Paradigme sociale: organizarea societatii

Paradigme sociale: organizarea societatii

Cercetatorii comunicarii preiau din sociologie cele patru postulate care au o importanta deosebita pentru studiul relatiilor dintre media, societate si procesul de comunicare de masa: 1) procesul prin care o socie­tate mentine stabilitatea sociala, 2) procesul prin care o societatea se schimba în timp, 3) natura si semnificatia conflictului social si 4) formele de interactiune interpersonala cu ajutorul carora se transmit sem­ni­ficatii. Termenii tehnici asociati acestor paradigme distincte sunt: func­tio­na­lis­mul structural, evolutia sociala, modelul de conflict social si   interac­tionismul simbolic. (Melvin DeFleur, Sandra Ball-Ro 838f516i keach, p.42)

a) Functionalismul structural. Organizarea sau structura unei societati îi ofera acesteia sursa de stabilitate.

Robert Merton rezuma postulatele functionalismului structural astfel:

O societate poate fi cel mai bine reprezentata ca un sistem de elemente interdependente; este o organizare de activitati interconectate, repetitive si transformate în pattern-uri.

O astfel de societate tinde natural catre o stare de echilibru dinamic; daca apare un dezechilibru, diverse forte se vor activa si vor tinde sa readuca stabilitatea.

Toate activitatile din societate contribuie la starea ei de echilibru; cu alte cuvinte, toate formele persistente de actiunile-pattern joaca un rol în mentinerea stabilitatii sistemului.

Cel putin unele dintre activitatile repetitive, denumite pattern-uri, dintr-o societate sunt indispensabile pentru continuitatea existentei acesteia. Adica, exista premise functionale care întâmpina necesitatile esentiale ale sistemului, fara de care acesta nu ar supravietui. (Apud op.cit., p.43).

În cadrul sistemului social al societatii, mijloacele de comunicare de masa se bazeaza pe actiuni repetitive, devenite pattern-uri. Între media si alte sisteme sociale exista dependente structurale care contribuie la echilibrul social al societatii.

Comunicarea de masa face parte dintre componentele fundamentale ale structurii sociale. Societatea contemporana nu este de imaginat în afara acestei componente. Totodata, comunicarea de masa poate avea si un caracter de disfunctionalitate prin dezechilibrul pe care l-ar putea provoca prin instigarea la diferite actiuni antisociale.

b) Paradigma evolutionista. Dezvoltarea comunicarii umane este strâns legata de evolutia societatii în ansamblul ei. Paradigma evolutiva a fost formulata în anii '30-'40 ai secolului al XIX-lea când s-a constituit, ca stiinta autonoma, sociologia, ca studiu al faptelor sociale.

Auguste Comte a dezvoltat conceptia organica a societatii, va­zând în societate un organism colectiv, de sine statator, care are o anumita structura, echilibrata si armonica, si care este supusa schimbarilor evolutioniste. Un principiu fundamental al organizarii societatii îl constituia, în opinia sa, specializarea, considerata drept un criteriu al sta­bi­litatii si armoniei sociale.

Totodata, evolutia societatii poate duce, printr-o diviziune exagerata a muncii, prin supraspecializare, la distrugerea echilibrului social, la dezorganizare si declin prin ruperea legaturilor dintre oameni, prin înstrainarea lor, prin afectarea comunicarii eficiente între partile componente ale organismului social.

Idei asemanatoare descoperim si în opera lui Herbert Spencer, un al alt fondator al sociologiei moderne. Aceeasi conceptie organica a societatii, aceeasi teorie evolutionista, aceeasi opinie despre diviziunea muncii, vazuta ca factor unificator al organismului social. Spencer a facut o analogie între societate si organismul individual si a sustinut ideea evolutiei naturale, ca factor reglator al societatii.

Melvin DeFleur si Sandra Ball-Rokeach rezuma ipotezele paradigmei evolutive astfel:

"Societatea poate fi considerata ca un set de elemente interdependente; este un sistem de activitati corelate, repetitive si stereotipe.

O astfel de societate se afla într-un proces de permanenta schimbare, iar formele ei sociale devin din ce în ce mai diferentiate si mai specializate.

Forme sociale noi sunt inventate sau împrumutate de la alte societati de catre indivizi în cautarea unor moduri mai eficiente de a realiza scopuri pe care le considera importante.

Acele forme sociale care ajuta oamenii sa-si atinga scopurile în mod mai eficient si care nu intra în contradictie cu valorile existente sunt adoptate, retinute si devin elemente stabile ale societatii în dezvoltare; dimpotriva, formele mai putin eficiente sunt abandonate". (op.cit., p.45)

Toate acestea au o importanta deosebita în studiul comunicarii de masa. Dezvoltarea comunicarii de masa a fost un proces evolutiv atât în privinta tehnologiei si a metodelor stiintifice utilizate, cât si în privinta formelor sociale necesare aplicarii lor eficiente.

Paradigma evolutionista presupune o permanenta adaptare, în functie de schimbarile care apar în structura organismului social din care face parte si sistemul mass-media.

O asemenea schimbare se poate observa, de exemplu, în relatia sistemul politic - sistemul mass-media. Sistemul politic a devenit mai dependent de sistemul mass-media, datorita evolutiei din planul social-politic, când s-a înregistrat un declin al puterii partidelor politice si aparitia mitingului electoral în vederea alegerii candidatilor pentru diverse functii la nivel national si local.

Au avut loc, de asemenea, schimbari importante în cadrul sistemului mass-media. Au aparut noi sisteme mass-media, noi tehnologii (televiziunea prin cablu, prin satelit s.a.), care au facut posibila o colectare si o raspândire mai rapida a informatiilor.

Astazi este de neimaginat organizarea unor alegeri în afara sistemului mass-media.

Pe de alta parte, dependenta mass-media fata de sistemul politic este la fel de evidenta. Sistemul politic controleaza sistemul economic, financiar, care poate limita într-un fel sau altul puterea presei, creându-se astfel conflicte între mass-media-putere, conflicte care se cer depasite de ambele parti. Între mass-media si sistemul politic, între mass-media si societate, trebuie sa se stabileasca relatii noi, care vor duce, inevitabil, la evolutia societatii în ansamblu.

c) Modelul conflictului social. Societatea este un ansamblu de elemenete sociale aflate în conflict, iar conflictul social poate fi o sursa de schimbare sociala. Conflictul presupune schimbarea. Filozofii si sociologii au acordat o atentie deosebita conflictului social si procesului dialectic care stau la baza aparitiei unor forme sociale noi. Karl Marx este considerat creatorul modelului social conflictual si al schimbarii sociale.

Modelul contemporan al conflictului social poate fi rezumat prin urmatoarele ipoteze:

"Se poate considera ca o societate este alcatuita din categorii si grupuri de oameni ale caror interese difera clar unele fata de altele.

Toti acesti membri ai unei societati încearca sa-si urmareasca propriile interese în competitie cu ceilalti sau sa-si conserve interesele, opunând rezistenta la eforturile competitive ale celorlalti.

O societate astfel organizata va experimenta permanent conflicte, deoarece membrii sai încearca sa obtina noi avantaje sau sa-si conserve interesele, conflictul, cu alte cuvinte, este omniprezent.

Din acest proces dialectic al competitiei si conflictului rezulta un proces permanent de schimbare; societatile nu sunt caracterizate printr-o stare de echilibru, ci printr-un proces de continua schimbare." (op.cit., p.46)

Modelul conflictului social prezinta o paradigma teoretica importanta în studiul comunicarii de masa care, asa cum am vazut, se afla într-o permanenta schimbare.

d) Interactionismul simbolic. Rolul limbii, al caracterului simbolic al limbajului, prin care noi ne deosebim de lumea animala, este fundamental în dezvoltarea si mentinerea societatii, a regulilor de con­vie­tu­ire sociala, în modelarea comportamentului uman. Interactionând unii cu altii prin limba, prin interactiune simbolica, oamenii îsi însusesc semnificatiile comune ale lucrurilor, facilitând comunicarea si întele­ge­rea, liantul social, fara de care nu este posibila existenta societatii.

Filozoful George Herbert Mead (1863-1931), reprezentant de seama al "scolii de la Chicago" (Universitatea din Chicago), este considerat fondator al interactionismului simbolic contemporan, desi notiunea ca atare va fi introdusa mai târziu de catre H. Blumer (Symbolic interactionism. Perspective and method, 1969).

Lucrarea lui Mead Mind, self and society (Gândire, sine si societate, 1934) stabileste principalele directii ale interactionismului simbolic. Autorul a elaborat teoria consecintelor personale si sociale ale interactiunii simbolice, pornind de la ideea constructiei si dezvoltarii sinelui individual în societate. În conceptia lui, termenul minte (mind) vizeaza capacitatea umana de a învata si de a folosi simboluri ale caror semnificatii sunt împartasite de altii. Numai astfel oamenii pot comunica prin limbaj, care se bazeaza pe semnificatii conventionalizate.

Viata sociala este conceputa ca un ansamblu de actiuni în cadrul carora perceptia si reprezentarea altuia au loc în termeni de asteptari si anticipari, de previziuni si strategii. Mead considera ca pentru a interactiona cu alti oameni noi trebuie sa ne asumam rolul lor. Sinele (self) se construieste în interactiunea cu ceilalti. Institutiile sociale sunt posibile "numai în masura în care fiecare individ integrat în ele ... poate prelua atitudinile generale ale tuturor celorlalti indivizi ... si îsi poate directiona în mod corespunzator propriul comportament." Mead a denumit aceasta constructie celalalt eu generalizat (generalized other - altul generalizat).

Grupul ofera posibilitatea comunicarii sinelui cu el însusi si cu ceilalti prin schimbarea de simboluri semnificative. Pentru Mead, simbolul mediaza întelegerea si comunicarea dintre indivizi în cadrul interactiunilor reciproce. Interactiunea apare astfel ca un ansamblu de strategii prin care sinele si altul se acomodeaza reciproc si realizeaza o baza comuna de simboluri.

În acest sens interactiunea este simbolica. (Catalin Zamfir, Lazar Vlasceanu, 1998, p.304)

Astfel, mintea, eul si societatea sunt toate constructii-evaluari personale si definitii de roluri pe care le obtinem prin interactionarea simbolica.

Sub influenta lui Mead, Herbert Blumer a dus mai departe teoria acestuia, subliniind ideea ca investigarea interactionist-simbolica a realitatii sociale admite trei premise:

oamenii se raporteaza la lumea sociala pe baza semnificatiilor pe care acestea le au pentru ei;

semnificatiile se constituie si se dezvolta în procesul inter­ac­tiunii sociale;

interpretarile date semnificatiilor variaza în conditiile inter­ac­tio­nale ale situatiilor concrete în care oamenii sunt implicati. (op.cit., p.304)

e) O varianta a paradigmei interactionismului simbolic este teoria etichetarii. Ea ne ajuta în studiul comportamentelor deviante si nu numai. O persoana care încalca legea sau alte norme este "etichetata" ca atare de catre o instanta a societatii. Aceasta eticheta devine o identitate majora, cu semnificatie publica, pentru acea persoana, ceea ce presupune un anume mod de reactie a celorlalti fata de acea persoana, ba chiar schimbari în conceptia despre sine a acelei persoane. Când ti se pune eticheta "bolnav mintal", "prostituata", de exemplu, este foarte greu sa scapi de aceste etichete, chiar daca ele erau adevarate doar în parte si pentru o anumita perioada din viata individului. "Astfel, semnificatiile pe care oamenii le atribuie devin ghizi pentru comportamentul lor fata de individul care poarta eticheta." (Melvin DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, 1999, p.255)

f)  Un curent care s-a dezvoltat în jurul ideii de interactiune sociala este cel reprezentat de sociologul Charles Harton Cooleycare a formulat teoria constructiei sociale potrivit careia oamenii pot comunica unii cu altii nu pe baza caracteristicilor obiective, ci doar prin impresiile pe care si le formeaza unul despre altul prin interactiune. Cooley a denumit aceste seturi de impresii "idei personale". Ideea personala este o constructie de semnificatii, de atribute imaginare pe care le proiectam asupra fiecaruia dintre prietenii nostri si cunostintele noastre ca inter­pretari ale persoanei lor. Noi ne folosim de ideea personala pe care o avem fiecare, pentru a putea anticipa comportamentul lor. Societatea este un raport între idei personale. Noi trebuie sa avem o "idee personala" si despre noi însine. Aceasta ne ajuta sa stabilim mai clar modalitatea comunicarii cu ceilalti.

Cooley denumeste cunostintele pe care le avem despre noi însine prin expresia "eul oglinda", deoarece noi obtinem impresiile despre ceea ce suntem urmarind actiunile celorlalti. Individul este, deci, o oglinda sociala în care se vad nu numai reactiile celorlalti fata de noi, ci si impresiile noastre personale, subiective, pline de semnificatii.

Este vorba de o teorie a comunicarii interpersonale, dezvoltata în cadrul sociologiei cunoasterii, a cunoasterii sociale.

Melvin DeFleur si Sandra Ball-Rokeach definesc cunoasterea sociala drept "un concept general care leaga structurile cognitive" de "procesele care stau la baza deciziilor sociale si a comportamentului social". (Melvin DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, p.256)

Cunoasterea sociala presupune integrarea individului în societate, un proces al modelarii, al învatarii sociale, al organizaii sociale, un proces de socializare, în afara carora nu este posibila supravietuirea societatii.

Socializarea pregateste individul pentru viata de grup.

g) Teoria organizarii sociale îsi propune sa realizeze o analiza so­ciologica a comportamentului uman în cadrul grupurilor, sa studieze re­gulile de interactiune interpersonala care se stabilesc în procesul co­mu­ni­carii, în asumarea acelorasi valori, a acelorasi principii generale de viata.

Vorbind despre comportamentele majore ale organizarii sociale a grupurilor, Melvin DeFleur si Sandra Ball-Rokeach considera ca acestea pot fi întelese în termenii a patru concepte fundamentale: norme, roluri, ierarhii si sanctiuni.

Sa le examinam pe rând:

1. Normele sunt reguli generale întelese si urmate de toti membrii unui grup. Ele acopera o vasta gama de activitati, de la ritualuri simple, la recomandari semnificative din punct de vedere subiectiv referitoare la comportamentul sexual. Unele au consecinte nesemnificative atunci când se deviaza de la ele (un comportament indecent în public). Altele sunt atât de grave, încât oamenii considera ca trebuie respectate strict ("nu trebuie sa ucizi"). Unele sunt informale, decurgând din relatiile zilnice dintre oameni, altele devin legi si sunt cuprinse în coduri scrise.

2. Rolurile sunt de asemenea reguli, dar ele se aplica selectiv în organizarea activitatilor în grup. Ele definesc roluri specializate pe care oamenii le joaca în activitatile de grup. De exemplu, sotii, sotiile si copiii joaca roluri distincte în cadrul familiei.

În comunitati si societati, structura rolului devine foarte complicata.

Rolurile permit oamenilor sa actioneze în colectiv, într-o maniera coordonata, pentru a realiza obiective care nu ar putea fi îndeplinite daca fiecare membru ar actiona independent. Factorii cheie sunt specializarea activitatilor si interdependenta lor.

3) Ierarhia. Unii membri ai grupurilor au mai multa putere, autoritate si prestigiu decât altii. Deseori, acestea duc la deosebiri semnificative în privilegii, recompense si câstiguri suplimentare. Puterea diferen­tiata presupune ca unii îi pot face pe ceilalti sa le urmeze ordinele. Autoritatea implica faptul ca acesti indivizi au sprijinul grupului ca întreg în exercitarea puterii.

Esential pentru functionarea armonioasa a unui grup este ca rangurile sociale sa fie recunoscute de fiecare membru, iar comportamentul fata de altii sa tina seama de aceste ranguri.

4) Sanctiunile - se aplica în interiorul grupurilor în scopul men­ti­nerii controlului social. Prin natura umana, exista tendinte spre un com­portament deviant. Oamenii nu respecta normele. Ei nu reusesc sa-si îndeplineasca rolurile conform asteptarilor, sfideaza dorintele sau ordinele celor puternici sau nu recunosc valabilitatea statutului celor care se bucura de onoare sociala. Toate acestea întrerup functionarea grupului ca sistem de comportament social, facând viata stresanta pentru majoritate.

Din aceste motive, se aplica sanctiuni pentru pedepsirea celor care se abat de la norme si pentru prevenirea celor care s-ar gândi la infractiuni.

Oamenii trebuie sa învete normele, rolurile ce le revin în cadrul sistemului social, pentru ca numai astfel acesta poate sa functioneze ca un organism viu, sanatos. (Melvin DeFleur, Sandra Ball-Ro 838f516i keach, 1999, p.223-224).

Desigur, toate acestea au o legatura profunda cu mijloacele de comunicare de masa, care transmit informatii privind regulile de conduita sociala si care modeleaza comportamentul public.

Modelul sociologic de analiza a comunicarii de masa vizeaza "caracterul de sistem social al fenomenului si relatia sa cu ambianta sociala." (Gina Stoiciu, 1981, p.37)

În opinia lui T. Parsons, "comunicarea de masa nu este decât un caz particular al procesului social".

Unele modele sociologice de analiza a comunicarii de masa uti­li­zeaza modelul pietii. În aceasta situatie, comunicarea de masa este considerata ca un sistem particular cu un dublu circuit de schimburi: unul de colectare, celalalt de difuzare. Obiectivul cercetarii îl constituie surprinderea "mecanismelor de reglare a relatiei cerere si oferta" în vederea atingerii "situatiei de echilibru".

Alte analize urmeaza "schema productie-consum", implicând "în mod egal economia (creatie-productie-consum) si psihologia (proiectie-identificare-transfer)".

Analiza sociologica s-a realizat si sub forma studierii mesajelor difuzate precum si a reactiilor la mesaje, în termeni de structura sociala si de proces social, grupul fiind considerat atât ca un "cadru de referinta", cât si ca un "model de interpretare a informatiei". (Gina Stoiciu, 1981, p.37).

Schema alaturata prezinta comunicarea de masa ca o componenta proceselor sociale largi:

Sursa: Gina Stoiciu, op.cit., p.37

Aurelian Bondrea considera ca valoarea acestei scheme consta în faptul ca:

a)       "interpreteaza comunicatia ca pe un mecanism utilizat de fortele sociale în directia reproducerii si/sau transformarii structurii sociale;

b)      considera mediul comunicarii ca mediu cultural ideologic si pune în evidenta functia sociala a ideologiilor;

c)       releva modul socialmente determinat si global de structurare a mesajelor;

d)      permite abordarea critica a teoriilor elitiste, în care masele nu apar ca agenti creatori de cultura, ci doar ca mari consumatoare de cultura;

e)       face posibila critica teoriilor culturii de masa, înteleasa ca fenomen si stadiu de masificare a culturii." (Aurelian Bondrea, 1997, p.235)