1. Definirea contractului individual de munca. Definitia legala a contractului individual de munca se gaseste cuprinsa īn continutul art.10 din Codul muncii 727e44h precizāndu-se ca este un contract īn temeiul caruia o persona fizica denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, īn schimbul unei remuneratii denumita salariu.
Aceasta definitie legala este considerata de doctrina - īn mod justificat - ca fiind nu foarte fericit formulata si cu un vadit caracter unilateral deoarece se subliniaza doar obligatia uneia din parti (a salariatului), cealalta parte avānd doar o obligatie ce poate fi dedusa din text.
Contractul individual de munca are ca element comun cu toate celelate contracte realizarea acordului de vointe īntre cele doua parti contractante.
2. Trasaturile specifice contractului individual de munca. Contractul individual de munca prezinta unele trasaturi care īl diferentiaza net de alte contracte:
a) partile unui contract individual de munca sunt angajatorul, care poate fi o persoana fizica sau juridica, si angajatul, care nu poate fi decāt o persoana fizica;
b) contractul individual de munca este un act juridic bilateral nefiind posibila pluralitatea de creditori si debitori, precum la contractele civile si comerciale;
c) este un contract sinalagmatic, stabilindu-se obligatii reciproce una fata de cealalta;
d) este un contract oneros si comutativ deoarece partile se obliga la reciprocitatea prestatiilor, ambele prestatii fiind cunoscute din momentul īncheierii actului;
e) contractul individual de munca are un caracter consensual. Aceasta īnseamna ca el se īncheie prin simplul acord de vointa al partilor. Dispozitiile art.16 din Codul muncii, precum si alte prevederi legale care impun forma scrisa se refera la aceasta ca un element "ad probationem" si nu unul "ad validitatem". Existenta unui contract individual de munca si a continutului acestuia pot fi dovedite prin orice mijloc de proba;
f) contractul individual de munca are un caracter "intuitu personae" fiind īncheiat īn considerarea expresa a calitatiilor personale ale fiecarei parti. Eroarea cu privire la calitatile personale ale celeilalte parti are ca si consecinta anulabilitatea contractului;
g) contractul individual de munca se caracterizeaza prin executarea succesiva a prestatiilor de catre ambele parti contractante. Īn cazul īncetarii contractului efectele se produc numai pentru viitor (ex nunc) operānd, asadar, relizierea actului, fara efecte retroactive;
h) īncheierea unui contract individual de munca implica un raport de subordoanare al salariatului fata de angajatorul sau. Īn baza acestui raport angajatorul se bucura de trei prerogative: organizatorice, normative si disciplinare.
Calitatea de angajat, asa cum rezulta din chiar definitia legala prevazuta de cod, o pot dobāndi doar persoanele fizice cu capacitate juridica.
Calitatea de angajator nu este sinonima cu aceea de patron.
Potrivit Legii nr.356/2001 patronul este definit ca fiind o persoana juridica īnmatriculata sau persoana fizica autorizata potrivit legii, care administreaza si utilizeaza capital, indiferent de natura acestuia, īn scopul obtinerii de profit īn conditii de concurenta, si care angajeaza munca salariata. Asadar, nu orice angajator are si calitatea de patron.
Munca prestata de o persoana fizica da nastere unei diversitati de raporturi juridice de munca ce pot intra sub incidenta unor ramuri diferite de drept.
Forma clasica a raportului juridic de munca este cea īntemeiata pe existenta unui contract individual de munca, ea reprezentānd partea dominanta a activitatilor desfasurate de persoane fizice.
Nu toate raporturile juridice īn temeiul carora se presteaza munca presupune o angajare īn munca prin īncheierea unui contract individual de munca. Iata, īn mod exemplificativ, unele raporturi juridice care presupun munca dar nu apartin ramurii dreptului muncii:
Raporturile de serviciu ale functionarilor publici. Munca functionarilor publici este reglementata, īn esenta, prin Legea nr.188/1999 (Statutul functionarilor publici) si alte statute speciale. Este incontestabil ca functionarul public īsi desfasoara activitatea īn temeiul unui raport de serviciu iar nu īn baza contractului individual de munca.
Raporturile de munca bazate pe un contract de voluntariat. Reglementarea acestor raporturi de munca se gaseste īn Legea nr.195/2001 avānd ca obiect munca neremunerata prestata īn interes public.
Raporturile bazate pe conventii civile inchiate īn temeiul Codului civil sau a unor legi speciale. Activitatile desfasurate īn baza unor contracte de prestari servicii, īnchiatate īn temeiul Codului civil nu se īnregistreaza la Inspectoratul teritorial de munca si nu ofera prestatorului calitatea de salariat.
Munca desfasurata īn baza unor obligatii legale. Este cazul raporturilor de munca de natura administrativa sau penal-executionala, ca de exemplu:
militarii īn termen, rezervistii concentrati sau mobilizati;
cei ce executa prin munca o pedeapsa penala;
persoanele care presteaza munca īn folosul comunitatii;
cei obligati sa participe la actiuni de īnlaturare sau diminuare a dezastrelor;
cei apti de munca si pentru a caror familii statul asigura un venti minim garantat si care trebuie sa efectueze lunar cel mult 72 de ore īn cadrul unor actiuni si lucrari de interes local, potrivit dispozitiilor primarului.
|
