interpersonala este o īmpartasire continua si dinamica a semnificatiilor mereu prezente care se face previzibilitate la mai multe niveluri de semnificatie, cu scopul de a gira vietile noastre īntr-un mod mai eficient. Pentru a elabora o definitie a modelului tranzactional, trebuie sa enumeram un anumit numar de principii. Aceste principii, cāteodata numite axiome, postulate sau reguli, sunt legate de definitia pe care o propunem : un emitent identifica o sursa de informatie(exterioara sau interioara) care trece printr-un proces intrapersonal pt a emite un mesaj catre receptant. La rāndul sau, persoana receptanta va deveni emitenta dupa decodificarea mesajului, adica fara retroactiune nu exista comunicare tranzactionala, nu exista pulsul unui dialog autentic. Īn fine, problema de a sti cine trimite si cine primeste este determinata īn mare parte de aspectul asupra caruia ne centram atentia si prin felul cum punctam aceasta tranzactie complexa.
|
