PROCESUL DE COMUNICARE
J.J.Van Cuilenburg, O. Scholten, G.W.Noomen definesc comunicarea „un proces prin care un emitator transmite informatii receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte” (Stiinta comuni 222i83c carii).
Altfel spus, fiecare proces de comunicare are o structura specifica reprezentata de un anume tip de relatie dezvoltata de trinomul emitator-mesaj-receptor.
Cea mai simpla schema a structurii procesului de comunicare a fost propusa inca din anul
1934 de Karl Buhler, in lucrarea „Die Sprachtheorie” (figura 1).
Emitator Receptor
Feed-back
Figura nr. 1
Ulterior, Roman Jakobson, urmarind schema lui Karl Buhler, dezvolta structura procesului de comunicare, adaugandu-i inca trei componente: cod, canal, referent (figura 2). Relatia de comunicare se realizeaza astfel: emitatorul transmite un mesaj intr-un anumit cod
(limbaj) catre receptor, care va initia o actiune de decodare a mesajului ce i-a fost transmis. Acest mesaj este constituit intr-un anume cod care trebuie sa fie comun celor doi parteneri aflati
in contact. Intre emitator si receptor are loc un transfer de informatie. Informatia pleaca de la
emitator si devine informatie pentru receptor. Atat emitatorul, cat si receptorul sunt entitati orientate catre un scop. Emitatorul are scopul de a oferi, receptorul are scopul de a primi informatie.
Cum am mai spus, transmiterea mesajului se realizeaza intr-un anume cod. Intre mesaj si cod exista o anumita discrepanta. Astfel, in vreme ce mesajul se caracterizeaza prin coerenta, cursivitate, claritate, fiind determinat de loc, de timp, de starea psihica a emitatorului, codul e fix, invariabil, abstract, redus la un numar destul de mic de semne.
In functie de criteriul luat in considerare, distingem mai multe forme ale comunicarii.
Un prim criteriu luat in clasificarea formelor comunicarii il constituie modalitatea sau tehnica de transmitere a mesajului. Identificam astfel, dupa Ioan Dragan, (Paradigme ale comunicarii de masa) comunicarea directa, in situatia in care mesajul este transmis uzitandu-se mijloace primare - cuvant, gest, mimica; si comunicarea indirecta, in situatia in care se folosesc
tehnici secundare - scriere, tiparitura, semnale transmise prin unde hertziene, cabluri, sisteme grafice etc.
In cadrul comunicarii indirecte distingem intre:
• comunicare imprimata (presa, revista, carte, afis, etc.);
• comunicare inregistrata (film, disc, banda magnetica etc.);
• comunicare prin fir (telefon, telegraf, comunicare prin cablu, fibre optice etc.);
• comunicare radiofonica (radio, TV, avand ca suport undele hertziene).
In functie de modul in care individul, sau indivizii, participa la procesul de comunicare identificam urmatoarele forme ale comunicarii:
• comunicare intrapersonala (sau comunicarea cu sinele; realizata de fiecare individ in forul sau interior);
• comunicare interpersonala (sau comunicare de grup; realizata intre indivizi in cadrul grupului sau organizatiei din care fac parte; in aceasta categorie intra si comunicarea desfasurata in cadrul organizatiei);
• comunicare de masa (este comunicarea realizata pentru publicul larg, de catre institutii specializate si cu mijloace specifice);
Un alt criteriu il reprezinta modul de realizare a procesului de comunicare in functie de relatia existenta intre indivizii din cadrul unei organizatii; putem astfel identifica:
• comunicare ascendenta (realizata de la nivelele inferioare ale unei organizatii catre cele superioare);
• comunicare descendenta (atunci cand fluxurile informationale se realizeaza de la nivelele superioare catre cele inferioare);
• comunicare orizontala (realizata intre indivizi aflati pe pozitii ierarhice similare sau intre compartimentele unei organizatii in cadrul relatiilor de colaborare ce se stabilesc intre acestea).
|
