ORGANIZAREA PROCESULUI DE COMUNICARE
1. Obiectul de studiu al stiintei comunicarii
Termenul de „comunicare” a aparut in literatura stiintifica la inceputul secolului al XX-lea, dandu-i-se intelesul de transmitere/receptionare a mesajelor orale, scrise sau de alta natura, prin intermediul carora o persoana sau un grup uman primesc informatie referitoare la un domeniu oarecare al realitatii inconjuratoare.
Cuvantul ca atare deriva din latinescul „comunicatio”– a comunica, a discuta, a interrelationa. Deci, cand se comunica, se stabileste cu cineva o legatura, i se transmit sub forma de mesaje, informatii explicite si implicite.
In limba de toate zilele, folosirea cuvantului „comunicare” nu se loveste de probleme speciale. Majoritatea vorbitorilor se gandesc la „a aduce la cunostinta” sau la „a informa”. Faptul este evidentiat in orice dictionar explicativ unde, in general, sunt mentionate trei semnificatii ale cuvantului „comunicare”:
1. instiintare, aducere la cunostinta;
2. contacte verbale in interiorul unui grup;
3. prezentare sau ocazie care favorizeaza schimbul de idei sau relatii spirituale.
Stiinta comunicarii se ocupa de un domeniu foarte vast. In activitatile umane, totul are de-a face, intr-un fel sau altul, cu actul de comunicare. A vorbi, a scrie, a citi, a asculta, a privi, totul este comunicare sau poate insemna transfer de informatie intre oameni. Situatiile din care comunicarea absenteaza sunt foarte greu de imaginat. La o prima vedere definirea comunicarii ar putea parea un act simplu, in realitate tocmai vasta intindere a conceptului si cotidianul practicii comunicationale ridica probleme, delimitarile terminologice relevandu-se in fapt drept un produs destul de complex si de laborios.
Cu toate acestea, stiinta comunicarii nu se ocupa de oricare modalitate de comunicare ci si-a delimitat aria de interes, bazandu-se pe regula ca orice lucru trebuie sa aiba o masura. In aceste conditii o posibila definitie este urmatoarea: stiinta comunicarii este stiinta care studiaza circuitele profesionale si institutionale ale informatiei fie ca aceasta informatie este destinata publicului in general sau unuia specializat.
2. Necesitatea si elementele comunicarii
Comunicarea reprezinta elementul esential pentru functionarea optima a oricarei organizatii, indiferent de natura si de marimea ei. Schimbul continuu de mesaje genereaza unitatea de actiune , prin armonizarea cunostintelor privind scopurile, caile si mijloacele de a le atinge. Prin comunicare se realizeaza coordonarea unitara a comportamentului organizational eficient. A comunica inseamna a informa, a spune, a explica, a da ordin a convinge, a fi in legatura, a asculta, etc..
Armata, ca parte a organismului social, este un sistem destinat sa actioneze in situatii deosebite. Pentru aceasta ea se pregateste printr-o activitate intensa de instruire , pe parcursul careia este nevoie de o comunicare intre comandanti si executanti. De exemplu, comandantii de grupe, de plutoane si instructorii din institutiile militare de invatamant folosesc timpul in cea mai mare parte comunicand cu cei pe care ii instruiesc.
A comanda inseamna a exercita conducerea ceea ce comporta desfasurarea unor actiuni ce depasesc cu mult simpla exprimare a unui ordin. Acestea se transpun greu in practica daca nu se stapaneste arta comunicarii prin care comanda ajunge la subordonat. Modul de comunicare influenteaza forta conducerii.
Elementele componente ale procesului de comunicare sunt:
emitatorul;
receptorul;
mesajul;
canalul de comunicare;
feed-back-ul;
contextul (mediul) comunicarii.
a) Emitatorul este un individ, un grup sau o institutie care:
poseda informatie mai bine structurata decat receptorul;
presupune o stare de spirit (motivatie);
presupune un scop explicit (alaturat mesajului) si unul implicit (motivul
transmiterii mesajului
In scoala rolurile majore de emitator sunt detinute de catre instructori. Totusi, anumite
segmente ale acestor roluri de emitator pot fi preluate de catre elevi (cursanti) in conditiile in care
acestia poseda o informatie mai bogata decat instructorii lor, avand acces la o multitudine de surse
de informare. In aceste conditii, instructorul indeplineste simultan si anumite roluri de receptor
tocmai pentru a-si imbunatati rolurile de emitator.
b) Receptorul, la randul sau este un individ, un grup sau o institutie carora le este
adresat mesajul sau intra in posesia lui intamplator si primeste mesajul in mod constient sau inconstient
Tipurile de ascultare a mesajului de catre receptor sunt:
ascultarea pentru a afla informatii;
ascultarea critica;
ascultarea reflexiva;
ascultarea pentru divertisment
In mod curent, nu se identifica un singur tip de ascultare la un receptor ci are loc o
imbinare dinamica intre toate aceste tipuri. Insa unul dintre aceste moduri de ascultare este predominant si in functie de el trebuie construit mesajul de catre instructor, insa fara a le ignora pe celelalte.
c) Mesajul presupune un mozaic de informatii obiective, judecati de valoare legate de
aceste informatii si trairi personale ale emitatorului.
Prin mesaj (stire, comunicare) se intelege elementul material verbal sau vizual, prin
care una sau mai multe informatii circula de la emitator la receptor. Exemple:
- comanda contine o singura informatie;
- ordinul contine una sau mai multe informatii;
- un manual sau un regulament cuprinde foarte multe informatii (de ordinul
sutelor sau al miilor).
O comanda declanseaza uneori activitati complexe, pregatite prin numeroase schimburi de
mesaje.
In limbajul curent, termenii de mesaj si comunicare se folosesc de multe ori ca sinonime
deoarece comunicarea reprezinta de fapt, procesul sau actiunea prin care mesajele, ce contin informatie, circula intre emitent si receptor.
Se poate spune ca mesajul depinde in mod definitoriu de cele doua parti aflate in procesul
de comunicare, emitatorul si respectiv receptorul. Modul de conturare si structurare a mesajului se poate realiza prin analiza receptorului (audientei) pe baza urmatoarelor criterii:
varsta si sexul receptorilor;
factorii culturali, economici, filosofici, psihologici etc.;
ocupatia, veniturile si statusurile;
religia;
alti factori specifici.
Codarea si decodarea mesajului presupune ca emitatorul si receptorul sa se afle in posesia aceluiasi cod, adica un limbaj comun de comunicare
In functie de traseul parcurs, mesajul poate avea urmatoarele forme:
mesajul care exista in mintea emitatorului;
mesajul care este transmis de catre emitator (definind modul in care emitatorul
codeaza mesajul);
mesajul care este interpretat (decodat de catre receptor);
mesajul care este reamintit de catre receptor (afectat de selectivitatea
receptorului).
d) Canalul de comunicare – reprezinta calea care permite difuzarea mesajului de la
emitator la receptor, reprezentand ansamblul mijloacelor materiale prin care este vehiculata informatia (viu grai, telefon, radio, fax, posta etc.)
e) Feedback –ul (in sens larg ) reprezinta retroactiunea care se manifesta la nivelul
diferitelor sisteme in scopul mentinerii stabilitatii si echilibrului fata de influentele exterioare. Cu alte cuvinte reprezinta un mesaj specific prin care emitentul primeste de la receptor un anumit raspuns cu privire la mesajul comunicat.
In comunicare feedback-ul este o componenta deosebit de importanta, fiind necesar
pentru a determina masura in care mesajul a fost inteles, crezut si acceptat.
f) Contextul (mediul) comunicarii – reprezinta cadrul fizic si psihopedagogic in care
comunicarea se produce. In ceea ce priveste contextul fizic, influenta sa asupra comunicarii este evidenta. De exemplu modul de aranjare al mobilierului intr-o sala poate sa faciliteze sau sa ingreuneze comunicarea. In ceea ce priveste contextul psihopedagogic al comunicarii, lucrurile sunt mai nuantate pentru ca aceasta depinde intr-o masura foarte mare de participantii la comunicare si de structurile carora apartin. Mediul comunicarii este influentat de modalitatile de comunicare, existand mediu oral sau mediu scris.
x y
Efect Emitator
Zgomot de fond
z
Feedback
unde: x = mesaj
y = semnale
z = zgomot de fond
x' = mesaj decodat
Modelul se citeste dupa cum urmeaza. Daca un emitator doreste sa transmita mesajul (x) unui receptor, informatia trebuie sa fie inteligibila. Emitatorul trebuie sa-si gaseasca cuvintele, sa se exprime. Pentru a se face inteles, oral sau in scris, el trebuie sa-si codeze mesajul. Odata codat, mesajul este transpus in semnale (y) care pot strabate canalul de comunicare spre receptor. Receptorul trebuie sa decodeze mesajul transpus in semnale si sa-l interpreteze. Comunicarea poate fi ingreunata de un surplus irelevant de informatie sau de zgomotul de fond (z). Reusita in comunicare implica existenta izomorfismului intre x si x': receptorul acorda mesajului o semnificatie (x') care e aceeasi si pentru emitator (x=x'). Modelul indica si impedimentele pentru ca izomorfismul sa se realizeze: pot interveni erori de codare sau de decodare, precum si zgomotul de fond.
Putem afirma ca, in cadrul procesului de comunicare sunt in atentie urmatoarele probleme:
sa fim receptati;
sa fim intelesi;
sa fim acceptati;
sa provocam o reactie.
g) Barierele de comunicare.
Filtrele, zgomotele, barierele reprezinta perturbatiile ce pot interveni in procesul de comunicare. Perturbarea mesajului transmis poate avea o asemenea intensitate incat intre acestea si mesajul primit sa existe diferente vizibile. Perturbatiile pot fi de natura interna - factori fiziologici, perceptivi, semantici, factori interpersonali sau intrapersonali si de natura externa - care apar in mediul fizic in care are loc comunicarea (poluare fonica puternica, intreruperi succesive ale procesului de comunicare).
In procesul de comunicare, bariera reprezinta orice lucru care reduce fidelitatea sau eficienta transferului de mesaj.
In functie de caracteristicile pe care le au, barierele pot fi clasificate in bariere de limbaj, bariere de mediu, bariere datorate pozitiei emitatorului si receptorului, bariere de conceptie.
Doctor Leonard Saules, de la Grand School of Business, Universitatea Columbia, considera ca in procesul de comunicare exista urmatoarele bariere de limbaj:
aceleasi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane;
cel ce vorbeste si cel ce asculta se pot deosebi ca pregatire si experienta;
starea emotionala a receptorului poate deforma ceea ce acesta aude;
ideile preconcepute si rutina influenteaza receptivitatea;
dificultati de exprimare;
utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze.
Barierele de mediu sunt reprezentate de:
climat de munca necorespunzator (poluare fonica ridicata);
folosirea de suporti informationali necorespunzatori;
climatul locului de munca poate determina angajatii sa-si ascunda gandurile adevarate pentru ca le este frica sa spuna ceea ce gandesc.
Pozitia emitatorului si receptorului in comunicare poate, de asemenea, constitui o bariera datorita:
imaginii pe care o are emitatorul sau receptorul despre sine si despre interlocutor;
caracterizarii diferite de catre emitator si receptor a situatiei in care are loc comunicarea
sentimentelor si intentiilor cu care interlocutorii participa la comunicare.
O ultima categorie o constituie barierele de conceptie, acestea fiind reprezentate de:
existenta presupunerilor;
exprimarea cu stangacie a mesajului de catre emitator;
lipsa de atentie in receptarea mesajului;
concluzii grabite asupra mesajului;
lipsa de interes a receptorului fata de mesaj;
rutina in procesul de comunicare.
Desi imbraca forme diferite, constituind reale probleme in realizarea procesului de comunicare, barierele nu sunt de neevitat, existand cateva aspecte ce trebuie luate in considerare pentru inlaturarea lor:
- planificarea comunicarii;
determinarea precisa a scopului fiecarei comunicari;
alegerea momentului potrivit pentru efectuarea comunicarii;
clarificarea ideilor inaintea comunicarii;
folosirea unui limbaj adecvat.
3. Conceptul de „informatie” in comunicare
Procesele de comunicare reprezinta instrumentul principal pentru organizarea, coordonarea si conducerea actiunilor militare, pentru influentarea educativa a indivizilor si pentru intarirea relatiilor interumane. Acest lucru implica din partea comandantului (sefului) ”stapanirea” si folosirea eficienta a informatiei.
Nevoia de schimbare este perceputa prin intermediul informatiilor din care rezulta care a fost si este situatia, ce trebuie facut pentru ca ea sa corespunda asteptarilor. Informatiile parvin direct prin observarea lumii inconjuratoare si prin intermediul mesajelor, ceea ce implica prezenta altor persoane. Mesajele circula pe anumite cai sau canale. Totalitatea acestora, raportate la un esalon anume reprezinta sistemul de comunicare sau de legatura.
Informatia reprezinta unul sau mai multe semne verbale (cuvinte) ori semnale de orice fel, prin care se inlatura o necunoastere sau o nesiguranta (prin care se aduce la cunostinta cuiva o noutate, ceva ce el nu stia sau de care nu era sigur).Cu alte cuvinte , informatia este tot ceea ce reduce incertitudinea. Exemple: „Am tras trei cartuse”; „In padure nu sunt tancuri”; „Doresc o permisie de trei zile”; „Nu se aproba”.
Pe langa calitatile de noutate, semnificatie reala si veridicitate – informatia care se comunica trebuie sa mai fie completa si oportuna.
Informatia se poate referi la orice: starea prezenta, trecuta sau viitoare a mediului inconjurator, existenta, actiunile, manifestarile, gandurile, intentiile, tendintele si evolutiile fiintelor, obiectelor, fenomenelor si proceselor din lumea inconjuratoare.
In spiritul definitiei date, in masura in care aduce date noi, constituie surse de informatie pentru ascultatori lectiile, conferintele, raspunsurile la intrebari, explicatiile date pe terenul de instructie, demonstrarea miscarilor si actiunilor, dispozitiile verbale si scrise, ordinul de zi pe unitate, rapoarte verbale ale cercetasilor, ziarele, emisiunile radio si TV, etc.
Diferitele semne si semnale reprezinta informatie numai pentru persoanele care, fara ele, nu stiu despre ce este vorba. De exemplu persoanei care i se spune ca „azi dimineata a rasarit soarele” nu i se furnizeaza informatie pentru ca oricum ii era cunoscut acest lucru.
Caracteristicile informatiei sunt:
a) importanta – depinde de semnificatie, de context, de urmarile pentru cel vizat sau esalonul din care face parte, de amploarea schimbarilor pe care le implica si de momentul la care trebuie declansate anumite actiuni;
b) urgenta – exprima timpul maxim admisibil pana la valorificarea informatiei;
Gradul de urgenta la care se refera informatiile poate fi exprimat prin una din urmatoarele expresii: fulger, foarte urgent, imediat, incepand cu data (ora) de , in caz de nevoie, etc.
Pornind de la rapiditatea schimbarii situatiilor in lupta moderna, de la necesitatea interventiei rapide a cadrelor cu functii importante in mersul activitatilor armata acorda o atentie cu totul deosebita aducerii la cunostinta celor in cauza a informatiilor importante si urgente.
Sa retinem:
Ce este comunicarea umana?
In sens larg, comunicarea umana poate fi definita drept procesul de transmitere de informatii, idei, opinii, pareri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul. In general putem considera ca exista comunicare atunci cand un sistem, o sursa influenteaza starile sau actiunile altui sistem, tinta si receptorul alegand dintre semnalele care se exclud pe acelea care, transmise prin canal, leaga sursa cu receptorul.
Care sunt principalele elementele ale procesului de comunicare?
cel putin doi parteneri (emitator si receptor), intre care se stabileste o anumita relatie (de mentionat faptul ca, in general, in orice proces de comunicare partenerii “joaca” pe rand rolul de emitator si receptor);
codul, cunoscut de ambii parteneri;
mesajul
mijlocul de transmitere a mesajului;
feedback-ul (mesaj specific prin care emitatorul primeste de la destinatar un anumit raspuns cu privire la mesajul comunicat);
canale de comunicare, care reprezinta “drumurile”, “caile” urmate de mesaje (canale formale, canale informale);
mediul comunicarii este influentat de modalitatile de comunicare; exista mediul oral sau mediu scris, mediu vizual etc.;
barierele (filtrele, zgomotele) reprezinta perturbatiile ce pot interveni in procesul de comunicare.
Procesul de comunicare ia nastere ca urmare a relatiei de interdependenta ce exista intre elementele enumerate mai sus.
Bibliografie:
- J.J.Van Cuilenburg, O Scholten, G.W. Noomen, Stiinta comunicarii, Ed. Humanitas, 1991.
- Gheorghe Aradavoaice, Comunicarea in mediul militar, Ed. Academiei de Inalte Studii Militare, 1997.
- Petrescu Dorin, Savu Gheorghe, Comunicare sociala si militara, Note de curs, 1998.
|
