Rolul social al mass-media. Teorii despre presa
Inventarea tiparului a însemnat începutul unei noi ere în istoria comunicarii prin posibilitatea multiplicarii mesajelor într-un numar teoretic infinit de exemplare, asigurându-se astfel fidelitatea informatiei scrise, propagarea ei în lant, caracterul multidirectional al difuzarii.
Revolutionarea tehnicii de imprimare raspundea nevoii de informatie a omului modern si era sincronica cu dezvoltarea vietii economice si sociale a Europei, cu organizarea si generalizarea postei, ceea ce va duce la o anumita periodizare a unor tiparituri, la aparitia presei. Presa este cel mai vechi mijloc de comunicare de masa. Dar nu în faza ei de început (sfârsitul secolului al XVI-lea, începutul secolului al XVII-lea), când presa nu capata caracteristica de masa, pentru ca se adreseaz&# 555p1513f 259; unui public restrâns: suveranilor si marilor familii nobiliare, cu scopul de a-i informa cu privire la evenimentele social-politice, diplomatice, militare sau cu caracter de fapt divers ale vremii.
Mijloacele de comunicare de masa au un rol esential în dezvoltarea intelectuala a individului, în schimbarea psihologiei sale, în crearea unei atitudini si conceptii despre lume, în organizarea vietii sale sociale, în integrarea sa în societate, în modelarea sa general-umana.
Relatia dintre mass-media si societate, dintre Putere si mass-media a cunoscut, în timp, o evolutie sinuoasa, în functie de societatea în care ea s-a manifestat, de structura social-politica a societatii respective.
Denis McQuail face urmatoarea observatie: "În general exista un acord în privinta faptului ca mass-media îsi pot exercita puterea, în special "de sus în jos", într-o multitudine de feluri: prin propaganda directa, sau instruire; prin oferirea unor definitii ale situatiilor, problemelor si actorilor, care sunt favorabile anumitor interese; prin "legitimarea" institutiilor si ordinii existente; sau prin motivarea directa a unor indivizi pentru a trece la actiune. Implicit, mass-media pot avea consecinte negative pentru cei care detin puterea, daca unele dintre aceste procese nu functioneaza. Exista argumente si pentru a sustine ca mass-media exercita puterea în sens invers - în favoarea bazei societale, sau a unei opozitii, controlând si limitând libertatea de actiune a celor care detine puterea. (Denis McQuail, 1999, p.209).
În cartea lor Patru teorii despre presa (1956), trei profesori americani, Fred Siebert, Theodore Peterson si Wilbur Schramm, propun o tipologie, devenita clasica, privind rolul social al presei. Ei stabilesc urmatoarele modele: autoritarist, liberal, comunist si modelul serviciului public.
Mihai Coman, în capitolul Rolul presei în societate din cartea sa Introducere în sistemul mass-media, le analizeaza pe fiecare în parte.
Sa le trecem si noi în revista:
a) Modelul autoritarist
Înca de la începuturile sale, presa este menita sa lupte pentru libertate, împotriva oprelistilor de orice fel, batalie nici astazi pe deplin câstigata.
Aparuse un nou mijloc de comunicare - comunicarea de masa -, care, pe lânga beneficiile imense în planul informatiei, reprezenta pentru Putere (indiferent de forma ei statala) un adevarat pericol. De aceea, monarhiile, guvernele, suveranii care detin Puterea, simt nevoia unor interdictii, a unui control sever, autoritar, care sa monitorizeze presa, sa o supuna, transformând-o în instrument docil al intereselor lor, sau sa impuna restrictii severe, care sa intimideze si sa inhibe orice gest de nemultumire sau revolta.
În Anglia, Germania, Franta, Austria, Italia, Spania si alte tari europene, se instaureaza o cenzura puternica, sub forma privilegiilor, licentelor si brevetelor, pe de o parte, si a restrictiilor, pe de alta.
"Sistemul privilegiilor presupunea existenta unui raport bine definit între Putere si solicitant, în sensul ca se recunoaste celui de-al doilea dreptul de a produce si difuza informatii, opinii, creatii intelectuale, în regim non-concurential", ne spune Marian Petcu în cartea sa Puterea si cultura - o istorie a cenzurii. (Marian Petcu, 1999, p.13).
Aflam, astfel, ca, sub forma privilegiului absolut, exista privilegiul de autor (exclusivitatea de a scrie despre o anumita tema), privilegiul de editor (dreptul exclusiv de a publica ziare, reviste, carti etc.), privilegiul de tipograf (exclusivitatea de a detine mijloace de imprimare), precum si privilegiul de librar si de reprezentare ( a unei anumite piese de teatru).
Dobândirea acestor privilegii se realiza prin depunerea unui juramânt de fidelitate fata de Putere.
Licentele si brevetele reprezentau forme ale privilegiilor. Autoritatea care emitea licente si brevete facea o selectie a solicitantilor în functie de obedienta lor fata de Putere.
În Anglia, în 1686, Camera Înstelata a dinastiei Tudor fixeaza prima codificare a cenzurii. Dreptul de a publica stiri depindea direct de rege, de aici notiunea de privilegiu acordat unui editor de catre suveran.
În 1662, a fost promulgat Licensing Act, care stabilea o riguroasa cenzura preventiva, acordând autorizatie prealabila unor ziare ce urmau sa apara.
Daniel Defoe si Jonathan Swift vor avea de suferit din cauza regimului cenzurii (detentia si amputarea cartilor lor).
Ca forme de control al presei s-au introdus impozite pe anunturi, pe hârtie si de timbru. Aceasta a dus la cresterea preturilor.
si în Franta functioneaza cenzura regala. Carol al IX-lea, Ludovic al XIII-lea, cancelarul Richelieu, Ludovic al XIV-lea emit noi decizii privind regimul cenzurii. Totul trebuia sa fie sub control. Numarul cenzorilor regali a crescut. Orice aluzie critica la adresa autoritatilor era aspru pedepsita.
Napoleon însusi dorea sa supuna întreaga presa intereselor sale.
Aceeasi situatie în Germania si Austria. Frederic cel Mare a creat o institutie centrala de cenzura cu sediul la Leipzig. Ziarele ori sunt interzise, ori sunt obligate sa devina docile. Dupa Revolutia de la 1848, masurile represive, politienesti, la adresa presei, se intensifica în tot regatul prusac. Exemplele s-ar putea înmulti.
Diferite forme de cenzura, de impunere a unui regim autoritarist, au existat pâna târziu, în perioada comunista, care va impune propriul ei model, în prelungirea celui autoritarist.
Era însa evident ca statul, în ciuda interdictiilor severe, nu putea exercita un control integral asupra presei, care va gasi în fiecare tara forme diferite de exprimare a adevarului, a nemultumirilor, a revoltei, fie si cu riscul libertatii individuale.
Declaratia Drepturilor Omului (august 1789) proclamase libertatea de exprimare: "Libera exprimare a ideilor si opiniilor este unul din drepturile cele mai pretioase ale omului; orice cetatean poate deci sa vorbeasca, sa scrie si sa tipareasca în mod liber."
Lupta pentru afirmarea, în fapt, a libertatii presei va ramâne, în timp, o coordonata esentiala a gazetarilor de pretutindeni.
b) Modelul comunist
Initiat de V.I. Lenin (el însusi ziarist), dupa Revolutia din 1917 din Rusia, modelul comunist va cunoaste o aplicare întocmai în toate tarile din Sud-Estul Europei eliberate de Armata Rosie si intrate "sub protectoratul" Uniunii Sovietice.
Este vorba despre intrarea presei într-o noua etapa a evolutiei sale, aceea a supunerii totale fata de partidul unic, a aservirii integrale intereselor partidului. Presa va capata un profund caracter de clasa, partinic, iar ziarul, în viziunea lui Lenin, va deveni "un propagandist, si un agitator colectiv, un organizator colectiv". Presa devine un urias instrument de propaganda, ziaristul - un militant comunist.
Puterea politica va exercita o cenzura totala, asa cum procedasera toate regimurile totalitare anterioare.
Referindu-ne la regimul cenzurii în România în perioada 1945-1989, vom constata urmatoarele: întregul sistem mass-media a devenit o componenta a partidului comunist, libertatea presei a fost abandonata, s-a instituit un control sever asupra informatiilor, accesul la informatie fiind limitat si permis numai prin intermediul unor organisme oficiale, abilitate de putere, continutul textelor, al emisiunilor, al sumarelor fiind verificat cu strictete, descrierea realitatii conform unor scheme deliberate - glorificarea partidului si a conducatorilor (cultul absurd al personalitatii), elogiul succeselor, eliminarea criticilor la adresa conducatorilor sau a sistemului politic, defaimarea adversarilor etc. - totul concentrat pe ideea: ce trebuie sa stie poporul si ce nu trebuie sa stie poporul.
Manipularea opiniei publice prin mass-media a cunoscut o mare diversitate de forme.
Desi, oficial, cenzura a fost desfiintata în 1977, ea a continuat sa
functioneze în alte forme, mai perfide, printre care "auto-cenzura".
Un numar important de scriitori si ziaristi erau supravegheati de Securitate sau aveau interdictia de a publica. Totul era planificat. Nu exista libertatea de opinie, nu existau initiative particulare, publicatii sau posturi de radio si televiziune cu caracter privat. Presa româneasca nu s-a aflat în serviciul public, menirea ei fundamentala.
si totusi. Modelul comunist, cu toate restrictiile sale, nu a reusit sa blocheze definitiv dorinta gazetarilor de a-si exercita corect profesia, de a-si informa cititorii în limitele adevarului, stabilindu-se între ei si publicul-receptor o complicitate tacita, care îngrijora Puterea si care a provocat în decembrie 1989 revolutia populara, ce a spulberat toate structurile anchilozate ale unui model devenit anacronic.
c) Modelul liberal
Liberalismul este o doctrina politica si sociala moderna bazata pe ideea drepturilor individuale si, în primul rând, pe libertatea tuturor oamenilor. El a aparut la sfârsitul secolului al XVIII-lea în Franta si Anglia, în climatul general al filozofiei luminilor.
Gândirea liberala sustine un regim politic bazat pe parlamentarism, pe pluralitatea partidelor politice, pe ideea unui stat arbitru, pe libertatea cetateanului, care se exprima în primul rând prin vot. Mostenitor al dreptului natural modern, liberalismul insista pe drepturile si nu pe îndatoririle omului.
Aceste drepturi individuale fixeaza limite puterii de stat. Puterea politica este dusmanul natural al drepturilor omului, îndeosebi al libertatii, pe care trebuie sa-l limitam.
În conceptia liberala, puterea corupe, de aceea puterea guvernului trebuie limitata, pentru a se evita dictatura.
Liberalismul economic sustine o economie de piata care sa functioneze pe baza mecanismului cererii si ofertei, singurul capabil sa creeze bogatie pentru ansamblul societatii. Economia de piata, teoretizata de Smith, dispensându-se de putere si constrângere, permite obtinerea unei cooperari pacifice între oameni, care în plus asigura prosperitatea.
Liberalismul politic si liberalismul economic functioneaza si în domeniul presei, care reprezinta interesele indivizilor si actioneaza în numele lor.
"Cristalizata în decursul secolului al XIX-lea, viziunea liberala asupra relatiilor dintre cetateni-autoritati-presa pleaca de la imaginea unui cetatean ideal, capabil sa-si formeze pe cale rationala propriile sale idei si optiuni politice.
.Viziunea liberala despre presa a insistat asupra importantei pe
care o are libera confruntare a opiniilor, singura cale prin care se poate ajunge la distinctia dintre adevar si neadevar" (J.J. Van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Noomen, 1998, p.260).
Confruntarea deschisa dintre ideile si optiunile politice, abordarea critica, varietatea punctelor de vedere concurente sunt principii liberale pe care le întâlnim si în eseul lui Popper Opinia publica si principiile liberale.
Accesul liber la informatie si divertisment, formarea unei opinii publice obiective, corecte, expunerea libera a opiniilor reprezinta principii ale unui model viabil, functional, cu o larga aplicabilitate în
lumea contemporana.
d) Modelul serviciului public
În toate epocile anterioare, am constatat o relatie conflictuala între presa si diversele forme ale Puterii. Pentru prima oara în istorie, statul democratic trebuie sa devina un aparator al drepturilor omului, al libertatii individuale si colective, al libertatii de exprimare, al asigurarii bunastarii întregii societati.
Presa, în noul context social-istoric, reprezinta un serviciu public aflat în beneficiul cetatenilor, fiind protejat de stat si actionând în numele tuturor.
Mihai Coman considera ca "modelul serviciului public a fost teoretizat si transpus în practica abia la mijlocul acestui secol, sub impulsul a trei serii de factori". (Mihai Coman, 1999, p. 99).
Acestia sunt:
a) revolutia tehnologica - nasterea unor noi institutii mass-media (radioul si televiziunea) si necesitatea stabilirii unor criterii unice si coerente de functionare a acestora.
b) dezvoltarea constiintei si exigentei profesionale.
Ideea responsabilitatii sociale a ziaristului, concretizata în numeroase coduri profesionale. Prioritatea interesului social general, în raport cu interesele grupurilor economice, politice sau chiar jurnalistice.
c) amplificarea dezbaterilor teoretice privind rolul presei. Acestea au subliniat necesitatea eliminarii practicilor comerciale, a polarizarilor politice si a comportamentelor neprofesionale în favoarea informarii exacte si corecte a publicului. (Mihai Coman, 1999, p. 99-101).
Statul subventioneaza o serie de publicatii cu caracter cultural, stiintific sau educativ, posturi de radio si T.V. (radiodifuziunea nationala, televiziunea nationala), care trebuie, într-adevar, sa se afle în serviciul public - atât prin continutul mesajelor, cât si prin deplina obiectivitate, prin informarea rapida si corecta a contribuabilului, a cetateanului platitor, ceea ce, din pacate, nu se întâmpla întotdeauna. Televiziunea nationala, de exemplu, nu trebuie sa faca concurenta posturilor private de televiziune ale caror programe au în primul rând un caracter comercial si care se înscriu în coordonatele modelului liberal.
|
