Notiuni generale privind situatia de comunicare si notiuni de stilistica

Notiuni generale privind situatia de  comunicare si notiuni de stilistica

Schematic, tabelul poate fi redat astfel

MESAJ

COD

E -------- ----- ------ --- R

CANAL

CONTEXT/REFERENT

Daca unul dintre itemi îti cere sa stabilesti elementele situatiei de comunicare, vei prezenta cei sase factori ai comunicarii: emitator, receptor, mesaj, cod, canal si context/ referent.

II. FUNCŢIILE COMUNICĂRII (limbajului)

Fiecare functie se dezvolta în legatura cu unul dintre factorii actului de comunicare. Mai multe functii ale limbajului se pot manifesta simultan, într-un mesaj, dar unele sunt dominante în anumite secvente.

Functia expresiva sau emotiva (centrata pe emitator). Sunt exprimate sentimentele, starile sau valorile locutorului (=cel care vorbeste), adica subiectivitatea lui. ("vai!", "uf!", "of!", "ah!", "ura!", "valeu!", "aoleu!" etc!)

Functia de apel sau conativa (centrata pe receptor), prin care se exprima o încercare de a-l influenta, de a-l incita la actiune pe interlocutor printr-un ordin, rugaminte etc. -aceasta functie este pregnanta în comunicarea cotidiana si în stilul oficial-administrativ. Verbe folosite: "Va rog"! "Te rog"!

Functia poetica (centrata pe mesaj), prin care se pune în valoare mesajul, forma în care este organizat/ structurat acesta. Prin functia poetica, textul este frumos, placut, amuzant, interesant. Este pusa în evidenta în proverbe, zicatori sau în poezia moderna.

Functia metalingvistica (centrata pe cod), prin care se controleaza codul, cuvintele folosite, discutându-le întelesul sau forma pentru a favoriza întelegerea corecta. Este pregnanta în stilul stiintific, unde întelegerea mesajului si a conceptelor este esentiala.

Functia fatica (centrata pe canal), prin care se controleaza canalul, urmarind mentinerea contactului dintre interlocutori, priri verificari sau confirmari. Este specifica unei comunicari la distanta, deoarece aici pot interveni perturbari. Verbe folosite: "Ma auzi?", "Mai esti pe fir?"

Functia referentiala (centrata pe referent), prin care se trans­mit informatii despre lumea reala sau imaginara. Este o functie dominanta în limbajul stiintific, dar ea are o pondere importanta în orice tip de comunicare. Exemple: "Filmul începe la ora 15".

Functia reflexiva - îndeamna la reflectie, visare, filosofare.

III. SCOPUL COMUNICĂRII = ce urmareste emitatorul unui mesaj:

informativ = însiruire de idei cu scopul de a informa receptorul.

persuasiv = se urmareste convingerea receptorului de calitatea unor produse pentru a le cumpara (în cazul reclamelor sau a prezentarilor de produse).

predictiv = în cazul prognozelor meteo. Verbele sunt folosite la indicativ viitor.

emotiv = urmareste sa creeze o stare emotionala necesara întelegerii mesajului.

IV. STILURILE FUNCŢIONALE ALE LIMBII ROMÂNE

Stilul (din gr. stylos = instrument de scris; lat. styius - condei) reprezinta felul propriu în care se exprima o persoana; este modul particular de folosire a mijloacelor lingvistice în diferite domenii de activitate. Stilul este omul însuti - le style cest l'homme meme, dupa cum spunea naturalistul francez Buffon.

Stilurile functionale sunt variante ale limbii literare folosite în diferite domenii de activitate (limbaje functionale).

1. Stilul beletristic/ artistic este folosit în operele literare si este cel mai cuprinzator. Functia principala a comunicarii este cea estetica, subordonând celelalte functii: functia tran­zitiva (de a transmite un mesaj) si reflexiva (de a îndemna la reflectie, fiind o oglinda a celui care transmite mesajul). Are urmatoarele caracteristici: - utilizeaza imagini artistice si figuri de stil pentru a transmite

sau sugera stari afective, emotii puternice; ^!-<- foloseste un limbaj conotativ, cuvintele primind sensuri noi prin polisemie, omonimie sau bogatie sinonimica;

foloseste un vocabular variat, apelând la toate registrele stilistice: popular, cult, scris, oral, arhaic, regional, coloc-vial, argotic sau jargon;

permite abateri de la norma (dezacord, anacolut, expri­mare prolixa, pleonasm) pentru a crea anumite efecte estetice sau satirice, de ridiculizare a personajelor prin limbaj;

preocuparea pentru frumusetea exprimarii sau pentru expresivitate si noutatea îmbinarilor de cuvinte, având ca rezultat originalitatea;

se adreseaza mai ales imaginatiei si sensibilitatii cititorului, care descopera ideile în expresia figurata si sugestiva a textului.

Domeniul de utilizare: literatura.

Stilul administrativ (oficial) îndeplineste functia de comunicare în sfera relatiilor oficiale, administrativ-juridice. Reprezinta felul de comunicare între autoritati si cetatean sau între doua institutii administrative. Are caracteristicile urmatoare:

respectarea normelor de comunicare, corectitudine si simplitate;

caracter obiectiv, impersonal, lipsa figurilor de stil si a oricarei preocupari de a înfrumuseta mesajul;

claritate si precizie (nu pot exista doua interpretari ale mesajului);

terminologie specifica (stil functional conservator) si prezenta unor clisee/ formule verbale obligatorii pentru un anume tip de redactare oficiala;

cuvintele sunt folosite exclusiv cu sens denotativ;

enuntul este organizat judicios (de exemplu, în lege continutul este organizat în articole, puncte, alineate, paragrafe).

Domeniul de utilizare: în relatiile administrative, oficiale.

Stilul stiintific îndeplineste functia de comunicare în domeniul stiintific si tehnic. Caracteristici:

respectarea normelor de comunicare, corectitudine si simplitate;

caracter obiectiv, impersonal (nici un fel de nuanta subiectiva), lipsa figurilor de stil si a oricarei preocupari de a înfrumuseta mesajul;

claritate si precizie (nu pot exista doua interpretari ale mesajului); terminologie specifica, ce se caracterizeaza printr-un numar mare de neologisme, specifice domeniului respectiv, cele mai multe apartinând zonei unui limbaj internationalizat.

Domeniul de utilizare: stiintele exacte.

Stilul jurnalistic sau publicistic îndeplineste functia de informare, mai ales în legatura cu evenimentele recente, contribuind la formarea sau exprimarea opiniei publice. Caracteristici:

respectarea normelor de comunicare, corectitudine, simplitate;

insistenta asupra preciziei si adevarului informatiei, a circumstantelor în care se desfasoara un eveniment sau o situatie;

obiectivitatea relatarii".

Domeniul de utilizare: în mass-media si publicitate

Stilul colocvial este utilizat în sfera relatiilor cotidiene, este stilul conversatiei uzuale, având ca principala forma de manifestare dialogul. Prin posibilitatea exprimarii sentimentelor, a subiectivitatii, se apropie de stilul artistic, doar ca pune în mai mica masura accentul pe frumusetea exprimarii, constructiile fiind mai simple, chiar cu abateri de la corectitudine, în functie de gradul de educatie si de cultura al vorbitorului. Mesajul oral este întotdeauna mai putin îngrijit decât cel scris. Alte caracteristici:

alternanta între doua tendinte contrarii: economia de mijloace si dorinta de a transmite cât mai precis mesajul;

utilizarea unor mijloace nonlingvistice (mimica, gesturile) sau paralingvistice (intonatia, pauzele, accentul);

posibilitatea fragmentarii discursului prin digresiuni, pauze, propozitii sau expresii incidente.

Domeniul de utilizare: relatii interpersonale în planul vietii cotidiene.

V. CALITĂŢILE GENERALE ALE STILULUI

CLARITATEA = formularea limpede, logica si coerenta pentru întelegerea deplina; claritate = accesibilitate, corectitudine;

= folosirea cuvintelor cu sensurile lor de baza, bine cunoscute. Abaterile de la claritate sunt:

obscuritatea = stil confuz, greoi;

stilul echivoc = confuzie în exprimare, astfel încât nu se poate sti exact la ce se refera vorbitorul;

nonsensul = exprimarea fara logica, fara sens, deseori aberanta: Industria româna e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavârsire.

PROPRIETATEA = utilizarea mijloacelor lingvistice'potri­vite, a cuvintelor cu întelesurile lor de baza.

= calitatea stilului privind folosirea cuvin­telor care exprima exact ideea, apelând la sensul propriu, cel mai potrivit al cuvântului. Abaterile se produc din cauza necunoasterii sensurilor unor cuvinte si duc la un stil impropriu (liber-schimbist înseamna pentru Catavencu elastic în conceptii).

CORECTITUDINEA = respectarea normelor de exprimare; respectarea stricta a regulilor gramaticale, a ortografiei în vigoare. Abaterea de la corectitudine duce la solecism. De ex., dezacordul: ziaristii a participat la manifestare...; folosirea incorecta a acuzativului: cartea care am luat-o..., cuvinte sau expresii enuntate gresit: servici, in ceea ce privesc problemele....

PRECIZIA = capacitatea de a folosi cuvintele strict necesare comunicarii, de a gasi acele cuvinte care sa exprime cei mai bine ideea ce urmeaza a fi transmisa. Abaterile de la precizia exprimarii pot duce la:

stilul prolix, difuz, bombastic, printr-o aglomerare obo­sitoare de cuvinte inutile, ceea ce produce digresiunea. Definind un astfel de stil, Voltaire îl numea o mare de cu­vinte într-un pustiu de idei, iar Titu Maiorescu, referindu-se la betia de cuvinte, afirma ca boala se numeste lipsa de idei.

pleonasmul este greseala de exprimare prin repetarea inutila a unor cuvinte ce exprima aceeasi idee;

- retorism formal;

- pretiozitate.

PURITATEA = este data de folosirea stricta a cuvintelor admise de simtul cultivat al limbii=uzul curent, traditia literara. Abaterile de la aceasta calitate a exprimarii reies din incultura, din lipsa lecturii, din imitarea fara discernamânt (faci misto!), precum si din folosirea nejustificata de provincialisme/regionalisme, arhaisme, neologisme, barbarisme.

6. CONCIZIA = exprimarea concentrata, lapidara, care ape­leaza numai la cuvintele absolut necesare transmiterii ideii spre a fi înteleasa corect de receptor;

= utilizarea mijloacelor lingvistice strict necesare în exprimare.

VI. CALITĂŢILE PARTICULARE ALE STILULUI

Stilul particular asigura originalitatea operelor literare, scriitorilor si vorbitorilor, individualizându-i si conferindu-le personalitate.

NATURALEŢEA = este exprimarea fireasca, necautata si curgatoare a ideilor, ce se înlantuie coerent, logic si clar, fiind receptate cu usurinta si cu placere de cei carora le sunt adresate. Abaterile de la naturalete duc la un stil cautat, teatral sau la un stil emfatic, bombastic, declamator, umflat.

SIMPLITATEA = capacitatea de a folosi cuvinte accesibile, de a acorda o atentie sporita în alegerea riguroasa a cuvântului care sa exprime cel mai elocvent ideea sustinuta.

ARMONIA (MUZICALITATEA)'= este data de sonoritatea calda, fireasca, ce încânta auzul si este ilustrata mai ales în poezie, dar este necesara si în exprimarea cotidiana. Abaterea de la armonia fonetica duce la cacofonie, adica alaturarea suparatoare a unor grupuri de sunete ce poate deveni uneori vulgara.

DEMNITATEA = este data de folosirea cuvintelor cuviin­cioase, conferind exprimarii delicatete, finete, discretie si eleganta. Abaterea de la aceasta calitate duce la o exprimare vulgara, de prost gust, suparatoare,

FINEŢEA = se realizeaza prin întrebuintarea acelor cuvinte ce exprima în mod subtil ideea, sensul, apelându-se la aluzie, urmând ca cititorul (interlocutorul) sa descopere esenta comunicarii.

RETORISMUL = o exprimare influentata de arta vorbirii în fata unui auditoriu.

IRONIA = exprimare care contine o usoara batjocura la adresa cuiva, zeflemea,

persiflare.

ORALITATEA = folosirea în scris a unor particularitati ale graiului vorbit.

EUFONIA = succesiunea armonioasa de vocale si consoane, care produce o impresie acustica placuta.

Distinctia între literar/ nonliterar

Stilul beletristic sau al literaturii artistice se afla în opozitie cu celelalte stiluri functionale, care sunt nonliterare. Pentru a argumenta ca un text este nonliterar se pot stabili urmatoarele trasaturi:

- folosirea cuvintelor cu sens denotativ;

- obiectivitatea - lipsa subiectivitatii;

- lipsa figurilor de stil;

- registrul de stil standard: fara arhaisme, regionalisme sau expresii populare;

- folosirea dominanta a modului indicativ;

- prezenta unor verbe sau expresii impersonale;

- lipsa elementelor afective.

Textul nonliterar are dominant caracterul informativ (eventual si persuasiv), spre deosebire de textul beletristic/ literar care urmareste sa impresioneze cititorul (caracter emotiv).

Reguli pentru realizarea unui text argumentativ:

Formularea clara a ipotezei/ a propriei opinii fata de afirmatia data.

Doua argumente pro si/ sau contra viabile, pertinente, adec­vate ipotezei, dezvoltate în mod convingator prin exempli­ficari sau explicatii clare.

Formularea unei concluzii adecvate.

Constructia discursului de tip argumentativ:

Echilibru între ipoteza-argument-concluzie; constructia paragrafelor subliniaza ideile.

Utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate discursului de tip argumentativ:

verbe de opinie: a crede, a considera, a presupune;

adverbe/ locutiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivitatii evaluative. probabil, posibil, desigur, fara îndoiala, cu siguranta etc;

conjunctii/ locutiuni conjunctionale cu rol argumentativ (indicatori de argumentare), utilizate pentru a exprima raporturile de tip cauzal, consecutiv, final, conclusiv etc: deoarece, din cauza ca, încât, ca sa, asadar, pentru ca...;

conectori argumentativi: în primul rând, în plus, de fapt, oricum, în ceea ce priveste, prin urmare, în realitate.

Tehnici si structuri argumentative

Tehnicile argumentative urmaresc atât înglobarea audi­toriului în procesul de realizare a deducerii ideilor respective, cât si prezentarea ca indiscutabila a concluziei. Astfel, la începutul discursului sau la finalul lui putem observa folosirea persoanei I plural, urmata de trecerea la persoana a lll-a, de multe ori fiind folosite verbe sau structuri impersonale. Argu­mentele vor fi prezentate dominant prin enumeratie/ coordonare - din punct de vedere gramatical, iar sublinierea lor se va face prin utilizarea repetitiilor.

Structurile argumentative se refera, mai ales, la prezenta celor trei elemente constitutive ale textului argumentativ: ipoteza-argumente/ exemple-concluzie, a indicatorilor de argumentare pentru ca, deoarece, de aceea, întrucât, deci, asadar, a conec­torilor argumentativi în primul rând, în plus, de fapt, oricum, în ceea ce priveste, prin urmare, în realitate si a adverbelor/ locu­tiunilor adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivitatii evaluative: probabil, posibil, desigur, fara îndoiala, cu siguranta etc. Exprimarea argumentata a unui punct de vedere personal urmeaza regulile textului argumentativ. Pentru aceasta, ai grija ca din expunerea ta sa nu lipseasca ipoteza, argumentele sus­tinute prin citate reprezentative din text si concluzia!

VII. TIPURI DE TEXTE

1. Text argumentativ = are o ipc eza/ teza - propozitie care exprima ideea de baza cu valoare de a"devar. fn continutul textului se afla argumentul/ argumentele si exemplul/ exem­plele. Discursul argumentativ contine indicatori de argumen­tare; pentru ca, deoarece, de aceea, întrucât, deci, asadar si se încheie printr-o propozitie cu rol de concluzie. Un text nu este argumentativ daca:

propozitia care exprima ideea de baza nu este urmata de alte informatii în text care sa o sustina în mod convingator;

nu este identificabila propozitia cu rol de concluzie;

nu sunt prezenti indicatorii de argumentare si nici conectorii.

Textul argumentativ poate fi folosit în urmatoarele tipuri de texte:

a. texte specifice: eseuri, articole, discursuri, pamflete, polemici, scrieri filosofice;

b. texte unde poate aparea argumentatia: expuneri, prezentari de carte, prezentarea unei lucrari, editoriale, cronici, comentarii de presa, dezbateri, mese rotunde etc.

Scopul textului argumentativ este de a convinge/ a persuada.

Pozitia lectorului/ a receptorului: reflexivitate si spirit critic sau receptare afectiva, complicitatea receptorului cu emitatorul (acceptarea opiniilor).

Text descriptiv (de tip definitie).

Discursul de tip definitie porneste de la întrebarea ce înseam­na ceva, ce reprezinta, ce este? Definitia se compune dintr-un ansamblu de propozitii care analizeaza întelegerea unui termen, a unui concept, a unei notiuni. în functie de raportul obiectiv/ subiectiv, definitiile pot fi:

teoretice = fac apel la o teorie stiintifica sau la o conceptie generala despre lume. Tonalitatea este neutra;

persuasive = urmaresc inducerea unei atitudini favorabile sau defavorabile definitului. Cel care defineste intervine în text prin diverse marci ale subiectivitatii. Tipuri de texte în care sunt folosite definitii: dictionare, manuale, pros­pecte.

Text descriptiv (alte tipuri de descriere). Focalizarea (cine vede?) determina tipul descrierii:

subiectiva: prezenta implicita sau explicita a naratorului;

obiectiva: efectul documentar.

în acest context, descrierea poate fi:

contemplativa, lirica - un peisaj în acord cu o stare de spirit;

critica, satirica, admirativa - portretul;

realista - are functie narativa, subliniind psihologia personajului;

poetica - anticipeaza o actiune printr-o serie de semne distinctive.

Tipuri de texte literare (proza, portret, poezie) / texte de gra­nita (memorii, jurnale).

Text informativ = transmite un mesaj într-o maniera organizata, ierarhizata. Se poate combina cu texte de tip explicativ, descriptiv sau argumentativ. Informatiile transmise nu vizeaza stabilirea unei concluzii. întrebarile care evi­dentiaza specificul textului sunt: Despre ce se informeaza?, Cine?; Ce?, Unde?; Cum?, De ce?

Marcile lingvistice întâlnite des:

. estomparea completa a emitatorului - ton neutru;

folosirea cu preponderenta a timpului prezent;

lexic specific domeniului tematic;

prezenta unor articulatii care introduc cronologia (mai întâi, apoi, pe urma).

Tipuri de texte: articole de presa, anunturi, manuale.

Text injonctiv = indica un mod de actiune, un mod de între­buintare a unui produs; contine un set de informatii despre produsul/fenomenul a carui folosinta/întrebuintare o indica. Tipuri de texte unde se foloseste: retete de bucatarie, pros­pecte pentru medicamente, instructiuni de instalare/de folosinta a aparatelor, publicitate. Pozitia lectorului: docilitate sau spirit critic.

Text explicativ = text cu baza informativa, în care emitatorul doreste sa-l faca pe receptor sa înteleaga un fenomen, o problema. Se intersecteaza cu textul informativ, descriptiv sau argumentativ. întrebarile care evidentiaza textul explicativ: Ce se explica?, Cine?, De ce?

Tipuri de texte: manuale'scolare, texte stiintifice.

VIII. CÂMP SEMANTIC/ CÂMP LEXICAL Câmpul lexical reprezinta totalitatea cuvintelor care se înscriu în aceeasi arie semantica si se pot grupa în jurul unei notiuni, fara a se confunda cu familia lexicala (care cuprinde totalitatea cuvintelor derivate, compuse sau care îsi pot schimba clasa gramaticala, pornind de la acelasi cuvânt). Subiectul tex­tului/ fragmentului dat poate fi stabilit în urma gasirii câmpului lexical dominant. Spre exemplu, câmpul lexical al cuvântului "floare" poate contine urmatorii termeni: lalea, garoafa, narcisa, trandafir etc, în timp ce familia lexicala contine termenii: floricica, înflorit, înfloritor, înflorire, (a) înflori, neînflorit, floare-de colt etc. Câmpul semantic reprezinta totalitatea conotatiilor unui cuvânt care este folosit în contexte diferite: "Toata floarea cea vestita a întregului Apus...'

Perspectiva din care autorul poate prezenta faptele/ ideile/ opiniile poate fi:

obiectiva/ subiectiva;

neutra;

3. storica;

stiintifica;

cronologica.