Consideratii generale privind piata muncii

Consideratii generale privind piata muncii

1.1. Concept si caracterizare

Intr-un prim sens, piata reprezinta un loc unde se intalnesc oferta si cererea de produse. In sensul care i-a fost dat de teoria economica, acest termen nu desemneaza un loc fizic, ci un mecanism autoreglator de schimb a produselor (bunuri si servicii). Societatile cu economie de piata sunt cele care fac din acest mecanism principiul de baza al vietii lor materiale[1].

Exista mai multe 353d39d piete: piata bunurilor si serviciilor, piata capitalurilor, piata resurselor naturale, piata muncii. Ele actioneaza simultan, asigurand functionarea mecanismului economic si social, reglarea proceselor si fenomenelor in conditii de eficienta[2].

Piata muncii este considerata „un sistem de structuri si procese sociale in care, intr-o prima acceptie, sunt evaluate, intermediate si apoi vandute si cumparate servicii economice de natura tehnica, organizatorica, informationala, si intr-o alta acceptie sunt evaluate si apoi inchiriate servicii oferite de persoane individuale in calitate de forta de munca sau mana de lucru[3]. Ea este privita ca fiind „bazata pe principiul licitatiei, piata pe care ofertantii de mana de lucru concureaza intre ei pentru locurile de munca existente, iar firmele incearca sa atraga si sa retina serviciile oferite de acestia” . De aceea, piata muncii a mai fost definita ca acea confruntare „dintre cererea si oferta de forta de munca intr-un anumit interval de timp si intr-un anumit spatiu, care se finalizeaza prin vanzarea-cumpararea de forta de munca in schimbul unui pret numit salariu[5].

Premisele teoretice ale analizei pietei muncii sunt: munca si rolul ei in dezvoltarea social-economica, teoria pietei si a preturilor in general.

Piata muncii functioneaza dupa acelasi mecanism ca si piata unui bun. Structurile ei pot fi analizate sub forma tuturor modelelor si tipurilor de piata: concurenta perfecta, monopol, monopson, monopol-monopson, concurenta monopolistica, oligopol, oligopson, oligopol-oligopson. Totodata, fiind principala componenta a pietei factorilor, structurile si principiile de functionare sunt asemanatoare cu cele ale celorlalte componente, piata resurselor naturale si piata capitalului.Ca si aceste componente, piata muncii asigura derularea fluxurilor reale si monetare, desfasurarea proceselor de productie, distribuire si consum. Dar, avand in vedere ca in cadrul posesorilor de factori ponderea cea mai mare o detin lucratorii salariati, ca salariul are cea mai mare pondere in totalul veniturilor realizate, piata muncii determina in ultima instanta volumul si structura bunurilor produse, precum si procesul de distribuire a acestor bunuri.

In general, piata muncii reprezinta spatiul economic in care tranzactioneaza in mod liber utilizatorii de munca (detinatorii de capital) in calitate de cumparatori si posesorii resursei de munca, in calitate de vanzator, in care, prin mecanismul pretului muncii al concurentei libere intre agentii economici, al altor mecanisme specifice se ajusteaza cererea si oferta de munca. Intr-o formulare restransa, piata muncii este expresia reglarii cererii si ofertei de munca prin deciziile libere ale agentilor economici[6].

Agentii economici intalniti pe piata muncii sunt:

a) ofertantii, respectiv cei ce ofera marfa reprezentata de capacitatea de munca si competenta profesionala, contra unui anumit pret stabilit de piata

b) cumparatorii, adica intreprinderile care au nevoie de munca, intr-o anumita cantitate si structura profesionala, pentru a-si desfasura activitatea si pentru care sunt dispusi sa plateasca pretul specific-salariul.

c) intermediarii, care pot fi oficiile de plasare, specializate intr-o gama larga de servicii, prin intermediul carora ofertantii sunt pusi in contact cu cumparatorii de munca si care, evident, pentru serviciile lor solicita un pret.

Rezultatul tranzactiei pe piata muncii se materializeaza in contractul de angajare si in salariu.

Deci, piata fortei de munca sau a factorului munca este constituita din indivizi care cumpara si vand forta de munca si din angajamentele care fac posibila desfasurarea acestor activitati.

Acesti indivizi beneficiaza de timp liber si de timp de munca. Din punct de vedere economic timpul liber[8] reprezinta timpul cheltuit in alte activitati decat cea economica(munca). In timp ce primul permite dezvoltarea personalitatii umane, timpul alocat muncii permite obtinerea venitului, ce este folosit pentru acoperirea trebuintelor de consum. La randul sau, venitul este impartit intre consum si economii, care la randul lor include in final si investitii productive.

Cu ajutorul unei functii de productie putem realiza corelatia dintre cantitatea de munca depusa si volumul consumului, considerand ca celelalte input-uri, in afara factorului de munca, sunt constante (Figura1.1.)

Figura 1.1. Functia de productie in cazul factorului munca

Cresterea cantitatii de munca depusa duce la marirea output-lui obtinut. Apare notiunea de produs marginal al muncii (P.M.L.), care reprezinta output-ul suplimentar obtinut prin prestarea unei ore suplimentare de munca, in conditiile in care cantitatile din ceilalti factori de productie raman nemodificate.Astfel putem reprezenta grafic produsul marginal al muncii ca fiind dat de panta functiei in punctul care reprezinta cantitatea.

Figura 1.2. Produsul marginal al muncii

Fiind o panta descrescatoare, aceasta arata ca o crestere a factorului munca utilizat va determina o suplimentare din ce in ce mai redusa a output-lui.

Realizarea unui model matematic a factorului munca se fundamenteaza pe urmatoarele premise:

- output-ul este format numai din bunuri de consum;

- la nivel macroeconomic, cantitatea(stocul) de capital este data;

- nivelul output-ului depinde de cantitatea de munca depusa;

- productia obtinuta este destinata autoconsumului, (neexistand vanzari si cumparari);

- factorul munca nu poate fi vandut sau cumparat pe piata.

Se poate opta astfel pentru un punct optim de alocare a factorului munca pe functia de productie, care evidentiaza un anumit raport intre timpul alocat muncii si timpul alocat altor activitati. Ca urmare, functia de productie devine analoaga dreptei bugetului, prin aceea ca ofera un anumit set de oportunitati. Modificarea conditiilor mediului economic influenteaza direct evolutia factorului munca.

Principalii factori cu influenta directa asupra evolutiei raportului timp de munca-timp liber sunt cei legati de:

cresterea veniturilor din afara muncii;

cresterea productiei muncii;

marirea stocului de capital.

Cresterea veniturilor din afara muncii determina aparitia efectului de venit, potrivit caruia functia de productie se va modifica. (Figura 1.3.)

Figura 1.3. Efectul de venit

Ca urmare, punctul initial de optim (O1) se transfera in pozitia (O2), spre stanga punctului de origine. De aici rezulta ca, concomitent cu diminuarea timpului alocat muncii.

Cresterea productivitatii muncii are drept consecinta manifestarea efectului de substituire (figura 1.4.)

Figura 1.4. Efectele cresterii productivitatii marginale a factorului munca

Cresterea Wmg a factorului munca determina marirea consumului, concomitent cu diminuarea timpului liber.Ca urmare, noua functie de productie va avea o pozitie superioara celei initiale, deoarece fiecare cantitate data de factorul munca va produce un output superior celui consumat. Noul punct optim de alocare a timpului afectat muncii va fi situat in stanga (O) sau in dreapta (O) celui initial, ca efect al combinarii a cel putin doua elemente: efectul de substituire si efectul de venit.

Cresterea unei cantitati mai mari de munca va duce la cresterea veniturilor. Un venit superior va avea drept consecinte, pe de o parte, cresterea consumului, iar pe de alta parte, tendinta de reducere a timpului alocat activitatii economice. Aceasta va conduce la deplasarea noului punct de optim spre stanga celui initial.

Cresterea stocului de capital va conduce la modificarea productivitatii factorului munca, cu consecinte directe asupra nivelului consumului si a timpului alocat muncii. in timp ce consumul se va mari, timpul acordat muncii poate creste sau se poate reduce (figura 1.5.)

Figura 1.5. Efectele cresterii stocului de capital asupra factorului munca

In situatia in care ar avea loc o extindere a modelului de alocare a factorului munca prin luarea in considerare a posibilitatii acordarii sau luarii de imprumuturi de pe piata monetara, in conditiile existentei unei anumite rate a dobanzii, pot aparea patru efecte[9] si anume:

efectul de venit: cresterea veniturilor va determina oamenii sa munceasca mai putin si sa consume mai mult. Majorarea veniturilor poate fi consecinta cresterii curente sau viitoare a venitului obtinut din afara muncii. in general, o crestere permanenta a veniturilor va avea efecte superioare celei temporare;

efectul de substituire: cresterea productivitatii muncii va determina o majorare concomitenta a timpului acordat muncii si consumului. Efectul este acelasi ca in cazul modificarii temporare sau permanente a productivitatii muncii cu mentiunea ca numai modificarile curente atrag dupa ele efecte de substitutie. Efectele de venit si de substitutie trebuie analizate diferit, din perspectiva factorului munca masculin si feminin;

efectul substituirii intertemporale: apare atunci cand productivitatea curenta si cea previzionata difera intre ele.Ca urmare, oamenii vor muncii mai mult, intr-o perioada mai productiva;

efectul ratei dobanzii: este datorat cresterii ratei dobanzii si se concretizeaza in marimea timpului curent alocat activitatii economice.

In functionarea oricarei economii, piata muncii indeplineste o serie de functii[10]

- asigura alocarea resurselor de munca in concordanta cu volumul si structura cererii de munca;

- indeplineste o functie productiva ce asigura combinarea a doi factori de productie, capitalul si munca, ce se afla in proprietatea unor agenti economici diferiti;

- o alta functie este cea distributiva, deoarece prin mecanismele ei influenteaza modul de formare si repartizare a veniturilor specifice pentru factorii de productie combinati: salariul si profitul. Pe langa aceste functii piata muncii mai indeplineste si unele functii de natura mixta, economico-sociale, prin intermediul carora contribuie la asigurarea de locuri de munca, la protectia sociala, s.a.m.d., cat si la orientarea profesionala , la reconversia, recalificarea si la reintegrarea mainii de lucru.

Piata muncii (cererea si oferta de munca) se desfasoara in trepte sau faze.

Intr-o prima faza are loc formarea conditiilor generale de angajare a salariatilor (se manifesta tendinta de formare a salariilor la nivel macroeconomic sau pe segmente mai mari de piata).

In continuarea acesteia, urmatoarea faza are loc la intalnirea in termeni reali a cererii si a ofertei, intalnire in baza conditiilor concrete ale firmelor si salariatilor (potentiali).

Oferta de munca constituie deci acele resurse de munca, ce se incadreaza in categoria de oferta pe baza criteriului remunerarii. Aceasta se manifesta prin cerere de locuri de munca salariata, in angajarea ca salariati.

Cererea de munca pleaca de la nevoia de servicii-munca din partea utilizatorilor acesteia, dar conditia esentiala a transformarilor de munca in cererea de munca este remunerarea sau salarizarea; aceasta se concretizeaza in oferta de locuri de munca salariate.

Cererea si oferta de munca sunt intr-o relatie de interdependenta cu dezvoltarea economico-sociala, de amploarea si structurile activitatilor economice si ale actiunilor sociale si, pe de alta parte, de fenomenele si procesele social demografice. Aceste inter dependente multiple sunt sugerate de urmatoarea schema[11]:

Figura 1.6. Piata muncii - procesele demografice - dezvoltare culturala

Putem spune ca piata muncii are un caracter specific care poate fi pus in evidenta prin urmatoarele aspecte:

- pe termen scurt cererea de munca este invariabila deoarece crearea de noi locuri de munca presupune dezvoltarea activitatilor existente si initiere altora noi, probleme care nu se pot realiza intr-un timp scurt;

- de asemenea ,oferta de munca se formeaza in decursul unui orizont de timp indelungat, timp in care noua generatie ajunge la varsta legala de munca si se instruieste;

- oferta de munca isi pune amprenta asupra modului de satisfacere a cererii de munca;

- mobilitatea redusa a fortei de munca, a posesorului acesteia, oamenii sunt atasati mediului social-economic in care sau format si unde traiesc; avantajele economice oferite de alte zone (localitati) nu isi exercita nelimitat rolul in ceea ce priveste deplasarile oamenilor spre noi locuri de munca;

- oferta de munca depinde si de alti factori decat cei economici (varsta, starea sanatatii, psihologia oamenilor);

- eterogenitatea cererii si ofertei de munca, neconcordanta dintre structurile acestora fac ca substituirea intre diferitele ei componente sa fie redusa.

“Piata contemporana a muncii este o piata contractuala, participativa, in care negocierea si contractul sunt instrumente fundamentale dereglare a cererii si ofertei de munca”[12]. Procesele de ocupare si utilizare sunt ajustate si cu ajutorul altor mecanisme, aflate la dispozitia persoanelor fizice, persoanelor juridice si a statului. Insa piata muncii, prin propriile mecanisme actioneaza in stransa corelatie cu miscarea cererii si a ofertei pe celelalte piete. Aceasta evolutie apare ca urmare a manifestarii unei serii de factori :

a) extinderea sistemului de reglementari si legi care ordoneaza si disciplineaza raporturile dintre agentii economici pe piata muncii;

b) organizarea agentilor economici, a salariatilor si a intreprinzatorilor. Cresterea gradului de sindicalizare are un puternic impact asupra ocuparii, marimii si miscarii salariului, ale duratei muncii si protectiei sociale;

c) extinderea sistemului de negocieri, de la nivelul de firma si pana la nivelul national, in reglarea unor probleme ale ocuparii si, mai ales, a celor referitoare la salariul minim garantat, la impartirea sporului de productivitate, la conditiile de munca si protectie sociala;

d) elaborare de politici de ocupare ce sunt promovate la nivelul firmelor si colectivitatilor locale si adancirea segmentarii pietei muncii;

e) interventia activa, directa sau indirecta, a statului pe piata muncii si in situatii deosebite, extraeconomice, dintre cele mai diverse, pentru a sustine, dupa caz, oferta sau cererea de munca, si asigurarea protectiei sociale a categoriilor defavorizate de lucratori.

In lucrarea sa “Teoria generala a ocuparii, dobanzii si a banilor” Keynes a pus bazele macroeconomiei moderne prin raspunsurile pe care le-a dat cu privire la privire la problemele amintite mai sus. Keynes a explicat crizele cu ajutorul modelului cererii agregate, avantul economic prin dezvoltarea productiei de masa in ramurile moderne ale economiei, ale caror bunuri sunt mult cerute pe piata, iar depresiunea economica prin scaderea cererii de investitii. Astfel el propune folosirea tuturor masurilor de politica fiscala anticiclica, in vederea reducerii fluctuatiilor ciclice din economie.

In anii ’50, economistul american Milton Friedman a pus bazele “teoriei monetariste”, conform careia politica monetara are un rol hotarator in determinarea si comportamentul nivelului productiei (venitului) si al preturilor, iar etapele de depresiune economica prin care au trecut majoritatea tarilor lumii au fost generate de o politica monetara neadecvata. De aici apare concluzia ca numai o politica monetara expansionista ar putea stimula cererea si oferta de bunuri si servicii. Astfel Friedman propune o serie de masurii de politica monetara anticiclica, in scopul reducerii fluctuatiilor ciclice din economie.

Cea mai buna solutie in realizarea unui grad inalt de ocupare a fortei de munca ar fi acela de comparare a solutiei propuse de Keynes cu cea propusa de Friedman avand loc aparitia unei solutii mixte.

Orice economie[14] nu functioneaza la parametrii normali daca nu se reduc continuu productii si venituri tot mai mari si daca nu se asigura o tot mai buna ocupare a fortei de munca. Somajul si capacitatile de productie nefolosite in crestere, sunt datorate faptului ca productia nu creste pe masura potentialului sau, numit si “output potential”. Prin “output potential” intelegem de fapt PNB real care il poate produce societatea in conditiile ocuparii integrale a fortei de munca, adica in conditiile unui somaj de maxim5%. Diferenta dintre output potential si output real, reprezinta “golul PNB real” sau subproductia reala. Evitarea supraproductiei se face numai cu o politica fiscala si monetara expansionista pentru a creste cererea agregata. O cerere excesiva inseamna o crestere exagerata a preturilor si veniturilor banesti, adica inflatie, aducand castiguri foarte mici in productie si in venitul real.

Astfel rezulta ca obiectivul unei politicii mixte, stabilizatoare il reprezinta minimizarea variatiilor cererii, adica realizarea unei cat mai bune concordante intre realizarea sporului cererii si potentialul productiv al economiei.

Rezultatul acestei politici mixte, trebuie sa fie minimizarea deviatiilor de la un trend crescator, nu la o medie fixa, deoarece, in orice economie ce se dezvolta, cererea trebuie sa creasca continuu in scopul de a mentine o utilizare cat mai completa a capacitatilor de productie si a fortei de munca, in conditiile mentinerii unor preturi cat mai stabile.

Printr-o utilizare integrala a fortei de munca se ajunge la reducerea deficitelor bugetare conducand chiar la un surplus bugetar al ocuparii in totalitatea fortei de munca. Surplusul bugetar reprezinta practic scopul oricarei politici stabilizatoare. Aceasta politica trebuie sa realizeze cresterea output-ului potential, care sa conduca la cresterea ocuparii fortei de munca si a cererii agregate.

Pot aparea o serie de factori perturbatori ai ocuparii fortei de munca si anume:

- politicianul - care ori elibereaza o politica monetara sau fiscala eronata ce are efecte inverse decat ce se astepta, ori elaboreaza o politica justa de reducere a ratei somajului si de imbunatatire a mersului economie in perioadele dinaintea alegerilor;

- schimbari in conditiile de productie. De exemplu o crestere sau o scadere brusca si semnificativa a pretului unui factor de productie pe piata mondiala, pot determina importante dereglari economice;

- modificari neprevazute, din ratiuni de politica sociala, sau din alte ratiuni neeconomice, ale cheltuielilor guvernamentale;

- modificarea aporturilor – cresterea acestuia determinata de o crestere brusca a cererii din strainatate pentru produsele romanesti, duce la o crestere a veniturilor, asa cum o scadere a acestei cereri poate diminua veniturile;

- modificarea brusca a dorintelor de consum ale populatiei;

- modificarea cheltuielilor investitionale, fara a fi generata neaparat o ratiune economica;

- modificarile spontane in cererea de bani din sectorul privat, devine un factor perturbator al activitatii economice;

- comportarea salariilor.

O politica de ocupare integrala a fortei de munca nu se poate realiza cu usurinta Ocuparea integrala a fortei de munca, nu poate fi atinsa decat in tarile foarte dezvoltate si pentru o perioada scurta de timp, datorita fluctuatiilor economice care isi spun cuvantul in cadrul ciclului afacerilor.

1.2. Criterii de clasificare

Structura interna a pietei muncii are un caracter deosebit de complex, ceea ce a permis formularea concluziei dupa care nu exista o unica piata a muncii la scara economiei nationala. in interiorul ei se identifica mai multe segmente de piata. “Segmentarea pietei reprezinta totalitatea tehnicilor de functionare a unei populatii date si care urmaresc construirea unor grupuri de componenti ce satisface o anumita conditie de clasificare, in functie de criteriile considerate”.

Segmentarea pietei muncii este determinata atat de motive economice, de caracteristici ale fortei de munca (nivel de instructie, calificare, mobilitate profesionala), cat si de aspecte institutionale (reglementarea raporturilor de munca , gradul de organizare sindicala). in general se manifesta bariere in calea trecerii de la un segment la altul, mobilitatea fortei de munca se manifesta mai ales in interiorul fiecarui segment, si, limitat, intre diferite segmente, iar salariile nu sunt rezultatul manifestarii libere a fortelor pietei, ele fiind efectul unor factori sociali, politici si institutionali cu exprimari specifice pe fiecare segment de piata a muncii. Se stie ca in general piata muncii se structureaza si functioneaza la nivelul unitatilor economice individuale, la cel al ramurilor economiilor tarilor, ca si la nivelul mondial. in cele ce urmeaza vom incerca sa prezentam o clasificare a fortei de munca dupa anumite criterii[15].

Dupa cadrul (locul) desfasurarii relatiilor de schimb se distinge: piete locale, regionale, nationale, internationale si piata mondiala. La nivel local, in Romania, piata muncii este reglementata si supravegheata prin intermediul Oficiilor de forta de munca si somaj si a punctelor de lucru organizatiilor mai mici a oficiilor de forta de munca si somaj. La nivelul judetean si actorul principal care reglementeaza cadrul legal in care se manifesta fenomenele si procesele pe piata muncii il reprezintata de agentiile pentru ocupare si reconversie profesionala. La nivelul regional si national actorii implicati in administrarea pietei muncii sunt diferitele agentii de plasare a fortei de munca, precum si diferitele organizatii guvernamentale si neguvernamentale. Insa principalul organism care supravegheaza si reglementeaza desfasurarea activitatii pe piata muncii il reprezinta Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale.

Economia mondiala consta din (toate) economiile nationale autonome si specializate, legate intre ele prin schimburi de bunuri materiale si servicii. “Piata mondiala reflecta totalitatea relatiilor in legatura cu schimbul de marfuri corporale sau incorporale intre tari, relatii devenite obligatorii si permanente pentru existenta acestora.” Notiunea respectiva are deci un sens economic si nu unul geografic, politic sau religios.

Existenta unor resurse naturale diferite de la o tara la alta (ca potential general si ca marime relativa rezulta din corelatia cu populatia) a facut posibila si necesara specializarea tarilor in functie de resursele detinute .Aceasta la randul ei, a condus la “exportul” de capital uman ce depaseste o parte din cererea interna si, ca efect al acestuia, s-a impus nevoia de a importa capital uman necesar in anumite domenii ale activitatii. Segmentarea pietei nationale a fortei de munca se face dupa anumite criterii:

Figura 1.7. Criterii fundamentale la piata muncii

Distingem astfel dupa forma de proprietate: sectorul public, sectorul privat si sectorul mixt.

Sectorul public reprezinta forta de munca ocupata in proprietatea statului central, in proprietatea administratiilor locale, precum si persoanele angajate in intreprinderile cu capital integral al statului.

Sectorul privat-particular este format din proprietatea individuala, individual-asociativa, privat-particulara de familie, privat asociativa. Forma principala actuala de proprietate este cea privat-asociativa, organizata sub forma unor proprietati de capital, in care proprietarii, fie ca utilizeaza salariati nonproprietari, fie ca ei insisi sunt participanti la activitatea economica.

Sectorul mixt consta din combinarea ambelor forme de proprietate: publica si privata.

Permanenta competitie intre formele de proprietate se manifesta in participarea lor la procesul concurential general. In baza acestui proces, ponderea si rolul diferitelor forme de proprietate se modifica in functie de dezvoltarea generala a tarii, de optiunile politice ale popoarelor. Oricum, sensul pozitiv al evolutiilor respective, al modificarii diferitelor forme de proprietate este dat de progresul economico-social, de progresul factorilor de productie si de eficienta folosirii lor.

O alta clasificare ar fi cea dupa sectoarelor care se desfasoara activitatea economica. Distingem trei sectoare si anume: primar, secundar si tertiar. Acestea se impart la randul lor in mai multe ramuri de activitate si anume: ramura agricola, cea industriala si serviciile economice din Romania. Principalele categorii de activitati sunt urmatoarele:

- agricultura, silvicultura si exploatarea forestiera;

- industriala si anume cea extractiva, prelucratoare, energie electrica si termica;

- constructii;

- comert si turism;

- transport, depozitare, posta de telecomunicatii;

- activitati financiare, bancare si de asigurari;

- tranzactii imobiliare si de servicii;

- administratie publica;

- invatamant, sanatate si asistenta sociala;

- alte activitati ale economiei nationale

Se remarca clasificarea in functie de structura si specializarea personalului pe meserii si profesii si anume: muncitor, miner, electrician, profesor, inginer, economist etc.

In general, in functie de nivelul de pregatire al salariatilor si efortul pe care il depun in activitatea pe care o desfasoara, proprietarii ii remunereaza pe acestia.

Dupa gradul de organizare a ofertei de munca distingem doua tipuri de piete si anume:

- piata muncii sindicalizata;

- piata muncii nesindicalizata.

Pe piata muncii sindicalizata, unele decizii privind oferta de munca sunt luate in mod colectiv. Sindicatele incheie contracte colective de munca in care este prevazut adeseori cine poate ocupa un anumit post si care sunt conditiile de lucru. De asemenea, sindicatele pot hotari declansarea unei greve, retragerea completa a ofertei de munca cu scopul de a ajunge la o intelegere mai buna cu patronatul.

Pe piata muncii nesindicalizate, angajatii nu sunt reprezentati in negocierea conditiilor de munca si al salarizarii. De aceea, pot aparea anumite discriminari salariale intre angajatii care sunt reprezentati sindical si cei nereprezentati sindical, chiar daca munca prestata de acestia este identica.