Alegerea partenerului de viata

Alegerea partenerului de viata

Cu cine sa ma casatoresc ? Iata o problema de maxima importanta, careia merita sa-i acord toata atentia necesara. Daca voi face un pas gresit în acest sens, s-ar putea sa am de suferit toata viata.

Desigur, Dumnezeu a creat casatoria dintre un barbat si o femeie - cuplul - pentru a fi fericiti pe parcursul întregii vieti. El nu indica celibatul nici macar în cazul preotilor, iar calugaria nu este recomandata de Biblie. Casatoria nu constituie un pacat, ci din contra, o binecuvântare. Nu înseamna ca nu voi putea duce o viata curata si sfânta, daca ma voi casatori. Adam nu comisese înca vreun pacat, iar Dumnezeu i-a dat-o pe Eva ; prin aceasta el nu a pacatuit, ci a devenit mai împlinit si mai fericit.

Daca este în planul lui Dumnezeu sa ne casatorim, atunci este tot în planul Lui si modul în care sa ne alegem partenerul de viata. În acest scop, este nevoie de multa rugaciune si sa ne deschidem bine ochii mintii pentru a întelege vointa Sa.

Care este vârsta optima la care sa ma casatoresc ? Biblia nu recomanda o vârsta anume si nici nu exista sabloane în acest sens. Totul depinde de maturitatea mea fizica si spirituala, adica de momentul când as fi pregatit sa întemeiez o familie, sa am copii, adica atunci când am o profesie si o situatie materiala corespunzatoare, un serviciu, o locuinta, pentru a fi capabil sa întretin o viitoare familie.

"- Bine, ar zice cineva, dar traim în România, unde a avea o casa proprietate personala constituie un lux, iar atunci ar trebui sa nu ma mai casatoresc niciodata ?" Sfatul lui Dumnezeu este ca omul "va lasa pe tatal sau si pe mama sa, se va lipi de sotia sa si vor deveni un singur trup"(Geneza 2,24). As dori sa nu tratam cu superficialitate tocmai acest verset Biblic si sa ne oprim câteva momente asupra bogatiei de sensuri pe care le îmbraca cuvântul ebraic (dabaq) care a fost tradus prin "a se lipi". El are urmatoarele semnificatii : a se alipi, a se agata, a alipi strâns împreuna, a pastra strâns legati, a prinde 10310m1212k prin urmarire, a ramâne legat, a urma aproape si insistent pe cineva, a fi uniti unul cu / de altul. Pentru Biblia nou testamentala, sinonimul lui "dabaq" din limba greaca, proscollethesetai, are si el niste semnificatii cu totul si cu totul speciale : a se atasa, a se lipi precum cleiul, a fi sudati împreuna astfel încât cei doi sa nu poata fi separati, fara a fi amândoi vatamati. Recomand asadar, citirea cu atentie si meditarea îndelungata cu privire la aceste sensuri profunde si doar atunci când cititorul rândurilor de fata a "prins" bine semnificatia verbului "a se lipi", îi sugerez sa continue lectura capitolului si a cartii de fata !

Separarea de parinti, de care se vorbeste aici, este absolut necesara pentru formarea si consolidarea noului cuplu. Orice imixtiune din partea lor, chiar cu bune intentii, este capabila sa determine clatinarea relatiei celor doi, proaspat casatoriti. În aceste conditii este bine ca noul cuplu sa locuiasca separat, chiar daca la început, ar sta poate pe chirie. Astfel este bine ca macar unul dintre ei sa aiba un loc de munca, iar în timp sa strânga bani pentru a avea propria lor locuinta (sau sa o cumpere în rate).

Asadar, cei care doresc sa se casatoreasca este cazul sa aiba o autonomie financiara, pentru a se desprinde de "cordonul ombilical" al parintilor. Daca acestia din urma îi vor întretine financiar si dupa ce copiii lor se vor casatori, atunci amestecul parintilor în problemele intime ale cuplului nou format, va fi inevitabil, uneori cu "intentii bune" , aspect care a dus deseori la despartirea celor doi.

Diferenta de vârsta dintre cei doi soti este si ea importanta si se recomanda ca aceasta sa nu fie mai mare de 5 ani. Da, exista casnicii fericite, unde diferenta este de 10-15 ani, sau peste, dar acestea constituie exceptii. Daca la tinerete diferenta de vârsta nu se prea observa, odata cu trecerea timpului, aceasta devine din ce în ce mai vizibila. Viitorii copii vor avea de suferit, deoarece sansele de procreere sunt din ce în ce mai reduse pentru partenerul mai vârstnic si cu atât mai mult, daca ace(a)sta este de sex feminin. În plus, exista sansa de a aparea copii malformati, sau cu diverse probleme de sanatate, daca un partener este trecut de o anumita vârsta.

Diferentele de vârsta de peste 20 de ani sunt aberante si duc de-obicei la o viata extraconjugala din partea partenerului mai tânar. De regula, acesta din urma s-a casatorit din interes, pentru o situatie materiala mai buna, iar partenerul mai în vârsta nu reuseste sa fie la înaltimea nevoilor fizice si emotionale ale sotului mai tânar. În acest caz, cel tânar va duce o viata dubla si va cauta fericirea în alta parte.

Va fi luat în considerare si faptul ca femeile se maturizeaza mai devreme decât barbatii. Daca ea are 30 e ani, iar el 20, diferentele de gândire si de comportament dintre ei vor fi sesizabile. Daca sotul va fi mult mai tânar decât sotia, ea-l va trata ca pe-un copil si-l va considera "puiul mamei". Sentimentele sotiei pentru sotul ei vor fi mai mult de natura materna, decât cele care trebuie sa se regaseasca între cei doi.

Reciproc, daca sotul va fi mult mai în vârsta decât sotia, acesta o va trata ca pe o fiica si va fi tentat sa-i spuna mereu ce are de facut, sa-i ceara socoteala pentru orice, la fel ca un tata iubitor. Ea nu va reusi sa se maturizeze alaturi de el, deoarece va fi tratata vesnic ca un copil.

Este dovedit si faptul ca femeile "se trec" mai repede din punct de vedere sexual, dar si fizic, decât barbatii. Daca un barbat este capabil uneori sa procreeze si la 80 de ani, o femeie va putea aduce pe lume copii, cel târziu pâna la menopauza, în jurul vârstei de 47-48 de ani (rar peste), uneori si mai devreme.

În cazul unei diferente de vârsta de peste 10 ani, cei doi nu mai îmbatrânesc simultan si împreuna. Unul albeste si are riduri, în vreme ce celalalt arata înca bine. Daca în decada a III-a de viata, diferenta nu era asa de evidenta si nu îi deranja pe cei doi îndragostiti, cu timpul ea devine un handicap si va fi suparatoare. Cel mai tânar va constata ca arata mult mai bine, în vreme ce partenerul sau nu mai seamana nici pe departe cu cel cu care s-a casatorit. Se va simti tradat de trecerea timpului si se va înstraina de sot.

Un alt criteriu care trebuie observat înca din perioada de curtenie, este cel reprezentat de cât de mult este legat viitorul partener de familia sa si-n special de mama sa. Daca un barbat este înca legat de "fustele mamei" si la maturitate, atunci el nu este pregatit sa se însoare. Daca la cea mai mica problema alearga la mama sa-i ceara sfatul, pentru ca el nu este în stare sa ia singur o decizie, înseamna ca nu s-a maturizat înca. Cu siguranta ca si dupa nunta va proceda la fel. Îsi va neglija sotia si în loc sa se consulte cu ea într-o problema, va alerga la mama sa si-i va cere acesteia parerea. Sfatul mamei, indiferent daca e bun sau rau, va fi urmat întocmai, deoarece el e un "copil cuminte care nu vrea s-o supere pe mamica".

Mi-aduc aminte ca în primii ani de Facultate, am avut un asistent la Anatomie, care afirma cu tarie un lucru, care pe mine, cel putin m-a marcat : "Nici un barbat nu-si va iubi mai mult sotia decât mama !" Filozofia aceasta de viata i-a ruinat acestuia casnicia. În clipa când a rostit "maxima" de mai sus, el avea mai bine de 50 de ani si înca de la o vârsta frageda a divortat de sotia sa, tot cadru universitar.

A-ti iubi mama mai mult decât sotia este un dezastru, deoarece niciodata nu vei ajunge "una" cu sotia ta, daca nutresti sentimente mai adânci fata de cea care ti-a dat viata. Un barbat care tine la aceasta teorie si si-o înradacineaza, nu este copt pentru propria-i viata de familie.

Daca o fata observa acest lucru la prietenul ei si totusi va accepta sa se marite cu el, va avea mult de suferit, pentru ca va fi pusa sistematic pe locul al II-lea, dupa mama acestuia.

Ca o reciproca, faptul de mai sus poate avea loc si daca fata este prea atasata de tatal ei, iubindu-si mai mult parintele decât sotul.

Indiferent care dintre cei doi parinti va fi preferat (sau amândoi !), persoana care doreste sa intre pe fagasul casatoriei, va trebui sa fie pe picioarele sale, independenta de ajutorul fizic, moral sau material al parintilor. În caz contrar el / ea nu este pregatit(a) (înca) pentru propria viata de familie.

Cum îmi aleg partenerul de viata ? Pe ce criterii ?

Daca ma voi lasa "vrajit" de aspectul fizic al unei persoane ("ambalajul"), iar acesta va constitui factorul primordial si hotarâtor într-o decizie ulterioara privind o viitoare casatorie, atunci voi suferi o mare dezamagire, când voi ajunge sa cunosc cu adevarat persoana respectiva. Dragostea "la prima vedere" este deseori o mare capcana. La fel cum un produs, poate fi frumos ambalat, viu colorat si sa nu corespunda cu calitatea produsului, tot asa si o persoana, extrem de atragatoare fizic este capabila sa aiba mari deficiente ale caracterului.

Un vechi proverb spune ca "trebuie sa manânci un sac de sare împreuna cu cineva, ca sa-l cunosti". Este adevarat : uneori nu-ti ajunge o viata pentru a cunoaste un om. Sa nu uitam ca doar Dumnezeu cunoaste inimile oamenilor. Biblia atrage serios atentia asupra acestui aspect, afirmând : "Inima este nespus de înselatoare si deznadajduit de rea ; cine poate s-o cunoasca ? Eu, Domnul cercetez inima si cerc rinichii, ca sa rasplatesc fiecaruia dupa purtarea lui, dupa rodul faptelor lui"(Ieremia 17,9-10). Cu toate acestea nu este indicat sa-mi unesc viata cu o persoana pe care nu o cunosc cât de cât. În acest scop este necesara o perioada de curtenie de 1 - 2 ani, în care cei doi sa se cunoasca ; dar asta nu înseamna ca ar trebui sa locuiasca împreuna pentru a se cunoaste si mai bine, ceva gen "casatoria de proba". Aceasta contravine Bibliei, care nu admite relatiile sexuale premaritale. Porunca a VII-a din Decalog ("sa nu comiti adulter" - exodul 20,14), se refera atât la relatiile extraconjugale de dinainte, cât si din timpul casniciei. Relatiile sexuale sunt o binecuvântare de la Domnul, rezervata strict cadrului casatoriei, pentru ca cei doi sa devina una, un singur trup.

În perioada de curtenie, el si ea trebuie sa se întâlneasca cât de des si sa manifeste o deschidere totala unul fata de celalalt. Sinceritatea sta la baza cladirii unei relatii durabile. Cu toate acestea vor ramâne totusi coridoare ale sufletului, care poate nu vor fi explorate niciodata. De-aceea este absolut necesar sa cer prin rugaciune interventia lui Dumnezeu, pentru ca El sa-mi descopere daca prietenul meu este omul potrivit pentru mine, sau / si daca este omul pe care Domnul l-a ales pentru mine. Facând afirmatia de mai sus, nu ma refer la o predestinare. Dumnezeu nu m-a predestinat sa ma casatoresc cu o anumita persoana, dar El, care cunoaste inimile oamenilor, stie care ar fi persoana cea mai potrivita pentru mine. Alegerea, în schimb îmi apartine în totalitate. Astfel ma pot casatori cu persoana indicata de Dumnezeu, sau pot alege omul pe care-l doresc eu, dupa criteriile mele omenesti. Însa rezultatele nu vor întârzia sa apara.

Casatoria încheiata dupa voia lui Dumnezeu se va consolida cu trecerea timpului, va înflori si va da roade, în vreme ce casatoria facuta dupa voia mea, va duce la "plictiseala", adulter si chiar la divort. Alegerea îmi va fi respectata, deoarece noi n-am fost creati roboti, care sa-l urmeze orbeste pe Dumnezeu, ci persoane cu o vointa libera, care sa fie capabile sa aleaga ascultarea sau neascultarea de vointa Sa.

Întrebarea care se pune este : cum voi cunoaste voia lui Dumnezeu în viata mea ? Domnul va raspunde prin intermediul constiintei pe lungimea de unda a fiecaruia, în functie de relatia sa personala cu divinitatea. Deci este necesar mai întâi sa-L cunosc pe Dumnezeu si sa am o legatura permanenta cu El pentru a-I deosebi bine voia Sa de vointa celui rau. Dumnezeu raspunde prin vise, viziuni, semne si minuni, dar prin manifestarile enumerate raspunde uneori si cel rau. Domnul nu va raspunde niciodata contrar Cuvântului Sau (Biblia) si nu se va contrazice. Daca eu sunt o crestina consacrata Lui, El nu-mi va indica sa ma casatoresc cu un betiv, sau cu un fumator, afemeiat, ateu etc. Criteriul esential va fi ca acel om sa fie un crestin autentic, care sa traiasca toate adevarurile Scripturii, sa le cunoasca nu doar teoretic, ci si practic.

Parintele meu ceresc nu-mi va indica sa ma casatoresc cu o persoana care m-ar desparti de El, care sa nu-mi permita sa-mi exercit liber credinta si sa frecventez cu regularitate o biserica. Este de dorit ca viitorul meu partener de viata sa împartaseasca aceeasi credinta cu mine. Nu uitati si nu omiteti sa luati în calcul aceasta ultima recomandare ! Multe discutii si probleme au aparut în casniciile unde cei doi apartineau unor culte diferite, având conceptii si comportamente deosebite. Adesea s-a ajuns la despartire, deoarece nu se întelegeau, ei vorbind limbi diferite.

Pregatirea profesionala. Este recomandabil ca cei doi sa aiba aceeasi pregatire, studii superioare, sau studii medii. Mari neîntelegeri apar în casniciile unde femeia este cu studii superioare, iar barbatul nu. Chiar daca la început, sotul o accepta si da semne ca ar aprecia-o, cu timpul însa, superioritatea profesionala a femeii îl va deranja. Se va simti inferior, complexat si va cauta pe orice cale, mai mult sau mai putin primitiva sa arate ca tot el este "seful".

Daca barbatul are studii superioare, iar femeia nu, el va încerca s-o trateze ca pe-o inferioara si nu-i va darui consideratia pe care ea o merita. Cunosc cazul unei doctorite casatorite cu un tractorist, situatie în care el nu a înteles-o si n-a apreciat-o vreodata. Nu doresc sa fiu înteleasa gresit : nu dispretuiesc si nu desconsider nici o meserie, dar pentru a ajunge sa înteleg un om si sa avem un limbaj comun, este nevoie sa fim pe aceeasi treapta sociala. Altfel nu vom fi niciodata egali, unul în ochii celuilalt.

Aspectul material este mai putin important, daca unul provine dintr-o familie bogata, iar celalalt dintr-una saraca. De obicei însa, cei din familiile bogate vor sa-si casatoreasca copiii cu persoane apartinând tot unor familii bogate. Dar nu parintii trebuie sa aleaga pentru fericirea copilului lor ! În general aliantele facute de parinti pentru pastrarea si înmultirea averii familiei, au condus la rezultate dezastruoase privind fericirea si împlinirea casniciei copiilor lor.

Am auzit frecvent dictonul : "eu te-am facut, eu te omor !". Prin aceasta parintele îsi asuma drepturi pe care numai Dumnezeu le are, în timp ce ei au participat la aducerea pe lume a unui suflet ; doar Dumnezeu este Creatorul. Nimeni nu are dreptul sa se dea drept Dumnezeu, iar parintii care fac acest lucru, vor fi aspru pedepsiti la judecata. Unii parinti considera ca au dreptul sa aleaga pentru copiii lor profesia acestora si merg pâna acolo, încât îi indica copilului si cu cine sa se casatoreasca, adesea fortându-l, sau santajându-l pe diverse cai. Dar daca nici Creatorul nostru nu ne forteaza alegerea, atunci de ce ar face-o parintii ? Ei nu au acest drept ! Un parinte consacrat, eventual îsi va putea consilia copilul în alegerea viitorului partener de viata, cu blândete si tact, dar fara a aplica constrângeri verbale si fara a recurge la forta sau la un eventual santaj financiar.

Copiii care au ales sa asculte orbeste de parinti dominatori, au ales profesii care nu le-au placut niciodata si s-au casatorit uneori fara sa cunoasca ce reprezinta dragostea. Ei s-au nenorocit pe viata, dar aceasta nu a fost voia lui Dumnezeu. Porunca a V-a din Decalog spune : "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta"(Exodul 20,12), dar ea nu implica o ascultare neconditionata de parinti. Multi parinti nu stiu (sau nu vor sa stie !) ca porunca a V-a are si un sens reciproc, de la parinte la copil : "si voi parintilor nu întarâtati la mânie pe copiii vostri, ci cresteti-i în mustrarea si învatatura Domnului"(Efeseni 6,4). În acelasi timp, nu voi asculta de parinti daca ei mi-ar cere sa mint, sa fur etc., lucruri care la rândul lor contravin Scripturii.

Un alt mod prin care Dumnezeu îmi poate vorbi este reprezentat de constiinta mea, pe masura ce-l cunosc pe viitorul partener de viata. Îi descopar atât calitatile cât si defectele. Dragostea care vine de sus este "cu picioarele pe Pamânt" si este obiectiva.

Pe parcursul perioadei de curtenie vor fi observate si defectele celuilalt. Daca exista defecte cu care nu reusesc sa ma acomodez si peste care nu as putea trece, este mai indicat sa rup o logodna, decât sa ma casatoresc cu o persoana pe care sa ajung sa n-o mai suport, dupa o anumita perioada de timp.

În perioada de curtenie se observa anumite defecte, mastile cad, mai devreme sau mai târziu, iar adevarul iese la iveala.

Cel / cea cu care-mi voi uni destinul, este necesar sa fie un om de cuvânt, pe care sa ma pot baza, sa nu spuna una si sa faca alta. Daca observ ca "minte de îngheta apele", sa nu ma astept ca dupa nunta, adevarul sa fie pe buzele lui / ei. Cel care si-a facut un obicei din a minti, nu prezinta încredere !

Viitorul partener, este bine sa fie un om punctual. Punctualitatea denota seriozitatea persoanei respective si-n acelasi timp, respectul fata de partener. Nu înseamna ca daca cineva întârzie 5 minute, sau un sfert de ora de la o întâlnire, va fi automat etichetat drept o persoana neserioasa, la care trebuie sa renunti ! E posibil sa fi intervenit o problema obiectiva, care l-a determinat sa întârzie.

Dar daca "întârziatul" devine / este un mod de viata, iar persoana respectiva întârzie constant, este evident ca nu te respecta ca om. Ea profita de sentimentele tale, de bunul tau simt si de seriozitatea ta la nesfârsit, continuând sa te ignore.

Vesnicii întârziati, care întârzie la întâlniri, serviciu etc., vor ajunge mai târziu si la propria cununie. Lipsa de punctualitate poate fi si ea o "boala", dar care nu este neaparat de nevindecat. Este posibil ca ea sa fie remediata, dar prin eforturile sustinute ale persoanei în cauza.

Dar daca observati ca partenerul va sfideaza la nesfârsit, întârziind la întâlniri, fara sa-i pese, este mai bine sa ocoliti o astfel de persoana, pentru ca nu va iubeste si nu va respecta îndeajuns, pentru a face eforturi sa se schimbe.

Daca observ la prietenul / prietena mea ca este o persoana violenta (fizic sau verbal) si periodic îmi mai trage si câte-o palma, chiar si "în gluma", înseamna ca dupa nunta pot sa ma astept la o bataie în toata regula. Înainte de casatorie probabil se abtine cu greu, dar dupa, nimic nu-l va împiedeca sa arate ca el este stapânul în casa, folosind în acest scop violenta.

O alta problema la care voi fi atent(a) va fi daca prietenul meu este afemeiat sau nu. Daca pe strada privirile îi aluneca dupa orice fusta, dupa casatorie ma va însela cu siguranta.

Irina, o femeie de 62 de ani, a simtit pe propria ei piele, o viata-ntreaga, infidelitatea sotului sau. Acum la batrânete, considera ca aceasta este o boala care n-are leac, decât odata cu moartea. Drept dovada, ea aduce exemplul sotului ei, Adrian, care si la 66 de ani, înca mai umbla dupa aventuri. Pe strada, întoarce si acum capul dupa câte-o femeie de 20 de ani, care are un aspect fizic placut.

La început, în perioada de curtenie, care a durat 8 luni, el a reusit sa se ascunda foarte bine. Acum Irina regreta ca nu a deschis bine ochii, dar e prea târziu.

La prima lui "abatere", ea a suferit enorm, a plâns, l-a amenintat, l-a zgâriat, în vreme ce el îi zicea : "- Iarta-ma ! Te iubesc numai pe tine si n-o sa se mai întâmple niciodata.!". Dupa numai un an a înselat-o din nou. Atunci a gresit pentru ca l-a iertat a doua oara ; i-a mai acordat o sansa si-n felul acesta a deschis poarta spre celelalte infidelitati.

Regreta ca nu l-a parasit în tinerete, dar mai târziu, la 40-50 de ani, încotro s-o mai apuce ? si acum, la 66 de ani, Adrian are o amanta, pe care el o numeste "prietena". De profesie el este medic pediatru, unul foarte bun si pe parcursul vietii a fost foarte solicitat. Chiar si la pensie telefonu-i suna des, iar el se scuza si pleaca, spunând ca este bolnav copilul unei vecine. Sotia lui nu stie nici acum, daca cu adevarat l-a chemat cineva, sau îl suna vreo femeie.

Toata viata l-au sunat diverse femei, fiecare cu povestea ei : ba ca l-ar suna de la Spital, ba de la scoala pentru vaccinari, ba ca ar fi o urgenta la cineva acasa. Câte "garzi" n-a facut el în viata !

Sora Irinei o certa adesea, sfatuind-o sa-l paraseasca si sa nu-si iroseasca viata lânga un Don Juan. Irina îi lua permanent apararea sotului ei, afirmând ca ea crede ca numai pe ea o iubeste, dar ca mai schimba si el "peisajul".

Când avea deja 50 de ani, Adrian a facut o pasiune pentru o asistenta medicala cu vreo 25 de ani mai tânara si n-a mai venit 2 saptamâni pe-acasa. În aceasta perioada Irina a avut timp sa reflecteze la viata ei amarâta. O viata întreaga sotul ei a înselat-o cu toate "prietenele" ei reale sau imaginare. Pe toate le-a curtat, iar ea le-a îndepartat sistematic din jurul lor. Acum este o femeie singura, fara prieteni si fara stralucirea fizica de odinioara. Cine sa se mai uite acum si la ea ?

Dupa cele 2 saptamâni, sotul ei a revenit acasa cu coada-ntre picioare, dupa ce asistenta "i-a dat papucii". Irina l-a primit din nou, deoarece nu mai avea putere sa protesteze.

Câtiva ani mai târziu, a facut o pasiune pentru o laboranta, care avea si un copil. De 15 ani traieste si cu acea femeie. De atunci are 2 familii. Saptamâna si-o petrece la oras cu sotia lui, în timp ce-n week-end merge la tara, la amanta lui. Vinerea îsi face bagajele si o anunta senin ca pâna luni dimineata nu revine acasa. Asta face mereu, de ani de zile.

La început, Irina a fost geloasa pe acea femeie, dar s-a gândit ca ar fi ceva trecator si ca Adrian se va potoli si el odata. Cu trecerea timpului însa, furia ei a diminuat si a ajuns sa se împace cu situatia. Singurul lucru "bun" este ca n-a adus niciodata femei la ei în casa. Acum el o întretine si pe fiica amantei sale la facultate.

Pe parcursul anilor Irina a acceptat situatia si s-a resemnat. O viata a suferit în tacere din cauza escapadelor lui si chiar si acum o doare când îl vede cum se grabeste sa plece de-acasa, dupa ce primeste câte-un telefon. S-a resemnat, gândindu-se ca în ciuda caracterului sau, a iubit-o tot pe ea, ca au 2 copii reusiti împreuna si o situatie materiala buna. Dar sufletul si sentimentele ei i-au fost calcate în picioare de cel care i-a jurat credinta la altar.

Aceste lucruri ar fi putut fi evitate, daca ea ar fi deschis bine ochii înainte de nunta si daca ar fi fost mai atenta la adevaratul lui caracter. Nu ar fi fost târziu nici daca ar fi divortat în primii ani de casnicie, dupa primele lui rataciri. Ar fi scutit o viata amara, plina de chin si suferinta.

Un alt aspect foarte important si deloc de neglijat în alegerea viitorului partener de viata este reprezentat de gelozie. Exista asa-numita gelozie normala ("fiziologica"), care e fireasca într-o relatie stabila, dar la fel de bine, exista si gelozia traumatizanta ("gelozia patologica").

Unii îsi dau "arama pe fata" chiar înainte de casatorie, altii mai târziu. În ambele situatii, trebuie studiata cu atentie persoana de care vreau sa-mi leg viitorul, pentru a nu-mi transforma restul vietii într-un infern.

E firesc sa nu ma simt în elementul meu daca prietenul (sau prietena) cocheteaza cu persoane de sex opus. Ar fi anormal sa nu-mi pese. Asta ar însemna ca nu as avea sentimente destul de adânci fata de acea persoana si nicidecum ca nu as avea încredere deplina în celalalt si ca nu am de ce sa ma tem. Cel care afirma cu tarie ca nu ar fi gelos exagereaza, deoarece nu a înteles pe deplin semnificatia geloziei. E normal sa-ti doresti o relatie deplina cu cineva, fara amestecul unei terte persoane. Vrei astfel ca sotul / sotia sa-ti apartina în întregime numai tie si doar în acest caz o relatie poate fi totala, iar cei doi vor deveni cu adevarat "una". Este ceea ce eu numesc "gelozie fiziologica", normala - cea în care îti pasa daca partenerul flirteaza cu o alta persoana de sex opus. Apoi ai o discutie civilizata cu partenerul în care îi împartasesti nemultumirea ta legata de comportamentul sau libertin.

Dar de aici si pâna la a-i face scene de gelozie din orice, e o cale lunga. Atunci când ti se pare ca partenerul te înseala prin "semne" mai mult sau mai putin imaginare, care exista aproape numai în mintea ta, facându-i celuilalt viata un cosmar, aceasta deja a trecut în sfera patologicului.

Cum astfel de scene de gelozie patologica adesea apar înainte de casatorie, e bine sa-l studiez cu atentie pe cel cu care vreau sa ma casatoresc. De aceea este bine sa existe unul, sau chiar 2 ani înainte de casatorie - perioada de curtenie - pentru a avea suficient timp în care eventuale "masti" sa cada, iar oamenii sa-si demonstreze adevaratul caracter în situatii concrete de viata.

Atunci când "iubirea" este prea mare pentru a vedea "amanuntele" semnificative, când pasiunea este ceva care ma înrobeste, ma pot trezi ca am intrat deja într-o casnicie în care sa ma simt ca un puscarias, permanent urmarit si fara urma de libertate. Alteori, gelozia aceasta împinsa pâna la absurd, poate conduce chiar la tentative de omor.

Mircea, un barbat de 33 de ani, cu 2 divorturi la activ, marturiseste povestea dramatica prin care a trecut, pe parcursul celei de-a doua casnicii.

A fost angajat ca traducator la o editura si s-a hotarât sa urmeze în paralel, facultatea de drept, sperând ca dupa absolvire sa ocupe un post de jurist chiar în cadrul firmei respective. Avea si o casnicie fericita. Alina, sotia sa, era distribuitor de produse cosmetice. Se întelegeau perfect, aratau bine împreuna, fiind cuplul de invidiat pentru toata lumea.

Lucrul acesta n-a ramas neobservat de o colega de facultate de-a lui Mircea, pe nume Rodica, care nu numai ca a încercat, dar a si reusit sa-i distruga casnicia. Mircea nu era genul de barbat care sa "agate" alte femei si nici nu le dadea prea mare atentie ; si totusi, o slabiciune de moment, l-a costat scump.

Colega sa Rodica a reusit ea sa-l "agate" tocmai la barul facultatii, în timp ce-si savura cafeaua de dimineata. S-a autoinvitat la o cafea lânga el si de-atunci au devenit nedespartiti. La cursuri stateau unul lânga celalalt ; se întâlneau apoi la o cafea, iar când pe Mircea nu-l astepta sotia dupa cursuri, plecau împreuna spre casa. Între timp, Alina si Rodica s-au cunoscut, însa sotia sa a cautat sa-i "deschida ochii" în privinta colegei sale.

Daca pentru el Rodica nu reprezenta decât o colega oarecare, Alina, fiind mai perspicace, a observat ca Rodica este îndragostita de Mircea si l-a atentionat în aceasta privinta.

Din acel moment, el a început sa-si priveasca colega cu alti ochi si s-o observe mai atent. A remarcat ca aceasta venea mereu rujata, machiata, purtând bluze mulate pe corp, cu decolteu adânc. Brusc, Mircea a devenit interesat de colega sa si de aici pâna la o aventura, nu a fost decât un pas.

Prima data Rodica l-a sarutat patimas în statia de autobuz, în vreme ce asteptau ca masina sa vina. Sarutul acela atât de pasional l-a dat efectiv peste cap si niciodata nu a mai reusit sa-si revina. A doua zi când s-au reîntâlnit l-a cursuri, a însfacat-o de mâna si au mers la toaleta, dornici sa faca dragoste. Rodica l-a oprit, spunându-i ca nu este locul potrivit, asa ca au luat un taxi pâna la garsoniera ei. Astfel au devenit amanti, intrând într-o legatura periculoasa, care cu trecerea timpului, pe Mircea îl înrobea tot mai mult. Partidele de sex devenisera pentru el ca un drog de care nu se mai putea elibera. Deschizând o portita diavolului, înselându-si sotia, acum acesta îsi cerea tributul, înrobindu-l fara scapare.

Dupa un timp a fost nevoit sa aleaga între amanta si sotie, de care însa nu se mai simtea atras. A ales-o pe Rodica, dupa ce i-a marturisit sotiei sale adevarul. Au divortat de comun acord, iar Mircea s-a mutat la amanta sa. Însa dupa câteva luni, aceasta a pus piciorul în prag, cerându-i s-o ia de sotie, pentru ca nu mai dorea sa traiasca în concubinaj.

Primul an de casnicie alaturi de Rodica a fost unul bun, dar din al doilea, lucrurile au luat o turnura nefasta. Încet-încet, noua lui sotie a început sa faca presiuni asupra lui, sa-i faca scene de gelozie din orice.

Interesant este ca amanta devenita sotie, este foarte perspicace : stiind prin ce mijloace l-a despartit pe barbatul de lânga ea de fosta sa sotie, vedea acum în orice femeie un potential pericol. Nu are încredere nici în sotul ei, care la un moment dat si-a lasat sotia în favoarea sa. Astfel se intra într-un cerc vicios, iar fosta amanta (care între timp a devenit sotie) cade în propria plasa, pe care a întins-o odata cu atâta migala.

Rodica a devenit de-o gelozie crunta. Nu-i permitea sotului sa vorbeasca cu nimeni, nu-i dadea voie sa se uite pe strada dupa nici o alta femeie si nici chiar sa discute cu vreun grup de colegi. Îi reprosa ca ar fi în stare sa se culce cu toate femeile, daca n-ar fi cu ea. A mers pâna acolo, încât a jurat ca-l va ucide înjunghiindu-l în somn, daca Mircea va îndrazni cumva s-o însele.

Pâna la urma Mircea chiar si-a pus serios problema ce anume o atrasese pe ea la el. Adevarul a iesit curând la iveala : tot gelozia ! Rodica fusese geloasa pe cuplul perfect pe care-l forma Mircea si Alina si nu s-a lasat pâna nu i-a despartit.

Treptat, Mircea a ajuns sa nu mai discute cu nici o femeie ; nu i-ar fi raspuns nici macar uneia care l-ar fi întrebat pe strada, cât e ceasul. Viata lui devenise un calvar, iar în casa lor scandalurile se tineau lant, de dimineata si pâna seara.

Nemaiputând suporta, la numai 33 de ani a divortat pentru a doua oara. S-a mutat fericit la mama sa, sperând ca a scapat de.nebuna. Dar s-a înselat amarnic : dupa vreun an, Rodica i-a trimis un e-mail din Italia, unde lucra la o fabrica de dulciuri. Dorea sa revina în tara la expirarea contractului de munca si sa-si deschida propria afacere.

Simtindu-se vânat de fosta lui sotie, Mircea s-a gândit la o smecherie. I-a cerut unei colege sa faca o poza cu el, ca sa i-o trimita Rodicai, afirmând ca ar fi de fapt, noua lui iubita. Dar din clipa în care i-a trimis poza, cosmarul s-a reluat : luni de zile, Rodica i-a trimis mesaje nebunesti, unele de amenintare, altele pline cu declaratii de dragoste.

La câteva luni, atacul a încetat, dar s-a petrecut ceva si mai oribil. Rodica a revenit în tara, fara sa comunice nimanui, si a lovit-o cu premeditare cu masina pe colega lui Mircea, în încercarea de-a o ucide. Din fericire, biata femeie a scapat cu viata, iar Rodica, dupa ce a vrut sa fuga de la locul accidentului, a fost în sfârsit prinsa de Politie.

Astfel, aceasta femeie diabolica, a fost orbita si împinsa de gelozia ei cumplita catre o tentativa de omor. De aceea, acest tip de gelozie, nu numai ca intra în sfera patologicului, dar devine periculoasa si pentru cei din jur. E ca un drog care pune stapânire pe mintile oamenilor, ca o obsesie care distruge gândirea limpede, determinând persoana în cauza sa faca acte necugetate. Astfel, omul devine un robot în mâna celui rau, care-l manevreaza dupa bunul sau plac, profitând de gelozia sa absurda.

Acest gen de oameni este posibil sa nu se vindece niciodata. De aceea este mai bine sa-i ocoliti, decât sa va legati viata de ei. Faptul ca sunteti îndragostit(a) de un astfel de om, nu este o garantie ca veti scapa de cosmarul pe care-l veti trai ulterior.

Un caz cu accente mai putin dramatice, este cel al lui Viorel, un barbat de 39 de ani, care a ajuns sa-si însele sotia, chiar daca era un familist convins. A facut-o numai pentru ca aceasta l-a acuzat pe nedrept, ani de zile de infidelitate.

Pe Ana, sotia lui a cunoscut-o înca din vremea liceului. A fost "dragoste la prima vedere", astfel gândul nu-i mai statea la învatatura, la bacalaureatul care batea la usa, ci numai la Ana. I se parea o fiinta blânda, sufletista, buna, dar viata a demonstrat ca nu o cunoscuse îndeajuns. S-au casatorit 2 ani mai târziu, dupa ce Viorel a terminat armata.

S-a demonstrat statistic ca mariajele încheiate la vârste fragede au sanse mult prea mici de reusita. Daca cei doi nu sunt suficient de maturi si nu stiu prea bine ce vor de la viata, daca personalitatea lor nu e bine conturata, neîntelegerile si implicit divortul, nu vor întârzia sa apara. Fiecare are impresia ca îl cunoaste suficient de bine pe celalalt, însa datorita faptului ca ambele caractere sunt abia în faza de formare, peste câtiva ani se vor trezi în compania unei alte persoane, despre care nu stiu mai nimic.

Asa s-a întâmplat si cu Viorel. S-a casatorit cu Ana, fiind plin de optimism si s-au mutat împreuna într-o garsoniera. Dupa un an au avut si un baietel, si desi se înghesuiau cu totii într-un spatiu restrâns, fericirea se citea pe chipul lor.

Dar la un an de la Revolutie, Viorel a fost disponibilizat, însa dupa câteva luni, împreuna cu un coleg a demarat o afacere cu mobila. Pe multe persoane, schimbarile sociale îi transforma radical, mai ales atunci când caracterele lor sunt înca în faza de formare. Atât saracia, cât si bogatia extrema, pot pune amprente nebanuite pe chipul unui om. O buna parte dintre cei care s-au îmbogatit peste noapte, ar da orice sa redevina iar saracii de demult, numai pentru a recâstiga fericirea caminului de altadata.

Cu Viorel, lucrurile au stat la fel : nu s-a îmbogatit dintr-o data, ci treptat. Comenzile la mobilier au început sa curga, iar în câtiva ani a reusit sa câstige foarte bine. Chiar el recunoaste ca "odata cu banul, a intrat si dracul în casa". La scurt timp, sotia sa si-a dat demisia de la serviciu, motivând ca acum ar avea suficienti bani pentru a trai, si ca nu ar mai fi nevoie ca sa se scoale de-acum si ea la 6 dimineata pentru niste bani, pe care el oricum îi câstiga în câteva ore.

Devenita dintr-o data femeie casnica, sotie de patron si cu bani, Ana a început sa colinde magazinele cu haine de marca, sa devina clienta fidela a saloanelor de cosmetica si a cafenelelor din oras. Dupa înca câteva luni si-a angajat o bona care sa aiba grija de copil, deoarece dorea si mai multa libertate.

Având destul de mult timp liber, Ana trecea zilnic pe la firma sotului ei, întrerupându-l din lucru, uneori chiar atunci când acesta încheia niste contracte importante. Dadea buzna în birou, ca la ea acasa. Astfel au început si scandalurile. L-a acuzat pe Viorel ca si-a angajat o secretara prea tânara, care pe deasupra e si cu fusta scurta. El s-a scuzat ca aceasta ar fi verisoara asociatului sau si ca ar fi fost nevoit s-o angajeze, desi pentru el n-ar reprezenta decât o simpla angajata. Viorel tinea mult la familia sa si nu dorea sa-si însele nevasta. Pentru el exista o singura femeie : sotia sa.

În momentul în care a fost acuzat pe nedrept, el a simtit ca se rupe ceva din sufletul sau. Toate principiile sale solide referitoare la familie au palit brusc, dintr-o simpla si prosteasca banuiala.

Au urmat siruri lungi de discutii zilnice, obositoare, în care Ana îl acuza de infidelitate. A mers pâna acolo ca-l controla de 5-6 ori pe zi la serviciu, pentru a-l (sur)prinde, facându-i un scandal înfiorator, ori de câte ori nu-l gasea la birou. Când si-a cumparat o masina noua, rosie si decapotabila pe de-asupra, l-a acuzat ca a facut-o special pentru a atrage privirile fetelor.

Din fiinta aceea blânda si întelegatoare, cu care putea discuta ore-n sir despre orice, Ana se transformase într-o scorpie, care-i facea numai reprosuri (ca se uita dupa altele). Îl mirosea efectiv ca un catelus când venea de la firma, pentru a descoperi o urma cât de fina de parfum, sau vreo pata de ruj pe camasa.

Cea mai mare gafa a facut-o când a navalit în biroul sotului ei ca turbata, urlând cât o tinea gura la o femeie, patroana de hotel, care tocmai venise sa-si comande întregul mobilier la firma lui Viorel. A întrebat-o pe nerasuflate cine este si ce vrea, de parca patroana ar fi avut vreo aventura cu sotul ei. Femeia s-a ridicat de pe scaun extrem de afectata de situatia penibila în care a fost pusa, spunând ca-si imagina ca are de-a face cu profesionisti, dar din pacate are impresia ca a nimerit într-o mahala. Astfel Viorel a pierdut un contract extrem de important din cauza geloziei absurde si nejustificate a sotiei sale.

Obosit de-atâtea reprosuri, care nu mai pridideau, Viorel s-a gândit, ca daca tot este acuzat pe nedrept, macar sa-i dea totusi, un motiv temeinic sotiei sale de care sa se lege. Astfel cu prima ocazie si-a înselat sotia cu o educatoare, femeie care semana foarte tare cu Ana a lui, cea din liceu, de care se îndragostise el : blânda, vesela si calma. si uite-asa, momentele petrecute alaturi de amanta sa au devenit cele mai linistite si placute din zi, oaza lui de refugiu, în vreme ce acasa îl astepta o nevasta gâlcevitoare, pusa mereu pe harta si pe insinuari.

Viorel si-a calcat pe inima si si-a înselat sotia, desi avea mare încredere în institutia casatoriei. Nu ar fi recurs la acest gest niciodata, daca ea nu ar fi fost obsedata ca el ar însela-o. Nu a divortat înca de Ana, dar casnicia lor este din pacate, de mult timp pe o linie moarta.

Fireste ca fapta lui nu este scuzabila ; niciodata adulterul nu are scuze sau o justificare plauzibila. Biblia îl denumeste pacat si ca atare îl condamna. Ideea este ca gelozia absurda si nejustificata, îi împinge uneori pe oameni sa-si calce pe constiinta si sa comita fapte, pe care în mod normal nu le-ar face. Gelozia este o arma care-l ucide atât pe cel care o utilizeaza, cât si pe cel spre care este îndreptata. Ambii parteneri vor avea de suferit vatamari sufletesti ireversibile. De aceea este bine sa fie identificata din fasa aceasta maladie, care este capabila sa distruga atâtea vieti. Trebuie identificat omul gelos, înca de la cele mai mici semne si va fi rupta orice comuniune cu o astfel de persoana, înainte de a ajunge în fata altarului.

Un semnal de alarma, pentru orice om care doreste sa intre în legamântul casatoriei, este daca partenerul este o fiinta prea posesiva si dictatoare. Acest tip de oameni considera ca numai ei au dreptate si te obliga mai mult sau mai putin discret sa actionezi doar asa cum doresc ei. Îti refuza dreptul de a avea propria ta opinie si nici nu-ti iau în considerare punctul de vedere, pentru ca te va întrerupe, spunându-ti : "Lasa ca stiu eu cum e mai bine ! Fa cum îti spun eu si vei vedea rezultatele !". Dictatorii se cred zei, invincibili, care nu pot gresi niciodata. Sunt deosebit de mândri si nu admit sa li se dea vreodata sfaturi. Dictatorul este genul de om paranoic, hitlerist, care te înregimenteaza într-un stil de viata pe care doar el îl concepe.

Înca din perioada de curtenie, vor aparea primele semne de întrebare. Partenerul vrea sa-ti petreci timpul liber numai acolo unde si cum doreste el. El îsi aroga dreptul de a hotarî totul cu privire la binele prezent si viitor al celor 2 si nu accepta vreun refuz, sau vreo împotrivire. Nu-i place sa fie contrazis(a), deoarece considera ca dreptatea este permanent în dreptul sau, iar parerea celuilalt nu conteaza deloc. Modul de petrecere al concediilor si vacantelor se face dupa bunul plac al dictatorului.

Daca partenerul cedeaza din "prea multa dragoste", sau dintr-o slabiciune de moment (pentru a nu declansa un potential conflict), dupa casatorie se va lovi de o persoana cu o mâna de fier. Acesta va alege nu numai culoarea tapetului sau a covorului, ci si mobila din casa. Va impune câti copii vor avea, cum îi vor creste, ce studii vor urma si mai apoi, chiar alaturi de cine îsi vor întemeia o familie. Cu dictatorul ai liniste în casa atâta timp cât zici ca el, dar nu cumva sa-l contrazici, sau sa faci altfel, ca vor iesi scântei.

Daca într-o prima faza vor fi tipete de intimidare, pentru a-si pune "adversarul" "cu botul pe labe", mai târziu, va da si cu pumnul daca este cazul. Unul dintre motivele de baza ale violentei conjugale, în afara consumului de alcool, este reprezentat de un sot dictator, care se straduieste sa demonstreze "cine este seful" în casa. Feriti-va (în special) fetelor de un asemenea barbat, pentru ca daca va veti înjuga la un astfel de jug, veti avea parte de o militarie crunta, mai dura decât orice armata ! Fireste ca si reciproca este valabila : exista si genul de femeie dictator, care este foarte greu de multumit. Este vesnic cicalitoare si cauta sa-si impuna punctul de vedere, chiar daca pentru aceasta trebuie sa recurga la un veritabil "santaj sentimental".

"- Iubitule, daca ma iubesti, vei face.asa cum vreau eu !"

Cel mai dureros este ca persoana dictatoare, nu numai ca se impune prin forta fizica sau verbala, dar distruge încet, dar sigur, personalitatea celuilalt. Merge pâna acolo încât îl depersonalizeaza pe partenerul de viata, încât îsi transforma sotul într-un obiect (cârpa), pe care-l manevreaza dupa bunul sau plac.

Violeta, o femeie de 31 de ani, este profund socata de experienta traumatizanta prin care a trecut. Ea povesteste cum a devenit efectiv o papusa în mâinile sotului ei, care o manevreaza zilnic, de parca ar fi trasa de niste sfori invizibile.

Era vânzatoare la un magazin, când l-a cunoscut pe Liviu, un domn bine îmbracat, impunator si foarte curtenitor. L-a ajutat sa-si aleaga camasa preferata, dupa care a vizitat-o sistematic, coplesind-o cu flori si cadouri. O astepta zilnic când ea iesea de la serviciu si o conducea cu o masina eleganta pâna acasa.

Liviu, fiind un avocat de succes, avea si o reputatie destul de buna în societate. Ar fi fost capabil sa farmece orice femeie, cu atât mai mult pe Violeta, de curând venita la oras, dintr-un sat marunt al Moldovei. Liviu o trata ca pe-o regina, fiind manierat, galant si se parea ca nu-i pasa de conditia ei sociala.

Dupa câteva lui s-au casatorit, iar pentru Violeta începea o viata noua. "O viata noua" într-adevar, deoarece ceea ce a urmat, a socat-o pâna si pe ea.

Înca din primele zile, Liviu i-a cerut sa-si schimbe întreaga garderoba, pe motiv ca hainele ei sunt saracacioase si demodate. I-a cumparat exclusiv haine de firma, costume bine asortate si elegante, încât lumea întorcea capul dupa ea pe strada.

Pasul urmator a fost sa-i ceara sa renunte la serviciu, pe motiv ca el câstiga suficient pentru amândoi.

"- Sotia mea nu e nevoie sa lucreze. Tot ce-ti cer este sa fii mereu frumoasa pentru mine si mereu proaspata !"

Perspectiva aceasta, la început, a încântat-o pe Violeta. Mergea zilnic la saloane de înfrumusetare, de cosmetica, la masaj si la sali de fitness. Îsi schimba mereu coafura, nuanta parului, pentru a fi tot mai apreciata de sotul ei. Cred ca orice femeie ar fi invidiat-o : avea bani la discretie, un sot care-o iubea la nebunie si care-o coplesea cu daruri. Nu lipseau nici de la petrecerile organizate de "lumea buna" a orasului. Aici ea trebuia sa zâmbeasca, când aparea la bratul sotului sau, într-o tinuta ireprosabila. Pentru a nu se face de râs la astfel de petreceri simandicoase, Liviu a rugat-o sa citeasca un anumit gen de literatura, ca sa devina o femeie culta cu care sa nu se faca de râs în "societate". Vrând-nevrând, a ajuns sa citeasca tot ceea ce-i indica sotul ei, pentru a deveni experta în arta conversatiei. Pentru a se ridica la nivelul lui, a trimis-o si la o facultate particulara, pe care i-a achitat-o în întregime. Atunci, care sa fie problema ?

Violeta nu a fost întrebata niciodata "ce-si doreste ea ? Ce i-ar place ei ?", ci a facut permanent cum a vrut sotul sau. A aparut la acele petreceri sofisticate ale lumii bune, la bratul sotului ei, având un zâmbet stupid pe chip, pentru a-si ascunde ignoranta. Zâmbea, atunci când nu avea o replica inteligenta, pentru a nu e face de râs.

Pareau cuplul perfect, de invidiat, dar în inima ei, treptat s-a strecurat întunericul si o durere cumplita i s-a asternut în suflet. Cine era ea de fapt ? Ce-si dorea cu adevarat de la viata ? Asta era viata pe care o visase ? Pe ea n-a întrebat-o nimeni, niciodata ! Fusese un cobai de experienta în mâinile sotului ei, o papusa trasa de-o sfoara nevazuta, pentru a dansa asa cum vrea stapânul. Îsi pierduse individualitatea ; personalitatea îi fusese calcata repetat în picioare. Acum îi lipsea pâna si vointa de a se desprinde de acest mod de viata ; mergea înainte în virtutea inertiei, ajungând ca un drogat, dependenta de lux, de petreceri si pozitie sociala. Nu mai putea nici macar sa plânga, sa se împotriveasca. Daca nu a facut-o de la început, acum era prea târziu ! Ar fi dorit sa redevina tarancuta rumena-n obraji de altadata, care stia sa râda si sa se bucure de viata. Dar, din nefericire, aceasta imagine apartine trecutului.

Dumnezeu ne-a creat fiinte distincte : atât barbatul, cât si femeia au personalitatea lor proprie. Nici unul nu are dreptul de a-i distruge constiinta celuilalt, modelând-o dupa propriul sau chip. si dupa casatorie, cei 2, chiar daca devin "una", ramân cu personalitati distincte, cu vointa proprie si cu capacitatea de a lua propriile decizii. Cine submineaza personalitatea celuilalt, se opune planului lui Dumnezeu cu privire la casatorie, distrugându-l în cele din urma pe celalalt. Nimeni nu trebuie sa gândeasca si nici sa decida în locul nostru, nici dupa ce ne-am casatorit. Este nevoie sa ne pastram individualitatea si tocmai în aceasta consta minunea creatiei lui Dumnezeu - casatoria. Doi oameni, cu vointe si personalitati distincte devin UNA, dar fiecare îsi pastreaza propria identitate.

Am citit o carte despre un barbat, care s-a hotarât sa-si ia o sotie pe care "s-o creasca" el, dupa bunul sau plac. A luat o fetita de 12-13 ani, pe care a modelat-o dupa propriul sau chip, pentru a-i deveni într-o zi sotia ideala. A crescut-o pentru a fi propria sa imagine "în oglinda", o persoana care sa-i semene perfect. Dar fata, odata ajunsa la vârsta maturitatii, desi s-a lasat modelata de el, credeti ca l-a facut fericit ? Reprezenta copia sa fidela, fiind crescuta dupa principiile care au guvernat si viata lui si totusi nu si-a gasit fericirea alaturi de ea. De ce ? Pentru ca nu luase în calcul ca ea va face aceleasi greseli, ca va avea aceleasi slabiciuni, vicii si defecte ca si el si ca-i va calca perfect pe urme. Pâna si preferintele sau gusturile coincideau, potrivindu-se ca 2 picaturi de apa, dar avea si aceleasi neîmpliniri si aceleasi vise desarte. Tocmai pentru ca erau literalmente identici, nu puteau fi "una".

si atunci care este modelul perfect ? Se pare ca Dumnezeu, în prestiinta Sa a considerat ca cel mai bine s-ar potrivi 2 oameni cu firi complementare, adica 2 persoane care ar fi capabile sa se completeze reciproc. Acolo unde eu am un defect, el / ea are o calitate, iar împreuna vom forma un întreg, fara greseli si fara pata.

Asta nu înseamna ca trebuie sa caut exact opusul meu, adica persoana care vede "negru", când eu vad "alb" ! Din contra, trebuie sa avem puncte de vedere comune, dar în acelasi timp sa fim firi complementare, care sa se îmbine si sa se sprijine reciproc.

Exista persoane care au o fire posesiva. Ei spun : "Daca esti cu mine, nu mai poti avea alti prieteni. Timpul si prietenia ta îmi apartin în totalitate !" - asa gândeste posesivul. Astfel de oameni cauta sa te izoleze de restul lumii, pentru a le apartine în exclusivitate. Nu conteaza nimic altceva, decât faptul în sine de a le apartine integral.

Într-adevar, o relatie de curtenie si mai apoi una de casatorie trebuie sa fie totala, fara ca o terta persoana sa se interpuna între cei 2. Dar asta e cu totul altceva : nu înseamna ca de-acum încolo nu as mai putea fi o fiinta sociala, ca n-as mai putea avea prieteni si ca ar fi nevoie sa ma izolez de toti ceilalti, de dragul unei singure persoane. Genul de posesivitate descris se regaseste si el în sfera patologicului, cu efecte distructive asupra personalitatii celuilalt.

Demn de-a fi luat în calcul este si egoismul (practic din el deriva si celelalte defecte majore de caracter de care trebuie sa ne ferim, atunci când suntem în pragul unei casatorii). Oamenii egoisti traiesc doar pentru ei, iar în optica acestora, numai ei si nevoile lor conteaza. Nu le pasa de nimeni si de nimic. Numai integritatea lor fizica si spirituala conteaza si pretind sa le fie îndeplinita orice nevoie, chiar daca pentru aceasta trebuie "sa calce peste cadavre".

Un om egoist este insensibil la nevoile celuilalt. Adesea, într-o discutie, te întrerupe, spunându-ti :

"- Dar sa vezi ce mi s-a-ntâmplat mie !"

Interlocutorului îi ramân cuvintele nerostite în gât, durerea pe buze si nu mai are posibilitatea sa continue, deoarece egoistul deja a si declansat o "ploaie" de cuvinte mai mult sau mai putin interesante sau / si dureroase, prin care vrea sa atraga atentia asupra sa.

Egoistul nu va fi niciodata un bun ascultator, pentru ca pe el nu-l intereseaza decât propria persoana si tot ce este legat de aceasta. Degeaba încerci sa-ti versi sufletul în fata unui astfel de om, deoarece el va ramâne "de lemn", un perete care nu-ti poate raspunde. Îti irosesti timpul încercând sa legi o discutie cu el, din cauza ca este imun la suferintele altora.

Egoistul nu te va ajuta vreodata nici fizic si nici moral, deoarece el este cel care asteapta permanent ajutorul, ba chiar îti si reproseaza ca nu vrei sa-l sprijini. În universul sau nu reusesti sa patrunzi decât în cazul în care problema ta interfereaza cu interesele sale. Pare sa spuna :

"- Dar mie ce-mi iese la afacerea asta ?"

Pentru el totul se reduce la profit si la interese, neexistând sentimente. Egoistul se iubeste doar pe el, fiind incapabil sa-i iubeasca si pe altii. Chiar daca va afisa niste sentimente, acestea vor fi numai de fatada.

Dumnezeu nu ne cere sa nu ne iubim pe noi însine, sau sa ne urâm / dispretuim. Nicidecum ! Aceasta este o teorie gresita, ce conduce la distrugerea imaginii de sine. Trebuie sa ne iubim pe noi însine, în masura în care trebuie sa ne protejam de tot ce este rau, dar este nevoie sa ne apreciem la justa noastra valoare. Dar de aici si pâna la a ne iubi atât de mult încât sa contam numai noi, fiind imuni la suferintele altora, deja intra în zona patologicului.

Narcisismul - care porneste de la mitul lui Narcis, care si-a privit chipul odata în oglinda unui lac, îndragostindu-se de propriul sau chip - se bazeaza si el pe acest egoism maladiv, care este extrem de nociv.

Trebuie sa fugiti de persoanele egoiste, chiar daca sunt bine mascate, pentru ca în viata de camin, va vor transforma în niste obiecte special concepute ca sa le satisfaca propriile placeri si mofturi. Veti conta pentru ei numai în masura în care le veti îndeplini dorintele, dar vor fi incapabili sa va iubeasca vreodata cu adevarat.

Nu as vrea sa trecem mai departe înainte de a pune în discutie si problema lenei. Persoanele care obisnuiesc sa se trezeasca foarte târziu dimineata, pe la ora 10-11 si sa fie servite constant la pat, iar apoi sa nu faca nimic, cât e ziua de lunga, sunt un potential pericol.

De multe ori, mamele "grijulii" si hiperprotectoare îsi cresc baietii cu ideea : "Lasa mama, fac eu tot. Tu du-te si distreaza-te !". Astfel de baieti, obisnuiti sa nu cumpere pentru casa nici macar o pâine, sa nu-si spele nici un ciorap, vor devenii sotii "handicapati" de mai târziu. Nu vor sti si nici nu vor dori sa faca ceva prin casa, pentru ca asa au fost crescuti, sau le-a fost prea lene ca sa puna mâna pe ceva.

Mamele hiperprotectoare, adesea nici nu realizeaza cât gresesc fata de baietii lor, crescând niste veritabili lenesi ; ca si în povestea lui Ion Creanga, vor întreba peste ani, daca "muieti îs posmagii ?". Vor prefera sa moara de foame, decât sa miste vreun deget si vor dori ca odata sositi acasa, sa fie serviti, pâna si la pat, sa se aseze confortabil în fotoliu, sa citeasca ziarul, sa vada meciul, eventual sa mearga cu "baietii" la o bere.

Nu vor participa cu nimic la treburile casnice, considerând ca femeia ar fi "obligata" sa le faca. Tot ei vor fi revoltati daca nu vor fi serviti prompt si daca li se va cere sa faca ceva. Persoanele din aceasta categorie, îsi vor schimba si serviciile la nesfârsit, în cautarea unuia mai lejer si nicicând nu-si vor gasi locul în societate. Se vor plânge în permanenta ca seful pretinde prea mult de la ei, sau / si ca ar fi exploatati peste masura. Cel mai comod le-ar fi daca ar sta acasa si ar fi niste întretinuti ; în felul acesta, chiar n-ar mai trebui sa faca nimic.

Daca va hotarâti sa va casatoriti cu un astfel de om, sa nu va mirati apoi de ceea ce va va astepta ! Veti fi slugi o viata întreaga, ba chiar roabe, dar fara posibilitatea de eliberare - robie pe viata. De aceea este bine sa deschideti bine ochii înainte, pentru a vedea clar si deslusit cu cine urmeaza sa va casatoriti.

Mi-amintesc ca am citit odata despre povestea unui barbat, Romica, un tip admirabil, în felul lui, dar avea totusi si un mare defect : lenea.

Inginer de profesie, Romica s-a casatorit cu o fata, Alina, tot inginera, pe care-o cunoscuse din facultate. A fost "dragoste la prima vedere", iar la câteva luni au decis împreuna sa se casatoreasca, atunci când vor termina facultatea. Nu se cunosteau prea bine, dar "iubirea" era.mare si nu mai puteau astepta. Fiecare traia cu impresia ca-si gasise perechea potrivita.

Dupa nunta, parintii i-au ajutat sa-si cumpere un apartament si s-au mutat în "cuibusorul" lor. Fiecare s-a angajat si lucrurile pareau sa ia o turnura pozitiva.

La nici o luna de la angajare, Romica a venit acasa si i-a comunicat sotiei sale ca si-a dat demisia. Se saturase sa se scoale la ora 6 dimineata, pentru o slujba prost platita, în conceptia lui. Nu era "de nasul lui". Trebuia sa caute ceva mai de soi. S-a angajat la scurt timp în alta parte, dar nici acolo n-a ramas prea mult. Dupa 1-2 luni a venit acasa "cu coada-ntre picioare", sustinând ca are un sef prea dur, care-si bate joc de angajati si-i exploateaza.

Sotia l-a înteles si de aceasta data. Dupa o vreme si-a gasit de lucru în alta parte, însa nici acolo n-a ramas prea mult. si-a dat din nou demisia, pe motiv ca patronul era prea sever si ca lua pielea de pe angajati.

Lui i-ar fi priit daca si-ar fi deschis propria afacere : "te scoli când vrei, te culci când vrei si nu-ti sufla nimeni în ciorba". Dar pentru aceasta ar fi fost nevoie de multi bani, pe care nu-i avea deocamdata. Ramânea un vis frumos, deoarece nici din banca nu puteau împrumuta. Asa ca Romica s-a gândit sa ramâna o vreme acasa, pentru.a-si mai limpezi nitel gândurile.

S-a gândit ca, de fapt si-a ales gresit pâna si profesia, în optica lui, potrivindu-i-se mai bine cea de scriitor, sau de poet : sa stai zile-n sir si sa compui versuri, singurul secret fiind sa ai inspiratie, sa-ti gasesti.muza. "Dar, se gândea el, cine poate trai în România de azi numai din poezie ?"

si pentru ca astfel de gânduri îl rascoleau, sotia sa l-a lasat în pace o vreme, ca sa se regaseasca. Numai ca au trecut câteva luni bune, iar Romica tot nu-si gasea locul. În plus, Alina lucra de dimineata si pâna seara, iar când se întorcea, acasa era un dezastru : Romica statea tolanit cât e ziua de mare în fata televizorului, schimbând canalele si fara a se decide pe ce post sa priveasca. Scrumiera se dovedea neîncapatoare din cauza mucurilor de tigara, iar pe masa zaceau puzderie de sticle de bere goale. Deh, omul se plictisea ! Hainele erau aruncate peste tot, iar în aer plutea un fum "sa-l tai cu cutitul". Lui Romica îi venise greu pâna si sa aeriseasca, nu de alta dar distanta pâna la geam i se paruse prea mare (!?!).

Când sosea seara de la serviciu, Alina îsi punea mâinile în cap, în vreme ce el o întâmpina zâmbind : "O iubito, ce bine-mi pare ca ai venit, caci mor de foame !". Bine-nteles ca nici cumparaturile nu avusese cine sa le faca, din cauza ca el fusese prea.ocupat.

Daca el tot statea acasa, Alina avea pretentia ca si pe ea macar s-o astepte cineva cu masa pusa, sa fie ordine si curatenie prin casa si când acolo, tot ea trebuia sa le faca pe toate. Alteori nici nu-l gasea acasa, Romica venind noaptea târziu, dupa ce se întâlnise la un bar cu niste fosti colegi de facultate.

Au urmat luni de zile de chin, în care Alina a înteles într-un târziu adevarul : se maritase cu un om, care în ciuda tuturor calitatilor, avea si un mare defect, care le estompa pe celelalte - lenea.

Fusese crescut de o mama care nu-l pusese sa faca nimic prin casa, iar acum când vedea clar ca fiul ei "taia frunze la câini", îi reprosa nurorii sale :

"- Lasa draga barbatul sa se refaca ! Are timp dup' aia sa-i vina mintea la cap !". A crezut pentru moment, ca daca va apela la soacra, macar aceasta va fi de partea ei si macar în ceasul al 12-lea va cauta sa-i deschida ochii lui Romica ca sa vada pe ce cale gresita este. Dar s-a înselat amarnic ! El era si pe mai departe "baiatul mamii" si asa avea sa ramâna : fara griji, fara probleme.

Trecuse mai bine de un an în care el nu-si schimbase modul de viata. Oricât a cautat sotia sa sa-l înduplece ca sa se angajeze, Romica îi dadea acelasi raspuns, invariabil :

"- Lasa draga ! Nu ajunge ca aduci tu bani în casa ? De ce sa mai muncesc si eu ? Nu câstigi tu destul pentru amândoi ?"

Alina lucra la o firma mixta româno-americana, unde salariile se plateau în valuta, câstigând multumitor. Ar fi reusit sa întretina 2 persoane, dar cu un sot parazit, era prea mult. În rest, se întelegeau bine. Nu se certau din nimic altceva decât din cauza refuzului sau constant de a se angaja. Aveau gusturi comune, el fiind un baiat cult, rafinat, romantic. Toate bune si frumoase, însa lenea îi eclipsa celelalte calitati.

La 2 ani de la casatorie, Alina a constatat surprinsa ca a ramas însarcinata. Asta-i mai lipsea acum ! Cu un astfel de sot lenes, nu-si dorea un copil. A realizat în sfârsit ca Romica refuza sa munceasca, atât la serviciu, cât si acasa., preferând sa fie un întretinut. În momentul în care-si povestea teribila drama, Alina avea de gând sa pastreze copilul, dar fara a-i spune sotului despre sarcina ei. Hotarâse sa divorteze si sa-si creasca singura viitorul copil, fara tata, care nu i-ar fi fost un exemplu demn de urmat.

Trauma mariajului lor ar fi fost evitata daca Alina ar fi deschis bine ochii înainte de casatorie si daca ar fi încercat sa-si cunoasca mai bine viitorul sot, eventual familia acestuia, pentru ca adesea, expresia româneasca "aschia nu sare departe de trunchi", se adevereste.

Este interesant totusi ca un atare om a reusit totusi sa termine o facultate. Asta demonstreaza ca daca un om are cu studii superioare, nu înseamna neaparat ca te poti si baza pe el. Nu studiile îl determina pe un om sa fie OM, în adevaratul sens al cuvântului, ci întreaga educatie primita, începând cu familia si terminând cu societatea.

Când v-ati facut deja un prieten, vedeti sa nu fie cumva o persoana perfectionista.

Perfectionistul este genul de om care vrea ca orice lucru sa fie executat "ca la carte" ; sa existe o ordine desavârsita, lucrurile sa stea "la dunga", impecabil si ireprosabil. Pe un perfectionist nu-l vei multumi niciodata, deoarece el îti va reprosa întotdeauna : "- Este bine, dar este loc si de mai bine !"

Oricât te-ai stradui sa-i fii pe plac, nu vei reusi sa faci totul sa fie perfect ! Vei simti permanent un sentiment de frustrare si te vei învinovati pentru fiecare "esec" real sau imaginar, pe care el ti-l reproseaza. Vei ajunge la concluzia ca nu esti bun de nimic si vei dori mai degraba sa te sinucizi, decât sa faci umbra pamântului degeaba.

Perfectionistul va deveni, mai devreme sau mai târziu, un depresiv, pentru ca se va auto-învinovati pentru toate greselile pe care le-a facut si pe care fireste ca le va hiperboliza. Îi va chinui pe cei din jurul sau, pentru ca le va pretinde aceleasi standarde "înalte" la care aspira si el. Viata alaturi de un asemenea om va fi un iad si vei dori sa nu te fi nascut, decât sa fii în compania sa.

Copilul crescut de parinti perfectionisti va fi vesnic frustrat si nemultumit, atât de sine, cât si de catre cei din jur si va cauta pretutindeni perfectiunea, chiar daca ea nu exista decât în mintea lui. Îsi va teroriza un viitor partener de viata pentru maruntisuri, pe care el le considera firesti si normale. Este atât de patruns de lumea în care traieste, încât nici nu realizeaza ca ar fi deplasat si ca "perfectiunea" nu exista decât în imaginatia sa bolnava.

Sa va fereasca Dumnezeu de un sot perfectionist, deoarece va va transforma viata într-un iad, din care nu întrevezi nici o cale de scapare.

Mioara este o fata crescuta la tara, cu principii sanatoase, care a tinut neaparat sa evadeze din micul ei satuc ; în consecinta a plecat în capitala pentru "un nou început". Ca orice fata de la tara a crezut ca venind la oras, va gasi "câini cu colaci în coada" si ca va reusi sa duca o viata lipsita de griji, alaturi de barbatul visurilor sale.

A urmat niste cursuri de secretariat si s-a angajat ca secretara la o firma mare. Salariul îi convenea si se parea ca norocul îi surâde. Doar un sot îi mai lipsea, însa nici acesta nu s-a lasat prea mult asteptat. Unul dintre colaboratorii firmei la care lucra, un barbat aratos si rafinat, Ovidiu, a început sa o curteze. Azi un buchet de flori, mâine un cadou discret, sau o atentie, pâna când Mioara a acceptat sa iasa cu el la un restaurant.

A dus-o la un restaurant de lux, unde au servit cele mai fine mâncaruri. Îmbracamintea lui era impecabila, iar el arata.traznet ! Conducea si o masina "ultimul racnet", fiind patronul unei firme profitabile. Nu fusese casatorit niciodata, iar acest amanunt ar fi trebuit sa-i dea de gândit Mioarei. Un barbat care arata asa de bine, fiind pe deasupra si cult, rafinat si bogat, ar fi fost efectiv vânat de orice femeie. De ce totusi nu se casatorise niciodata ?

Misterul s-a adâncit, când a vazut în ce vila locuieste. Ovidiu i-a propus sa locuiasca împreuna, dar ea a refuzat, pentru ca avea principii si refuza sa locuiasca cu un barbat înainte de casatorie.

socul cel mai mare a fost când a aflat ca Ovidiu are 47 de ani, deoarece nu parea sa aiba mai mult de 35 ; arata foarte bine si se mentinea permanent în forma. Cum de nu reusise nici o femeie sa puna mâna pe el ? Din nefericire, misterul l-a elucidat de-abia dupa nunta.

S-au casatorit la scurt timp dupa ce s-au cunoscut. Au avut o nunta impecabila si o luna de miere petrecuta într-o statiune occidentala. Atmosfera din jurul lor parea desprinsa dintr-un basm. "Cenusareasa" devenise printesa peste noapte, iar visul parca nu se mai termina. Sa devii dintr-o data proprietara unei vile superbe si sa traiesti într-un lux exorbitant, reprezenta o situatie de invidiat pentru orice om.

Însa adevarul a iesit destul de repede la iveala, curând dupa ce s-au întors din luna de miere. De-abia atunci Mioara a observat ca în casa lor fiecare lucru statea "la dunga". Parca de ani de zile nu mai locuise vreo fiinta umana pe-acolo. Papucii stateau la marginea patului într-un unghi de 90⁰, pijamaua trebuia pusa într-un anumit loc, iar pretutindeni domnea o ordine desavârsita.

Când s-a apucat sa faca o ciorba sotului ei, s-a petrecut un fapt surprinzator : Ovidiu o privea din prag, cu zâmbetul pe buze si cu o dragoste întiparita pe chip, dupa care a venit la ea si i-a spus :

"- Lasa-ma draga, sa-ti arat eu cum se taie morcovii ! Nu-i poti pune în oala chiar oricum !.si cartofii : uite ce forma au ! Lasa-ma sa-ti arat eu cum se face !".

Îndata i-a luat cutitul din mâna si a-nceput sa taie morcovii în rondele perfecte si de dimensiuni egale. A facut apoi la fel cu fiecare leguma. Toate aratau de parca ar fi trebuit duse la o expozitie de arta si nu sa fie puse într-o banala ciorba.

Mioara a ramas fara replica si din acel moment a început sa priceapa de ce Ovidiu, la banii lui, nu avea nici femeie în casa. La veniturile lui n-ar fi fost o problema daca ar fi venit cineva, sa-i faca periodic menajul. Dar nici o bucatareasa, sau menajera de lux n-ar fi fost destul de buna pentru exigentele lui.

Din acea zi a debutat cosmarul. Sa nu care cumva sa îndrazneasca sa-i schimbe locul vreunui obiect de prin casa ! Fiecare vaza trebuia sa stea într-un loc bine stabilit. Pâna si periuta de dinti avea "patratelul" ei, de unde n-avea voie nimeni si nimic s-o mute, nici macar cu un milimetru.

Ovidiu avea urmatoarea motivatie :

"- În felul acesta stiu exact unde-mi pun lucrurile, iar la mine în casa nu se rataceste nimic, niciodata !". Logica era perfect valabila, dar cine putea mentine aceasta ordine desavârsita, locuind în acelasi timp acolo ?

Odata, ea a îndraznit sa stearga praful si sa mute niste fotografii în alta parte. Când a venit Ovidiu si nu le-a mai vazut acolo unde le stia, i-a reprosat imediat, pentru ca Mioara nu avea voie sa mute nimic prin casa si nici sa schimbe pozitia vreunui obiect.

Cât credeti ca a reusit sa reziste lânga un astfel de sot ? Maxim un an ! Dar în acel an nenorocit, parul ei s-a albit si tremura numai la gândul ca i-ar fi putut încurca lucrurile prin casa.

Pe ea nici n-a mai lasat-o sa lucreze, motivând ca are el destui bani pentru a o întretine. Aici a fost marea ei greseala : daca ar fi lucrat, ar mai fi schimbat si ea o vorba cu cineva si o perioada ar fi iesit din mediul de cazarma al domiciliului conjugal, dar acum simtea ca înnebuneste.

Ovidiu o coplesea cu blanuri scumpe si bijuterii, o plimba prin strainatate si o înconjura cu întreaga lui afectiune, fiind un sot deosebit de tandru si de iubitor. N-a înselat-o niciodata si nici macar nu i-a dat motive sa-l banuiasca de infidelitate. Pe dinafara parea sotul perfect. Chiar si-atunci când o punea la punct, o facea cu zâmbetul pe buze , niciodata n-a tipat la ea, dar i-a tocat nervii marunt si sistematic.

Ea traia continuu sub stresul de a nu-i fi mutat cumva papucii de lânga pat, sau sa nu-i fi pus pijamaua în alta parte. Nu-i mai suporta zâmbetul stupid de pe chip, când îi arata ce are de facut.

Priviti din exterior pareau cuplul perfect, de invidiat, iar din punct de vedere material nu avea de ce se plânge. Dar sufletul sau a fost sfâsiat continuu.

Când l-a anuntat ca s-a hotarât sa divorteze, el a fost cel socat. I-a oferit totul, îi pusese lumea la picioare si nu reusise s-o multumeasca ? Sarmanul om, se pare ca nici macar atunci nu realiza ce facuse. Nu putea fi acuzat ca actionase cu premeditare, deoarece din fire facuse lucrurile acestea.

Mioara se consola totusi cu ideea ca macar nu facuse vreun copil, care s-o lege de acest om. Astfel l-a putut parasi, fara ca sa mai priveasca în urma. Nu avea nevoie de nimic din bogatia lui, ci spera numai sa-si regaseasca linistea interioara si echilibrul sufletesc. Prefera sa revina la saracia ei si sa fie linistita, decât mare cucoana, dar tremurând din fiecare fibra a fiintei ei, stresata la maxim.

"- Bine, veti spune, dar atunci este mai buna asa zisa casatorie de proba. Mai bine stau cu celalalt 1-2 ani, sa vad daca merge, ce fel de om este si apoi ne casatorim, daca este cazul !"

Sunt convinsa ca Mioara n-ar fi trecut prin aceasta drama, daca nu s-ar fi grabit la casatorie, dupa câteva întâlniri cu acest om. De aceea este necesara perioada de cunoastere (de curtenie) de care am amintit la începutul capitolului, ca sa am posibilitatea de a ma convinge de caracterul celuilalt si de a-l studia, în cele mai mici amanunte. Asta nu presupune sa recurg la un veritabil spionaj (sa-i urmaresc, de pilda si modul în care-si duce lingura la gura !), ci vreau sa spun ca este nevoie sa fac o analiza obiectiva a însusirilor, calitatilor si defectelor celuilalt.

De exemplu, în cazul lui Ovidiu, primul mare semnal de alarma trebuia sa fie motivul pentru care el nu se însurase pâna la vârsta respectiva, desi era inteligent, atragator si putred de bogat. Oare afacerile-i ocupau chiar tot timpul, încât sa nu mai aiba vreme si de latura sentimentala ? Apoi, de ce el nu avea nici macar o menajera în casa ? Era prea zgârcit ca sa-si angajeze pe cineva pentru a-i face curatenie ? Din astfel de întrebari simple, pas cu pas, tinându-l sub lupa, ar fi descoperit adevarul : viitorul sot este un perfectionist, chiar un maniac, cu care nimeni nu ar fi reusit sa locuiasca sub acelasi acoperis.

Analiza caracterului celuilalt trebuie facuta cu mare atentie si minutios, tinând cont ca o casnicie dupa voia lui Dumnezeu trebuie sa fie pe viata si în acest caz nu am voie sa esuez, sau sa aleg gresit.

Cred ca este potrivit sa ma refer tot aici si la problema internetului. Sunt destule persoane care apeleaza la serviciile sale în cautarea si gasirea viitorului sot. Conectarea la internet reprezinta o sansa extraordinara de a afla lucruri noi si interesante din orice domeniu de activitate si este un mijloc deosebit de informare si chiar de educatie.

Totusi încercarea de a-ti gasi viitorul partener de viata pe internet, nu este cea mai buna optiune. "- De ce ?, veti întreba. Oamenii sunt atât de ocupati, încât nu mai au timp sa caute, însa au acum la îndemâna un mijloc foarte rapid si eficient pentru asta !".

Nu neg acest lucru ! Poti lua legatura imediat cu orice persoana de pe planeta, prin intermediul internetului si chiar comunica ore-n sir, la un pret modic, fara a mai apela la telefon sau la scrisori.

"- E un mijloc extraordinar de comunicare al gândurilor si sentimentelor !".

Eu însa ma îndoiesc ca lucrurile ar cam sta asa ! Psihologii au constatat ca prin cuvinte se transmite un procent de 7% din mesaj, în vreme ce restul de 93% este constituit din mimica, gestica (55%) si din tonul vocii (38%). Deci cuvintele prin ele însele, asa reci si.electronice, nu au capacitatea de a transmite complet gândurile cuiva, sentimentele si întreaga lui stare sufleteasca, daca sunt "vaduvite" de 93% din forta de impact a lor. Aceasta se va realiza complet numai prin comunicarea verbala, "în carne si oase".

În plus, pe internet am posibilitatea de a-mi lua o alta identitate : fetele se dau drept baieti, (dar si reciproca este la fel de valabila !) si se pare ca acest lucru se practica la scara mare. Se poate da o alta vârsta, fata de cea reala, prefacându-ma mai tânar(a), sau mai batrân(a), în functie de interesul pe care-l am. Am capacitatea de a-mi descrie într-un mod neadevarat înfatisarea exterioara : culoarea parului, a ochilor, a tenului etc. Chiar sunt capabil(a) sa trimit o fotografie care sa reprezinte o alta persoana, dar sa sustin ca ar fi a mea, sau sa transmit una de acum 10-15 ani, când aratam altfel, sau asa cum mi-ar place sa arat acum !

Cu alte cuvinte, exista suficiente metode de "camuflaj", prin care sa ma dat drept altcineva, sau sa arat în orice fel mi-as dori, si-mi pot atribui orice vârsta. Ce, sau cine îmi garanteaza sinceritatea declaratiilor ? Nimeni si nimic ! Nici macar nu-mi subliniaza calculatorul cu rosu, locurile în care am fost nesincer(a) si intentionat dau date eronate (ca atunci când tastez gresit un cuvânt oarecare). Deci, am posibilitatea de a minti în voie, fara ca nimeni sa ma traga la raspundere pentru gestul meu.

Pâna si gândurile pe care le exprim, le pot copia dintr-o carte celebra, sau sa "recit" poezii scrise de altii, dându-ma autorul lor. Dintr-o data îmi creez o imagine favorabila, ma dau drept o persoana citita, culta, în vreme ce eu îi citez pe marii scriitori si filozofi, cu dictionarul si cu operele acestora, lânga masa de scris. Astfel am mari sanse sa pacalesc pe oricine, dar si sa fiu la rându-mi pacalit (riscul este reciproc !).

Un caz elocvent este cel povestit de un tânar, care discuta frecvent pe "chat", cautându-si perechea potrivita. Student la litere si având deja 25 de ani, Paul suferea din cauza unui mare handicap : timiditatea. Citise mult la viata lui, însa îi venea greu sa-si exprime sentimentele, mai ales în prezenta unei persoane de sex opus. A ales însa sa-si deschida sufletul, apelând la internet.

Acolo a cunoscut-o pe Eva, o tânara de 20 de ani, studenta la Conservator. A fost "dragoste la prima.lectura"(de pe internet), în sensul ca s-au placut imediat ce-au început "conversatia". Aveau gusturi si pasiuni comune si-n plus, Paul a descoperit în Eva o fiinta extrem de culta si deosebit de spirituala - exact genul de femeie lânga care ai fi dorit sa-mbatrânesti si nu te-ai fi plictisit niciodata. Poseda si un dezvoltat simt al umorului, fiind exact persoana la care visase Paul.

Au conversat vreme de 2 ani, câte-n luna si-n stele. Deseori îi apuca dimineata în fata calculatorului si niciodata nu li se parea ca ar fi spus destul. El a cerut-o în cele din urma în casatorie tot pe internet, iar ea a fost de-acord. Nu mai ramasese decât un singur lucru de rezolvat : sa se vada fata-n fata, pentru a se cunoaste cu adevarat.

Paul locuia în Bucuresti, în vreme ce Eva statea la Iasi. Au convenit ca el s-o astepte la gara, având în mâna o anumita revista pentru a fi recunoscuta. În ziua mult visata, Paul se gasea deja "tras la tol festiv" pe peronul Garii de Nord, în asteptarea viitoarei mirese, purtând si un buchet imens de flori în mâna. si-au dat întâlnire la intrarea în gara, pentru a evita aglomeratia.

El se afla pe cealalta parte a strazii, când a zarit-o cu revista în mâna. "- Nu poate fi ea !" si-a spus cu groaza Paul în gând. Era imensa, fiind cea mai grasa femeie pe care-o vazuse vreodata. Grasimea i se revarsa bogat pe solduri, facând-o pur si simplu dezgustatoare. Paul se gândea în acele momente : "- Cum sa ma duc acum cu ea la mama acasa si s-o prezint ca pe viitoarea mea sotie ?". Voia sa dea înapoi, dar era prea târziu : ea l-a zarit si se îndrepta zâmbitoare spre el.

"- Buna dragule ! Ma bucur în sfârsit ca te cunosc !", i-au rasunat cuvintele ei, în cel mai pur limbaj moldovenesc, care-i zgâria timpanele. Lui i-au ramas cuvintele în gât si i-a întins buimac si mecanic florile, pe care-acum ar fi preferat sa le fi aruncat la cos. Meciul era deja jucat, asa ca s-a îndreptat cu ea spre casa parintilor sai.

Când a vazut-o maica-sa, mai-mai ca n-a facut infarct, dar a reusit totusi sa salveze situatia, facând-o pe gazda politicoasa. La cina, Eva a devorat tot ce se gasea pe masa golind si platoul cu prajituri, spre "deliciul" gazdelor.

Seara s-au plimbat prin parc si la schimbul de idei avut, Paul a recunoscut-o pe Eva, cea de care se îndragostise. A încercat sa treaca peste limbajul ei neaos, moldovenesc, pentru a patrunde mai adânc în lumea ei. Într-adevar, în fata sa se gasea o fata culta si inteligenta, dar felul în care arata, îi contracara orice calitate. Daca peste accentul moldovenesc a reusit în cele din urma sa treaca, peste cele 100 kg (în plus), nu a putut ! Atunci a întrebat-o :

"- De ce nu mi-ai spus niciodata cum arati cu adevarat ?", la care raspunsul ei, a fost :

"- Pentru ca stiam ca în acest caz, nu m-ai fi acceptat niciodata !".

Un singur lucru pierduse din vedere Eva : faptul ca Paul nu s-ar fi casatorit virtual, pe internet, desi asa o ceruse de nevasta, ci în realitate si ca în noaptea nuntii nu s-ar fi culcat cu o femeie de pe "chat", ci cu una reala.

Finalul, cred ca-l banuiti si singuri : s-au despartit de comun acord. Paul a realizat ca Eva, cea de pe internet, de care s-a îndragostit cu adevarat nu exista. Iubise o persoana imaginara, din mintea lui si-si consumase 2 ani din viata, conversând cu un personaj, care nu corespundea nici pe departe cu realitatea. Se amagise singur o lunga perioada, iar juramântul sau a fost ca nu va mai încerca nicicând "sa cunoasca" o persoana virtuala, ci pe una "în carne si oase", pe care sa o aprecieze într-un mod real, asa cum este, cu calitatile si defectele sale.

Cred ca ar fi multe de învatat din aceasta povestire, din nefericire reala. Nu neg ca au existat oameni care s-au întâlnit pe internet, iar ulterior, în viata reala, au reusit sa se potriveasca de minune. Dar au existat si persoane care-au aparut, dându-si alt sex. Baiatul a sustinut ca e fata si invers ; s-au cunoscut, s-au iubit si mare le-a fost mirarea când au descoperit ca fiecare dintre ei avea un alt sex. Bine ca (e un fel de a spune !) au fost amândoi nesinceri simultan, pentru ca altfel ar fi fost surprinsi sa constate ca sunt de acelasi sex !

Dar astfel de cazuri fericite sunt exceptii de la regula si nu trebuie sa ne bazam pe ele. De cele mai multe ori însa, lipsa reala de comunicare si de partasie, va conduce inevitabil catre o relatie secatuita / golita de adevaratele valori ale prieteniei, o comuniune reala cu cineva "face to face", nefiind în acest caz posibila.

Nu de mult, cineva mi-a povestit de niste adolescenti din Germania, care comunicau tot pe internet. Preferau linistea si siguranta caminului, unei plimbari sau întâlniri în aer liber. Discutau pe "chat" cu tineri de vârsta lor, legând noi si noi prietenii. Luni de zile au conversat astfel si la un moment dat si-au propus sa se întâlneasca într-un parc. Una dintre fetele cu pricina a fost însotita si de mama ei, care a ramas apoi sa supravegheze grupul de la distanta. Nu mica i-a fost mirarea femeii, când a vazut reactia tinerilor, atunci când s-au întâlnit : s-au asezat pe aceeasi banca, dar la distanta mare unii de altii. Erau atât de stingheri, de rusinosi si nu-si gaseau cuvintele, încât le venea mai degraba sa se ascunda dupa vreo tufa, decât sa aiba o comunicare reala cu cineva ! Evitau sa se priveasca în fata, de parca ar fi aterizat din jungla, sau tocmai atunci ar fi coborât din copac si ar fi luat pentru prima oara-n viata legatura cu o fiinta care sa le semene.

Din nefericire aceasta se întâmpla când eviti contactul cu lumea reala, utilizând niste masini - calculatoarele - ca sa-ti exprime sentimentele si emotiile. De aceea este bine sa evitati sa va cunoasteti viitorul partener de viata, prin aceasta metoda. Va va rapi posibilitatea de a fi voi însiva, de a comunica deschis si liber ceea ce credeti si ce simtiti.

Prin ceea ce am afirmat anterior, nu vreau sa neg rolul fantastic al internetului, de a transmite mesaje, sau de a obtine informatie. Acest lucru este foarte util pentru cei care se gasesc la distante mari si astfel pot comunica mult mai usor si mai ieftin pe aceasta cale, decât prin telefoane sau scrisori. Eu m-am referit strict la modalitatea de a cauta viitorul partener de viata pe internet si de a dezvolta o astfel de "relatie" cu acesta.

Nu evitati contactul "fata catre fata". Acesta este cel mai eficient mijloc de cunoastere reala a unei alte persoane. În felul acesta nu te poti ascunde : "mastile" cad si îl descoperi pe omul de lânga tine asa cum este el în realitate.

Mai ales în perioada de curtenie trebuie sa învatam sa comunicam, sa ne dezvoltam limbajul, acesta fiind un exercitiu extrem de util în vederea unei eventuale casatorii. Daca nu veti pune atunci bazele comunicarii si ale prieteniei, mai târziu veti avea din ce în ce mai putin timp pentru aceasta. Pe masura ce apar grijile (serviciu, copii etc.), va fi mai greu sa gasiti timpul necesar pentru comunicare (dar nu imposibil !).

Cunoasterea reala a partenerului, realizata cu spirit de discernamânt în perioada de curtenie, îmi va fi de un real folos în anii care vor urma. Voi stii exact cu cine ma casatoresc si de ce o fac. Nu va fi o alegere arbitrara, întâmplatoare, ci una matura, finalizata în urma multor luni de chibzuinta si de cântarire a valorii morale a partenerului.

Nu ar fi gresit daca înainte de nunta cei doi ar fi pusi sa faca câte-o lista (dar cu spirit de raspundere si maturitate !), care sa cuprinda calitatile si defectele viitorului sot. Daca vor predomina defectele, iar acestea sunt majore, e de preferat sa rup o eventuala logodna, decât mai apoi o casnicie. E bine sa fie întocmita si o lista care sa cuprinda si motivele care îi îndeamna pe cei doi sa doreasca casatoria. Fara minim 6-8 motive temeinice, nu este recomandabil sa ma casatoresc cu acea persoana !

Este absolut necesar sa pot justifica "de ce m-am îndragostit ?" si "de ce vreau sa ma casatoresc ?" ; dar nu vor fi acceptate motive puerile de genul : "îmi place", "e frumoasa", "face gogosi bune", "are carnet de conducere", "are muschi", "ma simt bine cu el / ea" etc. Daca raspunsul este : "Nu stiu ! O iubesc si gata !", înseamna cu nu sunt pregatit(a) de mariaj.

E o dragoste oarba, care nu vede nici calitatile si cu atât mai putin defectele partenerului. Bine-nteles, nimeni nu este perfect. Fiecare dintre noi avem si calitati, dar si defecte. Important este ca dragostea mea sa fie "cu picioarele pe pamânt", o dragoste consistenta, rationala. Numai o astfel de iubire vine de la Dumnezeu si va fi capabila sa conduca la o casnicie sanatoasa si durabila.

Trebuie sa accept un om asa cum este el acum, cu calitatile si defectele sale si nu cum ar deveni (probabil !) în viitor sub influenta lui Dumnezeu, sau cum mi l-as imagina eu ! Persoanele care orbite de "dragoste" au acceptat defectele unui om zicând "lasa ca îl va schimba pe el Dumnezeu si o sa devina exact asa cum îmi doresc !", au suferit mari dezamagiri. Domnul nu schimba cu forta, iar daca persoana respectiva nu doreste asta, nici partenerul de viata si nici divinitatea nu vor avea ce sa-i faca. Un scriitor inspirat afirma odata ca "este mai bine sa rupi o logodna, decât sa desfaci apoi o casatorie".

Daca am deschide bine ochii înainte de casatorie, motivul acesta frecvent invocat pentru divort - "nepotrivirea de caracter" - nu ar mai apare. Deseori femeile sunt întrebate la tribunal : "nu ai vazut ca bea si ca îti mai tragea si câte-o palma uneori ; de ce l-ai luat ?" Raspunsul este aproape irevocabil si invariabil acelasi de fiecare data : "pentru ca-l iubeam !"(?!?)

Dragostea nu scuza faptul ca eu nu am deschis bine ochii înainte de casatorie ! Aceasta era tocmai "dragostea oarba", care nu vedea decât calitatile celuilalt, chiar si-atunci când ele nu prea existau. Mi se pare ca "e rupt din soare", când de fapt nu e nimic de capul lui. Deformarea realitatii, vazuta prin ochelarii "dragostei", ma face sa fiu subiectiv(a) si sa aleg gresit.

Nu în ultimul rând, as remarca un aspect mult mai putin întâlnit în vremurile noastre, dar care a facut destule victime. Este vorba de obiceiul petitului.

Traim într-o societate moderna în care oamenii se însoara cu cine doresc. Totusi, sunt situatii în care tinerii, când au depasit o anumita vârsta (25, si mai ales 30 de ani), parintii, rudele, prietenii etc. intra în alerta. Încep sa-i faca cunostinta cu diverse persoane de sex opus, ca nu cumva fata mamei sa ramâna "fata batrâna" (lucru valabil si-n cazul baietilor). Fara ca cei doi sa se cunoasca prea bine, lucrurile sunt aranjate pe la spate, iar tinerilor nu le mai ramâne decât sa spuna "da" în fata altarului.

Nu conteaza ca nu au petrecut destul timp ca sa se cunoasca si nici faptul ca adesea nu au nici gusturi si aptitudini comune, toata lumea vrea sa-i vada odata însurati si "la casa lor". Este adevarat ca în secolele trecute parintii "aranjau" destul de des casatoriile copiilor lor, fara ca acestia sa aiba vreun cuvânt de spus. Desi astazi practica aceasta nu este curenta, totusi ea revine în actualitate. Daca parintii nu intervin, se gasesc imediat "binevoitorii" : rude, prieteni, pastorul, prezbiterul, preotul, care îndata-si iau rolul în serios si se apuca constiincios de treaba, de parca aceasta i-ar privi pe ei.

Daca tinerii sunt mai timizi, iar baiatul nu îndrazneste s-o ceara pe fata de nevasta, nu este nici o problema : are cine sa faca acest lucru în locul lui. si astfel, tânarul se lasa dus de val si se trezeste însurat, fara sa conteze daca-i place sau nu fata, el fiind prea timid pentru a o cerere în casatorie.

Cunosc personal un astfel de caz nefericit. Viorel era un baiat timid ce locuia într-o zona de munte, la tara. Trecuse de 30 de ani si intrase în panica, ca nu a reusit sa se însoare pâna la aceasta vârsta. El provine dintr-un cult protestant, iar în localitatea natala exista o comunitate mica, cu putini tineri.

Hotarât sa faca odata pasul casatoriei, el a discutat cu prezbiterul comunitatii, afirmând ca daca nu va reusi sa se însoare cu o fata din acelasi cult, îsi va gasi una din afara bisericii. Prezbiterul, om milos, cu dorinta laudabila de a-si ajuta semenii, nu s-a limitat numai la a-i da un sfat, ci a si trecut la actiune. A dat sfoara-n tara, a cautat si-n alte judete si a reusit ca-n cele din urma sa-i gaseasca o fata, pe Monica, care la rându-i era disperata ca nu se mai marita. Ea provenea dintr-un alt judet si fusese crescuta la oras.

Cei doi s-au întâlnit de vreo câteva ori si deoarece baiatul era în continuare extrem de timid, a cerut-o prezbiterul de nevasta pentru el. Fata a dat si ea din cap deceptionata, dar neîndraznind sa spuna : "ma asteptam sa ma ceara Viorel de nevasta !", de teama sa nu strice aranjamentul.

Nunta a avut loc la scurt timp, fara ca cei doi sa se cunoasca prea bine, sub privirile încântate ale prezbiterului, care considera ca a facut o fapta buna. Baiatul era somer, dar nici fata nu avea un loc de munca, desi învatase meseria de croitoreasa. Neavând unde sa locuiasca, Monica s-a mutat împreuna cu sotul ei în casa soacrei, la tara. Neobisnuita cu viata aspra de la sat, cu cresterea animalelor si cultivarea pamântului, fata a fost repede dezamagita de noua ei viata. La aceasta se adauga si faptul ca locuia alaturi de soacra ei, pe care nimeni si nimic n-o multumea, "scotându-i ochii" din orice fleac. Monica îsi dorea sa fi ramas "doamna" la oras si nu "sluga" la tara.

Viorel lucra pe brânci prin sat pentru a face bani, ca sa-si construiasca o casa. Îsi imagina ca-n felul acesta, daca ar locui separat, va fi pace în familia lui. Casa a început sa se ridice timid, dar pretindea multa munca din partea lor, pentru ca lucrau cu propriile mâini. E greu sa-ti construiesti o casa, cu atât mai mult cu cât ai locuit la oras si nu stii ce înseamna sa lipesti lutul, sa-ti strici manichiura si sa te transformi într-un zidar peste noapte. La aceasta s-a adaugat si faptul ca Monica a ramas însarcinata si din acest motiv îi venea tot mai greu sa lucreze.

Pentru ca viata de familie se dovedea radical diferita de cea pe care si-o imaginase, Monica simtea cum i se umple încet, dar sigur paharul rabdarii. Atunci i-a venit o idee, mai mult sau mai putin constienta : a început sa se plânga ca o "tine" si ca o doare, ba în dreapta, ba în stânga, ba capul etc.

stiu ca venea deseori la mine la cabinet si ma exaspera cu pretentiile ei, dorind retete si medicamente din ce în ce mai sofisticate. si astfel, "bolnavul închipuit" a devenit treptat un bolnav autentic. Când esti din ce în ce mai convins ca esti bolnav, în cele din urma devii cu adevarat. "Boala" imaginara psihica va duce cu timpul la o suferinta organica.

În felul acesta a reusit sa-si impresioneze sotul, care o credea si o punea mai putin la munca. A nascut si o fetita, iar viata ei s-a complicat si mai tare. Împartindu-se acum si cu îndatoririle materne, Monicai îi venea peste puteri sa faca fata situatiei.

Dupa câtiva ani de truda neîntrerupta, au reusit sa se mute în casa cea noua, soacra i-a murit, dar problemele nu s-au diminuat. Viata la tara pretindea din partea ei o anumita deprindere pe care n-o avea.

si uite-asa, Monica trecea de la o boala la alta, în vreme ce internarile ei au devenit foarte dese, spre disperarea sotului, care rar îsi vedea nevasta si pe-acasa. Trebuia sa-si creasca acum si fetita, care ducea o acuta lipsa de mama.

În Spitalele prin care-a mers, Monica i-a exasperat pe medici datorita pretentiilor ei si cu dorinta de a-si repeta cât de des cu putinta analizele, doar-doar s-o descoperi vreo boala autentica si pentru ea. Viorel este distrus de comportamentul nevestei, dar sotie a vrut, sotie a capatat !

Ma întreb daca prezbiterul care le-a facut cunostinta este fericit, contemplându-si opera, o casnicie ratata, care exista mai mult pe hârtie. Cei doi nu divorteaza deoarece sunt crestini si nu se pot desparti din orice motiv. Îmi pun însa problema, cu durere, cât vor mai rezista totusi împreuna ? Ei provin din medii atât de diferite, cu conceptii de viata deosebite, iar Monica nici dupa atâtia ani nu a reusit sa se adapteze. Conceptia si asteptarile ei despre viata de cuplu erau altele, iar acum dezamagita, cauta refugiul si evadarea în medicamente si spitalizari, departe de viata aspra si dura pe care o ducea alaturi de sotul ei.

Prezbiterul nostru însa nu s-a limitat numai la "cuplarea" celor doi tineri de care am amintit, ci a mai facut si o alta încercare, la scurt timp dupa evenimentele relatate mai sus.

Elvira, o alta femeie tânara, membra de curând a aceluiasi cult protestant, tocmai trecuse printr-o drama. "Îndraznise" sa-si paraseasca "credinta stramoseasca" împreuna cu parintii ei si sa-si aleaga o noua religie, conforma Bibliei. Sotul ei s-a înfuriat si i-a interzis sa mai frecventeze acea biserica. Pentru ca ea nu s-a conformat, i-a taiat toti pantofii, ca sa nu mai aiba cu ce se încalta. Atitudinea lui însa, nici pe departe n-a constrâns-o, ci a îndârjit-o si mai tare sa-si urmeze propriile convingeri religioase. Sotul ei se îmbata, o batea si-i transformase viata într-un cosmar. Vazând ca nu reuseste s-o convinga, în cele din urma a parasit-o, luând cu el o buna parte din lucrurile din casa.

Divortul lor s-a pronuntat destul de repede, iar Elvira si-a recapatat libertatea. Ranile ei sufletesti nici n-au apucat sa i se vindece, când prezbiterul nostru, plin de initiativa si pus pe fapte mari, s-a gândit "s-o ajute" sa uite cât mai repede de necaz. si uite-asa i-a facut cunostinta cu un baiat dintr-o alta localitate.

Tinerii s-au vazut de câteva ori, s-au placut si au hotarât sa se casatoreasca imediat, desi de la divortul Elvirei nu trecuse nici macar un an. Fericita ca de-aceasta data si-a gasit perechea potrivita, ea s-a mutat din casa parinteasca la socrii. Fiind singura fata la parinti, fusese menajata în ceea ce priveste munca fizica si era putin obisnuita cu munca dura a câmpului.

La socrii, munca începea la rasaritul soarelui si se termina dupa apus, ceea ce a exasperat-o în timp pe Elvira. Nici pe departe nu era viata senina la care visase, desi sotul si socrii ei împartaseau aceeasi credinta ca si ea. Îi venea sa-si ia lumea-n cap de-atâta munca, dar era deja prea târziu, deoarece legamântul casatoriei fusese încheiat si nu mai putea da înapoi. Treptat si-a dat seama ca nu fusese pregatita sa intre într-o noua relatie de casatorie, dar zarurile fusesera aruncate. A regretat pasul facut, dar prea târziu.

Nemaiputând suporta viata grea de la socrii, ea a plecat în strainatate, si-a cerut chiar si retragerea din biserica locala si a înaintat divortul.

Departe de tara si-a gasit un alt barbat, cu care traieste în concubinaj, calcându-si în picioare constiinta si orice norma morala. La nici 30 de ani, are deja 2 divorturi la activ. Macar pe-al doilea l-ar fi putut evita, daca nu ar fi acceptat sa se casatoreasca cu o persoana "gasita de altii", ci cu o persoana pe care-ar fi cunoscut-o singura, ca raspuns la rugaciune.

Daca-i vom lasa pe altii sa hotarasca în dreptul sau în locul nostru si le vom permite sa ne dirijeze viata asa cum ei îsi imagineaza ca ar fi bine, ne vom întâlni cu situatii asemanatoare celor de mai sus. Nimeni nu trebuie sa ne influenteze viitorul. Este necesar sa alegem singuri, cu ajutorul lui Dumnezeu, în deplina cunostinta de cauza, "cu capul pe umeri". Aceasta reprezinta o hotarâre mult prea importanta si nu trebuie sa riscam un esec. Parintii, prietenii, rudele, preotul, pastorul etc. ne pot sprijini la nevoie cu un sfat, dar noi vom fi cei mai în masura sa luam decizia finala, dupa ce-am verificat daca viitorul partener de viata îndeplineste toate criteriile. Noi vom trai o viata de cel ales si nu cei care ne împing de la spate. Chiar daca ei au intentii bune, rezultatul poate fi dezastruos.

O maxima celebra afirma ca "drumul spre iad este pavat cu intentii bune". Desi suna cam dur, dar aceasta este realitatea. În calitate de prieteni, ne putem ajuta cunostintele ca sa se orienteze spre o anumita persoana, dar nu este cazul sa fortam niciodata nota, ci sa-i lasam pe ei sa decida, pentru ca în fond este vorba de viata lor.

Dumnezeu nu-l va respinge pe nimeni care va veni sincer la El, pentru a-I cere sprijinul. Isus ne atrage spre Sine, îndemnându-ne : "Veniti la Mine toti cei truditi si împovarati si Eu va voi da odihna"(Matei 11,28). Creatorul nostru asculta rugaciunile sincere si doreste sa se implice în toate problemele vietii noastre, fireste, daca îi permitem sa o faca ; cu atât mai mult, atunci când este vorba de casatorie. Astfel Dumnezeu va deschide "ochii mintii" noastre pentru a face cea mai buna alegere, pe care sa n-o regretam vreodata.