PROBLEMA MINCIUNII SI A SINCERITATII
Minciuna este un aspect al comunicarii mai putin cercetat cu toate ca acest fenomen nu trebuie ignorat atata timp cat el exista.
"A minti"-spune J.A.BARNES (1998) ,"este pentru oameni un obicei care dureaza de multa vreme si nu o lamentabila inovatie de ultima ora".
Plecand de la motivatia minciunii "ca ne scoate uneori din incurcatura" , se pare ca ea este necesara si justificata.
Minciuna, in context social, este asociata cu nevoia de adaptare la diferite situatii. CUCOS arata ca in cele mai frecvente cazuri mintim avand in minte ca aspiratie"mai multul"
, "mai binele", "mai frumosul", "mai curatul", "mai ingrijitul", "mai singurul", "mai impor- tantul".
In viziunea autorilor securitatii psihologice,minciuna se refera la"transmiterea preme- ditata a unor informatii care nu corespund realitatii". Scopul celui care minte este acela de a transmite un mesaj fals cu mijloace verbale sau nonverbale , acesta doreste sa-l dezinformeze pe partener , sa-l induca in eroare in ceea ce priveste adevarata stare a lucrurilor , in domeniul in discutie. Cei care mint cel mai des sunt subiectii "cu o rezistenta mica la stres, cu o nelinis- te accentuata, nervosi, si de asemenea, cei inclinati spre savarsirea unor fapte antisociale.In a- fara de acestia, la extravertiti se observa o tendinta mult mai evidenta de a minti in diferite si- tuatii decat la introvertiti",scrie OGNEV si RUSSEV.Minciuna este unul dintre mijloacele de care se foloseste un om in legatura cu alti oameni, "pentru a exercita o actiune si a provoca schimbarile asteptate in comportamentul lor".
In situatia in care minciuna este folosita pentru agresiune si aparare, individului ii per- mite sa supravietuiasca in conditiile moderne,complexe si contradictorii,ceea ce se poate spu- ne ca minciuna este o parte a "mecanismului de supravietuire a omului in mijlocul lumii in- conjuratoare".
Minciuna poate fi si constructiva daca asigura binele celui ce o foloseste adica influ- ienteaza favorabil destinele unor oameni concreti , comportamentul lor prosocial si fericirea personala.
In cazul in care dupa urma minciunii numai una din parti are beneficii, ea este distruc- tiva. Arma cea mai periculoasa pe care o folosesc mincinosii este agumentarea mestesugita.
Cu mici exceptii oamenii mint in grade si momente diferite . Ceea ce ii determina pe
oameni sa minta este interesu 15315f59p l, dorinta de a evita pedepsele , teama de umilire , din dorinta de a avea o mai mare autoritate, pentru a-si imbunatati imaginea.
"Intalnim minciuna in toate sectoarela vietii de zi cu zi, alaturi de o egala raspandire a preferintei pentru adevar, care are la baza cauze fie morale,fie pragmatice"-noteaza BARNES -1998.
Diversele domenii de activitate au cerinte specifice asupra sinceritatii.
"Nu ne putem astepta ca o persoana sa spuna adevarul in privinta relatiei sale cu sotul sau sotia, cu parintii sau copii. Nu pentru ca am avea convingerea ca suntem neaparat mintiti, ci pentru ca e posibil sa descoperim ulterior ca lucrurile stau altfel decat au fost prezentate.In- sa nu ne asteptam sa fim mintiti de mass-media - spre exemplu , cu toate ca nu suntem foarte surprinsi daca descoperim ca s-a intamplat acest lucru" remarca autorul "Sociologiei minciu-nii"-1998.
Minciuna si sinceritatea din relatiile interumane sunt asociate cu increderea/neincre- derea dintre interlocutori.
Neincrederea reciproca duce la o multime de minciuni, fiecare individ incercand sa-l pacaleasca pe celalalt.
In "Relatii apropiate"- "increderea reciproca poate asigura o buna colaborare intre pa- calitori si pacaliti, in scopul de a mentine plauzibilitatea unei minciuni, cat si valabilitatea in- crederii existente"- acelasi BARNES.
Mintind, oamenii isi construiesc o alta imagine de sine. Oamenii care prefera sa rama- na ei insisi, sa se impace cu ei, cu conditia lor sociala, sa se multumeasca cu ceea ce au , ceea ce sunt- sunt oamenii care nu mint. Raportul dintre minciuna si sinceritate este influientat de pozitia sociala si acest raport se schimba de la un domeniu profesional la altul. In momentul cand oamenii se transfera dintr-un domeniu profesional in altul, este popsibil sa fie constransi sa se adapteze in privinta sinceritatii pe care o cer de la altii, cat si in privinta propriului lor nivel de sinceritate.
"Cu totii suntem victimile acestor schimbari atunci cand plecam de acasa spre servi- ciu si cand trecem de la domeniul vietii particulare la sfere de activitate ale vietii publice si de obicei le suportam fara o prea mare dificultate"- subliniaza J.A.BARNES.
Minciuna nu este numai apanajul adultilor , ci o regasim si la copii . Dintre trasaturile negative de caracter mai frecvente la copii, cercetarea pshiologica si educationala a studiat cu deosebire minciuna, capriciile, incapatanarea , negativismul, timiditatea , reliefand cauzele a- cestora si modurile de combatere a lor. Trasaturile negative de caracter care stau la baza min- ciunii, sunt efectul educatiei gresite in familie, gradinita, scoala.
Prezenta lor creeaza reale dificultati in adaptarea si integrarea sociala a persoanei, du- ce la incordarea relatiilor interindividuale. Pentru formarea trasaturilor pozitive de caracter trebuie avuta in vedere parcurgerea mai multor etape , una din acestea fiind insusirea unor re- prezentari si notiuni morale clare.Urmatoarea etapa consta in transformarea notiunilor morale in convingeri, sentimente si atitudini morale care prin exrcitiu , devin trasaturi pozitive de ca- racter.
Minciuna la copii i-a preocupat intotdeauna intr-o masura pe educatori , iar terapiile propuse nu s-au dovedit intotdeauna eficace. Conceptul minciuna este o expresie foarte gene- rala care acopera in realitate forme foarte diverse si cere explicatii diferite. Mai intai nu tre- buie confundata miciuna cu eroarea. Copilul comite multe greseli prin neintelegere; denatu- reaza adevarul nu intentionat , ci din ignoranta. Trebuie sa amintim ca in vorbirea copilului, desi alcatuita din cuvinte asemanatoare cu cele folosite de adult, el nu da unor cuvinte semni- ficatia pe care le-o dam noi, de unde rezulta neintelegeri posibile din partea adultului. Minciuna nu exista, in vorbe sau in acte,decat daca copilul are intentia sau constiinta de a de- forma adevarul.
Copilul poate deforma in mod voluntar realitatea, dar ca un joc , prin libera exprimare a imaginatiei sale. Astfel el construieste o lume imaginara , miraculoasa , stiind foarte bine ca adultul nu se lasa inselat de inventiile sale.
Aceasta nu constitue o minciuna periculoasa. Nu este altceva decat un aspect al dez- voltarii mintale a copilului si a o reprima ar fi o contrariere a adaptarii naturale.
La varsta de 3-4 ani descopera posibilitatea de a nu spune totul . "A minti inseamna pentru copil posibilitatea de a cuceri putin cate putin certitudinea ca lumea sa imaginara inter -na este a lui personal" mentioneaza D.MARCELLI. La aceasta varsta copiii sunt capabili sa fabuleze si astfel sa faca diferenta intre ceea ce este real si ceea ce este imaginar. J . PIAGET sustine faptul ca"tendinta de a minti este naturala.este o componenta esentiala a egocentris- mului copiilor". Copilul poate minti pentru a insela pe adult, pentru a-i atrage atentia,admira- tia sau simpatia. Asemenea cazuri nu sunt rare si se intalnesc mai ales la copiii obisnuiti sa fie alintati sau scosi in evidenta- fetitele practica acest fel de minciuna mai mult decat baietii.
Copilul mai poate minti si pentru a provoca mila si va minti cu atat mai mult cu cat metoda va da rezultate eficace. Exista copii care mint ca sa se apere cand sunt batuti sau acuzati. Copilul poate minti pentru a se razbuna, pentru a obtine un obiect dorit,pentru a nu-si trada grupul sau pentru a imita pe adulti.
Inainte de 6 ani copilul nu face distinctia intre minciuna, activitate ludica si fabulatie. Deabia dupa varsta de 8 ani , minciuna va dobandi dimensiunea intentionala. Despre aparitia si evolutia minciunii la copil nu s-au facut deocamdata studii sistematice. Insuficiente sunt si cercetarile asupra procesului prin care " copiii invata cand sa spuna adevarul si cand sa-l as- cunda. Cu totii suntem nevoiti sa ne insusim aceste abilitati pentru a ne integra comunitatilor in care traim, ca membrii pe deplin capabili sa se adapteze. Acasa, la scoala si, mai tarziu, la serviciu sau in patul conjugal, invatam cand ar fi mai imprudent, neindicat sau nepoliticos sa spunem adevarul gol-golut" scrie BARNES.
Copiii invata sa minta mai mult sau mai putin mecanic odata cu cresterea in varsta si se perfectioneaza odata cu insusirea si folosirea limbajilui , cu mai multa precizie , pe masura ce ei ajung la o anumita performanta cognitiva, capata o oarecare experienta de viata , stiu sa-si construieasca prioritati printre interese/dorinte. "Copiii pot invata sa nege , sa motiveze , sa se eschiveze, sa-si ascunda reactiile sa inventeze, sa introduca aspecte irelevante, sa omita in- formatii importante" subliniaza BARNES. Sursa de inspiratie in a minti, pentru copii , o con- stituie parintele. M.LEWIS si colaboratorii arata:"Desi parintii isi indeamna copiii sa nu min- ta, ei ii informeaza in acelasi trimp , si in mod direct si in mod indirect , ca nesinceritatea este uneori necesara in societate". Pe copiii trebuie sa-i invatam sa fi sinceri sau sa-i invatam sa-si dea seama cand trebuie sa fie sinceri,dar pentru aceasta parintele/educatorul sa fie un exem -plu demn de urmat de ei. Cele mai multe minciuni spuse de adulti copiilor sunt spuse cu scopul de a le reda copiilor increderea in fortele proprii, iar altele sunt necesare.
Minciuni necesare sunt de genul lui Mos Nicolae , Mos Craciun , a iepurasului ,care aduc daruri copiilor.
Deseori la grupa mica suntem nevoite sa apreciem si sa incurajam orice "liniuta trasa de copil", orice incercare a lui "de a comunica" cu scopul de a-i reda increderea in fortele proprii. In cadrul jocului cei mici isi perfectioneaza abilitatea de a minti. Copiii invata sa tri- seze.DE PAULO si JORDAN subliniaza faptul ca totusi, "in jocurile copiilor sinceritatea este sanctionata". In asemenea jocuri copiilor le creste mandria de a fi inselat pe ceilalti pe cand sentimentul de culpabilitate ramane fara ecou. La prescolari minciuna nu este de cele mai multe ori constienta si spusa cu scopul "pentru a obtine un avantaj sau pentru a evita o nepla- cere". Comportamentul celor din jur fata de aceasta conduita a copilului determina evolutia sau stagnarea ei. Parintii mincinosi vor avea copii mincinosi oricat de scuzabila ar fi motiva-
tia adultului, chiar si aceea ca minte ca sa-i fie "bine copilului".
Copiii mint si datorita faptului ca imaginarul este mai pregnant decat realul. Nu de putine ori ne-am intalnit cu asa zisele "puteri supranaturale" ale copiilor cand ignoram "dife- renta de dezvoltare (mic-mare), diferenta de putere. In realitate aceasta reverie este banala si normala, cel putin in copilaria mica si cand ocupa un loc rezonabil in imginarul copilului", precizeaza MARCELLI. Si C.CUCOS scrie ca uneori minciuna este"un adevar caldut, afabil, acceptabil, mascat, aparent inofensiv".
Minciuna este folositoare unora si daunatoare altora si este o modalitate de a ascunde ceva despre care se stie ca este mai putin acceptat in anturaj. Dupa SCOTT mincinosii " se caznesc mai mult decat majoritatea dintre noi in efortul lor continuu de a obtine si de a men-tine o imagine de inalta respectabilitate". In cazul unui copil care minte, este foarte important sa tinem cont de varsta si stadiul lui de dezvoltare. Copiii sub varsta de 3 ani nu mint intenti- onat.Copiii din aceasta grupa de varsta nu inteleg ceea ce vorbesc si astfel experimenteaza limba si noile cunostinte acumulate despre lumea inconjuratoare.
Ei pot totusi minti pentru a evita o pedeapsa, deoarece inteleg consecintele , dar codul lor moral inca nu este dezvoltat.
Un studiu realizat asupra unor copii de trei ani, carora li se spunea ca in spatele lor se
afla o jucarie interesanta, insa li se cerea sa nu o priveasca,iar experimentatorul parasea apoi camera, a avut urmatoarele rezultate: in jur de 10% nu au tras cu ochiul cand au ramas sin- guri; dintre ceilalti , o treime au mintit spunand ca nu s-au uitat si inca o treime au refuzat sa raspunda.
Cei care au refuzat sa raspunda reprezinta un grup de tranzactie , care atunci invatau cum sa minta dar inca nu o faceau bine. Ei erau , in mod vizibil , cei mai nervosi; cei care au spus ca nu s-au uitat - care minteau, pareau mult mai relaxati. Ei invatasera sa minta bine. In concluzie, s-ar parea ca exista o anumita usurarare in a sti sa minti eficient.
Pana la 3-4 ani, copilul nu are o reprezentare clara a notiunii de minciuna deoarece nu percepe conceptul de adevar obiectiv bazat pe fapte. Dimpotriva, la aceasta varsta, imaginatia sa este debordanta, alimentand nevoia de a"inflori"lucrurile. Un alt motiv pentru care se pare pare ca el are tendinta sa distorsioneze adevarul este construirea realitatii ca si cum ar avea o bagheta magica. Dupa parerea expertilor este posibil ca la aceasta varsta , un copil sa creada ca distorsionand adevarul va face ca lucrurile sa fie s au sa se fi intamplat exact asa cum doreste el. De exemplu , daca micutul smulge brusc o jucarie din mana surioarei mai mici, aceasta o va face sa planga ,iar copilului ii va parea rau pentru ceea ce a facut. Asa ca, atunci cand va fi intrebat ce s-a intamplat, copilul va spune ca surioara a scapat singura jucaria din mana , tocmai pentru ca doreste atat de multca lucrurile sa se fi intamplat in asa fel, incat ajunge sa creada ca exact asa s-au intamplat si in realitate. Asta nu inseamna ca prichindelul este pe drumul de a ajunge un infracto numai pentru faptul ca mai trage cate o minciuna pe ici pe colo.
Dupa J. PIAGET, copilul pana la 6-7 ani este un pseudomincinos , care traieste intr-o lume proprie, avind sensuri simbolice, inaccesibile adultului.
Pana la varsta amintita copilul isi poate manifesta imginatia prin fabulatie,care nu tre- buie confundata cu minciuna. Cand jocul acesta produce obisnuinta si aduce avantaje copilu- lui, atunci ridica semn de intrebare. Copiii cu varste cuprinse intre 3-7 ani au probleme in stabilirea limitelor dintre lumea reala si fantezie. La aceasta varsta ei pot avea priateni de joa- ca imaginari,le plac povestile si jocurile imaginare. In jurul varstei de 6-7 ani copiii inteleg ca este minciuna dar totusi vor continua sa triseze daca este posibil. Ca remedii se propune dez- voltarea simtului realului, deprinderea cu exactitate,redarea fidela a faptelor observate, corec- tarea cu tact a fabulatiei exagerate.Copilul prescolar trebuie ajutat sa fie sincer.Pentru aceasta , in loc sa fie certat foarte tare atunci cand minte, e mai bine sa i se multumeasca atunci cand este cinstit si spune adevarul. In acelasi timp, sinceritatea lui trebuie incurajata. Chestionam adesea copiii pentru ca vrem ca ei sa marturiseasca faptele comise , dar se intampla ca aceas- ta sa duca la confruntari cu totul inutile. Parintele sau pedagogul trebuie sa actioneze numai pe baza a ceea ce stie. A sti cum sa repari o greseala e cu mult mai important decat a sti sa faci fata unei anchete.
La fel de importanta este construirea sentimentului de incredere. E bine sa-i aratam copilului ca avem incredere in el si ca el poate avea incredere in noi spunandu-i totdeauna adevarul. Respectarea cuvantului dat sa devina o prioritate, la fel si scuzele cerute cu sinceri- tate in cazul incalcarii unei promisiuni. Va invata cu mult mai mult din acest comportament decat din admonestari.
Este cunoscut faptul ca nevoia de a scapa de o presupusa pedeapsa il determina pe co- pil sa recurga la minciuna. Sunt copiii care insista in negarea motivatiei oricat de predispusi ar fi la satisfacerea anumitor placeri. Ma confrunt cu refuzul copiilor de 3-4 ani de a strange jucariile, negand permanent ca de fapt ei nu s-au jucat.
Nici conditionarea dorintei lor de a se juca(cu strangerea si asezarea la locul lor dupa terminarea jocului)nu a dat rezultate- deocam- data. Ceea ce am realizat in aceasta perioada scurta de timp (de 5 luni de la venirea lor in gra- dinita) este ca i-am facut sa fie sinceri in a recunoaste meritele celor stimulati , recompensati. De asemenea in rezolvarea conflictelor, partile intrate in conflict fiind puse fata in fata au fost sincere si si-au recunoscut fiecare partea lor de vina (desi in cele mai multe cazuri vinovat este cel care incepe). Minciuna este asa cum noteaza C. CUCOS " o greseala intentionata, invaluita si sustinuta pragmatic. Interesul pus in joc prezideaza efortul agentului mincinos de a determina la receptor o atitudine convenabila lui".
Minciuna este o prezenta cotidiana in vederea infruntarii unei dificultati si in perspec- tiva rezolvarii ei. Mintim sa rezistam. Minciuna se dovedeste a fi necesara. Ea alimenteaza sensul vietii si apare ca un antidot la previziunile deprimante pe care omul le face. Invatamantul creaza iluzia ca orice se poate invata. Invatam sa fim frumosi, buni si drepti.
Elevul care minte stie perfect ca are de sustinut un fel de"examen" in fata cadrului di- dactic si de aceea fiecare cuvant al sau va avea un rol bine determinat. Multa atentie trebuie acordata tonului vocii, daca este usor sa compui un discurs perfect, este foarte greu sa il sustii pe tonul just.
Copilului care minte nu-i va fi usor sa pronunte cuvintele imitand emotiile provocate de sentimente si trairi adevarate. Cadrul didactic , vanator de minciuni , trebuie sa fie atent la pauzele nejustificate , la evitarile celui care vorbeste. Exista , totodata , la copil si tendinta de minciuna transformata in "placerea de a minti" , din dorinta de "a fi mai smecher decat altii", fapt care-l face sa-si sustina minciuna ca pe un adevar in care se indaratniceste la un moment dat chiar si sa creada. Dincolo de conotatiile sale , acest fenomen social , dar si scolar , exista frecvent in clasa de elevi; este o tentatie foarte la indemana elevilor si solicita din partea ca- drelor didactice o interventie prompta si pertinenta.
Toate aceste feluri de minciuna nu sunt patologice si cunoscandu-le bine cauzele putem, in cazul in care copilul nu este instabil sau intarziat , sa reusim destul de usor de a-l vindeca de acest defect. Exemplul bun, crearea de mobile interioare si morale , sunt principii recunoscute si aplicate de mult. De asemenea puterea exemplului poate functiona in cazul copiilor asa ca utilizand exemple concrete si intamplari directe putem milita pentru elimina- rea minciunii. Si pentru ca am amintit de puterea exemplului, indicat ar fi sa evitam situatiile in care copilul prezent asista la o minciuna din partea unuia dintre parinti sau cadru didactic.
Exista inca si forme patologice de minciuna care tin de psihiatrie.Sunt acelea cand co- pilul, fara scop aparent deformeaza adevarul , povesteste "istorii" uneori posibile , adesea cu foarte multe amanunte, din care nimic nu este adevarat. Aceasta este mitomania , aproape intotdeauna asociata cu debilitatea mintala sau cu starile psihopatice. Copiii care intra in tot felul de incurcaturi sunt aceia care mint cel mai mult.Conform studiilor psihologice,minciuna cronica se leaga de probleme mult mai serioase pe masura ce copilul creste. Mincinosii cro- nici provin mai mult din familiile in care acestia au fost slab supravegheati ori s-au simtit respinsi de catre parinti.
Alti factori ce pot cauza minciuna la copii: copiii pot minti despre notele lor in cazul in care parintii cred ca ei invata mai bine decat in realitate;in cazul in care un copil este intre- bat de ce a avut un anume comportament gresit , el poate minti deoarece nu poate explica actiunile lui; copiii care nu sunt educati intr-un mod consistent pot minti; copiii care nu sunt laudati sau rasplatiti pot minti pentru a atrage atentia.
Un copil care minte si in acelasi timp are alte probleme comportamentale cum ar fi piromania, rautatea fata de animale,insomnia, sau este hiperactiv, poate avea probleme psiho- logice. Copiii care nu au multi prieteni sau nu doresc sa se joace in grup pot avea respectul de sine foarte scazut si pot fi deprimati.
Copiii care mint pentru a obtine ceva de la altcineva si nu arata niciun semn de regret, potrivit lui GOLDBERG " la aceasta varsta (preadolescenta) , copiii isi regleaza foarte fin superego-ul sau constiinta. Prima dovada de minciuna patologicaapare in acesti ani la copiii care au un superegou defectuos si considera ca tot "iesi basma curata din orice".
Cu toate ca unele minciuni pot fi de ajutor pe termen scurt, de regula , pe termen lung ele conduc la probleme.
Simtind nevoia de a avea prieteni, de a trai in colectiv, copiii vor descoperi treptat ca sinceritatea inseamna increderea reciproca si intemeierea pe adevar; apoi sinceritatea inseam- na curaj;insasi prietenia si viata de colectiv vor duce la convingeri care il fac pe copil sa recu- noasca si sa proclame necesitatea sinceritatii si loialitatii in relatiile reciproce.
"Natura si educatia sunt asemanatoare. Intradevar, educatia il transforma pe om si, transformandu-l ii da o a doua natura" (DEMOCRIT).
Bibliografie:
Minciuna, contrafacere, simulare- o abordare psihologica-
C.CUCOS - Editura Polirom- Iasi 1996
Sociologia minciunii-
J.A.BARNES - Editura Institutul European- Iasi 1998
Comunicarea interpersonala-
GABRIEL ALBU - Editura Institutul European - 2008
"Minciuna"(Psihologie sociala)-
CARMEN GRIGORESCU RAPTIS-
-Universitatea Ecologica
-Facultatea de Psihologie
Copilul meu minte-
CLARA MONICA CRACIUN- Psiholog
-Clinica Psihosolutions
Comunicarea eficienta
ION OVIDIU PANISOARA
-Editura Polirom- 2006.
|
