Analiza teoriei neoclasice a pietei muncii

ANALIZA TEORIEI NEOCLASICE A PIETEI MUNCII

In planul ideologic al economiei politice, perioada anilor 1870 1914 a fost marcata de o schimbare de mare amploare in istoria gandirii economice. In timp ce teoria clasica parea ca si a atins limitele si ca marxismul era ignorat de cea mai mare parte a economistilor, o noua teorie a luat nastere in anii 70 prin lucrarile lui Jevons, Menger si Walras. Mai tarziu numiti neoclasici” sau “marginalisti”, ei au generat directii de gandire, reprezentare, traditii pedagogice care in ansamblu se aseamana foarte mult cu

ceea ce Kuhn a denumit o noua paradigma .

Desi acesti teoreticieni au fost contestati, paradigma a urmat sa

domine gandirea economica a secolului XX.

a) Caracteristicile revolutiei marginaliste

Publicarea aproape simultana a lucrarilor de catre Jevons, Menger si Walras a declansat un fenomen cunoscut sub denumirea de revolutie marginalista”. De o maniera independenta si sub denumiri diferite (Jevons vorbea despre gradul final de utilitate”, Menger despre „utilitate limita” si Walras despre raritate”), acesti trei autori au enuntat de fapt notiunea de

utilitate marginala”, care va fi punctul de pornire spre noua teorie. Emergenta acestora prezinta cateva particularitati: rolul redus al mediului economic, transformari importante ale conditiilor de cercetare .

Revolutia marginalista isi datoreaza numele importantei care revine amploarei marginalistilor” in teoria neoclasica: utilitate marginala, productivitate marginala, cost marginal, etc. In toate aceste expresii, familiare cititorilor obisnuiti cu lectura de specialitate, termenul „marginal” face referire la notiunea de mica variatie, sau variatie marginala”. Concret, atata timp cat o variabila Y este dependenta de o alta variabila X, marimea lui „Y marginal” este raportul:

Caire Guy – L’economie du travail. Des reperes pour comprendre et agir”

_{– Editura Liris, Paris, , p. 9}

Boncoeur Jean, Thouément – Histoire des id es conomiques de Walras aux contemporains, 2^e dition, Editura Nathan HER, Colectia Circa, Paris,

2000, p. 7

Y ∆ X

unde ∆ X reprezinta o mica variatie a lui X, si ∆ Y efectul asupra lui Y a lui ∆ X matematic, acest raport este Y derivat in raport cu X . Este de o extrema importanta de subliniat ca acest raport trebuie calculat toate acestea fiind egale, pe de o parte, ceea ce seminifica ca toate elementele, altele decat X, care sunt susceptibile de a l influenta pe Y, trebuie mentinute in repaus” in timp ce Y este o functie de mai multe variabile, matematicienii vorbesc despre o derivare partiala”).

De asemenea, in timp ce volumul Q al productiei cunoaste o usoara

variatie ∆ Q, generand o variatie ∆ CT a costului total al acestei productii,

costul marginal este reprezentat de raportul:

∆ CT / ∆ Q.

(De o maniera putin aproximata, costul marginal este prezentat ca si „costul ultimei unitati produse ).

Totodata, cand cantitatea de munca L angajata in productia Q

cunoaste o variatie usoara ceilalati factori in afara de munca raman constanti , productivitatea marginala a muncii este definita prin raportul

∆ Q / ∆ L

unde ∆ Q este variatia productiei produsa prin mica variatie a ∆ L a cantitatii factorului de munca utilizat.

In concluzie, daca satisfactia obtinuta de un individ pentru consumul

sau se reprezinta cu ajutorul variabilei U ( pentru „utilitate”), utilitate marginala a consumului produsului X pentru acel individ, consta in urmatorul raport:

∆ U / ∆ X

unde ∆ U este variatia nivelului de satisfactie totala adusa printr-o mica

variatie a lui ∆ X pentru cantitatea consumata din produsul X, toate fiind egale pe de o parte. Utilitatea marginala este cunoscut definita in termenii de specialitate (cu aproximatie) ca si „ utilitatea ultimei unitati consumate”.

b) Directiile analizei neoclasice

Analiza neoclasica se caracterizeaza prin trei directii: o paradigma, metodologia individualista, un cadru de referinta piata, rationalitatea, comportamentul de optimizare a utilizarii fiecarui factor. La fel ca si pentru toate pietele si piata muncii se caracterizeaza ca un loc de intalnire a unui pret si a unui echilibru a cantitatilor oferite si cerute; agentii sunt entitati

individuale angajatul, angajatorul) si nu entitati colective; rationalitatea acestora va sta la baza atitudinii lor, in sensul ca vor analiza avantajele si dezavantajele alegerii lor. Se va porni de la un un model simplu, de concurenta pura si perfecta definita prin cinci caracteristici (atomicitatea ofertei si cererii, liberul acces pe piata, omogenitatea produselor, informarea perfecta a participantilor de pe piata, mobilitatea factorilor de productie), chiar daca pe urma, modificand rand pe rand fiecare dintre aceste ipoteze, se va rationa care dintre situatii sunt mai heterogene si care dintre structurile de pe piata sunt mai complexe. Va fi prezentata mai jos aceasta structura de tip ideal, prin parcurgerea succesiva a ofertei, cererii de munca si a echilibrului pietei muncii. Dar in primul rand va fi prezentata concurenta perfecta, cu aspectele sale caracteristici potrivit teoriei neoclasice a muncii:

O piata, pentru economisti, se caracterizeaza prin intalnirea ofertelor,

altfel spus a propunerilor de a vinde si a cererii, adica a propunerile de a cumpara un obiect determinat: produse (pe piata de grau), servicii (pe piata muncii , sau creante (pe piata de obligatiuni

Pietele ar putea fi caracterizate prin tipul de concurenta care le

domina. Pentru definirea concurentei perfecte in continuare denumita pura si perfecta”) este necesara indeplinirea urmatoarelor conditii:

1) Atomicitatea pietei: atat participantii de pe piata care reprezinta

cererea cat si cei care reprezinta oferta trebuie sa fie in numar mare,

sa nu fie asociati, iar dimensiunea firmei pe care o reprezinta sa fie mica in raport cu ansamblul pietei; de asemenea niciunii dintre ei sa nu aiba capacitatea de a modifica intr-o maniera semnificativa situatia pietei.

2) Omogenitatea produsului: produsul trebuie sa indeplineasca aceleasi caracteristici indiferent de vanzator; iar pentru cumparatori este indiferenta originea produsului.

3) Libertatea de acces pe piata: nu trebuie sa existe bariere, institutionale

sau de alt tip, care sa se opuna noilor ofertanti care vin sa faca concurenta participantilor deja existenti pe piata. In sens invers, fiecare ofertant trebuie sa poata sa se retraga de pe piata cand doreste (aceeasi situatie trebuie sa existe si in cazul ofertei).

4) Transparenta pietei: toti participantii pe piata trebuie sa fie perfect informati.

Din reunirea acestor ipoteze decurg mai multe consecinte importante printre care unicitatea preturilor (niciun vanzator nu poate vinde la un pret

mai ridicat decat ceilalti concurenti , si functia variabila a preturilor; aceasta

de-a doua caracteristica semnifica faptul ca preturile, care rezulta din

confruntarea ansamblului de oferte si cereri individuale, sunt impuse fiecarui participant individual, care trebuie sa le ia in calcul ca un parametru care nu trebuie sa fie depasit (participantii pe o piata cu concurenta perfecta se

comporta ca niste preluatori de preturi” si nu ca niste „realizatori de preturi .

In situatia in care cel putin una dintre ipoteze nu este satisfacuta,

atunci concurenta este denumita imperfecta.

. Oferta de munca

Efectul de venit si efectul de substitutie

Individul avand optiunea de a lucra sau a nu lucra, va compara fiecare optiune, salariul cu timpul liber care il va pierde lucrand si cu timpul pe care l-ar putea consacra hobby-urilor sale. Alegerea la care a fost astfel condus, ii va permite sa stabileasca combinatia salariu – timp liber, care sa ii aduca gradul de satisfactie identic clasarii in ordinea crescatoare U1, U2, etc. Acesta fiind rationamentul, el va cauta intr o maniera foarte logica, ca curba utilitatii sale sau, potrivit limbajului lui Pareto, curba indiferentei) sa se situeze la un nivel cat mai ridicat posibil. Utilitatea marginala a salariului, ca si cea a timpului liber, se presupune ca descresc si substituibilitatea dintre ele masurata prin rata marginala de substituibilitate a curbelor de indiferenta) este necesar sa fie imperfecta (cand timpul liber disponibil se reduce, cresterea salariala va fi semnificativ mai mare pentru ca angajatul renunta la

timpul liber disponibil in favoarea muncii remunerate)

Dar calculul se efectueaza sub constrangeri bugetare: rata salariului la

care poate spera individul, tinand cont de specializarea sa, de calificarea sa, etc, ii permit sa isi defineasca venitul maxim (VM) pe care l-ar putea obtine prin utilizarea intregului timp muncind, iar in timp ce el nu lucreaza, beneficiaza de un timp liber total TL , in acest caz veniturile sale vor fi in mod evident nule. Intre cele doua puncte extreme, dreapta constrangerilor bugetare defineste aici ansamblul combinatiilor posibile de venit obtinut prin munca, utilizand timpul disponibil. Echilibrul se va defini prin intersectia curbelor de indiferenta si dreapta de buget, in punctul de tangenta E, unde rata marginala de substitutie munca - timp liber, este egala cu rata salariului care corespunde pantei dreptei care in grafic reprezinta bugetul.

Boncoeur Jean, Thouément – Histoire des id es conomiques de Walras aux contemporains, 2^e dition, Editura Nathan HER, Colectia Circa, Paris,

_{2000, pag, 20}

Caire Guy – L’economie du travail. Des reperes pour comprendre et agir”

– Editura Liris, Paris, 1994, pag. 70

Figura 1.

Daca rata salariului creste, se presupune ca vor aparea doua efecte. Pe de o parte, timpul de munca se modifica, venitul creste, ceea ce se poate interpreta grafic printr o deplasare in sus a dreptei bugetului. Aceata deplasare a dreptei modifica punctul de tangenta intre dreapta bugetului si curba de indiferenta prin o curba de indiferenta situata mai sus, aceasta semnificand un nivel superior de satisfactie (punctul A).

Aceasta trecere a echilibrului de la punctul initial E la noul punct de

echilibru A, este rezultatul combinarii unor miscari de sensuri opuse. Salariatul fiind probabil mai lejer pentru ca acelasi numar de ore de munca le va raporta la perioada de dinainte, va avea tendinta sa isi doreasca acum sa profite mai mult si de timpul liber. Vom expune acum efectul venitului. Dar pe de alta parte cresterea salariului confera timpului liber un plus de cost si angajatul este tentat sa substiutuie munca cu timpul liber, de unde denumirea efectului de substitutie care pe grafic poate sa apara prin trasarea dreptei paralel la noua dreapta de buget si tangenta la prima curba de indiferenta (punctul B). Cele doua efecte sunt de sens contrar, rezultatul sau efectul total va depinde de punctele lor relative, si din punct de vedere al graficului, de forma curbelor de indiferenta si amplasarea lor in raport cu originea lor, si vor rezulta curbe de oferta individuala o deplasare in sens opus (afirmam aceasta tinand cont de orientarea cel putin partiala spre nord vestul graficului).

Figura 2.

Wilfred Ethier, reputat economist, profesor la Universitatea din Pennsylvania, defineste prin urmatorul exemplu efectul de substitutie si de venit : o crestere a pretului relativ al unui produs X va determina cumparatorii sa il inlocuiasca cu produsul Y. Totodata daca economia nu este inca obisnuita cu productia bunului Y, va avea loc o modificare intre limitele posibilitatii de productie, astfel incat productia din produsul X va fi substituita pentru productia din produsul Y. Astfel, presupunand ca un muncitor are un salariu bine stabilit pentru munca sa, el isi va « exporta » munca pentru a « importa » bunurile pe care le achizitioneaza cu remuneratia sa. Daca salariul creste, venitul creste si el si poate angajatul va raspunde la aceasta stare de fapt prin a muncii mai mult. Dar daca salariul creste din nou si din nou, atunci muncitorul va decide ca exista si altceva decat sa munceasca, in sensul ca el nu va mai dori sa munceasca asa mult, pentru a avea mai mult timp liber in care sa beneficieze de cresterea venitului sau. Astfel va domina poate efectul venitului. Sindicatele iau parte la cresterea remuneratiilor prin solicitarea de a fi redusa saptamana de lucru, iar media duratei saptamanii de lucru a avut tendinta sa scada semnificativ de-a lungul

anilor pe masura ce veniturile au crescut .

Ethier J. Wilfred – Modern International Economics” – Second Edition, University of Pennsylvania, Editura W.W. Norton&Company Inc., New York, 199 , p. 66

Importanta relativa a efectului de venit si a celui de substitutie

Au fost realizate numeroase cercetari empirice in scopul determinarii influentei modificarii nivelului salariului dar de asemenea a impozitele pe prelevarile obligatorii, prestarile sociale etc., care afecteaza si acestea venitul disponibil al indivizilor) asupra ofertei muncii, estimata pentru acea elasticitate a ofertei in raport cu salariul. Rezultatele acelor studii nu au fost in toate cazurile convergente; totusi rezulta spre exemplu, faptul ca pentru barbatii cu o varsta de peste 5 de ani, acea elasticitate ar fi practic nula si ca pentru femei elasticitatea ar fi pozitiva insa scazuta; la fel se prezinta elasticitatea si pentru tineri, ceea ce rezida in concluzia ca oferta de forta de munca este foarte putin sensibila la salariu.

Totusi, in general, analiza neoclasica considera ca importanta relativa a efectului venitului si a efectului de substitutie depind de nivelul de bunastare a individului sau a societatii, de caracterul temporar sau durabil al acesteia si daca aceasta este pe termen lung sau scurt. Astfel pentru o functie de decizie, efectul de venit trebuie sa fie superior efectului de substitutie; in societatile industriale efectul de substitutie ar fi mai important in timp ce efectul de venit ar prima in societatile post-industriale; in societatile subdezvoltate, efectul de venit este predominant, avand astfel efectul de prag. De asemenea, daca cresterea remuneratiei are un caracter temporar spre exemplu, in cazul unor ore suplimentare platite la un tarif superior, aceasta se poate reprezenta grafic printr-o dreapta de buget arcuita care porneste dintr- un punct exact , efectul de substitutiei va prima, in timp ce daca are un caracter definitiv, atunci efectul de venit ar avea un plus de importanta.

Daca pe termen scurt, cel putin la transe de venit mediu, efectul de

venit este considerat esential, pe termen lung efectul de venit trebuie sa primeze explicandu se astfel scaderea timpului de munca observata pe o perioada lunga de timp.

In concluzie, analiza neoclasica ar putea lua in considerare veniturile

in cazul absentei muncii, cum sunt spre exemplu ajutoarele sociale sau cele de somaj, pentru a examina efectele lor asupra ofertei de munca. care se poate reprezenta grafic prin inserarea unei paralele la axa abcisei realizandu- se un punct la care timpul liber este presupus maxim, ceea ce conduce la un venit nul, acesta poate fi pozitiv, contribuind astfel la reducerea ofertei de munca

Scoala de la Chicago si generalizarea teoriei optiunii consumatorului

Scoala de la Chicago si-a imbogatit aceasta abordare prin luarea in considerare, ca centru de decizie a cuplului sau a gospodariei si au introdus alaturi de munca salariata si nevoile muncii casnice. In teoriile traditionale, gospodaria isi maximizeaza o functie de utilitate in care argumentele sunt bunurile achizitionate printr o munca retribuita; aceasta maximizare se realizeaza printr-o constrangere bugetara .

Becker si Lancaster sunt promotorii ideii potrivit careia bunurile in sine nu prezinta interes pentru consumatorii, ci numai prin caracteristicile”

produselor care sunt cu adevarat utile pentru individ: de asemenea se poate

afirma ca si carnea, spre exemplu, nu se achizitioneaza pe piata decat pentru aportul de proteine pe care il aduce, trestia de zahar pentru glucidele pe care le contine, etc. Deci, a consuma inseamna in primul rand sa produci bunuri consumabile: astfel spre exemplu, carnea trebuie gatita inainte de a fi asimilata. Ori aceasta ia timp. In opinia lor, gospodaria vrand sa maximizeze functia utilitatii la care argumentele sunt bunurile in sine si timpul elementar care va fi necesar pentru pregatirea” culinara sau de alt tip ; aceasta maximizare se realizeaza printr-o dubla constrangere: de resurse de care se dispune si de timpul necesar limitat care il ia din cadrul unei zile. Trebuie de asemenea luate in calcul functiile de productie necesare pentru operatiile de transformare a bunurilor in caracteristici, caci timpul poate fi afectat, fie de operatiunile productive de pe piata muncii in urma carora se obtin resursele financiare, sau fie de operatiunile domestice in urma carora se obtin caracteristicile dorite.

Aceasta generalizare a teoriei alegerii consumatorului permite explicitarea abordarii posibilei substitutii dintre bunuri si timp. Aceeasi analiza permite luarea in calcul a substitutiilor posibile in alocarea timpului: astfel se poate afirma ca aparatura casnica care elibereaza timpul in activitatile casnice, permit individului sa dispuna mai mult de timp in scopul prestarii unei munci remunerate pe piata muncii; se poate lua astfel in calcul cresterea ofertei de munca a femeilor in recenta perioada, datorita faptului ca, spre exemplu desi este costisitoare o masina de spalat rufe, acest cost poate fi recuperat prin munca intr un birou a persoanei care pana atunci a fost casnica. In sfarsit, daca gospodaria este un veritabil centru de decizie, teoria ia in calcul diviziunea muncii in cuplu. Acela care a dus la cresterea productivitatii” in una sau alta din activitati are tot interesul spre a se