Paradigme sociale: organizarea societatii

Paradigme sociale: organizarea societatii

Cercetatorii comunicarii preiau din sociologie cele patru postulate care au o importanta deosebita pentru studiul relatiilor dintre media, societate si procesul de comunicare de masa: 1) procesul prin care o socie­tate mentine stabilitatea sociala, 2) procesul prin care o societatea se schimba īn timp, 3) natura si semnificatia conflictului social si 4) formele de interactiune interpersonala cu ajutorul carora se transmit sem­ni­ficatii. Termenii tehnici asociati acestor paradigme distincte sunt: func­tio­na­lis­mul structural, evolutia sociala, modelul de conflict social si   interac­tionismul simbolic. (Melvin DeFleur, Sandra Ball-Ro 838f516i keach, p.42)

a) Functionalismul structural. Organizarea sau structura unei societati īi ofera acesteia sursa de stabilitate.

Robert Merton rezuma postulatele functionalismului structural astfel:

O societate poate fi cel mai bine reprezentata ca un sistem de elemente interdependente; este o organizare de activitati interconectate, repetitive si transformate īn pattern-uri.

O astfel de societate tinde natural catre o stare de echilibru dinamic; daca apare un dezechilibru, diverse forte se vor activa si vor tinde sa readuca stabilitatea.

Toate activitatile din societate contribuie la starea ei de echilibru; cu alte cuvinte, toate formele persistente de actiunile-pattern joaca un rol īn mentinerea stabilitatii sistemului.

Cel putin unele dintre activitatile repetitive, denumite pattern-uri, dintr-o societate sunt indispensabile pentru continuitatea existentei acesteia. Adica, exista premise functionale care īntāmpina necesitatile esentiale ale sistemului, fara de care acesta nu ar supravietui. (Apud op.cit., p.43).

Īn cadrul sistemului social al societatii, mijloacele de comunicare de masa se bazeaza pe actiuni repetitive, devenite pattern-uri. Īntre media si alte sisteme sociale exista dependente structurale care contribuie la echilibrul social al societatii.

Comunicarea de masa face parte dintre componentele fundamentale ale structurii sociale. Societatea contemporana nu este de imaginat īn afara acestei componente. Totodata, comunicarea de masa poate avea si un caracter de disfunctionalitate prin dezechilibrul pe care l-ar putea provoca prin instigarea la diferite actiuni antisociale.

b) Paradigma evolutionista. Dezvoltarea comunicarii umane este strāns legata de evolutia societatii īn ansamblul ei. Paradigma evolutiva a fost formulata īn anii '30-'40 ai secolului al XIX-lea cānd s-a constituit, ca stiinta autonoma, sociologia, ca studiu al faptelor sociale.

Auguste Comte a dezvoltat conceptia organica a societatii, va­zānd īn societate un organism colectiv, de sine statator, care are o anumita structura, echilibrata si armonica, si care este supusa schimbarilor evolutioniste. Un principiu fundamental al organizarii societatii īl constituia, īn opinia sa, specializarea, considerata drept un criteriu al sta­bi­litatii si armoniei sociale.

Totodata, evolutia societatii poate duce, printr-o diviziune exagerata a muncii, prin supraspecializare, la distrugerea echilibrului social, la dezorganizare si declin prin ruperea legaturilor dintre oameni, prin īnstrainarea lor, prin afectarea comunicarii eficiente īntre partile componente ale organismului social.

Idei asemanatoare descoperim si īn opera lui Herbert Spencer, un al alt fondator al sociologiei moderne. Aceeasi conceptie organica a societatii, aceeasi teorie evolutionista, aceeasi opinie despre diviziunea muncii, vazuta ca factor unificator al organismului social. Spencer a facut o analogie īntre societate si organismul individual si a sustinut ideea evolutiei naturale, ca factor reglator al societatii.

Melvin DeFleur si Sandra Ball-Rokeach rezuma ipotezele paradigmei evolutive astfel:

"Societatea poate fi considerata ca un set de elemente interdependente; este un sistem de activitati corelate, repetitive si stereotipe.

O astfel de societate se afla īntr-un proces de permanenta schimbare, iar formele ei sociale devin din ce īn ce mai diferentiate si mai specializate.

Forme sociale noi sunt inventate sau īmprumutate de la alte societati de catre indivizi īn cautarea unor moduri mai eficiente de a realiza scopuri pe care le considera importante.

Acele forme sociale care ajuta oamenii sa-si atinga scopurile īn mod mai eficient si care nu intra īn contradictie cu valorile existente sunt adoptate, retinute si devin elemente stabile ale societatii īn dezvoltare; dimpotriva, formele mai putin eficiente sunt abandonate". (op.cit., p.45)

Toate acestea au o importanta deosebita īn studiul comunicarii de masa. Dezvoltarea comunicarii de masa a fost un proces evolutiv atāt īn privinta tehnologiei si a metodelor stiintifice utilizate, cāt si īn privinta formelor sociale necesare aplicarii lor eficiente.

Paradigma evolutionista presupune o permanenta adaptare, īn functie de schimbarile care apar īn structura organismului social din care face parte si sistemul mass-media.

O asemenea schimbare se poate observa, de exemplu, īn relatia sistemul politic - sistemul mass-media. Sistemul politic a devenit mai dependent de sistemul mass-media, datorita evolutiei din planul social-politic, cānd s-a īnregistrat un declin al puterii partidelor politice si aparitia mitingului electoral īn vederea alegerii candidatilor pentru diverse functii la nivel national si local.

Au avut loc, de asemenea, schimbari importante īn cadrul sistemului mass-media. Au aparut noi sisteme mass-media, noi tehnologii (televiziunea prin cablu, prin satelit s.a.), care au facut posibila o colectare si o raspāndire mai rapida a informatiilor.

Astazi este de neimaginat organizarea unor alegeri īn afara sistemului mass-media.

Pe de alta parte, dependenta mass-media fata de sistemul politic este la fel de evidenta. Sistemul politic controleaza sistemul economic, financiar, care poate limita īntr-un fel sau altul puterea presei, creāndu-se astfel conflicte īntre mass-media-putere, conflicte care se cer depasite de ambele parti. Īntre mass-media si sistemul politic, īntre mass-media si societate, trebuie sa se stabileasca relatii noi, care vor duce, inevitabil, la evolutia societatii īn ansamblu.

c) Modelul conflictului social. Societatea este un ansamblu de elemenete sociale aflate īn conflict, iar conflictul social poate fi o sursa de schimbare sociala. Conflictul presupune schimbarea. Filozofii si sociologii au acordat o atentie deosebita conflictului social si procesului dialectic care stau la baza aparitiei unor forme sociale noi. Karl Marx este considerat creatorul modelului social conflictual si al schimbarii sociale.

Modelul contemporan al conflictului social poate fi rezumat prin urmatoarele ipoteze:

"Se poate considera ca o societate este alcatuita din categorii si grupuri de oameni ale caror interese difera clar unele fata de altele.

Toti acesti membri ai unei societati īncearca sa-si urmareasca propriile interese īn competitie cu ceilalti sau sa-si conserve interesele, opunānd rezistenta la eforturile competitive ale celorlalti.

O societate astfel organizata va experimenta permanent conflicte, deoarece membrii sai īncearca sa obtina noi avantaje sau sa-si conserve interesele, conflictul, cu alte cuvinte, este omniprezent.

Din acest proces dialectic al competitiei si conflictului rezulta un proces permanent de schimbare; societatile nu sunt caracterizate printr-o stare de echilibru, ci printr-un proces de continua schimbare." (op.cit., p.46)

Modelul conflictului social prezinta o paradigma teoretica importanta īn studiul comunicarii de masa care, asa cum am vazut, se afla īntr-o permanenta schimbare.

d) Interactionismul simbolic. Rolul limbii, al caracterului simbolic al limbajului, prin care noi ne deosebim de lumea animala, este fundamental īn dezvoltarea si mentinerea societatii, a regulilor de con­vie­tu­ire sociala, īn modelarea comportamentului uman. Interactionānd unii cu altii prin limba, prin interactiune simbolica, oamenii īsi īnsusesc semnificatiile comune ale lucrurilor, facilitānd comunicarea si īntele­ge­rea, liantul social, fara de care nu este posibila existenta societatii.

Filozoful George Herbert Mead (1863-1931), reprezentant de seama al "scolii de la Chicago" (Universitatea din Chicago), este considerat fondator al interactionismului simbolic contemporan, desi notiunea ca atare va fi introdusa mai tārziu de catre H. Blumer (Symbolic interactionism. Perspective and method, 1969).

Lucrarea lui Mead Mind, self and society (Gāndire, sine si societate, 1934) stabileste principalele directii ale interactionismului simbolic. Autorul a elaborat teoria consecintelor personale si sociale ale interactiunii simbolice, pornind de la ideea constructiei si dezvoltarii sinelui individual īn societate. Īn conceptia lui, termenul minte (mind) vizeaza capacitatea umana de a īnvata si de a folosi simboluri ale caror semnificatii sunt īmpartasite de altii. Numai astfel oamenii pot comunica prin limbaj, care se bazeaza pe semnificatii conventionalizate.

Viata sociala este conceputa ca un ansamblu de actiuni īn cadrul carora perceptia si reprezentarea altuia au loc īn termeni de asteptari si anticipari, de previziuni si strategii. Mead considera ca pentru a interactiona cu alti oameni noi trebuie sa ne asumam rolul lor. Sinele (self) se construieste īn interactiunea cu ceilalti. Institutiile sociale sunt posibile "numai īn masura īn care fiecare individ integrat īn ele ... poate prelua atitudinile generale ale tuturor celorlalti indivizi ... si īsi poate directiona īn mod corespunzator propriul comportament." Mead a denumit aceasta constructie celalalt eu generalizat (generalized other - altul generalizat).

Grupul ofera posibilitatea comunicarii sinelui cu el īnsusi si cu ceilalti prin schimbarea de simboluri semnificative. Pentru Mead, simbolul mediaza īntelegerea si comunicarea dintre indivizi īn cadrul interactiunilor reciproce. Interactiunea apare astfel ca un ansamblu de strategii prin care sinele si altul se acomodeaza reciproc si realizeaza o baza comuna de simboluri.

Īn acest sens interactiunea este simbolica. (Catalin Zamfir, Lazar Vlasceanu, 1998, p.304)

Astfel, mintea, eul si societatea sunt toate constructii-evaluari personale si definitii de roluri pe care le obtinem prin interactionarea simbolica.

Sub influenta lui Mead, Herbert Blumer a dus mai departe teoria acestuia, subliniind ideea ca investigarea interactionist-simbolica a realitatii sociale admite trei premise:

oamenii se raporteaza la lumea sociala pe baza semnificatiilor pe care acestea le au pentru ei;

semnificatiile se constituie si se dezvolta īn procesul inter­ac­tiunii sociale;

interpretarile date semnificatiilor variaza īn conditiile inter­ac­tio­nale ale situatiilor concrete īn care oamenii sunt implicati. (op.cit., p.304)

e) O varianta a paradigmei interactionismului simbolic este teoria etichetarii. Ea ne ajuta īn studiul comportamentelor deviante si nu numai. O persoana care īncalca legea sau alte norme este "etichetata" ca atare de catre o instanta a societatii. Aceasta eticheta devine o identitate majora, cu semnificatie publica, pentru acea persoana, ceea ce presupune un anume mod de reactie a celorlalti fata de acea persoana, ba chiar schimbari īn conceptia despre sine a acelei persoane. Cānd ti se pune eticheta "bolnav mintal", "prostituata", de exemplu, este foarte greu sa scapi de aceste etichete, chiar daca ele erau adevarate doar īn parte si pentru o anumita perioada din viata individului. "Astfel, semnificatiile pe care oamenii le atribuie devin ghizi pentru comportamentul lor fata de individul care poarta eticheta." (Melvin DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, 1999, p.255)

f)  Un curent care s-a dezvoltat īn jurul ideii de interactiune sociala este cel reprezentat de sociologul Charles Harton Cooleycare a formulat teoria constructiei sociale potrivit careia oamenii pot comunica unii cu altii nu pe baza caracteristicilor obiective, ci doar prin impresiile pe care si le formeaza unul despre altul prin interactiune. Cooley a denumit aceste seturi de impresii "idei personale". Ideea personala este o constructie de semnificatii, de atribute imaginare pe care le proiectam asupra fiecaruia dintre prietenii nostri si cunostintele noastre ca inter­pretari ale persoanei lor. Noi ne folosim de ideea personala pe care o avem fiecare, pentru a putea anticipa comportamentul lor. Societatea este un raport īntre idei personale. Noi trebuie sa avem o "idee personala" si despre noi īnsine. Aceasta ne ajuta sa stabilim mai clar modalitatea comunicarii cu ceilalti.

Cooley denumeste cunostintele pe care le avem despre noi īnsine prin expresia "eul oglinda", deoarece noi obtinem impresiile despre ceea ce suntem urmarind actiunile celorlalti. Individul este, deci, o oglinda sociala īn care se vad nu numai reactiile celorlalti fata de noi, ci si impresiile noastre personale, subiective, pline de semnificatii.

Este vorba de o teorie a comunicarii interpersonale, dezvoltata īn cadrul sociologiei cunoasterii, a cunoasterii sociale.

Melvin DeFleur si Sandra Ball-Rokeach definesc cunoasterea sociala drept "un concept general care leaga structurile cognitive" de "procesele care stau la baza deciziilor sociale si a comportamentului social". (Melvin DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, p.256)

Cunoasterea sociala presupune integrarea individului īn societate, un proces al modelarii, al īnvatarii sociale, al organizaii sociale, un proces de socializare, īn afara carora nu este posibila supravietuirea societatii.

Socializarea pregateste individul pentru viata de grup.

g) Teoria organizarii sociale īsi propune sa realizeze o analiza so­ciologica a comportamentului uman īn cadrul grupurilor, sa studieze re­gulile de interactiune interpersonala care se stabilesc īn procesul co­mu­ni­carii, īn asumarea acelorasi valori, a acelorasi principii generale de viata.

Vorbind despre comportamentele majore ale organizarii sociale a grupurilor, Melvin DeFleur si Sandra Ball-Rokeach considera ca acestea pot fi īntelese īn termenii a patru concepte fundamentale: norme, roluri, ierarhii si sanctiuni.

Sa le examinam pe rānd:

1. Normele sunt reguli generale īntelese si urmate de toti membrii unui grup. Ele acopera o vasta gama de activitati, de la ritualuri simple, la recomandari semnificative din punct de vedere subiectiv referitoare la comportamentul sexual. Unele au consecinte nesemnificative atunci cānd se deviaza de la ele (un comportament indecent īn public). Altele sunt atāt de grave, īncāt oamenii considera ca trebuie respectate strict ("nu trebuie sa ucizi"). Unele sunt informale, decurgānd din relatiile zilnice dintre oameni, altele devin legi si sunt cuprinse īn coduri scrise.

2. Rolurile sunt de asemenea reguli, dar ele se aplica selectiv īn organizarea activitatilor īn grup. Ele definesc roluri specializate pe care oamenii le joaca īn activitatile de grup. De exemplu, sotii, sotiile si copiii joaca roluri distincte īn cadrul familiei.

Īn comunitati si societati, structura rolului devine foarte complicata.

Rolurile permit oamenilor sa actioneze īn colectiv, īntr-o maniera coordonata, pentru a realiza obiective care nu ar putea fi īndeplinite daca fiecare membru ar actiona independent. Factorii cheie sunt specializarea activitatilor si interdependenta lor.

3) Ierarhia. Unii membri ai grupurilor au mai multa putere, autoritate si prestigiu decāt altii. Deseori, acestea duc la deosebiri semnificative īn privilegii, recompense si cāstiguri suplimentare. Puterea diferen­tiata presupune ca unii īi pot face pe ceilalti sa le urmeze ordinele. Autoritatea implica faptul ca acesti indivizi au sprijinul grupului ca īntreg īn exercitarea puterii.

Esential pentru functionarea armonioasa a unui grup este ca rangurile sociale sa fie recunoscute de fiecare membru, iar comportamentul fata de altii sa tina seama de aceste ranguri.

4) Sanctiunile - se aplica īn interiorul grupurilor īn scopul men­ti­nerii controlului social. Prin natura umana, exista tendinte spre un com­portament deviant. Oamenii nu respecta normele. Ei nu reusesc sa-si īndeplineasca rolurile conform asteptarilor, sfideaza dorintele sau ordinele celor puternici sau nu recunosc valabilitatea statutului celor care se bucura de onoare sociala. Toate acestea īntrerup functionarea grupului ca sistem de comportament social, facānd viata stresanta pentru majoritate.

Din aceste motive, se aplica sanctiuni pentru pedepsirea celor care se abat de la norme si pentru prevenirea celor care s-ar gāndi la infractiuni.

Oamenii trebuie sa īnvete normele, rolurile ce le revin īn cadrul sistemului social, pentru ca numai astfel acesta poate sa functioneze ca un organism viu, sanatos. (Melvin DeFleur, Sandra Ball-Ro 838f516i keach, 1999, p.223-224).

Desigur, toate acestea au o legatura profunda cu mijloacele de comunicare de masa, care transmit informatii privind regulile de conduita sociala si care modeleaza comportamentul public.

Modelul sociologic de analiza a comunicarii de masa vizeaza "caracterul de sistem social al fenomenului si relatia sa cu ambianta sociala." (Gina Stoiciu, 1981, p.37)

Īn opinia lui T. Parsons, "comunicarea de masa nu este decāt un caz particular al procesului social".

Unele modele sociologice de analiza a comunicarii de masa uti­li­zeaza modelul pietii. Īn aceasta situatie, comunicarea de masa este considerata ca un sistem particular cu un dublu circuit de schimburi: unul de colectare, celalalt de difuzare. Obiectivul cercetarii īl constituie surprinderea "mecanismelor de reglare a relatiei cerere si oferta" īn vederea atingerii "situatiei de echilibru".

Alte analize urmeaza "schema productie-consum", implicānd "īn mod egal economia (creatie-productie-consum) si psihologia (proiectie-identificare-transfer)".

Analiza sociologica s-a realizat si sub forma studierii mesajelor difuzate precum si a reactiilor la mesaje, īn termeni de structura sociala si de proces social, grupul fiind considerat atāt ca un "cadru de referinta", cāt si ca un "model de interpretare a informatiei". (Gina Stoiciu, 1981, p.37).

Schema alaturata prezinta comunicarea de masa ca o componenta proceselor sociale largi:

Sursa: Gina Stoiciu, op.cit., p.37

Aurelian Bondrea considera ca valoarea acestei scheme consta īn faptul ca:

a)       "interpreteaza comunicatia ca pe un mecanism utilizat de fortele sociale īn directia reproducerii si/sau transformarii structurii sociale;

b)      considera mediul comunicarii ca mediu cultural ideologic si pune īn evidenta functia sociala a ideologiilor;

c)       releva modul socialmente determinat si global de structurare a mesajelor;

d)      permite abordarea critica a teoriilor elitiste, īn care masele nu apar ca agenti creatori de cultura, ci doar ca mari consumatoare de cultura;

e)       face posibila critica teoriilor culturii de masa, īnteleasa ca fenomen si stadiu de masificare a culturii." (Aurelian Bondrea, 1997, p.235)