Paradigma evolutionista si conceptul de societate de masa

Paradigma evolutionista si conceptul de societate de masa

Fenomenul complex al mass-media constituie obiectul diverselor stiinte, cum ar fi: sociologia mass-media, psihologia sociala, lingvistica, cibernetica, teoria informatiei, teoria comunicarii, semiotica etc. Eterogenitatea punctelor de vedere īn definirea termenului face necesara raportarea sa la notiuni interferente ca: societate de masa, cultura de masa, consum de masa, productie de masa, cultura mass-media.

Sa le examinam pe rānd:

Societatea de masa

Dezvoltarea comunicarii umane este strāns legata de evolutia societatii īn ansamblul ei. Desi preocuparea pentru studiul naturii si ordinii sociale a existat dintotdeauna, totusi sociologia, ca stiinta autonoma, s-a constituit abia īn anii '30-'40 ai secolului al 23423y241x XIX-lea. Auguste Comte este cel care introduce, īn 1838, termenul de sociologie, ca studiu al faptelor sociale.

El a dezvoltat conceptia organica a societatii, vazānd īn societate un organism colectiv, de sine statator, care are o anumita structura, echilibrata si armonica, si care este supusa schimbarilor evolu­tio­niste. Un principiu fundamental al organizarii societatii īl constituia, īn opinia sa, specializarea, considerata drept un criteriu al stabilitatii si armoniei sociale.

Totodata, evolutia societatii poate duce, printr-o diviziune exagerata a muncii, prin supraspecializare, la distrugerea echilibrului social, la dezorganizare si declin prin ruperea legaturilor dintre oameni, prin īnstrainarea lor, prin afectarea comunicarii eficiente īntre partile componente ale organismului social.

Idei asemanatoare descoperim si īn opera lui Herbert Spencer, un alt fondator al sociologiei moderne.

Aceeasi conceptie organica a societatii, aceeasi teorie evolutio­nista, aceeasi opinie despre diviziunea muncii, vazuta ca factor unificator al organismului social. Spencer a facut o analogie īntre societate si organismul individual si a sustinut ideea evolutiei naturale, ca factor reglator al societatii.

Desi ambii sociologi au teoretizat teza diferentierii sociale si consecintele supraspecializarii, ei nu au prevazut marile schimbari pe care avea sa le produca revolutia industriala odata cu secolul al XX-lea.

O contributie teoretica originala propune, īn 1887, Ferdinand Tönnies prin cele doua tipuri diferite de organizare sociala numite de el Gemeinschaft und Gesellschaft.

Comentānd aceste doua concepte, Melvin L. De Fleur si Sandra Ball-Rokeach precizeaza: "Organizarea Gemeinschaft este una īn care oamenii sunt foarte legati unul de altul prin traditie, rudenie, prietenie sau datorita altui factor social de coeziune.

O astfel de organizare sociala plaseaza individul īn interiorul unor sisteme foarte puternice de control social neoficial. Pe scurt, Gemeinschaft se refera la un sentiment reciproc de legatura. care face ca fiintele omenesti sa ramāna īmpreuna ca membri ai unui īntreg. Acel īntreg poate fi o familie, un clan, un sat, un ordin religios sau chiar o īntreaga societate, dar are ca baza pentru unitatea sa acest fel special de relatie sociala īntre membrii sai. (Melvin DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, 1999, p.158).

Īn ceea ce priveste cel de al doilea termen, el vizeaza un alt tip, total opus, de relatii sociale īntre membrii societatii: "Conditia esen­tiala a relatiei sociale īn cadrul Gesellschaft-ului este contractul. Contractul īn sensul larg este o relatie sociala voluntara, convenita īn mod rational, īn cadrul acestuia cele doua parti promit sa īndepli­neasca anumite obligatii specifice una pentru alta sau sa se recurga la anumite penalitati daca contractul este īncalcat. Īn timp ce contractul este o relatie oficiala (adesea īn scris si īntotdeauna sustinut de mecanisme impersonale de control social), relatia sociala Gemeinschaft este neoficiala"(Melvin DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, 1999, p.158).

De fapt, concluzioneaza cei doi teoreticieni, "īn toate institutiile sociale majore, ordinea economica, structura politica, sistemul educa­tional, religia si uneori chiar familia, legatura mai veche de tip Gemeinschaft, bazata pe "sentimentul reciproc de coeziune", este īnlocuita de relatii de tip contractual". (Melvin DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, 1999, p.159).

Preluānd tezele īnaintasilor sai, Elile Durkheim publica īn 1893 lucrarea Diviziunea sociala a muncii, subliniind ideea implicatiilor sociale ale acesteia. El dezvolta conceptele de solidaritate mecanica, prin care īntelege omogenitatea oamenilor esentialmente asema­na­tori, si solidaritatea organica, bazata pe eterogenitate.

Diviziunea muncii duce la cresterea gradului de individualitate si de diferentiere sociala īn cadrul societatii. Relatiile care se stabilesc īntre oameni sunt formale si au un caracter segmentat. Atunci cānd indivizii nu mai pot īntretine relatii cu ceilalti, se produce o dizar­mo­nie, o patologie a organismului social, o rupere a solidaritatii orga­ni­ce. "Pe masura ce secolul al XIX-lea se apropia de sfārsit, societatea ce se dezvoltase parea rezultatul unei treceri de la un sistem traditio­nal si stabil, īn care oamenii erau strāns legati unul de altul, la unul de o mai mare complexitate, īn care indivizii erau izolati din punct de vedere social", afirma Melvin De Fleur si Sandra Ball-Rokeach (Melvin DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, 1999, p. 163).

Toti cercetatorii ordinii sociale ajung la concluzia ca "lumea occidentala suferea o crestere a heterogenitatii si a individualismului, o reducere a gradului īn care societatea īsi putea controla efectiv membrii prin mijloace neoficiale, o alienare din ce īn ce mai mare a individului fata de ideea de identificare puternica cu comunitatea ca īntreg, o crestere a ponderii relatiilor contractuale, segmentate, si o crestere a izolarii psihologice a fiintei omenesti". (Melvin DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, 1999, p. 163).

Toate aceste teorii au condus la ideea societatii de masa. Recapitulānd, se poate spune ca societatea de masa se raporteaza la relatia dintre indivizi si ordinea sociala. Din aceasta perspectiva, toti cer­ce­tatorii atribuie acestui tip de societate aceleasi trasaturi specifice: "dizolvarea grupurilor primare, dezintegrarea comunitatilor locale, dominarea institutiilor birocratice si uniformizarea conditiilor sociale. Odata cu deplasarea functiilor de socializare īn afara familiei, pierderea solidaritatii colective (inclusiv de clasa) si dezvoltarea relatiilor in­ter­personale, oamenii se constituie īntr-o ampla societate anonima expusa tuturor manipularilor si, īn primul rānd, actiunilor unui lider caris­matic". (Dictionar de sociologie, 1996, p.250).

Dictionarul de sociologie (coordonatori Catalin Zamfir si Lazar Vlasceanu) enumera urmatoarele caracteristici ale societatii de masa: "anonimitate, grupari de tip asociativ, economie diversa, mobilitate, specializare si diferentiere extreme, solidaritate organica, complicatie a vietii sociale, specializarea rolurilor si statusurilor, statusuri partiale si dobāndite dependente de educatie, mare diversitate de roluri, dis­tantare fata de rol, conflicte interroluri, relatii pe baza de roluri fragmentate, putere bazata pe valori extralocale, functii manifeste, multi­plicarea grupurilor de segregare si conflict, organizare pe baza siste­mului de vot, viata sociala concentrata pe ocupatie, textura relationara slaba, optiuni individuale īn afara normelor si valorilor traditionale, alienare si redundanta sociala scazuta (Dictionar de sociologie, 1993, p. 550).

Ideea de societate de masa nu este echivalenta cu o societate masiva, adica cu un numar mare de membri.

Delimitari importante gasim īn Teorii ale comunicarii de masa de Melvin De Fleur si Sandra Ball-Rokeach: "Societatea moderna este alcatuita din mase īn sensul ca <a aparut o masa uriasa de indivizi izolati, interdependenti īn tot felul de moduri specializate si totusi fara sa aiba nici o valoare sau scop unificator>. Slabirea legaturilor tra­di­tionale, cresterea rationalitatii si diviziunea muncii, au creat societati alcatuite din indivizi legati doar precar unul de altul. Īn acest sens, cuvāntul masa sugereaza ceva mai aparte de agregat, decāt de grup social strāns īmpletit". (Melvin DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, 1999, p.164).

Conceptul de comunicare de masa este strāns legat de cel de societate de masa. Aparitia noilor mijloace de comunicare a provocat un impact profund asupra societatii mai ales īn prima etapa, aceea din timpul primului razboi mondial si din perioada interbelica, atunci cānd se credea ca mass-media au o influenta atotputernica, ca ele pot manipula masele si opinia publica, mai ales prin intermediul propagandei. Aceasta credinta se baza si pe unele teorii psihologice care vedeau īn public o societate de masa automatizata, format din indivizi izolati si anonimi, un public pasiv, supus fara discernamānt mesajelor mass-media.

Publicul recepteaza īn mod uniform aceste mesaje, iar fiecare membru al publicului reactioneaza imediat si afectiv la stimulii pro­vocati de mesajele mass-media. (Vezi, īn acest sens, si lucrarile Psihologia multimilor de Gustave Le Bon, 1895, si Violul multimilor prin propaganda politica, Le viol des foules par la propagande politique, Gallimard, Paris, 1939, de Serge Tchakhotine).

Pe aceasta baza, au aparut unele teorii moderne despre procesul comunicarii de masa, cum ar fi teoria glontului magic si teoria hipodermica, despre care vom vorbi mai tārziu. Deocamdata, sa precizam ca ideea fundamentala a acestor teorii vizeaza raportul stimul-raspuns, ca indivizii sunt vazuti izolati, rupti de legaturi sociale puternice, supusi influentei fascinante a mesajelor mass-media, reactionānd ca la o injectie la acesti stimuli.

Dupa cel de al doilea razboi mondial si, mai ales, de prin anii '50, paradigma efectelor puternice ale mass-media īsi pierde actualitatea, apare ideea relativitatii acestor efecte, a caracterului lor limitat, modificāndu-se si imaginea receptorului: de la un public pasiv, se trece la un public activ, care selectioneaza mesajele. Modelul "societatii de masa" devine depasit, intram īntr-o alta etapa a abordarii relatiilor dintre societate si mass-media, pentru ca societatea īnsasi evolueaza.