Procesul comunicarii

COMUNICAREA

1.1. Ce este comunicarea?

Termenul de comunicare are numeroase fatete - incepand de la cele care caracterizeaza situatiile de zi cu zi, pana la cele mai sofisticate, atunci cand facem referire la sistemele informatice cele mai performante, spre exemplu. Semantica termenului are baze substantiale asemanatoare indiferent daca facem referire la comunicarea dintre educator si copilul din grupa mica de la gradinita sau la comunicarea prin intermediul sistemelor tip GPS. Difera modul in care se transmite informatia, viteza, acuratetea si, bineinteles, tehnologia si know-how-ul respective.

Aceasta cuprindere larga si omniprezenta a conceptului de comunicare lanseaza atat cercetatorului din domeniu, dar si celor interesati de o abordare mai putin profunda, adevarate provocari in ceea ce priveste metodologia de abordare cunoasterii fenomenologice in domeniu. Prima abordare, caracterizata de catre un grad ridicat de pragmatism, se refera la realizarea unei colectii de modele care sa prezinte rezultatele unor experiente sau exercitii de cunoastere, iar cea de-a doua, cu un caracter mult mai general, de prezentar 434g67e e a unor teorii cu un grad ridicat de sintetism.

1.2. Definitii

Comunicarea este un proces in care oamenii isi impartasesc informatii, idei si sentimente. (Hybels & Weaver, 1986)

Comunicarea este procesul prin care o parte (numita emitator) transmite informatii (Un mesaj) unei alte parti (numita receptor)." (Baron, 1983)

"Comunicarea se refera la actiunea, cu una sau mai multe persoane, de trimitere si receptare a unor mesaje care pot fi deformate de zgomote, are loc intr-un context, presupune anumite efecte si furnizeaza oportunitati de feed-back." (De Vito, 1988)

" Comunicarea reprezinta interactiunea sociala prin sistemul de simboluri si mesaje." (Gerbner)

"Comunicarea isi focalizeaza interesul central pe acele situatii comportamentale in care o sursa transmite un mesaj unui receptor, cu intentia manifesta de a-i influenta comportamentele ulterioare." (Miller)

"Comunicarea este realizarea sociala in comportamentul simbolic." (Baird & Knower)

"Comunicarea este procesul transmiterii structurii intre componentele unui sistem care poate fi identificat in timp si spatiu". (Krippenddorf)

"Comunicarea este o functie sociala, o distributie a elementelor comportamentului sau un mod de viata alaturi de existenta unui set de reguli Comunicarea nu este raspunsul insusi, dar este, intr-un mod esential, un set de relationari bazate pe transmiterea unor stimuli (semne) si evocarea raspunsurilor." (Cherry)

"Comunicarea se petrece in clipa in care persoanele atribuie semnificatia mesajelor referitoare la comportament." (Mortensen)

"Comunicarea reprezinta un proces de viata esential, prin care animalele si oamenii genereaza sisteme, obtin, transforma si folosesc informatia pentru a-si duce la bun sfarsit activitatile sau viata." (Ruben)

"Comunicarea consta in atribuirea unui sens semnelor, perceperea intelesului." (Cronkhite)

O sinteza efectuata de catre McQuail, in incercarea de a oferi o definire completa, sintetizeaza urmatoarele idei:

simboluri, vorbire, limbaj

intelegerea - receptarea, nu transmiterea mesajelor

interactiune, relatie - schimbul activ si coorientarea

reducerea incertitudinii - ipotetica dorinta fundamentala, care duce la cautarea de informatie in scopul adaptarii

procesul - intreaga secventa a transmiterii

transfer, transmitere - miscare conotativa in spatiu si timp

legatura, unire - comunicare in ipostaza de conector, de articulator

trasaturi comune - amplificarea a ceea ce este impartasit sau acceptat de ambele parti

canal, purtator, ruta - o extensie a transferului , avand ca referinta principala calea sau vehiculul (sistem de semne sau tehnologie)

memorie, stocare - comunicarea duce la acumularea de informatie si putem sa comunicam cu astfel de depozite informative

raspuns discriminatoriu - accentuarea acordarii selective de atentie si a interpretarii

stimuli - accentuarea caracterului mesajului in cauza, a raspunsului sau a reactiei

intentie - accentueaza faptul ca actele comunicative au un scop

momentul si situatia - acordarea de atentie contextului actului comunicativ

putere - comunicarea vazuta ca mijloc de influenta

1.3. Modele ale procesului de comunicare

1.3.1. Modelul Shannon & Weaver (Fig. 1.1.)

Fig. 1.1. Modelul Shannon & Weaver

Este unul dintre modelele de referinta in teoria comunicarii, fiind dezvoltat incepand cu anul 1949 in diferite variante, cu modificarile de rigoare. Imediat dupa afirmarea ciberneticii ca stiinta de sine statatoare, la mijlocul anilor 40, prefigurand Teoria cibernetica a comunicarii si scoala de la Palo Alto, acest model a fost folosit in mod intens, interesul directionandu-se, in principal, inspre analiza influentei buclei de feed-back. Principalul avantaj al modelului este acela al simplitatii (este un model liniar), implicand astfel robustete si o percepere mai usoara a influentei factorilor perturbatori asupra functionarii sale.

1.3.2. Modelul Andersch, Staats & Bostrom (Fig. 1.2.)

Fig. 1.2. Modelul Andersch, Straats & Bostrom

Principalele caracteristici a acestui model sunt:

ciclicitatea procesului de comunicare;

spatii de observabilitate diferite pentru emitator si pentru receptor;

rol dual al entitatii emitator-receptor;

stimulii pot influenta atat emitatorul, cat si receptorul

existenta unei balante dinamice in procesul de reactualizare a informatiei.

1.3.3. Modelul SMCR (Fig. 1.3.)

Modelul SMCR (Sursa - Mesaj - Canal - Receptor) a fost propus de catre David K. Berlo si are drept principala particularitate existenta unui echilibru dinamic al actului de comunicare, in sensul ca existenta unor deprinderi bune de comunicare la nivelul emitatorului implica existenta unor deprinderi bune de comunicare si la nivelul receptorului, ca o conditie ineludabila de eficientizare a procesului de comunicare. Modelul evidentiaza si rolul major pe care cultura si sistemul social il au asupra procesului comunicarii, punandu-se accent pe extinderea ariei de cuprindere a emitatorilor.

Fig. 1.3. Modelul SMCR

1.3.4. Modelul lui Gebner (Fig. 4)

Este considerat a fi unul dintre cele mai elaborate modele, cu un grad ridicat de surprindere a relatiei dintre forma si continut. Una dintre caracteristicile sale cele mai importante este aceea a existentei unui proces dinamic interactiv intre producerea evenimentului si perceperea informatiei despre eveniment. De asemenea, modelul considera ca accesul la diferite canale de informare si controlul mediilor de informare joaca un rol determinant pentru relevanta comunicarii.

Fig. 1.4. Modelul Gebner

1.3.5. Modelul lui Joseph de Vito (Fig. 1.5.)

Asa cum s-a prezentat si la punctul 1.2., acest model al comunicarii se refera la actiunea uneia sau mai multor persoane, de trimitere si receptarea a unor mesaje care pot fi deformate de perturbatii informationale si care sunt puternic influentate de procesul de reactie informationala a mediului. De asemenea, acest model acorda o importanta deosebita experientei specifice in domeniu, totul inglobat intr-un context general, bine particularizat.

Fig. 1.5. Modelul lui Joseph de Vito

1.3.6. Modelul lui Maletzke (Fig. 1.6.)

Principala caracteristica a acestui model este gradul sau de generalitate, fiind directionat in principal pentru explicarea comunicarii de masa. Criticat de multe ori pentru faptul de a fi prea ramificat, modelul inglobeaza insa o serie de elemente neluate in seama de majoritatea altor modele. Interpretarea rezultatelor obtinute prin folosirea acestui model trebuie realizata cu multa atentie, complexitatea sa facandu-l foarte senzitiv la variatii mici ale marimilor luate in considerare. Ca idee de ansamblu, modelul lui Maletzke se constituie intr-un instrument puternic pentru surprinderea unui domeniu de comunicare larg, dar a carui folosire trebuie analizata cu grija.

a - selectarea si restructurarea continutului;

b - presiunea sau constrangerea din partea mesajului;

c - presiunea sau constrangerea din partea mediului;

d - imaginea emitatorului despre receptor;

e - imaginea receptorului despre emitator;

f - feedback spontan de la receptor;

g - selectia efectuata de catre receptorul din mediu;

h - efectul, experienta continutului;

i - presiunea sau constrangerea din mediu;

j - imaginea receptorului asupra mediului.

Fig. 1.6. Modelul lui Maletzke

1.3.7. Modelul lui Schmuck (Fig. 1.7.)

Fig. 1.7. Modelul lui Schmuk

Este un model cu un puternic caracter didactic, folosit cu succes atat pentru comunicarea bipolara, cat si pentru cea multipolara (un emitator si mai multi receptori; un receptor si mai multi emitatori; comunicarea tip "vector"), punand foarte mult accentul pe interpretarile care se bazeaza pe analiza comportamentului uman. Este un model deschis, cu larga aplicabilitate, a carui folosire implica insa solide cunostinte de psihologie. Aria sa de cuprindere implica nu numai comunicarea verbala, ci si cea non-verbala.

1.3.8. Modelul lui Torrington (Tab. 1)

Este un alt model cu un puternic caracter didactic, care ofera, intr-o forma matriciala, o viziune ampla asupra fenomenului comunicarii, pe lantul codare - transmisie - mediu - receptie - decodare - feed-back. O alta particularitate a acestui model este reprezentata de faptul ca ofera puncte de control pentru defalcarea subprocesuala a activitatilor, in ideea dezvoltarii unui algoritm cat mai usor de tinut sub control. Aplicarea acestui model trebuie sa evite conceperea unui algoritm stufos, care pe langa implicatii de rigidizare a procesului poate incuba si pierderi de substanta informationala.

Tab. 1.1. - Modelul lui Torrington

1.4. Teorii ale comunicarii

Comunicarea, din punctul de vedere al incadrarii intr-un sistem teoretic, oscileaza intre abordarile de natura pura si cele de natura eclectica, chiar holisitica. Aceste oscilatii sunt indreptatite deoarece, pe de-o parte, este evidenta dorinta naturii umane de a lucra intr-un cadru determinist, cu cat mai putine variabile iar, pe de alta parte, este imposibil ca domenii stiintifice conexe (psihologie, pedagogie, sociologie, lingvistica, matematica etc.) sa nu prezinte confluente cu domeniul comunicarii. Din acest motiv se prezinta in continuare cateva dintre cele mai reprezentative teorii in domeniul comunicarii, punctandu-se principalele lor caracteristici.

1.4.1. Teoria matematica

Cunoscuta si sub denumirea de teoria informatiei, a avut si are un impact deosebit asupra modului in care se intelege si se conceptualizeaza procesul comunicarii. In esenta, teoria propune un model liniar (vezi punctul 1.3.1.), cu scopul de a cauta cele mai rapide si mai sigure cai de transmite informatia, cu eficientizarea la maximum a canalelor de comunicare.

Teoria identifica trei nivele ale problemelor de comunicare, dupa cum urmeaza:

• Problemele tehnice - gradul de acuratete a transmiterii codate a informatiei;
• Problemele semantice - care este gradul de fidelitate al transmiterii mesajului dorit;
• Probleme de eficienta - care este rolul activ al mesajului transmis.

Unul dintre conceptele introduse de catre teoria informatiei este acela de bit (binary digit), ca unitate de masura a cantitatii de informatie, desemnand o alegere duala de tip da/nu. Alte doua concepte remarcabile sunt acelea de zgomot si redundanta informationala, teoria studiind impactul acestora asupra procesului comunicarii, in ansamblu.

1.4.2. Teoria cibernetica

Bazata pe studiile lui Wiener si Bertalanffy, aceasta teorie cauta sa dezvolte ideea conform careia, procesul comunicarii este unul care inglobeaza atat partea umana, cat si ansamblul de natura tehnica, totul intr-o abordare sistemica, ca un ansamblu dinamic, caracterizat de interrelationari si aflat in permanenta schimbare.

O caracteristica importanta a acestei teorii este aceea ca se acorda o importanta deosebita fenomenului de feed-back, influenta acestuia asupra reusitei unei actiuni fiind covarsitoare:

• Pentru o actiune efectiva asupra lumii exterioare, esential nu este numai ca posedam buni efectori, ci ca performanta acestora sa fie semnalata inapoi corect." (Wiener, 1966).
• "Nu incape nici o indoiala ca sistemul social este un tot organizat, ca si individul; ca este unit de un sistem de comunicatii; ca are o dinamica in care procesele circulare de feed-back joaca un rol important." (Wiener, 1966).

1.4.3. Scoala de la Palo Alto

Reprezinta un grup de cercetatori, din diferite domenii, care, in echipa, au studiat fenomenul comunicarii. Initiatorul a fost Wiener, iar catalizatorul acesteia, antropologul Gregory Bateson. Abordarea fenomenului comunicatiei de catre membrii scolii de la Palo Alto se bazeaza pe un model circular retroactiv, cu reactie, propus de catre Wiener. Concluziile studiilor sunt sintetizate in lucrarea Pragmatics of the human communication. A study of interactional patterns, pathologies and paradoxes , lucrare care ofera noi puncte de vedere asupra comunicarii - Daca admitem ca, in cadrul unei interactiuni, orice comportament are valoare de mesaj, adica reprezinta o comunicare, reiese ca, vrem, nu vrem, nu putem sa nu comunicam. Activitate sau inactivitate, vorba sau tacere, totul are valoare de mesaj

Scoala de la Palo Alto a reprezentat baza pentru fundamentarea unor arii extinse de cercetare in stiintele comunicarii, un exemplu remarcabil fiind acela al lui Edward. T. Hall, care a introdus proxemica publicand in anul 1959 lucrarea "The Silence Language".

1.4.4. Teoriile structurale

Exista cateva teorii structurale remarcabile, lucrarea de fata nepropunandu-si sa intre in amanunt, limitandu-se doar la caracterul informativ. Toate teoriile structurale au la baza extrapolarea rezultatelor lingvisticii la alte domenii de studiu (antropologie, istorie, literatura, sociologie etc.). Termenul de structural provine de la faptul ca orice limbaj functioneaza dupa un anume algoritm, schema oricarei comunicari avand o structura compusa din sase elemente:

• Functia expresiva - este centrata pe emitator si vizeaza exprimarea directa a atitudinii subiectului cu privire la ceea ce vorbeste;
• Functia conativa - defineste receptorul si modul in care limbajul este utilizat pentru a-l determina pe acesta sa adopte un anumit comportament;
• Functia poetica - evidentiaza mesajul;
• Functia referentiala - caracterizeaza contextul;
• Functia fatica - delimiteaza aria de dezvoltare relationala a comunicarii, verificand daca circuitul mai functioneaza;
• Functia metalingvistica - se refera la actiunea de verificare a utilizarii aceluiasi cod.

1.5. Functiile comunicarii

1.5.1. Functia de intelegere si cunoastere

Comunicarea nu ajuta doar la cunoasterea celorlati ci si la autocunoastere, intr-un proces interdependent. Este un proces caracterizat de lentile cognitive cu grade diferite de transparenta, care permite o deschidere reciproca a tuturor partenerilor implicati in procesul de comunicare.

1.5.2. Functia de relationare

Faptul unei cunoasteri cu caracter descriptiv nu este multumitor pentru o cunoastere profunda, existand necesitatea unui sistem relational prin care sa impartasim si sa putem primi informatii despre realitate. Aceasta functie de relationare are un profund caracter social.

1.5.3. Functia de influenta si persuasiune

Contribuie la influentarea atitudinii si deciziilor celorlalti avand, de asemenea, un puternic caracter social. Se impune si se dezvolta ideea de colaborare si de efort comun, intr-o interrelationare cu arie larga de cuprindere.

1.6. Principiile comunicarii

Nu putem sa nu comunicam - comunicarea este imposibil de ocolit, chiar si atunci cand nu dorim sa facem acest lucru.

Comunicarea este un proces - caracterizat de un grad ridicat al dinamicii, in interrelationari multiple, cu caracter ireversibil.

Comunicarea este un proces circular, continuu.

Comunicarea se desfasoara atat in spatiul continutului, cat si in acela al relationarilor.

Comunicarea reprezinta un summum de factori verbali, non-verbali, de context, tip vector informational etc.

Comunicarea prezinta un caracter dual de simetrie-complementaritate.