Paradigma behaviorista a comunicarii si influenta sociala

Paradigma behaviorista a comunicarii si influenta sociala

Într-un capitol anterior (Capitolul V), am prezentat trasaturile generale ale modelului behaviorist (psihologist) al comunicarii. Revenim asupra lor în perspe 20220c28u ctiva analizei comparative fata de abordarea functionalista care îi va lua locul si care va propune o noua viziune asupra procesului de comunicare.

Behaviorismul a reprezentat una din primele încercari teoretice de abordare a comunicarii inspirat de sintagma lui Harold Lasswell, de influentare a indivizilor, apelând la doua strategii de persuadare - strategiile agresive, de o maxima intensitate emotionala (tehnica "piciorul-în-prag", "trântirea-usii-în-nas") si strategiile conformis-mu­lui, care sugereaza tendinta auditoriului spre acceptarea ideilor celor mai larg raspândite. Persuadarea este un factor de influenta sociala. Ea presupune convingerea auditoriului (a publicului), ceea ce pro­voa­ca o modificare emotionala, intelectuala si comportamentala a aces­tu­ia. Scopul persuadarii este schimbarea opiniilor si convingerilor, a com­portamentului si a preferintelor. Credibilitatea este una din con­di­tiile esentiale ale eficientei acestui proces. Convingerea vine din sursele care sunt cele mai apropiate de individ, care inspira autoritate si putere, simpatie si afectiune. Problema credibilitatii se pune si în cazul comunicarii de masa, unde mijloacele de informare sunt supuse deformarilor, subiectivitatii, manipularii, divergentelor de opinii.

O excelenta sinteza a trasaturilor comunicarii de masa în viziunea modelului behaviorist prezinta Ioan Dragan:

conceptie unilineara a comunicarii, înteleasa ca un proces de sens unic mergând de la emitator la receptori (emitatorii fiind factorul activ si determinant al efectelor la nivelul receptorilor);

publicul este prezumat a constitui o masa atomizata de indivizi anonimi, pasivi, identici si cu totul vulnerabili în fata mesajelor lansate de comunicatori; oamenii raspund în mod identic semnalelor comunicationale;

schema procesului de comunicare este definita ca o relatie univoca si mecanica de genul stimul-raspuns; efectele mass -media sunt raspunsuri cvasiautomate la stimulii mediatici;

o reprezentare hipertrofiata a capacitatii media de a influenta pu­blicul: efectele media erau definite prin imaginea a ceea ce s-a numit "injectia hipodermica" (efectul atotputernic al media - efectul este cu atât mai mare cu doza injectata este mai puternica);

functiile si actiunea media sunt esentialmente de natura persuasiva, diferenta dintre comunicare si propaganda fiind daca nu ignorata cel putin estompata;

absenta ideii caracterului structurat si deci diferentiat al publicului;

ignorarea contextului socio-cultural al producerii si reproducerii mesajelor, al efectelor media (grupurile, comunitatile si relatiile interpersonale sunt absente din câmpul receptarii). (Ioan Dragan, 1996, p.158-159)

Modelul psihologic (behaviorist) asupra comunicarii de masa a fost expresia unui context istoric în evolutia mass-media. Sociologul Ioan Dragan considera ca trei împrejurari au sustinut acest model:

primul, dar mai ales cel de-al doilea razboi mondial au valorizat reprezentarea comunicarii ca propaganda si ca persuasiune puternica;

experienta propagandei totalitare (comunista si nazista) a alimentat ideea ca propaganda si instrumentele ei dispun de puteri nelimitate de a influenta si manipula masele;

psihologia comportamentala si cea psihanalitica constituiau în epoca principalele cadre teoretico-metodologice de abordare a comunicarii, asociate cu teoriile psihologice ale "multi­mi­lor". (Ioan Dragan, op.cit., p.159)