SPEACH LA LICENTA - COMUNICARE
Formarea
cuvintelor este principalul mijloc de imbogatire a vocabularului. Stim ca limba
romana s-a format din
O definitie mai concreta al acestui concept ar fi:
Formarea cuvintelor este un mijloc de imbogatire a vocabularului care foloseste resursele proprii ale limbii respective, pornind de le cuvinte existente in limba.
Asadar principalele procedee de formare a cuvintelor in limba romana sunt:
1) derivarea, care poate fi impartita in doua categorii:
a) propriu-zisa sau progresiva, prin adaugarea de afixe lexicale si lexico-
gramaticale- sufixe si prefixe;
b) regresiva, prin suprimarea afixelor sau a unor segmente interpretate ca
afixe (ex. deranj < deranja):
2) compunerea- din cuvinte care exista si independent( bunacredinta) sau unele elemente de t 313j96d ip tematic cu sufixoide si prefixoide: ignifug, agricultura etc.
3) schimbarea valorii gramaticale - prin trecerea la alta parte de vorbire ( ex: tare adverb < tare adjectiv) sau in alta clasa lexico-morfologica, de exemplu de la substantivele proprii la comune si invers ( Narcisa < narcisa).
COMPUNEREA
Primul mare capitol al acestei lucrari il prezinta compunerea, care a fost analizata de lingvisti din mai multe puncte de vedere, cuprinzand: caracterul morfologic, semantic, sintactic, compunerea din punct de vedere al flexiunii, din punct de vedere gramatical, logic si psihologic.
caracterul morfologic, presupune in cazul cuvintelor flexibile, ce alcatuiesc marea majoritate a vocabularului, modificari flexionare (desinente, articol) la finala. De exemplu: botgros, botgrosului, botgrosi; untdelemn, untdelemnul, untdelemnului; Campulungul, Campulungului, Mos-ajun, Mos-ajunului; Santamaria, Santamariei etc.
Din punct de vedere semantic, compusele reprezinta o unitate. Adesea termenii care intra in compunere isi pierd, intr-o masura mai mare sau mai mica, intelesul lor initial si independenta lor semantica, sensul compusului per ansamblu este ceva nou, uneori foarte departat de sensurile termenilor componenti. Aceasta situatie se intalneste mai ales la substantivele care au la baza o metafora: Calea-Laptelui, cele-cinci-degete, Closca-cu-Pui, coada-de-randunica, lapte-de-pasare, laptele-cucului, lemn-cainesc, leu-de-mare, ochi-de-pisica, poale-n-brau, rochita-randunicii, sange-de-noua-frati etc.
Din punct de vedere sintactic. Compusele care prezinta unitate morfologica, caracterizate sau nu prin modificari flexionare, indiferent de tipul de compunere, se comporta si sintactic intocmai ca orice cuvant simplu. Determinantul adjectival de orice fel se refera la intregul compus din punctul de vedere al intelesului si se acorda in gen, numar si caz cu compusul. Faptul acesta este clar cand genul si numarul compusului este altul decat genul si numarul substantivului din interiorul lui sau atunci cand elementul de baza al compusului este verb: burtaverde, indraznet, acest coate-goale, acesti coate-golae, o umila nu-ma-uita, asa-numitul sparge-val activ, zgarie-branza asta etc.
In cazul unor cuvinte compuse, din punct de vedere al flexiunii, elementele lor constitutive s-au contopit in asa masura incat- chiar si dupa o cercetare asidua- abia le putem deosebi; asa sunt de exemplu: cocostarc, mujdaiu, Dumnezau luceafar, Sanziene, primavara, codobatura, vinars, Marea-Neagra, Buna-vestire, argint-viu etc. Dupa cum Nicolae Draganu precizeaza in Compunerea cuvintelor in limba romana, mai exista si cuvinte ale caror parti componente stau separat, se prezinta in asa fel ca si cum am pronunta sau chiar am scrie doua, trei cuvinte, intre care exista doar relatii sintactice, intr-un singur cuvant, pe care le putem scrie si despartit, acestea neavand o caracteristica aparte. Exemple de astfel de cuvinte sunt: drum-de-fier, untdelemn, ceapa-ceoarei etc.
Cuvintele compuse, dupa forma lor externa, mai pot fi clasificate si din punct de vedere gramatical. "Vom include intr-o categorie acele cuvinte care sunt compuse din doua substantive, intr-o alta categorie pe cele compuse dintr-un substantiv si un adjectiv sau dintr-un substantiv si un adverb etc., deci dupa cum se schimba aspectul gramatical al elementelor constitutive, se schimba si natura compusului, aceasta referindu-se doar la forma externa, pur mecanica si nu patrunde in esenta compusului. Cuvinte ca pasare-musca (colibri), valvartej, coada-soricelului, untdelemn etc.
Nici clasificarea logica nu ne multumeste, cu toate ca pare a fi foarte riguroasa. Asa cum este evident ca forma externa a compusului din punct de vedere psihologic prezinta interes doar indirect, asa cum natura legaturii in cazul cuvintelor apa-tare, Cornul-Luncei, unt-de-lemn pune pe primul plan momentul analitic, iar in cazul lui luceafar, Statu-Palma, cocostarc pe cel sintetic, dupa parerea lui Wundt, care va fi considerata drept baza in continuarea clasificarii noastre, va fi lipsita de valoare.
Din punct de vedere psihologic, formarea compusului este un proces cu dublu aspect: pe de-o parte este analiza, in masura in care elementele compusului se desprind din intergul propozitiei, iar pe de alta parte este sinteza, in masura in care partile de propozitie astfel desprinse se intrepatrund mai strans si formeaza, fata de celelalte cuvinte ale propozitiei, o unitate noua, de sine statatoare.
Acum compunerea mai poate fi analizata si dupa alte trei criterii, compunerea analitica compunerea sintetica si compunerea prin prefixare.
Limba romana cunoaste un numar insemnat de cuvinte compuse pe cale analitica: substantive, adjective, pronume, verbe, cuvinte neflexibile: (substantive) cucu si fuga, sperla si cenusa, vai si amar, punct si virgula, vinars, (adjective) neadevarat, nedrept, bine-crescut, bine-facatoriu, bine-meritat, (numerale) doua-zeci, trei-sute, patru mii, cinci milioane, sase miliarde, cate unul, cate una, cate+si+trei, (pronume) insu+mi, Dumnia-Ta, celalalt, astalalt, ori+care, veri+care, oare+care, ori+si+care, (verbe) bine-voiesc, bine-cuvant(ez), nesocotesc, nenorocesc, preamaresc, adap, adun, a lasa sa strice, a face sa vorbeasca, a sti sa doboare, (Adverbe si locutiuni adverbiale) aici, ici, afara, acolo, de-ici, de-aici, pan-aici, inafara, dinafara, pe dinafara, pan-acolo, intr-acolo
Compunerea sintetica. Aici avem cuvinte compuse sintetic impartite in mai multe categorii:
Cuvinte care s-au format printr-un raport de coordonare sau din apozitii: Dumnezau, Abrud-sat, Baba-Dochia, Baba-cloanta, Andrei Muresan, Insula Margareta, Majestatea Sa Regele. Printr-un raport de subordonare: pruncucigas, pruncucidere, capcaine, capcaun. Formate cu ajutorul prefixelor: anticamera, confrate, consatean. Alcatuite dintr-un verb si un cuvant complementar: busumfla, apuc, fumeg. Compuse parasintetice: codobatura, bajocura. Prin dublare: murmur, pic-pic, talmes-balmes.
Compunerea prin prefixare transforma si reinnoieste treptat limba printr-o actiune permanenta. In cazul acestei compuneri, primul element al compusului este intotdeauna un adverb sau o prepozitie care, datorita pozitiei sale in cuvant, a primit si denumirea de prefix.
DERIVAREA
In ceea ce priveste derivarea avem de-a face cu derivare progresiva (propriu-zisa), cu prefixe si sufixe, cat si cu derivarea regresiva (inversa).
Ex: descoase, desface, prevedea, reciti, stravechi, suprasolicitat, ascutitoare, taranime, muncitorime, baietoi, maturoi, taras, (derivare regresiva) alint, astampar, auz, avant, castig, alun, banan, cais, calin etc.
SCHIMBAREA VALORII GRAMATICALE
Ultima mare categorie de imbogatire a vocabularului o reprezinta schimabrea valorii gramaticale. Spre deosebire de compunere sau derivare, noul pocedeu de imbogatire a vocabularului este prin excelenta gramatical. In acest caz, formarea unui nou cuvant se face prin simpla trecere de la o parte de vorbire la alta sau, altfel spus, prin schimbarea categoriei lexico-gramaticale. Cel mai adesea un adjectiv devine substantiv prin articulare: albastrul cerului, frumoasa din padure etc.
Aici s-a pus in evidenta raportul fiecarei parti de vorbire (substantivul, adjectivul,
pronumele, numeralul, verbul, adverbul, prepozitia, conjunctia, interjectia) cu alte clase lexico-gramaticale.
Asadar cea mai bogata categorie de noi elemente lexicale, dezvoltata in cursul
intregii istorii a limbii romane, depasind cu mult ca numar si importanta aportul imprumuturilor pe care le-a asimilat limba de-a lungul secolelor, o constituie asa-zisele creatii pe terenul limbii romane, realizate indeosebi prin derivare cu sufixe si prefixe, prin compunere si nu in ultimul rand prin schimbarea valorii gramaticale.
Vocabularul limbii romane s-a imbogatit extaordinar de mult de-a lungul timpului, atat prin mijloace externe, cat si prin mijloace interne, procedeu cu care ne putem mandrii, incat limba romana a devenit o limba vasta prin combinatiile de sunete si de cuvinte, plina, datorita armoniei cu care acestea au fost imbinate si intreaga, prin jocul de cuvinte cu care ne intampina.
|
