Paradigma functionalista a comunicarii de masa. Trasaturi generale

Paradigma functionalista a comunicarii de masa. Trasaturi generale

Paradigma functionalista va reprezenta o noua viziune asupra comunicarii de masa, fata de abordarea traditionala, lineara, specifica paradigmelor din anii '50. Pentru aceasta este neces 24424p1510y ara o scurta paralela între cele doua modalitati de abordare, în vederea diferentierii lor.

Apelam la delimitarile propuse de Ioan Dragan (1996, p.51):

1. Primele paradigme concepeau comunicarea de masa ca un fel de circulatie lineara, de sens unic, a mesajului de la emitator catre receptor. Mai târziu, se vor impune modelele "circulare" si interactive ale comunicarii (circulatia circulara a mesajului între doi protagonisti care sunt deopotriva emitator si receptor, în cursul unui proces ciclic).

2. Paradigmele anilor 40-50 concepeau sursa mesajelor ca fiind "initiatoarea si reglatorul unei relatii de dependenta a receptorului"; noile paradigme vor evidentia mai ales legaturile si interactiunile dintre verigile lantului comunicational;

3. Cercetarile traditionale priveau fiecare element al comunicarii ca "un simplu obiect fizic izolabil din contextul în care exista", pe când noile cercetari recunosc importanta determinanta a contextului comunicarii si cer sa se tina seama de acesta;

4. Primele cercetari considerau mesajul "ca atare" (mesajul echivalent cu continutul explicit vehiculat), ignorându-se aspectele "metacomunicationale" si constatative ale mesajului, caracterul "negociat", interpretativ si interactiv al mesajului.

5. În cercetarile initiale, comunicarea parea sa fie definita printr-o functie sau tendinta preponderent persuasiva; se pierdea din vedere faptul ca finalitatea definitorie a mass-media este de ordin informativ si ca actiunea comunicationala tinde mai curând spre comprehensiunea dintre actorii comunicarii si stabilirea unui consens cel putin partial în definirea actualitatii de catre partenerii comunicarii - comunicatorii si receptorii acesteia.

6. Impactul comunicarii era circumscris la efecte psihologice directe asupra indivizilor izolati, neluându-se în seama forta integratoare a contextului socio-cultural al comunicarii si a interactiunilor grupale ale destinatarilor. Noile paradigme vor reliefa mai întâi impactul asupra efectelor comunicarii al multiplelor retele de apar­te­nen­ta si de comunicare ale destinatarilor si ulterior importanta contextelor socio-culturale ale comunicarii. Efectele se releva a fi mai curând consecinte sociale si culturale înscrise în arii diversificate de interdependenta. Audienta structurata, multiplele trepte ale comunicarii si interdependentele situationale vor conduce la redefinirea efectelor si functiilor comunicarii si mai ales ale procesului de receptare.

7. Ideea comunicarii ca o relatie mecanicista, unidirectionala va fi treptat înlocuita cu principiul comunicarii ca "interdependenta si cauzalitate reciproca", ca schimb de informatii si interactiune, comuniune, integrare în sisteme de canale multiple de comunicare. Noile paradigme sunt bazate pe principiile interactiunii si negocierii, ale in­ter­comprehensiunii, convergentei si globalizarii actiunii comunicationale.

În analiza de tip functionalist, comunicarea de masa este vazuta ca "proces social, repetitiv, înscris într-un model si susceptibil de a fi tratat prin metode functionaliste". În opinia Ginei Stoiciu (1981, p.36), "ipotezele functionaliste sunt de tipul: un element i, obiectul analizei, apare într-un sistem s; analiza tinde sa arate ca atunci când i este într-un sistem s cu o ambianta c_e si c_i (conditii externe si conditii interne), i are efecte care satisfac exigentele functionale ale lui s. Exigenta fundamentala este, în acest caz, ca obiectul analizei sa fie un element standard, repetitiv si înscris într-un model."

Cercetatoarea considera ca "alte tipuri de analiza au urmarit sa puna în evidenta fie existenta institutionala a unui canal de comunicare, fie, prin comparatie, structurile institutionale si organizationale ale mai multor canale de comunicare în masa." (op.cit, p.36)

Functionalismul este o reactie împotriva behaviorismului. Conceptele de libertate, autonomie si individualism sunt elemente definitorii ale functionalismului. "În timp ce behavioristii îi considerau pe consumatori influentabili si slabi, asimilând mijloacele de informare cu niste întreprinderi de manipulare, functionalistii deplaseaza axul preocuparilor spre slabiciunea mijloacelor de informare si autonomia consumatorilor, carora le scoate în evidenta rationalitatea comportamentului." (Bernard Mičge, 1998, p.32). Bernard Mičge afirma ca functionalistii sunt printre primii care sustin ideea conform careia "mediile de informare în masa contribuie la <democratizarea> culturii, chiar daca este vorba de o cultura care împrumuta mult din cultura populara, aceasta facând obiectul unor cerinte din partea consumatorului a carui parere, pentru prima oara în istorie, este cercetata prin intermediul anchetei." (Idem)

Aceste pozitii sunt însotite de cercetarea functiilor sociale asigurate de mijloacele de informare.

Francis Balle clasifica cercetarile inspirate din abordarea func­tionalista în trei categorii (Raymond Boudon, 1997, p.617):

1) Cercetatorii care încearca sa identifice toate acele lucruri de care oamenii se simt privati când nu mai au ziare la dispozitie. Profitând de greva unui ziar new yorkez din 1945, Bernard Berelson (1949) deschide calea unor astfel de cercetari, întrebându-i pe oameni ce le lipseste. A fost pus în lumina caracterul de neînlocuit al cotidianului, raportat la celelalte mijloace de comunicare.

2) Cercetatorii care iau în considerare mijloacele de comunicare ca mijloace de evaziune. În 1941, Herta Herzog (1944), colaboratoare a lui Paul Lazarsfeld, i-a întrebat pe 2500 de auditori de foiletoane care sunt motivele ce le justifica gustul pentru acest gen special de emisiuni radiofonice. Intentia sa era de a întocmi un inventar al functiilor îndeplinite de o categorie anume de mesaje.

Acest studiu a servit drept prototip pentru un numar mare de observatii privind functiile mijloacelor de comunicare. În majoritatea cazurilor, s-a pus accentul pe utilizarea acestora ca mijloc de evaziune. (Deturnarea individului de la preocupari ce ar trebui sa-l framânte)

3) O a treia categorie de lucrari este inaugurata de Jean Cazeneuve: el nu mai vede functia mijloacelor de comunicare la nivelul indivizilor, ci la scara societatii. El considera ca mijloacele de comunicare si-ar asuma functia care altadata tinea de sacru, transfigurând realul în spectacol.

Abordarea functionalista prezinta avantajul de a se rupe de reprezentarea "mecanicista" a influentei mijloacelor de comunicare. Locul principiului determinist al cauzalitatii unilineare va fi luat de ideea de echilibru, simultaneitate si interdependenta structurala a indivizilor si a comportamentelor sociale.

"Abordarea functionala a influentei comunicative se bazeaza pe opinia potrivit careia raspunsul la comunicare si în special schimbarea atitudinii pot fi justificate mai ales în termenii nevoilor diferite ale receptorului", afirma Denis McQuail (1999, p.156). Gustul publicului reprezinta si cauza si efectul continutului mass-media. Relatia între preferintele publicului si continutul mesajelor mass-media devine una circulara. Aici se afla  si originalitatea abordarii functionaliste.

Ioan Dragan realizeaza urmatoare sinteza privind aportul func­tionalismului în sociologia comunicarii de masa, definind totodata trasaturile sale generale (1996, p.161-163):

a) Functionalismul este primul model care deplaseaza accentul de la emitator (comunicatori) si de la impactul media asupra publicului spre receptori. Accentul cade asupra receptarii si receptorilor.

În definirea comunicarii, atentia nu mai este centrata asupra a ceea ce media le fac oamenilor, ci mai curând asupra a ceea ce oamenii fac din media. Întrebarea fundamentala este în aceasta optica: cum, pentru ce, în ce fel utilizeaza oamenii mediile si cu ce foloase (efecte). Deci, cum se raporteaza oamenii la mass-media si cum utilizeaza ei mesajele acestora, ce nevoi sociale si psihologice îsi satisfac ei prin consumul de media. Aceasta înseamna, totodata, sa ne interesam mai mult de influenta receptorilor asupra comunicarii.

b) Identitatea receptorilor este definita într-un mod nou: din sim­pli " consumatori" pasivi (receptori), ei devin utilizatori ai con­ti­nu­tu­rilor comunicarii. Aceasta identitate le si confera un rol activ, un impact puternic în procesul comunicarii.

c) Nevoile publicului (nevoile psihologice si sociale ale indivizilor si grupurilor sociale, ale unui subsistem social) sunt cele care, finalmente, genereaza continuturile culturale ale diferitelor media, furnizând cadrul de asteptari al orientarii mesajelor. Ca atare, studiile asupra comunicarii vor fi centrate mai ales asupra publicului asupra nevoilor sociale si psihologice care dicteaza utilizarea mass-media.

d) Studiile se vor concentra asupra modalitatilor, formelor, modurilor de utilizare a media, pentru ca expunerea la media cons­ti­tuie o activitate, expresia unui proiect, a unor asteptari, intentii, a unor interese de utilizare.

e) Comunicarea este, în esenta, un act de utilizare, o relatie de cautari, este un proces de obtinere a unor satisfactii (de natura foarte diferita), este un proces de cautare a unor gratificatii.

f) functionalismul localizeaza într-un mod mai realist statutul media în societate, corelându-le actiunea si impactul specific cu anumite exigente functionale ale sistemului social.

Mass-media raspund, în general, la patru categorii de nevoi si de satisfactii subiective:

diminuarea stresului cotidian prin oferta unei iesiri din rutina zilnica (de unde divertismentul prin mass-media, mai ales prin radio si televiziune);

compensarea frustrarilor traite în relatii interpersonale deficitare;

sprijin pentru efortul indivizilor de autoidentificare personala în mediul lor social;

nevoia de securitate sociala si personala, care se coreleaza cu functia media de supraveghere sociala si de denuntare publica a încalcarii normelor sociale.

g) Abordarea functionalista va permite descoperirea contextelor imediate ale receptarii comunicarilor si ale impactului comu­ni­ca­tional (relatii interpersonale, retelele grupurilor mici, liderii de opinie, structurile personalitatii umane).

h) Functionalismul va conduce la aprofundarea explicatiei teoretice a expunerii selective la media, perceptiei selective si efectelor diferentiate ale proceselor comunicationale.

i) Functionalismul va ajunge la dogma efectelor limitate, minore ale media, la tendinta absolutizarii efectelor de confirmare (înta­ri­rea atitudinilor latente si a opiniilor existente).

Functionalismul va privilegia concluzia stabilitatii sociale, sfârsind în ceea ce se considera a fi un impas structural pentru acest curent: incapacitatea de a explica schimbarea sociala si rolul media în producerea efectelor de transformare.

Cu alte cuvinte, acestea ne obliga sa vorbim, în final, si despre limitele abordarii functionaliste.

În 1962, E. Katz si David Foulkes au atrs atentia asupra pericolelor utilizarii date de functionalisti notiunii de evaziune. Ei au pornit de la ideea simpla ca termenul "evaziune" mascheaza în realitate un numar mare de distinctii. Aceeasi eticheta este folosita pentru a caracteriza pe rând tendintele psihologice ce motiveaza expunerea la anumite mijloace de comunicare, durata sau adâncimea acestei expuneri, contextul sau, continutul mijloacelor de comunicare si mecanismul psihologic al evaziunii. Daca ne limitam doar la termenul evaziune, riscul de a confunda astfel ceea ce de fapt sociologul trebuie sa distinga li se pare mare. (Francis Balle, în Raymond Boudon, 1997, p.617-618)

Francis Balle considera ca functionalismul, ca orice alta metoda, "nu poate revendica o explicatie exhaustiva sau pe deplin satis­fa­ca­toa­re a unui fapt social, a unei obisnuinte sau a unei institutii". Una din limitele sale tine de conceptiile multiple ale cuvântului "functii": functii proclamate sau misiuni si functii percepute sau traite. Astfel, functia proclamata a televiziunii este deopotriva sa educe, sa infor­me­ze si sa distreze. Dar functia efectiva a televiziunii nu coincide neapa­rat cu aceasta misiune astfel afisata.

Pentru telespectatori ea poate sa îsi asume functii percepute sau traite - ce sunt imprevizibile, inegal utile si inegal apreciate de unii sau de altii.

O alta limita rezulta din reprezentarea implicita pe care orice interpretare functionalista o da societatii: incompleta si ambigua, ea poate duce la interpretari trunchiate si eronate:

întelegerea prin functii trebuie sa fie completata cu o expli­ca­tie istorica: a sti "pentru ce" si "pentru cine" exista ziare de senzatie este insuficient. Trebuie sa se precizeze si "cum" au aparut acestea si care este ansamblul mecanismelor ce le permite sa supravietuiasca.

Interpretarea unui "fapt social" presupune, pentru a fi cât mai completa, identificarea simultana a cauzelor care îl produc si a func­tii­lor pe care le îndeplineste;

înmultirea, de exemplu, a rubricilor de fapte diverse sau pre­sa­rarea de anecdote printre informatiile politice valideaza anumite obis­nuinte sociale, ale caror functii au fost identificate.

În lipsa unei interpretari mai cuprinzatoare, ne simtim autorizati sa vorbim si despre necesitati, nu numai despre functii.

Or, caracterul subiectiv al notiunii de necesitate nu poate fi ignorat. Aceasta tine de momentul trairii si nu al gândirii. Sa afirmi ca mijloacele de comunicare raspund anumitor necesitati înseamna, în consecinta, sa exprimi o judecata de valoare privind oportunitatea satisfacerii lor: astfel, terenul judecatilor privind realitatea este parasit.

ultima tentatie prada careia risca sa cada orice interpretare functionalista este exprimata de ideea ca de îndata ce s-a recunoscut o functie unei uzante sociale, putem fi tentati sa credem nu numai în legitimitatea sa, ci si în perfecta sa eficacitate. Altfel spus, modul în care s-ar exercita aceasta uzanta ar fi din cele mai bune posibile, în ceea ce priveste functia pe care si-o asuma. Or, este evident ca se poate aprecia ca, în ciuda aparentelor, o uzanta existenta nu este neaparat cel mai bun mijloc de satisfacere a unor presupuse exigente.